HanuAncutei.com - ARTA de a conversa!
Haine Dama designer roman

Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )

> Rugaminte

Toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac. [Matei 23:3]

Forumul Ecclesia este dedicat exclusiv crestinilor de diferite confesiuni. Ateii si personanele care critica aceasta religie sunt rugate sa foloseasca forumul de Religie si pe cel de Filosofie.
Va multumesc pentru intelegere. (Figaro)

 
Reply to this topicStart new topic
> Glasul Sf. Parinti, pentru imbunatatire duhovniceasca
Clopotel
mesaj 21 May 2005, 01:51 PM
Mesaj #1


Umil servitor la Han
******

Grup: Moderator
Mesaje: 4.051
Inscris: 2 December 03
Forumist Nr.: 1.345



Lecturand diferite scrieri, am descoperit aceste daruri nepretuite, si doresc si le traim impreuna spre folosul sufletelor noastre. De asemenea, daca ati descoperit ceva de folos, va rog sa nu ezitati sa le postati ...
Doamne ajuta!


Omilie despre Cruce, rostită în Sfânta si Marea Vineri; si despre mărturisirea tâlharului
Sf. loan Gură de Aur

1. Prăznuire să aducem şi sărbătoare, iubiţilor, căci Stăpânul nostru pe Cruce Se află, cu cuie fiind ţintuit. Şi să nu te înstrăinezi dacă, atunci când se petrece un lucru întristător, noi prăznuim; căci acestea toate sunt duhovniceşti, împotriva obiceiului omenesc. Şi, ca să te înveţi aceasta cu de-amănuntul, Crucea a fost mai întâi numire de osândă şi de pedeapsă, iar acum s-a făcut lucru cinstit şi iubit; crucea era mai întâi pricină de ruşine şi de pedeapsă, iar acum s-a făcut prilej de slavă şi cinste. Şi că slavă este crucea ascultă pe Hristos spunând: «Părinte, slăveşte-Mă cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea»(In. 17:5)! Slavă a bunătăţilor este Crucea. Crucea este capul mântuirii noastre; Crucea e temei a mii de bunuri. Pentru aceasta cei ce întâi am fost necinstiţi şi lepădaţi acum am fost primiţi în rânduiala fiilor; pentru aceasta nu mai rătăcim, ci am cunoscut adevărul; pentru aceasta cei ce ne închinam întâi lemnelor şi pietrelor acum am cunoscut pe Creatorul a toate; pentru aceasta noi, robii păcatului, am fost scoşi la libertatea dreptăţii; pentru aceasta pământul cer de acum s-a făcut. Aceasta ne-a eliberat din amăgire, aceasta la adevăr ne-a mânat, aceasta a lucrat întoarcerile lui Dumnezeu către oameni, aceasta ne-a tras din adâncul răutăţii, la înseşi culmea virtutii ne-a suit, aceasta a stins amăgirea demonilor, aceasta a nimicit înşelăciunea. Pentru aceasta nu mai este fum şi fumegare şi vărsare de sânge de necuvântătoare, ci slujiri în duh şi imne şi rugăciuni; pentru aceasta demonii fug, pentru aceasta diavolul este alungat, pentru aceasta firea omenească se sârguieşte spre vieţuirea îngerească, pentru aceasta fecioria pe pământ petrece. Căci de la Cel ce a venit din Fecioară firea omenească a cunoscut calea acestei virtuţi. Acesta ne-a luminat pe noi, care şedeam întru întuneric,. Acesta ne-a împăcat pe noi, care eram porniţi spre război, Acesta ne-a făcut să fim aproape, departe fiind noi, Acesta, înstrăinaţi fiind, ne-a făcut casnici, Acesta, străini făcându-ne noi, cetăţeni ai cerului ne-a întocmit, Acesta S-a făcut nouă încetare a războaielor. Acesta neclintire a păcii ni S-a aşezat. Pentru aceasta nu ne mai temem de săgeţile cele aprinse ale diavolului, căci am aflat izvorul vieţii; pentru aceasta nu mai suntem în văduvie, căci am primit înapoi pe Mire; pentru aceasta nu ne mai este frică de lup, căci am cunoscut pe Păstorul cel bun. Căci «Eu, zice, sunt Păstorul cel bun»(In. 10:11). Pentru aceasta nu ne mai înfricoşăm de tiran, căci am alergat la Împăratul.
Ai văzut a câtor bunătăţi este pricinuitoare Crucea? Deci cu cuviinţă mergem la praznic. Aşa şi Pavel se laudă că prăznuieşte,spunând: «pentru ca să nu mai prăznuim cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimele c*răţiei şi ale adevărului»(l Cor. 5:8). Şi pentru care pricină ne porunceşti să prăznuim, o, fericite Pavele? Spune pricina! «Pentru că Pastile nostru, Hristos Dumnezeu, pentru noi, zice, S-a jertfit»(l Cor. 5:7). Ai văzut cum praznic este Crucea? Te-ai învăţat că pentru Cruce porunceşte să prăznuieşti? Căci prin Cruce S-a jertfit, iar unde este jertfă, acolo este nimicire a păcatelor, acolo e împăcare a Stăpânului, acolo e praznic şi bucurie. «Pastile nostru, Hristos, zice, pentru noi S-a jertfit». Unde S-a jertfit, zi! Pe înălţimea Crucii. Nou şi străin jertfelnic, deoarece străină şi schimbată este jertfa. Căci Acelaşi este şi jertfă, şi preot; jertfa după trup, iar preot după duh; Acelaşi a adus şi S-a adus. Ascultă iarăşi pe Pavel spunând: «Căci orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, e pus în cele către Dumnezeu»(Evr. 5:1). «De unde de nevoie este să aibă şi Acesta ceva ce să aducă»(Evr. 8:3). Iată unde aduce. Iar în altă parte iarăşi zice: «Aşa şi Hristos, aducându-Se o dată pentru ridicarea păcatelor multora»(Evr. 9: 28). Iată că aici a fost adus, iar acolo S-a adus pe Sine. Ai văzut cum S-a făcut şi jertfa, şi preot şi jertfelnic era Crucea? însă de nevoie este să te înveţi pentru care pricină nu e adusă în templu jertfa, zic în templul iudaic, ci afară de cetate, în afara zidurilor. Căci în afara cetăţii a fost răstignit, ca un osândit, ca să se împlinească ceea ce s-a grăit de proorocul: «Şi între cei fărădelege a fost socotit»(Is. 53:12). Deci pentru care pricină a fost în afara cetăţii, pe loc înalt, şi nu sub un acoperiş? Nu e nici aceasta în chip simplu, ci ca să cureţe firea văzduhului. Pentru aceasta este pe loc înalt şi nu este pus acoperiş, ci în loc de acoperiş e aşezat cerul, ca să cureţe cerul o dată, pe loc înalt fiind junghiată Oaia. S-a c*răţit, deci, cerul, s-a c*răţit şi pământul. Căci a picurat sângele din coastă pe pământ şi toată spurcăciunea lui a c*răţit-o. Din această pricină nu se aduce sub acoperiş jertfa. Dar pentru care pricină nu e în acelaşi templu iudaic? Şi aceasta iarăşi nu simplu, ci ca să nu facă iudeii a lor jertfa, ca să nu socoteşti că numai pentru neamul acela s-a adus jertfa, pentru aceasta este afară din cetate, în afara zidurilor, ca să înveţi că jertfa este universală (atotcuprinzătoare), ca să înveţi că pentru tot pământul este prinosul şi că de obşte este c*răţirea pentru toată firea noastră. Căci iudeilor pentru aceasta le-a poruncit Dumnezeu să lase tot pământul şi într-un loc să aducă prinos, deoarece tot pământul era atunci necurat de fumul şi de fumegarea şi de sângele idolilor şi de celelalte spurcăciuni ale elinilor; pentru aceasta le-a poruncit lor un loc. însă, venind Hristos şi pătimind afară din cetate, a c*răţat tot pământul, a lucrat tot locul să fie potrivit pentru rugăciune. Vrei să înveţi cum s-a făcut de acum tot pământul templu şi cum a fost aşezat tot locul ca potrivit pentru rugăciune? Ascultă iarăşi pe fericitul Pavel care spune: «în tot locul ridicând mâini cuvioase, fără de mânie şi fără de gând»(l Tim. 2:8). Ai văzut cum a c*răţit ceea ce a rămas din casă? Ai văzut cum putem ridica pretutindeni mâini cuvioase? Căci tot pământul s-a făcut de acum sfânt, dar mai degrabă şi mai sfânt decât sfintele de la iudei. Cum? Când acolo e adusă o oaie necuvântătoare, iar aici una cuvântătoare. Aşadar pe cât este mai bună cea cuvântătoare decât cea necuvântătoare, pe atât mai multă este şi aici sfinţenia. Aşadar cu adevărat praznic este Crucea.

2. Voieşti să înveţi şi altă prea mare faptă a Lui, care covârşeşte toată înţelegerea omenească? Raiul cel încuiat astăzi s-a deschis; căci astăzi pe tâlhar l-a băgat în el. Două mari fapte: şi raiul l-a deschis, şi pe tâlhar l-a băgat în el; i-a dat înapoi patria cea veche, l-a adus la cetatea părintească. «Astăzi vei fi, zice, cu Mine în rai»(Lc. 23:43). Ce spui? Eşti răstignit şi ţintuit pe Cruce cu cuie şi fagăduieşti raiul? Cum vei dărui, deci, aceasta? Chiar Pavel spune: «S-a răstignit din slăbiciune», însă ascultă cele ce urmează: «dar viază din puterea lui Dumnezeu»(2 Cor. 13:4). Şi iarăşi în altă parte «căci puterea Mea în neputinţă se desăvârşeşte»(2 Cor. 12:9). „Pentru aceasta, zice, făgăduiesc acum pe Cruce, ca să înveţi puterea Mea". Căci, pentru că fapta este întristătoare, ca să nu te faci posomorât cu firea, luând aminte la Cruce, ci, privind la puterea Celui Răstignit, să fii luminos şi vesel, pentru aceasta îţi arată acolo tăria Lui. Căci nu sculând vreun mort, nu poruncind mării, nu certând demonii, ci fiind răstignit, străin, batjocorit, scuipat, defăimat, luat în râs, tras dintr-o parte într-alta de toţi, a izbutit să tragă la Sine mintea cea rea a tâlharului. Vezi puterea Lui care luminează din fiecare parte! Zidirea a răvăşit-o, stâncile le-a despicat, sufletul tâlharului cel mai nesimţitor ca stânca mai moale ca ceara l-a lucrat. «Astăzi vei fi cu Mine în rai». Ce spui? Heruvimii păzesc raiul şi sabia de văpaie şi Tu fagăduieşti intrare acolo tâlharului? Da, zice, căci Eu sunt Stăpân şi al heruvimilor şi am stăpânirea văpăii, şi a gheenei, şi a vieţii, şi a morţii. Pentru aceasta şi spune: «Astăzi vei fi cu Mine în rai». De-ar vedea pe Stăpânul puterile acelea, îndată ar face loc şi s-ar da la o parte. Cu toate că nici un împărat n-ar suporta să bage aşa pe vreun tâlhar în cetate sau să facă să şadă cu sine pe vreun altul dintre cei împreună-robi, totuşi Stăpânul cel iubitor de oameni a făcut aceasta. Căci, intrând în patria cea sfinţită, aduce cu Sine pe tâlhar, nu necinstind raiul, să nu fie, prin picioarele tâlharului, ci prin aceasta mai degrabă cinstindu-l. Căci cinste este pentru rai a avea un asemenea Stăpân, aşa de puternic şi iubitor de oameni, că şi pe tâlhar poate să-l facă vrednic de desfătarea cea din rai. Căci şi când cheamă pe vameşi şi pe desfrânate nu face aceasta ruşinând împărăţia, ci mai degrabă cinstind-o şi arătând că de acest fel este Domnul împărăţiei cerurilor, că şi pe desfrânate şi pe vameşi aşa îi lucrează de lămuriţi, încât să-i arate vrednici de cinstea şi de darul de acolo. Deci, precum ne mirăm de un medic când vedem că a adus la sănătate curată oameni ce aveau boli de nevindecat, schimbând slăbiciunea, aşa să te miri şi de Hristos, iubitule, şi să te uimeşti, că, luând oameni ce au boli ale sufletului de nevindecat, a izbutit să schimbe răutatea şi să arate vrednici de împărăţia cerurilor pe cei ce au ajuns până la răutatea cea de pe urmă. «Astăzi vei fi cu Mine în rai». Mare cinste, multă e măreţia iubirii de oameni, nespusă covârşirea bunătăţii, căci mai mare decât a intra în rai este cinstea de a intra cu Stăpânul. Ce s-a întâmplat? Spune-mi! Ce este aceasta ce a arătat tâlharul, ca să se arate fără tăgadă de pe Cruce vrednic de rai? Vrei să-ţi zic şi să-ţi arăt pe scurt buna-cunoştinţă a tâlharului? Când Petru, corifeul ucenicilor, s-a lepădat jos, acela, aflându-se sus, pe Cruce, L-a mărturisit. Şi aceasta am zis-o nu învinuind pe Petru, să nu fie. ci voind să arăt mărimea de suflet a tâlharului şi filosofia lui cea covârşitoare. Acela n-a suportat ameninţarea unei copile simple, iar acesta, văzând tot poporul înnebunit şi adunat împrejur şi strigând şi aducând mii de batjocuri, n-a privit la ocara Celui răstignit, ci, ignorând toate acestea cu ochii credinţei şi lăsând jos cele smerite şi de poticnire, a cunoscut pe Stăpânul cerurilor, zicând cuvintele acelea scurte care l-au arătat vrednic de rai: «Pomeneşte-mă întru împărăţia Ta!» Să nu trecem pe lângă cele spuse în mod simplu, nici să nu ne ruşinăm a lua pe tâlhar ca învăţător, de care nu S-a ruşinat Stăpânul nostru, băgându-l primul în rai. Să nu ne ruşinăm a lua ca învăţător un om care s-a arătat vrednic de petrecerea cea din rai înaintea a tot neamul omenesc. Să cercetăm, aşadar, fiecare din cuvinte ca să învăţăm şi de aici puterea Crucii! Căci n-a zis către el ca şi către Petru şi Andrei: «Veniţi şi vă voi face pe voi pescari de oameni»(Mt. 4:19), nici n-a zis către el ca celor doisprezece ucenici: «Veţi şedea pe doisprezece scaune judecând cele doisprezece seminţii ale lui Israel»(Mt. 19:28). Dar nici nu l-a învrednicit deloc de vreun cuvânt. Nici n-a văzut minuni, nici mort înviat, nici demoni alungaţi, nici mare care să asculte de El la poruncă, nici nu i-a vorbit despre împărăţie. Dar de unde ştia numele împărăţiei? Să vedem înţelegerea lui cea multă! „îl batjocorea pe El, zice, celălalt tâlhar", căci şi celălalt împreună răstignit era tâlhar, ca să se împlinească ceea ce s-a grăit prin proorocul, că «şi cu cei fărădelege a fost socotit»(ls. 53:12). Căci voiau, de fapt, iudeii cei necunoscători să arunce slava Lui şi de pretutindeni urgiseau cele ce se făceau, însă adevărul creştea prin toate şi prin înseşi cele ce împiedicau se făcea mai limpede, îl batjocorea, aşadar, celălalt tâlhar, iar unul din evanghelisti zice că amândoi îl batjocoreau pe lisus. Dar şi acesta e adevărul, care şi întinde(încordează) cel mai mult buna cunoştinţă a acestuia. Căci e cu cuviinţă să-L fi batjocorit la început, dar să arate o întoarcere ca aceasta cu totul, „îl batjocorea, aşadar, pe El, zice, celălalt tâlhar". Ai văzut tâlhar şi tâlhar? Amândoi pe Cruce, amândoi din răutate, amândoi din viaţă tâlhărească, însă nu amândoi întru aceleaşi, ci unul a moştenit împărăţia, iar altul în gheenă a fost trimis. Nu era şi ieri ucenic şi ucenici? însă unul spre vânzare s-a pregătit, iar ceilalţi spre slujire s-au gătit. Şi acela a zis fariseilor: «Ce voiţi să-mi daţi şi eu vi-L voi da vouă?»(Mt. 26:15) Dar aceştia s-au apropiat de lisus, spunând: «Unde vrei să-ţi gătim să mănânci Paştile?»(Mt. 26:17) Aşa şi aici, tâlhar şi tâlhar; însă unul batjocoreşte, iar altul tace, unul huleşte, iar altul se roagă, şi aceasta, văzându-L pe El răstignit, osândit, poporul de jos batjocorindu-L, strigând tare; ci, la fel, nimic din acestea nu I-a întors, nici nu I-a depărtat de la slava ce va să vină, ci şi pe celălalt tâlhar îl ceartă tare şi zice către el: «Nu te temi tu de Dumnezeu?»(Lc. 23:40)


--------------------
Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre, zice Domnul.
Si cat de departe sunt cerurile de la pamant, asa de departe sunt judecatile Mele de judecatile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre.

