Anumite fapte care s-au desfasurat azi si nu numai, m-au obligat sa deschid acest topic.

O categorie speciala de boli o reprezinta bolile psihice. Sint mai speciale pentru ca sint mai greu de studiat de catre medicina. Daca pentru bolile provocate de microbi si virusi, medicina a gasit cauzele lor, mijloace de diagnosticare clare si un tratament corespunzator, pentru bolile psihice nu se poate afirma acest lucru. Aceste boli sint mai speciale pentru ca sint greu de studiat de stiinta in general. Stiinta nu a strins suficient de multe date si nu are aparatura suficient de evoluata pentru a avea concluzii clare referitoare la aceste boli. Tocmai de aceea de ele se ocupa nu numai medicina si stiinta, ci si unele religii, unele scoli spirituale si in general orice grupare spirituala. Mai mult de atit, orice om obisnuit are un simt anume care-l face sa clasifice pe unii din semenii lui in categoria generica de nebuni. Ce este adevarat si ce este fals in toate acestea? Cum apar bolile psihice si din ce motive? Oare se pot trata aceste boli? Cum se pot trata?

Tema lunii este psihoza ... va invit la un dialog despre aceasta boala si manifestarile ei.

Psihoze = boli psihice manifestate prin grave tulburari ale afectivitatii, gindirii sau comportamentului, de care bolnavul nu este constient si care necesita izolarea acestuia de mediul social normal.

Si ca sa incepem cu inceputul, cate ceva despre psihozele infantile..

Grupate sub denumirea de "Tulburari pervazive de dezvoltare" (CIM 10, DSM-IV), psihozele infantile se caracterizeaza printr-o alterare globala a capacitatilor, perturbari in relatiile cu ceilalti, activitati restranse si repetitive, adesea stereotipe. Teoretic nu exista retard mintal asociat, dar in realitatea clinica functionarea cognitiva prezinta in mod obisnuit particularitati. In plan psihosomatic, psihozele infantile se caracterizeaza printr-o alterare a organizarii progresive a personalitatii cu o capacitate de adaptare la realitate variabila in functie de nivelul exigentei sociale si de nivelul angoasei copilului.
Autismul infantil
Chiar daca acest sindrom a putut fi prezenat ca relativ omogen, realitatea clinica arata o relativa diversitate si variabilitate. Totodata, regasim intotdeauna:
* O alterare a capacitatilor de comunicare;
* O alterare a interactiunilor sociale;
* Un aspect restrans repetitiv si stereotip al comportamentului, intereselor, activitatilor.
In mod evident incepand de la 30-36 luni, primele simptome apar uneori dupa un interval liber de 12-18 luni, dar cel mai frecvent semnele prodromale pot sa atraga atentia inca din primele 12 luni.

Epidemiologie
Prevalenta oscileaza intre 0,7/10000 si 13,9/10000 cu o medie de 5/10000. Aceasta variatie depinde evident de criteriile diagnostice.
Proportia medie de sexe de 3 baieti pentru o fata tinde sa se egalizeze in cazul deficientei mintale asociate.
In medie, doar un sfert dintre autisti au un corficient de inteligenta in zona de normalitate (QI mai mare sau egal cu 70). Desi modelul autistului "inteligent" nu este fals, totusi el nu reprezinta majoritatea situatiilor clinice.

