Din cauza ca-ti asculta rugaciunile?

Il mai iubesti dupa ce ti s-au intamplat mari nenorociri? Iti spui: De ce mie,eu sunt bun si n-am pacatuit.De ce mie? Doamne de ce m-ai ales pe mine?

Nu neaparat oameni car n-au pacatuit si sunt "painea lui Dumnezeu" sunt si preferatii lui Dumnezeu? De ce?

Bestii umane au avut parte de o viata superba pe lumea asta.Multi.

( sultanel,o sa ai mult de lucru....)

De frica? Ca dupa moarte va fi ceva mai Nimic decat Nimicul?

Din cauza ca iubirea de Dumnezeu ajuta la echilibrul psihic?

Sau din alte motive? Cati dintre voi aveti curajul sa va uitati in oglinda,in ochii vostri si sa rasuflati usutrati ? Ca aveti constiinta impacata.Ca Dumnezeu n-are ce sa ierte la voi?

Dumnezeule, ce de intrebari!

QUOTE

Din cauza ca-ti asculta rugaciunile?

Ce e drept, cand imi doresc cu adevarat ceva si il rog sa ma ajute, ma cam ajuta; dar nu o data am avut neplacuta surpriza sa constat ca implinirea dorintei nu numai ca nu mi-a adus multumire dar, de multe ori, mi-a adus multa durere. Asa ca am invatat sa am mare grija la ce imi doresc...

QUOTE

Il mai iubesti dupa ce ti s-au intamplat mari nenorociri?

Inca si mai mult decat inainte; fiecare nenorocire o consider o incercare a Lui prin care imi incearca credinta; in plus, fiecare nenorocire ma invata lucruri noi, care imi vor fi de folos ulterior. Orice lucru de valoare are un pret pe masura. Pe langa acestea, ajutorul in a depasi aceste incercari tot de la El imi vine (pt. ca i-L cer si mi-l acorda).

QUOTE

Nu neaparat oameni car n-au pacatuit si sunt "painea lui Dumnezeu" sunt si preferatii lui Dumnezeu? De ce?

Daca te referi la cei care au o viata mai usoara si mai placuta... mai gandeste-te un pic.... Un parinte mai sever, care iti impune anumite reguli care iti vor fi de folos in viitor, nu este un parinte rau; ba, chiar il consider mai bun decat unul care iti ingaduie sa faci tot ce iti pofteste inima, uitand consecintele...

QUOTE

Bestii umane au avut parte de o viata superba pe lumea asta.Multi.

Se pare ca am avut dreptate, se pare ca la ei te refereai. Dar sa nu uitam ca viata lor a fost mai frumoasa din pct. de vedere material, nu spiritual. Multi isi vand sufletul pt. bani; iar o astfel de viata eu, una, nu o consider frumoasa. Parerea mea!

QUOTE

De frica? Ca dupa moarte va fi ceva mai Nimic decat Nimicul?

In nici un caz!

QUOTE

Din cauza ca iubirea de Dumnezeu ajuta la echilibrul psihic?

E adevarat ca unul dintre efectele pozitive este acest echilibru psihic. Dar el apare ca urmare a daruirii iubirii, nu iti vinzi iubirea ca sa iti cumperi linistea! In acest caz, efectul va fi cu totul altul decat cel asteptat!

QUOTE

Sau din alte motive?

Eu iubesc frumosul din aceasta lume (si din cealalta); iar Dumnezeu este cel mai frumos dintre toate cele frumoase; e firesc sa-L iubesc, nu?! Nu ma pot abtine...

QUOTE

Cati dintre voi aveti curajul sa va uitati in oglinda,in ochii vostri si sa rasuflati usurati ? Ca aveti constiinta impacata.Ca Dumnezeu n-are ce sa ierte la voi?

Da, am curajul sa ma privesc in oglinda fara sa-mi fie rusine de ceea ce sunt. Am constiinta impacata. Dar nu pot afirma ca nu am pt. ce sa-I cer iertare lui Dumnezeu (de fapt, sper ca am facut-o deja pt. toate greselile pe care mi le cunosc) sau ca nu ar avea ce sa-mi ierte. Ar insemna ca sunt perfecta. Iar perfectiunea nu apartine decat lui Dumnezeu (si lui Iisus, desigur, care a fost singurul OM perfect).

