HanuAncutei.com - ARTA de a conversa!
Haine Dama designer roman

Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )

> Universul Credintei:

Mesajele cu caracter ateist sau care au ca scop denigrarea unei religii sunt interzise in cadrul acestui forum.

 
Closed TopicStart new topic
> Raspunsuri La Intrebari Ale Lumii De Astazi
Clopotel
mesaj 31 May 2008, 07:59 PM
Mesaj #1


Umil servitor la Han
******

Grup: Moderator
Mesaje: 4.051
Inscris: 2 December 03
Forumist Nr.: 1.345



UNUI RUGĂTOR DE CARE ÎŞI BAT JOC TOŢI CASNICII SĂI - Sfantul Nicolae Velimirovici
UNUI TÂNĂR CARE S-A ÎNGRIJORAT PENTRU PRIETENUL SĂU VANITOS - Sfantul Nicolae Velimirovici
FUMATUL ESTE UN PACAT? - Arhimandrit Teofil Paraian
STIINTA CONTESTA UNELE MENTALITATI BISERICESTI? - Arhimandrit Teofil Paraian
UNUI PĂRINTE, DESPRE ZESTREA ADUCĂTOARE DE NENOROC
DESPRE JURĂMÂNTUL CĂLCAT
UNUI BĂCAN, DESPRE MĂSURA DREAPTĂ




Acest topic a fost editat de Clopotel: 15 Jun 2008, 06:31 PM
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Clopotel
mesaj 31 May 2008, 08:01 PM
Mesaj #2


Umil servitor la Han
******

Grup: Moderator
Mesaje: 4.051
Inscris: 2 December 03
Forumist Nr.: 1.345



UNUI RUGĂTOR DE CARE ÎŞI BAT JOC TOŢI CASNICII SĂI

Pană ce nu începusei să te rogi lui Dumnezeu, erai tuturor drag. Iar acum, dintr-o dată, eşti în casa ta ca în mijlocul unei tabere duşmane. Mai înainte vreme te îmbătai, şi fumai, şi mai furai câte puţin, şi înjurai, şi trândăveai în zilele lucrătoare, şi făceai toate celelalte câte sunt urâte înaintea lui Dumnezeu şi a lumii cinstite. Şi totuşi, atunci erai drag tuturor din casă. Iar acum, când ai apucat-o pe calea dreptăţii, cinstei şi rugăciunii, acum toţi au tăbărât asupra ta ca un roi de viespi.
Bucură-te, frate, de o sută de ori bucură-te ! Oare nu vezi că în casa voastră se joacă drama Evangheliei ? In aceeaşi casă unde până acum se flecărea despre impozit şi sărăcie şi hoţi şi tăinuitori şi judecători, în aceeaşi casă au început să se împlinească prorociile evanghelice. Casa voastră s-a înălţat până la ceruri, s-a făcut scenă a dramei evanghelice, a făcut legătura cu timpurile apostolilor şi mucenicilor. Istoria Bisericii creştine se desfăşoară, la scară mică, în casa voastră. Iată proorociile lui Hristos, care s-au împlinit de nenumărate ori pe această planetă pământească şi care încep acum a se împlini şi în casa voastră:
Veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu, iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui (Matei 10, 22).
Şi vrăjmaşii omului vor fi casnicii lui (10, 36). Fericiţi sunteţi care plângeţi acum, că veţi râde. Fericiţi veţi fi când vă vor urî pe voi oamenii, şi când vă vor despărţi pe voi şi vă vor ocărî, şi vor scoate numele vostru ca un rău pentru Fiul Omului (Luca 6, 21). Amin, amin grăiesc vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura; şi voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră întru bucurie se va întoarce (loan 16, 20).
Ce poate fi mai desluşit decât aceste prorocii ? Iată, ele se împlinesc şi astăzi, lângă căminul tău, asupra ta. Ca atare, primeşte toate ocările ca pe nişte decoraţii. Să ştii că prigonitorii tăi se vor căi; batjocoritorii tăi vor tăcea, şi tu te vei bucura. Astăzi eşti cel din urmă în casa tatălui tău, însă degrabă vei fi cel dintâi. Iar cei care te prigonesc îţi vor sluji. Lucrul acesta e prezis, şi s-a adeverit de mii de ori şi în mii de locuri.

Pace ţie şi binecuvântare de la Domnul!
Sfantul Nicolae Velimirovici - Ed. Sofia


--------------------
Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre, zice Domnul.
Si cat de departe sunt cerurile de la pamant, asa de departe sunt judecatile Mele de judecatile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre.

(Isaia 55:8.9)


Ortodoxia - Calea intru Hristos - pe pagina 1 indexarea tematica a subiectelor pt. o usoara urmarire...
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Clopotel
mesaj 31 May 2008, 08:08 PM
Mesaj #3


Umil servitor la Han
******

Grup: Moderator
Mesaje: 4.051
Inscris: 2 December 03
Forumist Nr.: 1.345



UNUI TÂNĂR CARE S-A ÎNGRIJORAT PENTRU PRIETENUL SĂU VANITOS

Vanitatea este o boală duhovnicească, ea pune stăpânire pe acei oameni care şi-au pierdut ori nici nu au agonisit frica de Dumnezeu. In cartea Vieţii scrie: începutul înţelepciunii este frica de Domnul. Inţeleptul însetează a vorbi despre Făcătorul lumii, iar vanitosul a vorbi despre sine însuşi. Prietenul tău nu se ţine decât de aceia care îl laudă şi îl măresc. El însuşi vorbeşte despre sine şi caută să se vorbească numai despre el. îşi adună fotografiile din ziare - deşi ştie că ziarele dau şi fotografiile criminalilor - şi citeşte oricui scrisorile în care cineva îl laudă. S-a făcut urât tuturor, şi fiecare se fereşte de el. El îşi înte-
meiază slava pe cea mai şubredă temelie: pe vârfurile limbilor omeneşti. Nenorocit om ! El are nevoie de lecuire din plin: căci dacă o ţine aşa, boala înfumurării îl va aduce negreşit la săvârşirea unei fărădelegi asupra altcuiva sau asupra sa. Incearcă să-i citeşti cartea Ecclesiastului din Biblie. Apasă pe aceste cuvinte ale împăratului Solomon: deşertăciunea (vanitatea) deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune. Plimbă-te cu el prin cimitir, şi spune-i: „Aici, sub picioarele noastre, putrezesc gurile care ne-au lăudat!"
Povesteşte-i următoarea istorioară din Răsărit. La marginea drumului creştea un palmier mare, iar dedesubtul lui, un mărăcine. Călătorii treceau într-o parte şi în alta, iar mărăcinele îl agăţa şi îl zgâria pe fiecare. Călătorii, supăraţi, ocărau mărăcinele, plângându-se că nimeni nu îl taie ca să nu-i mai necăjească pe oameni. S-a mândrit mărăcinele, şi-a înălţat capul şi i-a spus palmierului cu trufie: „Cu ce-ţi ajută înălţimea ta dacă nimeni nu vorbeşte niciodată de tine ? Auzi cum se vorbeşte despre mine în fiecare zi, tot timpul ? Eu sunt foarte proslăvit în lume, iar tu - nimic". La care palmierul îi răspunse: „Neagră ţi-e slava, precum şi tu eşti negru. Ce se vorbeşte despre tine este mai rău decât tăcerea. Despre mine, oamenii vorbesc atunci când culeg curmale de pe ramurile mele. Rareori se aud, ce-i drept, aceste vorbe, dar ele sunt pline de recunoştinţă şi bunecuvântări". - Oamenii adevăraţi se îngrijesc cum vor da roadele bune ale vieţii, nu cum să se facă slăviţi de către cei din jurul lor. Slava, însă, îi însoţeşte pe oamenii drepţi precum însoţeşte ecoul glasul. Dar şi dacă acest ecou nu se aude întotdeauna pe pământ, el se aude negreşit în ceruri: fiindcă viaţa omului drept este legată de cer şi de veşnicie. Când Hristos făcea vreun bine, deseori oprea răspicat să se vorbească despre asta: ia seama, să nu spui nimănui! Sfinţii lui Hristos şi-au însuşit cu hotărâre această învăţătură şi fugeau ca de foc de slava omenească. O matroană romană a venit tocmai din Roma în Egipt ca să îl vadă pe sfântul Arsenie. Arsenie i s-a arătat; însă când ea a început să îl mărească pe acel sfânt bărbat, el s-a întors îndată în chilia sa şi a zăvorât uşa. Un alt următor al Evangheliei spunea: „Fiecare cuvânt de laudă despre mine îmi redeschide rănile vindecate din suflet".
Oricui doreşte din toată inima să îndrepte un om rătăcit, Dumnezeu îi ajută. Cred că şi ţie Bunul Făcător îţi va ajuta să-l vindeci pe prietenul tău de înfumurare. Nu-l vei vindeca tu, ci Doctorul Ceresc, dar după dorinţa şi rugăciunea ta fierbinte.

Pace vouă şi sănătate de la Domnul, amândurora !


--------------------
Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre, zice Domnul.
Si cat de departe sunt cerurile de la pamant, asa de departe sunt judecatile Mele de judecatile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre.

(Isaia 55:8.9)


Ortodoxia - Calea intru Hristos - pe pagina 1 indexarea tematica a subiectelor pt. o usoara urmarire...
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Promo Contextual
mesaj 31 May 2008, 08:08 PM
Mesaj #


ContextuALL









Go to the top of the page
 
Quote Post
Clopotel
mesaj 31 May 2008, 08:46 PM
Mesaj #4


Umil servitor la Han
******

Grup: Moderator
Mesaje: 4.051
Inscris: 2 December 03
Forumist Nr.: 1.345



- Fumatul este un păcat?

