Discutii libere intre contraste si exergy33.

Pentru inceput, despre culorile Dunarii si mesajul pe care le pot transmite aceste culori de-a lungul zilei sau in decursul anotimpurilor.

Lectura placuta!

Bună ziua de la mal de Dunăre, cu mii de faţete vălurite şi nuanţe!
Cu prima nuanţă a prieteniei albastre, valsată într-o căldură aburindă de aramă topită de soarele cufundat cu faţa într-o undă molcomă ...
De ce mă duc cu gândul la Simun?
De ce...

contraste

As vrea sa spun prima mea impresie despre Dunare .
Am vazut Dunarea , prima data , la virsta de 7 ani.
Eram in tren , in drum spre tabara , la mare .
Pe la oara 5 dimineata , a intrat in compartiment profesoara care era cu noi , si ne-a zis sa ne trezim ca peste citeva minute vom trece peste podul de la Cernavoda .
Eu eram cea mai mica din grupul de la scoala noastra , atit ca virsta cit si inaltime .
In acel moment mi-a trecut prin cap sa merg pe hol si sa deschid usa vagonului , ca sa vad mai bine .

Zis si facut .
Imi amintesc foarte clar de podul care mi s-a parut imens , de apa alb - roz -aurie care se scurgea sub traversele de metal si de zgomotul infernal pe care l-am auzit cind am deschis numai pe jumatate usa vagonului.
Era la rasaritul soarelui , si lumina galbena cu irizari de portocaliu era reflectata din plin de apa din departare ... insa sub pod , din cauza umbrei , apa era de o culoare alba , aproape laptoasa , numai cu usoare tente de galben auriu si roz violaceu.
Prin usa intredeschisa strabatea un miros specific de mil si peste , care se ridica odata cu ceata de la prima ora a diminetii .
Senzatia aceea ca ma scufundam intr-un abur multicolor nu am uitat-o niciodata .
Dupa ce am trecut podul , zgomotul infernal a disparut , si am avut citeva minute senzatia de surzenie .
Decorul semi-fantastic a disparut ca prin minune , mirosul a disparut ca prin farmec ... si totul a reintrat in cotidianul anost al zilei ce urma sa se scurga.

Si prin orasul in care am copilarit eu trecea un riu . Adica mai trece si acum .
De aceea ii pot intelege mai usor pe cei care traiesc pe tarmurile Dunarii .

Simunul... acel vint arid care biciuieste fara mila in deserturile Africii sau in peninsula arabica .

Contraste , de ce Dunarea te duce cu gindul la simun ?
Cred ca din acelasi motiv pe care pe mine ma duce gindul la apa marii , atunci cind ma aflu in desert . O nevoie de complementaritate .
Sau poate sint de vina si culorile de la rasaritul si apusul soarelui .
Ciudat , dar si in desert - inainte de furtuna , ca si pe malurile unei ape in care se scufunda soarele la asfintit , poti vedea pe cer si in zarea intinsa cam aceleasi culori ... si ai aceeasi senzatie de imensitate , si uneori chiar tendinta de zbor .

Acest topic a fost editat de exergy33: 30 Jun 2006, 04:38 PM

Mărunte, mărunte, vălurelele au culoarea mierii pe creastă şi sunt de un albastru profund, bleumarin spre bază.
Deasupra, în arşiţă, oglinda Dunării emană fumuri, albe, aurii, printre care se dispersează razele soarelui....
Ai impresia că aproape jumătate metru de-asupra suprafaţeţei apei este o imensă prismă a lui Newton.

Simunul....
Bate de-asupra dunelor, le vălureşte, le usucă, le răspulberă, turbionându-le, nisipul fin, deasupra altor vălurele de nisip de clepsidră....
Şi peste amândouă, soarele, soarele, soarele...

Profund scufundat în apă, a încălzit-o, am impresia că vrea să o fiarbă, Dunărea mea...
Am păşit rar, cu sfială, am coborât caiacul de pe umăr, m-am suit, am cufundat întâi padela cu stânga, apoi cu dreapta, apoi ritmic, m-am îndepărtat de mal.
Am ajuns pe curent, am pus padela pe caiac, m-am sprijinit aşa, ca să mă simt eu bine şi am ascultat....

Acest topic a fost editat de contraste: 30 Jun 2006, 03:48 PM

Intindere de apa ... sau de nisip ?
Greu de spus ...

Dar uşor de gândit ...