Descrierea clinica
Sindromul autist tipic - Constituit progresiv in cursul celui de-al doilea an, acest sindrom devine patent spre 2-3 ani. Atunci se observa:
Tulburari ale contactului - Se noteaza alterari ale interactiunilor sociale conducand la izolare: refuz sau fuga de contactul vizual, absenta expresiei faciale si a schimbarii mimicii, absenta contactului si a schimbarii tonice (dialogul tonico-postural). Copilul autist nu cauta sa intre in contact, sa atraga atentia, sa croseze privirea, nu-i imita pe ceilalti. Nu exista exprimare a placerii, impertasirea interesului, absenta pointing-ului. In cel mai bun caz, celalalt este folosit ca parte din sine (a lua mana adultului) sau printr-un segment izolat al corpului (par, orificii faciale). Privirea pare goala, indepartata, in alta parte.
Tulburarile comunicarii si limbajului - Limbajul nu apare la varsta obisnuita si aceasta absenta a limbajului nu se insoteste de nici o incercare de comunicare gestuala sau mimica. Nu exista jocul "ca si cum", si nici jocul imitarii sociale.
Cand apare limbajul, se observa anumite particularitati: in afara de retard, exista o ecolalie imediata sau intarziata (repatarea ca un ecou a ceea ce tocmai a spus interlocutorul), o prozodie particulara monotona, sacadata, factice, o inversare a pronumelor (utilizarea lui "tu" sau al pronumelui pentru a se numi pe sine); sintaxa ramane adeea saraca, intarziata, exprimarea emotiilor (bucurie, placere, surpriza, furie) este cel mai frecvent absenta, cu exceptia exprimari angoasei. Desi nivelul de intelegere a limbajului este in mod obisnuit superior celui de expresie, se observa totusi anomalii: copilul intelege mai ales ordinele simple, cuvintele concrete, comenzile de a realiza o sarcina simpla. Schimburile mai complexe (cuvintele abstracte care au de-a face cu calitatea emotiilor, glumele, intrebarile…) determina in cel mai bun caz o perplexitate si in cel mai rau un refuz.
Reactiile bizare si restrangerea intereselor - Reactiile de angoasa, de agresivitate sau de aparenta furie pot sa apara cu ocazia schimbarilor mediului (modificarea unei mobile, schimbarea traseului o bisnuit, absenta unei jucarii, schimbarea pieptanaturii) sau unei surprize (zgomot neasteptat, sosirea unui strain). Aceste manifestari de furie, angoasa sau disperare pot sa apara de asemenea ca rasouns la o frustrare, o interdictie sau o tentativa insistena a adultului de a intra in contact. Obisnuitele sau ritualurile in aparenta golite de semnificatie simbolica domina viata cotidiana, impunand un cadru al vietii cu alura imuabila si robotizata. Punctele de interes sunt sunt restranse si stereotipe in directia obisnuintelor motorii sau de obiect bizare: manierism motor stereotip repetitiv (batai si torsiuni ale mainilor, leganat, mers pe varfurile picioarelor, invartit ca un titirez, miscari complexe ale corpului); folosirea anumitor obiecte (pietre, fire, fragmente de jucarii) sau cu intrebuintare schimbata (roata unei masinute invartita la nesfarsit); interes pentru un aspect limitat al obiectelor (de exemplumirosul asociat cu un comportament de adulmecare, senzatia de suprafata cu un interes pentru obiectele rugoase, atitudini de grataj, atractia pentru vibratie sau pentru zgomot pe care le reproduce indefinit). Jocul simbolic, jocul de imitare, jocul implicand situatii sociale obisnuite nu exista sau exista foarte putin.
Modularea senzoriala si motorie - Se observa o hipo- sau o hiperreactivitate la stimuli senzorilai cu cautarea unor asemenea stimuli de catre multi dintre copiii autisti: sa faca obiecte sa cada pe jos, sa se balanseze, sa bata din palme, sa se invarteasca, sa faca zgomote cu gura, cu gatul, sa-si suga limba, sa tina un obiect in gura…Dimpotriva, exista o frecventa indiferenta la lumea sonora, in special la zgomotele sociale (copilul nu raspunde cand este chemat) si un interes pentru zgomotele si sonoritatile particulare: atractie pentru un zgomot (aspirator, curgerea apei…), o muzica sau un cantec, fosnitul hartiei… Anumite zgomote pot suscita reactii de spaima, panica, furie, mai ales cand acestea il surprind pe copilul autist.
Aceeasi ciudatenie poate sa existe si in domeniul gustativ (manierisme alimentare, gusturi exclusive adesea neobisnuite: otet), vizul (atractie pentru o culoare, o stralucire, o forma, un reflex…).
Motricitatea poate fi limitata, copilul parand teapan, inert, fara initiativa motorie. Din contra, poate sa apara ca agitat, miscandu-se fara incetare, cu posturi si regularitati motorii neobisnuite sau bizare (cu alura sacadata, mecanica).
Functiile intelectuale - In ciuda "expresiei inteligente" semnalata de Kanner, acesti copii au adesea niveluri de performanta globala scazute, cu profiluri heterogene: performantele video-spatiale si de memorizare sunt in generalmai bune decat capacitatile de rationament, de elaborare a informatiei. Majoritatea dintre ei prezinta un coeficient intelectual non-verbal mai mic de 70 si global mai mic de 55, chiar daca exista unii autisti cu un nivel normal. Exista un decalaj frecvent daca nu constant in favoarea testelor non-verbale cu o mare heterogenitate intrascalara.
Semnele precoce de autism - Daca diagnosticul este destul de evident incepand de la 2-3 ani, in clinica este de dorit sa fie reperati copiii cu un risc de autism inca de la cele mai mici varste. Analiza clinica retrospectiva si, in plus, vizionarea filmelor familiale arata existenta frecventa a semnelor precoce.
De la 0 la 6 luni. - Se pot regasi distorsiuni precoce ale interactiunii: bebelusul cuminte carenu plange niciodata, nu cere, bebelusul care "se face uitat"; tulburari tonice sub forma hipotoniei si in plus absenta dialogului tonic incepand de la 2-3 luni, fara tonus sau gest anticipator; din contra, atitudinea hipertona cu gesticulare neincetata, incapacitatea de a se linisti cand este tinut in brate; desprinderea frecventa a privirii care poate imbraca repede aspectul unei evitari a privirii; strabismul este frecvent; tulburari de somn cu insomnie linistita (bebelus mai degraba inert, cu ochii mari deschisi asteptand in paul sau); tulburari de alimentatie (absenta suctiunii, anorexie); absenta zambetului voluntar incepand cu 3 luni, cu mentinerea unei figuri serioase aproape rigide.
De la 6 la 12 luni. - Manifestarile precedente se confirma si influenteaza calitatea interactiunii mama-bebelus; absenta dialogului tonic devine manifest cu absenta bratelor intinse (cand copilul este luat in brate), absenta mimicii (in special absenta ritualului de intampinare la trezire); copilul este hipoton (papusa de paie) sau din contra hiperton, rigid (bucata de lemn) parand sa refuze contactul; activitatile stereotipe apar si particularitatea lor este de a persista pana la a se accentua atunci cand adultul vine langa copil (spre deosebire de a acelea ale jocului cu mainile observabile la 5-6 luni, tranzitorii si mai ales intrerupandu-se atunci cand i se propune o activitate); evitarea privirii poate deveni manifesta, activa, intensa; absenta mimicii, absenta frecventa a ganguritului si vocalizelor, aerul serios, dau acestui copil un stil de relationare mecanic; se observa adesea o absenta de reactie fata de strain si o aparenta indiferenta la separari si regasiri.
De la 12 la 24-30 luni. - Tabloul clinic se constituie treptat, marcat de absenta limbajului, dar mai ales de absenta preocuparilor limbajului; absenta punctarii proto-declarative (aceasta punctare implica o asociere a atentiei vizuale si a atentiei conjugate) atunci cand sublinierea proto-imperativa (punctarea obiectului fara atentia conjugata) poate sa exste. Absenta sau refuzul atentiei conjugate devine patenta la aceasta varsta.
Tulburarile functionale (tulburari de somn, tulburari alimentare) pot persista; stereotipiile, manierismul gestual, interesul exclusiv pentru obiecte bizare (sfoara, bucati de obiect) se accentueaza.
Din partea parintilor si mai ales a mamei, exista plangeri frecvente. - "Copilul nu este normal", "nu este ca ceilalti" (atunci cand exista frati mai mari). Parintii au adesea sentimentul confuz ca nu sunt recunoscuti de acest copil, trait cu o senzatie de jena si de disconfort in cadrul interactiunii. Nu rareori vin la consultatie pentru aceste motive. Aceasta plangere trebuie auzita ca o perceptie precoce din partea parintilor despre copilul lor care nu se integreaza cu ei asa cum este de asteptat in mod obisnuit. Daca uneori acesat plangere traduce o excesiva anxietate parentala, ea trebuie sa porvoace vigilenta clinicianului si sa conduca la cercatarea activa a semnelor precoce ma sus evocate.
Formele clinice