- Da. Eu sunt tare împotriva fumatului, şi la bărbaţi, şi la femei. Vin oameni la spovedit la mine şi-mi spun că fumează. Eu, dacă nu mai are niciun alt păcat, decât ăsta, că fumează, îi spun:
- Ne întâlnim când nu mai eşti fumător.
- Părinte, d-apăi cât fumez eu, iau câteva ţigări şi...
- Păi, atunci de ce-ţi mai pângăreşti sufletul? Nu mai fuma deloc!
- Păi, să vedem, că nu ştiu ce...
- Şi-atuncea, eu zic: la ce să te număr, la fumători sau la nefumători?
- La nefumători.
- Atunci, pe mine la ce să mă număr? Că eu sunt nefumător, nu tu! Deci păcatul, ca să ţi-l ierte Dumnezeu, trebuie părăsit; dacă nu-l părăseşti, nu ţi-l iartă Dumnezeu. Şi unii zic: „Păi, părinte, dar sunt şi preoţi care fumează!" Zic: la ăia să te duci! Sau zice: „Părinte, dar nicăieri nu scrie că fumatul este păcat". Şi zic: dragă, dar nici despre droguri nu scrie nicăieri. Tu ai văzut vreun om drogat? Că eu am văzut şi ştiu ce fac astfel de oameni. Şi nu scrie nicăieri că trebuie să eviţi drogurile, dar, cu toate astea, uite, noi susţinem că trebuie să le eviţi şi că e păcat să te droghezi. Tot aşa e păcat şi să fumezi. „A, păi - zice - ce fac eu e nimica toată! - Ei, păi dacă-i nimica toată, lasă-te de nimica toată!"
Arhimandrit Teofil Paraian
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Clopotel
mesaj 31 May 2008, 08:47 PM
Mesaj #5


Umil servitor la Han
******

Grup: Moderator
Mesaje: 4.051
Inscris: 2 December 03
Forumist Nr.: 1.345



- Consideraţi că ştiinţa contestă unele mentalităţi bisericeşti?

- Dragă, dacă se întâmplă aşa ceva, în cazul acesta încurcăturile care sunt le face sau omul religios care n-are cunoştinţe ştiinţifice, sau omul de ştiinţă care n-are cunoştinţe religioase. Credinţa şi ştiinţa sunt două lucruri care trebuie să meargă împreună, dar obiectul lor este cu totul diferit. Credinţa nu face ştiinţă, face conştiinţă, iar ştiinţa nu face conştiinţă, ci face ştiinţă în legătură cu legile lui Dumnezeu, în folosul oamenilor. Prin urmare, obiectivul fiind diferit, nu se poate pune problema unei convergenţe totale. Şi, mai ales fiindcă ştiinţa este la măsura omului, iar credinţa este din darul Domnului, nu poate fi vorba de o comparaţie.
Acuma, sigur că unii oameni de ştiinţă, de exemplu, explică existenţa lumii într-un fel, excluzând, să zicem, partea lui Dumnezeu în creaţia lumii; în cazul acesta, ei contrazic religia.
Religia vorbeşte despre existenţa lui Dumnezeu şi despre creaţia lui Dumnezeu, şi în felul acesta contrazice ştiinţa.
Noi ne bazăm pe ceea ce ne spune credinţa noastră şi credem în existenţa lumii prin Dumnezeu, şi-atunci n-avem de ce să cerem sprijinul ştiinţei ca să fim siguri de ceea ce ne spune credinţa. Ne bazăm pe argumentele credinţei, pe ceea ce ne spune credinţa. Dacă am căuta sprijin în afirmaţiile ştiinţei, ar însemna că punem ştiinţa mai presus de credinţă sau pe picior de egalitate cu credinţa. Important este ca fiecare să ştie ce urmăreşte.
Sigur că un om de ştiinţă poate să-L descopere şi pe Dumnezeu, din minunăţiile lui Dumnezeu. De exemplu, psalmistul, care era un om al credinţei, spunea, privind la natură: „Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut" (Ps. 103, 25); iar un om de ştiinţă, care ştie mai mult decât ştia psalmistul sau decât ştim noi despre natură - de exemplu structura unui grăunte de polen, care, deşi e atât de mic încât nu se vede cu ochiul liber, totuşi are o structură a lui -, îl poate vedea în grăuntele de polen pe Dumnezeu (pe Creator) mai bine decât îl vedem noi, care nu ştim structura lui, să zicem. Sau structura atomului: oamenii de ştiinţă, care ştiu structura atomului mai mult decât noi, pot vedea minunăţiile lui Dumnezeu în structura atomului mai mult decât noi. Aşa încât credinţa poate să-1 sprijine pe omul de ştiinţă, iar omul de ştiinţă poate să se sprijine pe rezultatele ştiinţei în vederea înmulţirii credinţei.
Se spune despre Pasteur că a fost un om foarte credincios şi că cineva ar fi zis către el: cum tu, care eşti aşa învăţat, eşti credincios ca un ţăran breton? (în regiunea Bretania din Franţa se socoteau că sunt cei mai buni credincioşi.)
Si el a raspuns: Da, sunt om invatat si sunt credincios ca un breton, dar, dac-as fi mai invatat, as fi credincios ca o bretona - stiindu-se ca femeile participa la viata religioasa mai mult decat barbatii.
Arhimandrit Teofil Paraian


--------------------
Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre, zice Domnul.
Si cat de departe sunt cerurile de la pamant, asa de departe sunt judecatile Mele de judecatile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre.

(Isaia 55:8.9)


Ortodoxia - Calea intru Hristos - pe pagina 1 indexarea tematica a subiectelor pt. o usoara urmarire...
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Clopotel
mesaj 15 Jun 2008, 06:19 PM
Mesaj #6


Umil servitor la Han
******

Grup: Moderator
Mesaje: 4.051
Inscris: 2 December 03
Forumist Nr.: 1.345



UNUI PĂRINTE, DESPRE ZESTREA ADUCĂTOARE DE NENOROC

Dumnezeu ţi-a dăruit un singur copil: o fiică. Şi tu ai irosit acest dar fără chibzuinţă. Ţi-ai băgat în cap că îţi vei putea face fericită unica fiică doar printr-o zestre mare. Şi ai neglijat în privinţa fiicei tale tot ce aduce cu adevărat fericire omului în această lume: şi educaţia, şi purtarea, şi inima, şi sufletul. N-ai făcut altceva decât să aduni bani de zestre. Gândeai: „Cu cât mai mare zestrea, cu atât mai sigură fericirea". Ai vrut să-ţi faci copilul cât mai scump şi să cumperi un ginere cât mai scump. La gândul prostesc ai adăugat şi fapta nedreaptă, şi anume când tovarăşul tău de afaceri a murit i-ai furat prin socoteli mincinoase partea şi astfel i-ai lipsit de pâine soţia şi copiii. Ai umplut cu bani carnetul de economii al „înzestratei" tale, dar şi sufletul tău cu nedreptate. Aşadar, pe prostie şi nedreptate ai zidit fericirea celei mai dragi făpturi, pentru care trăiai şi munceai. Ce-i de mirare că ceea ce s-a zidit pe o asemenea temelie s-a prăbuşit şi a căzut - pe tine şi pe fiica ta ? Ai uitat - dacă vei fi ştiut vreodată - că sfintele ceruri pedepsesc crunt prostia şi nedreptatea.

Peţitori lacomi de parale au dat năvală în casa ta. Şi unul dintre ei, de un cuget cu tine în ce priveşte banii, a reuşit să se însoare - să îşi însoare trupul cu fiica ta, iar inima cu banii tăi. N-a trecut însă nici un an de zile când într-o noapte „înzestrata" ta ţi-a bătut în poartă ciufulită, însângerată, acoperită de ruşine. Soţul s-a îmbătat, a bătut-o măr, a dat-o afară din casă însărcinată, iar a doua zi a părăsit casa şi a fugit în lume cu banii tăi. Acum îţi legeni nepotul lângă patul fiicei tale, despre care medicii au spus că are o boală de piept şi trebuie să meargă în Alpi - iar tu nu mai ai bani nici de Zlatibor, darămite de Alpi. Si îţi blestemi ginerele, întrebând dacă este pe lume dreptate a lui Dumnezeu ?

Cum să nu fie dreptate a lui Dumnezeu ? Şi cine nu credea în ea ar trebui să se încredinţeze din ceea ce s-a întâmplat cu tine. Prin zestre socoteai că îţi vei face fericit copilul, şi de fapt l-ai făcut nefericit. Ai luat pâinea de la gura orfanilor ca să-i asiguri şampanie fiicei tale, dar în schimb aţi ajuns flămânzi şi tu, şi fiica, şi nepotul. Cu zestrea ai cumpărat nefericire pentru patru: pentru voi trei şi pentru ginere. Fiindcă şi lui i-ai omorât sufletul cu zestrea. Deprins cu bani nemunciţi, de acum înainte va înainta repede în breasla escrocilor, ale căror morminte se află lângă drum.

Dreptatea lui Dumnezeu s-a arătat, şi cârtirea ta împotriva ei arată doar întunecarea ta cu nedreptatea. Şi vei fi, iată, doică nepotului tău, întotdeauna plin de grijă: ce vei vinde din casă ca să cumperi pentru el hrană şi pentru fiică medicamente ? Vei vinde totul pe te miri ce ca să vă ţineţi zilele, voi, cei trei din casă. Şi cu frică vei aştepta fiece nouă zi ca pe o veşnicie a lipsei. Şi vei asculta plânsul copilului şi tuşea mamei ca pe un şfichiuit de bici ce caută umerii tăi.
De ai fi fost modest şi ai fi învăţat-o ce este modestia si pe fiica ta ! Singurul tău copil ar fi cântat acum în casa unui om modest. Modestia însă, ca oricare altă virtute, ţi s-a părut ca o cântare biblică, demult răsuflată. Nu ştiai că virtuţile evanghelice sunt ziduri neclintite pe care se clădeşte sau de care se sfărâmă fericirea oamenilor.
Totuşi, eşti om. Şi ca om ai păcătuit, îndreaptă-te acum ca un om în nefericirea ta. Şi roagă-te lui Dumnezeu, căci cu El ai a te socoti, nu cu ginerele. Dumnezeu S-a arătat Drept asupra nedreptăţii tale; Se va arăta şi Milostiv asupra lacrimilor tale. Pe cei care se pocăiesc îi iubeşte, iar pe cei care se roagă îi ascultă. Nu osândi pe nimeni afară de tine însuţi. Şi înaintea judecătorului pământesc cel ce arată căinţă adevărată dobândeşte graţiere - iar Veşnicul Judecător, pe lângă graţierea de osândă, le dă celor care se pocăiesc şi daruri: darurile vieţii, luminii şi bucuriei. Aşadar, nu te teme. Ziditorul nu este departe de tine. El aşteaptă doar să simţi apropierea Lui. Iar simţământul apropierii Lui va topi grabnic gheaţa deznădejdii din jurul inimii tale.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Clopotel
mesaj 15 Jun 2008, 06:22 PM
Mesaj #7