Ai simţit prin completarea cu imagine ceea ce am simţit...
Da, începe să se configureze tandemul....

Şi curge arama, curge....

si...

Analizind dintr-o perspectiva bufniliana , vedem ca nu numai apa , ci si nisipul se valureste .
O aceiasi forta aerodinamica , cu numele de vint , poate transforma valurile mici in talazuri de nestavilit , sau poate transforma straturile fine de nisip in dune imense .

Privind la valurile albastre ale apei sau la valurile aramii de nisip , omul descopera , uneori cu tristete - alteori cu uimire , ce neimportant este el in raport cu imensitatea .

Mi-am amintit de versurile lui KHAYYAM , care intr-un catren /rubayyat intreaba , atit de simplu , profund si firesc :

Fost , a fost , un strop de apă - şi pieri în mare stropul ;
Fost , a fost , un fir de tină - şi se contopi cu globul ;
Ce-i venirea ta pe lume ? Ce-i plecarea ta ? ... Răspunde !
Din Neunde vine-o gâza , şi se duce in Neunde .

Acest topic a fost editat de exergy33: 1 Jul 2006, 10:23 AM

Astăzi mă simt un om important.
Tot ce este în Brăila, are culoarea albastră. Peste tot simt şi văd albastru.
Am fost dimineaţa pe faleză şi am asistat la o repetiţie a tuturor fanfarelor venite la cea de a VII-a ediţie a Festivalului Muzicii Militare.
Deseară, într-un cadru festiv, vor cânta "Dunărea albastră" a lui Iosif Ivanovici.
Erau formaţii din mai multe ţări, fanfare ale forţelor aeriene, navale, terestre...
Dar toate, au cântat perfect sub bagheta unui singur dirijor "Dunărea albastră".
Iar eu..eu?



eu am plâns albastru...

contraste

Daca voi spune ca te invidiez , sper sa nu te superi .
Dar as vrea sa fiu si eu acolo , pe malurile Dunarii , ascultind concertul 'live' dat de fanfarele militare adunate la Braila .

Am vorbit despre culorile Dunarii , insa nu am zis nimic nici despre muzica ei , si nici de felul in care i-a inspirat pe altii .
Dunarea curge , sau mai bine zis valseaza neobosita intre tarmuri .
In aceasta petrecere milenara desfasurata sub cerul liber, muzica se schimba odata cu peisajul ... Strauss ... Ivanovici ...

Si numele ei se schimba odata cu timpurile ,sau cu locurile prin care trece :
Ister , Istru , Danu , Danuvius , Donau , Dunaj , Duna , Dunav , Dunare , Danube ... insa ea ramine la fel de atragatoare pentru cei care au incercat sa inteleaga tainele ascunse dincolo de luciul apei .

Am plâns duminică de Dunăre...
Ştii..? Uniforma militară, chiar acum, în secol XXI, impune. Dă fiori, are prezenţă.
Şi nu am fost singura care plângea de emoţie când, toate fanfarele venite la concurs au intonat ca una, fără greşeală, fără falset Valurile Dunării!!! Toţi oamenii de pe faleză au amuţit, şi, chiar după terminarea Imnului Dunării au rămas muţi multă vreme!
Ceea ce a urmat apoi, a fost o isterie de masă...
Ce dirijor, ce fanfare ! O minunăţie !
A mai şi plouat, dar ne-a lăsat să audiem. Eu, recunosc eram sus, la terasă sub copertină, nu m-a plouat. Se vedea ca în palmă. În care viaţă oare nu am fost emotivă?
Că în aceasta, am lăcrimat de albastru...
Cu gânduri de fanfară albastre, mă semnez cu perechea de complementare specifică verii într-o amiază cu un cer profund albastru, în contrast(E) cu un soare oranj!

Raspund cu intirziere pentru ca am avut probleme cu netul.

Da , uniforma militara impune . Dar nici o uniforma nu are eleganta uniformei de marina .
Se stie ca cele mai bune fanfare din lume sunt fanfarele militare .
Executie fara repros care nu poate decat sa-ti smulga un zimbet de admiratie.

Eu cred ca emotia ta se s-a datorat in primul rind faptului ca ai ascultat 'Dunarea Albastra' chiar pe malul dunarii albastre , in orasul tau natal.
Intr-o sala de filarmonica nu ai fi simtit la fel .