Autistii cu "nivel inalt". - Tulburarile de comunicare si de relatie apar in primul plan, chiar cand performantele cognitive pot sa fie normale sau chiar foarte bune intr-un sector; capacitatea de memorizare exceptionale (calculatori miraculosi ai calendarului), de calcul, interes intr-un domeniu senzorial (desen, muzica). Totusi acest avantaj sau interes are un aspect repetitiv, stereotip si nu implica tentative de comunicare sau de impartasire, cel putin in mod spontan. Acesti copii acced adesea la limbaj chiar daca pastreaza mult timp particularitati. Sindromul Asperger, individualizat de clasificarile DSM si CIM, este foarte aporpiat de aceasta descriere.
Carenta afectiva si depresia bebelusului
Cu cat copilul este mai mic, cu atat mai greu se poate pune un diagnostic diferential. Sindromul de retragere a sugarului apare ca expresie simptomatica comuna pentru diferite situarii: un bebelus prea cuminte, pasiv, inert, existenta stereotipiilor extremitatilor, un deficit de expresie mimica, tulburari de tonus se pot vedea in cazul depresiei anaclitice sau a carentei afective grave)
Daca, teoretic, capacitatile de comunicare sunt pastreate, ele pot fi mascate sau ingreunate de retreagere si intensitatea inertiei motorii. Titusi, faptul de a intra in comunicare aduce cu sine in general o reducere a comportamentelor de izolare si de retragere la copilul mic carentat sau deprimat, chiar daca aceeasi instanta accentueaza adesea manifestarile de retragere la copilul autist.
Contextul mediului ramane unul dintre elementele cele mai importante ale diagnosticului diferential, la fel ca si evolutia sub efectele ingrijirii.
Autismul "atipic"
Se caracterizeaza printr-o varsta de aparitie dupa 3 ani sau prin abbsenta unor simptome din unul din cele trei domenii (interactiuni sociale, comunicare, comportament retras, repetititv, stereotip). Se observa foarte frecvent la copiii care prezinta un retard mintal profund.
Sindromul Asperger
Constituie o entitate clinica a carei validitate este discutabila: este vorba despre un sindrom autist care se caracterizeaza prin absenta retardului si a deficientei de limbaj sau de dezvoltare cognitiva. Cu toate ca nivelul intelectual este normal sau superior, acesti subiecti par neindemanatici si handicapati in plan social si interactiv. Evolutia nu se face catre un deficit cognitiv, ci mai degraba catrea persistena tulburarilor si aparitia uneori la adolescenta a episoadelor psihotice.
Alte tulburari dezintegrative ale copilariei
Caracteristica lor este aparitia dupa o perioada de dezvoltare normale si faptul de a se asocia cu o regresie a achizitiilor simultan cu aparitia manifestarilor simptomatice ale autismului. Pierderea achizitiilor afecteaza in special comunicarea si limbajul. Se apropie foarte mult de conceptul de "dementa", caracteristic psihozelor adultului.
Explorarea neuropediatrica intotdeauna indispensabila exclude eventualele etiologii neurodegenerative la care este bine sa ne gandim cu prioritate. Evolutia este adesea nefavorabila, cu retard mintal sever, desi recuperari partiale si reluarea dezvoltarii sunt posibile.
Limitele clasificarii descriptive
Dificultatea studiului sindromic al psihozelor infantile tine desigur partial de marea lor diversitate, mai ales de ambiguitatea incadrarii nosografice. De fapt, daca intre autori se poate sabili in mare un acord atunci cand acestia descriu o conduita specifica, in schimb in identificarea si izolarea unui sindrom intervin date de nivel foarte inegal: daca sindromul nu este uneori, dupa modelul medical traditional, decat un simplu ansamblu de conduite in mod regulat corelate unele cu aletele (autismul descris de Kanner), in realitate el traduce adesea ipotezele teoretice utilizate de autor, chiar daca se confrunta cu un fel de tautologie in care explicatiile teoretice dau seama de un sindrom care el insusi a fost izolat plecand de la aceste premise teoretice: psihoza simbiotica descrisa de M. Mahler este un astfel de exemplu: " copiii din grupa simbiotica prezinta rar tulburari evidente de conduita in timpul primului an, mai putin poate tulburarile de somn…reactiile (patologice) se manifesta in cel de-al treilea sau al patrulea an …s-ar parea ca cresterea maturativa a coordonarii motorii care poarta inevitabil in ea sfidarea independentei provoaca o ingustare a realitatii…(se observa) o neregularitate a cresterii si o vulnerabilitate a Eului la orice frustrare minima. Anamneza acestor copii lasa sa se vada cu claritate reactii extreme la esecuri minore…de exemplu, ei abandoneaza locomotia timp de luni de zile deoarece au cazut o data".
Citam acest pasaj ca ilustrare a demersului teoretico-clinic al lui M. Mahler: el arata cu claritate cum sunt decriptate simptome datorita presupozitiei teoretice, care serveste apoi organizarii tabloului clinic. Astfel evolutia psihozelor simbiotice este descrisa ca o succesiune de manifestari afective ambivalente, cand cautare imperioasa a contactului afectiv cu celalalt care ia repede o alura fuzionala, cand reactie de angoasa si fuga in fata amenintarii reprezentate de aceasta aglutinare fuzionala. Ambivalenta pusa in miscare de afecte este extrema: copilul poate musca si imbratisa in acelasi timp, mangaia si ciupi…
In acelasi fel, F. Tustin isi centreaza cercetarile si apoi clasificarile pe studii ale conduitei autiste si ale functiilor sale defensive. Descrie trei tipuri de autism:
* Autismul primar anormal, care este prelungirea autismului primar normal: se intalneste in special in cazurile de carenta afectiva grava (apropiat de hospitalismul descris de Spitz);
* In autismul secundar de carapace (ASC) copilul pare sa construiasca un fel de carapace in jurul eului sau la fel ca un crustaceu. Fuga de contact este extrema. Expresia clinica a ASC este apropiata de autismul infantil de tip Kanner;
* Autismul secundar regresiv (ASR) se caracterizeaza printr-o regresie protectoare fata de teroarea non-eului, necunoscutului. Fragmentarea, dispersia si clivajul sunt mecanisme prevalente. Tabloul clinic, in care domina confuzia intre reperele atat interne cat si externe, este apropiat de "alte psihoze precoce", descrise mai sus sau de ceea ce L. Bender numeste schizofrenie infantila.
In literatura de limba franceza, problema pusa de psihozele precoce, in afara de autismul de tip Kanner, pare sa fie dominata de relatiile dintre simptomele psihotice, dezvoltarea personalitatii si manifestarile din seria deficitara.
Mises a propus conceptul de "dizarmonie psihotica" reluat in clasificarea franceza pentru a descrie tablouri complexe ce apar la copiii de 3-4 ani si asociate cu tulburari ale starii afective cu anxietate (anxietate, fobii multiple, variabilitae emotionala), o alterare a comportamentului si a relatiilor sociale (dezinteres, repliere pe sine, relatii dificile cu fratii, lipsa de empatie si de intelegere a celuilalt…), tulburari cognitive variabile (confuzie realitate/imaginar, tulburari ale invatarii, gandire de alura magica, trairi persecutorii sau omnipotente…). Ansamblul reprezinta un tablou cu limite semiologice imprecise, dar care isi gaseste coerenta in descrierea unei functionari psihice dominanta de mecanisme psihotice, conservand totusi capacitatile de adaptare la realitate si de control al izbucnirilor fantasmatice sau al afectelor. Aceasta entitate ale carei limite si validitate au putut sa para contestabile se apropie totusi de descrierile recente care incearca sa trieze mai bine grupele de "tulburari pevazive de dezvoltare nespecifice" (DSM- IV, CIM 10), categorie "reziduala" in care se regaseste un numar deloc neglijabil de subiecti. Astfel Towbin (1997), Volkmar, Klein si Cohen (1997) descriu un tablou denumit "tulburari complexe si multiple de dezvoltare" care prezinta analogii incontestabile cu "dizarmoniile psihotice".
In sfarsit, Mises izoleaza in acelasi timp "psihozele precoce cu expresie deficitara" caracterizate printr-un nivel de eficienta foarte scazut. Totusi, nu este vorba de un criteriu distinctiv fata de autismul de tip Kanner, deoarece si acolo eficienta este foarte fragila. Importanta luarii in considerare a deficitului pare sa aiba o dubla origine: pe de o parte, modalitatea de recrutare, esentialmente institutionala a populatiilor studiate, pe de alta parte, locul considerabil pe care l-a ocupat intotdeauna problema debilitatii si ecranul pe care acest diagnostic il plaseaza inaintea oricarei cercetari psihopatologice, datorita frecventelor presupozitii organice.
Meritul unor autori ca Mises sau Lang este de a fi stiut sa clarifice aceasta aceasta reciprocitate intre factori din seria deficitara si factori din seria psihotica. Constatarea unui deficit mintal nu trebuie sa blocheze demersul clinicianului inspre o cercatare etiologica unica, ci sa-l incite catre evaluarea sursei psihopatologice a acestui deficit in cadrul functionarii mentale.
In plan clinic, toate modalitatile de amenajare simptomatica sunt posibile, de la tabloul dominat de polul deficitar la cealalta extremitate, tabloul dominat de perturbarile relationale si afective de tip psihotic: izolarea cadrului nosografic prea riguros devine in acest caz factice si aleatorie.
(din Tratatul de psihopatologia copilului de Daniel Marcelli - Editura Fundatiei Generatia)