Umil servitor la Han
******

Grup: Moderator
Mesaje: 4.051
Inscris: 2 December 03
Forumist Nr.: 1.345



GOSPODARULUI N. N.,
DESPRE JURĂMÂNTUL CĂLCAT

Ai păţit ceva foarte asemănător cu o intamplare din vremea apostolilor. Ţi s-a îmbolnăvit copilul. In suferinţa aceea i-ai făgăduit lui Dumnezeu că vei dărui bisericii o mică ţarină, numai să ţi se facă sănătos copilul. Comitetul parohial încercase de mai multe ori să cumpere ţarina aceea de la tine, fiindcă se învecina cu curtea bisericii. Tu cereai un preţ prea mare, dar iată că a venit necazul şi atunci ai făgăduit că vei da pământul acela în dar bisericii, într-adevăr, copilul ţi s-a însănătoşit. Atunci tu ai făcut uitat legământul. Soţia îţi aducea aminte neîncetat că trebuie să-l împlineşti. Ţie însă îţi părea rău de pământ, în cele din urmă ai născocit o viclenie pentru a împlini numai în parte ceea ce făgăduisei. Ai vândut ţarina unui om, ai păstrat jumătate din bani, iar cealaltă jumătate te pregăteai să o dai bisericii - dar nici pe aceia nu te-ai îndurat să îi dai din mână. Din acea jumătate ai luat iarăşi o parte şi ai cheltuit-o, iar restul l-ai dat bisericii, spunând că este preţul acelei ţarini. După aceea însă ţi s-a îmbolnăvit din nou copilul şi... a murit. Acum îmi scrii împovărat fiind de o mare jale. Legi moartea copilului tău de călcarea legământului făcut cu Dumnezeu. Spui că te-a cuprins o frică mare „de ceva tainic, care aduce fără milă nefericirea asupra oamenilor".
Citeşte capitolul 5 din Faptele Apostolilor. Acolo e descrisă o întâmplare asemănătoare. Adu-ţi aminte de cuvintele grăite de apostolul Petru către vinovat: "N-ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu". S-a întâmplat ceva asemănător şi în zilele noastre, într-un oarecare necaz un om a făgăduit că va da un bou pentru mănăstire. După ce a trecut necazul, omul s-a gândit că darul e prea mare şi că se poate răscumpăra cu ceva mai mic. A vândut boul, a cumpărat un mânz costeliv şi l-a dus la mănăstire, iar restul de bani l-a adus acasă - mai bine zis aşa credea el că o să facă. însă, pe când se întorcea de la iarmaroc a pierdut banii. Iar în acea noapte mânzul a fost împuns de un alt bou şi a murit.
Nu este Pronia nemilostivă, ci noi suntem nemilostivi cu sufletele noastre. Nu are Dumnezeu nevoie de ţarini sau de boi, ci vrea suflete sincere şi cinstite. Ceea ce Domnul vieţii şi al morţii a făcut casei tale nu e din ne-milostivire, ci tocmai din milostivire. A luat de la tine copilul nevinovat ca să îl mântuiască - de tine - în Rai, iar asupra ta a trimis jalea ca să te pocăieşti, să te schimbi, să te curăţeşti şi în cele din urmă se te învredniceşti de Rai şi de revederea cu dragul tău copil. Nu te mâhni pentru copil, ci mâhneşte-te pentru păcat, fiindcă aceasta e mâhnirea aducătoare de mântuire. Dacă, să zicem, nu ţi s-ar fi întâmplat nimic pentru călcarea legământului, ce s-ar fi întâmplat ? Tu ai fi continuat mai fără păs decât oricând să faci păcat peste păcat; copilul s-ar fi învăţat păcătos ca tine şi cu timpul v-aţi fi pierdut amândoi sufletele. Astfel, Făcătorul a întors nedreptatea ta în mântuire atât pentru copil, cât şi pentru tine. Drept aceea, nu cârti împotriva „nemilostivirii" Celui Preaînalt, ci mulţumeşte-i pentru milă.
Binecuvântare ţie şi pace de la Dumnezeu.


Go to the top of the page
 
+Quote Post
Clopotel
mesaj 15 Jun 2008, 06:28 PM
Mesaj #8


Umil servitor la Han
******

Grup: Moderator
Mesaje: 4.051
Inscris: 2 December 03
Forumist Nr.: 1.345



UNUI BĂCAN, DESPRE MĂSURA DREAPTĂ

Zis-a Mântuitorul nostru: cu ce măsură măsura masuraţi, cu aceea vi se va măsura. Că aceste spuse sunt sfinte şi adevărate, ne-o dovedeşti şi tu prin întâmplarea trăită de tine. Cu încuviinţarea ta, public această întâmplare ca să se folosească de ea şi alţii.
Băieţii de prăvălie te furau unul după altul şi toţi la rând. Şi tu îi dădeai afară unul după altul şi pe toţi la rând, schimbându-i iar şi iar. Angajai băieţi de prăvălie cu cele mai bune recomandări de cinste şi corectitudine, dar şi aceia se dovedeau a fi hoţi. Lucrul acesta te aducea uneori la turbare, alteori la deznădejde, întruna te plângeai prietenilor la bazar, dar nimeni nu putea să-ţi dea vreun sfat de folos. De obicei îţi spuneau: „Ce vrei, aşa e lumea astăzi!" Până la urmă, Dumnezeu ţi-a trimis un sfătuitor adevărat. Au venit în oraşul vostru nişte călugări ruşi să ceară milostenie pentru mănăstirea lor. Au intrat într-o dimineaţă şi în dugheana ta. Ai vorbit cu ei vreme îndelungată, în cele din urmă, te-ai plâns de necazul cu băieţii de prăvălie. Câtă vreme te plângeai tu, un călugăr bătrân te privea drept în faţă, tăcând. După ce ţi-ai terminat jelania, bătrânul a grăit: „Este leac pentru asta !". „Cum ? Unde ?"
- Leacul este în tine însuţi, a dat răspuns bătrânul. De acum înainte ia seama cum le masori tu însuţi clienţilor tăi. Umple măsura, întotdeauna umple-o cu prisosinţă ! Şi hoţii vor înceta să te mai fure.
Parcă a căzut trăsnetul peste tine ! Lucrul acesta nu ţi-l mai adusese la cunoştinţă nimeni, şi anume că erai furat fiindcă şi tu furai, îţi furai clienţii cu măsuri strâmbe şi în schimb băieţii de prăvălie te furau pe tine. Ai schimbat macazul îndată. Le măsurai tuturor cu prisos. Câteva fire de zahăr în plus, câteva boabe de cafea, sau de orez, sau din orice altă marfă, întocmai cum făceau negustorii de odinioară. Şi de atunci nu s-a mai pomenit furt în dugheana ta. Acum sunt câţiva ani de când lucrează la tine aceiaşi băieţi de prăvălie care te furau mai înainte. Toţi lucrează cinstit şi nici unul nu fură. Şi toată afacerea ta înfloreşte. Pur şi simplu simţi binecuvântarea lui Dumnezeu începând cu ziua în care bătrânul duhovnic ţi-a deschis ochii ca să cunoşti adevărul. Iar acum tu, ca un propovăduitor evanghelic, înveţi tot bazarul şi dai sfat în loc să-l ceri. Ba ai mai pus şi pe peretele dughenei o tăbliţă pe care scrie cu litere mari: cu ce măsură măsuraţi, cu aceea vi se va măsura.



--------------------
Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre, zice Domnul.
Si cat de departe sunt cerurile de la pamant, asa de departe sunt judecatile Mele de judecatile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre.

(Isaia 55:8.9)


Ortodoxia - Calea intru Hristos - pe pagina 1 indexarea tematica a subiectelor pt. o usoara urmarire...
Go to the top of the page
 
+Quote Post
andra_v
mesaj 26 Jun 2008, 01:25 PM
Mesaj #9


Cronicar
******

Grup: Moderator
Mesaje: 2.799
Inscris: 9 September 06
Din: Bucuresti
Forumist Nr.: 8.652



Indraznesc sa postez in cadrul acestui topic selectiuni din articolul lui Mircea Platon din Revista Rost
www.rostonline.org

"Patimile cu dezacordul domnului Pleşu



Articolul de mai jos a fost scris în urmă cu câţiva ani la solicitarea unor amici care pregăteau un grupaj pe tema filmului în «România literară». Atunci, articolului i-a fost refuzată publicarea. Îl public acum, cu speranţa că, fără a răni pe nimeni, va contribui la anumite limpeziri necesare.



Mircea Platon



Provocat de filmul lui Mel Gibson despre Patimile lui Hristos, dl. Andrei Pleşu reuşeşte, într-un articol publicat în "Dilema veche" în Săptămâna Mare, să fie paradoxal. Şi nu e unul din acele paradoxuri şugubeţe care-i menţin intelectualului încrederea în sine, ci de unul a cărui amărală îl face să aducă a sofism. "Mel Gibson a reuşit să facă un film despre Iisus Christos în care Dumnezeu lipseşte. Transcendenţa nu se manifestă decât vag meteorologic (nori, ploaie, cutremur)", scrie Domnia-sa. Pentru ca două duzini de rânduri mai jos să ne definească religia drept: "relaţia omului cu inevidenţa, asumarea unui mister care nu se poate nici analiza, nici clasa, nici dovedi ştiinţific." Dacă a doua propoziţie ar fi adevărată, atunci ar suprima obiecţia din prima. Pentru că, dacă religia e relaţia omului cu inevidenţa, atunci de ce să pretindem o fenomenologie alta decât cea "vag meteorologică", care se pretează de minune freamătului esoteric şi extazelor pitoreşti. Din fericire, definiţia pe care o dă dl. Pleşu religiei e incompletă, astfel încât Mel Gibson a putut să o nesocotească. În consecinţă, el ne oferă un film în care e vorba despre relaţia omului cu evidenţa: adică despre relaţia omului cu Dumnezeul întrupat, înomenit. Pentru cei care cred asta, cu Iisus Hristos. Pentru că, deşi nu ştiu ce e "religia", mersul la biserică mi-a dat o destul de bună idee despre Creştinism. La temelia acestei idei stă Crezul de la Niceea, care nu ne vorbeşte despre relaţia omului cu "inevidenţa", ci cu un Dumnezeu personal. Cu Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfăntul Duh. Adică, în filmul lui Mel Gibson, Cel Care se manifestă meteorologic (Matei 27 : 45 ; Marcu 15 : 38 ; Luca 23 : 44) [1], Cel răstignit, şi Cel Care, într-o scenă care a scăpat atenţiei dlui. Pleşu, apare în chip de porumbel (Luca 3 : 22). Chiar lăsând deoparte convertirile câtorva personaje (soldatul, Simon din Cirene, tâlharul) – convertiri care sunt tot forme de manifestare ale "transcendenţei" -, se poate deci spune că, pe peliculă, Dumnezeu nu se manifestă numai în chip meteorologic. Afară de faptul că porumbelul şi minunile săvârşite de Hristos pot fi numite "fenomene meteorologice", fapt pentru care, cu toată admiraţia pe care i-o port dlui. Pleşu, nu mă pot hotărî.