Cadrul conteaza foarte mult ... cer albastru , ape albastre , Dunarea Albastra , uniforme albastre , lacrimi albastre...

Sa-ti zic un secret . Eu nu suport culoarea albastra . Nu am absolut nici o haina de culoare bleu , albastru deschis sau bleumarin .
Mi se pare o culoare care duce la tristete .

Dar fac exceptie tonurile de albastru natural ... ape , cer , flori de cimp , ... ... cind le privesc aproape uit ca si ele sunt albastre

Dă-mi voie să îţi împărtăşesc şi eu acelaşi secret: nu suport albastrul! Nu pictez, nu folosesc albastrul în nici una din lucrările mele! Foarte rar, când mi se comandă ceva special, albastru, şi, atunci mă sacrific şi apoi zac...albastru...
Dar acum am simţit albastru! Era albastru!
Şi nişte majorete....


Cât priveşte NET-ul, nu trebuie să te scuzi. Cunosc. Răspundem fiecare relaxat...şi albastru!

Acest topic a fost editat de contraste: 4 Jul 2006, 11:42 AM

Cind am probleme cu netul , sau mi se viruseaza computerul , ma fac albastra de nervi .
Nu mi-am inchipuit niciodata ca nici tu nu agreezi culoarea albastra !

Dar ştii ce înseamnă acest lucru din punct de vedere psihologic?
Că ne dorim protejatecţie, ne dorim în forurile noastre interioare să fim protejate....
Albastru...

La mine criza aceasta de albastru a fost mai demult....
Acum parcă nu mai este chiar ...albastră!

Acest topic a fost editat de contraste: 4 Jul 2006, 12:10 PM

Aseară, timpul a vrut să îmi spună o poveste.
Am primit o invitaţie de la un prieten drag. Unde să mergem, unde să mergem?
Am propus eu pe Dunăre la un restaurant plutitor. Doi ochi verzi de ape băltite mă priveau glumeţ. Pendulam între ei şi Dunăre, care în soare avea aceeaşi culoare ca a ochilor săi: puţin nămoloasă, puţin gălbuie, cu irizări de un verde cald.
Vasul avea tangaj. Valurile se repezeau în el cu forţă chiar înspre mal. Pe creste cu nuanţe plumbuite.
În suflete cu vâltoare. După mai multe replici stinghere şi de convenienţă, s-a închegat o discuţie spumoasă, cu unele irizări...verzui.
Într-un târziu am plecat şi am constatat o calmare a apei, o natură blândă. Am făcut un schimb de priviri, am zâmbit şi am continuat plimbarea pe faleză.
Verzi plumburii ochii şi valurile în soarele care punea apusul său pe unde...

Referitor la ce-ai spus tu mai sus , mi-am adus aminte de testul LUSCHER care a fost pus la punct de medicul german Max Lüscher , si intitulat in original Der Farb Form Test
Este un unul dintre cele mai cunoscute teste care poate stabili starea de spirit a cuiva pe baza preferintelor tonurilor de culoare pe care le are la un moment dat .

Dau un link :
http://www.psycorr.com/Psich/blueE.htm

Aici se pot face cinci teste de culori : gray test , blue test , red test , green test si yellow test .
Fiecare test presupune patru alegeri consecutive a patru nuante diferite ale unei culori .
De exemplu la Blue Test , apar pe ecran doua dreptunghiuri colorate in doua nuante diferite de albastru . Se alege una .
In faza a doua nuanta aleasa ramine iar linga ea va apare o alta nuanta de albastru . Se va alege una dintre ele . Operatia va continua cu inca doua alegeri .
Testul fiecarei culori presupune patru alegeri.
Rezultatele afisate la sfirsitul testului arata starea de spirit in momentul efectuarii testului si nimic altceva . Nu este un test de personalitate .

Test Luscher clasic se poate efectua la adresa :
http://www.viewzone.com/luscher44.html

El are la baza culorile preferate si culorile cele mai dezagreate /ne-agreate .

in alta ordine de idei ...
vad ca zilele astea ai profitat din plin ... Dunare albastra , fanfare militare , muzica de vals , restaurant plutitor , discutii spumoase cu cineva drag , ...vin spumos (poate ) , iarasi Dunare ...insa de data asta verde .

Contraste , ai pictat vreodata Dunarea ?
Daca da , agata te rog un tablou si aici , pe peretii acestei mici odai a hanului .

