dragii mei,

as vrea aici sa vorbim despre minunile dragostei.
despre acele momente cand ati spus ca exista dragoste, ca credeti in ea.

este o credinta dragostea. un prieten imi spunea credinta nu-i stiinta. asa-i. dragostea ori crezi ca exista ori nu.


va astept.

Dragostea e în orice privire caldă... Sinceră, bineînţeles... Şi e atât de uşor de observat, dar atât de rară...

Mergi pe stradă şi nu vezi decât oameni chinuiţi sau care doar se simt chinuiţi sau care vor să fie chinuiţi... Cum poate dragostea să-i mai încălzească pe aceştia? Dar poate, când există credinţa în dragoste, în ceva/cineva mai bun decât tine şi care vrea un singur lucru: să te ajute să te înalţi... Să pluteşti, să zbori, de ce nu?
Limita e doar în mintea noastră... Noi ne-am impus-o...

Credinţa în dragoste piere odată cu speranţa, visele, căldura, lumina fiecăruia dintre noi... Dacă nu mai există, cu siguranţă a existat.

Da, sunt de acord că dragostea e un lucru grozav, dar e mult prea-idealizată şi este supraevaluată! ( )
De ce? ()
Pentru că se ignoră cu bună-ştiinţă cealaltă latură a dragostei, (prin 'procedeul' de închiderea a ochilor ) respectiv:
- "iubirea de arginţi" e o formă de dragoste,
- "dragul şi dorul de pahar" e tot o formă de dragoste,
- "gelozia cretină shi cretinizantă" e o 'mutaţie' a dragostei,
- "dragul de-a te vedea pe tine călărind peste altă persoană sau alte persoane"... tooot de la o anume dragoste apare,
- egoismul sub toate formele lui hidoase, e practic "o dragoste" shi chiar e "o credinţă", la cine o are,
- (să pomenim "copiii din flori"? sau pe atâţia din rezidenţii 'leagănelor de copii'... instituţii ce numai cu legănatul copiilor abandonaţi de nepărinţii lor nu se ocupă... atâţia oameni nenorociţi din faşă de atâta "dragoste"...)
- ... câte şi mai câte ....
Aşadar, afirm că si dragostea poate duce sau conduce la moarte, la fel de sigur cum ura de pildă poate... sau uciderea poate, tot aşa cum poate fi cea mai minunată parte a vieţii: depinde CUM îţi utilizezi dragostea, depinde asupra a CE ţi-o pui!

Luaţi seama la ce vă faceţi, că nici cu dragostea nu-i chiar aşa de simplu...dovadă că atâta popor "s-a fript" şi atâta omenire a dat-o-n bară, căci dragostea este un "motor" ca nimic altceva şi vă poate duce foarte comfortabil şi foarte departe, dar... şi într-o prăpastie vă poate purta drumul dragostei voastre ... aşa că nu omiteţi cealaltă faţă a monezii, pentru că există, e acolo chiar dacă nu vă uitaţi la ea !!

@geriA3e,
Ai punctat foarte bine ! Pt ca intr-adevar multi s-au indepartat de la ce inseamna Dragostea Autentica.
O descriere a ei o intilnim in versetele din 1 Corinteni 13: 1-8. Este vorba de acea dragoste bazata pe principii, neconditionata... pe care din ce in ce mai rar o intilnim.

Poate ca aceste laturi negative pornesc si de le premisa: „Foloseste si arunca”. Traim intr-o societate de acest tip, in care oamenii tind sa adopte aceasta atitudine chiar si fata de relatiile interumane.

geriA3e, Noa, voi ce fel de dragoste puteti oferi?

Cui ?

( )

A fost candva demult un sentiment, un fior ce se numea DRAGOSTE. Apoi au aparut OAMENII. Atat de mult si-au batut joc de ea, pana au pierdut-o. Mai sint si in zilele noastre cativa frumosi nebuni care mai cred in povesti si in ea. Ii recunoastem usor. Invesmantati in cersetori ....sint cei care ofera.....

