HanuAncutei.com - ARTA de a conversa!

Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )

 
Reply to this topicStart new topic
> Tema Nr. 4: O Noua Imagine, Septembrie - Octombrie
denise
mesaj 25 Sep 2006, 11:24 AM
Mesaj #1


Domnitor
******

Grup: MembriOffBoard
Mesaje: 2.426
Inscris: 7 December 03
Forumist Nr.: 1.412



Scuze pentru intarziere, dar am constatat ca mi-a "furat" Mihai subiectul. Pregatisem o imagine careia i se potrivea perfect titlul "Binecuvantati animalele si copiii". Asa ca voi recurge la 'rezerva':

user posted image

Procedura o cunoasteti deja: orice va sugereaza aceasta imagine, lucrari literare de orice tip, doar doua conditii: sa fie originale si sa va faca placere sa le scrieti. Se poate participa cu mai multe creatii trimise pentru aceeasi tema.

Materialele pot fi trimise pana pe data de 18 octombrie 2006.

Va doresc inspiratie si succes!


(Intrebarile sunt asteptate in cadrul acestui topic: http://www.hanuancutei.com/forum/content/Creatii-pe-o-Tema-Data/7832/http-www-hanuancutei-com-forum-index-php-showtopic-7832/ )

Acest topic a fost editat de Mihai: 10 Oct 2006, 03:42 PM


--------------------
__________
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Kyklos
mesaj 27 Sep 2006, 03:21 PM
Mesaj #2


Ex-Colimator
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.439
Inscris: 25 November 05
Din: Cosmos , Cetatean al Cosmosului
Forumist Nr.: 7.332



Umbrele nasc mistere

Zidul plangeri se legana haotic
Doua umbre saltarete
Furisandu-se prin crapaturile megalomaniei
Razboiul interior se declansase
Intrusul cu intrusa miroaseau a parfum dulce
Mireasma de pericol .
Plutea in crapatura anala
Cine e oare ...cine sunt
Ecoul rasuna vagauna
Simtind in vene pericolul
Cauta labirintul
Intortocheat
In meandrele amintirilor
Deja-vu disparuse la fel cum aparuse
Fiecare pas insemna o lovitura
Scanteia inainta cu viteza melcului constipat
Umbrele amintirilor se micsorau
Din esec in esec
Simtind umbra pribeaga
Se napusti asupra lui
Puterea lovituri
Marea speranta de iesire
Labirintul se intuneca tot mai mult
Mantia acoperi intunecimea
Din vazduhul cu crapaturi anale
Furiia misteriosului
Declansa agonia si extazul
Aerul devenea apos
Visul devenise realitate
Umbrele erau prinse
In menghina timpului
Sisif isi facu simtita prezenta
Complicase situatia
Un strigat venit din adancuri
Dizolvase corsetul
Firicele de lumina aparute prin fisurile anale
Exterminase zidul faradelegi.



--------------------
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Kitty
mesaj 27 Sep 2006, 07:32 PM
Mesaj #3


Pisoiul Hanului
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.096
Inscris: 16 December 04
Din: Away...
Forumist Nr.: 5.205



user posted image


--------------------
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Promo Contextual
mesaj 27 Sep 2006, 07:32 PM
Mesaj #


ContextuALL









Go to the top of the page
 
Quote Post
Nico
mesaj 28 Sep 2006, 09:16 AM
Mesaj #4


Fairy
*****

Grup: Membri
Mesaje: 733
Inscris: 17 March 04
Forumist Nr.: 2.633



Umbra mea

Cand am vazut imaginea pentru tema prezenta, primul meu gand a fost la o fotografie de acum un an, in octombrie. Ma plimbam pe marginea unui lac plin candva de nuferi egipteni, la acel moment deja scuturati de petale, incercand sa surprind cateva impresii cu ajutorul camerei, asteptand in acelasi timp pe cineva. Soarele era aproape de asfintit iar eu ma simteam cuprinsa de un sentiment de liniste si bucurie totodata, ceva ce nicicand n-as putea explica in cuvinte.

In original era o umbra simpla, fara prea multe detalii, dar pana la urma s-a transformat putin smile.gif in ceea ce as fi vrut eu sa vad, desi ramane totusi un exercitiu de imaginatie.

Si ceea ce este mai important: nu voi putea fi mereu in locul acela pe care il visez al meu, dar umbra mea a ramas pentru totdeauna acolo... Poate fi vazuta doar in zilele innorate si ploioase. smile.gif



user posted image

Acest topic a fost editat de Nico: 28 Sep 2006, 09:17 AM
Go to the top of the page
 
+Quote Post
nefertiti-old
mesaj 28 Sep 2006, 11:35 AM
Mesaj #5


Coffee woman
******

Grup: Membri
Mesaje: 8.981
Inscris: 7 September 03
Din: Timisoara
Forumist Nr.: 721



Fragment

E abia cinci şi un sfert, iar eu sînt deja la Piaţa Victoriei. Pe aici pe undeva mi-a spus D că mă aşteaptă, să mergem la o terasă din apropiere. Numai că, după cum se vede, o să îl aştept eu pe el. Soarele frige mai rău decît mă aşteptam, aşa că nu va fi deloc plăcut să zac sub razele lui, în piaţa lipsită de orice adăpost umbros. La ieşirea din pasaj îmi atrage atenţia o femeie, cam la 50 de ani, slabă şi cu umerii aduşi. Poartă un batic înnodat ţărăneşte sub bărbie, un jerseu jerpelit, o fustă largă şi strident colorată, care îi ajunge pînă ceva mai jos de genunchi, şi nişte dresuri groase, pe care cine ştie de cînd le-o fi avînd pe ea. Imaginea ei mi-e foarte cunoscută şi încerc să-mi aduc aminte de unde. Derulez haotic secvenţe cu diverşi cerşetori pe care i-am întîlnit pe străzile oraşului, dar nu o regăsesc pe ea. Priveşte în jur, de parcă ar fi pierdut ceva, îşi pune o mînă în şold, cealaltă palmă o duce la frunte şi priveşte spre trotuarul de vizavi, ca şi cum ar fi descoperit ce căuta. Trece brusc strada, cu pas grăbit, printre maşinile care o claxonează. Pare o imagine decupată dintr-un film rusesc. Mi-am adus aminte! Am mai văzut-o prin octombrie, tot la Piaţa Victoriei, cînd la metrou se amestecau mirosul dulceag şi greţos de patiserie cu cel înţepător al igrasiei, care se simte mai ales la început de toamnă. Bucureştiul are tot mai mulţi astfel de rătăciţi ai sorţii. Îi întîlneşti unde nici nu te aştepţi, dar parcă tot la metrou sînt cei mai interesanţi. Şi cînd ies la suprafaţă par scăpaţi dintr-un scenariu grotesc pe care încearcă să îl regăsească.
Nu ştiu exact care e strada pe care mi-a spus D că ne întîlnim. Decid să îl sun scurt, să mă lămurească, şi poate chiar am noroc să fi ajuns şi el mai devreme. N-a fost să fie, el soseşte abia peste vreo 15 minute. Dar, cel puţin, am stabilit un punct de reper clar, unde o să îl aştept. Ajung în faţa băncii de care mi-a spus, reuşesc să găsesc un colţ de umbră şi mă postez acolo. Încerc să nu mă uit prea des la ceas. Urăsc să aştept, mai ales în stradă.
D e genul de bărbat a cărui prioritate în viaţă par să fie femeile. Cît mai multe femei care să-i treacă prin pat sau cel puţin cu care să flirteze, cărora să le spună eternele nimicuri care fac o femeie să cadă pe spate. Sau măcar în genunchi, pentru că un sex oral pe fugă e mai bun decît nimic, în cazul lui. N-am reuşit încă să-mi dau seama în ce măsură reuşeşte să se şi culce cu toate damele pe care am vazut ca încearcă să le convingă de nemăsurata lui dragoste pentru sexul frumos. Uneori am impresia că eforturile lui au din ce în ce mai puţin efect. Are 37 de ani şi trăieşte cu o tipă de vreo cinci ani. El nu e ceea ce ţi-ar sări în ochi drept un bărbat bine, însă ea e chiar ştearsă. Genul de ţărancuţă ajunsă la oraş, care nu va reuşi niciodată să renunţe, în adîncurile conştiinţei ei, la anumite prejudecăţi în care a fost crescută. O caracterizează un soi de moralitate împinsă la extrem, îmbinată cu o gelozie pe care orice femeie o are într-o oarecare măsură, dar pe care ea şi-o cultivase chiar. Bineînţeles, ghinionul de a trăi cu D, veşnic îndrăgostit de formele rotunde ale unei femele, a fost pămîntul perfect pentru cultivarea acelei gelozii. Iar pentru el asta era motivaţia supremă ca să continue să exploreze eternul frumos feminin din jurul lui.
Prietenia mea cu el se bazează tocmai pe superficialitatea lui în materie de femei. Ştiu sigur că nu mă expun nici unui risc; niciodată n-am să ajung la orizontală cu el, iar de amorezat nici nu poate fi vorba. Aşa că, ne permitem o prietenie dechisă, în care putem spune adevărul gol-goluţ în orice împrejurare, fără ca vreunul dintre noi să se simtă jignit.
M-a sunat aseară, destul de tîrziu, să-mi spună că are pentru mine un plic de la L. "Bine sigilat şi cu instrucţiuni clare de folosire", astea au fost vorbele lui. Am avut o tresărire, recunosc. Deşi aşteptam un semn de la L şi ştiam că va veni pe calea cea mai ciudată cu putinţă, e tipic pentru el. Dar nu mi-am putut reprima emoţia. L e pentru noi o cunoştinţă comună, iar pentru mine ceea ce poeţii numesc "touching souls", adică cea mai pură formă de dragoste. Care, din prea multă puritate, riscă să rămînă la acest nivel oarecum frustrant. Sau poate că în acel plic e ceva care schimbă lucrurile. Mă îndoiesc...
(...)