(Isaia 55:8.9)


Ortodoxia - Calea intru Hristos - pe pagina 1 indexarea tematica a subiectelor pt. o usoara urmarire...
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Thelma
mesaj 21 May 2005, 11:10 PM
Mesaj #2


Vornic
****

Grup: Membri
Mesaje: 328
Inscris: 21 April 05
Forumist Nr.: 6.171



...din sfaturile Sf. Teofan Zavoratul pentru o buna viata duhovniceasca:

"Trebuie ca toate obiectele pe care le priviti sa le talmaciti din nou in sens duhovnicesc si atat de pueternic sa va intipariti in minte aceasta retalmacire, incat atunci cand priviti un obiect oarecare, ochiul fizic sa vada obiectul sensibil, iar mintea sa contemple obiectul duhovnicesc. De exemplu, vedeti pete pe o haina alba si simtiti cat este de neplacut si de trist sa intalniti asa ceva. Retalmaciti astfel: cat de neplacut si de trist le este Domnului, ingerilor si sfintilor sa vada petele pacatelor pe sufletele noastre, albite prin crearea dupa chipul lui Dumnezeu, prin renasterea in baia botezului si prin spalarea in lacrimile pocaintei. Sau: copiii lasati singuri zburda de colo-colo si provoaca un adevarat vacarm. Retalmaciti: ce se ridica si se zbuciuma sufletul nostru cand este parasit de frica de Dumnezeu si cand atentia nu ne mai este atintita spre El! Sau mirositi un trandafir ori o alta floare si va bucurati de mirosul placut, iar cand simtiti un miros neplacut va indepartati si va acoperiti nasul. Talmaciti astfel: fiecare suflet emana propriul sau miros: sufletul bun, un miros bun; cel rau, un miros rau. Apostolul spune: <Suntem...buna mireasma a lui Hristos> (II Cor. 2, 15). Ingerii din cer si sfintii, iar deseori si dreptii de pe pamant, simt acest miros si se bucura daca acesta e bun, dar se intristeaza daca e rau. Acestea vi le spun doar spre pilda, fiecare lucru poate sa nasca diferite analogii duhovnicesti, in functie si de persoana.
Dupa ce veti face asa, veti vedea in fiecare lucru o carte deschisa sau un capitol dintr-o carte. Atunci orice obiect, orice preocupare vi-L va aminti pe Dumnezeu. Veti pasi prin lumea materiala ca prin lumea duhului. Totul va va vorbi despre Domnul si va va indrepta atentia si mai mult inspre El".

Deseori gasim in scrierile Sf. Parinti tehnici si procedee ca acesta, care au drept scop formarea unei legaturi, a unui dialog permanent cu Divinitatea; alt exemplu ar fi cel al "mereu- aducerii aminte de moarte". Cand va veti intari in omul dinauntru, atunci si Hristos Domnul se va salasui in dumneavoastra. Acestea doua merg impreuna.

Doamne ajuta!


--------------------
Hesychia (gr.)
Go to the top of the page
 
+Quote Post
axentemihai
mesaj 22 May 2005, 07:59 AM
Mesaj #3


Vataf
***

Grup: Membri
Mesaje: 100
Inscris: 22 April 04
Forumist Nr.: 3.199



Sfantul Simeon Noul Teolog:
,,Adesea vedeam lumina; uneori mi se arata chiar inauntrul meu, cand sufletul meu avea pacea si tacerea, sau nu mi se arata decat din departare, ba chiar se ascundea cu totul. Atunci incercam o intristare imensa crezand ca niciodata n-o voi mai revedea. Dar cand incepeam sa vars lacrimi, cand aratam o desavarsita detasare de toate, o smerenie si o supunere absoluta, lumina reaparea asemenea soarelui care alunga grosimea norilor si care se arata putin cate putin, aducand bucurie. Astfel, Tu Cel ce esti negrait, nevazut, neatins, care pui in miscare totul, care Te arati si Te ascunzi in fiecare ceas, dispareai si imi apareai zi si noapte. Incetul cu incetul ai risipit intunericul care era in mine, ai alungat norul gros care ma acoperea, ai deschis ochiul meu spiriutal, ai curatit pupilele ochilor mintii mele. in sdarsit, facandu-ma cum voiai, Te-ai descoperit sufletului meu cizelat, venind la mine in chip nevazut. Si, deodata, mi Te-ai aratat ca un alt soare - o negraita milostivire dumnezeiasca.''
si tot el:
,,Iti multumesc pentru faptul ca Tu, Fiinta divina mai presus de toate fiintele, Te-ai facut un duh cu mine, fara amestecare si fara schimbare... Iti multumesc ca mi Te-ai descoperit ca o zi neinserata, ca un soare neapus, Tu, care n-ai loc unde sa Te ascunzi; niciodata nu Te-ai ferit, niciodata n-ai dispretuit pe nimeni, dimpotriva, noi suntem cei care ne ascundem nevoind sa mergem spre Tine''


--------------------
<a href="http://www.opera.com/download/" title="Download Opera" ><img src="http://promote.opera.com/small/opera94x15.gif" width="94" height="15" alt="Opera Web Browser" /></a>
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Promo Contextual
mesaj 22 May 2005, 07:59 AM
Mesaj #


ContextuALL









Go to the top of the page
 
Quote Post
Clopotel
mesaj 30 May 2005, 03:56 PM
Mesaj #4


Umil servitor la Han
******

Grup: Moderator
Mesaje: 4.051
Inscris: 2 December 03
Forumist Nr.: 1.345



Sfantul Maxim (arzatorul de colibe din Sfantul Munte) (cca. 1280 - 1375)[/B]
Cateva pasaje din cartea [B]Sfantul Maxim, isihast si Vazator cu Duhul


Viaţa lui ascetică şi contemplativă
….
Dar cine va povesti întrecerile sau, mai bine zis, luptele dumnezeieşti ale acestui sfânt bărbat pe care le-a dus cu bărbăţie în foame, sete şi goliciune, în îngheţuri şi arşiţe, iarna şi vara, sub cerul liber, îmbrăcat cu o singură haină şi desculţ? Nevizitat de nimeni pentru cele de trebuinţă, afară numai dacă el însuşi nu trecea uneori pe la cineva, şi atunci făcea o mângâiere trupului cu pâine, vin şi sare, şi nimic mai mult. Acesta era cel de care a spus Hristos: „Priviţi la păsările cerului că nu seamănă nici nu seceră nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru le hrăneşte" [Mt 6, 26]. Căci acest sfânt locuia pustiul acesta ca o pasăre cerească sau, mai bine zis, ca un înger. Mai mult, îşi ardea chiar şi chiliile lui. Acesta este cel de care zicea Pavel: „Umbla în piei de oaie, în piei de capre, lipsit, necăjit, maltratat, lovit, ocărit; el de care lumea nu era vrednică" [Evr n, 37]. Cu adevărat acesta şi-a răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele [Ga 5, 24], a luat pe umerii săi crucea, cum se cădea, şi fără zăbavă a urmat lui Hristos [cf. Mt 16, 24] cu credinţă. Cine nu se va minuna de această conduită cerească a lui? Cine nu va fi lovit de uimire auzind luptele lui dumnezeieşti mai presus de fire şi de om, marea lui răbdare, postirea peste măsură, setea, privegherea, rugăciunea şi lacrima, starea în picioare şi pocăinţa, lovirea capului de solul pietros, liniştea, blândeţea şi smerenia acelui har dumnezeiesc luminos şi neînşelat de care se desfăta pururea? Şi din contemplare în contemplare ajungea în fiecare zi înalt cu duhul, suferea o răpire a minţii spre străfundurile ei şi se învrednicea de taine dumnezeieşti ca oarecând Pavel [Tebanul] şi Antonie [cel Mare], marii luminători ai lumii şi locuitori ai pustiei, sau mai bine ca Petru Athonitul şi prea marele Atanasie, care au răsărit ca nişte sori pururea luminători ai Sfântului Munte şi ai întregului Apus; tot aşa şi acesta, urcând în scurt timp la înălţimile acelora prin virtute, adică prin făptuire şi contemplare, a răsărit în mijlocul nostru în pustie şi a luminat strălucitor făptura, iar pe noi toţi ne-a călăuzit sufleteşte ca un soare preastrălucitor.

Convorbire duhovnicească despre isihasm si tainele lui
Şi întrebat fiind de el [Maxim] de catre Grigorie, i-a spus fără prefăcătorie aşa: „lartă-mă, părinte, sunt un înşelat/rătăcit [peplanemenos eimi]." Şi bătrânul i-a zis: „Lasă acum. Spune pentru Dumnezeu virtutea ta, ca să ne luminezi, ca să ne zidim unii pe alţii spre virtute prin harul lui Hristos. Căci nu suntem ca unii care vor să-l prindă în cursă prin cuvânt pe aproapele [cf. Mt 22,15], ci îl iubim pe aproapele ca pe noi înşine [Mt 22,39]. Vorbeşte pentru Domnul." Atunci sfântul i-a spus toate cele din tinereţe: zelul dumnezeiesc, fuga, ascultarea, nebunia şi sminteala prefăcută, luptele, gropile, vederea aceea înfricoşată a Născătoarei de Dumnezeu, lumina care l-a încercuit şi-l încercuieşte, ispitirile demonilor şi cursele lor. Şi întrerupându-l, bătrânul i-a zis: „Spune-mi, rogu-te, ţii rugăciunea minţii, preacinstite?" Şi zâmbind, acela a zis: „Având-o din tinereţe, nu voi ascunde minunea. Eu, cinstite părinte, având credinţă şi iubire multă în preacurata Doamnă de Dumnezeu Născătoarea, am cerut cu lacrimi să primesc de la ea harul rugăciunii. Şi fiind într-o zi, cum aveam obiceiul, în Biserica Panaghiei, am implorat-o iarăşi cu lacrimi pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu. Şi sărutând cu dor preacurata ei icoană, îndată s-a făcut în pieptul şi inima mea o căldură multă, dar care nu ardea, ci răcorea şi îndulcea şi mi-a făcut multă străpungere [a inimii]. Şi de atunci, părinte, inima mea a început să spună înăuntru rugăciunea, iar raţiunea are împreună cu mintea aducerea-aminte de lisus şi de Născătoarea de Dumnezeu a mea, şi nu m-a mai părăsit nicicând, lartă-mă!"
Iar Sinaitul a zis: „Şi când se zice rugăciunea, sfinte, ţi s-a făcut o schimbare sau o ieşire din sine sau vreo altă floare a rugăciunii şi un rod al duhului?" Şi sfântul a zis: „De aceea, părinte, am alergat în pustie şi am dorit mereu isihia, pentru ca să am cu bogăţie rodul rugăciunii, care este o dragoste dumnezeiască [eros theios] şi o răpire a minţii la Domnul [harpage noos pros Kyrion]." „Şi ai acestea, rogu-te?", a zis Grigorie. Iar el zâmbind puţin a zis: „Dă-mi să mănânc şi nu-mi mai iscodi înşelarea/rătăcirea." Şi Grigorie a zis: „De-aş fi înşelat/rătăcit şi eu ca tine, sfinte! Dar te rog, spune-mi: în răpirea minţii de atunci ce vede atunci mintea cu ochii minţii? Şi oare mai poate mintea înălţa atunci împreună cu inima rugăciunea?"Şi sfântul a zis: „Nicidecum, părinte. Când vine Duhul Sfânt în omul rugăciunii, atunci rugăciunea se opreşte fiindcă mintea e înghiţită/absorbită de venirea/prezenţa Duhului Sfânt şi nu-şi mai poate desfăşura puterile ei, ci se supune întru totul oriunde ar voi să o ia Duhul: fie într-un văzduh imaterial al luminii dumnezeieşti, fie spre altă vedere plină de uimire chiar aşa neclară, fie spre o convorbire dumnezeiască care o covârşeşte. Şi aşa cum vrea El, aşa dăruie Mângâietorul robilor Săi mângâierea după vrednicie. Şi-mi aduc aminte, părinte sfinte, cum acele vederi ale profeţilor şi mai cu seamă ale apostolilor la venirea harului luminos al Duhului au fost socotite de ceilalţi înşelare şi beţie [FA 2,13] şi drept nimic, deşi ei spuneau acestea: «Am văzut pe Domnul pe un tron înalt şi ridicat» [îs 6, i], ca şi Pavel împreună cu întâiul mucenic Ştefan care spun: «Am văzut pe lisus şezând pe tronul Dumnezeirii întru cele înalte de-a dreapta Tatălui» [FA 7, 55-56]. Şi mă mir cum unii nu cred în cele văzute nici acum când harul Duhului a înflorit în credincioşi, cum spune şi Ioil: «Voi vărsa din duhul Meu peste tot trupul» [Ioil 3, i]. Iar acum Hristos ne-a dat Duhul Mângâietor. Şi Duhul ia mintea nu ca să o înveţe iarăşi cele înţelese de ea în chip obişnuit, cum sunt cele ce sunt, ci ca să o înveţe cele mai presus de cele ce sunt şi mai presus de lume, cum sunt cele ce sunt în jurul Dumnezeirii şi Fiinţarea, pe Dumnezeu însuşi, pe Care ochiul trupesc nu L-a văzut şi la care inima care gândeşte la cele pământeşti nu s-a suit [cf. i Co 2, 9]. Primeşte-mi acest gând: aşa cum fără foc ceara e numai ceară, dar dacă intră în legătură cu focul se topeşte şi se descompune şi arde împreună cu focul şi nu se mai poate ţine, ci se aprinde împreună cu focul şi devine în întregime lumină, până ce nu mai există prin natura ei şi devine în întregime lumină, chiar dacă e ceară, tot aşa şi puterea minţii înţelege-o că este ca o ceară: până ce stă în natura ei înţelege numai cele potrivite cu natura şi puterea ei, dar când se va apropia de ea focul Dumnezeirii, Duhul Sfânt însuşi, atunci e topită de puterea Duhului, arde împreună cu focul Dumnezeirii şi se descompune în înţelesurile ei, e înghiţită de lumina dumnezeiască şi devine în întregime lumină dumnezeiască suprastrălucitoare."
Aici dumnezeiescul Grigorie a luat cuvântul şi a zis sfântului: „Arzătorul meu de colibe, dar există şi altceva asemănător cu aceasta şi care poartă numele de înşelare/rătăcire." Şi sfântul a spus: „Dar altele sunt semnele înşelării/rătăcirii, şi altele cele ale harului şi adevărului Duhului. Cele ale înşelăciunii/rătăcirii sunt acestea: când se apropie duhul rău, tulbură mintea şi o face sălbatică, face mintea învârtoşată şi sădeşte laşitate şi disperare şi întuneric în suflet, sălbăticeşte ochii, tulbură creierul, face să tremure trupul, închipuie în faţa ochilor o lumină de foc, pe cea a înşelăciunii/rătăcirii, nu una supra-strălucitoare; face mintea să-şi iasă din sine şi demonică, iar aceasta grăieşte prin limbă cuvinte necuviincioase şi blasfematoare, se mânie şi e înfuriată de multe; nu este în ea smerenie, nici rugăciune, nici lacrimă adevărată, ci se laudă şi se slăveşte în realizările ei şi este întotdeauna părtaşă fără frică la patimile cele rele; iar până n-o face să-şi iasă din sine şi n-o predă pierzaniei nu se depărtează de la ea. De care înşelăciune/rătăcire, sfinte, să ne izbăvească Domnul de la cel rău. Iar semnele harului sunt acestea: când se apropie Duhul Sfânt, adună mintea şi o face concentrată, smerită şi modestă; sădeşte în suflet aducerea-aminte de moarte, de judecată şi de greşeli, dar şi de osânda focului; face inima uşor sensibilă la străpungere, o face să jelească şi să plângă, iar ochii îi face blânzi şi curgători de lacrimi; când se apropie, îmblânzeşte şi mângâie sufletul prin cinstitele Patimi ale lui Hristos şi nesfârşita Lui iubire de oameni; pune în minte contemplări foarte înalte, pe cele neînşelate/nerătăcite, făcând-o să vadă mai întâi puterea creatoare necuprinsă/neînţeleasă care a alcătuit din nimic universul, pe cea care ţine la un loc şi poartă grijă astfel de univers, apoi necuprinsul şi necircumscrisul Dumnezeirii triipostatice, oceanul necuprins şi de neadulmecat, Fiinţarea mai presus de toate cele ce sunt; şi aşa o luminează cu luminarea unei cunoaşteri dumnezeieşti, iar mintea fiind răpită în Duhul de acea lumină dumnezeiască fără fund se luminează în această lumină dumnezeiască şi suprastrălucitoare; tot El face senină şi inima şi dăruie celei ce i s-au hărăzit unele ca acestea în minte, raţiune şi duh, o voioşie şi veselie negrăită; şi fiind aşa înălţată mereu cu duhul, ea are roadă duhului, cum spune marele Pavel: «Roadă Duhului este bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, iubirea, compătimirea şi smerenia» [cf. Ga 5, 22]."



--------------------
Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre, zice Domnul.
Si cat de departe sunt cerurile de la pamant, asa de departe sunt judecatile Mele de judecatile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre.

