Carte, dulce carte... cinste cui te-a scris, lauda celui ce te citeste!

Va invit sa ne delectam impreuna cu recenzii si comentarii ale lui Aramis pe marginea cartilor pe care le-a citit!

Capitolul 1:

Potopul, Henryk Sienkiewicz
format: 3 volume
gen: aventuri si dragoste
timp de citire: 6-7 ani

De fapt, in 6-7 ani am recitit-o de 6-7 ori si de fiecare data am ramas si mai impresionata decat ultima oara. Actiunea se petrece intr-o Polonie sfasiata de interesele personale. Regele Jan Kazimiers este forta sa-si paraseasca tronul pentru care se lupta regele Carol I al Suediei, casa Radziwill, precum si alte case nobile ale Poloniei. Dintre toate personajele, printul Boguslaw reuseste sa sintetizeze cel mai bine situatia: republica este ca o mantie, iar fiecare incearca sa capete o parte cat mai mare din aceasta.
Personajul principal este polcovnicul Andrej Kmicic, viteaz recunoscut in toata republica, dar si un mare "zvanturat" (de-a lungul romanului mai toate personajele cu care se "intersecteaza" folosesc acest cuvant pentru a-l descrie).
Prin testamentul lasat de binefacatorul lui, i se lasa o mosie, dar si mana unei prea frumoase fiice de sleahtic (un soi de boier polonez). Din nefericire, cavalerul nostru are o fire cam viforoasa, fire ce-l duce la napasta... Salvarea de la streang vine de la unul dintre hatmani, printul Jerzey Radziwill, dar, de fapt, mana de ajutor nu e altceva decat o mare capcana.
Dupa ce ii jura credinta vesnica printului, afla ca acesta nu are de gand sa saveze republica din mainile suedezilor ce se apropiau, ba chiar s-a aliat cu acestia. In aceeasi seara toti capitanii aflati la curtea printului afla de tradarea acestuia, iar majoritatea lor aleg sa il paraseasca. Eroul nu poate face asa ceva, fiind legat cu juramant. Bineinteles ca ceilalti vor vedea in el un tradator de tara, iar logodnica va fi cea mai inversunata dintre toti.
Totusi Kmicic se va desprinde de sub aripa hatmanului, provocandu-i multe stricaciuni si va incerc sa-l duca pe fratele acestuia in fata regelui Kazimiers pentru a raspunde de tradare. Nu va reusi, printul Boguslaw ranindu-l grav.
Din acest moment incepe transformarea zvanturatului. Sub un nume fals (deoarece toti stiau ca Kmicic e un vanzator de tara) ii va avertiza pe cei de la manastirea Jazna Gora (Czhestochowa) ca regele Carol, prin ghinararii sai, vrea sa ii atace si sa prade locasul sfant. Impreuna cu alti cavaleri va apara cu vitejie manastirea, umplandu-se de faima si slava. In cele din urma, reuseste sa ajunga langa regele Jan Kazimiers (care se intoarce din exil, impreuna cu sotia sa si cei care-i ramasesera credinciosi). Alaturi de rege se va distinge prin alte fapte de vitejie. Dupa un atentat asupra regelui este ranit grav si, crezand ca sfarsitul e aproape, ii marturiseste cine este pentru ca dupa moartea sa numele sa-i fie curatat de orice pata.
Supravietuieste ranilor, iar regele il trimite alaturi de unul dintre hatmanii ce luptau in numele republicii, Sapieha. Aici se reintalneste cu unii dintre fostii capitani ai lui Radziwill, cavaleri ce afla acum de ispravile sale si-l indragesc.
Vor urma numeroase ciocniri cu armia suedeza, dar si cu printul Boguslaw. Dreptatea triumfa, iar printul este prins de Kmicic si luat prizonier. (Am uitat sa spun ca Andrej avea sub porunca cateva sute de tatari pe care ii tinea cu o mana de fier).
Finalul e asa cum trebuia, Kmicic se intoarce acasa, domnita afla de numeroasele sale vitejii (printr-o scrisoare de la rege citita de preot la slujba de duminica) si cei doi se casatoresc

Acesta a fost subiectul pe scurt.
Ceea ce mi-a placut a fost descrierea maiestrita a epocii, portretele sufletesti pline de culoare, trairile intense ale personajelor.
Acest roman m-a insotit multa vreme in vise, in ganduri... M-a facut sa ma intreb daca eu as fi in stare de o asemenea daruire, de un asemenea devotament fata de ceva atat de abstract cum e tara...