Înapoi în răcoarea apartamentului meu. Privesc cu ciudă şi ironie plicul mare, alb, fără nici un fel de înflorituri. Ce-ar fi să nu-l deschid decît peste cîţiva ani? Să zicem... trei! Sau cinci! Ce s-ar întîmpla? Poate aşa aş fi suficient de nonconformistă şi de "artistă" pentru L. Mda... Îmi las capul să se sprijine pe spătarul comod al fotoliului de birou şi, în timp ce înghit calm din cafeaua călduţă, privirea îmi alunecă dincolo de geamul mare, ce îmi dezvăluie un oraş cu personalitate rătăcită. Îmi revin în minte, într-o dezordine acidă, fragmente din corespondenţa cu L. Mă surprind zîmbind şi decid să deschid plicul. Fie ce-o fi... Pulsul o ia la goană şi mă înfurie că nu îl pot struni! O poză... de format mare. Două umbre, una mai scundă şi mai subţire, alta mai mare şi mai viguroasă, în faţa unui zid ce sugerează o fundătură. Da, L, iar te-ai întrecut pe tine! Mă afund în moliciunea fotoliului şi expir oarecum uşurată. Previzibilul s-a întîmplat şi de data asta, dar cel puţin i-a dat o formă interesantă. Pe spatele pozei sînt cîteva rînduri: "Umbrele sîntem noi, ştii, nu? Mereu am fost umbre unul pentru celălalt. Dar, dacă am merge mai departe, am ajunge la zid. Şi ne-am distanţa, am păşi paralel, exact ca umbrele din poză, nu împreună. Nu fi tristă, poate că într-o zi o să dispară zidul... Şi atunci s-ar putea să-ţi bat iar la uşă. Şi nu mă urî, cu asta n-aş putea trăi. L"
Ba da, în clipa asta te urăsc! Te urăsc, pentru că refuzi să vezi în ansamblu. Zidul ăla e doar un intermezzo. Nu înseamnă nimic altceva...
Se lasă seara şi încep să se aprindă luminile la geamurile din jur şi pe străzi. Scîntei portocalii ce colorează monotonia întunericului. Sînt tot pe fotoliu, am terminat demult cafeaua, dar mi-e revoltător de lene să mă ridic şi să cobor jaluzelele. Fac un efort, mă apropii de geam şi privesc lucid în jos, spre lume, gîndind: Faci pe misteriosul, L, dar de data asta n-am să-ţi mai fac jocul.


Acest topic a fost editat de nefertiti: 28 Sep 2006, 12:24 PM


--------------------
"Libertatea de a respinge e singura libertate." (Salman Rushdie)
Go to the top of the page
 
+Quote Post
flori
mesaj 28 Sep 2006, 06:22 PM
Mesaj #6


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.020
Inscris: 6 September 04
Din: somewhere over the rainbow...
Forumist Nr.: 4.413



M-am trezit in zori soarele abia se itea la orizont si din pamintul reavan ieseu aburi fierbinti. Umblam bezmetica prin clarobscurul diminetii. In fata mea se asternea un drum, stiam ca va trebui sa pornesc pe acest drum...nu exista alternativa...nu stiam ce va fi la capatul acestui drum si nici daca exista undeva un capat. Uneori peisajul era arid dar alteori se ivea o oaza, uneori zaboveam in fata celor ce mi se revelau, alteori treceam pe linga ele grabita.
Pe drumul meu am observat ca nu eram singura, o umbra ma insotea permanent ca un prieten credincios. Era umbra mea, martora tacuta a bucuriilor si necazurilor mele.Ea imi cunostea cele mai intime secrete si-mi stergea uneori lacrimile amare, amintindu-mi intodeauna ca exist si asta-i mai presus de orice fericire. Atunci imi revenea zimbetul pe fata si vedeam iarasi in bezna ce ma inconjura stralucirea aureolara si pura a naturii. Rataceam fericita prin roua diminetii urmata de umbra mea credincioasa, cind mi-au aparut cei doi in cale...Primul era induiosator de frumos dar in frumusetea lui parea aproape ireal, era trist si tacut parea ca trage dupa el toate necazurile lumii pe cind celalat era exact contrastul, desi era urit avea ceva atragator. Avea stralucire superficiala a mascariciului si cauta cu linguseli si promisiuni sa-mi cucereasca gratiile...M-au rugat sa-i las si pe ei sa se alature calatoriei mele. Am acceptat bucuroasa, dar la putin timp am inceput a regreta hotarirea mea. Cei doi erau total diferiti si mai ales tot timpul se certau in privinta drumului..daca primul spunea la dreapta celalat intodeauna insista sa o apucam la stinga. Drumul in aceste conditii a inceput sa devina foarte anevoios mai ales ca eu eram cea care trebuia sa aplanez intodeauna icidentele dintre cei doi. Cel vesel si nepasator insista ca el cunoaste bine drumul fiind chiar stapinul teritoriului prin care treceam, pe cind celalalt ma implora in mod discret sa nu-i dau crezare si sa nu-l urmez. Nu intelegeam prea bine rivalitatea dintre cei doi, dar imi placea la nebunie sa le ascult povestile desi eram stresata de atractia pe care o simteam cind spre unul cind spre celalat...La un moment dat am inceput sa ma intreb incotro mergem, eram convinsa ca cei doi cunosc telul, dar n-am reusit sa aflu nimic de la ei. Singurul lucru sigur era faptul ca undeva exista un capat... dar unde?
Contradictiile si rivalitatea dintre cei doi devenea din ce in ce mai dura si incepea sa-mi fie clar de partea cui este adevarul. Doar umbra mea imi ramasese sfetnic si drumul devenea din ce in ce mai anevoios aproape imposibil. Soarele era la asfintit, cind deodata ne-a aparut in fata zidul.
-Am ajuns! Spuse mascariciul rinjind satisfacut...
Contemplam caramizile ruginii in lumina aurie si deodata m-am cutremurat de frica.Caramizile acestui zid erau plasmuite din ura, minciuna, deznadejde, teama si din toate pacatele lumii. Deci acesta este capatul drumului. Umbra mea si a calatorului misterios se odihneau tacute proictate pe zid. Era o tacere stranie, desi mintea mea tipa cuprinsa de teama. Intr-un colt ceva mai in spate se vedea labrtata si hidoasa umbra celuilalt calator.
Si atunci am primit sinistra revelatie, stateam in fata zidului construit de el.Voi deveni o caramida in acest zid.
-Nu! Nu-i adevarat! In spatele acestui zid este Telul! Spuse tinarul cel frumos si trist...Nu pierde speranta! Sa ne rugam! Acolo este locul minunat pentru care ai strabatut acest drum anevoios. Dar sint doar doua lucruri care vor putea strabate acest zid: Adevarul si Dragostea!

Acest topic a fost editat de flori: 29 Sep 2006, 10:28 AM


--------------------
Nu anii din viata mea sint importanti ci viata din anii mei...
Go to the top of the page
 
+Quote Post
fargakos
mesaj 29 Sep 2006, 08:20 PM
Mesaj #7


Autorul celui mai interesant Editorial din 2004
*****

Grup: Membri
Mesaje: 740
Inscris: 19 February 04
Din: in centrul salii
Forumist Nr.: 2.276



Mai!*

Ma simteam in siguranta stiindu-l pe Adi la volan. In spatele meu Angela chicotea cu sora ei, care rontaia o punga de cipsuri.
- Da muzica mai taareeee! urla Cristina cu gura semi-plina.
Mda, frumoase maniere, dar cui ii pasa. Si eu vroiam sa aud 'Soarele si dimineata' la maxim. Ieseam si noi in sfarsit in formatie completa la padure. Chit ca mergeam cu masina, tot era altceva decat mirosul de praf si 'stres' al orasului.
- Si soarele iar ma salveaza, aduce o noua dimineata, de azi incepe o noua viata, doar soarele si dimineataaaaaa
- Parapaparaparapapaaaaaaaaaa
Daca se uita cineva la noi, linistit zicea ca suntem intr-o masina de hip-hoperi, va dati seama ca din cauza suspensiilor pe care le foloseam, iarasi, la maxim.
- Auzi, ai pus sigur slanina si gogosarii? Ca vreau sa nu ratez frigaruile, intreba Angela.
- Da, mai, ti-am mai spus. Si slanina si gogosarii si rosiile si logic si micii. Cartofii sunt de ieri in portbagaj.
- Ok. Si soarele iar ma salveaza, aduce o noua dimineata, de azi incepe o noua viata, doar soarele si dimineataaaaaa
- Parapaparaparapapaaaaaaaaaa
- Auch!
- Ce e mai?
- A.. stiu ca o sa ma injurati dar nu prea mai am benzina.
- Om esti si tu, zau!
- Frumos baiat, pacat de fata, spuse razand Angela.
- Lasa ca oprim langa zidul Croitorilor ca-mi ajunge benzina pana acolo. Mancati ceva si eu ma duc cu canistra pana la Nea Petrica. Ala cu tractorul, stiti voi, care ne-a scos data trecuta din noroiul ala. Intr-o jumatate de ora is inapoi.
- Ok. Parapaparaparapapaaaaaaaaaa
Si asa ne-am oprit noi sa mancam placintele cu branza puse in caz de urgenta si sa golim sticlele cu suc. Angela era cu punga cu placinte pe capota, eu ma razamam de spatele masinii, doar Cristina era intre noi. Doar Cristina si o placinta mare pe care o infuleca cu o pofta de ma intrecea pe mine. Si cand te gandesti ca la inaltimea ei are doar 50 de kile... Ma uitam la umbrele ce le faceam si ma distram de ele. Eram niste monstrii flamanzi. Bine ca umbrele nu vorbesc hehehe. Oricum ciudat era insa ca privind mai departe de umbre, soarele ce lumina zidul desi era un soare de amiaza, puterea lui era una de apus.
- Ai venit, mai?
* text- joaca