(Isaia 55:8.9)


Ortodoxia - Calea intru Hristos - pe pagina 1 indexarea tematica a subiectelor pt. o usoara urmarire...
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Clopotel
mesaj 30 May 2005, 04:20 PM
Mesaj #5


Umil servitor la Han
******

Grup: Moderator
Mesaje: 4.051
Inscris: 2 December 03
Forumist Nr.: 1.345



-continuare-
Renunţă la viaţa rătăcitoare şi se stabileşte într-un loc
Auzind acestea, dascălul isihiei şi al rugăciunii, dumnezeiescul Grigorie Sinaitul a rămas uimit şi şi-a ieşit din sine cu totul la aceste vorbe ale sfântului, începând de atunci l-a numit şi „înger pământesc", nu om. De aceea, cel mai mult l-a rugat spunând: „încetează de acum, rogu-te, să-ţi mai arzi chilia, ci aşa cum spune înţeleptul Isaac cel Sirian de neam, adună-te pe tine însuţi într-un loc şi şezi în el ca să aduci rod mai mult şi să-i foloseşti pe mulţi ca unul foarte iscusit. Căci aceea, prin virtutea şi învăţătura cuviosului părinte Grigorie Sinaitul, haina monahilor se înmulţeşte în locurile şi oraşele acestora. Iar el a ridicat la Paroria şi mănăstiri, şi ai putea vedea ca un alt Munte Sfânt, veselie mântuitoare bine înrădăcinată [Ps 47, 2-3]. Şi prin viaţa acelui fericit învăţător pământul locuit de bulgari s-a făcut o cetate a monahilor. Iar după adormirea şi după urcarea aceluia la Dumnezeu, mulţi din învăţăceii aceluia au răsărit ca nişte stele strălucitoare şi au împodobit marginile lumii. Aceste lucruri ale acelui fericit Grigorie Sinaitul le-am menţionat aici doar în parte din pricina lungimii cuvântului.
Minunile şi prorociile lui Maxim
Dar să venim iarăşi la isprăvile sfântului [Maxim] câte le-a săvârşit acesta ca un uriaş [gigant] în Sfântul Munte. Şezând el în chilia sa, cum spuneam, demonii adunându-se făceau război în fiecare zi cu sfântul şi se sârguiau să-l scoată pe sfântul din locul acela. Dar în zadar aruncau cu pietre în el blestemaţii, căci el le răspundea cu proiectilele rugăciunii minţii şi ei se risipeau ca un fum. îl învăluia şi o putere dumnezeiască de nebiruit în chip de foc, cum a fost văzută de unii vrednici, şi care-i ardea pe cei potrivnici. Şi o lumină tămăduitoare scânteia în cuvintele lui şi numai cu cuvântul el a tămăduit mulţi demonizaţi, cum am cunoscut în chip foarte adevărat şi el îi slobozea în pace în locurile lor poruncindu-le să se abţină de la mânie, desfrânare şi nedreptate, de la beţie şi jurământ strâmb, iar prin postire de la cărnuri, milostenie după putere şi c*răţire să se facă vrednici în sărbătorile însemnate de sfintele preacurate şi dumnezeieştile Taine, ca să se facă sănătoşi pentru totdeauna.
Într-o zi l-a îndemnat prin cuvânt pe un oarecare monah Mercurie şi el a vindecat în faţa cuviosului în numele lui lisus Hristos pe un demonizat.
Întâlnind în drum pe un alt slujitor al unui bătrân care pătimea cumplit fiind chinuit de un demon, i-a poruncit zicând: „Du-te, supune-te cu totul părintelui tău duhovnicesc şi posteşte de la brânză, vin şi întinăciune şi fă-te sănătos în numele Domnului!", cum s-a şi vindecat din ziua aceea.
Iarăşi, când au venit la el pentru folos nişte monahi de la Lavra, a venit împreună cu el şi un alt mirean. Şi cum l-a văzut cuviosul, l-a alungat de departe spunând că e akindy-nist (adept al lui Grigorie Akindynos (1300 - 1348), adversar al Sf. Grigorie Palama si al teologiei energiilor necreate) şi necredincios, deşi nu fusese cunoscut ca atare de ceilalţi până în ceasul acela. Căci multe a spus acest sfânt împotriva lui Akindynos [fără primejdie] pe care îl numea Kakokindynos [primejdie rea], demonizat şi părtaş al oricărei erezii şi slujitor al lui Antihrist; de aceea pe unii ca aceia îi izgonea de departe şi-i anatemiza pe faţă.

Iarăşi, când veneau la el nişte monahi, de cum i-a văzut a strigat cu glas tare: „Alungaţi-l în spate pe mesalian [bogomil] şi aşa veniţi la mine!" Şi i-a spus numele; pe care auzindu-l cei care-l însoţeau pe drum s-au ruşinat şi înfricoşat şi l-au alungat din tovărăşia lor pe necredincios.
Pe un alt monah, care voia să meargă cu o corabie tesaloniceană la Constantinopol pentru o nevoie oarecare, l-a luat în râs prezicându-i primejdia corăbiei. Iar după trei zile corabia a pierit şi s-a scufundat în adânc cu toţi oamenii de la bord.
Iarăşi, venind o corabie dintr-o insulă în portul Lavrei, cei de pe corabie s-au dus la sfântul având cu ei şi pe cineva care avea demonul nesăturării — căci mânca în fiecare zi hrana a cinci bărbaţi şi nu se sătura — şi plecându-l la picioarele sfântului, l-au implorat împreună cu el să ia de la el vindecare. Şi luând un pesmet l-a dat celui ce pătimea spunându-i: „Mănâncă atât, satură-te în numele Domnului nostru lisus Hristos, şi ai pace!"
Şi de atunci acesta s-a eliberat de demonul nesăturării şi n-a mâncat mai mult decât lăţimea unui pesmet. De aceea, lăsând toate, femeie şi copii, viaţă, corabie şi pe însoţitorii de drum, s-a făcut monah foarte încercat, şezând aproape de sfântul, călăuzit de el spre Dumnezeu şi înaintând în har.

Venind la sfântul un monah cu numele Varlaam, supus unui bătrân, a fost luat în râs de el din pricina cerbiciei şi neascultării lui spunându-i: „Din pricina asta vei sfârşi sub o prăpastie", lucru care s-a şi făcut. A prezis şi sfârşitul lui Atanasie Krokas spunându-i: „O să sfârşeşti de mâna ismaeliţilor [turcilor]." Şi aşa s-a şi întâmplat.

Căci viteazul avea de la Duhul dumnezeiesc harul bogat al vederii înainte, cum am spus mai sus, şi tâlcuia cele de departe ca aproape şi cele neclare şi viitoare le spunea dinainte şi le înştiinţa fiecăruia printr-o ghicitoare preaînţeleaptă. De aceea a şi înştiinţat dinainte tuturor venirea la sfântul a împăraţilor spunând: „împăraţii romanilor vor veni la noi pentru o profeţie sau mai degrabă pentru un folos sufletesc." Iar după ce a trecut puţin timp, au venit la el împăraţii romeilor [loan VI] Cantacuzino [1341-1354] şi loan [V] Paleologul [1341-1391] care împărăţeau atunci. Şi ca un profet le-a vestit cele viitoare care aveau să li se întâmple: dezbinarea, scandalurile, uciderile, războaiele civile, cursele, puterea, incursiunile şi maltratările păgânilor [turcilor musulmani], şi iarăşi rechemarea credincioşilor şi veselia viitoare care are să aibă loc la vremea rânduită prin semne, cum spune Domnul [Le 21, 28]. Şi spunând acestea, s-a întors spre învăţătură spunându-le: „Chiar dacă sunteţi împăraţi, trebuie să priviţi pururea spre împărăţia cea cerească, să ţineţi legea Lui ca pe un sceptru ceresc şi să faceţi voi mai întâi poruncile Lui şi să-L imitaţi după putinţă în toate, precum stă scris: «învăţaţi-vă toţi cei ce judecaţi pământul! Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur! Luaţi învăţătură, ca nu cumva să Se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă, când se va aprinde degrabă mânia Lui!» [Ps 2,10-12], ca aşa să-i învăţaţi şi pe supuşii voştri credinţa, dreptatea, adevărul, iubirea, pacea şi sfinţenia, dar şi să ţină frumuseţea şi stăpânirea Bisericii soborniceşti şi să păstreze cinstea ei pentru Hristos potrivit celor orânduite şi datorate ei de la început. Aveţi compătimire faţă de cei ce greşesc, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi [i Ţes 5,14], miluiţi-i pe săraci, cercetaţi-i pe cei neputincioşi, iubiţi-i pe monahi şi primiţi-i ca pe nişte soldaţi şi prieteni ai împăratului a toate Hristos, şi satisfaceţi-le cererile spre trebuinţă. Vedeţi să nu vă speriaţi [Mt 24, 6] de lucrurile întristătoare care vin, ci răbdaţi ca să aveţi cununa împărăţiei de la Hristos Dumnezeul nostru." Şi trimi-ţându-i înapoi lui Cantacuzino i-a spus aşa: „Vei fi egumen într-o mănăstire", iar Paleo-logului i-a zis: „Stăpâneşte, lipsitule de putere, şi nu te rătăci/înşela, căci stăpânirea ta va fi lungă şi fără tihnă, şi are multă furtună în ea. Bucuraţi-vă şi duceţi-vă în pace!" Iar după o vreme i-a trimis lui Cantacuzino la Oraş [Constantinopol] un pesmet, o ceapă şi un usturoi, înştiinţându-1 dinainte semnele vieţuirii monahale; căci după puţin timp, fiind tuns fără voie de loan [Paleologul], s-a făcut monah [în decembrie 1354]. Şi atunci luând şi mâncând pesmetul şi aducându-şi aminte de prezicerea sfântului, 1-a avut în minunare; la fel şi majestatea sa imperială loan Paleologul [1341-1391].

Iar preasfinţitul patriarh Calist [1350-!363], ducându-se în Serbia împreună cu clerul lui pentru unirea şi pacea Bisericii26, venind în Munte, a cerut să vadă pe sfântul acesta. Şi venind la chilia bătrânului cu clerul lui, bătrânul [Maxim] i-a ieşit în întâmpinare şi a fost binecuvântat de el. Şi după salutare şi sărutare a zis aşa: „Acest bătrân şi-a pierdut bătrâneţea. Du-te, urgisitule, în ţara ta! Du-te, nefericitule, acasă!" Şi după ce l-a trimis înapoi, a cântat: „Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului" [Ps 118, i]27 înştiinţându-le dinainte îngroparea lui, cum s-a şi întâmplat mai apoi. Căci venind în Serbia, patriarhul împreună cu clerul a murit după puţin timp împreună cu aceştia fiind prins în cursă cu otravă, cum au spus cei mai mulţi, şi a fost îngropat în biserica din Serres. Şi aşa prezicerea sfântului cu privire la împăraţi şi patriarh s-a făcut vădită în cele din urmă tuturor.

Iar Metodie, care era şi el bărbat ascetic, venind într-o zi să-l vadă pe cuviosul, a văzut o lumină dumnezeiască fulgerând de jur-împrejur peste cuviosul; şi n-a îndrăznit să se apropie până când nu i-a poruncit cuviosul să se apropie.
Şi venind la sfântul un alt monah, pe nume Arsenie, i s-a părut că vede chilia lui cuprinsă de foc, dar fără să ardă. De asemenea şi flăcările din jurul ramurilor copacilor se arătau răcoritoare, lucru foarte străin. Şi, iarăşi, acelaşi Arsenie, venind şi înşti-inţându-i năvala ismaeliţilor [turcilor], iar sfântul întinzându-şi mâinile spre cer, i s-a părut că un foc ieşea din gura lui, se ridica, îl încercuia şi-1 răcorea pe sfântul; lucru pe care văzându-l, Arsenie a ajuns să tremure înfricoşat şi a vestit tuturor vedenia pe care a avut-o prin minune.

Se spunea de către toţi şi că primea pâine cerească, ceea ce e un lucru extraordinar. Căci într-una din zile, pe timp de iarnă, venind infirmierul Lavrei, pe nume Grigorie, împreună cu un alt frate să-1 viziteze pe sfântul, n-a găsit în jurul chiliei lui vreo covată din pricină că acolo căzuse multă zăpadă, şi făcând ei o tăietură nouă, au intrat la sfântul având cu ei o pâine uscată, vin şi alte lucruri de mângâiere [trupească]. Dar când au văzut în chilia sfântului o pâine caldă foarte curată care umplea chilia de o bună-mireas-mă nouă şi minunată, cercetând de jur-împrejur dacă s-ar arăta vreun semn de foc şi negăsind, s-au înfricoşat minunându-se de pâinea cea cerească. Şi căzând la picioarele sfântului au cerut să primească o părticică din pâine; şi el îndurându-se a rupt şi le-a dat jumătate din pâine zicându-le: „Luaţi, mâncaţi. Dar nu spuneţi aceasta cuiva cât timp locuiesc în acest trup." Le-a dat însă şi apă de băut foarte dulce, cum ne-au mărturisit mai apoi după adormirea sfântului jurându-se pe Dumnezeu. Dar el prefăcea şi apa de mare în apă dulce şi bând el dădea şi altora, cum au dat mărturie.

Un alt monah din Karyes, venind la sfântul, a cerut să i se vindece mâna care suferea rău de reumatism. Şi el i-a zis: „încetează gândul la Oraş [Constantinopol], că nu te poţi vindeca acolo; întoarce-te şi rabdă, pentru că ţi s-a dat un ghimpe în trup potrivit Sfântului Pavel [2 Co 12, 7], ca să nu scapi de el şi să te mântuieşti. Ai şi arginţi pe care împarte-i săracilor şi nu-i îngropa, ca să nu fi osândit la sfârşit!"Venind un monah pe nume Marcu şi altul împreună cu el la sfântul, i-a zis aceluia: „Ai doisprezece hyperperi. Du-te şi dă-i săracilor!" Iar Marcu i-a zis: „Am doar treizeci de ducaţi." Şi sfântul i-a spus: „Minţi, că ai şaizeci." Şi amândoi au mărturisit cum sfântul ştiuse dinainte.

Un oarecare monah Damian, venind de la sfântul, i-a zis: „Avva, avem în mănăstire un monah, pe cutare, mai bun decât tine." Şi răspunzându-i i-a zis: „Acesta are şaizeci de hyperperi, şi după puţin timp va muri." Lucru care s-a şi întâmplat; căci murind el peste puţin timp s-au găsit la el cei şaizeci de hyperperi şi toţi s-au minunat de aceasta.

Un alt monah pe nume Cassian care stătea ca la două mile distanţă de sfântul, făcând plăcintă a zis: „Hai, Arzătorule de colibe, să mâncăm!" Iar el venind în scurt timp a zis: „Mi-ai grăit şi am venit. Pune plăcinta să mâncăm. Ai şi vin, adu-l!" Şi ieşind afară i-a arătat vinul ascuns. Şi mirându-se mult, Cassian a vestit tuturor preştiinţa sfântului.

Altă dată, pe vremea culesului viilor, fiind văzduhul curat şi soarele scânteind, s-au dus la sfântul doi monahi. Şi după ce-a vorbit cu ei, luând un pesmet, le-a dat zicând: „Mergeţi repede în mănăstirea lui Dorotei^, ca să nu vă primejduiţi din pricina furtunii." Şi mirându-se cum le-a spus că va fi furtună, deşi timpul era foarte frumos, ieşind ei înainte de a ajunge la mănăstirea lui Dorotei ca la patru mile, s-a făcut o schimbare înfricoşătoare cu vânt cumplit şi mulţime de fulgere şi tunete şi grindină năprasnică cu multă apă, încât strugurii au pierit cu totul, căci viile neculese le-a arătat ca fiind culese şi le-a făcut să dispară cu totul. Văzând acestea, monahii au strigat: „Doamne miluieşte!", şi au vestit cu minunare celor din mănăstirea lui Dorotei prezicerea sfântului.
Iar awa Hariton, făcând puţină mâncare şi venind la sfântul, după rugăciune au mâncat. Şi îi spune sfântul: „Adu şi strugurii", fiindcă Hariton îi ascunsese. El însă i-a zis sfântului: „N-am struguri." Dar sfântul a zis: ,Aveţi şi aduceţi-i, că mai vin şi mulţi alţii şi vă veţi sătura." Atunci aducându-şi aminte, Hariton a dat strugurii. Şi după puţin venind altul a adus un coş de struguri. Iar Hariton împreună cu ceilalţi văzând îndoita lui vedere înainte şi-au ieşit din sine de mirare.

Altă dată venind la el mulţi monahi pentru folos şi mâncând, luând paharul a zis încet: „Sunt un croitor din Prosforis şi aduc o oală cu peşti, şi m-am muiat până la mijloc." Şi după puţin timp venind un mirean din Prosforis cu o oală cu peşti, i-a pus metanie spunându-i: „Sunt un croitor din Prosforis, şi m-am muiat până la mijloc căzând din corabie în mare", iar toţi cei ce s-au întâmplat acolo s-au mirat mult de preştiinţa sfântului.
Şi, iarăşi, venind într-o zi la sfântul ecleziarhul Lavrei şi vorbind ei împreună cu alţi mulţi monahi, a zis sfântul: „Şi Kanakis unde e? Vrea să mănânce peşti?" Şi după puţin timp venind Kanakis, sfântul a zis: „Sunt un croitor din Lupadi şi aduc peşti." Şi iată că în două clipe a sosit un croitor aducând peşti fripţi şi punând metanie la sfântul a zis: „Sunt un croitor din Lupadi." Şi văzând aceasta cei ce s-au întâmplat acolo împreună cu ecleziarhul s-au mirat mult cum 1-a cunoscut de departe pe Kanakis şi a spus dinainte şi numele croitorului şi oraşul lui, Lupadi, şi peştii lui.