Exista doua tipuri de boli psihice: cele care au cauze organice si cele care au cauze afective. De exemplu, epilepsia are cauze determinate, modificabile la nivelul sistemului nervos central, in timp ce manifestarile de tip epileptic (caracterizate prin agresivitate) nu presupun modificari la nivelul celulei nervoase. Mai exista afectiuni degenerative, de genul celor post-traumatice si post-intoxicatie (persoane care devin dependente de substante toxice). Exista si afectiuni reactiv-emotionale date de modificari de "ambient", adica de relatii sociale degradate, esecuri profesionale, afective, evenimente nefaste, ca moartea unei persoane apropiate, divort, separari.

In general este recomandat sa se evite suprasolicitarea psihica si chiar fizica, sa se pastreze un ritm constant de activitate , pastrarea unui orar de munca regulat, cu pauze necesare. De asemenea, este recomandata o alimentatie rationala si completa, cu vitamine, saruri minerale, proteine, glucide, fara excese de orice natura si o activitate fizica si mentala cit mai variata. Sportul ocupa si el un loc important. Nu ma refer la sporturi care presupun mult efort fizic, ci si la plimbarile in aer liber. Monotonia si rutina trebuie evitate pe cit posibil. La fel de importante sint si relatiile familiale. In familie este bine sa domine o atmosfera placuta, amiabila' Conflictele din familie, emotiile puternice, socurile emotionale si presiunile morale trebuie inlaturate. Oricine ar putea, fara prea mare efort, sa pastreze cu semenii sai relatii bazate pe intelegere, egalitate, respect reciproc. Foarte important este si echilibrul interior. Stiinta de a trece peste momente grele, esecuri sau neintelegeri trebuie invatata inca de la virste fragede.