Acest topic a fost editat de fargakos: 29 Sep 2006, 08:22 PM


--------------------
"Daruind vei dobandi!"
Go to the top of the page
 
+Quote Post
anisoara
mesaj 2 Oct 2006, 03:09 PM
Mesaj #8


Musteriu
*

Grup: Musterii
Mesaje: 36
Inscris: 24 June 04
Forumist Nr.: 3.929



gandul intrebator si nedumerit
stapunge
petele negre, crepusculare,
ce adancesc misterul civilizatiilor.


--------------------
Indiferent ce ti se intampla, viata merita traita.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Hashaspire
mesaj 3 Oct 2006, 11:13 AM
Mesaj #9


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.483
Inscris: 12 May 06
Din: Bucuresti
Forumist Nr.: 8.241



Opreste-te!

Fericirea este puterea de a ignora timpul.
Am mai zis asta. Momentele fericite sunt cele in care te pierzi, in care razi sau plangi isteric (de "bucurie"), in care simti ca-ti iese inima din piept. La un banal picnic te poti surprinde atat de coplesit de situatie, incat sa cauti disperat cu privirea sau cu gandul o ancora a amintirii, pe care sa o infigi in memorie. Sa nu faci prostia sa te uiti la ceas!
Ea incepu sa se uite imprejur. Totul amuţise. Ameţea. Cauta un copac crescut nefiresc, o gaza ratacita, o adiere mai rece. Nu mai vedea soarele ca o stea pozitionata undeva pe bolta cereasca, ci incalzindu-i pielea si-atat. Se ridica in picioare si inchise ochii. Acum nu mai auzea nimic, nu mai vedea nimic. Plutea. A ales sa faca gestul asta pentru a tine minte. Cand deschise ochii isi vazu umbra. Vazu si umbra lui. Formele nu se potriveau. Incepu sa se simta nesigura. Nu-si dorea sa fie singura in momentul asta. Dupa ce mai clipi inca o data, compară silueta umbrei cu a corpului ei. Mare greseala! Atunci a simtit ca s-a inselat in tot ce-a trait. A simtit ca trebuie sa fuga, sa gaseasca pe altcineva, care stie sa eternizeze prezentul ca si ea. Fara explicatii, si-a facut bagajele plangand si a plecat. A revenit in oras, zgomotele ii acoperau toate gandurile. Ratacea pe strazi, imbracata ca un vagabond, intr-o haina mult prea groasa pentru vremea de-afara. Alerga la intamplare, ca un caine ce-si cauta un stapan nou, pe care poate doar sa-l banuiasca existand. Era ratacita. Isi pusese fericirea la zid. Fugea dupa umbre, reperul pe care si-l alesese pentru a tine minte. Gresise, pentru ca daca "vrei sa tii minte", inseamna ca stii ca o sa se termine. In scurt timp isi dadu seama de greseala si de imposibilitatea intoarcerii. Repetă involuntar experienta: se ridică in picioare si inchise ochii. Auzea numai suieraturi, vedea numai forme intunecate, neclare. Totul fugea. Ameţea. Cand deschise ochii, isi revazu umbra.
De atunci totul s-a intunecat. Ziua doarme, iar noaptea merge numai prin bezna. Nu mai vrea sa mai vada umbre. Si-a dat seama ca a transformat fericirea intr-un cutit, pe care si l-a infipt in inima. A facut ochii mari si a eliberat, tremurand, o lacrima. Ultima.


Acest topic a fost editat de Hashaspire: 3 Oct 2006, 11:19 AM
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Romelia
mesaj 4 Oct 2006, 08:48 AM
Mesaj #10


Vornic
****

Grup: Membri
Mesaje: 451
Inscris: 21 June 06
Din: Timisoara
Forumist Nr.: 8.375



Peretele Alb al Lumii

El se ridica, putin precipitat. In lumina slaba a lunii, parul si chipul lui pareau facute dintr-o aceeasi materie delicata si pala.
Nu-si mai vorbeau decat la rastimpuri, apatici, ca niste calatori culcati pe bancile salii de asteptare, care isi omoara timpul asteptand sosirea trenului.
- Esti ca un copil, spuse el cu blandete, fara sa para ca ar fi ascultat sau auzit, cuvintele ei. Sau poate ma insel, continua el pe un ton diferit, practic, aplecandu-se sa vada ceasul in slaba lumina nocturna.
Zece fara cinci minute.
Ea se ridica totusi, cuprinsa parca, fara voie, de o graba subita de a pleca. Deschise prudent fereastra, aruncand o privire in strada care se intindea in fata ei, pustie, râu de intuneric marginit de digurile caselor; ici si colo, felinare incerte, ca luminile unor barci. Strada veche, invadata ziua de viata multimii, redevenea o strada nobila noaptea. Undeva, in departare, la o fereastra deschisa, un radio revarsa vaicareala stridenta a unui cantec la moda.
Incepura sa cada cativa stropi de ploaie.
Ea se gandi, infrigurata in ciuda aerului caldut, strabatuta de un frison ca inotatorul in clipa cand se arunca in apa - "Ce singura sunt!"
Apoi, trezindu-se ca dintr-un vis, ii spuse:
- Nu trebuie sa fim vazuti impreuna.
O clipa el ezita, apoi spuse:
- Unde te duci?
- Nicaieri, ca de obicei. Si, brusc, il saruta.
Acest sarut, aproape filial, ii uni intr-o imbratisare trista. Se despartira dupa o clipa. El o urmari totusi, de departe, fara ca ea sa-l observe, sigur - cu siguranta dementiala pe care o ai in vis - ca nimic nu o mai poate abate din drum.
Ea mergea tot mai repede, departandu-se de el tot mai mult, inaintand cu pasi mari si neauziti care erau, deja, pasii umbrei ce avea sa fie. Luminile tremurau in spatele perdelelor de ploaie; balcoanele erau biciuite de vant ca panzele unor corabii. Imaginea lui iesi din gandul ei; mai sigura ca oricand, continua sa inainteze, despicand din ce in ce mai repede noaptea, cu umbra ei. Coti la dreapta, dadu coltul, mergand de-a lungul strazi fara sfarsit.
Cu spatele arcuit, o femeie singura se strecura ca o umbra, agatandu-se de ideea despartirii ca un naufragiat de unicul punct fix din Universul lui care se scufunda. O alta umbra se tarase in spatele ei pe strazi ca pe holul unei interminabile gari din marmura neagra cu plecari in toate directiile Timpului.
Cateva picaturi de ploaie cazura pe ceafa ei, calde ca lacrimile unei copile nemangaiate. Vantul sufla in rafale, dar fara sa aduca vreo adiere in sala de asteptare plina de umbre, el insusi nefiind decat o fantoma de vant.
Inchise ochii, lasand sa treaca acele ramasite de gesturi pe jumatate mistuite de Timp, ce aveau sa mai umble prin lume ca doua umbre, inainte de a putrezi ca niste frunze moarte. Nimic, sau aproape nimic nu-i apartinea din dorintele trezite in umbra; acum isi exploata mahnirile incercand sa invete sa planga, ori sa-si nuanteze surasul cu un strop de dispret.
Un tril de flaut ţâşni, ascutit ca limba unei reptile: incepu sa cante.
O gura enorma se deschise ca aceea a mastilor antice din care izvoraste torentul tragediilor.Si o umbra incepu sa danseze.
O portiune de umeri, sanii pe jumatate goi apareau, apoi dispareau in dreptunghiul vid, cufundandu-se si inaltandu-se in umbra.
Deschise ochii, viitura umbrelor inunda sala, ducand cu ea epave de amintiri. Langa ea, o umbra necunoscuta, se razbuna pe o absenta.