Acest topic a fost editat de melinda: 5 Jul 2003, 02:38 PM

Scriptura ne pune in fata unui Dumnezeu 'ciudat'. Zic ciudat pt. firea noastra pamanteasca. Fiindca asa cum suntem ne nastem intr-o lume rea si egoista, in care bunatatea, cinstea apar ca slabiciuni. Tot Scriptura ne arata asa cum suntem: rai si viciosi (Isaia 64,6: „Toti suntem ca niste necurati, si toate faptele noastre bune sunt ca o haina manjita.”)
Deci El este Creator si noi niste creaturi defecte. Din pacate lucrul asta e greu de acceptat (ca suntem rai), orgoliul uman se ridica viguros si-si revendica o anumita valoare. Dar ce valoare poate avea fata de El. El nemarginit, noi un pumn de tarana, El intelept, noi nebuni, El dragostea intruchipata, noi rai, El capabil de sacrificiul suprem, noi egoisti...
Si totusi textul de aur al Scipturii spune: "Caci atat de mult a iubit Dumnezeu lumea...", de ce? De ce a coborat El din cerul prea sfant si s-a facut asemnei fratilor sai (adica in trup pacatos, nu asemeni lui Adam )? De ce a acceptat El o viata extrem de saraca si o moarte groaznica rezervata doar criminalilor notorii?
In general putin oameni se indoiesc de existenta unui dumnezeu, dar putini accepta ca El a fost si este asa cum il descrie Scriptura. Dar daca a fost asa, poti sa nu-l iubesti?
Din pacate ne-am nascut in mijlocul unui conflict. Cand te nasti in mijlocul unui razboi e greu sa supravietuiesti, dar generatiile care rezista sunt mai tari decat cele nascute in mijlocul pacii. Singurul mod in care poti sa supravietuiesti e sa ai incredere (citeste credinta in EL) si nu in tine .... (suna ciudat dar despre asta cu alta ocazie!).

Pentru mine totul se inglobeaza in faptul ca El ma iubeste extraordinar de mult, eu cred si simt asta si DA si pentru ca face atatea lucruri frumoase pentru mine. Daca stau bine si ma gandesc, nu mi s-a intamplat niciodata sa nu primesc raspuns la o rugaciune. Nu se intampla intotdeauna cum vreau eu, dar mereu e bine pentru mine si mie mi se pare ca Dumnezeu ar fi singurul care "merita" sa fie iubit. Si mai cred ca niciodata nu si-a batut joc de nimeni si felul in care conduce Universul este desavarsit chiar daca noi nu ne putem explica logic sau refuzam sa intelegem uneori cutare sau cutare situatie.

QUOTE (Balauru @ Jul 5 2003, 12:04 PM)

Bestii umane au avut parte de o viata superba pe lumea asta.Multi. ( sultanel,o sa ai mult de lucru....)

Asta depinde din ce punct de vedere privesti lucrurile. Am cunoscut o asemenea "bestie umana", cu o viata superba. Adica vila, mertan etc. E ciudat ca o persoana caruia nu-i lipsea nimic sa-si puna capat zilelor doar pentru ca "a fost doar un obiect pe lista de bunuri a parintilor". Vorba lui Bob Dylan: "Saracul copil bogat!"

Depinde ce intelegi prin nenorociri. Depinde din ce punct de vedere privesti problema.

Da , ai dreptate , Figaro , ceea ce noi catalogam ca viata superba nu este perceputa de toti la fel .

Atat timp cat moartea se vede ca pe un punct final , multi incep sa se intrebe de ce !de ce fiul meu, de ce capra mea si nu a vecinului...?Eu nu pot sa spun ca l-as urî in nici o situatie , dar intrebari as face ,pt ca de ce -ul ala ,daca l-am putea descoperi , am fi impliniti . Nimic nu e intamplator , totul are un sens , si daca am putea sa gasim sensul vietii noastre , cat de usor ar fi totul !

QUOTE

Depinde ce intelegi prin nenorociri. Depinde din ce punct de vedere privesti problema

.

Uite asa pun problema:

" Esti fericit.Ai o familie ,o nevasta ,3 copii si tot ce va trebuie.Intr-o zi, vii acasa si-i gasesti ucisi de hoti."