Interesant, dar nu asta aveam in minte cand am deschis acest topic. Nu are rost sa dam copy & paste de la ceva articole de pe internet. As dori mai degraba parerile voastre, sau ale prietenilor, exprimate asa cum stiti voi mai bine,

Ce ai face daca ti-ai da seama ca unul din prietenii tai e bolnav psihic ? Sufera de psihoza, dar nu intr-o stare agravata. El bineinteles ca nu-si da seama ca e bolnav, familia nu observa nimic rau, doar tu si restul prietenilor realizati ca ceva nu e in regula. Cum procedezi ? Il iei intr-o zi deoparte si ii spui "Stii, credem ca ai ceva probleme ... ti-am recomanda o vizita la un medic de specialitate. " sau "Tu nu vezi ce faci ? Nebunule ... du-te si te trateaza pentru binele tuturor." sau poate i-ai anunta familia.

Problema e ca tu nu stii cum va reactiona el sau familia lui ... Pentru ei totul e in regula. Astept pareri!

Imi pare rau,intentia mea nu a fost sa ma dau "desteapta",dar m-am gandit ca e mai bine sa ma documentez un pic inainte avand in vedere ca e vorba despre un subiect destul de delicat.
Promit sa fiu mai originala data viitoare.

Si eu m-am gandit ca ar fi de folos cateva informatii Eu una nu stiam prea multe despre aceasta boala si o puteam foarte usor confunda cu alta..

Ma intreb oare cata lume care nu are nici in clin nici in maneca cu domeniul asta si care nu s-a lovit niciodata de vreo problema de acest gen e suficient de informata pentru a distinge manifestarile unei boli psihice, mai ales in stadiu primar. Din cate am observat, atunci cand e vorba despre o persoana draga tie, refuzi sa accepti ca ar putea fi ceva in neregula cu ea. Nu ma bazez pe nimic cand spun asta dar cred ca de cele mai multe ori o cei din jur accepta ca o persoana are o anumita problema, sufera de-o boala doar atunci cand aceasta este intr-un stadiu mai avansat, cand uneori e prea tarziu. Sincer, chiar nu stiu ce as face daca as observa ca un prieten sufera de-o boala psihica. Probabil as vrea sa ma asigur in primul si-n primul rand ca nu mi se pare, m-as informa cat mai temeinic in legatura cu boala respectiva (cauze, manifestari, evolutie, tratament..) si as incerca pentru inceput sa discut cu el.. Oricum, toate astea variaza de la persoana la persoana.. La cat de dispusa e sa colaboreze, sa accepre ajutor. Familia in cele mai multe cazuri cred ca ar refuza sa creada acest lucru. Oricum, din cate stiu schimbarile pot fi atat de neinsemnate incat nimeni in afara de persoana in cauza sa nu le sesizeze.. pana in momentul in care internarea e singura alternativa. In cazul anumitor boli, cel putin.

Tratament corespunzator exista si ma refer la depresie si anxietate (care sunt cele mai comune boli mentale).Se pot trata eficient insa este necesara descoperirea de noi medicamente cu o actiune mai rapida, cu mai putine reactii adverse(anxioliticele si antidepresivele) si mai ales care sa nu creeze dependenta.
Este foarte important ca acel prieten sa realizeze ca are o problema si sa vrea sa fie ajutat .Sunt 2 conditii de baza si odata respectate, se poate spune ca a facut primul pas spre recuperare.

Am avut o prietena care suferea de depresie grava si de anorexie.Intr-un sfarsit a realizat ca are nevoie de ajutor (la insistentele prietenilor pt. ca familia ei nu stia nimic) si s-a dus la recomandarea medicului de familie la un psiholog.Acesta s-a multumit sa ii recomande antidepresive si o noua vizita la sfarsitul tratamentului.Personal cred ca sedintele de psihoterapie sunt mult mai utile decat tratamentul medicamentos ,mai ales in cazurile nu foarte grave. Ideea este ca de obicei bolnavii nu realizeaza ca au o problema si in aceste cazuri cred ca o dicutie deschisa si sincera face minuni.
Subiectul este interesant.O sa revin.

Parerea mea este ca medicamentele fac totusi minuni pe termen scurt, ajutandu-te sa treci peste o situatie nasoala. Cel mai bine este insa, sa fie combinate cu psihoterapie, iar combinatia asta cred ca este cea mai tare si are ca efect rezolvarea problemelor atat pe termen scurt cat si pe termen lung. Dar asa cum ai zis si tu, --dani--, prima data trebuie ca "pacientul" sa vrea

Am avut un coleg de facultate care suferea de depresie, una nasoala. A intrat in depresie prin anul 3, pana atunci fiind un tip absolut ok, vesel, de gasca etc. Am vorbit odata cu sora-sa care s-a uitat la mine crucis "ce vrei sa spui, ca e nebun???" Din pacate in Ro orice boala de nervi = nebunie (genul 'crede ca e Napoleon'). Familia nu a facut nimic pana cand tipul a incercat sa-si taie venele. Acum e ok din cate am auzit, insa tot pe antidepresive. Pacat ca educatia in sensul asta lasa mult de dorit in tara.

Tocmai asta este motivul pentru care nu cred in tratamentul psihofarmaceutic actual .Creeaza dependenta si astfel dezvolti o noua problema. Nu pot sa cred ca de ex. " tatal meu nu mi-a spus o vorba buna toata copilaria" sau " mama ma urashte" o sa poata fi vindecate cu prozac.

Atatea prostii n-am citit in viata mea pe un subiect.
Epilepsia nu e boala psihica , e o boala neurologica si epilepticii nu sunt agresivi .

