Multumesc pentru participarea la acest sondaj.

Pentru a va face o parere despre acest subiect va invit sa cititi cele scrise de unii forumisti la :
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...opic=6392&st=15

Legaturi romano-indiene ...in trecut si in prezent :

Sursa:http://www.saag.org/papers10/paper921.html

exergy33

De ce nu scrii o carte despre chestiile astea , Exergy ?

N-am mai citit in sanscrita de cand am terminat liceul , asa ca nu pot sa ma pronunt

Crezi ca o carte se scrie asa peste noapte ?!
Am mult material adunat ... am reusit sa clasific si sa compar o serie din datele pe care le am . Totusi nu sint multumita de rezultate .
Recitind unele idei pe care le-am notat in urma cu 2-3 ani , mi-am dat seama ca mai am de invatat .
Deocamdata invat .

La topicul asta se canta la... doua piane ?

Deranjeaza pe cineva ?!

Amita Bhose a fost unul din cei mai cunoscuti eminescologi dar si profesoara la sectia de limbi orientale a Universitatii din Bucuresti.
Ea l-a tradus pe Eminescu in indiana si a scris nenumarate articole in legatura cu Eminescu si legaturile lui sufletesti cu India , cu limba sanscrita si cu textele vedice.

Franz Bopp, gramatica critică abreviată a limbii sanscrite
Amita Bhose

Manuscrisul gramaticii sanscrite pe care-l reproducem aici se află in Biblioteca Centrală Universitară "M. Eminescu" din Iasi, sub cota 357 I-30(I-III). Cele trei caiete autografe cuprind traducerea, neterminată, a lucrării Kritishe Grammatik der Sanskrita-Sprache in kurzerer Fassung de Franz Bopp (Berlin, 1845), carte fundamentală a gramaticii sanscrite intr-o limbă europeană. In traducere se află intercalate pe alocuri pagini transcrise după Glossarium comparativum linguae sanscritae al aceluiasi autor (Berlin, 1867).

(...) O atare pasiune si preocupare pentru limba sanscrită ne obligă să ne intrebăm ce anume l-a determinat pe Eminescu să-si indrepte strădaniile in această directie mai ales că foarte putini cărturari români din secolul trecut s-au ocupat de limba veche a Indiei. B. P. Hasdeu si Lazăr Săineanu au publicat câteva lucrări despre cultura Indiei antice, vorbind, in treacăt, si despre sanscrită. Intre contemporanii lui Eminescu, numai V. Burlă si C. Georgian s-au angajat in studierea acestei limbi. Spre deosebire de ei, Eminescu nu era obligat la eforturile si la competenta unui specialist, deci interesul său pentru sanscrită n-a fost legat de nici un motiv profesional.

După convingerea noastră, pasiunea lui Eminescu pentru sanscrită a pornit de la interesul său in filozofia indiană. Ni se pare că Eminescu a intuit o legătură intre filozofie si stiintele exacte ; de aceea s-a documentat in cele două materii pentru a ajunge la descifrarea enigmei inceputului lumii. Dintre toate miturile cosmogonice pe care le-a cunsocut, cele din Rgveda (Rv. X, 121 si 129) i-au părut cele mai rationale, si le-a integrat in propria-i creatie, de ex. in Scrisoarea I si Rugăciunea unui dac.

Totodată el si-a dat seama de faptul că pregătirea in filozofia indiană necesită pregătirea in filologia sanscrită, fiindcă eset imposibil să intelegi teoriile metafizice indiene fără să cunosti subtilitătile limbii sanscrite.

Manuscrisul de fata si traducerea unui imn din Rgveda (ms. 2262, f. 116r-v) demosntrează insusirile sale in această directie. Am comentat traducerea imnului intr-o lucrare anterioară a noastră (70). Sintem de părere că Eminescu a stiut sanscrită suficient de bine pentru a intelege un text sanscrit cu ajutorul notelor si al traducerilor intr-o limbă europeană, ca orice cititor nespecialist care doreste totusi să aibă un contact nemijlocit cu textele originale.

Eminescu a fost inzestrat cu exigentă stiintifică si cu sensibilitate artistică, cele două calităti necesare pentru aprofundarea culturii indiene antice. Grija si exactitatea cu care a tradus Gramatica lui Fr. Bopp dezvăluie că, cel putin in perioada traducerii, Eminescu poseda cunostintele teoretice despre limba sanscrită la cel mai bun nivel al stiintei vremii sale.