Capitolul 2:

Pianista, Elfriede Jelinek.
format: un volum
gen: nu am reusit sa-mi dau seama
timp de citire: o luna

O luna pentru ca am fost ocupata cu facultatea si cu proiecte adiacente. Daca as fi avut 2 zile complet libere probabil ca acestea ar fi fost mai mult decat suficiente pentru a o termina.
Scriitoarea aceasta a castigat in 2004 premiul Nobel pentru literatura (asta ca un fel de referinta...). Cartea e teribila, m-a inspaimantat. In prefata scria ca romanul are tente auto-biografice. Cand am citit si ultima pagina am ramas ingrozita gandindu-ma ca cineva ar fi putut trai asemenea experiente, asemenea sentimente.

Capitolul 3:

Diavolul se imbraca de la Prada, Lauren Weisenberg
format: un volum
gen: greu de spus
timpde citire: 2 zile



Nu ma voi lansa in descrierea cartii pentru a nu strica placerea celor care vor sa o citeasca. Ce pot spune e ca mi-a oferit o nou punct de vedere asupra relatiilor subordonat - sef, astfel incat la sfarsitul zilei mele de lucru ma simteam persecutata, terminata psihic, dar si norocoasa ca dracul nu-i chiar asa de negru.
Probabil ca morala cartii e urmatoarea: merita sa renunti la familie, prieteni, iubit pentru a obtine o cariera stralucita (si asta in urma unui an de cosmar, dar care garanteaza succesul). E un fel de "ti-ai vinde sufletul diavolului"?

Capitolul 4:

Codul lui Da Vinci, Dan Brown
timp de citire: 2 zile



Trebuie sa recunosc faptul ca am fost fascinata de acest roman si nu puteam sa-l mai las din mana, prinsa de suspansul intamplarilor. Doar ca, la sfarsit, m-am intrebat daca oare chiar se merita sa investesti 100 RON in aceasta carte... E o carte politista cu multe mistere, exploateaza tehnica povestirii in povestire si dezvaluie amanuntele trecutului in momente pline de intensitate din prezent. Una peste alta, cred ca o sa ma mai uit peste ea o data, de doua ori, dar nu stiu daca ma voi reapuca sa o citesc cap-coada ca pe alte romane care m-au marcat.

Capitolul 5:

Portretul lui Dorian Gray, Oscar Wilde
timp de citire: 3 zile



Cu o oarecare intarziere am reusit sa citesc si aceasta carte. Spun cu o oarecare intarziere, deoarece vroiam de mult timp sa o cumpar, dar niciodata nu am avut ocazia, asa ca zilele astea am reusit sa o primesc de la cineva drag.
Subiectul este captivant, intriga in sine te pune pe ganduri. Daca as avea ocazia sa raman pururea tanara iar viata sa'si lase urmele doar pe un portret, oare ce as face? La un moment dat am avut senzatia ca morala poate fi "drumul spre iad e pavat cu bune intentii"... Sfarsitul nu m-a surprins prea tare, de fapt ma asteptam la un asemenea final. Nu ma asteptam, insa, ca Gray sa fie atat de nepasator fata de... viata, poate? Sau poate ca nu e corect spus... la o adica, el isi traia viata, facea ce restul doar visau sa faca... nu ii pasa de consecinte, de ... cei din jur. Intr-o oarecare masura, mi-a placut si de lordul Henry... de judecatile sale spuse cu glas tare

Capitolul 6:

Pretendentii la coroana, Henrik Ibsen

De foarte mult timp incerc sa scriu cate ceva despre aceasta piesa de teatru, dar de fiecare data nu reuseam sa gasesc timpul necesar. De fapt nici nu stiu cum as putea caracteriza Pretendetii fara sa dau in ridicol sau fara sa stirbesc din frumusetea'i. Oricum, este o lectura extrem de placuta si trebuie sa urmaresc programul teatrelor sa vad daca nu cumva, printr-o minune, va fi pusa in scena. Pana acum am avut ocazia sa merg la Peer Gynt, dar am amanat atat de mult incat am pierdut reprezentatia
Subiectul piesei este dezvalui din titlu, o mana de oameni se lupta pentru coroana Norvegiei. Suspansul este intretinut de faptul ca nu stii nici macar la sfarsit daca Hakon are dreptul de a purta coroana, nu stii daca el este intr-adevar os regal, cel care detinea cheia secretului moare, refuzand sa il dezvaluie. Ceea ce e sigur este faptul ca Hakon are viziunea maretiei, el fiind in stare de a scrie o noua saga. Jarlul Skule, desi tanjeste dupa coroana si mantia regala, nu este in stare de a le dobandi, lipsindu-i increderea in sine, increderea in propriul drept de a conduce Norvegia. Finalul ii aduce linistea mult asteptata, Skule vazand ca Hakon este alesul lui Dumnezeu, iar impotrivirea lui nu are nici un rost.

Capitolul 7:

Dragoste in vremea holerei, Gabriel Garcia Marquez

Ca stil mi s-a parut ca seamana cu Memoriile postume ale lui Bras Cubas, iar lucrul acesta nu a putut decat sa ma incante. Imi plac scriitorii sud-americani tocmai pentru vitalitatea ce transpare din scrierile lor, imi plac pentru ca atunci cand ii citesc am senzatia ca stau intr-un hamac intr-o gradina imensa.
Povestea este si ea captivanta. Fermina Daza, fata lui Lorenzo Daza, barbat ce se ocupa cu afaceri dubioase, intretine timpd e 3 ani o relatie bazata numai pe scrisori cu Fernando Ariza, la inceputul romanului telegrafist. Tatal descopera legatura si pleaca impreuna cu fiica la niste rude, in incercarea de a ucide idila. Ariza este indragostit nebuneste, pana la obsesie de Fermina. Pasiunea acesteia rezista pana in momentul in care, intoarsa din calatorie, isi revede admiratorul. Fata se va casatori cu doctorul Juvenal Urbino, alaturi de care va trai fericita pana la moartea absurda a acestuia la 80 si ceva de ani (cade din copacul din care se ascundea papagalul acestuia). Dupa un timp Florentino (care nici o clipa nu renuntase la gandul ca Fermina se va casatori cu el) se reapropie de vaduva, iar legaturi dintre ei trec granita unei simple prietenii dintre doi batranei. Am uitat sa mentionez ca romanul se deschide cu moartea lui Juvenal Urbino, pentru a ne purta mai apoi in trecutul sotiei acestuia.
Sincer, nu mi-a placut deznodamantul, altii, cu sufletul mai... romantic s-ar putea sa-l guste, pe mine insa m-a dezgustat atat firea lui Florentino Ariza cat si orbirea Ferminei Daza. Dar, la o adica, nu pot sa afirm numai din acest motiv ca "Dragoste in vremea holerei" este o carte proasta, pentru ca nici nu e. Doar ca mi-as fi imaginat un alt destin pentru cel care a provocat moartea a doua femei...

La Portretul lui Dorian Gray merita vazuta si punerea in scena, spectacolul de teatru. La Odeon mi se pare ca a fost anul acesta.

Capitolul 8:

Rosu si negru, Stendhal



Primul contact cu aceasta carte l-am avut prin intermediul unei fraze din G. Calinescu, in care acesta il compara pe Julien Sorel cu Dinu Paturica, in dauna celui din urma.
Julien Sorel, unul dintre eroii de referinta ai prozei niversale, traieste drama celui condamnat sa-si regrete optiunea. Intre taina sacerdotiului si gloria carierei militare, el oscileaza grav si se comporta dilematic, fara a banui ca - departe de a cuceri lumea - va ajunge pe esafod. O carte despre iubirea ratata si amurgul elanurilor romantice, despre cavalerism si intrigi, despre conflictul ireductibil dintre datorie si pasiune. (spre rusinea mea, am luat aceasta recenzie de pe site-ul editurii... sper sa nu se supere nimeni...)