Ce este o psihoza? Ce e o nevroza? Care e diferenta dintre ele?
Psihoza este un termen generic pentru tulburari psihologice profunde ( halucinatie, delir , confuzie), fara constiinta bolii . Adica bolnavul nu e constient ca el e bolnav. Astia sunt schizofrenicii si paranoizii. Astia sunt " nebunii adevarati" fiindca pentru ei halucinatiile pe care le au sunt reale.Pot duce o viata " normala " daca au sprijin corespunzator. Vor fi cam tot timpul pe medicatie si periodic va fi necesar sa se interneze. Noi avem o ziarista care este schizofrenica . Are cam 50 de ani si e la a 2-a casatorie. E o femeie foarte inteligenta. Munca ii e intrerupta de internarile in spital, dar in rest e normala.
Nevroza , e mai putin grava, poate fi reversibila si e datorata suprasolicitarii in general. Bolnavul e constient ca e bolnav si nu pierde legatura cu realitatea. Depresia e o nevroza.

Anxietatea, sindromul obsesiv -compulsiv, depresia,sindromul maniacal sunt boli afective. Gandirea nu e afectata. Bolnavii sunt normali, nu sunt " nebuni" . Dar nu pot sa-si controleze sentimentele. Depresivul are sentimente de tristete profunda, anxiosul si obsesivul are sentiment de anxietate puternica in diverse situatii.
Pentru ei, medicatia e ajutatoare . Insa cel mai bun tratament e terapia comportamental cognitiva.

Acest topic a fost editat de toxic: 8 Dec 2004, 04:13 AM

@ Toxic :Subiectul si intrebarile topicului sunt urmatoarele:

deci se discuta despre bolile psihice
Bolile psihice includ:nevroze,schizofrenia,depresia,psihoza maniaco-depresiva,anorexia si bulimia. Uite aici

@ toxic Ai dreptate,am recitit mesajele si probabil de asta s-a facut confuzia temei aduse in discutie aici.Numele thread-ului cat si primul post vorbesc despre boli psihice si tratarea lor,iar al doilea aduce in discutie o alta tema,psihoza.

dani, n-o lua personal si tu

Bolile afective( emotionale) intra tot in categoria bolilor psihice dar sunt mult mai uosr de tratat decat psihozele ( care au delir , halucinatii).
Dintre bolile emotionale cele mai usor de tratat poate ca sunt fobiile si anxietatea.

Bolile psihice sint un mit. A propo, exista o gramada de informatii despre psihiatrie (mai ales impotriva psihiatriei) la www.antipsichiatry.org. Unele au fost traduse in romaneste, si se cauta traducatori benevoli.

Asa-zisii bolnavi psihici pur si simplu sint diferiti de modelul omului normal. Psihiatrii si alti "specialisti" au interesul sa ii convinga sau sa ii forteze pe oameni sa se trateze, ca sa cistige ei bani si ca sa nu ramina fara meserie. Nu uitati ca in unele tari, doctorii cistiga o gramada de bani. La fel si cu medicamentele. Medicamentele, asigurarile pentru medicamente, serviciile medicale, etc., represinta o groaza de bani. Bineinteles ca "industria" psihiatriei are interesul sa gaseasca si sa pastreze clientii.

Medicamentele chiar sint daunatoare. Multi oameni au ramas cu sechele din cauza tratamentului. In nici un caz nu mi-as da un prieten sau o ruda pe mina psihiatrilor. Dealtfel, o persoana care nu este "intr-o stare agravata", atit de putin "grava" ca familia nici nu observa, este de fapt o persona normala, eventual excentrica, stresata, nemultumita de viata sau mai stiu eu cum, dar in nici un caz intr-o situatie in care "tratamentul" cu medicamente toxice sau cu socuri electrice, eventual chiar fara consimtamintul ei sau cu un consimtamint dat fara a cunoaste bine riscurile, ar fi necesar. In general, psihiatrii nici nu se gindesc sa incerce alte mijloace. De exemplu, se pare ca halucinatiile pot fi combatute prin metode naturale, cum ar fi muzica sau zgomotul care le acopera. Un pacient care ar propune sa incerce asa ceva in loc de medicamente nu ar fi luat in serios de psihiatru.

Tocmai am vazut un caz in care o copila, de 15 ani parca, are o gramada de tulburari psihice. E grav de tot, crede-ma. Vrea sa se sinucida, este foarte agresiva, are halucinatii. Sa nu zici ca asta se poate trata cu muzica si susur de ape... Cu procesorul nu e de glumit. Daca o ia razna, greu il mai aduci inapoi, iar medicatia e singura posibilitate de restabilire la linia de plutire! Ca apoi se face psihoterapie, ca apoi se folosesc tratamente naturiste, asta e altceva.

De unde stii ca nu exista alte mijloace? Chiar daca ar fi asa, tratamentul psihiaric ar trebui sa fie ultima posibilitate, in cazul in care nimic nu functioneaza. Daca ai citi informatiile de la www.antipsychiary.org ai intelege de ce psihiatria e atit de daunatoare ca e mai bine sa o eviti sau sa consideri ca e ultima alegere, nu prima. Cineva care ar avea o problema la un picior ar dori sa incerce orice altceva inainte sa i se taie piciorul. Asa sint si medicamentele pentru bolile psihice. Poate ca ajuta in unele cazuri, dar te nenorocesc.

MonicaV, you're in denial

@Monica V

Comparatia ta mi se pare putin cam deplasata. Nici eu nu sunt de acord cu tratamentul medicamentos in cazul in care vorbim de depresii,anxietate sau alte afectiuni mai "blande" care pot fi corectate prin psihoterapie insa daca vorbim despre afectiuni mai grave, o serie de medicamente antipsihotice reduc dezechilibrul chimic al creierului pina aproape de functionarea normala.
Dupa aceea se incearca si psihoterapie.