Cât despre violenţa deplânsă de dl. Pleşu la unison cu alţi mulţi critici de film, când am văzut filmul mi-am amintit imediat de uriaşele crucifixuri din bisericile şi catedralele Spaniei, şocante în realismul lor, cu răni purpurii şi adânci cât pumnul scobite în coasta lui Hristos. Catolicismul autoflagelant din care a ţâşnit acest film poate repugna multora, dar nu poate constitui un cap de acuzare împotriva lui Mel Gibson, pentru că el se înscrie în tradiţia bisericii lui (catolicilor nord-americani le sunt cunoscute "the 14 Stations of the Cross" din timpul vinerilor din Postul Mare). Şi nu e vorba de un moft sado-masochistic, ci de o iconografie şi de nişte practici ascetice întemeiate teologic de mari sfinţi ai Apusului. Poate că filmul nu poate fi arătat copiilor din zilele noastre, dar nu ar fi stârnit nici o cârteală din partea unor catolici medievali, cu ale lor misterii, mortificări şi stigmate. Când am citit că dl. Pleşu îl consideră o "drăcovenie" pentru că nu poate fi arătat copiilor, m-am gândit dacă li s-ar putea arăta acestora întâlnirile lui Iisus cu elementele umane "unsavoury" ale Ierusalimului. Sau dacă li s-ar putea proiecta o ecranizare de pilde patericale în care Sfinţi Părinţi merg să tămăduiască suflete în cartierele desfrânate ale Constantinopolelui. Sau ecranizări de vieţi de martiri (Sf. Agnes, Apollina, Agatha, Ipolit etc.).

În ceea ce priveşte "vampirul palid" pe care dl. Pleşu nu e mulţumit să-l vadă distribuit în film în chip de Necuratu, cred că intenţia lui Mel Gibson a fost de a ne înfăţişa răul ca o batjocură a binelui, ca schimonosire, ca parazitare a ceea ce e bun, a maternităţii, de exemplu, precum în scena cu diavolul androgin purtând în braţe un prunc diform, un pitic bătrâncios. Şi aspectul androgin al diavolului şi parodia de maternitate sunt, poate, trimiteri la actualele schimonosiri ale ideii de căsătorie ("same-sex marriage" şi adopţia copiilor în asemenea familii), schimonosiri împotriva cărora Mel Gibson, catolic practicant, tată a şase copii, dintre care o fată s-a călugărit, are o veche istorie de împotriviri.

Referindu-se la torţionarii direcţi sau indirecţi ai lui Iisus, dl. Pleşu scrie că "asistenţa - evreiască şi romană - jubilează grotesc, cu rânjete ştirbe şi priviri cleioase". Mi se pare că Mel Gibson a intuit foarte bine de unde gâlgâie cel mai mult rău în lume: din mârlănie. Aceeaşi mârlănie care i-a dat pe securiştii noştri îi anima şi pe torţionarii lui Iisus. Nu văd cum cineva care a apreciat filmele lui Lucian Pintilie s-ar oripila de pelicula lui Mel Gibson. Singura diferenţă e că Gibson explorează rădăcinile religioase ale bestialităţii, acea taină a lucrării răului în lume ( 2 Tesaloniceni, 2 : 17) căreia nu-i face o critică din punct de vedere al drepturilor omului, ci o critică fundamentală. Nu rezistenţa "supraomenească" vrea el să o evidenţieze prin îndelunga biciuire a lui Hristos, ci multele noastre păcate. Hristos nu se ridică de pe marmura însângerată în chip de Rocky, ca să arate cât de "tare" e. Se ridică pentru că trebuie să se ridice, trebuie să mai răscumpere din păcatele lumii, trebuie să ducă. Importantă nu e rezistenţa lui, ci îndârjirea noastră. Schingiuitul devine "obiect de cult" nu pentru că e schingiuit, ci pentru că, în absenţa Lui, vom continua să schingiuim. Iisus e piatra de poticnire a bestialităţii noastre, Patimile Sale sunt un nec plus ultra, o reducere la absurd şi crimă a realităţii care ne arată că singura rezolvare a ecuaţiei existenţiale, poartă îngustă spre Cer şi izbăvire din moarte, e chiar acel trup schingiuit. Ale cărui virtuţi mântuitoare Mel Gibson ni le arată în scena instituirii Euharistiei. Scenă pe care, iarăşi, dl. Andrei Pleşu pare a o fi pierdut. În general, citind articolul dlui. Pleşu rămâi cu impresia că autorul nu văzut tot filmul. De parcă, din când în când şi anume în momentele esenţiale, ar fi tras o fugă până la stand ca să-şi reumple cornetul cu floricele".

Acest topic a fost editat de andra_v: 26 Jun 2008, 01:28 PM


--------------------
An Appeal From James’ Family

An Appeal From James’ Family
Unidentified gunmen kidnapped journalist James Foley in northwest Syria on Thanksgiving Day, November 22 2012.

Jim is the oldest of five children. He has reported independently and objectively from the Middle East for the past five years. Prior to his work as a journalist, Jim helped empower disadvantaged individuals as a teacher and mentor assisting them in improving their lives.

The family appeals for the release of Jim unharmed.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
andra_v
mesaj 23 Jul 2008, 10:51 AM
Mesaj #10


Cronicar
******

Grup: Moderator
Mesaje: 2.799
Inscris: 9 September 06
Din: Bucuresti
Forumist Nr.: 8.652



Doua marturii despre avort:
http://cezarsalahor.wordpress.com/2008/02/...ei-tinere-mam...

http://www.danionvasile.ro/blog/2008/03/28...ca-si-drumul-...


M-am născut într-o familie în care nu se vorbea despre Dumnezeu. În toată
copilăria mea, nu-mi aduc aminte decât de o singură dată când am intrat
într-o biserică, cred că era biserica Zlătari. Şi eu şi sora mea eram mici
şi foarte, foarte emoţionate de preotul bătrân care ne-a luat în faţa
altarului. Nu prea înţelegeam noi mare lucru, nu ne vorbise nimeni despre
credinţă. La 16 ani am suferit o depresie puternică. Mă uitam la părinţii
mei a căror viaţă se împărţea între mersul la serviciu şi uitatul la
televizor şi mă întrebam cu disperare: „Asta să fie viaţa? La asta se rezumă
tot? Mai bine mă sinucid decât să duc o astfel de viaţă de robot, la capătul
căreia mă aşteaptă doar nimicul." Îmi aduc aminte că era imediat după
Revoluţie, la televizor începuseră să se difuzeze emisiuni spirituale şi,
într-o zi, am auzit „Tatăl Nostru". Am simţit o emoţie atât de puternică…
încă o mai simt, când mă gândesc… şi în clipa aceea, am ştiut că acesta este
răspunsul, că singurul sens al vieţii este Dumnezeu şi că nu voi putea trăi
altfel decât ducând o viaţă în Dumnezeu. În mintea mea de copil de 16 ani,
mă hotărâsem să mă călugăresc. La 17 ani, mi s-au întâmplat două lucruri,
practic simultan. Sora mea a primit o invitaţie la o conferinţă a unui
pastor al adventiştilor de ziua a şaptea, şi am hotărât să mergem împreună.
În acelaşi timp, o prietenă m-a dus la o întâlnire a tinerilor ortodocşi,
care presupunea participarea săptămânală la slujbele Bisericii, şi care avea
ca scop final plecarea la Întâlnirile Tinerilor Creştini de la Taizé. La
conferinţa adventiştilor, am fost primite cu vorbe bune, cu amabilităţi, cu
bunăvoinţă, ni se răspundea la orice întrebare aveam, chiar eram încurajate
să punem întrebări. La biserica ortodoxă, preotul ne apostrofa şi mi se
părea că ne priveşte de sus, pe noi, gloata de tineri, cam gălăgioşi şi fără
cuvenitul respect faţă de Sfânta Slujbă care se ţinea. Şi, copil doritor de
acceptare şi de mângâiere, am sucombat în faţa seducţiei sectanţilor. Am
fost pe punctul de-a mă „boteza" în erezia lor, şi singurul lucru care m-a
oprit au fost ameninţările părinţilor noştri, exasperaţi şi panicaţi de
bruscul nostru interes pentru religie. Aşa că, nu m-am mai botezat
adventistă, în schimb am plecat la Întâlnirile Tinerilor Creştini (cu asta
ai mei au fost de acord, pentru ca fata lor pleca astfel la Viena),
întâlniri care au avut loc, de fapt, tot într-o biserică protestantă, în
care se cântau cântece religioase protestante, ortodoxe şi catolice. Un mare
„ecumenism". Care pe mine, fire împăciuitoare, şi deja sedusă de adventişti,
mă atrăgea.