Testul de care vorbeam eu nu este Luscher.
Este dintr-o carte cu teste de personalitate.
Diferă testul de la o fază la alta a vieţii.

Uite, articolul publicat despre fanfare :
Email | Print
La Brăila, s-a încheiat cel de al VII-lea Festival al Muzicilor Militare. Fanfarele militare, şi-au etalat hainele de gală pe malul Dunării în cadrul acestui concurs fastuos şi aşteptat de mulţi dintre noi cu mare nerăbdare. Repetiţiile, ele însele au fost prilej de bucurie şi încântare penru mulţi cetăţeni ai Brăilei.


Ca să fie cunoscut mai bine momentul, fanfarele au susţinut recitaluri în diferite puncte ale oraşului, brăilenii fiind cuceriţi de repertoriul bine ales şi calitatea interpretării. Trei zile la rând, în oraş a domnit o atmosferă de sărbătoare.


Sâmbătă şi duminică fanfarele au defilat pe Calea Călăraşilor, ca începând cu ora 19 până târziu în noapte, după ce au satisfăcut toate bis-urile. Minunat a fost momentul când pe faleză, toate fanfarele reunite sub bagheta unui singur dirijor au interpretat Valurile Dunării.



Toţi oamenii de pe faleză au amuţit, şi, chiar după terminarea Imnului Dunării au rămas muţi multă vreme! Ceea ce a urmat apoi, a fost o isterie de masă… Aplauze, frenetice, flori aruncate, lacrimi. A mai şi plouat, dar ne-a lăsat să audiem.

Cu gânduri de fanfară şi Dunăre albastră, mă semnez cu perechea de complementare specifică verii într-o amiază cu un cer profund albastru, în contrast cu un soare oranj. (Pentru Novopress -

Eu sunt corespondent la nişte publicaţii...

Bine ca noua nu ne spui nimic .
Niste ? .... care anume ? ... daca nu e un secret ... de stat .

Dunărea m-a luat şi m-a purtat cu vorbele despre ea prin lume...
Aşa am ajuns astăzi să primesc nişte veşti bune şi frumoase.
Una este publicarea pe Novopress a articolului de mai sus, alta am primit o revistă unde am oarece grafică, imagini ale unor lucrări ale mele din ceramică şi publicată poezia "De cireşar" - bineînţeles, închinată Dunării.
Şi am mai primit o veste că pe 22 trebuie să ajung în Buc. pentru ridicarea unui premiu...
O să povestesc atunci ce culoare are, pentru că am trimis mai multe lucrări, nu ştiu care a ieşit în faţă.
Firesc ar fi tot ceva de Dunăre...
Dunărea astăzi avea gust de miere şi culoare verde aurie...
Ah! Ochii cei de ieri...verzi aurii...
Şi veştile de astăzi...

Contraste , Felicitari !

Dupa ce vei afla ce lucrare a fost premiata , trebuie neaparat sa o postezi si la Han .

Cind ai vorbit de culoarea verde aurie a Dunarii , m-ai dus cu gindul la acea culoare pe care am vazut-o si eu la intrarea Dunarii in tara , adica la Cazane ... mai bine zis , putin mai la vale de Cazane .
Nu stiu daca era datorata atit reflexiei padurilor din imprejurimi , sau unui unghi anume intre razele soarelui si suprafata apei .
Dar era exact asa cum spui tu , verde-aurie .

Iar in aer plutea un miros de lemn uscat la soare ... si parca un miros vag de zmeura .

Draga mea, mulţumesc !
Să ştii că toate lucrările întâi le public la han, în jurnalul meu sau la "TU" - colţul meu de epigrame ori la Haiku şi Tanka.
Poeziile şi proza sunt în jurnal. De aici îşi iau zborul lor colorat...
Dar care oare s-a înălţat până la premiu? Voi afla...


Dunărea la Cazane...
Îmi amintesc de vorbele unei doamne revenită în ţară după revoluţie... Eram în tren, călătoream, iar dumneaei povestea în compartiment cum a trecut ea la iugoslavi Dunărea la cazane. Îmi amintesc o frază spusă de ea: "Dunărea cât era de mare şi cu valuri, avea culoarea libertăţii!!!"

Contraste , nu am avut in vedere versurile , ci lucrari de arta vizuala .

Recitind cele scrise pina acum mi-am adus aminte de o vorba auzita foarte demult , ... cind eram la gradinita .
... era la o sarbatoare in familie , cind unul dintre invitati a spus urmatoarele cuvinte ... ciorba de peste facuta cu apa din Dunare .

