De la romantism la nebunie


Pt romantici, poezia nu se poate margini la o functie estetica, la un scop in sine. Poetul incearca sa scape din timp, din lumea nenumaratelor aparente, pt a atinge in sfarsit absolutul si unitatea fiintei. “Ambianta poeziei romantice, e asadar sa ajunga, prin actul creatiei, la acea contemplare pura si inefabila spre care se indreapta si misticul. Aceasta ambitie defineste indrazneala incercarii romantice, ca si limitele ei. Caci a vrea sa faci din poezie calea cunoasterii, care duce la totala despuiere de imagini, inseamna sa o incarci cu cele mai nobile sperante omenesti.”(A. Beguin).
Trairea unor poeti precum Eminescu sau G.Nerval e si mai intensa, destinul lor fiind invadat de o lumina stranie care i-a dus la dementa si, in cazul lui Nerval, la sinucidere. De data aceasta, peretii care despart visul de realitate nu numai ca au devenit transparenti, dar s-au si spart. Visul s-a revarsat in viata reala si, “din clipa aceea, totul capata o dubla infatisare, si asta fara ca rationamentului sa-i fi lipsit vreodata logica, fara ca memoria sa fi pierdut nici cele mai mici amanunte din ce mi se-ntampla.”(A.Beguin)
Legatura aceasta intre lumea sacrului si cea a bolii a slabit tot mai mult pe masura ce societatea si cultura au devenit profane. Si totusi, chiar si in societatea moderna, alienatul mintal e privit cu alti ochi decat ceilalti bolnavi. Nebunia aproape ca nici nu e considerata boala. “I-a luat Dumnezeu mintile” este expresia populara care pastreza vechiul respect in fata acestui instrainat din lumea noastra terestra.
Nebunia acestor romantici e o nebunie activa, e o scriere interiorizata, traita cu intregul corp. Iar scrisul lor este exteriorizarea nebuniei. Se stabileste astfel un echilibru perfect, din care catarsisul nu lipseste. Opera nu e rezultatul delirului, ci e “opera unui delirant”.

De ce crezi ca este o legatura directa sau o legatura, pur si simplu, intre nebunie, alienare sau cum vrei sa-i spui, si romantism? De ce crezi ca e legata de romantism si nu de altceva? E drept ca o oarecare corelare apare mai frecvent cu acest curent, dar nu numai.

Daca vorbim de "nebunie" mie mi se pare mult mai legata de naturalism, de "zolism" - din punctul de vedere al subiectelor abordate. Hiper-sensiblitatea romantica mi se pare ca are prea putine tangente cu nebunia in sine,ca boala.
Mai vorbim.

Am incercat sa dau un "later edit" dar nu m-a lasat.
Oricum, ceea ce mai voiam sa spun e ca topicul ar merge mai bine la "TEATRU,FILM, CARTE".
3,1415926535, "nebunia" romanticilor nu provine dintr-o cauza patologica, ci mai curind din una de structura psihologica. Sa nu uitam cum a aparut romantismul si romanticii si care era "programa" .

Acest topic a fost editat de Diana-Maria: 16 Feb 2004, 03:45 AM

lasati romanticii sa moara nebuni!


si nu e frumos sa iti dai totul pentru ceea ce crezi? chiar daca crezul tau e o iubire nebuna? una care macina trupul si mintea ? dar intareste sufletul si naste frumosul?

si nu e chip sa traiesti mai intens decat atunci cand iubesti! sa lasi totul in "plata Domnului" pentru a urma umbra iubirii tale! sa nu iti pese de furtuni care iti macalaresc plamanii ci doar de faptul ca esti cu o clipa mai aproape de iubire!

si nu e om sa nu fi fost tulburat de un impuls al curajului de a parcurge mari si tari in intampinarea iubirii! insa nu tuturor le-a fost dat sa asculte.