Venind, iarăşi, la sfântul un cărturar învăţat din Marele Oraş [Constantinopol], acesta de cum l-a văzut a spus că gândurile lui sunt rele şi viclene şi şi-a bătut joc de el şi 1-a mustrat zicând: „Unde ai cunoscut tu ostenelile sfinţilor şi luptele lor câte sunt, şi iarăşi harul lui Dumnezeu cel dat lor? Şi huleşti faţă de ei spunând: sfinţii s-au ostenit puţin, dar cei care au scris vieţile lor au adăugat cele mai multe din burtă. Şi socoteşti că harul minunilor e o minciună, încetează o astfel de gândire, care e de la cel rău, ca să nu te ajungă furtuna mâniei lui Dumnezeu. Căci sfinţii închinându-se cu totul ei înşişi lui Dumnezeu, în toate cele gândite şi făcute de ei în viaţa lor s-au sârguit pentru Dumnezeu şi pentru a bineplăcea lui Dumnezeu. Deci cine, spune-mi, poate aşterne în scris toată viaţa sfinţilor cum a fost a fiecăruia în chip desfăşurat? Ei schiţează doar câteva semne puţine din cele nesfârşite spre mărturie sfinţilor. Aşijderea socoteşte că harul e bogat întru sfinţi prin Duhul Sfânt; nu e cât vedem, ci bogat, neînţeles şi necuprins, întrecând toată mintea şi gândirea oamenilor. De vrei să fii înţelept adevărat, scuipă jos cuvintele nebune ale elinilor [păgânilor] şi opreşte-te [fă-ţi răgaz], potrivit lui David, ca să cunoşti pe Dumnezeu [cf. Ps 45,11], ca prin cunoştinţă şi stăruinţă duhovnicească să te faci intimul lui Dumnezeu potrivit dorinţei şi putinţei tale. Şi atunci vei cunoaşte harul Duhului şi minunile dumnezeieşti neînţelese ale lui Dumnezeu. Şi te vei osândi pe tine însuţi înţelegând cât întuneric e în tine; căci fără scânteierile luminii nu poate fi vădit întunericul. Vino, aşadar, în lumina isihiei şi a rugăciunii, şi mai întâi întunericul tău va fugi departe, iar atunci vei vedea harul şi puterea sfinţilor, şi vei dori să le dobândeşti şi tu." Auzind acestea, cărturarul a început să tremure înfricoşat, pentru că făcuse arătate şi mustrase gândurile lui ascunse; şi mult folosindu-se şi-a îndreptat gândul de hulă, iar prin înţelepciunea înţeleptului şi fericitului său dascăl a îndreptat apoi şi pe alţi lipsiţi de minte ca el.

Nu voi ascunde însă nici eu ceea ce am văzut la sfântul luând drept martor pe Dumnezeu. Căci făcându-mă şi eu un obişnuit al vorbirii cu el, venind într-o zi împreună cu un altul de la mănăstirea Vatopedi, nu l-am găsit pe sfântul în chilia lui. Şi uitându-mă de jur-împrejurul chiliei, nu l-am găsit, şi întristându-mă cu duhul căutam să-l văd pe cel dorit. Şi mergând puţin în urmă m-am uitat spre calea care duce spre chilia domnului Isaia şi cu atenţie am reuşit să-l văd pe cel dorit. Şi iată l-am văzut la izvorul turmei care făcea să curgă apă acolo, ca la două mile distanţă de unde stăteam şi priveam; iar locul aflat la mijloc era cu anevoie de călcat şi stâncos, iar drumul nu era drept, ci cotit şi pieptiş. Şi, martor mi-e Dumnezeu, l-am văzut pe sfântul luat pe sus, zburând ca un vultur înaripat peste păduri şi peste stâncile cele foarte mari şi venind spre mine. Şi cum l-am văzut aşa, am început să tremur cu totul şi mi-am ieşit din mine de minunare şi am strigat: „Mare eşti, Doamne." Şi puţin mai în urmă, fiind eu strâns în mine însumi de frică, sfântul a venit la locul unde stăteam cântând lucruri pe care nu le-am înţeles din pricina minunii. Şi căzând la picioarele lui, sfântul mă întreba încontinuu: „De cât timp eşti în locul acesta?" După care luându-mă de mână m-a dus în chilie şi învăţându-mă şi povăţuindu-mă multe, mi-a zis: „Vezi să nu spui cuiva ce ai văzut până sunt în trup. Tu însă vei fi egumen şi mitropolit al Morahridei şi vei pătimi multe imitând pe Hristos Care a fost întins pe lemn, dar El îţi va fi ajutor în încercări şi cunună în slava Lui. Bucură-te când vei fi în încercări, că ele vor deveni mărturia luptei tale." Lucruri care s-au şi săvârşit cum a prezis sfântul.

Venind un monah pe nume lacob,l-a rugat pe sfântul să-i facă o scrisoare de cerere pentru răscumpărarea din robie a propriului său frate. Iar el, privind la acesta puţin cu băgare de seamă, i-a spus cu asprime: „Du-te, scoate cei şaizeci de hyperperi din zidul turnului şi dă-i spre răscumpărarea ta, şi nu fi lacom şi mincinos, ca să nu ajungi rob iarăşi." Auzind aceasta, a mărturisit şi a cerut iertare pentru îndrăzneală.

Mai sunt şi multe altele, vederi înainte şi faceri de minuni adevărate, spuse şi făcute de evlaviosul părinte.... Dar cine va povesti harismele vederii sale înainte care s-au înmulţit ca nisipul mării în tot pământul de sub soare locuit de credincioşi? Căci dacă am voi să le scriem pe toate, lucru cu neputinţă, ne va lipsi timpul pentru a le povesti. Ci luând drept mărturie din pricina lungimii cuvântului, am scris aici un singur pumn din noianul minunilor ca să vedem noi credincioşii cum şi acum Se slăveşte Dumnezeu în cei care-L slăvesc pe El.

Acest topic a fost editat de Clopotel: 30 May 2005, 04:21 PM


--------------------
Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre, zice Domnul.
Si cat de departe sunt cerurile de la pamant, asa de departe sunt judecatile Mele de judecatile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre.

(Isaia 55:8.9)


Ortodoxia - Calea intru Hristos - pe pagina 1 indexarea tematica a subiectelor pt. o usoara urmarire...
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Clopotel
mesaj 30 May 2005, 04:25 PM
Mesaj #6


Umil servitor la Han
******

Grup: Moderator
Mesaje: 4.051
Inscris: 2 December 03
Forumist Nr.: 1.345



învăţăturile lui Maxim pentru mireni
De aceea să însemnăm în parte şi învăţătura lui cu care-i lumina în Duhul învăţându-i pe toţi şi aşa vom alerga spre îngroparea lui şi vom încheia cuvântul despre el. încordaţi-vă deci mintea, auzul şi gândirea pentru câte îi călăuzea acesta pe toţi spre luminarea cerească şi-i urca spre cunoaşterea nerătăcită a Duhului. Căci îi îndemna zicând: „Orice om trebuie să păstreze chipul lui Dumnezeu din el [Fc i, 26] neatins de smintelile celui ce se războieşte cu noi şi care sunt: trufia şi înălţarea, mândria şi părerea de sine, rătăcirea şi viclenia, neomenia şi lipsa de Dumnezeu, destrăbălarea şi necucernicia, ura şi lipsa de teamă, minciuna şi blasfemia, şi legătura tuturor relelor, puterea cea potrivnică care luând început de la căderea întâiului Adam încearcă să intre în firea noastră şi să o mânjească, şi duce în fiecare zi război cu toţi ca să facă nefolositor în toţi chipul lui Dumnezeu, lucrul extraordinar. Drept pentru care venind Hristos şi replămădindu-l prin dumnezeiescul Botez a dat legea mântuitoare de a ne abţine de la toate lucrurile rele ale diavolului şi a face lucrurile mântuitoare pe care ni le-a poruncit: iubirea, credinţa şi dorul de Dumnezeu, sfinţirea trupului, iubirea nefăţarnică faţă de aproapele, smerenia şi adevărul, pacea, îndelungărăbdarea şi bunătatea, compătimirea şi mila, dispreţuirea tuturor celor deşarte şi rele şi tăgăduirea patimilor stricătoare de suflet, exerciţiul dreptăţii, frica de Dumnezeu şi răbdarea necazurilor care vin pentru împărăţia cerurilor. Noi toţi, aşadar, trebuie să ne aducem aminte pururea de făgăduinţele pe care le-am făcut la sfântul Botez şi în Cine ne-am botezat şi credem, şi să trăim ca nişte fii ai lui Dumnezeu urmând atotţiitorului Hristos, scuipând pe cel rău şi peste toate faptele lui şi toată pompa lui, ca venind Domnul să locuiască şi să umble în noi şi împreună cu chipul Lui să ne facă dumnezei prin participare. Priviţi spre împărăţia cerurilor, priviţi la bunătăţile cele veşnice rezervate nouă în ceruri, sârguiţi-vă să luaţi împărăţia cerurilor ca toţi sfinţii, ca să vă veseliţi veşnic împreună cu ei.
Ce folos veţi avea pentru cele deşarte şi rele care pier înainte de sfârşit şi vă fac să pieriţi şi vă pedepsesc?

Priviţi, oameni, spre mormintele oamenilor, înţelegeţi deşertăciunea lumii, nestatornicia bogăţiei şi a slavei şi neputinţa de a le moşteni. Unde e în morminte slava, nobleţea sau bogăţia? Nu sunt decât oase goale şi acestea vărsate într-o ţărână urât mirositoare. Aduceţi-vă aminte, rogu-vă, de pedepsele veşnice în care vor fi păcătoşii şi vor fi pedepsiţi fiecare după păcatul lui, cum s-a scris mai sus. Aduceţi-vă aminte de Judecătorul Care vine şi Dumnezeul nostru Care va veni să judece pe toţi muritorii, Care va da fiecăruia după fapta lui [Mf 16, 27]. Plângeţi şi jeliţi înainte de plângerea acelei osânde, vărsaţi lacrimi înaintea acelei vărsări de lacrimi nemângâiate. Sârguiţi-vă până ce aveţi vreme ca nu cumva sfârşitul să vă găsească în fărădelegi şi să mergem în gheena focului veşnic. Grăbiţi-vă, păcătoşii, să luaţi în pocăinţă iertare înaintea sfârşitului vostru, ca să dobândiţi mila şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu, cum vă doresc, şi împărăţia cerurilor. Amin. Fie aceasta prin soliile Maicii lui Dumnezeu."


--------------------
Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre, zice Domnul.
Si cat de departe sunt cerurile de la pamant, asa de departe sunt judecatile Mele de judecatile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre.

(Isaia 55:8.9)


Ortodoxia - Calea intru Hristos - pe pagina 1 indexarea tematica a subiectelor pt. o usoara urmarire...
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Clopotel
mesaj 30 May 2005, 04:30 PM
Mesaj #7


Umil servitor la Han
******

Grup: Moderator
Mesaje: 4.051
Inscris: 2 December 03
Forumist Nr.: 1.345



învăţăturile lui Maxim pentru monahi şi isihaşti
Acestea le grăia, învăţându-i, mirenilor, iar monahilor le grăia luptele răbdării şi ascezei, ale ascultării şi isihiei şi harismele cereşti spunând: „Sârguiţi-vă, alergaţi spre cele cereşti, soldaţi ai lui Hristos. Aruncaţi împotriva vrăjmaşului proiectilele credinţei, cum l-aţi şi biruit, şi care sunt: posturile, privegherile, rugăciunile, lacrimile, pocăinţa şi smerenia, mărturisirea gândurilor, stăruinţa în încercări, ascultarea, supunerea şi răbdarea în toate, ca o altă sare cerească. Veseliţi-vă voi, monahilor, care faceţi asceza fecioriei, că plata voastră multă e în ceruri [Le 6, 23]." De aceea când vorbea cu monahii se bucura veselindu-se şi sălta cu duhul. Iar isihaştilor le tâlcuia semnele rugăciunii inimii şi ale contemplării minţii şi-i lumina zicând: „Când în linişte neagitată şi stare paşnică mintea se smulge de lucruri şi de gânduri şi ajunge singură în aducerea-aminte de Hristos şi împreună cu inima liturghiseş-te necontenit în ea rugăciunea, atunci cu smerenie trebuie să ţină ca toiag rugăciunea, ca să nu fie furată de părere de sine. Iar când mintea are în mod statornic în inimă rugăciunea împreună cu aducerea-aminte de lisus, mai întâi se luminează cu mintea şi se străpunge la inimă, după care e scânteiată în duhul de lumina imaterială dumnezeiască spre înţelesuri dumnezeieşti mai presus de fire şi urcă spre contemplări mai strălucitoare având pe Hristos atât înăuntru întro-nizat în inimă, cât şi însemnat şi modelat în afară prin smerenie, iubire şi pacea unită cu lacrimi. Iar dacă din pricina părerii de sine are repede rugăciunea, mai întâi nenorocitul se întunecă la minte, după care se învârtoşează la inimă şi ajunge un duh înaripat de înşelăciune şi se mânie, se înfurie şi e nebun după slavă cu un ochi încruntat şi fără lacrimă, are gânduri întunecate şi rele şi fapte nepotrivite." Acestea învăţându-i striga isihaş-tilor: „Vedeţi, luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să aduceţi un lup în loc de oaie. Cui i se pare că stă să vadă să nu cada [1Co io, 12]."


--------------------
Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre, zice Domnul.
Si cat de departe sunt cerurile de la pamant, asa de departe sunt judecatile Mele de judecatile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre.

(Isaia 55:8.9)


Ortodoxia - Calea intru Hristos - pe pagina 1 indexarea tematica a subiectelor pt. o usoara urmarire...
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Clopotel
mesaj 30 May 2005, 04:34 PM
Mesaj #8


Umil servitor la Han
******

Grup: Moderator
Mesaje: 4.051
Inscris: 2 December 03
Forumist Nr.: 1.345



Adoarme în Domnul şi e plâns de tot Sfântul Munte Şi spunând acestea, venind într-una din zile la el un monah Nicodim, i-a zis: „Frate Nicodime, voi muri în curând." Şi i-a făcut arătată ziua adormirii lui şi cei care se vor întâmpla să fie la îngroparea lui şi le-a spus dinainte numele lor. Şi aşa a adormit sfântul Maxim Arzătorul de colibe, în ziua a treisprezecea a lunii ianuarie, având nouăzeci şi cinci de ani, şi a fost îngropat în mormântul pe care şi-l săpase în piatră lângă chilia lui, îngropându-l numai cei pe care-i spuse dinainte sfântul. Căci n-a vrut ca adormirea lui să se facă cu surle şi trâmbiţe şi mulţime de popor, de aceea s-a făcut aşa după porunca lui, dând drept lege celor ce au îngropat sfântul lui trup să nu se facă vreodată o mutare a lui în alt loc pentru slavă, nici să se ia vreodată vreo părticică din sfântul său trup, ci să rămână neatins în neslavă în locul în care s-a nevoit ca isihast.
Iar când mutarea sfântului s-a făcut cunoscută tuturor, Marea Lavră a socotit aceasta ca o a doua rămânere orfană după mutarea Sfântului Atanasie şi, aducându-se în Lavră cu plâns şi lacrimi multe, au împlinit cântările adormirii lui cu multe făclii şi tămâie multă. Vrând să mute însă sfântul său trup în minunata Lavră şi să-l îngroape cu cinstea cuvenită sfinţilor, n-au îndrăznit să facă aceasta din pricina legii pe care o lăsase acesta ca sfântul său trup să rămână nestrămutat în chilia lui, cum spusese sfântul. Aşa cei din Lavră.
Iar toţi cei din afara ei, cei ce şedeau în Athos de jur-împrejur, isihaşti şi asceţi, monahi şi căsătoriţi, tineri şi bătrâni, mai întâi au plâns şi ei mult faptul că au rămas orfani, căci îl aveau în mijlocul lor ca pe un părinte şi luminător suprastrălucitor şi ca un învăţător adevărat al isihiei şi al vieţuirii singuratice; după care au făcut şi fac în fiecare an cele de pomenire ale îngropării şi înmormântării lui, şi vin la mormântul lui plini de dorul pe care-1 aveau toţi faţă de sfântul Maxim.
Iar venerabilele mănăstiri imperiale de jur-împrejurul Sfântului Munte, aflând de adormirea lui, nu pot povesti întristarea pe care au avut-o monahii şi venerabilii bătrâni din ele care plângeau şi ei cu lacrimi lipsa sfântului şi ziceau: „Vai ce am păţit fiind păgubiţi de vorbirea cu sfântul părinte, dascălul, luminătorul, călăuza nerătăcită, înainte ştiutorul şi înainte vorbitorul şi ajutătorul nostru al tuturor celor în necazuri? Cine altul ne va fi o călăuză bună şi mângâietoare ca acest sfânt?"
De ce nu s-au făcut minuni la adormirea luiŞi nu e nici o mirare dacă la adormirea lui nu s-au făcut minuni. Fiindcă sfântul a iubit toată viaţa lui lipsa de slavă, sărăcia şi simplitatea, de aceea a şi fost depus în chilia lui într-un loc liniştit, iar nu în marea şi minunata Lavră. Căci dacă ar fi dorit ca şi după adormirea lui să săvârşească minuni la fel ca şi în timpul vieţii lui, ar fi săvârşit cu bogăţie, ca unul care are pururea har bogat. Dar, cum spune Mântuitorul: „Nu vă bucuraţi că vi se supun demonii, ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri" [Le io, 20]. Dar din pricina isihiei nici nu e nevoie de minuni în pustie, căci dacă s-ar face minuni în Munte, atunci ar veni în el lumea, şi isihia Muntelui s-ar zădărnici şi în loc de folos s-ar face vătămare pentru isihaşti. Dar ca să nu scandalizeze în aceasta pe cei mai mulţi, de aceea a încetat, cred, pe moment lucrarea minunilor.
Mireasma trupului său
Iar un alt ieromonah, pe nume Nifon, sfânt, isihast, împreună cu un alt ascet, au vrut să încerce mormântul sfântului, şi trecând cu zel dumnezeiesc peste regula sfântului, au venit cu îndrăzneală la mormântul sfântului; şi luând sape cu săpat au multă osteneală în partea dreaptă a mormântului şi au luat o mică părticică din trupul sfânt, iar din mormântul sfântului a ieşit o atât de mare bună-mireasmă încât n-au putut să-i suporte covârşirea olfactivă. Iar sfântul trup era ca şi cum izvora mir. Şi, ştergând cu un burete părticica pe care o luaseră, l-au înmuiat în apă şi şi-au stropit cu ea simţurile şi feţele cu credinţă. După care au pus la loc iarăşi părticica în sfântul trup, ca să fie intact, cum i-a învăţat sfântul. Şi luând iarăşi ţărână au asigurat mormântul ca mai înainte, mulţumind şi slăvind pe Dumnezeu Care-i slăveşte astfel pe sfinţii Lui. Şi, veselindu-se mult, veneau în fiecare zi la mormântul sfântului şi se desfătau de bună-mireasmă. Asemenea şi toţi cei ce şedeau în apropiere.