Am mincat de multe ori ciorba de peste , insa niciodata facuta cu apa din Dunare .
Este oare o asa mare diferenta ?
Cred ca tu ai mincat si tocmai de aceea astept mai multe lamuriri de la tine .

...eventual si o reteta de preparare .

Este diferenţă. Ca şi când ai mânca un fel de mâncare făcut de o oarece femeie şi un bucătar de lux.

Dacă pleci în Deltă sau undeva la campat pe un mal al Dunării, pe un braţ, printre sălcii linişte şi tânţari, tragi barca la mal, iei un ciot prăvălit de furtună şi îl înfigi zdravăn în mal, care se lasă pătruns destul de uşor fiind îmbibat de ape.
De obicei stau pe aproape sălcii despletite şi îşi oferă trunchiul viguros pentru o astfel de operaţie, de amarat barca.
Apoi, propteşti undiţele, tragi cu ochiul la soare şi te gospodăreşti, unul rămâne de planton, să vadă ce pică.
Dacă ai o năpatcă, sansele de saramură cresc...
Unul porneşte la adunat muşchi, frunze uscate de soare, crenguţe mărunte şi fragile. Alţii, crengi din locurile unde soarele bate nemilos şi le usucă. Nu sunt bune cele dintre tufele cu mure. Numai murele. Închise la culoare, brumate mai înspre august, sunt aromate, colorate, gustoase şi săţioase. Umezeala din belşug le face grase, rotunde. Unul - doi au misiunea să le strângă. Printre tânţarii stârniţi şi bucuroşi de picioarele goale. De aceea este bine să ai un trening flendurit.
Crengile uscate şi bune de foc sunt la loc ars de soare.
Ceva bolovani sau bucăţi de pământ uscat beton la soare sunt binevenite.
Trei crăcane mari, unite la vârf tăiate proaspăt de lemn crud sunt pirostriile. Ceaunul curat pe dinăuntru, se scufundă în Dunăre, se încarcă, se atârnă în cârlig, oglindă pentru soarele venit să vadă ce fac oamenii cu Dunărea luată în el.
Jos, un priceput aprinde muşchiul uscat, vreascurile, şi la primii cărbuni se adaugă lemnele sănătoase. Ce tânţari or mai fi, fug, o taie rapid! Că nu le e ruşine nici ziua !
Apa din ceaun începe să dea semne de fierbere.
Atunci, dai strigăt către mal după jai. Dar nu toţi, numai cel ce se simte bucătar.
Cei care au fost după lemne şi mure, trec la montat corturile.
Pe loc ridicat, cât mai ridicat, curăţat de bolovani, observat dacă nu sunt găuri de şerpi, tufe cu păianjeni.
Şi, campezi.



Acest topic a fost editat de contraste: 7 Jul 2006, 07:23 AM

Ce descriere de nota 10 ai facut , contraste !

Fara sa vreau gindul m-a dus in orasul in care am crescut ... si la riul de acolo .
Malurile lui sunt pline de salcii si tufe de malaies cu fructe mici si rosii, iar din loc in loc , acolo unde este soare , tufele de mure negre se intind fara ca cineva sa le poata opri .

Stiu ce inseamna sa mergi cu barca pe apa , si ce greu este sa o priponesti la mal .
Am facut de multe ori foc pe malul apei , insa pentru peste la gratar ... sau porumb pe jar .

Si cu pescuitul ma descurc .
Unchiul meu ne-a invatat aproape totul , de la clasica undita , la navod , crisnic , cos , aruncatul la greutate ... borcanul cu fundul taiat ... .

Am facut destula 'practica' la capitolul pescuit .

Ai descris numai prima faza ... aprinderea focului .
Reteta propriu - zisa pentru ciorba de peste o tii secreta ?
Sau urmeaza sa o dezvalui in continuare ?

Poate cunosti si o metoda sa cureti mai usor solzii de peste .
Pe mine munca asta ma indispune complet .

Asteptam continuarea povestirii si a instructiunilor de preparare .