###

Romanticii sunt acei "nebuni frumosi"
Ceva mai sensibili, mai diferiti, conform standarelor unei societati pragmatice. Actul creatiei este adeseori epuizant, toata puterea autorului de geniu se concentreaza spre opera sa. Caile pe care merg artistii sunt de cele mai multe ori inaccesibile altora. Restul...trece pe planul doi, trei....De aceea sunt poate si mai vulnerabili, mai labili. Important este ce ramane in urma lor - noi ne bucuram azi de nebunia poetilor.

Este foarte posibil sa fie o stransa legatura intre genialitate si nebunie.
Sau poate ca exista doar o scala a nomalitatii, frumosii nebuni forteaza un pic limita aceasta. Le sunt accesibile sensuri, sensibilitati, praguri invizibile ..pe care le pot transmite celorlalti prin magia cuvantului.

Intr-adevar, poate topicul chiar se potrivea mai bine la "teatru film si carte"... eu ma gandisem ca fiind vorba de "nebunie" trebuie sa fie ceva "dincolo de ratiune". Asa se explica... dar sunt de acord cu diana-maria.

M-ati intrebat ce legatura gasesc intre nebunie si romantism... Exista cazul acelor romantici de geniu care se rup din realitate si traiesc intr-o lume a idealului, a frumusetii pure. Cazurile acestea sunt desigur exceptii, acesta fiind de fapt scopul in sine al threadului. Sa dezbatem aceste exceptii.

Imi pare rau ca nu pot spune mai multe acum, am niste probleme cu computerul si nu stiu cat de des pot reintra pe Han.

Nebunul este cel care si'a pierdut complet controlul asupra mintii sale.
Poetul este cel care a renuntat la minte pentru inima.
Iar misticul este cel care si'a daruit de bunavoie atat mintea cat si inima.
Deci punctul comun dintre cele trei categorii este acela ca nu se mai identifica cu mintea. Diferentele apar din motivele/caile in care au ajuns in aceasta situatie.
Nebunul a pierdut'o si habar nu stie cum. Poetul a lasat'o pentru inima. Iar misticul a renuntat complet la ambele.
DIn punctul meu de vedere misticul e cel mai smecher.

buna tuturor, dar...

oare ?
cred in vorba: de la sublim la absurd e doar un singur pas. am avut ocazia sa discut despre aceasta "thin blue line" care separa genialitatea de nebunie. de obicei oamenii prefera o calda calma normalitate. ceea ce mi se pare o alegere inteligenta. mai ales cand ramai la ea. nu tanjesti iarasi dupa lucruri iesite din comun. de obicei ne zbatem intre cele doua extreme, cand de fapt, ar trebui sa gasim o cale de a le integra.

prin romantism inteleg si setea de necunoscut.

Prin actul creatiei, romanticii "incurabili" tind sa atinga acele culmi (iluzorii sau nu) spre care se indreapta misticul, cauta sa gaseasca astfel unitatea fiintei prin comuniunea mintii cu absolutul. Dar care este limita? Unde trebuie sa se opreasca un romantic pt a nu se departa prea mult de realitate?
Nebunul romantic nu isi pierde complet controlul asupra mintii. Ba dimpotriva, isi cunoaste capacitatea mentala atat de mult incat uita sa se mai intoarca de unde a venit, uita ca traieste intr-o lume limitata si prin geniul "nebun" depaseste fatala limita de unde nu mai exista cale de intoarcere. De aici incolo, nu mai e vorba de un om normal, ci de o nebunie activa, traita, dupa cum spuneam mai devreme, cu mintea si trupul. Dar unde este limita?