Ea nu era decat trupul acelei umbre uriase proiectate pe Peretele Alb al Lumii.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
contraste
mesaj 4 Oct 2006, 06:45 PM
Mesaj #11


Forumista Poeta
******

Grup: Membri
Mesaje: 6.498
Inscris: 20 April 04
Forumist Nr.: 3.171



Umbrele Catrinei

Marcată de sărăcie, foame şi teamă, Catrina îşi târşea paşii înşosetaţi cu noroiul insultelor aruncate asupra ei şi scurse la picioare, într-un strat pe cât de gros, pe atât de infect!
- Idoata dracului! Îi stă mintea la gigele, sărăcia şurii!
Ion al Prodanului venit de o generaţie la oraş, o împroşca pe femeie cu ocări şi insulte, lung în urma ei, asmuţit gata să sară la cel mai mic gest al tinerei femei.
Dar Catrina trecea ca o boare de suflet ce era, cu destul praf cât să pară murdărie pe obrazul ei, care oricum, nu avea nici o culoare. Dar avea frunte. O frunte mare, luminoasă, ca o boltă de de cer încăpătoare. Te aşteptai să vezi un soare lucind pe fruntea ei marcată de colţul inteligenţei. Şi pe fruntea aceea, o gâză s-a aşezat să se odihnească. Deranjată de elitrele aspre, Catrina făcu un gest să o alunge. Mâna de aer descrise un arc, gâza zbură, iar braţul ei reluă balansul ritmat care însoţea mersul ei sigur, ferm. Ajunse la bibliotecă, încărcă două sacoşe de cărţi. Porni înapoi pe drumul pe care a venit. Pe jos, o monedă măruntă, o fisă de telefon, sclipea la soare. Şi-a adunat cu o mână ambele sacoşe, s-a aplecat, a luat moneda, a pus-o în buzunăraşul rochiţei sărăcăcioase, apoi a despăţit din nou sacoşile grele, ca să se cumpănească.
- Sunt grele sacoşele Catrină?
- Sunt grele, doamna Olga, sunt grele. Staţi la poartă pe băncuţă?
- Hai stai aici şi odihneşte-te puţin. Gelu! Adu-i o cafea şi nişte apă Catrinei!
- Gelu!!! Hai că a venit Catrina!
- Bună ziua Catrina ! Ce ai în sacoşă ?
- Păi... ce să fie cărţi.
- Cărţi ??!!??... dar ce faci cu ele?
- Învăţ... şi ochii începură să înoate în lacrimi.
- Dar cu serviciul, mai ai?
- Am...
- De ce nu îţi iei o rochie şi umblii cu decolorata aia?
- ....
- Măi Olguţa, iar începi tu acuma? Ea se întreţine singură...
- Hai în casă, să mănânci o ciorbă bună!
- Nnnu...mulţumesc !
- Hai nu face nazuri, că dacă mor eu nimeni nu îmi va da mie de pomană!
- Am să îţi dau eu!
- Lasă, lasă, ce să-mi dai tu Catrină! Tu când o să ai bani să îţi aduci aminte de mine şi să te îmbraci, aşa frumuseţe de fată ca tine să umble în zdrenţe !
- Mai bine ţi-ai găsi un sponsor să te îmbrace ca lumea ! Păcat de tine că eşti frumoasă! Şi umbli aşa îmbrăcată de doi lei!
- Las-o măi Olguţa, iar o faci să plângă! Dacă aşa îi place ei să fie săracă!
După masă, cei trei au stat la discuţii. Fiecare povestea mărunţişuri insignifiante care nu zgâriau sensibilitatea celuilalt.
Uşor, uşor, ceasul zilei arătă înserarea. Toţi trei s-au scuturat ca prin minune. Fiecare şi-a amintit că are ceva de făcut, ceva de isprăvit, că ziua se termină iar ei nu şi-au făcut treburile. Brusc, discuţia deveni ţepoasă.
- Când mai treci Catrina? Hai, acum cât mai sunt pe pământ!
O fâlfâire scurtă de pleoape, o privire semivinovată, semiobosită:
- Când duc cărţile înapoi la bibliotecă, atunci am drum pe aici...
- Poate voi mai fi...
- Hai, hai, Olguţa, de ce să nu fii?
- Ei da, am trăit destul, sunt obosită!
- Şi eu sunt obosită, doamnă, şi eu...
- Eşti obosită că aşa vrei tu! Ia găseşte-ţi şi tu un bărbat ca lumea şi te mărită!
- Da, dar atunci voi fi obosită de la şmotru şi altele multe ca şi tine, doamna Olga!
- Are dreptate Olguţa, are dreptate! Fiecare oboseşte!
- Păi da, dacă o să găsească un bărbat să mănânce ca un porc, desigur că va fi obosită! Toată ziua la cratiţă! Lasă, că ea nici nu ştie prea multe să gătească!
- Măi Olguţa, iar începi? Mă faci porc? Pe ea o faci ...
- Hai, gata, gata, că are dreptate! Mie nu îmi place să fac gospodărie!
- Da, îţi place să îţi iroseşti anii învăţând! La ce îţi trebuie atâta citit? Ai să chiorăşti!
"Mai bine aş chiorâ şi nu aş mai vedea mizeriile din lumea asta! Of, Doamne, de ce, de ce... "gândea Catrina, cu capul în piept şi mâinile adunând conştiincioase sacoşile din plastic jerpelite supraîncărcate. Se rupse o toartă, cărţile s-au împrăştiat pe jos.
- Gelu!!! Dă-i lui Catrina o sacoşe de aia de pânză, să aibe să care învăţătura! Dă-i una de aia de pe frânghie pe care am spălat-o, să nu fie murdară !
- Îi dau Olguţa, îi dau!
- Nu este nevoie, uite, înod aici, le iau pe amândouă sacoşile într-o mână, iar restul de cărţi uite-aşa, sub braţ. Nu este mult până acasă. Şi nu am timp să mă mai întorc să vă aduc sacoşa înapoi.
- Nu este nevoie. Păstreraz-o tu să ai să cari învăţătura cu ea !
- Măi Olguţa, măi! Iar o faci să plângă!
- Da' de ce să plângă. Ia stai aici puţin că mă duc la baie şi apoi vreau să îţi spun ceva! Luă cu ea sacoşa adusă de Gelu motivând că este murdară, că nu este cea spălată de ea.
Rămasă cu Gelu, au povestit amândoi ce au făcut fiecare în decursul ultimei săptămâni. Mărunţişurile zilnice. Doamna Olga hodorogea pe dincolo, bombănea.
- Ia sacoşa şi du-te şi termină-ţi treaba ! Stai să îţi pun eu cărţile în ea !
- Da, aveţi dreptate, mai am multe, multe, iar mâine iar la servici, iar la şcoală... Sărutmâna pentru masă! Noapte bună ! Să ne vedem sănătoşi!
- Să fii sănătoasă! - îi urară cei doi soţi în cor.
Pe drum sacoşile i se părură Catrinei mai grele decât greul. Mai ales cea de pânză. Când a ajuns acasă, a scos carte cu carte, întâi din sacoşa de platic şi le-a aşezat pe masă, aliniate. Apoi a tras carte cu carte şi din sacoşa de pânză. A scos toate cărţile, dar sacoşa atârna. La fund era un borcănel care s-a dovedit a fi cu gem de casă şi un pacheţel cu nişte feliuţe de pâine cu caş şi ridichi.
Ochii Catrinei şiroiau.
Astăzi nu mai învăţ. Mă ustură ochii. Mă ustură tare. Acum mă duc să mă culc.
Noapte bună doamna Olga, noapte bună domnu' Gelu !
A venit şi dimineaţa înşiroită de ape. Primăvara târzie aşa considera ea să se scurgă în vară. Pe apă de ploaie. S-a scurs ca şi săptămâna, ca şi luna, ca şi examenele Catrinei. Ca şi zilele ei, ale tuturor, dar mai ales ale doamnei Olga. Într-o zi, a dat un telefon doamna Olga Catrinei, unul dintre cele 2 - 3 telefoane pe care ea i le-a dat în tot timpul prieteniei lor. Ele comunicau cu dorul. Una stătea la geam sau în poartă - după anotimp, iar paşii Catrinei se întâmplau pe acolo.
Dar de data aceasta, Catrina a venit ca niciodată, pe fugă, înainte de serviciu.
- Da, doamna Olga, de ce m-aţi chemat?
- Ţi-am spus că pentru tine sunt întotdeauna Olga. De câte ori să îţi spun !
Mâinile Catrinei căzură în lungul corpului, trăgând umerii în jos. După ele şi ochii. Abia atunci a observat Catrina că doamna Olga nu stătea în scaun obişnuit, ci în unul cu rotile. Fulgerată, se cutremură, ochii fâlfâiră a disperare şi se înălţară muţi a întrebare.
- Am avut o criză de inimă. Dar acum mi-a trecut. Mi-a făcut doctorul injecţii şi sunt sănătoasă.
- Da, se simte bine! - întări şi Gelu.
- Tu ce mai faci, de ce nu ai mai trecut?
- Eu, ..ştiţi?... mă scol de dimineaţă, citesc un curs apoi mă duc la muncă, după aceea fac naveta la facultate, apoi noaptea când mă întorc mă culc. Am avut o serie de examene parţiale, am trecut totul cu bine. Acum abia aştept sâmbăta şi duminica să spăl, să curăţ şi eu puţin prin casă...
- Ce mănânci tu?
- Păi lapte, covrigi, este sănătos şi se fac repede! - ţâşni răspunsul. Adică nu trebuie să gătesc că nu am timp.
- Gelu, să te duci în piaţă să cumperi ce am pus pe listă, vine Catrina duminică să mănânce la noi !
- Of ! Nu pot să vin la ora prânzului. Este ocupat! Sunt chemată la o activitate la serviciu. Nu ştiu când scap. Dar cum scap, cum vin.
Dar n-a venit...Că a stat Catrina până dincolo de ora 10 noaptea. Luni a bătut la poarta închisă, la ferestre. Nu a răspuns nimeni. A mai trecut o săptămână, cu zile, cu nopţi, cu alergătură, cu speranţa unui strop de timp liber. Dar acesta nu a apărut decât mult mai încolo. Şi atunci, s-a repezit tot într-un suflet la doamna Olga. Erau uşile deschise la intrare, Gelu stătea de vorbă cu un bărbat şi o femeie necunoscuţi Catrinei.
- Bună ziua! Am venit abia acum, că nu am putut până acum... se fâstâci ea sub privirile insistente ale necunoscuţilor.
- Păi a murit doamna Olga.
- Cuuum!?!?!?! Când????
- Tocmai a fost ieri pomana de 40 de zile - spuse femeia necunoscută.
- Domnu Gelu, de ce nu m-aţi chemat? De ce ? Voiam să îmi iau rămas bun!
- Ei lasă, că Olguţa ştia că eşti ocupată !
- Nu pot să cred, nu pot să cred! Nu !!! Acum sunt în vacanţă şi am timp, am timp!!!
Ochii ei erau măriţi şi uscaţi. Căutau prin împrejurimi ţigaretul, scrumiera, ziarul, scăunelul pentru picioare, pernuţa, toate acele mărunţişuri care o înconjurau pe doamna Olga.
Dar nu erau. Era doar acea măsuţă din hol şi cele două fotolii cu braţe unde cele două stăteau de poveşti în scurtele răgazuri lăsate de viaţă.
Catrinei i se păru că vede o umbră zâmbitoare într-unul din fotolii. "Olguţa...draga mea", gândi tânăra femeie.
- Hai, mai treci pe-aici, noi acum avem treabă cu împachetatul, eu plec la fratele meu, să stau cu familia.
- Bbbbine domnu Gelu, bine. La...revedere!
- Ce la revedere! Nu mai vine el aici niciodată! - interveni cumnata.
Dar pomana? Sau mormântul ei? Cine îţi va pune flori doamna Olga? - gândurile Catrinei întrebau.
- Da, chiar, ce rost mai are să mai vin! veni răspunsul lui domnu Gelu.
O umbră mare, neagră coborî în mijlocul zilei însorite între Catrina şi lume. Lăsă capul în jos, spuse un "Bună ziua" scurt şi
plecă pe drumul către casă.
După două săptămâni, luă sacoşa cu cărţi şi se îndreptă spre bibliotecă pe drumul cel scurt, că mai avea un an până să termine. Tocmai a gătit că tot era vacanţă! Luă borcanul în care a fost dulceaţă de la doamna Olga şi îl umplu cu mâncare.
Să îl dea, dar cui? Pe stradă, puţină lume, moleşită de soarele care ardea. Pe drumul către bibliotecă femeia se gândea că se va acri mâncarea....Păcat... Dintr-o tufă de la marginea trotuarului ieşeau scâncete. Se aplecă şi văzu un căţel lovit de maşină. Dădu crengile la o parte, deşertă borcanul iar câinele înfometat mâncă dumicând printre scâncete. Ea luă borcanul, se duse la bibliotecă, schimbă cărţile, apoi ceru să meargă la toaletă. Acolo, spălă borcanul, îl umplu cu apă şi la întors îl puse alături de câine. La plecare câinele avea ochii blânzi, iar trupul era mai relaxat, gemetele încetaseră.
Săracul! - gândi ea. Seamănă cu răposatul câine al doamnei Olga.
Şi atunci, umbra dintre ea şi lume se duse, dar i se păru că vede înspre căţel faţa zâmbitoare a doamnei Olga.
Boda proste, Catrină!