Daa...
Se ridică fumurile dimineţii, pale, pale, bura de pe Dunăre se adună-n şoapte, care îşi găsesc ecoruri printre coturi şi maluri. Un glas de om, un fluierat de om, un tril de pasăre, un tors de motor de barcă care aduce alţi amatori de natură, dar din cei de nămiezi...
Noi între timp am prins şi peşte, ceva, aşa, dar nu prea mult - dar nici ziua n-a trecut!
Unii, am dormit, şi, ne repezim în apă să ne spălăm de transpiraţia de după somn. Eu pe spate, fac pluta şi cu o pernă gonflabilă sub cap, dorm pe ape... Lene, lene şi iar lene...
Bucătarul pune pe o buturugă jaiul unul câte unul -peste mic, puiandru-, cu un cuţit învăţat îi taie capul sub urechi, dar numai cat este şira spinării. Trage apoi restul capului cu maţele şi băşică cu tot. O mişcare iute de cuţit pe o parte, apoi pe alta, îndepărtează solzii. Alături, pe o foaie de brusture, poposesc peştişorii pregătiţi de ciorbă.

Cănd se adună jai cât pentru jumătate din

ceaunul mediu pus deja cu apa la fiert, ajunge unde îi e locul, adică în ceaunul care fierbe în clocote. Sub ceaun, jeratecul e în floare, şi se întreţine lemn cu lemn ca să fiarbă potolit. Şi fierbe!
Dar şi creierii mei în cap de atâta plută-n arşiţă! Drept pentru care, mă scufund, mă bălăcesc şi ies afară, călcând printre rădăcini şi smârcuri. Trag o porţie de soare, timp în care în ceaun jaiul este ca o pastă.
Omul, gras şi pântecos l-a dat jos din cârlig şi l-a pus de-oparte. Aşază în loc un alt ceaun mai mare, de-o apă acolo, în clocot, iar la marginea spuzei a pus la copt ardei şi roşii. Drept în mijlocul jăratecului, un trunchi gros, începe arderea.
La buturugă, două femei, - că tot le place - curăţă de zor peştele proaspăt prins. Când sare unul mai potrivnic, strigă bucătarul "cu nădejde, că nu muşcă". Mai curăţă şi ceapă, morcovi, ardei.
Ţin peştii mari şi proaspăt mirositori între frunze de brusturi, cu bronhiile scoase. Au primit ele interdicţie să nu spele pestele nici în interior, nici în exterior cu apă, fie ea curgătoare, că peştele suferă...
Şi ia el bucătarul peştii cei care sunt de aceeaşi mărime, şi îi pune de-oparte cu sare, usturoi, cimbru şi ardei iuţi în urechi şi burţi, aşa, frumos, pe o farfurie şi îi acoperă cu brusture.
Dă cu mâna de ceapă, morcovi şi ardei, îi taie omeneşte, şuviţe, şuviţe, fără model şi farafastâcuri. Apoi, le aruncă în ceaunul mare, negru şi de tuci, în care pune şi zeama groasă ca o smântână rezultată din fierberea jaiului, strecurat de oase,din celălalt ceaun.

Acest topic a fost editat de contraste: 7 Jul 2006, 12:39 PM

Alături de mine s-a instalat natura şi mă îmbie stufărişul cu mii de limbi şoptitoare. Îmi iau reper pe mal, şi , mă lungesc la pas. Un ochi de baltă îmi arată sufletul locului :

Îmi înfloresc cuvintele a muze

şi pornesc înot spre nuferi. Scot şişul din coc, retez două frunze mari, un nufăr, ies la tărm şi le împletesc. Le pun apoi în cap, le înnod în păr, aşa, ca sălbatecii. Mă pornesc spre ape iară, că mă ustura spatele de soare. În apa mărunţică de lângă mal, am tras o scaldă de parcă era baie cu jacuzzi! Aşa se spărgeau vălurelele de malul cu trestii şi bolboroseau apele!