Contributiile contemporanilor lui Eminescu la popularizarea culturii indiene in România trebuie amintite cu recunostintă. Printre aceste contributii putem afirma că traducerea gramaticii lui Bopp realizată de Eminescu reprezintă lucrarea cea mai amplă si mai valoroasă in filologia sanscrită din epoca respectivă in România.

(Amita Bhose, Franz Bopp, gramatica critică abreviată a limbii sanscrite, in Opere, vol. XIV. Ed. Academiei, 1983)

Dar despre raportul dintre termenii de "sfant" si "sant" (scuze, nu am diacritice)? Se pot face speculatii privind filiatia indica a crestinismului ascetic daco-roman?

Am vorbit despre aceste lucruri cu mai mult timp in urma.

http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...highlite=spenta

Pitar-tata nu vine de la cel ce asigura painea familiei. Vine de la lider, cel ce are pitha in el. Adica focul, charisma...etc.

Pe langa tejas, mai avem si sinonimul pitha.

पितृ pitṛ [pā_2-tṛ] agt. m. qui protège | père | du. pitarau les parents (père et mère) | pl. pitaras myth. les ancêtres; les mânes | astr. ils président le nakṣatra de Maghās (Régulus) ainsi que celui de Mūlabarhaṇī (ε du Scorpion) || gr. πατηρ; lat. pater; ang. father; all. Vater; fr. père.
http://sanskrit.inria.fr/DICO/41.html#pitaras

Nu pot gasi nicaieri ceea ce ai spus tu :"Pitar-tata nu vine de la cel ce asigura painea familiei. Vine de la lider, cel ce are pitha in el. Adica focul, charisma...etc. "
La foc se zice 'agni' , iar pentru leader am gasit interpretarile de mai jos :

Capeller's Sanskrit-English Dictionary: Search Results
1 anAyaka a. without a leader or protector.
2 camUnAtha, camUpa, -pati , & {-pAla} m. leader of an army. [[-,]]
3 dhuraMdhara a. bearing the yoke or burden (l. & f.), patient; m. foreman, leader.
4 dhUrSad m. leader (of a carriage).
5 hastirAja m. elephant-king, a strong elephant or the leader of a herd of elephants.
6 ketu m. brightness, light (pl. beams); apparition, form, shape; sign, mark, flag, banner; chief, leader.
7 mukhya a. being in (on) the mouth or face, coming from the mouth; being at the head or at the beginning, best, principal, original, primary, first among (---). m. chief, leader.
8 mUrdhan m. forehead, scull, head, highest part, top, point, summit, chief, leader. {mUrdhnA} & {mUrdhni kR} put on the head i.e. esteem highly, w. {dhR} the same, w. {vRt} stand above all.
9 nAganAyaka & {-pati} m. leader or king of the serpents.
10 nAya m. leader, guide; (wise) conduct, policy.
11 nAyaka m. (adj. --- {A}) leader, guide (abstr. {-tva} n.); chief, general ({ñsainyasya}); lord, husband; lover, hero, f. {nAyikA} (d.).
12 nayana m. a man's name; n. leading, conduct, the eye as the leader (adj. --- f. {A}, r. {I}).
13 netR 2 m. leader, guide, conductor, bringer, inflicter ({daNDasya}); f. {netrI3}.
14 netra m. leader, guide (only adj. ---); a man's name, n. {netra3} guidance, conduct, the eye.
15 nItha m. a man's name (lit. leader); n. {nItha3} musical mode or song; f. {nI3thA} way, trick, artifice.
16 niyAMmaka , f. {-mikA} restraining, subduing, confining, deciding; m. leader, ruler.
17 padavI m. (nom. {-vI3s}) leader, guide, usher; f. (nom. {-vI}) path, way, track; reach, range (of eyes, ears, etc.); position, rank. -- {padaM padavyAM} (w. gen. or ---) {dhA} or {nidhA} tread in the footstep of a person, i.e. rival with him.
18 paddhati f. footstep, track, way, path; leader, guide, guide-book.
19 pariNAyaka m. leader, husband (cf. {pariNIta}).
20 pragraha m. holding or stretching forth (also adj. ---); taking, seizing; friendly reception, kindness, favour; taking to, being fond of or eager for, obstinacy, pertinacity; rein, bridle, rope; leader, chief, comrade, satellite.
21 pragrahaNa m. guide, leader (only adj. --- led by). n. taking, seizing; rein, bridle; offering, presenting.
22 praNaya m. leader, guide; leading, conduct; manifestation, betrayal, esp. of one's feelings, confidence, familiarity, love, desire.
23 praNetR m. leader, guide; maker, creator; author, teacher.
24 praSTha a. standing in front, preceding, best of (---); m. foreman, leader.
25 prayantR m. giver, bringer; leader, driver.
26 puraetR m. who goes before, leader.
27 puroga a. going before, first, excellent, best; m. forerunner, leader, chief (f. {A}), adj. led or accompanied by, furnished with (---).
28 purogava m. forerunner (lit. fore-bull); leader (f. {I}).
29 saMpraNetR m. leader, chief, manager.
30 sArthapati m. chief or leader of a caravan.
31 senAnI m. leader or chief of an army.
32 senAvAha m. leader of an army.
33 yodhamukhya m. chief in war, leader.
34 yUthanAtha m. protector or leader of a herd or troop.
35 zvanI m. leader of dogs.