De aceea şi noi, auzind minunile şi viaţa cuviosului şi de Dumnezeu purtătorului nostru Maxim Arzătorul de colibe, să le primim cu credinţă şi să mulţumim şi să slăvim pe Dumnezeu Cel în Treime Care-i slăveşte astfel pe sfinţii Lui. Căruia I se cuvine slavă, cinste şi închinăciune, Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


--------------------
Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre, zice Domnul.
Si cat de departe sunt cerurile de la pamant, asa de departe sunt judecatile Mele de judecatile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre.

(Isaia 55:8.9)


Ortodoxia - Calea intru Hristos - pe pagina 1 indexarea tematica a subiectelor pt. o usoara urmarire...
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Clopotel
mesaj 5 Jun 2005, 03:44 PM
Mesaj #9


Umil servitor la Han
******

Grup: Moderator
Mesaje: 4.051
Inscris: 2 December 03
Forumist Nr.: 1.345



Dragii mei,
Imi cer scuze ca mesajele din acest topic sunt un pic mai lungi decat poate va asteptati, dar eu cred ca merita timpul pe care il cer pentru citire, caci este spre folosul nostru...
Asa cum am promis pe alt topic, o sa scriu acum cateva cuvinte de folos ale Cuviosului Isaia Pustnicul:
Cuviosul Isaia Pustnicul a trăit în veacul al cincilea, în pustia schetică din Egipt şi în pustia din Gaza Palestinei. Este cunoscut ca un mare Părinte duhovnicesc, plin de înţelepciune şi dreaptă socoteală; de aceea a şi fost numit "înţeleptul între înţelepţi."
Cele treizeci de cuvinte către monahi care ne-au rămas de la dânsul, sunt izvorâte dintr-o adâncă trăire duhovnicească şi reprezintă adevărata tradiţie a Părinţilor pustiei.
El însuşi spune ucenicilor săi că: nu înţelege să-i înveţe altceva, decât ceea ce a auzit şi a văzut la bătrânii săi Părinţi duhovniceşti (Cele 27 de capete despre paza minţii, pe care le avem în Filocalia, voi. I, reprezintă un mic extras din Asketiconul Awei Isaia).
Cuprinsul acestor învăţături este foarte felurit, dar nu-i greu de văzut că ele urmăresc să-i înveţe pe monahi smerenia, să se îngrijească numai de păcatele lor, iar smerenia îi va aduce la dragostea frăţească, arătându-le cum să se poarte unii cu alţii.

Este adevarat ca Avva se adreseaza mai ales monahilor, dar noi trebuie sa luam aminte la ce spune el, caci desi multi se amagesc spunand: "Eeee... acestea grele sunt pentru calugari,... la mireni nu e nevoie..." Este o mare greseala si un mare pacat, caci ce este calugarul altfel decat un om ca noi toti, numai ca el este mai intarit ca noi in credinta, lepadandu-se si de lume... Aceasta nu e la indemana oricui... Ca o comparatie grosoana cu sportul, eu zic ca un calugar este la "avansati", iar noi la "incepatori", dar sa nu uitam caci toti luptam pentru Imparatia Cerului, iar Poarta e aceeasi, si Judecatorul asisderea, asa ca ce sfaturi primeste un calugar, trebuie sa primim si noi, macar sa incercam, cu puterile noastre sa facem cat mai mult... (evident cu binecuvantare de la duhovnic)



Descarca fisierul/ele
Fisier atasat  Isaia.jpg ( 125.98K ) Numar descarcari: 11
 


--------------------
Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre, zice Domnul.
Si cat de departe sunt cerurile de la pamant, asa de departe sunt judecatile Mele de judecatile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre.

(Isaia 55:8.9)


Ortodoxia - Calea intru Hristos - pe pagina 1 indexarea tematica a subiectelor pt. o usoara urmarire...
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Clopotel
mesaj 5 Jun 2005, 04:11 PM
Mesaj #10


Umil servitor la Han
******

Grup: Moderator
Mesaje: 4.051
Inscris: 2 December 03
Forumist Nr.: 1.345



CUVÂNTUL XXI
Despre pocăinţă
A fost întrebat Avva Isaia: „Ce este pocăinţa şi ce este fuga de păcat?". Iar el a răspuns: Sunt două căi: Una a vieţii şi alta a morţii. Cel ce merge pe prima, nu merge pe cealaltă, iar cel ce merge pe amândouă, nu i se socoteşte nici una: nici cea a împărăţiei, nici cea a pedepsei. Şi dacă un astfel de om moare, îl va judeca Dumnezeu după mila Sa.
Cel ce voieşte să intre în împărăţie să păzească lucrurile ei, căci împărăţia este nimicirea a tot păcatul. Vrăjmaşii seamănă (Matei 13, 39), dar cugetele lor nu încolţesc, căci dacă mintea contemplă dulceaţa Durnnezeirii, nu mai este atinsă de săgeţile lor, deoarece este îmbrăcată în armura virtuţilor care o păzesc, au grijă de ea, să nu fie tulburată în contemplarea sa, pentru a cunoaşte şi deosebi cele două căi, ca să se ferească de una şi să iubească pe alta. Prin urmare, dacă cineva cunoaşte slava lui Dumnezeu, cunoaşte amărăciunea vrăjmaşului; dacă cunoaşte dragostea, ştie ce este ura; cine ştie ce este c*răţia, cunoaşte şi putoarea necurăţiei; cine cunoaşte rodul virtuţilor, ştie ce este rodul răutăţii; cine bucură pe îngeri cu faptele sale, acela ştie că şi dracii se bucură; când el face rodul lor. Că dacă nu vei fugi de ei, nu vei cunoaşte amărăciunea lor.
Cum să ştii ce este iubirea de argint, fără să fugi de ea, şi să trăieşti în mare sărăcie pentru Dumnezeu? Cum să-ţi dai seama de acreala invidiei, dacă n-ai agonisit blândeţea? Cum să ştii ce este tulburarea mâniei, dacă n-ai agonisit răbdare în toate? Cum să recunoşti obrăznicia mândriei, dacă n-ai dobândit dulceaţa smereniei? Cum să cunoşti putoarea curviei, dacă nu cunoşti dulceaţa celei mai curate nevinovăţii? Cum să recunoşti neruşinarea bârfelii, dacă nu-ţi cunoşti păcatele tale? Cum să recunoşti paguba acediei, dacă nu eşti stăpân pe simţuri şi nu cunoşti lumina lui Dumnezeu? Cum să-ţi dai seama de răutăţile glumelor, dacă nu ştii să-ţi plângi păcatele tale?
Toate acestea au o singură căpetenie, care se numeşte răutatea vrăjmaşului; şi virtuţile au o singură mamă, care se numeşte frica de Dumnezeu. Cel ce Şi-o agoniseşte în c*răţie, naşte virtuţile şi taie odraslele de răutăţi de care am vorbit. Agoniseşte-o deci, iubite frate, şi toată viaţa vei avea odihnă, căci ea este maica virtuţilor. Câtă vreme omul n-a scăpat de aceste patimi, încă nu a dobândit împărăţia cerurilor, ci trebuie să lupte mereu, ca să taie toate patimile de care am vorbit. Cel ce râvneşte să ştie, dacă merge pe această cale sau nu, are acest semn: dacă cele de-a stânga sunt lucrătoare, păcatul nu este mort şi virtuţile din dreapta nu sunt în rânduială, că este scris: „Au nu ştiţi că celui ce vă daţi spre ascultare robi, sunteţi robi ai aceluia pe care îl ascultaţi: sau păcatului spre moarte, sau ascultării spre dreptate?" (Romani 6, 16). Şi iarăşi: „Nu vă cunoaşteţi voi singuri bine, că Hristos este întru voi? Afară numai dacă nu sunteţi netrebnici" (II Corinteni 13, 5). Şi lacov zice pe de altă parte: „Dacă i se pare cuiva că este cucernic şi nu-şi înfrânează limba, zadarnică îi este cucernicia" (lacov l, 26).
Duhul Sfânt ne arată toate acestea, învăţându-ne să fugim de cele nefireşti şi să ne păzim, căci pocăinţa este fuga de păcat şi nu este decât un singur păcat. De aceea Apostolul zice: „Nu ştiţi că cei ce aleargă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia cununa?" (I Corinteni 9, 24). Cine deci o ia, dacă nu cel ce se împotriveşte şi luptă cu bărbăţie? Că spune iarăşi: „Să ne grijim de noi înşine fraţilor". Şi care este această grijă, dacă nu a ne arunca înaintea bunătăţii lui Dumnezeu, Care este puternic înaintea vrăjmaşilor noştri, spre a zădărnici viclenele lor uneltiri. Căci omul este trup şi sânge.
Iarăşi a fost întrebat: „Ce este a trăi singur, în chilie?". Şi el a răspuns: „însingurarea în chilie este a se arunca pe sine înaintea lui Dumnezeu şi a se împotrivi cu tărie la tot gândul adus de vrăjmaşul. Aceasta e fuga de lume".A fost întrebat iarăşi: Ce este lumea? Şi el a răspuns: Lumea este săvârşirea păcatului; lumea este a lucra cele potrivnice firii; lumea e împlinirea voilor trupeşti; lumea este cugetarea că vei trăi în veac; lumea este grija de trup mai mult decât de suflet, lumea este slăvirea celor pe care le lepezi.
Cele spuse nu sunt de la mine, ci ale Apostolului loan, care zice: „Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este cu el. Căci tot ce este în lume, adică pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii, nu este de la Tatăl, ci sunt din lume, iar lumea trece şi poftele ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac" (I loan 2, 15-17). „Copiii mei, nimeni să nu vă amăgească. Cel ce face dreptate este drept, iar cel ce săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte" (I loan 3, 7-8). „ Căci iubirea de lume este o vrăjmăşie faţă de Dumnezeu" (lacov 4, 4). Şi Apostolul Petru, pentru a feri pe fiii săi de păcatul lumii, zice: „Fraţilor, vă rog iarăşi ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele trupeşti care se războiesc împotriva sufletului" (I Petru 2, 11). Şi Preaiubitul nostru Domn lisus Hristos, ştiind că lumea păcatului este o povară, până ce omul o leapădă, întăreşte pe ai Săi, zicând: „ Vine stăpănitorul lumii acesteia şi întru Mine nu are nimic" (loan 14, 30). Şi iarăşi: „Lumea întreagă este sub stăpânirea celui viclean" (I loan 5, 19). Şi zice despre ai Săi: „Eu din lume i-am scos" (loan 15, 19). Din ce lume i-a scos, dacă nu de la săvârşirea păcatului? Tot aşa şi cel ce voieşte să se facă ucenic al lui Hristos, să fugă de patimi, căci dacă nu le taie, nu poate să fie sălaş al lui Dumnezeu şi nu va gusta din dulceaţa Dumnezeirii Sale, dacă nu se va întoarce de la ele. Căci însuşi lisus zice: „Luminătorul trupului este ochiul. Dacă ochiul tău este bolnav tot trupul va fi întunecat, iar dacă ochiul tău este curat şi trupul tău este luminat" (Luca 11, 34). El arată că dacă mintea nu este vindecată de răutate, nu poate cunoaşte lumina Dumnezeirii, că răutatea este zid întunecat pentru minte şi pustieşte sufletul, cum scrie la Evanghelie: ,,Nimeni nu aprinde făclia pentru a o pune sub obroc, ci în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina" (Luca 8, 16).
Obrocul este nedreptatea acestei lumi. Dacă mintea se află în stare nefirească, lumina Dumnezeirii nu pătrunde înlăuntrul ei; dar, dacă mintea se face sfeşnic înalt, atunci lumina Dumnezeirii intră înlăuntrul ei şi el vede pe cei ce intră în casă, scoate afară pe cei ce trebuie scoşi şi lasă înlăuntru pe cei cu care se află în pace.
De aceea, lisus învaţă pe cei cu mintea luminată în poruncile Dumnezeirii Sale, zicând: „Iar vouă, celor ce Mă ascultaţi, vă zic: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă şi rugaţi-vă pentru cei ce vă necăjesc şi vă persecută. Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt, şi pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa. Oricui cere de la tine dă-i şi de la cel care-ţi ia lucrurile tale, nu cere înapoi" (Luca 6, 27-30). El spune acestea celor ce fug de lume, pentru că au lăsat tot ce este al acestei lumi şi s-au grăbit să urmeze pe Mântuitorul lor. De aceea, iubindu-i cu o dragoste desăvârşită, le-a zis: „Sculaţi-vă, să mergem de aici". Oare nu mintea lor o ia ca să o scoată din grijile acestui veac şi să le dea odihnă în împărăţie? De aceea le zice, pentru a-i întări: ,,Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine" (loan 15,5).
El spune aceste cuvinte celor care au părăsit lumea, pentru că Duhul se află în ei şi sălăşluieşte în inimile lor. „ Căci nu vă voi lăsa orfani, ci voi veni la voi" (loan 14, 18).
Deci, cel ce iubeşte pe Dumnezeu şi doreşte ca El să se sălăşluiască într-însul şi să nu-1 lase orfan, în primul rând, să păzească ceea ce a poruncit lisus, căci El nu este departe de noi şi între noi şi El nu se află altceva decât patimile. Deci, frate, dacă zici că te-ai lepădat de lume, dar faci tot lucrurile lumii, apoi nu te-ai lepădat, ci te înşeli pe tine. Celor ce s-au lepădat de lume, Domnul le-a dat acest semn: „Cel ce-şi iubeşte sufletul său, îl va pierde, şi cel ce-l va pierde pentru Mine, îl va mântui" (Matei 10, 39). Cum îl va pierde, oare, dacă nu tăindu-şi voile trupeşti? Şi iarăşi: Cine nu-şi ia crucea şi nu vine după Mine, nu poate să-Mi fie ucenic" (Matei 10, 38). Ce cruce ne zice El să ducem, dacă nu aceea ca mintea să vegheze de-a pururea, să stea neclintită în virtute, fără să se coboare de pe cruce, adică de la înfrânarea patimilor, până ce le va tăia şi va ieşi biruitoare? El a dat semn şi celor ce sunt treji, zicând: „Amin, amin zic vouă; dacă bobul de grâu nu cade în pământ şi nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă" (loan 12, 24). Apoi mângâind pe cei ce mor ca bobul de grâu, zice: „Cel ce-Mi slujeşte acela va fi cinstit de Tatăl Meu, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu" (loan 12, 26). Dar cum slujesc ei lui Hristos, dacă nu urând lumea patimilor şi împlinind poruncile Lui? Dacă păzesc poruncile Lui, ei pot spune: „Iată, noi am lăsat toate şi am urmat Ţie, ce va fi nouă?", şi El le spune ce va fi lor, zicând: „ Voi, care aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul Slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israil. Şi oricine a lăsat fraţi sau surori, sau tată sau mamă, sau femeie, sau ţarină, sau case, pentru numele Meu, însutit va lua şi viaţă veşnică va moşteni" (Matei 19, 27-29).
Stăpânul nostru, Preaiubitul Hristos, ştiind că mintea omului, care nu s-a lepădat cu totul de griji, nu se poate sui pe cruce, a poruncit să părăsim toate cele ce atrag mintea de pe cruce. De aceea, către cel ce venise la Dânsul, zicând: „Doamne, Te voi urma, dar mai întâi îngăduie-mi să rânduiesc cele din casa mea" (Luca 9, 61), Preaiubitul nostru lisus, ştiind că, dacă acela s-ar fi dus, iarăşi ar fi înclinat cu inima spre lucruri, l-a oprit să se ducă, zicându-i: „Tot cel ce pune mâna pe plug şi se uită înapoi, nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu" (Luca 9, 62). Şi când a făcut ospăţ fiului său şi a trimis slugile să cheme pe cei invitaţi, dar care nu veniseră din pricina iubirii de lume, El zise despre dânşii cu mâhnire: „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copil şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi viaţa sa însăşi, nu poate fi ucenicui Meu" (Luca 14, 26). Spunând acestea, El ne învaţă, că cel ce nu urăşte cu hotărâre tot ce îi atrage inima spre lume, nu poate intra în împărăţia pe care o doreşte. El ne atrage atenţia să nu nădăjduim numai la credinţă, fără fapte, zicând: „Atunci împăratul a intrat să vadă oaspeţii şi a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină, de nuntă şi a poruncit să fie aruncat întru întunericul cel mai din afară" (Matei 22, 11-13). Toţi intră pentru că sunt creştini, dar dacă nu au fapte bune, sunt aruncaţi afară. Apostolul, ştiind că nu putea iubi şi lucrurile lui Dumnezeu şi lucrurile lumii, scria astfel fiului său, Timotei: „ Nimeni, fiind ostaş, nu se amestecă în treburile lumeşti ca să placă celui care a adunat oaste. Şi chiar de se va lupta cineva, nu se încununează, dacă nu se luptă după lege" (II Timotei 2, 4-5). Şi pentru a-l întări în nădejdea că nu sunt zadarnice ostenelile sale, el zice: „Plugarul care se osteneşte, se cade lui întâi să se împărtăşească din roadele sale" (II Timotei 2, 6).
Altora, el le scrie iarăşi: „Cel însurat se grijeşte de ale lumii, iar cel neînsurat se grijeşte de ale Domnului" (I Corinteni 7, 32-33). Sub ce osândă se află cel neînsurat, care se îngrijeşte de cele ale lumii? Acesta va auzi glasul cel înfricoşat care zice: „aruncaţi-l în întunericul cel mai de afară, unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor" (Matei 22, 13).
Să ne silim din răsputeri, fraţilor, ca să ne îmbrăcăm cu haina virtuţii şi să nu fim aruncaţi afară, căci: „Nu este părtinire înaintea Lui" (Romani 2, 11). De aceea, Apostolul zice fiilor săi: „Cei ce fac astfel, nu pot moşteni împărăţia lui Dumnezeu" (Galateni 5, 21). Ştiind că, cei ce se învrednicesc să învieze din patimile morţii nu mai sunt sub osândă, el le arată roadele Duhului, care sunt: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrănarea, c*răţia; împotriva acestora, nu este lege" (Galateni 5, 22-23).
Preaiubitul nostru Domn lisus, arătându-ne că în acea zi faptele se vor vădi, zice: „Mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea. Căci după ce se va scula stăpânul casei şi va încuia uşile, el va zice celor ce bat: Nu vă cunosc pe voi!" (Luca 13, 24-25). Despre Dumnezeu nu putem spune că nu ştie ceva: „Să nu fie!". Ci, de aceea, le va zice celor ce bat: „Nu vă cunosc", pentru că nu află la dânşii virtuţi slăvite. El ne mai arată şi soarta celor ce au credinţă, dar fără fapte, zicând: „Eu sunt viţa şi voi mlădiţele, Cel ce rămâne în Mine şi Eu rămân în el, cel ce nu rămâne în Mine, se scoate afară ca o coardă şi se usucă, o adună şi o aruncă în foc şi arde. Iar pe cea care aduce roadă, o c*răţă, ca mai multă roadă să aducă" (loan 15, 5-6).
Pentru a ne arăta, de asemenea, că nu iubeşte pe cei ce fac voile lor trupeşti, El se roagă, zicând: „Nu Mă rog pentru lume, ci pentru acei care Mi i-ai dat, căci ai Tăi sunt" (loan 17, 9). în sfârşit, El zice: „Părinte, păzeşte-i de cel viclean, căci ei nu sunt din lume" (loan 17, 15-16).
Să ne cercetăm pe noi înşine, fraţilor; suntem noi din lume sau nu? Şi dacă nu suntem din lume, El ne păzeşte de cel viclean, căci zice: „Eu nu Mă rog numai pentru aceştia, ci şi pentru acei care vor crede în Mine, prin cuvântul lor, pentru ca toţi să fie una, precum şi Noi suntem" (loan 17, 20-21). Şi iarăşi: „Acolo unde sunt Eu, să fie şi ei cu Mine" (loan 17, 24).
Iată, deci, cu ce dragoste ne iubeşte Domnul pe noi, oamenii, care luptăm în această lume şi urâm nevoile trupului, căci vom domni împreună cu El, în veacurile fără sfârşit. Apostolul loan, privind această nespusă slavă, zice: „Noi ştim că atunci când Se va arăta, noi vom fi asemenea cu El" (I loan 3, 2), dacă păzim poruncile Lui şi facem ceea ce este bine plăcut înaintea Lui. Şi iarăşi zice: „Nu vă miraţi fraţilor, dacă lumea vă urăşte; noi ştim că ne-am mutat din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi" (I loan 3, 13-14); şi încă: „Oricine nu face dreptate, nu este din Dumnezeu; de asemenea şi cel ce nu iubeşte pe fratele său" (I loan 3, 10) şi încă: „ Tot cel născut din Dumnezeu nu săvârşeşte păcatul, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu" (I loan 3, 9).