Mi-au îmbrăcat simţirile în verde, de miezul zilei clocotit cu soare, săbiile astea foşnitoare...
Scria pe ele versul, pasul meu sălta pe rimă...
După o baie prelungită, tocmai bine simt cum stomacul ricana :
- Ai de gând să-mi dai ceva ?
Mă aştern poveste peste drum întors, dau eu în bâlbâială, că am cam rătăcit-o, dar ajung, tocmai când dumnealor se omeneau cu cartofi copţi în spuză si ardei copţi, cu mujdei de usturoi şi roşii coapte, cu mărar, ardei iute, si tarhon.
Mi-au cerut podoaba mea păgână, dar am spus că mai bine mănânc peşte crud !
N-o dau! Am negociat, şi a reieşit că am chef, n-am chef trebuie să prind apusul....
Biiine...
Mă înfrupt din cartofii aceia copţi delicioşi, arunc un ochi înspre ceaun, către care buccătarul s-a îndreptat să mai arunce o găletuşă de apă de fluviu.
În el, fierbeau acum şi peştii cei mari, cu ditamai feliile de roşii, mărar, pătrujel, ceva orez acolo, că unii au vrut şi de ăsta!
Sub ceaun, un morman imens de lemn aproape de jăratec movilea până către ceaun.
Mă satur, mă duc la mal, trag afară o apă minerală, şi o gâlgâi îndeajuns ca să rămână sticla de 2 litri aproape pe jumătate.
Prundişul şi coclaurii frig! Soarele cu draci usucă totul....
Aunc un ochi la undiţe, dau glas că una mişcă...
Peştele pică dimineaţa şi spre seară....Ciudat....dar, se mai întâmplă.
Ne lungim noi puţin înspre umbră şi stăm de povesti, timp în care un alt om freacă şi pregăteşte grătarul. Trage ceaunul cel mare din cârlig, şi, doi bărbaţi îl pun alături , un popas scurt în drumul către umbră.
Soarele scrie pe cer lăncii de amiază, dar le înfige ca aramă topită în fluviu. Acolo unde se pătrund, sclipesc nuanţe de galben oranj...

Acest topic a fost editat de contraste: 7 Jul 2006, 01:05 PM

Cred ca ti-ai pus in gand sa ne faci sa murim de pofta ... de ciorba de peste , de gratar , de cartofi copti in spuza , de ardei copti cu mujdei ... ei , viata , ei !

Am luat notite pentru ciorba de burta . Mai ales cum se pune cimbrul , usturoiul si ardeii iuti in urechi ... ! ... si in burta .

Ne-ai lasat fara cuvinte , si de aceea voi apela la imagini .
O masa de peste .



... pescuit pe vreme de ceata ...




PS. Nu pot vizualiza imaginile postate de tine , contraste .

Nu ştiu care este cauza nevizualizării....la mine se văd imaginile foarte bine, şi ale tale, şi ale mele.
Uneori nu se încarcă nici la mine anumite imagini, dar în altă zi merg. Încearcă o restartare.
Da, un pescuit gri pe vreme de ceaţă. Şi Dunărea arată aşa :



Pentru că astăzi am avut musafiri pe nepusă masă, cred că voi termina mâine povestirea.
Acum mi-e o lene...neagră !
Mâncarea aceea de peşte, arată ca la restaurant.
Mâine vei vedea cum arată la mal de apă în apus.

Acest topic a fost editat de contraste: 7 Jul 2006, 06:02 PM

Am descoperit cauza nevizualizarii . Photobucket , cei la care iti incarci tu pozele nu sunt admisi de filtrul de securitate web din Iran .

In alta ordine de idei ...

Ce placut e sa mergi la prima ora a diminetii pe apa , ... atunci , putin dupa rasaritul soarelui , cind urechile iti tiuie de liniste , libelulele par adormite deasupra apei aurii si aerul are prospetimea primei zile a creatiei .
Singurele zgomote sunt date de clipocitul apei si bataile propriei tale inimi .

Acest topic a fost editat de exergy33: 8 Jul 2006, 05:32 AM

Ce site de găzduire foloseşti tu ca sa îl utilizez si eu pentru a putea vizualiza şi tu?

Astăzi, dimineaţa împrăştie luturi de lumina... Nu ştiu cum e Dunărea nu am fost să îi văd faţa, dar are acel ceva al ei pe care îl simt prin pereţi, dincolo de tot şi de toate.

contaste , eu incarc fotografiile la :

http://i4.tinypic.com/

As fi vrut sa vad si eu pozele facute de tine .

Ce atractii are Dunarea la Braila ?
Se organizeaza concursuri de pescuit sportiv , tabere de caiac-canoe sau tabere de creatie artistice ?

Vin turisti de peste hotare ?

Intre Braila din timpul anului si cea din timpul sezonului de vacanta se vad deosebiri majore ?
Pluteste in aer acea 'rupere de realitate' , data de vacanta , de soare , de nevoia de a evada din cotidian si poate si de nevoia de regasire de sine ?