Capitolul 9:

Harry Potter, J.K. Rowling

Recunosc faptul ca am citit toate cele 6 carti publicate pana acum si chiar mi-au placut foarte mult . Fiind inca de mica fascinata de povesti nu se putea sa nu citesc acest basm, asa ca am facut rost de romana si, fara nici un fel de prejudecati provocate de isteria trezita printre copii de filme/actori, am explorat lumea vrajitorilor si nu am ramas absolut deloc dezamagita. Dupa primele 3 carti actiunea devine din ce in ce mai complicata, iar presupunerile mele in ceea ce priveste modul cum intrigile isi gasesc rezolvarea s-au dovedit a fi total eronate
Nu-mi pare absolut deloc rau ca am citit aceste 6 romane si chiar sunt curioasa ce se va intampla in cel de'al 7'lea, care va fi si ultimul dupa cate am auzit

Capitolul 10:

Aici am ales sa vorbesc "de'a valma" despre cateva carti pe care le'am citit, dar care nu m'au impresionat, in ciuda publicitatii care se face in jurrul lor si a autorilor, in mod implicit.
"Fortareata digitala" si "Ingeri si demoni", Dan Brown
Poate ca "Ingeri si demoni" are ceva in plus fata de "Fortareata", dar amandoua cartile, din punctul meu de vedere, se incadreaza in categoria "de umplutura" (sper a'mi fi iertata expresia). Stilul autorului este de acum usor de recunoscut, iar perdeaua de suspans este acum asemenea unei panze de paianjen pe care o dai la o parte cu degetul. De ce le'am citit, totusi? Curiozitate... nu lipsa de timp, ci doar curiozitate.

"Veronika se hotaraste sa moara", "11 Minute", Paolo Coelho
Mi'au lasat un sentiment care se traduce cel mai bine prin "ei si ce daca?". Spunea cineva ca scriitorul acesta incearca sa spuna lucruri mari prin cuvinte mici, pe intelesul tuturor. Asa e, dar facand lucrul asta parca prea simplifica lucrurile iar eu, cel putin, pierd sentimentul de vraja ce inconjoara fiecare carte noua pe care o citesc.
Cu un zambet mititel admit ca mi'a placut "Alchimistul" si ca am citit'o pe nerasuflate, dar atat.

As mai fi avut de spus ceva despre o carte citita acum 2 saptamani, dar imi dau seama ca nu o pot incadra in acest capitol al comercialului fara limite, asa ca... pe data viitoare

Capitolul 11:

Forsyte Saga, Comedia Moderna, Sfarsit de Capitol, John Galsworthy

Acum multi ani am citit Sfarsit de Capitol, pentru a continua apoi cu F.S., iar, la urma, C.M. Este lesne de inteles amalgamul de informatii cu care m-am trezit dintr-o data, date, nume, relatii, pe care am reusit sa le descalcesc abia dupa ce am citit si ultima carte, moment in care am inteles ca am pornit-o gresit. Macar daca le citeam de la coada la cap, dar nici macar asa...
De vreo 2 saptmanani m-am reapucat de F.S., continuand cu C.M. si sfarsind cu S.C. Intr-un final am nimerit si eu ordinea corecta
Ce as putea spune? Mi-a facut o imensa placere sa recitesc aceste 3 romane, fresca a unei paturi sociale, harti ale sufletului, fatete ale iubirii, ale pasiunii, ale obsesiei. Desi acum sunt ceva mai mare decat atunci cand le-am citit prima oara, desi mi s-au intamplat multe de atunci, tot nu reusesc sa simpatizez anumite personaje, demne, la o adica, de toate compasiunea mea... Cred ca, intr-o oarecare masura, si eu sunt un proprietar, iar de aceea purtearea lui Soames mi se pare justificabila (pana la un mic, mic punct pe care nu il admit).
Ce as mai putea spune? Daca cineva are la dispozitie cateva zile, o saptamana, nu va regreta daca ar intra in labirintul familiei Forsyte si a sentimentelor membrilor ei