--------------------
Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre, zice Domnul.
Si cat de departe sunt cerurile de la pamant, asa de departe sunt judecatile Mele de judecatile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre.

(Isaia 55:8.9)


Ortodoxia - Calea intru Hristos - pe pagina 1 indexarea tematica a subiectelor pt. o usoara urmarire...
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Clopotel
mesaj 5 Jun 2005, 04:12 PM
Mesaj #11


Umil servitor la Han
******

Grup: Moderator
Mesaje: 4.051
Inscris: 2 December 03
Forumist Nr.: 1.345



Să ne sârguim dar, fraţilor, îmbărbătaţi de aceste mărturii. Poate Dumnezeiasca bunătate va avea milă de noi şi ne va da putere să ne dezbrăcăm de povara acestei lumi necurate. Vrăjmaşul nu stă degeaba, ci în to.ată clipa caută să ne robească sufletele (I Petru 5, 8); dar Domnul nostru lisus Hristos este cu noi şi îl ruşinează cu sfintele Sale cuvinte, dacă şi noi le păzim. Noi cum ne-am putea împotrivi vrăjmaşului şi cine are putere asupra lui, fără numai cuvintele pe care Dumnezeu le-a rostit împotriva lui? Ele îi stau împotrivă şi-l izgonesc cu puterea lor, fără ştirea omului. Apostolul Petru ne învaţă şi ne arată că faptele mântuiesc pe om, prin aceste cuvinte: „ Adăugaţi la credinţa voastră, virtutea; la virtute, ştiinţa; la ştiinţă, înfrânarea; la înfrănare, răbdare; la răbdare, evlavie; la evlavie, iubirea frăţească; la iubirea frăţească, dragostea. Căci dacă aveţi aceste virtuţi şi sporesc în voi, ele nu vă vor lăsa nici trândavi, nici sterpi în cunoaşterea Domnului nostru lisus Hristos. Cel ce nu le are pe acestea este orb, nevăzănd departe şi uită că a fost c*răţit de păcatele sale de demult" (II Petru l, 5-9). Sfântul loan Botezătorul zice de asemenea: „ Faceţi roade vrednice de pocăinţă, căci securea se află la rădăcina copacului şi tot pomul care nu aduce rod va fi tăiat şi aruncat în foc" (Luca 3, 8-9).
Şi iarăşi, Stăpânul nostru lisus Hristos zice: ,, Tot pomul se cunoaşte după roadă (Matei 12, 33). Au doar se culeg struguri din spini şi smochine din ciulini?" (Matei 7, 16). Sau: „Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri" (Matei 7, 21). Pe de altă parte, Sfântul Apostol lacov zice: „ Credinţa fără fapte este moartă; şi dracii cred şi se cutremură; şi după cum trupul, fără suflet, este mort, tot aşa şi credinţa, fără fapte, este moartă" (lacov 2, 17, 19 şi 26). Apostolul Pavel, arătând fiilor săi că credinţa are nevoie de fapte, îi îndeamnă hotărât: „Desfrâul şi orice lăcomie sau necurăţie, nici să nu se pomenească între voi, aşa cum se cuvine Sfinţilor, ci mai degrabă mulţumire. Căci aceasta să o ştiţi bine: că nici un desfrânat sau necurat sau lacom, care este un închinător la idoli, nu va avea moştenire întru împărăţia cerurilor" (Efeseni 5, 3-5). Şi stăruie, zicând: „Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deşarte, că pentru aceasta vine mânia lui Dumnezeu, peste fiii neascultării. Deci, să nu vă faceţi părtaşi cu ei. Căci oarecând eraţi în întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul. Să umblaţi ca fii ai luminii, căci roadă Duhului este întru toată bunătatea şi dreptatea şi adevărul" (Efeseni 5, 6-9). Şi iarăşi: „Toată amărăciunea, aprinderea şi mânia şi strigarea să se lepede de la voi împreună cu toată răutatea" (Efeseni 4, 31). Căci zice: „Fiţi următori mie, precum şi eu lui Hristos" (I Corinteni 11, 1) şi: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat" (Galateni 3, 27).
Să ne cercetăm dar, fraţilor: Ne-am îmbrăcat oare în Hristos sau nu? Pe Hristos îl cunoaştem după c*răţie, căci este Curat şi sălăşluieşte în cei curaţi. Dar cum să devenim curaţi, decât nemaifăcând relele pe care le-am făcut? Că aşa de mare este bunătatea lui Dumnezeu, încât din ceasul în care se întoarce omul de la păcatele sale, îl primeşte cu bucurie, fără să-i ceară socoteală de păcatele sale cele mai dinainte, precum este scris în Evanghelie despre fiul cel mic, care şi-a irosit partea sa de moştenire, într-o viaţă stricată, şi-a ajuns să păzească porcii, dorind să se hrănească cu mâncarea lor. Dar căindu-se, a înţeles că nu este saturare de păcate, ci cu cât le faci, cu atât arzi să le faci şi mai mult. Iar, când l-a ajuns căinţa, n-a mai zăbovit, ci s-a întors smerit la tatăl său, părăsind toată voia cea trupească. El a crezut că tatăl său este milostiv şi ca nu-i va cere socoteală de ceea ce făcuse. De aceea, tatăl său a poruncit să-i aducă degrabă haina c*răţiei şi arvuna moştenirii sale (Luca 15, 11-32).
Domnul nostru lisus Hristos ne-a spus aceasta pentru ca atunci, când ne întoarcem la El, să părăsim mai întâi hrana porcilor; numai aşa ne primeşte, dacă suntem curaţi. Şi pentru a ne învăţa să ne întoarcem la El, Domnul ne-a îmbărbătat, zicând: „într-o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina. Era şi o văduvă în cetatea aceea, care venea la el, zicându-i: «Scapă-mă de pârâşul meu!». Dar multă vreme n-a luat aminte de ea. După o vreme i-a împlinit cererea" (Luca 18, 2-5). Domnul a spus aceasta pentru ca sufletul să nu se deznădăjduiască şi să zică: „Când mă va asculta Dumnezeu?". El ştie când cel ce cere este vrednic de ajutorul Său, şi atunci îl ascultă degrab (Luca 18, 7).
Să ne întoarcem deci, din toată inima, şi să nu slăbim în cererea noastră (Luca 18, 1), şi El ne va asculta îndată, căci însuşi zice: „ Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide" (Luca 11, 10). Deci, fraţilor, dacă cerem, căutăm şi batem, să ştim ce se cuvine să căutăm şi să cerem. Căci, cel ce merge la prietenul său în miez de noapte, îl sileşte, zicându-i: „împrumută-mi trei pâini, că mi-a venit un prieten din călătorie" (Luca 11, 5). Şi, stăruind el să bată, acela îi va da ce cere. Să izgonim de la noi lenea, fraţilor, şi să deprindem această îndrăzneală şi El, văzând a noastră stăruinţă, ne va da ceea ce cerem, că este milostiv şi voieşte mântuirea oamenilor, precum este scris: „Amin, zic vouă, va fi mare bucurie în ceruri pentru un păcătos care se pocăieşte" (Luca 15, 7).
Astfel, fraţilor, câtă vreme ne bucurăm de atâta milă şi de bogăţia milostivirii Sale, să ne ostenim din toată inima, cât mai suntem în trup, că scurtă este vremea vieţii noastre şi dacă ne vom lupta, vom moşteni bucuria cea veşnică şi negrăită. Dar, dacă ne vom întoarce, ne vom asemăna cu tânărul care a întrebat pe Domnul cum să se mântuiască şi care a auzit: „ Vinde tot ce ai, dă-le săracilor, ia-ţi crucea, şi vino după Mine", arătându-ne că mântuirea stă în tăierea voii; „iar el, auzind acestea, s-a întristat şi a plecat" (Luca 18, 22-23). El a înţeles că dăruirea averilor la săraci nu este acelaşi lucru cu purtarea crucii.
împărţirea averilor la săraci este o singură virtute şi omul o împlineşte când duce crucea; dar crucea este nimicirea a tot păcatul şi ea naşte dragostea, căci crucea fără dragoste nu există. Şi Apostolul, ştiind că există virtuţi, în care nu se află nici dragoste, nici desăvârşire, zice: „De aş grăi în limbi omeneşti şi îngereşti, iar dragoste nu am, m-am făcut aramă sunătoare şi chimval răsunător; şi de-aş împărţi toată averea mea şi de mi-aş da trupul meu să-l ardă, dacă nu am dragoste, nimic nu-mi foloseşte; dragostea nu pizmuieşte, nu se îngâmfă, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se întărâtă, nu gândeşte răul" (I Corinteni 13, 1-5).
Cel ce merge pe calea dragostei, nu trebuie să se îngrijească de nici un om, bun sau rău; astfel dorul de Dumnezeu se va sălăşlui în inima sa, şi acest dor va naşte în inimă mânia cea firească, care se împotriveste la tot ce seamănă vrăjmaşul (Matei 13, 39). In acest chip, el se va face vas ales al legii lui Dumnezeu, şi prin teamă de Dumnezeu se lucrează în el dragostea, şi poate zice cu îndrăzneală ca şi Apostolul: „Eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci să şi mor pentru numele Domnului nostru lisus Hristos" (Fapte 21, 13).
Ferice de sufletul care a ajuns la această dragoste, căci el a devenit nepătimaş. Noi, fraţilor, am părăsit lumea; să ştim unde ne aflăm. Căci Domnul lisus este milostiv şi dă fiecărui odihnă, după faptele sale: celui mare, după mărirea lui, celui mic, după micimea lui, potrivit cuvântului: „în casa Tatălui Meu se află multe lăcaşuri" (loan 14, 2). Deşi împărăţia cerurilor este una singură, într-însa fiecare îşi găseşte loc şi rost potrivit. Să luptăm împotriva lenei noastre, fraţilor. Să rupem de la noi înfăşuraturile întunericului, adică uitarea, şi vom vedea lumina pocăinţei. Să ne agonisim pe Marta şi Măria, adică nevoinţa şi întristarea, care plâng înaintea Domnului, ca să învieze pe Lazăr, adică mintea, înfăşată cu multe legături ale voii proprii. Domnul S-a milostivit şi l-a înviat, dar ele trebuie să-l dezlege şi să-l elibereze. Când Lazăr a fost eliberat, atunci s-a văzut râvna Martei şi a Măriei, în sfârşit, Lazăr, fără grijă, stă cu lisus la masă, Marta slujeşte cu dragoste şi bucurie, iar Măria aduce alabastru cu mir şi unge picioarele Domnului (loan, cap. 11).
Să luptăm şi noi, fraţilor, din răsputeri, şi Dumnezeu ne va ajuta, ne va da din bogăţia milostivirii Sale. Şi dacă noi nu ne-am păzit inima ca Părinţii noştri, cel puţin să ne străduim să ne păzim trupurile de păcat, cum doreşte Dumnezeu; să credem că atunci, când ne va cuprinde foamea, va avea milă de noi ca şi de Sfinţii Săi. „ Că alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor, şi stea de stea se deosebeşte în strălucire" (I Corinteni 15, 41) şi totuşi, ele se află pe aceeaşi tărie şi strălucire.

Şi slava şi cinstea lor este a Lui de acum şi până în vecii vecilor. Amin.


--------------------
Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre, zice Domnul.
Si cat de departe sunt cerurile de la pamant, asa de departe sunt judecatile Mele de judecatile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre.

(Isaia 55:8.9)


Ortodoxia - Calea intru Hristos - pe pagina 1 indexarea tematica a subiectelor pt. o usoara urmarire...
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Clopotel
mesaj 19 Jun 2005, 01:20 PM
Mesaj #12


Umil servitor la Han
******

Grup: Moderator
Mesaje: 4.051
Inscris: 2 December 03
Forumist Nr.: 1.345



Dragii mei frati,
Un alt mare Sfant al Bisericii Ortodoxe este Sfantul Ioan Rusul...
O sa redau pe scurt, in doua mesaje, viata si minunile acestui Sfant bineplacut lui Dzeu.