Daaaa...
Am dat de siestă, soarele toropitor molcomeşte firea, vorbele curg leneşe, ciorba de peşte s-a mai răcit în ceaun.
Bucătarul îi ia "caimacul", îl îndepărtează drept sub nasul unui câine venit cu noi, care îl hăpăie rapid ! Ce mai Pedegree!
Se duce la jar, îl potriveşte şi pune de-asupra grătarul, negru, uns cu slănină. Stă el puţin grătarul pe jar de se încinge, iar peste poposeşte urgent peştele fezandat acolo vreo 2-3 ore cu sare şi celelalte mirodenii, dar şi peştii cei noi prinşi între timp. S-au prins cât să ne săturăm cu toţi. Sfârâie şi miroase, de simţim o foame mortală. Ce doi cartofi copţi, ce amăgeală!
Pe iarba de sub sălcii se fac pregătiri: o faţă de masă, un ditamai fundul de lemn, un castron mare în care este mujdei făcut din usturoi, roşii coapte, ardei copţi, ardei iuţi, mărar şi pătrunjel. Alături, s-a mai aprins un foc mare, cu pirostriile de-asupra în care fierbe o ditamai mămăliga. Eu mă gândesc cine oare o s-o amestece? Că trebuie ceva putere şi îndemânare la aşa mărime şi "aragaz"... Se face ea apa cu sare de fiert, ia bucătarul de acolo o cantitate că prea era plin ceaunul, pune mălai, aşa, o bură, şi dă-i cu amestecatul. Rămâne altul să pună mălai în ploaie şi să amestece tacticos. Cele două femei întorc de zor peştii pe grătar, pe cei făcuţi îi străjuiesc pe un ditamai platoul. Bucătarul ia apa din ceaun şi o pune într-un castron mare cu cimbru şi mărar, pe fundul căruia era şi usturoi păstuit. Şi face el o zeamă albă, pe care o pune peste peştii de pe platou. Între un rând de peşte fript şi altul, peste peşti aşează foi de brusture. (Măi, să ştiţi că le-am spălat în Dunăre !). Încet încet, platoul se încarcă iar noi dăm semne de agitaţie. În sfârşit, ultimul rând de peşte este gata. Mămăliga şi ea, şi, bucătarul o revarsă peste marele fund de lemn care tronează în mijloc. Alături, tot din lemn, apare un "sarmusac" un fel de farfurie mare, din lemn, pătrată pentru saramură...
Doi bărbaţi aduc ceaunul de ciorbă. O punem în blide, este numai bună, călduţă numai puţin, unii pun în ea oţet, alţii -eu - lămâie. Mâncăm fără să ne spună nimeni că la masă nu se vorbeşte. Luăm cu linguroaiele de lemn şi înghiţim, numai ochii peste blide grăiesc în graiul lor mut. A rămas blidul, bine lins cu o bucată de mămăligă. Am mai vrea noi o porţie, dar nu mai este, iar câinii au şi ei dreptul lor.
Vine rândul saramurii. Peştele era pus morman pe sarmusac. O bucată de mămăligă, o bucată de peşte luată de pe lemn, tăvălită în sosul acela delicios, am mâncat până am pocnit !
Sătui, dar parcă am mai fi mâncat, punem de o cafea.
Şi din nou ceaunul mare la foc pentru o nouă ciorbă de peşte, că tot s-a prins, iar foamea, de ! Era potolită, dar pentru un moment, că am fost mulţi. Am avut la noi şi crenvurşti la cutii, şi brânză, şi copane. I-am onorat pe câini cu ele. Brânza am hotărât să o mâncăm cu mămăligă, mai înspre noapte.
Ne adunăm la o carte şi poveşti, cu ochii spre mal, unde ziua îngenunchea în ape...
Şi a venit atunci momentul să dau eu seama...



Acest topic a fost editat de contraste: 9 Jul 2006, 07:31 AM

Sunt convinsa ca ti-ai pus in gind sa lesinam de pofta de mincare cind iti citim rindurile . Sa visam noaptea gratare , ciorbe , focuri , ape , trestii ,...
Stop !
Ai mila de noi .

Este rândul tău să ne prezinţi culorile Iranului, visurile de culoare eliberate de văluri...

Obişnuiesc să mă ţin de cuvânt, chiar dacă ceva mai târziu.
Pe 22 la casa memorială a lui Tudor Arghezi au avut loc premierile. "Hambârlai" o poveste cu şi despre Dunăre şi nea Alioşa un lipovean pescar a luat locul II.