Ai dreptate, acum mi-am adus aminte. De fapt Pitha desemneaza o combinatie de foc cu apa in sancrita, iar ca tipologie umana, tipologia sangvinului. A se vedea doshaurile din Ayurveda.

O sa revin dupa weekend pt ca e o chestiune interesanta. Una din fonemele th desemneaza chiar apas din tejas iar ph.... nu stiu. Insa oricum.... poate avea o legatura cu liderul. Asa cum Dh desemneaza dinte, sau Sa desemneaza un soi de egalitate, de impreunua, de aici avand romanescul de-o seama.....

Acest topic a fost editat de gio19ro: 13 Apr 2007, 06:33 PM

Un articol scris de Amita Bhose


Cabala limbii sanscrite

"Cabala limbii sanscrite" - insemnarea se afla intr-un manuscris al lui Eminescu (ms. 2292, f. 34 v); dupa cateva file, la p. 38 v, urmeaza alta - "KABALLA (cartea-cheie) sanscrita", iar din nou, la f. 45 v, apare o incercare de a scrie cuvantul Kabala in litere devandgari. Scrierile apartin anului 1883, cand poetul a fost pasionat de lingvistica.

Eminescu a trait in tarile de cultura germana, intr-o perioada cand cultivarea indianisticii, mai ales a lingvisticii sanscrite, a atins apogeul in Occident. El a avut posibilitatea de a fi la zi cu ultimele dezvoltari in aceasta directie. Daca acceptam marturia lui Iordanescu, pomenita anterior, a si audiat cursurile de sanscrita conduse de Al. Weber. Totusi i s-a parut ca limba respectiva a fost invelita intr-un mister asemanator cabalei. Oricat de paradoxala ne-ar parea observatia lui Eminescu, ea n-a fost gratuita. Pentru a intelege rostul ei, este necesar sa consideram cateva aspecte sociologice ale civilizatiei indiene antice, factor responsabil pentru caracterul esoteric al limbii sanscrite.

Dupa cum se stie, sanscrita a fost limba literara, administrative si liturgica a subcontinentului indian, spatiul geografic care confine acum India, Pakistan si Bangladesh, pentru o lunga perioada istorica. Ea a fost adusa de indo-arieni in a doua jumatate a mileniului II i.e.n. si initial a fost limitata in partea de nord si nord-vest. Ulterior, o data cu propagarea culturii indo-ariene in sud si est - tema tratata in eposuri -, a fost raspandit si cultul limbii sanscrite in acele parti. Difuzarea limbii pe intregul teritoriu a fost completata in timpul dinastiei Gupta de la secolul IV pana la secolul VI e.n. Perioada respectiva a vazut inflorirea culturii indiene, mai ales a literaturii si a artelor plastice. Datorita scriitorilor, ca celebrul poet Kalidasa, limba sanscrita clasica a atins culmea evolutiei si a continuat sa fie lingua franca a subcontinentului pentru inca o jumatate de secol.

Desi a fost folosita pe o suprafata intinsa, sanscrita n-a avut numarul de vorbitori tot atat de mare. Populatia din nord vorbea diferite dialecte de origine sanscrita, iar cea din sud folosea graiuri de provenienta dravidiana. Oamenii cu statut inalt civil, militar sau intelectual, comunicau in sanscrita. Numele limbii insemnand "rafinat", se intelege ca preocuparea pentru aceasta atesta gradul de cultura a vorbitorului.