Viaţa Sfântului loan Rusul
Patria natală - Rusia
Sfântul loan Rusul s-a născut într-un sat din Rusia, la sfârşitul veacului al optsprezecelea, pe timpul împărăţiei lui Petru cel Mare. Anul cel mai probabil al naşterii sale este 1690, şi aceasta deoarece sfântul a participat ca soldat la războiul pe care îndrăzneţul ţar l-a ridicat împotriva turcilor în 1711.
Prizonier de război
Luat prizonier de către tătari în luptele pentru dezrobirea Azofului , sfântul loan a fost vândut unui ofiţer superior turc care era eparh în Procopie, Asia Mică, aproape de Cezareea Palestinei, întorcându-se în ţinutul său, aga l-a luat cu sine şi pe cuviosul. Turcia se umpluse de nenumărate mulţimi de robi ruşi care suspinau sub jugul greu al mahomedanilor şi, vai!, cei mai mulţi dintre ei, pentru a li se uşura puţin suferinţa, s-au lepădat de Hristos şi s-au făcut musulmani.
Sfântul loan însă făcea parte dintre acei tineri pe care îi înţelepţeşte cunoaşterea lui Dumnezeu, precum a spus Solomon: «Bătrâneţile cinstite nu sunt cele de mulţi ani, nici cele ce se măsoară cu numărul anilor; înţelepciunea este la om adevărata cărunteţe şi vârsta bătrâneţilor - o viaţă fără prihană», împodobit deci cu înţelepciunea pe care o dăruieşte Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, fericitul loan răbda cu smerenie robia cu toate batjocurile din partea otomanilor ce-l numeau «ghiaur», adică - necredincios.
Bătut, lovit, scuipat, devenit ţinta dispreţului ienicerilor din tabăra militară ce se afla în Procopie, sfântul răspundea celor ce-l îndemnau să-şi lepede credinţa că ar prefera să moară decât să cadă în acest înfricoşător păcat. Agăi turc i-a spus: «Dacă mă laşi liber în credinţa mea, îţi voi împlini cu sârguinţă poruncile; dacă mă sileşti să-mi schimb credinţa, mai degrabă îţi predau capul decât credinţa, creştin m-am născut şi creştin voi muri».
Rânduit să îngrijească de vite, fericitul loan îşi întindea într-un colţ al staulului trupul obosit, mulţumind lui Dumnezeu că l-a învrednicit a se face următor al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a se naşte într-o iesle săracă, lângă Bethleem.
Dumnezeu, văzând credinţa robului Său şi mărturisirea sa, a înmuiat inima împietrită a stăpânului său şi, cu timpul, acesta a început să-l îndrăgească, ajutând la aceasta şi smerenia şi blândeţea ce-l împodobeau pe loan. După o vreme i-au rânduit pentru vieţuire o cămăruţă apropiată de grajd, pe care la început cuviosul a refuzat-o, continuând să doarmă în staulul său iubit, pentru a-şi chinui trupul cu traiul greu şi nevoinţa în mirosul greu al dobitoacelor şi loviturile lor de picioare. Cu rugăciunile sfântului, noaptea grajdul se umplea de bună mireasmă duhovnicească, căci acesta devenise locaşul de nevoinţa unde el urma poruncile Sfinţilor Părinţi: ceasuri nesfârşite de rugăciuni şi îngenuncheri; puţin somn, ghemuit, pe podeaua goală şi acoperit cu o pânză veche, postind multe zile cu puţină pâine şi apă şi rostind adesea psalmii proorocului David, pe care îi zicea în limba în care îi învăţase de la mama sa -în limba rusă: «Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui. Către Tine, Doamne, Cel ce locuieşti în cer, am ridicat ochii mei; iată, precum sunt ochii robilor la mâinile stăpânilor lor, aşa sunt ochii noştri către Domnul Dumnezeul nostru, până ce se va milostivi spre noi ... ». Câteodată, noaptea, mergea pe ascuns la o biserică a Sfântului Gheorghe ce era zidită într-o râpă nu departe de casa stăpânului său şi făcea priveghere, stând în picioare în pridvorul bisericii. Tot aici mergea în fiecare sâmbătă şi se împărtăşea cu Preacuratele Taine.
Căutând asupra robului Său cel credincios, Domnul, Cel ce cercetează inimile şi rărunchii, a făcut să înceteze batjocurile din partea celor ce erau împreună cu el robi şi a celor de altă credinţă. A dat Domnul şi multă bogăţie stăpânului său turc, iar acesta a cunoscut de unde venise această binecuvântare peste casa sa şi propovăduia tuturor despre virtuţile slugii sale.
După vreme, aga a hotărât să facă un pelerinaj la Mekka, cetatea sfântă a mahomedanilor. Nu la multe zile după plecarea sa, soţia acestuia a pregătit un ospăţ la care a invitat rudele şi prietenii soţului pentru a prăznui şi a se ruga pentru buna întoarcere a acestuia acasă. La masă a fost rânduit să slujească fericitul loan. Printre mâncărurile aşezate înaintea oaspeţilor se afla şi un fel de pilaf care îi plăcea foarte mult agăi. Amintindu-şi de soţul ei, stăpâna a zis lui loan: «Cât de bucuros ar fi fost, Ivan, stăpânul tău, dacă ar fi fost aici împreună cu noi şi ar fi gustat din acest pilaf!». Sfântul loan a cerut atunci de la dânsa o farfurie plină cu pilaf, spunând că o va trimite la agă, în Mekka. La auzul acestor cuvinte toţi invitaţii au râs; stăpâna însă a poruncit bucătăresei să-i dea fericitului loan farfuria cu pilaf cerută, gândind că poate vrea să o mănânce el însuşi sau să o dea vreunei familii creştine sărace, precum obişnuia să facă adesea, dăruind altora partea sa de mâncare ce i se cuvenea.
Sfântul a luat farfuria şi, mergând în staul, a îngenuncheat şi s-a rugat din adâncul inimii, cerând lui Dumnezeu să trimită farfuria cu mâncare stăpânului său, la Mekka, cu oricare mijloc va rândui Domnul în atotputernicia Sa. A cerut aceasta cu smerenie şi simplitate, cu nimic îndoindu-se, după cuvântul Domnului, şi Acesta i-a ascultat dorinţa: farfuria a dispărut din ochii săi, iar fericitul loan s-a întors la masă, spunând stăpânei că a trimis mâncarea la Mekka. Crezând că vrea să ascundă faptul că a mâncat pilaful el însuşi, invitaţii au râs de cuvintele fericitului loan ca de o glumă bună.
Peste puţine zile s-a întors din pelerinaj aga, aducând cu sine şi farfuria de aramă, spre marea uimire a casnicilor săi. Numai sfântul loan nu s-a mirat de aceasta. Aga le-a povestit atunci cele ce i se întâmplaseră: «în cutare zi (era ziua în care stăpâna pregătise acel ospăţ), întorcându-mă de la geamia cea mare, am găsit în camera mea pe care o lăsasem încuiată această farfuria plină cu pilaf. M-am umplut de mirare, neştiind cine a adus mâncarea şi cum a intrat în camera încuiată. Neştiind cum să-mi explic acest lucru ciudat, tot uitându-mă la farfuria cu pilaful cald din care ieşeau aburi, am zărit, cu şi mai mare mirare, numele meu bătut pe marginea farfuriei, aşa cum avem pe toate vasele casei noastre. Aşa încât, cu toată nedumerirea şi zbuciumul meu, m-am aşezat şi am mâncat cu mare poftă pilaful, şi, iată!, am adus farfuria cu mine şi văd că este într-adevăr a noastră. Dar, pe Allah, nu pot să înţeleg cum a ajuns la Mekka şi cine a adus-o».
Auzind acestea casnicii eparhului au fost cuprinşi de teamă şi uimire, iar soţia i-a povestit acestuia cum a cerut loan farfuria cu mâncare pentru a o trimite la Mekka şi cum toţi l-au luat în râs pentru aceasta.
Vestea despre minunea săvârşită de sfântul s-a răspândit repede în tot ţinutul şi toţi îl priveau cu teamă şi respect, ca pe un om drept şi plăcut lui Dumnezeu, nemaiîndrăznind nimeni să-l supere cu ceva. Stăpânul şi soţia sa se sârguiau să-i poarte de grijă cât mai mult şi l-au rugat să se mute în cămăruţa ce se afla lângă grajd, pe care până atunci o refuzase. Fericitul loan şi-a continuat mai departe felul ascetic de viaţă, îngrijind de animale şi împlinind cu sârguinţă poruncile eparhului, iar nopţile petrecându-le cu rugăciuni şi cântări de psalmi. Toate acestea le făcea împlinind cuvântul domnului: «Daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului, şi lui Dumnezeu cele sunt ale lui Dumnezeu».
Mutarea la cele veşnice
După puţini ani însă, pe care i-a trăit în post şi rugăciune, apropiindu-se sfârşitul vieţii sale pământeşti, fericitul s-a îmbolnăvit şi a cerut să fie culcat pe paie în staulul pe care îl sfinţise cu rugăciunile sale şi cu reaua pătimire îndurată pentru numele şi dragostea lui Hristos, Cel ce S-a făcut om pentru noi şi S-a răstignit pentru marea Sa iubire către toţi. Cunoscând mai dinainte ceasul ieşirii din trup, a trimis să fie chemat preotul pentru a se împărtăşi cu preacuratul Trup şi cu scumpul Sânge al Mântuitorului. Preotul, temându-se de fanatismul turcilor, i-a adus sfintele taine într-un măr pe care îl scobise, şi astfel fericitul loan s-a putut împărtăşi şi îndată şi-a predat sfântul suflet în mâinile Domnului pe care atât de mult îl iubise. Acestea s-au petrecut pe 27 mai, 1730.
Cu învoirea turcilor, preoţii şi creştinii cei mai de vază din Procopie au luat trupul sfântului, pregătindu-l de înmormântare. La îngroparea sa au venit nu numai creştinii ci şi mulţi musulmani şi armeni: cel până mai ieri rob şi sclav a fost îngropat ca un stăpân. Au ridicat pe umeri cu lacrimi de adâncă emoţie şi cucernicie mult truditul trup şi, cu lumânări şi tămâieri, cu atenţie şi evlavie l-au dus la cimitirul creştin, la mormântul ce-i fusese pregătit, întorcând astfel trupul pământului mamă.
Descoperirea sfintelor moaşte
Bătrânul preot care în fiecare sâmbătă îi asculta suferinţa şi torturile şi care îl împărtăşea cu Sfintele Taine, a văzut în vis pe Sfântul loan în noiembrie 1733. Acesta i-a spus că trupul său a rămas, cu harul lui Dumnezeu, intact, întreg, neputrezit, aşa precum îl îngropaseră; să-l scoată din pământ şi să-l aibă ca binecuvântare veşnică a lui Dumnezeu. După şovăielile preotului, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, o lumină cerească a strălucit deasupra mormântului, asemeni unui stâlp de foc. Creştinii au deschis mormântul şi o, minune! - trupul sfântului se găsea intact, neputrezit înmiresmat cu acel parfum dumnezeiesc pe care continuă să-l aibă până astăzi. Cu mare bucurie sufletească şi evlavie l-au ridicat, au luat în braţele lor acest dar dumnezeiesc - sfintele moaşte, şi l-au dus în biserica Sfântului Gheorghe unde obişnuia să privegheze fericitul loan.
Osman Paşa arde sfintele moaşte
In anul 1832, într-o înfruntare dintre sultanul Mahmud al doilea şi Ibrahim al Egiptului, Osman Paşa, trecând prin Procopie - ca trimis al sultanului, aruncă în foc sfintele moaşte, după ce jefuise biserica, vrând a se răzbuna pe creştini. Văzând însă trupul sfântului mişcându-se în mijlocul flăcărilor ca şi cum ar fi fost viu, turcii au fugit îngroziţi, lăsând odoarele bisericii şi povestind tuturor musulmanilor minunea pe care o văzuseră.
După plecarea turcilor, în cealaltă zi, creştinii au împrăştiat cărbunii şi cenuşa şi au găsit trupul sfântului întreg; nu păţise nimic, era tot mlădios şi înmiresmat ca şi mai înainte. I-a rămas numai o negreală de la jar şi de la fum, negreală ce o păstrează până astăzi spre aducere aminte de minunea petrecută atunci.
Sfintele moaşte ajung în Grecia
După conflictul dintre Turcia şi Grecia din anul 1922, când Asia Mică a intrat sub stăpânirea turcilor, grecii din această regiune au fost nevoiţi să plece, luând cu ei sfintele moaşte, odoarele bisericii şi puţine lucruri personale. După multe peregrinări, moaştele Sfântului loan au ajuns pe insula Evvia, în actualul oraş Procopie. Aici s-a ridicat o nouă biserică, a cărei construcţie s-a terminat în anul 1951 şi care adăposteşte astăzi racla cu sfintele moaşte ce izvorăsc tuturor celor ce aleargă cu credinţă la ajutorul Sfântului nesecat râu de tămăduiri şi alinări ale suferinţelor celor trupeşti şi sufleteşti.
Pomenirea Sfântului loan se săvârşeşte în fiecare an la data de 27 mai.
«Sfinte Mucenice Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!»




--------------------
Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre, zice Domnul.
Si cat de departe sunt cerurile de la pamant, asa de departe sunt judecatile Mele de judecatile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre.

(Isaia 55:8.9)


Ortodoxia - Calea intru Hristos - pe pagina 1 indexarea tematica a subiectelor pt. o usoara urmarire...
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Clopotel
mesaj 19 Jun 2005, 02:07 PM
Mesaj #13


Umil servitor la Han
******

Grup: Moderator
Mesaje: 4.051
Inscris: 2 December 03
Forumist Nr.: 1.345



Minuni ale Sfantului Ioan Rusul
Sf. Ioan Rususl a facut si face in continuare nenumarate minuni...
O sa scriu aici cateva mai simple, pentru a arata marea mila a lui Dzeu. care isi trimite sfintii sai, grabnic ajutatori, ca sa ne tamaduiasca si sa ne ajute pe noi pacatosii...

Un baston
Cel ce merge în biserica ce adăposteşte moaştele Sfântului loan vede acolo un dar simplu şi sărăcăcios: un baston! Este agăţat la locul de închinăciune din faţa raclei sfântului. Bastonul este al bătrânei Măria Siaca din Frenaro(Cipru), care timp de 18 ani a avut de suportat o boală aşa de gravă la coloană, încât era nevoită să umble cu faţa foarte apropiată de pământ.
La 11 august 1978 aproape o sută de locuitori din Cipru organizează un pelerinaj la Sfântul loan Rusul şi este adusă şi Măria Siaca de către rudele ei. Aici, la racla sfântului, este ridicată de ceilalţi pe braţe pentru a se putea închina sfintelor moaşte, îndurerată, bătrâna priveşte fericitul trup al sfântului şi plânge, cerând puţin ajutor dumnezeiesc mult chinuitelor ei bătrâneţi. I-a văzut Sfântul durerea, i-a văzut măreţia sufletului, i-a văzut şi credinţa.
în faţa ochilor tuturor, ceva asemeni unei mâini nevăzute a apucat-o cu putere de umeri şi, încet, a început să-i îndrepte trupul, îi trosneşte mijlocul şi, iată! - bătrâna stă acum dreaptă! Consătenii ei plâng. Se trag clopotele bisericii. Se face o rugăciune de mulţumire de către toţi ciprioţii, care nu-şi mai pot stăpâni lacrimile. Numai cel ce s-a întâmplat să fie acolo în ceasul în care s-a petrecut minunea poate înţelege cu adevărat aceste clipe.
La sfârşit se aude glasul bătrânei: „Feciorul meu, Sfântul meu, nu am ce să-ţi dau, sunt săracă, îţi las bastonul meu, că nu-mi mai trebuie pan'la moarte!".
în Cipru ziarele au scris: „Măria Siaca, după pelerinajul făcut în Grecia la Sfântul loan Rusul poate să-şi privească acum consătenii în faţă, pentru că de aproape 20 de ani era gârbovită şi nu vedea decât pământul. Prin minunea Sfântului însă s-a îndreptat, iar acum este cu desăvârşire bine!".
11 august 1978
Apoi Moise a pus toiegele înaintea Domnului, în cortul mărturiei.(Numerii 17,7)
Minune întâmplată unui om de ştiinţă
Povesteşte dl. Doctor Matzuros din oraşul Limni (de pe aceeaşi insulă pe care se află şi biserica cu sfintele moaşte ale Sf. loan) către Î.P.S. Hrisostom, mitropolitul Halkidei:
«Prea Sfinţite, nu sunt un habotnic, un neştiutor de carte; sunt medic, iar mai înainte eram ateu.
M-am îmbolnăvit. Analize, examinaţii, iese diagnosticul: cancer la intestinul gros. Confraţii doctori îmi spun adevărul: am cancer în formă avansată (metastază), într-un loc care aproape sigur conduce la moarte.
Mă găseam în clădirea fundaţiei „Pantocrator" din A-tena, unde sunt îngrijiţi bolnavii de cancer. După înştiinţarea pe care am primit-o despre boala mea, pe când mă găseam singur, întins pe pat, mi-am venit în sine şi mi-am întors mintea, sufletul şi inima către Dumnezeu, în care nu credeam. M-am ridicat pe marginea patului, cu picioarele pe podea; vorbeam singur, mă rugam lui Dumnezeu, îi ceream să ia aminte la mine: „Dumnezeul meu, am spus, nu credeam în Tine, spuneam că totul e un basm. Omul şi ştiinţa îmi spuneam că sunt totul. Primeşte pocăinţa mea şi, dacă mă consideri vrednic, vindecă-mi boala prin sfântul al cărui trup întreg îl avem aici, aproape de noi."
Cineva bate la uşă. II poftesc să intre. Uşa se deschide şi intră un medic tânăr, frumos, binevoitor.
- Ce faci, doctore, m-a întrebat, cum îţi merge?
- Ce să fac, frate, să spun adevărul - mor.
- Nu, doctore, nu mori. O să iau eu tot ce ai rău înăuntru.
- Cine eşti tu, tinere? Mie mi-a albit părul în această ştiinţă şi cunosc ce am.
- Sunt acela pe care l-ai cerut mai înainte. La revedere, doctore!
Am ieşit imediat pe hol şi am întrebat dacă a văzut cineva pe acel doctor tânăr. Ceilalţi medici mi-au spus: „Confrate dragă, din necazul pe care îl ai, într-o clipă ai văzut acel vis", însă nu, eram sigur că după rugăciune îl văzusem pe Sfântul. Văzând că nu glumesc şi că insist, mi s-au făcut iarăşi analize şi examinări».
La următoarele analize cancerul dispăruse. Câţi şi câţi n-au văzut apoi cele două picuri cu analizele: cu cancer şi, după întâmplarea istorisită mai sus, fără cancer şi, după întâmplarea istorisită mai sus, fără cancer!
«Prea Sfinţite, nu sunt habotnic... Am văzut pe Sfântul. . .M-a vindecat...»
10 aprilie 1964
«Dumnezeu însuşi a dat oamenilor ştiinţa vindecării, ca să se mărească întru leacurile sale cele minunate... In boala ta nu fi nebăgător de seamă, ci te roagă Domnului şi El te va tămădui.»
(înţelepciunea lui lisus Sirah 38,6-9)