Acest topic a fost editat de contraste: 4 Oct 2006, 06:45 PM


--------------------
Traieste ca si cum ai muri maine.
Invata ca si cum ai trai vesnic.

Indira Gandhi
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Frisky
mesaj 5 Oct 2006, 09:20 PM
Mesaj #12


Vornic
****

Grup: Membri
Mesaje: 422
Inscris: 18 April 06
Forumist Nr.: 8.115



De’a râsu’/plânsu’ …pentru copiii din han

Uuaahh! Ce somn dormitam, spuse umbra Unu trezită de soare.
E vremea scăldatului în iarbă şi-a vorbelor pline de candoare!
Iuuuhuuuu! Dă-mi voie şi mie! ţipă-n gura mare umbra Doi.
Sunt prea-ncălzită de razele fierbinţi ce-mi ating umerii goi!
Heeeeiiiiiii! Aşteptaţi-mă şi pe mine! grăi sfioasă umbra Trei.
Un petec cu soare vreau şi eu căci, vai, m-ajung norii grei!

În spatele zidului stau eu, „ free- sky ”,
Mă ţin de pietre şi vorbe ca un scai,
Acum, cât sunt încă trup şi suflet,
Le strig: Păzea! Mi-e glasul tunet….
Şi-am răscolit lumină, verde şi umbre
Cu urlet prefăcut şi multe zâmbre!

wink.gif


--------------------
Nu este raspunsul cel care lumineaza, ci intrebarea. - Eugen Ionescu

Go to the top of the page
 
+Quote Post
passenger
mesaj 6 Oct 2006, 03:38 PM
Mesaj #13


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.620
Inscris: 24 June 03
Forumist Nr.: 409



In plina lumina, de-a lungul unui drum nestiut decat dintr-o parte, se afla un zid. Un zid obisnuit, din piatra tencuita. Desenul care se iteste prin tencuiala poate fi un puzzle, un fileu,un tabinet, o scara, un labirint, un cer, o tabla de sah, un navod, o scena, o caravana, un mozaic, un drum pietruit sau pur si simplu un alt zid. In functie de cum ai timp sa-l privesti.Nimeni nu isi mai aduce aminte cand a aparut acolo, pare nascut o data cu istoria si plin de taine adanc ferecate in piatra. Atunci cand nu e acoperit de iedera inselatoare, ii place sa stea la o parola cu soarele, imaginand umbre. Nu vine niciodata de undeva si niciodata nu pleaca. Doar este. O poveste tacuta, o structura solitara care face umbra.

Intr-o seara tihnita de toamna un calator fara nume a facut un popas. Venea de departe si avea sa plece si mai departe. S-a asezat ostenit pe iarba pentru un moment si s-a lipit cu spatele de un zid. Oboseala i-a disparut ca prin farmec, de parca zidul i-ar fi luat orice povara. Ore in sir calatorul a depanat povesti adunate de prin drumurile sale, a cantat din frunza despre trecerea anotimpurilor si, pentru prima oara in viata, a dormit linistit, intr-un trup fara umbra. In zori a lasat pe locul in care statuse o samanta, a scrijelit in piatra un semn si apoi a plecat. In acea zi din samanta a rasarit un manunchi de verde prietenos, care stia sa cante din frunze. A ramas langa zid adaugand jocului o umbra.


Ma reinventez periodic...ma despart in silabe, un vartej ma amesteca intr-o anagrama... ma inchid rotund intr-o portocala si cad, unde nu curge, pica... dar dama de pica nu inchide niciodata jocul, se cauta un as pentru miza... numar treptele pana la soare si chiar mai sus, jos nu e de joaca, cineva a eliberat minotaurul... dintre nori pot aluneca pe topoganul unui curcubeu, e joaca, e zbor... tacerile se grupeaza strategic pe patratele negre, nebunul de alb isi cauta diagonala...imi cresc degetele alge si scoici, cine stie? poate candva si margean... timpul imi imagineaza masti pentru fiecare sentiment, se cere bis pentru fiecare reprezentatie... setea e calauza printre dune cu radacini de iluzie, fantana cu apa vie exista undeva... pentru fiecare secunda in plus atasez cate un ciob colorat, picatura de rosu e donator universal... atunci cand imi asum literele merg intotdeauna desculta, nu doare.

Si undeva raman (cicatrice sapata in piatra), undeva ezit (libertatea se naste din posibilitatea de a alege?) si undeva plec (o mogaldeata prietenoasa ma urmeaza, caine credincios).

Acest topic a fost editat de passenger: 6 Oct 2006, 05:35 PM


--------------------
Toti iti vor binele. Nu-i lasa sa ti-l ia !
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Fantasee
mesaj 7 Oct 2006, 01:36 PM
Mesaj #14


Soul feeder
******

Grup: Membri
Mesaje: 3.713
Inscris: 7 November 05
Forumist Nr.: 7.214



Cam asa se desface cate o felie din tine la fiecare intoarcere a spatelui.
Ramane o coloratura palida in urma, parca statornicita cu tehnica servetelelor. Te-ai cartonat de-a dreptul, de atatea plecari smulse de lipici si tintuite cu pensula. Te gandeai sa darami gardul si sa faci cate o piatra cadou celor care n-au mai nimic la temelia existentei. Nu te mai gandi - nu granita este a umbrelor, ci umbra este a granitei.
Limita vizibila iti rideaza sufletul, inchide ochii deci; si in strangerea pleoapelor poti incepe sa presupui o raza de soare care nu stie sa faca unghi cu vreo fiinta vie.

Acest topic a fost editat de Fantasee: 7 Oct 2006, 01:37 PM


--------------------
Tărâmul Poveştilor.

Let your weird light shine bright, so the other weirdos know where to find you.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
plictisitoru
mesaj 7 Oct 2006, 04:34 PM
Mesaj #15


Vataf
***

Grup: Membri
Mesaje: 121
Inscris: 3 January 06
Forumist Nr.: 7.582



Ca tot trecui p-aci sa las si eu ceva la joculetul asta:

Cand s-a jucat destinul punand laolalta lumina si intunericul, a aparut viata ca intamplare a umbrei. Noua ni s-a oferit zidul tacerii ca sa fim ruga soptita la radacina unei dureri.