Apoi, preocupările mele au devenit mai lumeşti, am început să învăţ pentru
facultate, nu mai aveam timp să mă gândesc la Dumnezeu, decât poate înainte
de examene, când m-am rugat pentru reuşită. Şi Dumnezeu mi-a răspuns la
rugăciuni, şi am intrat la facultate fără prea multe pregătiri. Brusc mă
simţeam importantă, eram apreciată şi iubită de colegii de facultate (eu,
mica fată timidă, respinsă de părinţi şi de colegii de şcoală). Şi-atunci,
i-am spus lui Dumnezeu, cu îngâmfare şi sfidător: „Doamne, vreau sa cunosc
şi iubirea oamenilor, nu doar pe a Ta".
Un an mai târziu, cunoşteam un cuplu de tineri, care în loc să vorbească
despre discoteci şi petreceri, vorbeau despre Dumnezeu, dar şi despre nişte
lumi fascinante, paralele, despre misiunea României, despre extratereştri,
despre yoga, despre reîncarnarea marilor maeştri şi a marilor sfinţi în
România, despre cum toate religiile sunt căi spre acelaşi mare adevăr,
despre cum fiecare om poate ajunge una cu Dumnezeu. Vorbe frumoase, vise
frumoase, poveşti frumoase… Îmi înaripau imaginaţia. Toate dublate de o
primire cu braţele deschise. Eram „iubită", eram „acceptată". Apoi a început
să mi se spună că eu sunt o aleasă, o sfântă reîncarnată pentru marea
misiune. Ooooo…, ce putea cere mai mult o fată de 19 ani? Orgoliul meu era
consternat şi încântat. Începusem să cred şi să înghit absolut tot ce mi se
spunea. Când mi s-a spus că chiar „conducătorul" acestui mic grup de
„prieteni", este reîncarnarea lui Iisus, revenit pe Pământ pentru judecată,
aveam deja creierul atât de spălat, încât am acceptat fără rezerve. După doi
ani în această companie, „vedeam" aure, „vorbeam" cu „spiritele" morţilor,
testam chakre, făceam tehnici de yoga, magie „albă", credeam că tot ce-i rău
e bine şi că tot ce-i bine e rău, aruncam cu noroi în lucrurile sfinte.
Mi-am vândut sufletul, iar când m-au legat bine, au întors foaia. Am fost
umilită, folosită, torturată psihic, fizic si moral în moduri inimaginabile,
despre care încă mi-e greu să vorbesc, şi nici nu vreau, pentru a nu sminti
pe nimeni. Am fost aruncată în păcate cumplite, pentru că astfel, ni se
spunea, ne putem smeri mai bine. Şi după un timp, păcatul a devenit însuşi
felul meu de a trăi. Ba încă şi pe mulţi alţii i-am tras în păcat. Cu gura
ajunsesem să „propovăduiesc" ereziile şi păcatul, viaţa mea întreagă era
înglodată în păcate cumplite, în timp ce sufletul meu se tortura în chinuri
groaznice. Am fost la un pas de nebunie, la un pas de sinucidere (oricum,
m-aş fi sinucis oricând, dacă „gurul" ar fi cerut-o, chiar eram pregătiţi
pentru această posibilitate). Dar, sufletul meu plângea. Eram ruptă între
ceea ce mi se băgase în cap, şi credinţa mea profund interioară că Dumnezeu
înseamnă Bunătate, Iubire, Curăţenie. Aveam nevoie de cineva care să-mi
confirme că aceşti oameni nu sunt cine se pretind a fi, cineva care să mă
ajute să ies de sub puterea lor malefică, pentru că singură nu mai puteam.
Într-o zi, m-am rugat cu disperare: „Doamne, te rog, ajută-mă, ajută-mă să
înţeleg, să văd care este adevărul, să înţeleg." Şi, da, Dumnezeu mi-a
trimis pe cineva care m-a scos din această sectă. Cu puterea dragostei.
Trecuseră şapte ani de când cunoscusem acel cuplu de tineri.
Şi, nu, nu m-am întors instantaneu la o viaţă curată, şi nici la Ortodoxie.
Continuam să duc o viaţă păcătoasă, continuam să cred o parte din minciunile
care mi se băgaseră în cap.


Dar au început să mă ardă din ce în ce mai tare păcatele pe care le făcusem,
viaţa pe care continuam să o duc. Nu eram convinsă de Ortodoxie, dar la
insistenţele celui care mă scosese din acea sectă, şi pentru că sufletul meu
căuta alinare, am ajuns la o mănăstire, la un duhovnic, cu gândul să mă
spovedesc. Nu m-a spovedit acel duhovnic faimos, ci un preot tânăr, de-o
vârstă cu mine, blând, care nici măcar nu m-a lăsat să citesc de pe o hârtie
păcatele pe care le scrisesem, ci a stat muuult, mult de tot de vorbă cu
mine, mai mult ca un frate, cu blândeţe şi înţelegere. Dar n-am plecat bine
din mănăstirea aceea, că am căzut repede în păcate cu bărbatul pe care îl
iubeam (şi se vede treaba că îl iubeam mai mult decât pe Dumnezeu). La nici
două luni, am rămas însărcinată. În clipa în care i-am spus acest lucru,
bărbatul respectiv, nu numai ca mi-a întors spatele şi şi-a uitat toate
promisiunile şi declaraţiile de dragoste, dar, deşi eram însărcinată, m-a
distrus psihic, amintindu-mi zilnic cât de scârbit se simte de mine şi de
viaţa mea păcătoasă.


M-am trezit singură, însărcinată, umilită, hăituită. Părăsită de părinţi,
bărbatul iubit, prieteni. De toţi cei pe care căutasem toată viaţa să-i
mulţumesc. Parcă deodată mi s-a înfăţişat înaintea ochilor toată greşeala
mea, tot păcatul meu, toată minciuna şi înşelăciunea. Nici măcar copilul din
pântece nu mi-l puteam iubi, căci vedeam în el minciuna şi păcatul meu. N-am
avortat pentru că n-am îndrăznit să pun şi omorul pe lista păcatelor mele,
dar aş minţi dacă aş spune că nu mi-am dorit ca acest copil să nu mai
existe. Aş fi vrut să alerg la preotul care mă spovedise, dar n-am făcut-o,
îmi era îngrozitor de ruşine. Toată sarcina şi încă trei ani după naşterea
băieţelului meu, am trecut prin depresii cumplite. Când copilul era foarte
mic am fost la un pas de sinucidere. Nu-mi mai păsa de nimic. În secunda
aceea, în întunericul cumplit din mine, undeva adânc în sufletul meu am
simţit (altfel nu pot spune), o voce blândă, care îmi spunea că totul va fi
bine. Scriu şi plâng, pentru că mare e iubirea lui Dumnezeu, care îl scoate
pe păcătos şi de pe buza iadului.
Şi dacă vă întrebaţi ce m-a adus la Ortodoxie… Dacă toate ar fi fost bine
după naşterea băieţelului meu, poate că m-aş fi întors la viaţa de compromis
şi păcat. Dar copilul meu, încă de la naştere, avea noaptea coşmaruri, se
speria din orice, se închidea în lumea lui, refuza să vorbească, a devenit
chiar violent. Şi în sufletul meu de mamă am ştiut că din cauza păcatelor
mele e aşa. Şi-am început să mă rog la Dumnezeu cu toată puterea şi să-mi
plâng păcatele a căror urmare o vedeam în copilul meu. Şi amintirea
blândeţii preotului care m-a spovedit cu patru ani în urmă m-a făcut să
intru în biserici ortodoxe şi să mă rog înaintea sfintelor icoane. Apoi,
Dumnezeu a rânduit ca lângă blocul nostru, să se ridice o bisericuţă în care
slujeşte un preot blând şi plin de dragoste, care face ca duminica, la
Sfânta Liturghie bisericuţa noastră să fie neîncăpătoare. Un preot care se
umple de bucurie când un copil îi intră în biserică, îl ridică în braţe şi
îl binecuvântează şi ne povăţuieşte pe noi, mamele grijulii să îi lăsăm să
meargă oriunde vor ei, să mângâie icoanele, să aprindă lumânări…
Şi într-o zi, mi-am luat inima în dinţi, am cumpărat un îndreptar de
spovedanie, am umplut multe, multe pagini, şi cu prima ocazie în care am
avut cu cine să-mi las copilul, m-am dus şi m-am spovedit la primul preot pe
care l-am găsit dispus să mă spovedească. Şi numai voi, cei ce v-aţi întors
la Dumnezeu puteţi să înţelegeţi bucuria, pacea şi liniştea din sufletul
meu. Parcă m-am întors cu adevărat acasă.
Şi dacă vă întrebaţi cum ne este azi, am să vă mai spun încă ceva. Chiar
înainte de a mă spovedi, câteva zile la rând, tot auzeam despre minunile
Sfântului Nectarie. Iar în ziua în care m-am spovedit, în biserică, în timp
ce îl aşteptam pe preot, o doamnă în vârstă s-a apropiat de mine,
spunându-mi că aşa simte, că Dumnezeu o trimite la mine, şi printre altele,
mi-a dăruit Acatistul Sfântului Nectarie. Pe care de-atunci îl fac în
fiecare zi, iar copilul meu devine de la o zi la alta un îngeraş cuminte,
ascultător, sensibil, spre mirarea şi uimirea multora.


Mă gândesc la acele cuvinte pe care le-am spus acum mulţi ani: „Vreau să
simt şi dragostea oamenilor, nu numai a Ta, Doamne"… Azi spun „Lasă-mă
Doamne să simt numai dragostea Ta, că de nimic altceva nu mai am nevoie".
Îţi mulţumesc Doamne, că nu te-ai scârbit de mine atunci când oamenii m-au
lepădat ca pe un gunoi, Îţi mulţumesc pentru dragostea ta infinită.
Doamne Iisuse Hristoase, Maica Domnului, Sfinte Nectarie, Sfinte Stelian vă
mulţumesc că ne protejaţi şi că m-aţi călăuzit înapoi, spre dreapta
credinţă.
Iertare îmi cer că am scris atât de mult. Aici e toata viaţa mea. Să fie
spre folos şi altora. Căci şi mie mi-a fost de folos să citesc mărturia lui
Danion şi a altora care au trecut prin ce am trecut eu, să aflu că Dumnezeu
i-a primit cu braţele deschise atunci când s-au întors. Doamne ajută!






--------------------
An Appeal From James’ Family

An Appeal From James’ Family
Unidentified gunmen kidnapped journalist James Foley in northwest Syria on Thanksgiving Day, November 22 2012.

Jim is the oldest of five children. He has reported independently and objectively from the Middle East for the past five years. Prior to his work as a journalist, Jim helped empower disadvantaged individuals as a teacher and mentor assisting them in improving their lives.