Capitolul 12:

1984, George Orwell

Aceasta a fost una dintre primele carti primite cadou (parca la varsta de 4 ani, de Craciun, nu mai tin minte exact, ar trebui sa ma uit pe dedicatie). Prima oara am citit aceasta carte cu vreo 4-5 ani in urma si a fost primul roman care m-a inspaimantat (mai ales episodul cu sobolanii) dar, in egala masura, m-a si fascinat. Acum vreo jumatate de an am recitit-o. De buna seama, de data asta am inteles-o mai bine si parca m-a marcat.
Orwell a creat o dictatura perfecta. Ecuatia este banala, ignoranta este binecuvantare, iar cei carora le pasa vor fi omorati.
Nu exista pasiune, iubire, libertate, frumusete, nu exista nici macar ziua de ieri....

Capitolul 13:

Povesti

Pur si simplu povesti, basme, povestiri... Am crescut alaturi de povestile lui Petre Ispirescu (citite, la inceput, de catre parinti, apoi, cand si-au dat seama ca pot citi si singura, de catre mine), povestile lui H.C. Andersen, un volum de poveste rusesti, cu poze minunate, 1001 de nopti, Povesti Nemuritoare... Toate m-au invatat sa visez frumos, toate mi-au oferit o lume numai a mea, plina de magie si incantare.
Poate ca acesta ar fi trebuit sa fie primul capitol al cronicii, din moment ce titlul ei este dintr-o poveste... dar de acum nu mai conteaza
Pe langa nenumaratele povesti citite (care mi-au trezit si "foamea" de carti, mai tarziu) am avut si un suport vizual - diapozitivele. Mai am si acum aparatul (care inca este in stare de functionare, cu toate ca se incalzeste cam repede), cearsaful pe care il agatam de sifonierul parintilor si o tolba plina cu diapozitive: Capra cu trei iezi, Cele 13 lebede, Harap-Alb si multe altele pe care le pastrez ca pe o comoara.
Pe langa toate acestea mai exista inca o colectie la care tin foarte mult, cea de placi cu povesti... Jules Verne, 1001 nopti, Scufita Rosie, Ga-ga-ga si alti cativa, Pasarea Albastra (singura poveste pe care o am pe 2 placi), o mini-colectie Ion Creanga... toate stau intr-un colt al camerei si asteapta sa le ascult atunci cand voi avea timp...

Spune, te rog, despre 3 poveşti care ţi-au plăcut mai mult şi mai mult...

M-ai pus in mare incurcatura, caa...
Pai sa vedem...

1. Cele 12 domnite de imparat si palatul fermecat

Am aceasta poveste si intr-o carte cu mai multe povesti culese de Ispirescu, dar si intr-o carte format A4, cu desene mari si incredibil de frumoase. Pentru ca suportul vizual conteaza enorm, imi place mult mai mult sa citesc din cea colorata . Exista si o deosebire intre cele doua carti, in cea de Ispirescu un trandafir il ajuta pe tanarul gradinar, iar in cea colorata, un dafin. Cred ca imi place mai mult cea din urma pentru ca imi hraneste nevoia de frumos, imi hraneste din plin imaginatia...

2. Povestea porcului

Modul preferat de a "citi" aceasta poveste, este de a asculta-o la pick-up, vocile sunt magnifice, iar povestea, in sine, este putintel deosebita de alte basme (de fapt, toate scrierile lui Creanga au ceva deosebit, din punctul meu de vedere)

3. Legendele Olimpului, Zeii

Pentru mine legendele Olimpului mereu au fost ceva special. Le-am descoperit prin clasa a 5-a cand, la istorie, invatam despre antichitate. Atunci stiam aproape toti zeii si ce faceau ei. Imi placea sa citesc despre aventurile lor, aveam si zeii mei preferati (Pallas-Atena, de exemplu), dar si zei nesuferiti (nu prea mi-a placut Afrodita... poate din cauza a ceea ce vedeam in oglinda ). Volumul Eroii nu m-a impresionat la fel, dar tot a fost o placere sa il citesc