Acest topic a fost editat de --dani--: 18 Dec 2004, 01:22 AM

Nu reduc dezechilibrul chimic aproape de functionarea normala. Creaza un dezechilibru mai grav, inclusiv alte simptome, in speranta de a reduce anumite simptome. De fapt, inhiba sau deregleaza in alt fel functionarea creierului, nu o imbunatatesc. Cineva care ajunge sa aiba, sa zicem, tremuraturi si ticuri pe care nu le avea inainte, sa nu se poata concentra, sa doarma foarte mult, sa nu poata sta la soare sau sa bea o bere, sa nu se poata tine in picioare sau chiar asezat din cauza hipotensiunii provocate de dozele mari de medicamente, sa se ingrase, etc. poate ar prefera sa aiba "doar" niste halucinatii. Unii pacienti au simptome si mai grave, chiar si dupa mult timp. Cititi ce scrie pe situl sugerat de mine si o sa vedeti. Multi oameni zic ca medicamentele sint bune pentru ca de fapt nu sint bine informati. Normal ca psihiatrii nu au interesul sa ii sperie spunindu-le adevarul.

Mi se pare ca lipsea o litera din adresa. Adresa corecta este http://www.antipsychiatry.org/.

Acest topic a fost editat de MonicaV: 18 Dec 2004, 03:13 AM

@Monica V
Ideea generala a site-ului recomandat de tine spune ca boala mentala NU exista d.p.d.v. biologic si ca oamenii
sunt socotiti ca fiind bolnavi psihic NUMAI atunci cand gandirea, emotiie si comportamentul lor este contrar la
ceea ce este considerat acceptabil de societate . Da-mi voie sa te contrazic. “Boala psihica” sau mentala este
un termen utilizat pentru a desemna un grup de tulburari ce cauzeaza o SEVERA disturbare in gindire, afectivitate
si in relatiile sociale.
Acelasi site spune ca schizofrenia este o boala inexistenta !?
Concluzia : toti psihiatrii sunt niste prosti , nebunii sunt oameni sanatosi, un pic diferiti de noi ce-i drept
dar NU bolnavi si este de preferat sa aiba cateva halucinatii acolo, important este nu sa se trateze.

Daca te intereseaza si o alta parere :Bolile psihice

Monicai V i se raspunde doar in Poiana lui Iocan E pacat de topicul asta.

Ai putea spune ca este "case study" pentru acest topic

Dar de chestiile de genul asta ce ziceti? Nu e vorba numai de parerile mele sau a celor care au creat situl antipsychiatry.org. Exista si alte persoane care considera ca pacientii au nevoie sa scape de psihiatrie si care ii considera victime sau "supravietuitori".
http://www.weglaufhaus.de/literatur/iris_eng.html

Am gasit o carte foarte interesanta (in format electronic, e numai 8 dolari, dar exista si in versiune tiparita). Bineinteles, exista tot felul de carti in care se critica psihiatria, dar asta mi s-a parut interesanta si de fapt nu e o simpla critica. E mult mai interesanta si oarecum filosofica. Cine nu vrea sa plateasca poate sa citeasca un scurt text din carte:
http://www.wildestcolts.com/john/madness.html

Cei care considera totusi ca e nevoie de tratament au si alte posibilitati (exemplu mai jos). Cei care nu cred nu sint la curent sau se iau dupa cei care pretind ca asa este. Chiar si un doctor poate sa spuna ceva oarecum inexact (de exemplu, unii doctori spun ca metoda de slabire pe care am folosit-o eu nu e buna pentru sanatate, dar mie mi-a reusit si nu m-am imbolnavit). Daca un doctor a auzit el ca bolile psihice se trateaza cu medicamente, asa zice, dar asta nu inseamna neaparat ca nimic altceva nu functioneaza.
http://www.jungcircle.com/temenosletters.html

Draga Monica eu am dubii ca dvs. ati fost in deplinatatea "farmecului" dvs. cand ati scris aceste randuri. Iar aceasta forma subtila nu vrea sa fardeze topicul in ceva grobian, vulgar ori nesemnificativ.
Semnificatia celor afirmate rezida in insasi sublinierea ideii (amuzante) ca persoana dezechilibrata psihic daca observa acest topic al Monicai poate sa aleaga si un tratament alternativ, fireste intr-un moment de luciditate.
Probabil nu toata lumea citeste carti ori se informeaza de la edituri, biblioteci, surse autorizate de informatie pe scurt. Poate exista si oameni care mai cred si in aceste timpuri ca dragonii au existat ori ca stiinte precum cea in discutie, respectiv psihiatria, nu prezinta importanta ori nu au un rol bine definit.
La incheiere as vrea sa adaug faptul ca psihologia trateaza psihicul sanatos, pe cand psihiatria psihicul deviat de la normal din atari factori. Iar faptele reflecta realitatea. Restul ideilor care nu se bazeaza pe real si concret sunt nesemnificative.
Numai bine.

P.S.:

In stiinta nu se merge pe "am auzit" ci pe fapte evidente, pe concret, dincolo de orice dubiu.

Acest topic a fost editat de Minerval: 25 Dec 2004, 09:04 PM

Din pacate, doctorii nu se bazeaza intotdeauna numai pe "fapte evidente, pe concret, dincolo de orice dubiu". In primul rind, exista atitea cunostinte incit se poate ca un medic sa nu fie la curent sau sa nu fie de acord cu anumite metode care totusi functioneaza. De exemplu, un medic generalist care il trimite pe un pacient la psihiatru in fond nici nu stie mare lucru despre psihiatrie. Pe de alta parte, specialistul in psihiatrie poate sa respinga sau sa nu cunoasca tratamentele alternative, pentru ca el a fost invatat sa dea pilule, injectii si socuri electrice in loc sa faca alte chestii.