N-ai facut rau la nimeni in viata ta.Ei n-au facut rau.Viata ta e distrusa daca ai rezistat atacului de cord.De ce tie? Tu care ai fost om bun,ai ajutat pe altii,ai iubit aproapele etc..etc...

E interesant cum trateaza religia astfel de cazuri,nu e o intrebare provocatoare,D-ne fereste.

Interesant ca "religia" trateaza intr-un mod cat se poate de explicit o asemenea situatie: Cartea lui Iov. Este a doua oara in Biblie , dupa Geneza, cand se arata ca in lume actioneaza si un altul decat Dumnezeu. Ar merita comentata dar cred ca dureaza cam mult. Poate in masura interesului. Oricum, macar citeste-o!

QUOTE (Balauru @ Jul 7 2003, 01:02 PM)

" Esti fericit.Ai o familie ,o nevasta ,3 copii si tot ce va trebuie.Intr-o zi, vii acasa si-i gasesti ucisi de hoti." N-ai facut rau la nimeni in viata ta.Ei n-au facut rau.Viata ta e distrusa daca ai rezistat atacului de cord.De ce tie? Tu care ai fost om bun,ai ajutat pe altii,ai iubit aproapele etc..etc...

Daca am privi moartea asa cum o priveau stramosii nostri, dacii, am da alt sens acestor evenimente. Am sa va spun un caz concret: o matusa a mea si sotul ei erau impreuna de peste 40 de ani. Ii iubeam ca si pe parintii mei. Intr-o zi, unchiul se imbolnaveste de cancer la stomac; vai de sufletul lui in ce chinuri a murit! Matusa mea a fost devastata, pur si simplu; cu toate astea, nici macar o clipa nu s-a ridicat impotriva lui Dumnezeu (si asta m-a bucurat mult). Incercand sa o ajut, i-am spus intr-o zi: "Incearca sa te bucuri pt. el, chiar daca pe tine te doare atat de mult! Gandeste-te la faptul ca acum nu-l mai doare nimic, nu mai are nici o grija, nu mai sufera in nici un fel. Gandeste-te ca acum ii este mai bine decat niciodata aici, pe pamant!". Cred ca au ajutat-o vorbele mele pt. ca a inceput sa suporte din ce in ce mai usor aceasta durere, a acceptat situatia. Si asta s-a intamplat dupa ce aproape se mutase la cimitir, la mormantul unchiului meu.
Nu trebuie sa privim intotdeauna nenorocirile care ni se intampla ca pe niste lucruri rele, oricat ne-ar durea ele. In orice rau, exista un sambure de bine; numai ca nu-l percepem noi intotdeauna...

Si mai ales sa nu privim moartea ca pe o pedeapsa . Moartea e eliberare . Cei care raman in urma au de suferit , intr-adevar ,dar toate au un sens , asa e , Melinda .

Interesant mod de a gandi.
Am vazut si pe Discovery un reportaj despre o secta care se numea "Poarta Raiului" , ai carei membrii nu priveau moartea ca pe o pedeapsa ci ca pe o trecere la un nivel superior in evolutia spiritului. Asa ca, nerabdatori, au hotarat sa se sinucida in grup, lucru pe care l-au si facut. Deci vad ca inca mai sunt oameni care gandesc asa.. si probabil nerabdatori sa se "elibereze".
Eu vad viata ca pe un pahar plin cu ... un lichid .. si care trebuie baut pana la ultima picatura indiferent de gustul pe care il are (dulce, amar .. etc )

Melinda,
Tu vi seara de la o cunostiinta, sau de la magazin. Mergi linistita, nu te bagi in seama cu nimeni, esti fericita poate ca ai mai facut ceva fapte bune, si dintr-o data cineva iti astupa gura, te trage intr-un loc intunecos, te jefuieste si te si violeaza (e o fictiune ce spun eu acum , sa nu cumva sa crezi ca ti-as dori asa ceva, departe de mine gindul).
Cum poti sa nu privesti ca pe ceva rau fapta asta, care e simburele de bine aici??? Poate ca nu-l percep eu, da tu il percepi?