The family appeals for the release of Jim unharmed.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
andra_v
mesaj 30 Jan 2009, 05:52 PM
Mesaj #11


Cronicar
******

Grup: Moderator
Mesaje: 2.799
Inscris: 9 September 06
Din: Bucuresti
Forumist Nr.: 8.652



Lepadarea de istorie, Interviu cu Pr. Mihai Andrei Aldea

Sursa: http://victor-roncea.blogspot.com/2009/01/...estatia-de.html


Un singur lucru sare in ochi trecatorului, strain de cartierul bucurestean Berceni, care traverseaza banala strada Covasna: intr-un loc cu iarba, unde ar fi putut sa zaca lejer cateva masini abandonate sau vreun butic, se gaseste o bisericuta cat un apartament mai mic. Avand hramul "Sfantul Daniil Sihastrul", ea a fost construita, cu mari eforturi si destule piedici, din…doua module de beton folosite de obicei pentru garajele care uratesc atat de mult fata capitalei Romaniei. Aceasta bisericuta exista doar datorita daruirii si ravnei preotului paroh Mihai Andrei Aldea.
Preotul este foarte tanar, plin de energie si are o privire agera si patrunzatoare. Oamenii vin cu placere la biserica lui si pentru ca, in ciuda lipsei de fonduri, parintele Aldea nu incaseaza nici un fel de taxe pentru serviciile sale. Cu toate acestea, a putut gasi bani pentru inceperea construirii unui locas de cult mai mare, din lemn, care sa inlocuiasca mica "ambasada a Imparatiei lui Dumnezeu", dupa cum numeste chiar el bisericuta.
Stam de vorba intr-o duminica. Tanarul preot vorbeste liber si simplu, fara fraze sforaitoare, si reuseste sa dea raspunsuri scurte si concise. De aceea, suntem siguri ca intalnirea cu el reprezinta o experienta deosebita pentru toti cititorii nostri.
Reporter: Istoria Romaniei a fost marcata de legatura intre conducerea laica a statului, ca putere executiva si Biserica Ortodoxa Romana, ca pastratoare a traditiilor si valorilor. In ce masura sitatia de astazi, dispretul si delasarea puterii politice fata de aceste valori, poate fi interpretat ca o ruptura intre cele doua institutii?
Pr. Mihai Andrei Aldea: Vreau sa fac intai o precizare: Biserica nu este o institutie. Biserica este Imparatia cerurilor, iar Biserica vizibila pe pamant este partea vizibila a Imparatiei cerurilor. Ea cuprinde in cadrul ei o serie de institutii, ca monahia, preotia, diaconia si celelalte.
In ce priveste colaborarea intre conducerea statului si Biserica…aceasta nu a existat niciodata. Pentru ca atunci cand statul si Biserica lucrau impreuna, nu exista un stat laic, ci un stat crestin ai carui membri – functionari – erau unsi, aveau har dumnezeiesc. Nu erau laici, nu erau desprinsi de Biserica, nici ei personal, nici clasa lor. In momentul in care statul s-a declarat laic, s-a rupt de Biserica si de Dumnezeu, si in mod firesc a aparut conflict intre stat si Biserica. Acesta s-a simtit incepand cu domnitorii fanarioti si s-a accentuat odata cu domnitorii masoni, apoi a degenerat din ce in ce mai mult, pana in perioada de exaltare a comunismului in Romania, ultima forma a existentei statului laic, in opozitie cu Biserica. Iata deci, ruptura este veche, iar situatia de astazi este o continuare fireasca a "normalitatii" din trecutul apropiat.
R: Traim intr-o lume aflata in schimbare. Vedeti necesara o schimbare in mesajul pe care il transmite B.O.R. pentru ca aceasta sa faca fata noilor realitati?
Pr. MAA: Biserica Ortodoxa Romana nu are nevoie de o noua orientare! Are nevoie sa se intoarca la traditiile de care multi, chiar parte dintre factorii de raspundere ai Bisericii, au uitat! Trebuie sa se intoarca la adevarul simplu si direct al lui Hristos si la invataturile Sfintilor Parinti. Adica la ceea ce ni s-a lasat si dat de la Duhul Sfant, noua, preotilor, pentru a-i putea mantui pe oameni. Caci misiunea Bisericii este in primul rand aceea de a-i calauzi pe oameni spre mantuire. Si pentru acest lucru, ea trebuie sa fie ancorata pe deplin in invatatura lui Dumnezeu.
Din nenorocire, exista in cadrul B.O.R. multi oameni care sunt atrasi catre tot felul de curente moderniste, intelectualiste, devin propovaduitori ai acestora, si din nenorocire Sfantul Sinod n-a luat nici o masura pana in ziua de azi impotriva lor. Asta este ce ar trebuie schimbat.
R: Ce trebuie sa insemne pentru tanarul roman de astazi, aflat prea mult sub imperiul lui "aici" si "acum", notiuni ca "traire crestina" si "mantuirea sufletului"?
Pr. MAA: A vorbi despre trairea crestina si mantuirea sufletului inseamna in primul rand a vorbi despre realism. In momentul in care cineva se limiteaza la "aici" si "acum", el este mai rau ca un orb. Orbul stie ca nu vede, pe cand cel care se limiteaza la clipa de fata se opreste la cativa centimetri in fata sa si are impresia ca vede! Dar e fals, caci este mai rau ca un orb! Omul trebuie sa inteleaga bine ca este nemuritor. Si daca intelege asta, o sa vada lucrurile de undeva de deasupra, trecand peste momentul imediat sau consecinta imediata. Sa inteleaga ca toate lucrurile incep si se termina inaintea lui Dumnezeu si in lucrarea lui, si atunci in toata viata lui o sa faca referire la acest moment, in care in fata lui Dumnezeu va trebui sa prezinte, sa raporteze, ce a facut, si sa astepte verdictul Lui: ai inmultit talantii pe care ti-i i-am dat sau i-ai risipit? (Matei 25.14-30)
Dar nu poti sa inmultesti talantii cata vreme te gandesti doar la "aici" si "acum". Nici macar sa ii ingropi nu poti, ci doar sa ii cheltuiesti. Esti mai rau decat sluga care a ingropat talantul, pentru ca daca te gandesti doar la viata aceasta, la "aici" si "acum", nu mai gandesti ca vine Stapanul si iti cere socoteala! Si in ziua Judecatii nu mai ai nimic! Deci, este obligatoriu ca sa intelegi ca realitatea porneste, izvoraste din Dumnezeu, si ca lucrurile din jur sunt trecatoare, iar Dumnezeu este vesnic si atunci in toata viata ta trebuie sa te raportezi la Dumnezeu pentru a sti ce sa faci acum si aici.


Nevoia de duhovnic


R: Ce le-ati spune tinerilor care nu au incredere in Biserica si nu participa la viata religioasa pe motiv ca preotii au pacate lumesti?
Pr. MAA: Sa-si caute un preot bun.
R: Atunci dati-mi voie sa trecem la urmatoarea intrebare: cat este de important duhovnicul pentru un tanar crestin? Cum poate acesta proceda, concret, daca vrea sa-si gaseasca un duhovnic?
Pr. MAA: Sa stie ca nimeni nu se naste invatat. Fara un duhovnic bun, nici nu poti ajunge invatat. Ai doua posibilitati: sa te lasi cucerit de duhul veacului acestuia, care stiti ca este un duh al satanei, sau sa vrei sa inveti cele ale lui Dumnezeu, dar, dupa cum spune Sfanta Scriptura, cum ai putea sa intelegi daca nu te va invata cineva? Acel cineva este obligatoriu sa fie cautat si gasit. Omul care nu are indrumator este pierdut. Daca orb pe orb va calauzi, amandoi vor cadea in prapastie! Deci, gasirea unui duhovnic bun este o necesitate fundamentala a omului, fie tanar, fie batran, pentru ca omul se poate trezi la realitate si la batranete…
Pentru a-si putea gasi un duhovnic, omul trebuie sa caute si, asa cum am spus mai inainte, sa se raporteze la Dumnezeu. Nu trebuie asadar cautat duhovnicul dupa voce, sau dupa infatisare sau statura; ci dupa alte criterii. Duhovnicul trebuie sa nu fie mandru, sa fie cinstit si sa fie ancorat in Sfintii Parinti. Si sa stie cel ce cauta, ca duhovnicul adevarat face ceea ce invata. Zice: faceti rugaciunea, dar intai si intai, el face rugaciunea! Invatatura duhovnicului trebuie sa fie 100% ortodoxa. In momentul in care el incearca sa impace religia cu stiinta, in loc sa arate lipsurile stiintei fata de credinta, in momentul acela sufera o alunecare. Cat despre comportamentul sau fata de pacatul marturisit, scopul lui nu este de a accepta raul si neadevarul pe motiv ca "il intelege" pe om, ci acela ca, tocmai, intelegandu-l, sa-l ajute sa se ridice la alta stare, sa se mantuiasca. El intelege imprejurarile sau motivele care determina omul sa savarseasca un pacat. Arata mila de lupta sufleteasca pe care el o duce. Dar intelegerea este buna daca serveste omului la ridicarea spre starea de sfintenie, asta este rolul duhovnicului si asa trebuie el sa procedeze. Daca preotul se limiteaza la ascultarea unei insiruiri de pacate nu isi face datoria de duhovnic. Iar cel care se multumeste cu un asemenea tratament pentru ca apoi sa reia de la capat sirul pacatelor fara nici o imbunatatire, fara nici un canon, eventual doar dand niste bani la biserica, acela nu este decat un inselator. Un negustor! El vrea sa cumpere har si mantuire pe bani, iar asta nu se va intampla niciodata! Iar preotul care accepta asa ceva este tot un inselator.
E adevarat, la ora actuala sunt la noi in tara putini duhovnici de felul acesta, dar ei exista. Trebuie sa-i cautati! Si nu trebuie ca la prima dezamagire, la primul preot care nu e asa cum trebuie sa fie, sa va opriti si sa renuntati, pentru ca aceasta inseamna sa va supuneti duhului veacului acestuia. Staruiti, cautati si veti gasi. Dar sa cautati dupa Dumnezeu, caci daca veti cauta un preot vestit pentru ca e mare intelectual, sau altele de felul acesta, exista marele risc sa cadeti in plasa unui om care de fapt este rece. Forma poate insela, nu este un lucru esential. Nu uitati ca diavolul isi poate lua forma si chip de sfant…
R: Mai au romanii nevoie de modele? Daca da, care pot fi acestea? Marii oameni ai neamului sunt ignorati, iar din cartile de istorie ne zambesc…vedete mondene.
Pr. Mihai Andrei Aldea : Sigur ca avem nevoie de modele! Sa luam drept exemplu sfintii romani - si nu numai -, care constituie cel mai desavarsit model! Uitati-va la sfinti precum Stefan cel Mare, sau Constantin Brancoveanu, sau Ioan cel Nou de la Suceava, si sa adaugam aici pe Constantin cel Mare. Acestia au fost personalitati ale vietii politice sau economice. Ei ne arata ca poti fi un bun crestin si, in acelasi timp, sa ai si o activitatea mireneasca (lumeasca) implicand si bogatie, si putere, toate acestea fara sa te desprinzi de Dumnezeu. Acesti sfinti sunt modele de viata crestina, care ne arata ca putem sa tinem legea noastra ortodoxa, si in acelasi timp sa ducem o viata normala, fara sa fie nevoie sa ne retragem cu totii in pesteri ca pustinicii! Poti fi in mijlocul lumii, chiar sa ai o functie, si sa iti pastrezi legea si credinta!