--------------------
Pauza
Go to the top of the page
 
+Quote Post
amintiri
mesaj 7 Oct 2006, 07:40 PM
Mesaj #16


Musteriu
*

Grup: Musterii
Mesaje: 14
Inscris: 20 April 06
Forumist Nr.: 8.130



Nu ma pricep sa scriu, dar imi place sa incerc.
rolleyes.gif

Apropiati...

Langa noi, umbre ascunse in cutiute inguste, suprapuse simetric, isi traiesc viata suflete necunoscute. Si totusi, uneori, sunt atat de apropiati incat, fara sa vrei, esti invitat in intimitatea lor.

Blocurile se intalneau usor la ultimul etaj, al patrulea. Doi colosi (ma rog, nu chiar) ce isi atingeau fruntile grele si colturoase… atat de mica parea distanta ce ne despartea de vecinul de vis a vis, un tanar, probabil student, ras in cap, amator permanent de internet (asa banuiam), desi nu m-am intins niciodata pana intr-acolo incat sa observ ce facea zilnic in fata calculatorului. Am aflat ca avea o prietena – cu care impartea camera - intr-o noapte cand am auzit o voce feminina tipand. Greu de explicat… la fiecare cateva cuvinte mai adauga unul ce necesita cenzura. Dupa cateva momente de cearta aprinsa si expresii extrem de colorate, fata se hotaraste brusc sa plece… oriunde, chiar si in strada numai sa plece. Am tresarit cand l-am auzit pe el la scurt timp urland, jumatate aplecat peste fereastra, incercand disperat un apel pe mobil. “Unde s-o fi dus, asta daca bea o bere isi pierde mintile. N-o mai las… >”*&%...” ii spunea unui prieten, martor impasibil la eveniment. Apoi a iesit precipitat sa o caute in noapte, cine stie pe unde sau poate doar la coltul blocului. Numai glasuri stinse se mai auzeau acum. Imaginatia imi spunea (sau poate chiar asa fost) ca a gasit-o, a prins-o de maini, i-a strigat sa inceteze criza asta fara sens, apoi a strans-o puternic in brate pana s-a calmat. Intr-un final s-au intors si am rasuflat usurati. Deznodamant fericit si neasteptat, pentru ca nu imi inchipuiam ca el, baiatul dur, tatuat pe brat si care rosteste un anume cuvand o data la trei secunde, poate fi ingrijorat de plecarea nesabuita a iubitei.
Cateodata ne “invita” sa ascultam muzica sa preferata, nu chiar cea mai rea, dar poate cam tare si nu se sfia sa lase transperantele la o parte, desi in lumina puternica puteai vedea foarte clar fiecare miscare, daca se uitau la televizor sau aveau invitati... aproape orice. Pe de cealalta parte ne ascundeam... asa speram.


Isi apropiase fruntea de a mea atingand-o si ma privea zambind... Gest odihnitor si cald.


La o distanta considerabila, in blocul vizibil de pe cealalata latura, familia F. (asa sa ii zicem) isi fierbea neincetat secretele… Nu stim exact ce facea doamna, dar in permanenta, chiar si in zilele caniculare, robotea in bucatarie. Au fost emise mai multe ipoteze: era foarte gospodina; prepara ceva pentru un magazin de dulciuri, afacere de familie; o mica industrie de… figurine de ceara... nu stim. Sotul parea ca o asista din cand in cand, dar fara prea mare convingere. Si de ei ne ascundeam, desi mai degraba as fi fost tentata sa ii spun buna dimineata la micul dejun, ca oricum imparteam bucataria.


Spalatul vaselor poate fi “dificil”..., daca bratele lui te inconjoara si ii simti respiratia pe obraz.


Pana aici nimic iesit din comun. Vrei sau nu vrei vecinii ti-au intrat in casa fara sa-ti ceara permisiunea si le-ai cunoscut o farama de viata, iar daca tratezi problema cu putin umor si intelegere nu te mai simti jenat, insa ce a urmat a fost cu totul neasteptat… In miezul noptii, chiar asa!, o silueta feminina, la un etaj doua mai jos, intr-o vestimentatie originala… adica nimic, in bezna aproape totala, dar nu desavarsita, isi intindea cateva rufe, agale si aparent fara pudori. Parea tanara dar nu foarte si cu siguranta se credea singura si invizibila. Caldura verii purta vina pentru momentul sau de libertate, vina noastra era dorinta de a deschide larg fereastra si a privi orasul de la inaltime, sperand intr-o adiere racoroasa a vantului prin par… La intervale neregulate de timp, dar intotdeauna in intuneric, clopoteii agatati de funia rufelor ne vesteau ca este in apropiere sau aparea pe nepregatite si ramaneam incremeniti, temandu-ne sa nu fim acuzati fara vina de indiscretie, pana cand doamna cea misterioasa a aparut infasurata sumar intr-o panza usoara.


Intr-o seara, unica, blocul nostru a urcat atat de aproape de cer incat, de la fereastra, ii puteam mangaia constelatiile...

Acest topic a fost editat de amintiri: 7 Oct 2006, 07:49 PM
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Erwin
mesaj 7 Oct 2006, 10:51 PM
Mesaj #17


Cronicar
******

Grup: Moderator
Mesaje: 5.060
Inscris: 26 December 05
Din: Cimişoara
Forumist Nr.: 7.531



Mie, nici pesimist, nici optimist, deşi vă spun că imi iubesc extremele poate mai mult decât alţii, imaginea asta îmi evocă un cimitir... umbre de cruci, un cortegiu funerar, într-o zi însorită, binemeritatul semn de primire în rai al răposatului, o fi fost sărac dar bun la suflet, primindu-şi locul de veci într-un capăt al cimitirului, lângă zidul cel nou, un colţ de odihnă tihnită în ţărâna primordială, obiceiul milenar de a fi lăsat să fii mâncat de viermi ca să nu fii mâncat de prădători, care sunt totuşi prădători ceva mai aproape de natura divină decât prădătorii care îţi mănâncă zilele în timpul vieţii şi care n-au nici o jenă să te însoţească pe ultimul tău drum, vărsând eventual nişte lacrimi teatrale, jelind dispariţia ta din meniul lor preferat. Alţii stau mai la o parte, cu ochelari negrii, bagă din când în când un "D-zo sa-l ierte", de parcă ar fi fost mai păcătos decât ei, în loc să zică "Dumnezeu să-l odihnească"... Mă uit la crâsnic ce aprindea cu o brichetă electronică o pastilă neagra, fumigenă, mai adaugă în cădelniţă o pastiluţă albă şi i-o dă preotului să înlăture cu fumul duhurile rele şi mă întreb retoric: "Uite dom'le unde a ajuns tehnologia!?" Când eram copil se căzneau vreo 10 minute să facă jar, bătea vântul şi stingea flacăruia, mai dădeau şi fără fum, tot mirosea a tămâie... dar la capitolul rugăciuni eram tămâie, că am chiulit de la orele de religie şi nici la Învăţământ politic nu am avut în viaţa mea caiet, m-am fofilat todeauna de la astfel de obligaţii plictisitoare... N-am avut nici o chemare spre dogma bisericească, dar m-am distrat copios pe seama unor texte biblice de-a dreptul haioase, la fel ca la ora politică citind coloanele din ziarul "Scînteia" pe orizontală de la o margine la cealaltă a foii, din combinaţiile pseudoaleatoare ieşind frecvent humorul asociatiilor tâmpite... Poate că în zilele acelea ne prosteam de dragul distracţiei, dar vă asigur că eram mai voioşi, mai destinşi şi mai fericiţi decât acum, când "libertatea" ne e îngrădită economic, pupincurist şi manelist şi se zvoneşte că vom avea o lege care să interzică orice atingere adusă celor religioase, de orice cult ar fi ele, ca pe vremea inchiziţiei, pentru că intenţia e bună dar abuzurile se petrec în spiritul legilor prost formulate... Europenii se luptară pentru toleranţă, mă întreb dacă ne mai primesc? Ar trebui construit un crematoriu...




--------------------
pantha rhei
Universul Fractal
The universe appears to be fractal, cyclic and self-regenerating. Implied is that it is eternal and infinite.
Vot deBlam, gazetă de opinie necerută, dar oportună!
Fractalia
Go to the top of the page
 
+Quote Post
flori
mesaj 8 Oct 2006, 09:15 AM
Mesaj #18


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.020
Inscris: 6 September 04
Din: somewhere over the rainbow...
Forumist Nr.: 4.413