Au fost momente cand El a fost singurul meu suport..mi-a dat tarie in acele momente, luciditate, incredere. Cand se parea ca pierd..de fapt nu pierdeam, castigam..Sunt momente in care ma caiesc, in care ma urasc pentru spiritul nehotarat pe care il am..
Nu cred ca exista om fara de pacat, zic eu..important e sa le constientizam, sa nu le ignoram si sa facem ceva intru indreptarea lor, cred ca se poate..Acum depinde si cat suntem noi de sinceri..in sinea noastra..ce vedem, ce vrem sa vedem.

QUOTE

important e sa le constientizam, sa nu le ignoram si sa facem ceva intru indreptarea lor, cred ca se poate.

Vezi gand , in fond asta este esecul unui asa numit tip de 'crestinism'. Pavel il prezinta in Romani 7. Omul isi recunoaste pacatosenia (cel putin pana la un punct), dar incearca el sa faca ceva pt. indreptaea lor. Rezultatul? Esec si frustrare.
Era o mica parabola. Un lup se hotaraste sa devina vegetarian. Zis si facut. Se apuca si mannaca iarba si vlastari cruzi pana nu mai poate. Dar il durea stomacul si avea o pofta de carnita (in special cand vedea o oaie) de zici cei asta. Asa ca odata pe luna isi dadea in petec si mai dadea iama in oite. Din nou o lua de la capat cu iarba si frunzele.
Vedeti omul trebuie sa recunoasca ca e lup si nu tine de el sa se schimbe. Cel care are puterea creatiei, o are si pe cea a recreatiei, a refacerii chipului si caracterului dintai. Zicea Dumnezeu prin profetul sau: (Ieremia 13,23): „Poate un Etiopian sa-si schimbe pielea sau un pardos sa-si schimbe petele? Tot asa, ati putea voi sa facei binele, voi, care sunteti deprinsi sa faceti raul?”
...e o parere!

Sultanel:)


"Felul pacatosului de a trata pacatul. Este ingrozitor ca un pacatos sa cada in mainile altor pacatosi ca el. Pacatul ii orbeste fata de propriile lor greseli, dar ii face atenti la descoperirea greselilor altora. Ei se ascund sub mantiile stralucitoare ale scuzelor lor sincere, dar ii dezbraca nemilos de ele pe nelegiuitii pe care ii taraie in lumina zilei."

Domnul este încet la mînie si bogat în bunatate, iarta faradelegea si razvratirea; dar nu tine pe cel vinovat drept nevinovat. Numeri 14:18a

care ar fi alt tip de crestini..sau tipuri?

Aaa .. asta e numai un tip, tipul judecator. Mai sfant ca ceilalti, fara pacate si mana dreapta a lui Dumnezeu (se crede el!) indreptatit sa impata dreptate. Eu vorbeam de alt tip care nu numai crede ca facand se mantuieste ci ii invata si pe altii ca prin propria lor putere pot sa se schimbe , doar sa vrea!
Mai sunt alti care spun: Spune ca (virgula) crezi si vei fi mantuit! Acestia impart un har ieftin.
Si poate mai sunt, ma mai gandesc...

Sultanel:)

http://www.4degreez.com/misc/dante-inferno-test.mv

Daca si cel care a facut testul cunostea opera lui Dante cum cunostea Dante viziunea biblica despre rai si iad , m-am lamurit!

Acest topic a fost editat de sultanel: 14 Jul 2003, 11:16 AM

Sultanel nu fi asa aspru!:)..am vrut doar un zambet:)..cred ca-s off topic..hm

Nu mai comentez nimic...Asa a fost si este in cazul meu!
Si cum spui tu...Nu cred ca exista om fara de pacat...

Este foarte interesant cum tot incercam noi sa comentam si sa intelegem. Mereu, apare intrebarea "de ce?". Pe de alta parte, noi nu suntem de multe ori in stare nici macar sa prevedem consecintele faptelor noastre, dar avem pretentia sa ni se explice "de ce" se intampla cutare lucru. De unde stim ca am reusi sa cuprindem cu mintea o explicatie? Asta in eventualitatea ca ni s-ar da. Dar cred ca este mai bine ca nu ni se da nici o explicatie. Poate pentru ca altfel nu am mai face ceea ce facem in lipas ei, sau poate pentru ca am innebuni daca am cunoaste-o.
M-a intrebat cineva odata, cum mi se pare un cub de apa, mare, sau mic? Si nu am stiut ce sa raspund, si atunci persoana respectiva mi-a zis ca fata de o pictaura este enorm, iar fata de un ocean, este mic de tot. Si un metru cub de apa totusi este o chestie tangibila, dar nu cred ca ar reusi cineva sa-si imagineze un ocean, din acelasi punct de vedere ca un metru cub de apa. Cel putin, pe mine ma depaseste.
Si totusi, un ocean este la randul lui o picatura fata de... sistemul solar sa zicem, care la randul lui este o picatura...
Si cum poti atunci sa nu-l iubesti pe Dumnezeu, si sa-l judeci pentru faptul ca s-a evaporat un metru cub de apa?