Jurnalul Satanei, Leonid Andreev

Plimbandu-mi aiurea privirea pe biroul din camera am zarit o carte... Titlul? Jurnalul Satanei. Suna destul de intrigant, asa ca am pus mana pe ea si am inceput cu... (nu cu sfarsitul ) prefata, de unde am aflat ca este un roman neterminat, scris de Andreev in ultimii ani de viata si ca poarta amprenta ultimelor evenimente petrecute in Rusia natala (L.A. aflandu-se in exil in Finlanda, parca, anul evenimentelor mentionate mai sus? 1917)
Acum sa vorbesc putin despre desfasurarea evenimentelor: Satana vrea sa se joace, sa se amuze, si se coboara pe pamant unde intra in trupul miliardarului american (sper sa nu se supere nimeni, dar pur si simplu nu pot sa imi amintesc numele acestuia... este atat de galagie in birou incat abia imi pot auzi gandurile...), acesta a facut o avere de 3 miliarde de dolari dintr-o afacere cu porci (crestere, prelucrarea carnii etc.) Satana este insotit de un diavol intrupat in asistentul americanului, dl. Toppy. Acesta din urma a mai fost om cu mult timp in urma, prima oara "jucandu-se" de'a calugarul franciscan (de unde si o anumita inclinatie spre cele religioase). Mi-a placut amanuntul ca Toppy mirosea a blana de animal (Satana il saruta uneori pe frunte, era gestul prin care arata ca o persoana ii e draga).
In timpul uneoi calatorii cu trenul prin Campania Italiei (destinatia era Roma), trenul deraiaza, cei doi draci scapa nevatamati si nimeresc in casa lui Toma Magnus si a fiicei acestuia Maria. Magnus pare a fi rupt de lume, dar o ruptura voita, iar fiica acestuia... seamana cu Madona . Americanul se indragosteste de Maria si ii ofera intreaga sa avere lui Toma.
Este interesant urmatorul aspect: Satana incepe jurnalul din dorinta de a da o anumita cursivitate gandurilor sale. La inceput, cand se refera la propria persoana, foloseste diacriticele la inceput de pronume, dar, la un moment dat renunta la acest semn de superioritate, iar personalitatea omului innabusa personalitatea demonului (chiar de la inceput acesta recunoaste ca in timpul somnului nu mai are intreg controlul asupra gandurilor, dar, reuseste sa si le controleze).
Oare sa continui cu povestirea romanului? Nu sunt sigura ce ar trebui sa fac... Astept un semn de la voi, cei care imi cititi jurnalul

Chiar te rog sa nu mergi inainte cu povestea deoarece cam de 2 saptamani ma chinuiesc sa citesc "Jurnalul Satanei" care momentan este la o prietena a mea. Astept sa termine ea si ma apuc.

Nu mi se pare corect ca dai prea multe detalii. Eu sunt genul de persoana careia nu trebuie sa i zici decat ca e un film sau o carte bun/a si in mare o propozitie despre actiune. Propozitie nu fraza. Nu mi place sa mi dezvaluiasca cineva actiunea, asa cum Anna Karenina n a mai avut acelasi impact stiind de la inceput soarta Annei.

Asa ca... nu voi mai intra pe acest topic pana nu termin de citit tot ce mi am propus pt ca deja mi ai zis prea multe si despre Codul lui DaVinci pe care inca nu l am citit.

O sa citesc "Jurnalul Satanei" si o sa mi spun parerea.

Felicitari pt vasta cultura si ma bucur sa vad ca sunt persoane care inca stiu sa soarba cartile.

Bine Tyra, atunci buzele-mi sunt pecetluite Astept sa imi spui cum ti s-a parut Jurnalul Satanei si ce gust ti-a lasat Codul lui DaVinci.
Acum citesc Bel-Ami si sunt chiar curioasa de cum va decurge situatia, desi, in principiu, am o vaga idee dat fiind ca iar am inceput cu prefata
Cel mai mult ma bucura ca o prietena imi va imprumuta Ratiune si Simtire, Jane Austen (carte care am vazut chiar azi ca ajunge la 20 RON in librarii)

Am terminat de citit "Jurnalul Satanei". Desi este o lectura usoara, am citit o in mai multe zile decat ar fi trebuit. In ciuda faptului ca povestea este interesanta, scriitura nu este pe gustul meu.