Pericolul globalizarii
R: Cum priveste un preot globalizarea?
Pr. MAA : Globalizarea este un concept foarte inselator, pentru ca ea cuprinde multe fenomene aparent bune, care in realitate, la o analiza mai atenta, se dovedesc a servi interesele unor grupuri privilegiate. Dreptul la libera circulatie, despre care vorbeam, e un drept salutar. Posibilitatea de a comunica mai repede, cu oameni din diferite colturi ale lumii, este iarasi un lucru bun. Dar folosirea acestor lucruri bune pentru disparitia statelor si natiunilor, a traditiilor, pentru a impune puterea unor grupuri de aristocrati asupra intregii lumi, nu se justifica si transforma globalizarea intr-o inselatorie si intr-o catastrofa. Se folosesc, din pacate, cele mai frumoase sentimente umane pentru a justifica globalizarea. Sa ia aminte oamenii, sa nu cada in plasa care li se intinde!
R: Se vorbeste foarte mult despre integrarea europeana. Formarea unui stat european unic presupune nu doar disparitia granitelor nationale, ci si abandonarea constiintei nationale si a apartenentei la un sistem de valori propriu, in favoarea formarii unei "constiinte europene", ca garantie a unei vieti mai bune. Cum vedeti aceasta schimbare? Este ea dictata de interese politice oculte, sau este un proces firesc de transformare?
Pr. MAA : Nu este un proces firesc. Nu este dictata nici de necesitati politice reale. Este rezultatul unor presiuni de la nivel mai inalt. Avem de-a face cu acea lucrare a Satanei de nivelare a personalitatii umane. Diavolul a incercat intotdeauna sa ii transforme pe oameni intr-o turma de prosti care poate fi dusa unde vrea el. Adica in iad. Si acest lucru, printre altele, se face si prin disparitia nationalitatilor. Pentru ca nationalitatea contine un specific care se constituie in parte a personalitatii umane. In momentul in care aceasta dispare, omul e dezradacinat, dezorientat, si e foarte usor sa fie preluat si prelucrat de fortele raului. Acesta este scopul intregii activitati de "integrare", pentru ca in ceea ce priveste o asociere economica, politica sau militara intre stratele euopene, ea se putea realiza si fara acest circ cu Europa Unita. Vreti sa vorbim de libertatea de miscare? Sa ne aducem atunci aminte ca in 1900 un roman se urca in tren la Bucuresti si cobora la Paris, fara nici un fel de problema cu vizele sau cu altceva! Deci nu este nevoie de toata aceasta "demonstratie de forte" pentru o Europa unita ca sa obtii rezultate. Dreptul la libera circulatie era mult mai respectat acum 100 de ani decat este acum. Iar celelalte lucruri, ca asocierea politica sau economica intre state, repet, se puteau gandi si fara disparitia granitelor sau a nationalitatilor.
R: Ce trebuie sa creada tanarul roman despre participarea Romaniei la un razboi de agresiune, asa cum a fost cel din Irak? Este ea justificata? Cum vedeti invocarea in acest sens a intereselor nationale?
Pr. MAA : Nu are nici o legatura interesul national cu participarea la un razboi de agresiune! Biserica ortodoxa se roaga pentru ostasii romani care au murit in orice loc "pentru apararea tarii si a credintei". Cei care au plecat in Irak sunt mercenari si nu pot fi – chiar daca vreunul din ei moare acolo – pomeniti in rugaciuni. Nu au nici o legatura nici cu interesul national, nici cu istoria neamului; s-au dus acolo pentru bani, fara a tine cont nici de dreptate, nici de adevar.
R: O problema deosebit de mare cu care se confrunta romanii astazi este invazia sectelor. Ortodoxia a fost relativ impermeabila la influentele negative din afara, inclusiv in perioada comunista. Astazi insa, beneficiind de legislatia invechita si de deschiderea practic fara bariere de dupa 1989, o multime de asa-numiti evanghelizatori s-au repezit sa distruga dreapta credinta. Cum se poate apara crestinul ortodox roman de aceasta invazie?
Pr. MAA : Foarte simplu: constientizand ca Biserica lui Hristos exista de cand a venit Hristos, deci orice religie care a aparut mai tarziu este un fals. Catolicismul, protestantismul, adventismul si toate celelalte nu sunt biserica lui Hristos. Sunt secte care au aparut ulterior. Ei sunt cei despre care Hristos a proorocit "multi vor veni in numele meu, pe aceia sa nu-i ascultati" (Luca 21.8). Singura credinta care dateaza de la venirea Lui, si care tocmai de aceea, in mod fariseic, este acuzata de unii ca este invechita, este credinta ortodoxa. Singura care pastreaza exact invataturile Mantuitorului, fara nici o schimbare.
Apararea vine din aceasta cunoastere, constientizare, si din cunoasterea Sfintelor Canoane. Dumnezeu nu ne-a lasat fara un cod de legi cu ajutorul caruia sa masuram daca un lucru este sau nu bun si in cadrul Legii. Acest cod se gaseste, pe de o parte, in Sfanta Scriptura, iar pe de alta parte, in lucrarea "Canoanele sinoadelor ecumenice" (Pidalionul) – carte ce, din motive…sa zicem necunoscute – sau mai bine zis pe care le stim dar le trecem sub tacere – s-a editat foarte rar.
Deci: cunoasterea Sfintei Scripturi, a canoanelor, si constiinta faptului ca nu exista decat o singura biserica a lui Hristos – Biserica Ortodoxa, ne pot ajuta pe fiecare sa ne ferim de minciuni si inselatorii, care vin nu numai de la secte, ci si de la diferite culte pagane care au dat navala in Romania.
R: Sunt atatia romani nascuti si botezati ortodocsi, trecuti cu arme si bagaje la cultele protestante sau neo-protestante. Cum vedeti situatia acestei categorii de oameni? Ce ii motiveaza si cum ne raportam la ei?
Pr. MAA : Cei de care ai adus vorba acum sunt asa-numitii "apostati". Oamenii care si-au lepadat credinta, adica. Nu numai ateii sunt apostati, ci si sectantii. E bine de stiut ca "in afara Bisericii nu exista mantuire", cum spunea Sfantul Ciprian. Acest cuvant este foarte vechi si isi are o justificare totala in cuvintele Mantuitorului: "cine nu este cu Mine este impotriva Mea, si cine nu aduna cu Mine, risipeste"(Matei 12.30). Deci, ori esti in Hristos, adica in Adevar, ori esti in afara lui Hristos, adica adversar al lui Hristos.
Cei care merg la cultele protestante sau neo-protestante din tara noastra o fac din trei motive diferite: unu, o mandrie teribila. Omul care nu a fost la biserica aproape niciodata in viata lui, care nu cunoaste aproape nimic din invatatura crestina, isi imagineaza totusi ca le stie pe toate, inclusiv teologie. Nu ii place traditia ortodoxa, nu poate intelege rostul ei, iar atunci cand vine un sectant si face scamatorii cu texte biblice rupte din context si pe care le interpreteaza dupa cum doreste, omul acela, care e convins ca stie totul, se lasa impresionat si zice: iata pe cineva care cunoaste lucrurile mai bine decat mine – desi el nu stie nimic. Si il urmeaza. Daca n-ar fi asa mandru, daca ar fi constient ca nu cunoaste invatatura crestina si dupa ce il aude pe scamator vorbind, s-ar duce la biserica, la un preot care cunoaste invatatura ortodoxa sa il asculte si pe el, s-ar lamuri foarte repede. Invataturile sectantilor sunt foarte usor de demontat atunci cand cunosti Sfanta Scriptura. Exista texte si referinte directe impotriva oricarei secte, si daca ei ar lasa deoparte mandria si ar merge la un preot sa il intrebe si sa il asculte si pe el, s-ar lamuri si foarte usor si-ar salva sufletul. Insa, fiind plini de mandrie si convinsi ca ei stiu ceea ce n-au invatat niciodata, si-l pierd.
Al doilea caz, si mai trist, este al celui care are probleme intr-un moment al vietii. Si vine un sectant care il ia de mana si ii spune cu falsa intelegere si compasiune: vino la mine, sa te linistesc eu. Si il duce sa il linisteasca la el la secta, adica punandu-l in bratele satanei, de ajunge omul pierdut!
A treia categorie, si cea mai cumplita, este cea a oamenilor care merg la secte pentru avantaje materiale. Si sunt extraordinar de multi! In vestul tarii multi romani s-au dus la baptisti, luterani sau la alte culte protestante - sau chiar la catolici - din motive materiale: ca sa poata gasi mai usor un loc de munca in Ungaria sau alta tara; ca sa poata primi mai usor ajutoare din strainatate, etc. Asa cumpara sectantii sufletele, pe bani. Si cel care este lipsit de minte isi vinde sufletul, uitand ca nu il va putea rascumpara cu toata bogatiile din lume!
In toate aceste categorii apar insa oameni care il cauta sincer pe Dumnezeu si care sesizeaza odata si-odata inselaciunea. Atunci, exista doua posibilitati: ori, din obisnuita, rusine, mandrie sau frica, omul inchide ochii si spune: nu vreau sa vad adevarul, ori el lupta sa iasa la liman. Sunt asemenea oameni care au ratacit la secte si care, deschizandu-si ochii, s-au intors la ortodoxie; si in general ei au devenit traitori adevarati, tocmai pentru ca au simtit in ceafa suflarea satanei si au fost cat pe ce sa fie inghititi de ea, si atunci se ancoreaza de Hristos mai puternic decat cei care merg la biserica doar din traditie.