Nebunul romantic isi hraneste sufletul cu toate frumusetile ce-l inconjoara(pe care de multe ori si le creaza singur). E greu de stabilit limitele atat timp cat aceste frumuseti il ajuta sa traiasca. E ca si cum i-ai cere sa nu mai respire. Romanticul "incurabil" ramane in lumea lui pentru ca realitatea i se pare prea cruda pentru a o putea infrunta.
Concluzia: Romanticii au lumea lor...si cu siguranta, chiar daca e numai un vis, e mult mai frumoasa decat cea pe care o traim noi, deci sa-i lasam sa-si traiasca visul sub blanda mangaiere a lunii.

nu am cunoscut pe nimeni personal care sa trecaca de la romantism la nebunie .... in schimb am cunoscut pe unul care a trecut de la nebunie la romantism ... ca imbratzisha shi saruta statuia otiliei cazimir ... a murit saracu' da' statuia lustruita a ramas

Gust aceasta gluma pt ca de fapt sarutarea unei statui nu e romantismul pe care-l dezbatem aici.

Intr-adevar Fargakos, lumea romanticilor nebuni e una frumoasa, dar e si sanatoasa (pt ei insisi)?

Sara buna! Am poposit si eu la drum de seara aici, la boieri dumneavoastra, si, de nu va e cu banat, apai as ave si io cateva vorbe din capu ista al meu.De-or fi bune, apai m-ati cinsti si domniile voastre cu un ulcior de vinisor ghiurghiului si o ciosvarta de caprioara, iara de-or fi rele sa nu va maniati pe capu'ista prost al meu,ca multe a vazut dara nu le stie pe toate.
Apoi eu as spune asa: nu e bine sa judecam ceea ce nu intelegem. Daca nu putem intelege puterea sacrificiului lui, placerea suferintei din iubire, din prea multa iubire, modul in care simte lumea, modul in care traieste prin aceste simtiri, nu inseamna ca e neaparat nebunie. Este adevarul lui, si nimic nu este mai relativ ca adevarul! Daca asa simte, asa percepe lumea, asta e realitatea lui, care nu este mult diferita de a oamenilor "normali",este doar mai accentuata sub anumite aspecte, atunci eu nu cred ca e nebun. Si oare in toate lucrurile marete din lumea asta larga nu exista un strop de nebunie? Si oare, dragostea nu este cea mai dulce nebunie? Oare indragostitii nu traiesc intr-o lume a lor, pe care ceilalti nu o inteleg?
Numai cine nu a iubit niciodata, cine nu ar fi sacrificat tot, minte si inima, pt persoana iubita, poate nega ceele spuse mai sus!

Apoi, taifasuind cu domniile voastre aici se facu noapte si eu amu' tre sa plec, ca drumu-i greu si cu primejdie!
Ramaneti sanatosi!

Adevar graiesti tu dar aista nebunie de-asa hal poate duce la sinucidere... Si asta nu miroase a bine...

Sara buna! Apai eu tat in fapt de seara poposii la han, cand e spiritul mai vesel si limba mai sloboda.

E trist, intr-adevar, cand oamenii mor inainte de vreme. Dar in fiecare secunda mor mii de oameni,in accident de masina - sa nu mai mergem cu masinile??, de cancer pulmonar- sa nu mai fumam?? ar fi o idee buna, etc.
Statistic vorbind, din dragoste "nebuna" mor mult mai putini oameni decat din alte cauze, considerate normale pt ca sunt practicate de majoritate. Iar fara poezia lor, vietile noastre ar fi mult mai fade, insipide. Si, sa nu uitam cel mai important lucru, sunt cei mai buni cunoscatori ai sufletului femeii, imensa enigma ce imi da dureri de cap in fiecare zi.
Q.E.D., sper.

Unii nu sunt intelepti decat cu conditia sa traiasca intr-o lume de nebuni. - A.Schopenhauer

Bine ai venit la Han, drumetule!