Textele sanscrite, fie scrise, fie orale, au fost interzise castei sudra, cea mai joasa in ierarhia sociala, cuprinzandu-i pe oamenii care munceau pe camp sau se ocupau de mestesuguri si care constituiau marea masa a poporului.
Restrictia a fost impusa mai intai din interese lingvistice, din motivul de a pastra rafinamentul atat de bine cultivat. Mai tarziu, problema a capatat dimensiuni sociale si religioase. O data cu cresterea rigorii sistemului de casta, inchistarea limbii a cunoscut un grad tot mai sporit. Desi Rgveda sustinea originea divina a celor patru caste (X, 90), in epocile ulterioare, casta sudra a fost cu totul subjugata, destituita. Intre multiplele drepturi ce i-au fost negate era si eel de a invata limba sanscrita - supranumita deva-bhasa sau limba divina.

Pana in secolul X e.n. au evoluat limbile moderne indiene. Deoarece scriitorii au preferat sa comunice cu cititorii in limbile vorbite, s-au dezvoltat si literaturile acestor limbi. Dupa secolul XII n-au mai fost scrise opere de mari valori artistice in sanscrita. Aproximativ in acelasi timp, popoarele islamice din Asia Centrala au inceput sa invadeze India si pana la urma au cucerit-o. Ca o reactie fireasca, pentru a-si pastra identitatea spirituala, casta brahmanica a societatii hinduse, custodele intelepciunii dupa sistemul ierarhic, a accentuat caracterul esoteric al limbii sanscrite mai mult decat oricand.
Desi savantii musulmani n-au fost nepasatori fa|a de cultura autohtona a tarii, fapt demonstrat prin traducerea Upanisadelor si a Pancatantrei in persana, cultivarea limbii sanscrite a fost limitata in cercuri din ce in ce mai restranse. Cand europenii au ajuns in India in secolul XV, ea devenise deja o limba secreta. Meritul de a o face accesibila omenirii apartine englezilor, care au ocupat India in 1757.

In secolul XVIII, un colectiv de sanscritologi a alcatuit, la inrfiativa guvernatorului general Warren Hastings (1732-1818), un cod sanscrit pe baza textelor juridice indiene*. Codul a fost pregatit din motive administrative si a fost tradus mai intai in persana si de acolo in engleza. Versiunea engleza a fost publicata in 1776.

Sir Charles Wilkins (n. 1750), un inalt functionar al conducerii britanice, a invajat sanscrita la Banaras; la indemnul lui Hastings, acesta a tradus Bhagavadgita si Hitopadesa - prescurtarea Pancatantrei, de Narayana, in secolul XIV - in engleza. Traducerile au fost publicate in 1785 si, respectiv, 1787.

Interesul Europei pentru limba si cultura Indiei s-a trezit dupa traducerea Sakuntalei de catre marele clasicist englez Sir William Jones (1746-1794), care a petrecut o perioada lunga in India in calitate de judecator al Curtii Supreme. El a tradus Sakuntala, capodopera lui Kalidasa, cu ajutorul unui brahman din Bengal.

Temelia studiilor sistematice ale sanscritei in Europa a fost pusa de Henry Thomas Colebrooke (1765-1837). Acesta a editat si a tradus multe lucrari sanscrite; in acelasi timp a publicat un numar de studii despre cultura indiana. Pe cand Wilkins, Jones si Colebrooke sunt amintiti ca "trinitatea studiilor indianistice", numele lui Alexander Hamilton (1765-1824), primul profesor de sanscrita in Europa, este dat uitarii. Savantul englez, care invatase sanscrita in India, trecea prin Paris in anul 1802, in drum spre casa. A fost oprit acolo din cauza ostilitafilor dintre Franta si Anglia. Profitand de sederea lui Hamilton la Paris, cativa tineri francezi au invatat sanscrita de la el, lor alaturandu-se poetul german Friedrich Schlegel (1772-1829), care va deveni un cunoscut indianist. In cursul deceniilor care au urmat, atat de multe opere sanscrite au fost traduse in limbile europene de mare circulate, incat fenomenul l-a determinat pe Edgar Quinet sa-l numeasca "Renasterea orientala". Realizarea insa n-a fost deloc usoara. Brahmanii n-au fost dispusi la inceput sa comunice cu necredinciosii, ca nu cumva sa comita profanarea "limbii divine". Unii savanti englezi au reusit totusi sa-l convinga.