Hai ca incep sa dau in balarii, asa ca nu mai zic nimic, dar asta este oarecum punctul meu de vedere.

Nu-l judeci pentru ca se evapora un metru cub de apa, ci il judeci fiindca aparent te judeca el pe tine pentru ca s-a evaporat un metru cub de apa.

Da, dar tu nu ai de unde sa stii cui ii trebuia metrul ala cub de apa, pe cand El da. (scrisesem El cu litera mica )

Acest topic a fost editat de Olaf: 29 Sep 2003, 03:22 PM

Partea mai haioasa e aia cu dubiile lui Iisus. Catalin sustine ca Iisus se indoia de existenta lui Dumnezeu!!!!!!

Pai, tocmai, daca n-am de unde sa stiu, de ce sa fiu judecat?

hm, remarc ca am omis sa scriu ceva pe-aici...


de ce il iubesc eu pe Dumnezeu?

oare pentru ca pe vremea cand eram ateu, acum mai bine de un deceniu si jumatate, ma cutremuram de frumusetea lumii, pe un varf de munte, si n-aveam cui sa ii multumesc?

oare pentru ca atunci cand am aflat principiile crestine si am inceput sa le si aplic in viata mea, totul a virat de la intuneric (vezi acel intuneric atat de voluptos relatat in editorialul lui black ice... intuneric atat de cunoscut mie) la lumina?...

oare pentru ca am putut indura cu fruntea sus pierderea mamei mele, a celui mai bun prieten, a celei mai bune prietene, si in general, prabusirea acum cativa ani a intregului edificiu moral si spiritual pe care mi-l cladisem? (eram deja crestin)

oare pentru ca mi-a dat puterea de a intelege complexitatea si maiestatea unei carti vechi de mii de ani?

oare pentru ca in urma cu cativa ani mi-a dat ceea ce cerusem mai mult decat orice: linistea de a trai o zi dupa alta cu zambetul pe buze, si puterea de a iubi oamenii - intr-un moment in care toti cei care spuneau ca tin la mine mi-au intors spatele?

oare pentru ca m-a izbit pur si simplu de cea care urma sa-mi devina sotie - desi nici unul, nici altul NU doream in ruptul capului o astfel de relatie? Si pentru ca astazi suntem fericiti si continuam sa cladim bucurosi castelul nostru de fildes, dupa mai bine de patru ani?


oare pentru ca astazi imi duc zilele cu un zambet pe buze, apreciind ceea ce am si avand o speranta de viitor care imi lumineaza atat sufletul, cat si pe cei din jurul meu?...



nu, voi zice, nu pentru toate acestea...
pentru acestea ii voi ramane vesnic indatorat, dar nu il voi iubi pentru ele.


ci pentru faptul ca viata mea a capatat acum un deceniu si mai bine un sens veritabil: acela de a-mi ajuta semenii, si pentru faptul ca mi-a dat El insusi un exemplu in acest sens, prin Fiul sau. Stiu de ce exist, si asta este cel mai important lucru pe care il poate afla un om.

caci toate vorbele din lume si toate scrierile din lume nu se compara cu ce a facut El pentru mine.
nu ma mai simt o rotita pierduta in spatiu si timp. stiu ce valoare am. exact valoarea Fiului sau. si asta este de ajuns pentru a-L iubi. Si pentru a reflecta aceasta iubire. Iata de ce exist.
Ah, mai am mult pana departe, si si mai mult pana a reflecta macar intr-o masura potrivita catre ceilalti iubirea Lui. Dar stiu incotro ma indrept.
iata, pe scurt, de ce il iubesc eu pe Dumnezeu...