O deosebită dragoste arată Sfântul loan copiilor mici. Aceasta aminteşte de dragostea Domnului nostru lisus Hristos:
Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor...De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. (Matei 19,14; 18,3)

Se vindecă doi frăţiori
Intr-o casă simplă din Lemeso (Cipru) o familie îşi trăieşte suferinţa: au doi copii, de 6 şi 8 ani, bolnavi de leucemie. Părinţii şi oamenii de ştiinţă dau o luptă aspră pentru viaţă. Cu cât privesc feţişoarele palide şi ofilite ale copiilor cărora le-a pierit orice dorinţă de viaţă şi jucării, cu atât inimile părinţilor se zdrobesc mai tare. Cineva le vorbeşte de Sfântul loan din Grecia, că este viu şi face minuni, că i se păstrează trupul întreg.
îngenunchează în faţa icoanelor din casă mama îndurerată, îngenunchează şi tatăl. Este seară, iar flăcăruia candelei face şi mai palide chipurile copiilor care dorm alături.
„Sfinte Ioane, se roagă mama, fă-mi copilaşii bine. Nu pot să rabd atâta suferinţă. Sfinte Ioane, vino şi în casa noastră, intră aici în această seară şi caută măcar puţin spre durerea noastră".
Plângând pe tăcute tatăl se ridică. După un timp se ridică şi mama. Se culcă. Când se luminează de ziuă, mama priveşte către copii şi - ce-i văd ochii? Vorbeşte soţului să privească şi el: obrăjorii copiilor nu mai sunt uscaţi, palizi, ci trandafirii şi moi. îi trezesc şi îi pregătesc în grabă. Unde merg? La profesorul universitar care se ocupa de ei.
„Dar, le spune acesta, de ce să mai facem iarăşi analiza sângelui, obosim copiii; doar alaltăieri i-am examinat".
Insistă însă mama, îl roagă şi tatăl. Se face reexaminarea şi la analize numărul de globule roşii era cel normal. Copiii se vindecaseră! Minunea credinţei avusese loc.
Părinţii au făcut din ceară două statuete de mărimea copiilor, apoi au luat avionul până la Atena iar de aici în insula Evvia, la racla cu moaştele Sfântului loan, în faţa căreia îngenunchează împreună cu copiii. Acesta este singurul «mulţumesc» pe care îl puteau spune în acel ceas.
în urma lor, în biserică au rămas cele două statuete de ceară pentru a mărturisi tuturor minunile dragostei lui Dumnezeu şi a Sfântului Său.
30 iunie 1980

Vedenia dumnezeiască
Aveţi viaţa în fată, sunteţi oameni tineri. Sigur, este primul vostru copil, dar n-avem ce să facem, trebuie să vă spunem tot adevărul: copilul vostru moare. V-aş sfătui să-l duceţi acasă pentru puţinele ore care au mai rămas, nu vă întristaţi, sunteţi oameni tineri....
Acestea le-a spus doctorul pediatru al unuia dintre marile spitale de copii din Atena - părinţilor al căror copil de trei anişori urma să moară de leucemie.
L-au dus pe micuţ acasă şi s-au adunat şi rudele mai apropiate, părinţii, fraţii, în total 35 de persoane care aşteptau din ceas în ceas să sosească clipa fatală.
„Sfinte Ioane, strigă tatăl, nu am putere să-l văd pe primul meu copil murind. Adu-ţi aminte cum l-am adus în biserica şi l-am botezat. Te rog, Sfinte Ioane..."
Privesc rudele pe tatăl care plânge, îl privesc şi pe copil. Şi ce văd! Copilul deschide ochişorii, ridică mânuţa şi arată ceva pe perete. Se întorc toţi şi... asemeni unui'fulger a trecut figura Sfântului loan Rusul!
La analizele următoare numărul de globule roşii era cel normal. Copilaşul se vindecase! Slăvit este numele lui Dumnezeu şi al Sfinţilor Săi.
27 iulie 1981

Ca în cartea de religie
Intr-unul din cele două spitale pentru copii din Atena o mamă stă zi şi noapte la căpătâiul copilului său pe care l-au adus urgent din Patra deoarece afecţiunea cronică a acestuia - paralizia membrelor inferioare (are în plic toate examinările, analizele, rezultatele de laborator) - s-a agravat în ultimele zile. La spital însă de ani de zile se aplică permanent tratamentul cunoscut (lipseşte calciul din organismul copilului)...
într-o după-amiază, când soarele era aproape de apus şi foarte puţine raze mai luminau salonul spitalului, mama şi-a amintit cum mergea la o bisericuţă a Maicii Domnului, pe o înălţime afară din Patra, şi se ruga aprinzând candelele, câteodată cu soţul, câteodată cu copiii... Mintea ei zboară la bisericuţă şi se roagă: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Maică dulce care şi tu ai suferit, ajută-mi copilul. Trimite un sfânt, vezi-l pe sărmanul meu cum se chinuieşte, neputând sta pe picioarele lui. Ajută-l Preasfântă, pe copilaşul meu chinuit".
- Mamă, ce spui, cu cine vorbeşti?
- Gheorghiţă, copilul mamei, îţi aminteşti cum citeai la religie că Domnul nostru când trăia acolo, în Palestina, vindeca îndrăciţi, deschidea ochii orbilor, ridica pe cei paralizaţi şi-i făcea să meargă, învia morţi? Spune-I, Gheorghiţă, că pe tine te ascultă, că tu eşti copil bun, spune-I lui Hristos să te facă bine.
Copilul suferind se uită cu privirea lui nevinovată la mama, la soarele care apune; priveşte sus şi privirea i se pierde către ceruri.
Noaptea următoare Gheorghiţă a văzut în vis un cavaler frumos, călare pe o mândreţe de cal. S-a oprit în faţa lui şi i-a spus:
- Ridică-te, fă un salt şi urcă pe calul meu!
- Dar eu sunt paralizat, nu mă pot ridica şi nu mă pot ţine drept pe picioarele mele.
- Dă-mi mâna, Gheorghiţă, urcă pe calul meu. Eu sunt Sfântul loan din Rusia. M-a trimis Domnul să-ţi aduc harul Său şi puterea Lui să te vindeci.
Pe jumătate adormit, copilul se chinuie să se ridice în picioare. Se trezeşte mama şi-l prinde în braţe ca să nu cadă de pe pat.
- Mamă, tine-mă, Sfântul loan din Rusia mi-a spus să mă ridic.
Dimineaţa, asistenta care fusese de serviciu în acea noapte îi spune profesorului doctor că acel copil paralizat din Patra acum păşeşte. Doctorul vine, îl examinează: loveşte cu ciocănelul genunchii copilului, îi înţeapă picioarele cu acul şi organismul reacţionează exact. Copilul era vindecat.
„Mergeţi, le-a spus profesorul, şi Dumnezeu să fie cu voi.
17 august 1977

Acromegalia
Doctorii sunt categorici: „Copilul dumneavoastră, le explică părinţilor, s-a născut cu această boală foarte rară şi chiar în forma ei cea mai gravă. Are nevoie de două operaţii complicate la glanda hipofiză, însă este foarte slăbit şi n-ar putea să reziste la operaţie."
Mama însă nu-i mai aude. îşi convinge soţul să vândă aproape totul şi pleacă la Paris. La marele Institut al Sănătăţii pentru copii, medicii francezi le spun acelaşi lucru, şi că nu trebuie să se mai ostenească cu atâtea cheltuieli. Una spun însă doctorii, alta vrea să înţeleagă mama. Mama, care a fost zămislită de Dumnezeu ca să zămislească la rândul ei viaţă, asemeni unui ajutor al Lui. Mama, care cu adevărat suferă, se zdrobeşte, se sfărâmă pentru copilul care este trup din trupul ei.
Vorbeşte singură şi zice doar «salvaţi-mi copilul». O febră cumplită îl arde pe copil. Nemaiputând suporta chinurile acestuia, mama îl răpeşte asemeni unei lupoaice pe micuţul care arde de atâta febră. Simţind că îl pierde din viaţă, aleargă înnebunită să găsească ieşirea din spital. Bate pe ici, pe dincolo. Toţi o privesc ciudat.
Găseşte un taxi şi pleacă la o mănăstire rusească închinată Maicii Domnului din centrul Franţei pe care o cunoştea de pe timpul când îşi făcea studiile în Franţa.
Intră în mănăstire şi se îndreaptă către icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
- Stăpâna mea, nu mai am altă putere. Dacă copilul meu trebuie să moară, să mor şi eu în faţa icoanei tale. Te rog, Maică Sfântă, care ai văzut pe Fiul tău iubit spânzurat pe cruce şi sângele curgându-I şiroaie, şi care ai rezistat... Eu nu mai rezist... vezi-l pe cel pe care l-am adus pe lume...
în mijlocul bisericii se găsea dl. Serghios Ivanovici, un rus care cunoştea puţin greceşte (lucrase un timp în Atena). Auzind cele spuse de mama îndurerată, s-a apropiat de ea şi i-a zis cu puţinele cuvinte greceşti pe care le ştia: „în Grecia aveţi un sfânt rus, Sfântul loan. Este mare făcător de minuni. Eu de mult timp port la mine o iconiţă de-a lui. O să fac semnul sfintei cruci de-asupra copilului cu iconiţa sfântului".
în momentul în care iconiţa a atins fruntea copilului, acesta a început să se zvârcolească asemeni unui peşte. O sudoare rece îi apare pe faţă şi pe păr. Mama se apleacă şi-şi lipeşte buzele de fruntea lui - nu ca să-l sărute. Vrea să vadă dacă îl mai arde acea febră de moarte. Nici urmă de febră însă, temperatura lui era cea normală acum! în mănăstire n-a dormit nimeni în cea normală acum! în mănăstire n-a dormit nimeni în acea noapte, au făcut priveghere şi s-au rugat toţi. Dimineaţa s-au întors la spital.
După trei luni, fără nici o operaţie, analizele arătau că oasele copilului se dezvoltă armonios iar deformaţiile de la mâini şi picioare se îndreptaseră.
„Extraordinar eveniment ştiinţific", spuneau medicii francezi.
„Minunată întâmplare datorată credinţei şi sfinţilor", spune mama, şi-şi priveşte mândră băiatul care acum merge la şcoală.
12 noiembrie 1974

La spitalul de boli canceroase „Sfântul Sava" -1978
La marele spital „Sfântul Sava" din Atena o mamă se luptă cu marele duşman al omenirii - cancerul. Boala însă învinge. Doctorii îi înştiinţează pe copiii dânsei să vină să o ia.
„Nu vă mai chinuiţi la alt spital, mama voastră nu mai are alte speranţe de viaţă, li s-a spus. Luaţi-o şi duceţi-o
acasă. Dacă moare aici o să vă chinuiţi mai mult, căci trebuiesc făcute multe acte şi sunt multe proceduri de împlinit".
Copiii, cinci fraţi din oraşul Kavalei, s-au adunat la aflarea veştii în jurul mamei şi plâng. Pentru mama lor, bătălia pentru viaţă era pierdută. Cea care le dăduse viaţă urma acum să moară.
în acele momente prin faţa salonului lor trece o doamnă necunoscută. A văzut scena şi a înţeles.
„Mama voastră este, copii? Ascultaţi-mă, nu mai plângeţi, deasupra doctorilor şi a ştiinţei este Dumnezeu şi Sfinţii Săi. Omeneşte aţi făcut tot ceea ce se putea face. Am fost să mă închin la biserica Sfântului loan Rusul din insula Evvia, unde se păstrează sfintele moaşte întregi. Am luat puţin mir din candela Sfântului să ung cu el pe o rudă de-a mea care este internată aici, în spital. O să ung cu el şi pe mama voastră şi... cum o vrea Dumnezeu".
Cât de mult valorează, într-adevăr, pentru omul de lângă noi care suferă, care plânge, care este îndurerat, să-i spui câteva cuvinte, să-i arăţi puţină compătimire. Chiar şi numai să stai alături de el, în durerea lui, fără să spui nimic, şi aceasta îi dă curaj şi nădejde celui ce suferă.
Cu puţină vată înmuiată în mir, doamna necunoscută a făcut semnul sfintei cruci pe fruntea bolnavei şi a plecat (învăţătura Bisericii aceasta este: puterea tămăduitoare a lui Hristos se transmite prin sfintele vase şi obiecte de cult, prin sfintele moaşte, prin mir, prin apa sfinţită etc.). Chiar dacă acest mod de trecere a energiilor necreate, nemateriale ale lui Dumnezeu în trupurile şi în sufletele noastre ni se pare simplu, smerit, trebuie să fim ferm convinşi că nu suntem nici vrednici şi nici în starea cere să vină să ne vindece însuşi Hristos sau unul din sfinţii Lui, ci îi cerem să ne trimită puterea Lui de vindecare în cel mai simplu mod. Şi, mai ales, să credem că acolo, în Sfântul Potir, sub chipul simplu al pâinii şi al vinului, avem însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos. Dar să ne întoarcem la întâmplarea noastră.
După puţin timp bolnava a deschis ochii, şi-a văzut copiii plângând şi a făcut semn să se apropie careva dintre ei. Vine lângă ea fata cea mai mare şi mama îi şopteşte:
- De ce, copiii mei, plângeţi aşa?
- Mămico, de atâtea zile nu ne-ai mai văzut şi ne întrebi de ce plângem?
- Ei, copilul meu, acum puţin timp a venit aici un militar, mi-a spus că-l cheamă loan Rusul. A făcut semnul
sfintei cruci pe fruntea mea şi mi-a spus că „o să mă reîntorc la viaţă".
In ciuda cumplitei boli „incurabile", mama s-a făcut bine. Acum trăieşte împreună cu copiii şi nepoţii ei, aşa precum a vrut Dumnezeu şi Sfântul Său.
8 august 1978
«Şi iată o femeie cu scurgere de sânge de doiprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui; căci zicea în gândul ei: Numai să mă ating de haina Lui şi mă voi face sănătoasă.»
«Şi-L rugau ca numai să se atingă de poala hainei Lui; şi câţi se atingeau se vindecau.»
«...scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi, ca venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei...şi toţi se vindecau.»
(Matei 9,20; 14,36: Fapte 5,14-15)

Cu primul avion
Intr-unul din marile spitale ale New York-ului toate sunt pregătite pentru operaţia d-lui Gheorghiu Scura, cetăţean american de origine greacă, care are într-unul din plămâni o tumoare canceroasă mai mare decât o gutuie. Soţia acestuia, d-na Atanasia, cere însă o mică amânare a operaţiei. Directorul spitalului îi acordă o amânare de două zile.
Ce se întâmplase? In ultima clipă a simţit în sufletul ei dorinţa de a da soţului ei înainte de operaţie câteva picături de agheasmă şi puţin mir de la candela care arde fără întrerupere în faţa raclei cu sfintele moaşte ale Sfântului loan Rusul. A telefonat în Grecia, la biserica Sfântului, şi a rugat pe preotul de aici să-i trimită aceste daruri simple cu primul avion pentru New York. Aşa se şi întâmplă: cu primul avion este trimis un pacheţel conţinând două sticluţe - una cu agheasmă iar cealaltă cu mir de la candela Sfântului.Pe marele aeroport al New York-ului, atunci când primeşte în mână micul pacheţel, d-na Atanasia nu-şi mai poate stăpâni lacrimile. Consideră că l-a primit pe însuşi Sfântul şi i se roagă fierbinte pentru vindecarea soţului.

Dl. Gheorghiu priveşte cu ochii plini de lacrimi la soţia care, săvârşind parcă o sfântă slujbă, îi oferă cu dragoste binecuvântările (agheasmă şi mirul) primite din Grecia. D-na Atanasia merge apoi la directorul spitalului şi îi cere să se mai facă o dată analizele. Mirat de insistenţele acesteia, directorul dă dispoziţie să i se facă bolnavului o radioscopie simplă.
Minunea pe care o aştepta, care din prima clipă nădăjduise că o să se întâmple, într-adevăr se petrecuse! Uimiţi, doctorii se încredinţează că noua radiografie nu mai arată nici o rumoare; insistă, încearcă să explice ştiinţific minunea pe care o văd împlinită în ochii lor.
„Explicaţie ştiinţifică nu se poate da minunii făcute de Sfântul loan", spune credincioasa doamnă Scura şi se bucură de tovarăşul ei de viaţă care s-a reîntors în sânul familiei, la serviciul său, şi slăveşte zi şi noapte pe Dumnezeu şi pe Sfinţii Săi.
3 iunie 1983
Şi prin credinţa în numele Lui, pe acesta pe care îl vedeţi şi îl cunoaşteţi, l-a întărit numele lui lisus şi credinţa cea întru El i-a dat lui întregirea aceasta a trupului înaintea voastră, a tuturor.
(Faptele Apostolilor 3,16)

Acest topic a fost editat de Clopotel: 19 Jun 2005, 02:07 PM


--------------------
Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre, zice Domnul.
Si cat de departe sunt cerurile de la pamant, asa de departe sunt judecatile Mele de judecatile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre.

(Isaia 55:8.9)


Ortodoxia - Calea intru Hristos - pe pagina 1 indexarea tematica a subiectelor pt. o usoara urmarire...
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Reply to this topicStart new topic

 



RSS Versiune Text-Only Data este acum: 29 March 2024 - 02:29 PM
Ceaiuri Medicinale Haine Dama Designer Roman