Tratatele lingvistice ale limbii sanscrite, intocmite de autorii englezi, au fost vehiculate in Europa; dupa ele au urmat gramatici sanscrite in franceza si germana. In cursul secolului XIX, un numar de clasicisti occidentali si-au insusit cunoasterea perfecta a acestei limbi. Existenta asemanarilor dintre latina, greaca si sanscrita a fost sesizata si semnalata de Jones. Lucrarea Eseu despre limba si intelepciunea indienilor (1808) a lui F. Schlegel a pus baza lingvisticii istorice si comparate, stiinta pe care a dezvoltat-o Franz Bopp (1791-1867), prin studiile sale asupra limbilor greaca, latina, sanscrita, persana si germana.

In a doua jumatate a secolului XIX, vestita colectie Sacred Books of the East (Cartile sacre ale Orientului) - colectia textelor filosofice orientale traduse in engleza - a vazut lumina tiparului sub ingrijirea lui F. Max Mtiller. Multe traduceri si exegeze de inalta valoare stiintifica au fost publicate si in limbile europene de mare circulate.

Dupa ce operele principale sanscrite au fost editate si traduse in Europa, brahmanii nu mai aveau cum sa ocroteasca limba sacra intr-o celula ermetica. Dar limba insasi isi pazea secretele.

Gandirea filosofica indiana a evoluat in acelasi ritm cu dezvoltarea limbii sanscrite, una completand-o si imbogatind-o pe cealalta. Termenii filosofici au fost inventati sau alesi din fondul lexical Sanscrit si ideile au fost exprimate in spiritul gramaticii sanscrite. Cele doua aspecte - foarte firesti de felul lor - au cauzat dificultati enorme in traducerea din sanscrita. Un mare numar de cuvinte sanscrite fiind polisemantice, semnificatia filosofica a multor termeni, de ex., nirvana, a fost supusa discutiei de-a lungul secoleior; de aceea s-au enuntat atatea pareri divergente. Dificultatea traducerilor a crescut si mai mult din cauza faptului ca, filosofiile europene neavand concepte similare, limbile europene nu dispuneau de vocabularul potrivit traducerii textelor sanscrite.

Cat priveste formularea, limbajul stiintific sanscrit fiind foarte concis, cuvintele compuse realizate prin diferite procedee de combinatie eufonica sau semnatica fiind interpenetrabile in mai multe sensuri si, pe deasupra, frazele nefiind supuse rigorilor topicii, intelegerea unei afirmatii in sanscrita impune stapanirea perfects a temei si totusi nu exclude un oarecare grad de subiectivitate. Traducerea unui text sanscrit intr-o limba europeana reprezinta deci interpretarea traducatorului, care nu totdeauna este aceeasi cu expunerea autorului. Problema exactitatii se ridica in cazul oricarei traduceri, din sau in orice limba, fapt care a dus la identificarea proverbiala a traducatoralui cu tradatorul. Dar riscul este foarte mare in transpunerea operelor sanscrite in limbile europene, fiindca India si Europa, cel putin Europa occidentala, au diferite structuri mentale. Doua sute de ani, engleza a fost, si este si acum, limba oficiala a Indiei, este limba de comunicare intre intelectualii din subcontinent; totusi, englezii si indienii au vorbit totdeauna doua limbi diferite.

Traducerile din sanscrita care aparusera in secolul trecut dau impresia ca traducatorilor le-a scapat ceva printre degete. Sentimental acela, credem noi, l-a indrumat pe Eminescu sa sesizeze un aspect cabalistic al limbii sanscrite. In pofida renasterii orientale, batrana Indie nu si-a destainuit secretul Europei.

Dar care a fost taina ce l-a intrigat pe Eminescu si l-a pus sa invete sanscrita ? Manuscrisele eminesciene stau ca un film al mintii poetului. Cele din ultimii ani ai vietii sale creatoare cuprind variante ale Luceajarului; intr-una din ele apare La steaua. Cele doua poezii leaga cerul cu pamantul, cosmicul cu teluricul. Caietele in care apar ciornele acestor poezii suntpline de notice stiintifice. Intr-unmanuscris, Eminescu si-a exprimat parerea ca Laplace trebuia sa cuprinda "cheia boltii" (Opere, vol. XTV, p. 1035). Problema cosmogoniei a fost totdeauna prezenta in constiinta poetului. Propria ipoteza cosmogonies si-a facut prima aparijie in Rugaciunea unui dac, s-a concretizat apoi in Scrisoarea I si a capatat o alta semnificatie in Luceafarul. In articolele anterioare am incercat sa analizam cum Eminescu a batut dramul cosmic pe urmele inaintasilor sai indieni.
Cu extraordinara sa capacitate intuitiva, poetul a inteles probabil ca armonia intre filosofie si stiinfa, intre anticiparea mitologica si afirmafia stiintifica poate fi realizata pe baza gandirii indiene, idee susfinuta astazi de cosmo-fizicieni. Din dorinta de a patrunde tainele creajiei, el a simtit nevoia sa parcurga textele originale indiene; de acolo s-a iscat interesul sau pentru stapanirea limbii sanscrite.