Bineinteles ca pacientul ar trebui sa fie persoana care hotaraste ce sa faca daca are o problema. De ce e amuzanta ideea? In general, omul bolnav se duce la doctor. Daca nu e vorba de o boala contagioasa gen tuberculoza, in tarile civilizate, pacientul nu este obligat sa se trateze, iar daca se trateaza, poate sa aleaga intre diversi medici si diverse tratamente. Poate ca unii nici nu s-au gindit la acest aspect, deoarece bolnavii au in general interesul sa se trateze si nu refuza tratamentul, si delatfel medicii de multe ori se poarta ca si cum ei ar hotari, dar de fapt pacientul are voie sa se trateze altfel sau in alta parte si chiar sa refuze tratamentul. Daca asa este in cazul bolilor fizice, de ce nu ar fi asa si in cazul asa-ziselor "boli psihice"?

Cu alte cuvinte, daca nu e voie sa il facem pe cineva sanatos cu forta cind are o boala psichica, pentru ce sa incercam sa il facem sanatos cu forta daca il consideram bolnav psihic?

Acest topic a fost editat de MonicaV: 27 Dec 2004, 11:46 PM

Moniva V, poate unii sunt mai inteligenti si si-au dat seama daca tu scrii la misto sau nu . Eu inca nu am putut sa-mi dau seama.
In orice caz, pentru mine , si nu sunt singura, bolile mentale si oricare alte boli care produc suferinta imensa nu sunt un subiect pe margiena caruia radem sau ne distram .
Astfel incat te-as ruga sa scrii ceva pe subiect ( daca ai ce ) si nicidecum sa afirmi ca bolile mentale sau tratamenutul lor nu exista sau ca sunt ineptii.

Daca un om cunoaste diversele posibilitati de tratament sau a mai fost tratat si tine mortis sa ia medicamentele prescrise de un psihiatru, treaba lui. Nu prea sint de acord, dar daca asa vrea omul, n-are decit. Asta nu inseamna ca nu exista alte posibilitati. In orice caz, hotarirea ar trebui sa ii apartina persoanei respective. In nici un caz nu e bine sa fie dat pe mina psihiatrului de cineva care ii vrea binele. Dealtfel, unele tratamente chiar produc o suferinta mai mare decit tratamentul. Cel putin, asa zic unii pacienti care se declara victimele psihiatriei si se bucura ca au scapat. Daca e asa de buna psihiatria, de ce vor pacientii sa scape? Ce fel de doctori sint aia care ii iau cu japca pe oamenii care nu vor sa se trateze?

In numele psihiatriei, se comit niste abuzuri pe care probabil ca nici politia nu si le permite. Eventual, doctorii cheama politia ca sa il ia cu forta pe pacient. Va dati seama cit e de usor sa sune cineva ca sa il bage la balamuc pe un om? Ca sa fie arestat, in general, omul trebuie sa comita o crima. Ca sa fie bagat la balamuc, nu. De fapt, psihiatria e un mecanism de represiune a comportamentelor nonconformiste, dar pe care legea nu le interzice. Nu cred ca legea zice ca nu ai voie sa te sui intr-un copac de pe strada si sa cinti.

Chiar daca nu sunt chiar noua la Hanul Ancutei pana acum am preferat mai mult sa urmaresc discutiile fiecarui topic decat sa intervin.
Urmaresc acest topic cu mare interes si am si eu cateva intrebari pentru MonicaV:
1. Ce intelegi prin boala psihica?
2. Ai avut cazuri in familie sau cunosti personal pe cineva diagnosticat ca fiind bolnav psihic si care s-a vindecat fara ajutor medicamentos?
3. Daca da ce anume a avut si cum s-a vindecat?
Multumesc anticipat pentru raspuns.

Nu stiu cum se face quote pentru a cita pe cineva asa ca am copiat pur si simplu ceea ce a scris MonicaV in postul anterior:"Nu cred ca legea zice ca nu ai voie sa te sui intr-un copac de pe strada si sa cinti". Poate ca legea nu zice ca nu ai voie sa faci asa ceva, zice pur si simplu ca tulburi linistea publica, in acest caz politia putand sa intervina si fie sa te duca la un spital pentru control phsihiatric, fie sa te amendeze. Cred ca Minerval iti poate da mai multe detalii.

Sa zica si altii ce inteleg prin boala psihica. Poate ca unii se gindesc la cazurile cele mai clare in care pacientul a pierdut complet contactul cu realitatea, pe cind altii se gindesc in general la orice fel de probleme psihologice, chiar foarte usoare. Eu nu sint de acord cu tratamentul fortat in nici unul din cazuri.

Mi s-a intimplat chiar mie sa muncesc nemaipomenit de mult pina cind am ajuns deprimata, dar mi-a trecut fara medicamente in citeva zile de concediu in care am stat acasa si nu am facut nimic, mai ales la inceput. Nu e vorba doar de stresul obisnuit. Era mai grav. Ma simteam intr-adevar trista, nu ma puteam concentra si nu aveam energie.

Chestia cu pomul si amenda: daca zice legea ca nu ai voie sa tulburi linistea publica, sa il amendeze pe individ, nu sa il bage la balamuc. Dealtfel, era vorba doar de un exemplu. Poate gaseste cineva niste exemple mai clare. Ideea e ca poti sa fii bagat la balamuc pentru comportamente care totusi nu sint interzise de lege. Daca sint interzise, ar trebui ca omul sa fie sanctionat conform prevederilor legii, nu sa fie bagat la balamuc. Dealtfel, nu e corect sa il privezi pe cineva de libertate, ca sa nu mai vorbim de rest (de exemplu, de tratamentele de la spital) pentru ceva care este pedepsit cu o simpla amenda. Daca legea nu prevede nici o pedeapsa sau prevede o pedeapsa mai mica, cu ce drept il inchidem pe om?

@ Monica V

Dar daca vorbim de suicid? Suicidul nu este interzis prin lege. Unul din şapte pacienţi cu depresie recurentă prezintă comportament suicidar. 70 la sută dintre cei care se sinucid suferă de o tulburare depresivă. Nici in acest caz nu trebuie spitalizati ?

Deci trebuie sa asteptam intai sa comita o crima ca sa-l putem sanctiona conform legii in loc sa incercam sa prevenim o eventuala tragedie ?