ADEVARUL SI DRAGOSTEA
Continuare


La un semn al mascariciului a aparut de nicaieri un batalion de executie cu armele incarcate gata sa traga la prima comanda. Scotind din buzunarul pelerinii o clepsidra, o aseza pe marginea zidului rinjind satisfacut.
-Acum voi deveni stapinul absolut al acestui tarim, doar doua caramizi mai lipseau din zid pentru ca sa nu mai poata iesi sau patrunde nimeni pe aici. Spuneti-va ultima rugaciune!
Priveam ingrozita nisipul care se scurgea cu repeziciune in jumatatea de jos a clepsidrei cind deodata am simtit ca ma inaltam cu o viteza imensa si treceam pe linga planete, incepind cu Venus, apoi au urmat Jupiter, Saturn, Neptun, si Uranus. Trebuie sa recunosc ca nu-mi aduc aminte sa fi vazut planeta Pluto. Aceste planete erau aproape una de alta intr-un fel de aliniere nu tocmai dreapta. Erau enorme si absolut minunate. Jupiter era cea mai colorata si stralucitoare dintre ele. Erau atit de apropiate una de alta incit de indata ce treceam de una, cealalta aparea imediat dupa ea. Treceam de ele cu repeziciune dar in acelasi timp nu mi se parea ca am viteza. Cind am trecut de Uranus, am intors capul sa ma uit la toate inca o data, erau atit de incredibil de frumoase, iar cind m-am intors sa ma uit inainte spre locul spre care inaintam, am vazut ca locul destinatiei mele se vedea foarte clar si m-a surprins total. Ma apropiam de un zid din nori. M-am oprit la intrare si am vazut cit de impresionanta era marimea acestui zid de nori ale carui dimensiuni le-am estimat imediat.
Nu vedeam prin el, nu era transparent. Era rosu inchis la baza, si cum ma uitam in sus vedeam ca era din ce in ce mai stralucitor atit in culoare cit si intensitate, din purpuriu spre mov, apoi albastru, apoi bleu si alb la virf, ca un mare talaz ce-l vezi pe timp de furtuna, ca un nor ce reflecta soarele de dupa amiaza. Nu aveam nici un control asupra miscarilor ce le faceam, am fost adusa in acel loc, nu am incercat sa ma misc singura si nici nu stiu daca as fi putut. . Deasupra acestui zid de nori am vazut multe perechi de aripi, de un alb pur cu accente de aur, si erau de jur imprejurul marginei de deasupra. Imediat mi-am dat seam ca erau Ingeri. Pareau ca se uitau la mine de acolo de sus si vedeam cum isi miscau si isi unduiau aripile. Era un spectacol de nedescris cum isi deschideau si inchideau aripile. Erau luminati de o sursa de lumina care nu stiu de unde provenea, dar cerul de deasupra lor era alb galbui si foarte stralucitor. Am scrutat virfurile norilor si le-am urmarit miscarile incercind sa disting vreun chip dar erau prea departe ca sa le vad fetele sau ceva din trup, doar aripirile lor erau surprinzator de mari si usor de observat. Eram atit de fermecata de cele ce vedeam incit am fost luata prin surprindere atunci cind mi-am coborit ochii la baza zidului. Am observat o silueta ce statea in picioare in mijlocul acestul zid, direct in fata mea. Nu-mi aduc aminte ca eu sa fi avut un corp sau sa fi stat pe ceva solid, de fapt, sub mine era la fel de intunecat ca si spatiul prin care tocmai traversasem. Insa silueta din fata mea avea un corp solid, era imbracat intr-o roba alba din cap pina in picioare. Silueta era luminata de undeva de deasupra dar gluga ii umbrea fata incit nu am putut vedea nici o trasatura. Vedeam cum bratele ii atirnau pe linga corp dar in acelasi timp erau deschise, cu palmele spre mine. Nici unul din noi nu am vorbit in mod obisnuit, si de indata ce l-am vazut am simtit o mare iubire si fericire pe care nu o pot pune in cuvinte. Apoi mintea mi s-a umplut de o mare cunoastere si intelegere in ceea ce priveste propria-mi existenta si rostul vietii mele, si-mi aduc aminte ca am spus.
-Acum inteleg, pricep totul, ce SIMPLU este de inteles!
In acel moment am stiut de ce m-am nascut si care era rostul vietii mele in marele plan al Divinitatii, si am inteles ca totul era foarte simplu si de loc complicat. De asemenea mi-am dat seama fara nici cea mai mica indoiala ca persoana din fata mea era Creatorul. Dupa citeva momente de comunicare fara cuvinte, urmatorul lucru pe care mi-l amintesc este ca m-am trezit iar in fata sinistrului zid construit din pacatele lumii. Si ce sentiment de groaza am trait cind am vazut ca sint inapoi si atit de departe de unde fusesem inainte. Imi aduc aminte ca am urlat ""NUUU!"" si am inchis ochii incercind sa ma reintorc acolo, dar bineinteles ca nu am mai putut. M-am uitat la clepsidra si mi-am dat seama ca timpul era pe sfirsite. Dar deodata am observat in spatele zidului aripile unduitoare ale ingerilor si mi-am dat seama ca ma simteam nemaipomenit! Atunci am auzit pentru prima data muzica aceea minunata si mi-a venit ideia salvatoare...
-Avem dreptul la indeplinirea ultimei dorinte!
-Fie! Spuse mascariciul rinjind ironic, si care este!
-Vreau sa dansez pentru ultima data cu iubitul meu Adevarul.
Muzica minunata a ingerilor se intetea incet, incet si noi ne incingeam din ce in ce mai tare in dansul ametitor, am devenit o flacara. nu stiu cit timp ne-am invirtit in dansul ametitor dar cind au incetat acordurile si in sfirsit ne-am oprit totul in jur era carbonizat. Zidul era rosu incandescent si racindu-se devenea negru de carbune. Ca la un semnal orchestra de ingeri a inceput sa cinte o melodie atit de minunata, incit zidul s-a transformat din carbune in cel mai pur si stralucitor diamant si s-a naruit peste cadavrul carbonizat al Raului, transformindu-se intr-un munte urias de o stralucire uimitoare. Cerul deasupra noastra era de topaz si iarba de smarald, din pomi se inaltau triluri de privighetori, si in izvoare de cristal zburdau pestisori de aur. Liliacul si magnoliile inflorisera si in aer se simtea un parfum ametitor, din toate colturile apareau oameni de toate culorile invesmintati in alb, cu ramuri de finic in maini. Pamintul era salvat scapase de sub stapinirea raului. In vazduh rasuna triunfator Oda Bucuriei.

Acest topic a fost editat de flori: 8 Oct 2006, 09:24 AM


--------------------
Nu anii din viata mea sint importanti ci viata din anii mei...
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Mihai
mesaj 8 Oct 2006, 03:57 PM
Mesaj #19


Gazda Hanului
******

Grup: Admin
Mesaje: 8.578
Inscris: 22 February 03
Din: Hanu Ancutei
Forumist Nr.: 1



Flori, cele doua creatii pe care le-ai trimis aici doresti sa participe separat la nominalizari sau ca una singura?


--------------------
Go to the top of the page
 
+Quote Post
flori
mesaj 8 Oct 2006, 04:34 PM
Mesaj #20


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.020
Inscris: 6 September 04
Din: somewhere over the rainbow...
Forumist Nr.: 4.413



Mihai, este o singura poveste dar inspiratia nu mi-a venit deodata, asa ca eu cred ca ar trebui sa participe ca una singura smile.gif Multumesc.


--------------------
Nu anii din viata mea sint importanti ci viata din anii mei...
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Kristin
mesaj 9 Oct 2006, 10:45 AM
Mesaj #21


Dregator
*****

Grup: Membri
Mesaje: 979
Inscris: 29 August 06
Forumist Nr.: 8.611



Niciodata toamna...

Tuturor Phoenix-ilor

Motto: Umbrele suntem noi, sau trecatori prin viata noastra, sau proiectii ale sufletelor necunoscute inca....

Numai frunzele de hartie de pergament ii aminteau ca e toamna deja. Era mereu mult prea absorbita de gandurile ei, ca sa observe tonurile de rosu ce se proiectau pe cerul de un albastru stralucitor... inca. Insa, atunci cand pantofii striveau sufletul frunzelor, se trezea pentru o secunda pentru ca auzea durerea acestora.

Si atunci privea inapoi, pentru ca resimtea in fiinta ei fiecare strigat de disperare al frunzelor. In fond, era si ea o frunza purtata de vant si nu se putea uneori impotrivi valsului neregulat al toamnei.

Cazuse si ea pe un trotuar, intr-un parc, intr-un octombrie tarziu, si fusese calcata de pantofii atator trecatori....


Divortul fusese dureros. Tinuse la el. Il iubise. Insa "voi fi mereu aproape, sa te ascult" se dovedise doar un refren care isi pierduse valabilitatea. "Nepotrivire de caracter" a fost verdictul dur, "legal", apasat de un colt de stilou pe o foaie alba intr-o sala comuna de tribunal. Macar despartirea ar fi vrut sa se petreaca in alt decor, daca viata se desfasurase doar intre niste ziduri de piatra. Asta avea sa realizeze mai tarziu.
Nuntile au loc mereu in sali fastuoase, chiar in natura, in fata altarelor infasurate in flori proaspete.. De ce divortul nu ar putea sa se desfasoare tot pe o pajiste ? Astfel, ruptura nu ar mai fi asa de dureroasa...

Din acea zi nu il mai vazuse. De atunci, isi cauta linistea si nu si-o putea gasi. Amintirile o vizitau mereu si o copleseau. Arsese toate pozele, toate scrisorile de la el, stersese toate e-mailurile... in speranta ca va uita si ce fusese bun, si ce fusese rau.

Isi amintea ziua cand l-a cunoscut. Era cel mai frumos dintre toti barbatii de la petrecere. S-a indragostit de el din prima clipa. A crezut in vorbele lui, a sperat, a fost cea mai fericita. Peste 2 luni se mutasera impreuna, peste 4 luni erau casatoriti.

Totul a fost frumos, pana in acea zi, in care el a venit acasa si i-a spus sec: "Ma mut. Am pe altcineva. Masina ti-o dau tie." Atunci si-a dat seama ca nu l-a cunoscut niciodata cu adevarat. Nu stia decat ca domina lumea prin frumusetea lui fizica. De asta era sigura.
Casnicia lor nu fusese decat o minciuna. Doi oameni frumosi care ieseau la promenada si atat.