Sincer, m a plictisit si dezamagit cartea.

Wondergood il chema pe miliardarul satanic

Aramis, scriai ca acest roman nu a fost terminat (nu am citit prefata)... oricum nu vad ce ar mai fi putut spune, si asa cele aproape 200 de pagini mi s au parut indeajuns de plictisitoare.

Hai, spune mi parerea ta!

Sa mi spui daca aberez prea mult in cronica ta de carte!

PS: las "Codul lui DaVinci" pt alta data, acum am in plan "De veghe n lanul de secara" (rusinica, ce de carti n am citit pana acum).

Mie mi-a placut Jurnalul Satanei, poate ca la inceput m'a prins mai greu, dar numai la inceput.
Nu aberezi, imi face placere prezenta ta pe aici.
Codul lui DaVinci este o lectura captivanta, trebuie sa recunosc acest lucru, dar conditia primara este sa nu fi citit nimic de Brown in prealabil pentru ca stilul este ingrozitor de plat de la o carte la alta.
De veghe in lanul de secara... am citit romanul acesta de 2 ori, dar, dintr-un motiv sau altul, nu mi-a lasat o impresie prea puternica, marturie stand faptul ca acum, daca ma gandesc bine, nu prea imi amintesc multe din desfasurarea actiunii (spre rusinea mea).

Bel-Ami am terminat-o cu cateva saptamani in urma. Este asemanatoare, din unele puncte de vedere, cu Rosu si Negru si Ciocoii vechi si noi.
Bel-ami vrea sa parvina, acesta este scopul sau suprem, sa gaseaca o femeie bogata si ifluenta cu ajutorul careia sa urce pe scara sociala, pana in varf. Cu ajutorul unui fost camarad de arme intra la un ziar parizian si incepe sa se invarta in cercuri din ce in ce mai sus pozitionate. Are amante, imprumuta bani, cheltuieste enorm, accepta bani de la amanta si amana mereu sa ii inapoieze... Se va casatori cu sotia celui care l'a ajutat la inceput de drum (personajul acesta va deceda), apoi va aranja ca aceasta sa fie prinsa in flagrant cu amantul? De ce? Pentru un divort si pentru a se putea recasatori cu o fata ce are parinti extrem de avuti.
Ceea ce m'a revoltat, la sfarsit, a fost totala absenta a oricarui act de justitie divina sau chiar omeneasca.

Ratiune si Simtire... Draguta carte, dar nu la inaltimea romanului Mandrie si Prejudecata si trebuie sa recunosc faptul ca m'a plictisit putin. Da, are schimbari de situatie spsectaculoase, dar parca ii lipsesc dialogurile captivante, climaxurile...

Sa va spun ca m'am riscat si am mai citit o carte de Brown? Hai ca va spun... Nici macar nu mai tin minte cum se numea De ce am facut o asemenea prostiuta? Pai eram la servici si ma plictiseam asa ca mi-am zis ca ar fi bine sa citesc ceva...

Acum sunt in cautarea unei carti bune. Numai ca nu stiu care sa fie aceasta. Pe langa faptul ca nu prea am timp liber la dispozitie, nici nu stiu de ce sa ma apuc. Tare as vrea sa gasesc King Rat, dar pentru asta ar insemna sa iau la pas librariile si anticariatele (si, din nou o spun, nu am timp pentru asa ceva). Pe de alta parte, poate ca ar fi frumos din partea mea sa termin "Un veac de singuratate", numai ca exista un impediment chiar mai mare decat lipsa timpului, cartea respectiva ma plictiseste ingrozitor! Asta e, nu fac parte din cei care lauda romanul in cauza...