Adeseori ne-am intrebat ce-ar mai fi scris Eminescu, daca ar fi avut mai multe zile de trait si ar fi putut sa parcurga nemijlocit textele mito-filosofice indiene. Problema ne intriga nu numai din punct de vedere lingvistic sau literar, ci si din cel al filosofiei culturii. Daca gandirea indiana nu si-a gasit propria expresie in limbile Apusului, ea ar fi putut sa aiba un recipient mai adecvat in limba romana, fiindca structura mentala a poporului roman nu se deosebeste foarte mult de cea a popoarelor indiene. Afinitatea spirituala dintre India si Romania a fost semnalata de Lucian Blaga si cercetata de Sergiu Al-George in Arhaic si universal (Buc, 1981). Cultivarea limbii sanscrite de catre Eminescu ar fi putut sa aiba rezultate surprinzatoare.
Din nefericire, Eminescu n-a putut sa-si duca studiile sanscrite la capat. In secolul nostru, Theofil Simenschy a tradus unele opere importante din sanscrita in romana; confruntarea traducerilor insa cu textele originale da de banuit ca el s-a Iasat influentat de alfi traducatori. Gramatica sanscrita a acestuia (Buc, 1959) a fost aspru criticata in presa vremii, nu cu totul pe drept, iar contributia sanscritologica a cronicarului s-a limitat la acea recenzie. Cateva fragmente autobiografice ale lui Mircea Eliade dau impresia ca el ar fi invatat serios sanscrita la Calcutta, sub indramarea profesoralui S.N. Dasgupta, dar lucrarile sale stiintifice, mai ales teza de doctorat despre yoga, apanita in Revista de istorie si teorie literara, releva ca Eliade nu poseda cunostinte perfecte de sanscrita. Corespondenta lui Eliade cu Dasgupta, publicata in nr. 2-3/1986 ale aceleiasi reviste, aduce ample dovezi in sprijinul afirmatiei de mai sus.

Singurul roman care a adeverit visul lui Eminescu, care a patruns in tainele lumii indiene si care s-a bucurat de inalt prestigiu mondial in calitate de specialist in lingvistica sanscrita a fost Sergiu Al-George, despre care vom vorbi cu alte ocazii.

* Asemenea masuri au fost luate si de imparatul mahomedan Akbar, in secolul XVI.

Bibliografie
1. Blaga, Lucian, Mahatma Gandhi, cum l-am cunoscut, in Saeculum, vol. I, 1943, nr. 3, pp. 3-14.
2. Eminescu, M., Opere, vol. XIV, ed. cit.
3. Jones, William, Prefata la Sacontala or the Fatal Ring: An Indian Drama, in The Works of Sir William Jones, vol. IX, London, 1807.
4. Macdonell, Arthur A., A Histoiy of Sanskrit Literature, London, 1899.
5. Schwab, Raymond, La Renaissance Orientate, Paris, 1950.

(Amita Bhose, Maree indiana. Interferente culturale indo-române, Mihai Dascal Editor, Bucuresti; pg. 156-162; ©Carmen Musat-Coman)

Exergy, totusi se pare ca alfabetul sanscrit se trage din cel Vatayan.


Sanscrita desi a fost o limba a hinduismului brahmanic, totusi acesti panditi au fost la randul lor instrutiti in secretele acestei limbi de catre invatatii tantrici ce nu aveau prejudecti religioase, desi mistica alfabetului sanscrit e la fel de veche ca si alfabetul.
In a doua jumatate a primului mileniu, profesori budisti i-au invatat sanscrita pe aspirantii tibetani, nepalezi si butanezi, iar guru-si tantrici budisti au predat unora dintre acesti straini chiar mistica alfabetului sanscrit. Marpa Traducatorul este cel mai cunoscut caz al acelor vremuri.

Am tinut sa fac precizarea de mai sus pentru a arata ca sanscrita a fost intotdeauna accesibila si strainilor care au vrut, care au dorit cu adevarat sa cunoasca asa zisa kabala a acestei limbi. E adevarat ca dupa sec XII a fost mult mai greu dar nu imposibil.