Stiu si eu... imaginea femeii nu mai e aceeasi cu cea din trecut. In ziua de azi nu se mai obisnuiesc serenadele si poezia, cu atat mai rau pt romanticii care au nenorocul sa traiasca intr-o lume ca asta atat de ostila elementului romantic.
Prin romantism nu se intelege numai iubirea pt femeie, ci pt tot ce inseamna frumos (nu ca femeia n-ar fi ). De aceea, gandirea Noii Generatii, care nici pe departe nu seamana elementul romantic, este un prilej de frustrare pt sufletul romantic.

Da...azi mai rar ai parte sa vezi acte de romantism. Poate si din aceasta cauza unii ii catalogheaza drept nebuni...

Si totusi... ati vazut filmul "Splendoare in iarba"?

Nu... detalii?

Spiritului modern, care analizeaza si construieste, i se opune spiritul antic, pasiv, care actioneaza orbeste, dar percepe intr-un mod subtil desfasurarea lucrurilor. Am pierdut aceasta viziune globala a lucrurilor prin dezvoltarea diferitelor facultati ale cunoasterii. Ratiunea a pus stapanire pe societatea umana. In antichitate insa, lumea nu era judecata rational, ci era simtita prin starea contemplativa:
“Inchideti ochii si atunci veti vedea” (Joubert);
“Inainte de a deschide ochii stiu totul pe de rost” (Claudel).

Desi intr-adevar poate ar fi fost mai bine ca omenirea sa ramana la paradisul de la inceputuri si la cunoasterea globala prin inconstientul primitiv, “caderea” a creat totusi o stare de fapt de care de acum inainte trebuie sa se tina seama. De vreme ce am pornit pe calea existentei separate, si prin urmare pe calea constiintei, e zadarnic sa dorim sa ne mai intoarcem de unde am plecat: nu vom redobandi armonia dintai decat ducand pana la capat procesul istoriei, adica dirijand progresul constiintei in asa fel incat sa ajunga pana la urma la un fel de …“supraconstiinta”.

Multumesc de urare, denise_d!

E trist sa vezi cum moare poezia in oameni,e trist sa vezi cum se scutur trandafirii, dar cel mai trist este sa mergi nepasator prin viata, insensibil la ceea ce iti sopteste sufletul, sa dai importanta doar concretului, doar rationalului. E trist, caci rationalul usuca sufletele si vom deveni doar o adunatura de roboti, integrati in marea turma numita omenire. Hmm, parca e mai bine sa fii nebun! Nu credeti?

Nu suntem doar fiinte rationale. O parte din noi va duce dorul poeziei, chiar daca incercam adeseori sa ingnoram asta. Mai devreme sau mai tarziu acea parte isi va cere drepturile. Toti suntem nebuni frumosi, cel putin o data in viata.
Chiar si cei cu sufletul uscat pot ascunde ceva sub crusta groasa, crescuta in ani si ani de cotidian.
Mai greu e cu cicatricile, cu urmele de rani... ne cream reflexul de a ne feri de ceea ce alta data ne-a ranit. Ne cresc spini.
Cat despre sufletele uscate...Ai vazut cum absoarbe pamantul uscat o picatura de apa? Sunt uscate, dar ele tanjesc cel mai mult dupa ploaie.

Romantismul are la baza sentimente si trairi.
Imi aduc aminte de filmul Equilibrium. Poate l-ati vazut. Pentru cine l-a vazut ... este vorba de o lume "perfecta" in care tot ce noi consideram arta, muzica, picturi, cinematografie, s.a.m.d. era interzis. Se instaura o lume fara sentimente, fara trairi, fara ceea ce ne face oameni. Un ser care aducea oamenii insensibili catre tot ce e frumos. Si asta pentru ca se spunea ca sentimentele oamenilor sunt la baza raului, razboaielor, etc. Cei care nu luau serul, care simteau, erau incinerati de vii. O lume "perfecta", nu ? Tot de acolo mi-a ramas in minte poezia lui W.B. Yeats "He Wishes for the Cloths of Heaven"

Had I the heavens’ embroidered cloths,
Enwrought with golden and silver light,
The blue and the dim and the dark cloths
Of night and light and the half-light,
I would spread the cloths under your feet;
But I, being poor, have only my dreams;
I have spread my dreams under your feet;
Tread softly because you tread on my dreams.