Edit: mi-am amintit ca totusi am recitit un roman acum cateva saptamani

Igiena asasinului, Amelie Nothomb



Polirom: Aparuta in 1992, cartea marcheaza debutul fulminant al autoarei in literatura franceza. Scris la virsta de 25 de ani, romanul surprinde prin vioiciune, prin modul in care sint minuite cinismul si ambiguitatea. Personajul central, un laureat al premiului Nobel pentru Literatura, nu mai are de trait decit doua luni. Jurnalisti din intreaga lume ii solicita interviuri scriitorului pe care mizantropia il tine prizonier in apartamentul sau. Totusi, acesta accepta provocarea de a sta de vorba cu presa, jucindu-se cu o dialectica in care logica si reaua-credinta isi dau mina. Cel de-al cincilea personaj cu care cade de acord sa vorbeasca, o femeie, ii va tine piept antrenindu-l intr-un joc al identitatilor. Discutiile se transforma treptat intr-un adevarat interogatoriu, din care scriitorul se va descoperi un alt om, stapinit de secretele cele mai intunecate.

Dialogurile sunt extraordinare, iar ultimul interviu te tine "in priza"

"cine omoara prin cartilaje, de cartilaje va pieri"

Acest topic a fost editat de Aramis: 29 May 2006, 05:03 PM

Colectia CHIC de la Polirom

Poti sa tii un secret & La cumparaturi cu sora mea, Sophie Kinsella



Preferata mea a fost "Poti sa tii un secret", in special pentru ca ma regaseam in Emma, pe cand cu Becky nu am absolut nimic in comun. Cartile sunt numai bune de citit in vacanta, eventual pe plaja (asa am facut eu )

Changi - James Clavell
timp de citire - 24 de ore
pret - 15 ron de la un anticariat

Cartea este fascinanta. Nu vreau sa spun ce se petrece, in parte pentru ca au mai vorbit oameni despre ea pe Han, in parte pentru ca am impresia ca m'as pierde in amanunte si ar iesi o cronica uriasa.
Va spun doar ca este voba despre viata unor prizonieri din timpul celui de'al Doilea Razboi Mondial in lagarul japonez de la Changi. Este uimitoare analiza asupra fortei psihice a personajelor.
Personal, stilul mi se pare asemanator cu cel din Shogun (desi m'am contrazis aprig cu cineva pe aceasta tema) si chiar as vrea sa mai aud cateva opinii, asa ca sunteti invitatii mei la dialog.

De vreo 2 saptamani ma tot auto-indemn sa termin Idiotul de Dostoievski, dar nu gasesc timpul necesar. Cand voi reusi, promit sa trec pe aici cu cateva ganduri.

Mie nu mi se pare deloc că seamănă cu restul cărţilor scrise de Clavell. E singura care diferă, de fapt, pentru că e vorba de o altă lume.

Nu am explicat de ce mi se pare asemanator stilul... Imi cer scuze
In opinia mea, Clavell dozeaza la fel suspansul in ambele carti, ma refer si la modul cum decurge actiunea. Acum imi dau seama ca nu prea stiu cum sa ma explic... Sunt constineta ca sunt doua lumi diferite, doua situatii diferite complet, dar am simtit ca e acelasi autor, ca exista ceva care leaga romanele... Uof, ce sa fac daca nu sunt om de litere ca sa fiu mai coerenta?

Iti multumesc pentru interventie Adina si te mai astept pe aici

Consider că opera lui Oscar Wilde scoate la iveală neputinţa noastră-n faţa impulsului de moment. Şi acuma îmi vine-n minte scena romantică cu sacrificarea lui Basil, cu mirosul puternic de acid nitric (mă întreb acuma: aşa a dispărut oare şi Elodia ??).
Două momente de rătăcire am avut în roman.
1. Întâlnirea cu fratele lui Sibyl Vane. Am sperat că se va termina cu moartea lui Dorian .Mă bucur că a murit ca un iepure-n ţeava puşti marinarul(altă moarte nu merita).
2. Şi-n final tot cu speranţa am rămas. Vorbesc de momentul în care Dorian l-a acuzat pe Lordul Henry de otrăvire. Cartea dăruită lui Dorian putea să-l conducă la groapă. Vedeam în acele momente acelaş cuţit înfipt în gâtul lui Basil, acelaş râu de sânge....

Acest topic a fost editat de tontoi: 2 May 2008, 12:41 PM