In zadar prietenii apropiati incercau sa o ajute. Ii indepartase de ea, le retezase toate intentiile de a o ajuta si de a o scoate din starea asta de cadere. Incet, incet, telefonul a inceput sa nu mai sune. Cateodata, suna totusi telefonul si atunci tresarea. Insa era doar cineva care gresise numarul sau robotul de la compania telefonica ce ii amintea ca a uitat sa plateasca iar factura... Adevarul e ca uita mereu sa plateasca telefonul pentru ca nu il mai folosea.

La job era ca o umbra discreta care isi facea treaba si atat. Mereu cu castile pe urechi, ascultand muzica, nu auzea pe nimeni. Mereu cu ochii in calculator, la tabelele in Excel interminabile, nu vedea pe nimeni. Mergea ca un robot, pe acelasi drum, in fiecare dimineata. Se intorcea pe acelasi drum, insa la intoarcere isi cumpara nelipsitul pachet de tigari la care primea rest o guma de mestecat, deoarece niciodata vanzatoarea care ii zambea politicos nu avea monede potrivite. Era singurul zambet de care avea parte zilnic.

Noptile erau reci, chiar daca anotimpurile se succedau cu repeziciune si uneori era vara.

Isi verifica e-mailul mai mult din reflex. Citea mereu stirile, care o mai faceau sa uite de starea in care se afla. Primea zeci de e-mailuri spam, zeci de reclame carora antivirusul nu voia sa le vina de hac.

De obicei, le stergea fara sa citeasca macar titlul. Insa in acea seara, la acea ora tarzie, a gasit un titlu interesant: "Niciodata toamna...." Era un site literar. Iar ei ii placea sa scrie - scrisul devenise singurul ei refugiu.

Mai mult in gluma, a dat un click si a descoperit o lume chiar primitoare. Pentru prima data dupa mult timp, ceea ce citea o facea sa zambeasca. Treptat, aceea a devenit lumea ei. A doua zi dimineata, a cautat aparatul foto pe care nu il mai folosise de ani intregi si, in drumul obisnuit spre serviciu, a inceput sa fotografieze frunze, oameni, cladiri, strazi... tot ce pana acum ignorase. Si asta, doar pentru ca fotografiile postate de acei oameni necunoscuti pe acel site ii amintisera ca mai exista si altceva decat cafeaua de dimineata, scrumiera prea incapatoare pentru o singura tigara, drumul spre serviciu, Excel-urile si somnul de "evadare".

Cand vedea acasa atatea culori si expresii in picturile numite "fotografii", zambea. Incepuse sa re-invete sa zambeasca. Si nu zambea singura, ci impreuna cu acei oameni necunoscuti, cu acele umbre fara chip, care insa se ofereau sa o ajute sa se ridice.

Din toate acele umbre, era una care incet-incet ii captase atentia. Era convinsa, pana nu demult, ca toti barbatii sunt la fel - fara suflet - forme ambalate exceptional, insa fara continut. Insa EL era altfel. L-a studiat 2 ani, i-a disecat trairile, vorbele, starile de nervi, reactiile, zambetele virtuale si a ajuns la concluzia ca e frumos. Mai frumos decat fosta ei iubire. Nu il vazuse niciodata, dar ii placea si traia cu umbra lui, in fiecare dimineata, in fiecare seara sau, mai nou, printre ferestre de Excel.

Discutau mult, era chiar distractiv si nu implica riscuri. Ea NU mai era in stare sa se indragosteasca. Asta si-a repetat-o ani intregi. Stia sigur asta... a stiut sigur asta.. pana in acea noapte, cand l-a visat. Nu avea chip, dar pentru prima data se simtea in siguranta cu el.

Dimineata, a scris un mesaj, a primit un raspuns, apoi ... a folosit, pentru prima data dupa ani intregi, telefonul.

Cand i-a auzit vocea, a stiut ca nu mai poate trai fara el.


A intarziat la serviciu pentru ca a fotografiat frunze maro, galbene, rosii, verzi, cerul albastru, o cana de cafea bauta pe jumatate, la o terasa, umbre... printre care a LUI...

Niciodata toamna nu a fost mai frumoasa, si-a spus, zambind. Pentru luna octombrie, era inca multa verdeata in parc. Oare asa fusese si anul trecut ?

Si, pentru prima oara dupa mult timp, a cumparat doua pachete de tigari. Stia ca va fi o noapte lunga... si ca scrumiera va deveni prea mica.

Acest topic a fost editat de Kristin: 9 Oct 2006, 10:47 AM


--------------------
Oamenii se impart in doua categorii: cei care impart oamenii in doua categorii si cei care n-o fac.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
factura
mesaj 9 Oct 2006, 07:17 PM
Mesaj #22


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.278
Inscris: 3 March 06
Forumist Nr.: 7.944



in memoriam

cazut de curand
ciresul
isi lasa umbre amare
amintindu-ne
ca
diminetile in care am invatat sa mergem pe bicicleta
nu-s decat imagini
calatoare
hrana nespusa
a samburilor
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Mihai
mesaj 20 Oct 2006, 09:35 AM
Mesaj #23


Gazda Hanului
******

Grup: Admin
Mesaje: 8.578
Inscris: 22 February 03
Din: Hanu Ancutei
Forumist Nr.: 1



Participarile pentru concurs s-au incheiat.

La adresa http://www.hanuancutei.com/forum/content/Creatii-pe-o-Tema-Data/8172/http-www-hanuancutei-com-forum-index-php-showtopic-8172/ puteti nominaliza si comenta materialele trimise in cadrul acestei Teme.
In continuare, materialele ce vor fi trimise in cadrul acestui topic (ce nu va fi inchis), nu vor participa in cadrul competitiei.


--------------------
Go to the top of the page
 
+Quote Post
LINICA
mesaj 7 May 2007, 06:38 PM
Mesaj #24


Dregator
*****

Grup: Membri
Mesaje: 639
Inscris: 6 August 04
Forumist Nr.: 4.202



De ce umbre?

Azi, stand in statia lui 282, asteptand autobuzul, langa mine era o doamna cu un ziar in mana. Stiu/stiam ca nu e frumos, dar mi-am aplecat putin capul sa citesc. Doamna s-a retras foarte indignata.
O umbra mi-a acoperit gandurile. De ce suntem asa de reci unii cu altii? Ce-i mare lucru sa citim impreuna un ziar? Cu alte cuvinte, sa asteptam autobuzul impreuna...
Cu gandul acesta si suparata ca nu vine autobuzul, merg la chioscul din apropiere si cer un ziar la intamplare. S-a nimerit sa fie Jurnalul National mai aproape.

- 40 de mii, imi spune doamna. 40 de mii, imi repet in gand. O umbra s-a asternut in mintea mea, care nu am mai cumparat Jurnalul de ceva timp. Oare asa de mult s-a scumpit? Sa-l iau, sa nu-l iau... Il iau
De fapt, costa mai mult deoarece avea suplimentul - Editia de colectie, cu CD Gil Dobrica.

Am inceput sa citesc si ... m-am gandit la umbra pe care o caram cu noi. Ca nu merge vorba ceea: Facem degeaba umbra terrei.

Poate suntem inconjurati doar de umbre de oameni. Poate forme putem lua doar daca ne umlem de umanitate- ca nu am gasit alt cuvant. Si paote ne ajutam reciproc daca citim impreuna un ziar, asteptam impreuna un autobuz... . Oare in distanta dintre nastere si moarte, putem sa ne cladim toate membrele? Sau trecem dincolo cu o mana un picior si un ochi? Bineinteles, doar un mic exemplu.

Si privind la poza imi vine sa zic doar: Impreuna ... umbre... poate tot a mea... poate ale noastre.



Go to the top of the page
 
+Quote Post
contraste
mesaj 8 May 2007, 06:15 AM
Mesaj #25


Forumista Poeta
******

Grup: Membri
Mesaje: 6.498
Inscris: 20 April 04
Forumist Nr.: 3.171



Minunat Linica! Dacă ai fi scris textul pentru concurs, sunt convinsă că te-am fi votat cu toţi în unanimitate. Este tulburător de real...


--------------------
Traieste ca si cum ai muri maine.
Invata ca si cum ai trai vesnic.

Indira Gandhi
Go to the top of the page
 
+Quote Post
LINICA
mesaj 8 May 2007, 12:06 PM
Mesaj #26


Dregator
*****

Grup: Membri
Mesaje: 639
Inscris: 6 August 04
Forumist Nr.: 4.202



Multumesc, Contraste.

Viata e un adevarat si continuu concurs. Cu noi insine - sau poate cu umbrele noastre. ( sa pastram nota. tongue.gif )

Bine ca exista si locuri ca acest han unde suntem provoacati sa comunicam "artistic". Din pacate, prea multe umbre (single sau duplicate) afecteaza/umbresc esenta comunicarii/ interrelationarii dintre noi.

Si atunci, ramanem singuri, cu capul in maini (cu sau fara gat- daca ma gandesc la o reclama pe care am vazut-o de curand) si gandim, si ne gandim, si ... ajungem sa asteptam de cele mai multe ori singuri sa vina si ultimul autobuz. cry.gif


Acest topic a fost editat de LINICA: 8 May 2007, 01:13 PM
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Reply to this topicStart new topic

 



RSS Versiune Text-Only Data este acum: 17 December 2017 - 12:23 AM
Ceaiuri Medicinale Informatii despre Certificat Energetic