De fapt in film nu erau decat ultimele 3 versuri.

Iti pot spune ca pamantul uscat prea mult timp nu va mai putea primi ploaia. Dar ai dreptate-toti tanjim dupa un strop de poezie, dar nu toti avem curajul sa o traim. Suntem prea ocupati sa nu iesim din reguli,din standarde, din normal, pt a nu fi exclusi din societate. Eu ii privesc cu admiratie pe cei ce au curajul sa traiasca poezia, sa inoate impotriva curentului, chiar daca sunt sortiti pieirii. Da, caci asta e regula - oricat de frumos ar fi, daca e impotriva sistemului trebuie sa dispara.

"Si iarasi am vazut sub soare ca izbanda in alergare nu este a celor iuti si biruinta a celor viteji, si painea a celor intelepti, nici bogatia a celor priceputi, nici faima pentru cei invatati, caci timpul si intamplarea intampina pe toti." (Ecclessiastul)

As vrea sa mai simt o data placerea amiezii cand ma imbat cu parfumul florilor de primavara si alerg de nebun printre fluturi. As vrea sa se faca seara si sa ma odihnesc la radacina unui plop. Sa privesc apusul purpuriu si sa ma pateze culoarea lui. Sa vina noaptea si sa ma pierd in ea, sa ploua cu picaturi de stele si sa zbor liber. Si sa mor, iar in urma mea sa se nasca o stea.

3,14

Esti indragostit, daca simti asa. Si poate ca ar trebui sa ii spui si EI cum simti. Nu a murit inca romantismul in oameni, si nu trebuie sa il lasam sa moara. Fara el nu am mai putea simti placerea iubirii, iar viata ar deveni de netrait! Asa ca sa visam cu totii, sa vorbim prin poezie sau sa lasam poezia sa vorbeasca prin noi, sa ne intoarcem cu cateva sute de ani in urma, sa fim cavalerii Femeii noastre, si poate vom scapa de robotizare, chiar daca vom fi considerati nebuni!

Eu nu cred ca sentimentul acesta nobil mai este pretuit asa cum se facea in vechime cand cavaleri in armura stralucitoare se luptau pentru alesele inimii cu cei mai neinfricati adversari sau atunci cand era destul sa rostesti cateva cuvinte adunate maiastru in versuri stralucitoare pentru ca domnita sa cada la picioarele tale. Povestea lui Romeo si a Julietei s-a pierdut in uitarea egoista a materialismului.

Oare genialitatea ..nu atinge usor aripa nebuniei tocmai prin iesirea din tiparele normalului? Sa fie nebunie a transforma subconstientul in constient? Sa poti surprinde si reda relatii intre fenomene aparent situate in extreme?

Bine ai venit la Han, CiPrIoTy!

Guar ta adevar graieste!

Cred ca trebuie sa te contrazic partial. Intr-adevar, nu mai este pretuit cum era in vechime, dar si acum sunt destui barbati care si-ar da viata pt a apara onoarea si viata iubitei lor, poate nu asa spectaculos ca in trecut, dar, vorba sheia, "Gestul conteaza".

deci, Splendoare in iarba
Warren Beaty si Nathalie Wood sunt adolescenti, la liceu. Se iubesc maxim. Super romatism, si toate alea.
Ea de mult ce il iubeste pe el, si de ce nu se poate finaliza iubirea asta, ajunge la casa de nebuni. El se rateaza.
Filmul cel mai film al anilor 70 (la concurenta cu love story)

Concluzia, romantismul se administreaza in cantitati mici, bine calculate, ca altfel provoaca dezastre. Cititi cu atentie prospectul sau eticheta. In caz de nelamuriri mergeti la psihiatru.