--------------------
An Appeal From James’ Family

An Appeal From James’ Family
Unidentified gunmen kidnapped journalist James Foley in northwest Syria on Thanksgiving Day, November 22 2012.

Jim is the oldest of five children. He has reported independently and objectively from the Middle East for the past five years. Prior to his work as a journalist, Jim helped empower disadvantaged individuals as a teacher and mentor assisting them in improving their lives.

The family appeals for the release of Jim unharmed.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
andra_v
mesaj 30 Jan 2009, 05:54 PM
Mesaj #12


Cronicar
******

Grup: Moderator
Mesaje: 2.799
Inscris: 9 September 06
Din: Bucuresti
Forumist Nr.: 8.652



Interviu cu Pr. Mihai Aldea - continuare

Homosexualitatea este o boala


R: Articolul 200 Cod Penal, care incrimina homosexualitatea, a fost abrogat la presiuni externe, in urma cu patru ani. Ca o consecinta foarte grava, acest lucru semnifica, in ochii multor tineri, recomandarea de catre stat a homosexualitatii ca o alternativa normala de viata. Cum trebuie sa priveasca un tanar roman homosexualitatea, si care trebuie sa fie atitudinea sa fata de cei in cauza (de homosexuali)?
Pr. MAA : Aici sunt doua intrebari puse intr-una singura. Prima, referitoare la relatia statului cu homosexualitatea, si a doua, atitudinea tinerilor romani fata de homosexualitate.
Intai, o lamurire: homosexualitatea este o boala, o boala sufleteasca, perfect vindecabila; personal, ca preot, am avut cazuri de homosexuali care s-au vindecat total, au ajuns sa aiba familii, copii pe cale naturala; acum sunt foarte fericiti, iar perioada de homosexualitate din viata lor a ramas ca un fel de vis urat, de care nu mai stiu de obicei decat ei si duhovnicul lor. Totul in ei este vindecat, limpezit, curatat, nu mai au nici cea mai mica ezitare in aceasta directie. Deci, iata, homosexualitatea este o boala care se poate vindeca. Biserica ofera leacul pentru aceasta boala.
A-i spune unui bolnav "vai, ce bine ca esti bolnav! Asta te face deosebit de ceilalti oameni!" (apropo de promovarea "diversitatii", foarte la moda acum) inseamna a-i dori raul. Inseamna ca doresti ca el sa ramana in boala si sa sufere consecintele ei. Urmarea, plata homosexualitatii este moartea, iadul. Este de ajuns sa citim din capitolul 1 al epistolei catre Romani a Sf. Ap Pavel, ca sa lamurim problema definitiv: "cei care savarsesc acestea sunt vrednici de moarte".
Atitudinea tinerilor fata de homosexualitate trebuie sa fie urmatoarea: avem de-a face cu o boala, ne este mila de cel bolnav, dar daca el zice "este bine sa fii bolnav si sa imprastii si la altii aceasta boala", atunci pe cat posibil el trebuie izolat, sau cel putin noi trebuie sa ne ferim de el. Ne rugam ca Dumnezeu sa-l lumineze, sa-l ajute sa se vindece, iar in rest… nu trebuie sa avem de-a face cu el.
Insa in momentul in care un homosexual isi realizeaza conditia si doreste sa se vindece, trebuie sprijinit pe cat posibil, ajutat, pentru ca isi da seama de suferinta sa si cauta vindecarea!
In ce priveste atitudinea statului fata de homosexualitate, aceasta problema este legata de ceea ce am discutat mai inainte. Avem un stat laic, ateu, deci poate adopta cu usurinta orice lege. Nu este un regim pro-romanesc, ci unul…am putea spune de ocupatie, care ne impune lucruri care nu au nici o legatura cu credinta si traditiile noastre. Cei care ne conduc, in cea mai mare parte, sunt niste straini inculti care habar nu au de nimic despre neamul romanesc, despre credinta crestina, n-au citit Biblia macar o data in viata lor – sau n-au inteles nimic din ea, chiar daca au citit-o – si atunci nu pot face decat ce au facut acum patru ani cand, de Sfantul Ilie, au legalizat viciul homosexualitatii prin abrogarea articolului 200! Asta dovedeste cat sunt de pagani si de dusmani ai lui Dumnezeu. Cred ca treaba este lamurita.


Adevarul si minciuna in mass media


R: Mass-media: multa violenta, pornografie, vulgaritate; tot felul de alternative de viata "sanatoase" ca prostitutia, homosexualitatea, banul cu orice pret ca scop in viata – iata doar cateva din pericolele care ne pandesc in ziare, la radio sau TV. Cum poate tanarul roman sa deosebeasca binele de rau si adevarul de minciuna?
Pr. MAA : Deosebirea adevarului de minciuna in media este atat de complicata, incat nici specialistii in domeniul dezinformarii nu mai reusesc sa o faca! Cine parcurge carti de specialitate din domeniu, ramane socat de cat de usor poate fi manipulata cea mai banala stire si cat de greu este pentru un nespecialist sa discearna intentiile reale ale celor care au prelucrat stirea respectiva. Pentru omul obisnuit, asa ceva este aproape imposibil, asa incat cel mai bun lucru pe care il poate face este… sa renunte la spectacolul mass-media. Eu nu ma uit la televizor si nu ascult radioul, ziare citesc foarte rar – si inca n-a venit sfarsitul lumii si eu nu am aflat! Nu cred sa fi pierdut vreo stire cu adevarat importanta. Traiesc in mijlocul capitalei si nu s-a intamplat sa circul pe banda stanga in loc de cea dreapta pentru ca n-am citit ziarele! Mai mult, daca intrebi pe cineva la ce ii foloseste televizorul, practic, nu va putea sa iti dea vreun raspuns. De fapt, nici nu foloseste la nimic…
Daca tot suntem in epoca moderna, iata ce poate face un tanar ca sa preia in mainile lui fraiele informatiei, fara sa mai depinde de altii: sa-si cumpere un calculator pe care sa isi puna muzica buna, lecturile si tot ceea ce merita sa fie retinut, iar in rest sa nu bage in seama nimic. Pe langa asta, cei care cauta adevarul trebuie sa fie uniti, sa comunice unul cu celalalt, si in felul acesta vor fi informati.
Este foarte clar ca mass-media se supune banului. Iar banul pentru mass-media provine la ora actuala din alte tari, deci media slujeste unor interese straine, la fel ca majoritatea celor care sunt pusi in fruntea statului roman actualmente.
R: Care vi se pare cea mai mare problema cu care se confrunta neamul romanesc astazi?
Pr. MAA : Lepadarea de istorie! Neamul romanesc nu-si cunoaste istoria aproape deloc. Stie doar date istorice, si acelea de obicei smulse din contextul lor, dar istoria nu si-o cunoaste! Concluziile de o viata ale cercetarilor lui Nicolae Iorga, Silviu Dragomir, Teodor Capidan si mai ales cele ale parintelui Staniloae, le sunt ascunse. Lumea nu le cunoaste nici din manualele de scoala, nici din mass-media. Poti ajunge la ele doar prin cateva carti aparute intr-un tiraj mic. Din acest motiv, romanii sunt mutilati sufleteste, pentru ca nu-si cunosc eroii, mostenirea lor nationala si culturala. Ei nu-si cunosc nici macar toti apostolii. Cata lume stie ca in aceasta zona a tarii noastre a predicat, pe langa Sfantul Apostol Andrei, si Sfantul Apostol Andronic, apostolul Panoniei, care a dus cuvantul Domnului in partea Daciei, in care nu a fost Sfantul Andrei, completand lucrarea acestuia? Aproape nimeni!
Sunt atatea alte date istorice fundamentale, total necunoscute romanului obisnuit. Intre ce stie el ca inseamna a fi roman, si ceea ce inseamna cu adevat romanismul este o mare prapastie; o ruptura, care produce foarte multa suferinta, si care ii face pe oameni sa nu poata tine o directie. Neavand cunostinta de istoria sa, romanul nu are nici stabilitate, nici demnitate, pentru ca nu cunoste nici mostenirea parintilor, fata de care are o mare raspundere, si nici legile lui Dumnezeu, care ar trebui sa faca parte integranta din viata lui.
R: In incheiere, va rog sa adresati un cuvant tinerilor care citesc acest interviu, despre necesitatea trairii crestine si a prezentei lor in sanul Bisericii.
Pr. MAA : Fara Dumnezeu nu exista nimic. El a facut lumea si ne-a facut pe noi, si El este singurul parinte adevarat pe care il avem. Parintii nostri lumesti, oricat de buni si de iubitori, nu sunt nici atotputernici, nici atotstiutori. Dar Dumnezeu, parintele nostru al tuturor, este si atotputernic si atotstiutor, si ne iubeste mai presus de orice si mai mult ca oricine. De aceea, a avea o legatura cat mai stransa cu El este o necesitate absoluta pentru oricine vrea sa fie om intreg si adevarat. Orice om care nu este cu Dumnezeu, este inlantuit de diavol si sclav. LIBER POTI SA FII DOAR IN HRISTOS. (subl. red.)
Deci, cel care vrea sa fie un om liber, trebuie sa il cunoasca pe Hristos. Iar pentru a-L cunoaste, are nevoie de contact cu ceea ce este trupul lui Hristos: Biserica Ortodoxa
Realizat de Bogdan I. Stanciu, Altermedia


--------------------
An Appeal From James’ Family

An Appeal From James’ Family
Unidentified gunmen kidnapped journalist James Foley in northwest Syria on Thanksgiving Day, November 22 2012.

Jim is the oldest of five children. He has reported independently and objectively from the Middle East for the past five years. Prior to his work as a journalist, Jim helped empower disadvantaged individuals as a teacher and mentor assisting them in improving their lives.

The family appeals for the release of Jim unharmed.
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Closed TopicStart new topic

 



RSS Versiune Text-Only Data este acum: 28 March 2024 - 10:41 AM
Ceaiuri Medicinale Haine Dama Designer Roman