Cu totii am fost cel putin odata indragostiti, asa ca strict din punctul asta de vedere, orice om stie de existenta ei, stie ca nu se pune problema doar de o simpla credinta. Insa, daca ne referim aici la dragostea aceea in care exista reciprocitate, care este impartasita, atunci situatia poate deveni putin problematica. Intr-adevar, e destul de dificil de gasit o persoana cu care sa fim compatibili din foarte multe puncte de vedere si care sa ne intoarca sentimentele in aceasi masura. Din punctul asta de vedere, pentru multi se pune problema de credinta, de speranta. Devine o simpla credinta cand vorbim de astfel de cazuri si din cauza faptului ca am experimentat cu totii prin adolescenta acel du-te-vino, si anume faptul ca ne-am indragostit lulea de o persoana, ca apoi asa cum a venit sa si dispara acea flacara. Desigur, aici e vorba de ceva superficial, caci poate insemna ca ne-am indragostit de o imagine, si nu de o persoana reala, in "carne si oase". Prin adolescenta cu totii cred ca am trecut pe langa o persoana de care am fost candva indragostiti, si sa spunem "oare ce naiba mi-a placut la persoana asta ?"

Cand ne dam seama ca nu ne-am indragostit de o imagine ? Ei bine, avem certitudinea acestui lucru cand putem sa identificam la persoana in cauza acel ceva care ne-a facut s-o apreciem, cand ne-am indragostit de niste calitati reale ce caracterizeaza persoana in cauza, nu de unele inchipuite. Ati observat si voi cum se intampla. Ne pica pata pe cineva si mintea noastra o ia razna (iubirea e ruda cu patologicu pe undeva, caci ne tulbura constiinta). Desi nu am ajuns sa cunoastem persoana respectiva bine, ne imaginam ca este cea mai grozava fiinta ce a existat vreodata pe Terra. O punem pe-un piedestal si tindem sa o idealizam si sa fim orbi la defectele pe care aceasta le are. Ei bine, asa cum am spus si mai devreme, de chestiile astea am scapa daca noi am stii bine ce am cauta, daca am avea bine inchegat un model pe care-l cautam si care sa ne poata starni de fiecare data. Prin acest model ma refer la niste calitati pe care daca le-am intalni intr-o persoana, ne-ar fi imposibil sa n-o indragim si sa nu-i oferim respectul cuvenit. Desigur, acest model nu e musai sa garanteze aprinderea acelei flacari. Oricum, ideea e ca atunci cand ne indragostim de calitatile unei persoane - care pana la urma sunt niste trasaturi de personalitate relativ constante in timp - automat si sentimentele noastre pentru acea persoana vor fi durabile si nu ne vom confrunta cu acel "du-te-vino" de care aminteam mai devreme.

In rest, ce sa zic...dragostea ar trebui sa fie o stare de spirit si ar trebui sa ne invaluiasca tot timpul, nu sa aiba ca obiect doar persoana de care suntem indragostiti. Cand iubim pe cineva, ar trebui sa iubim intreaga lume, sa fim mai buni, mai generosi. Iubirea prin definitie ar trebui sa fie altruista. Nu iubim cu adevarat decat atunci cand purtam de grija celeilate persoane, cand suntem blanzi si ne precocupa foarte mult starea sa, cand ii vrem tot binele din lume si totodata, cand suntem mai buni si mai intelegatori si cu ceilalti. Pseudo-iubirea ar fi aceea in care : imi place de x pentru ca ma face sa ma simt bine, motiv pentru care vreau ca x sa-mi fie mereu prin prajma. Asta ar putea deveni un gen de iubire egoista, in care suntem ca o fetinta care strange cu putere un ursuletz de plus in bratze, sufocandu-l, si spunand "te iubesc, esti totul pentru mine". Consider ca daca iubesti cu adevarat o persoana si intr-adevar binele ei inseamna foarte mult pentru tine, poti sa si renunti la ea in cazul in care esti constient ca-i este mai bine alaturi de alcineva...

Ma rog, se spune ca altruism ca la carte, in adevaratul sens al cuvantului nu exista, dupa cum nu exista nici iubire neconditionata... Dar intram in alte discutii. Intelegeti voi ideea.

Ba da mult am mai scris. M-a luat valu'. O fi spiritu craciunului care lucreaza.

Este un adevăr dragostea, indiferent că pare sau nu verosimil. Puţini oameni au curaj să iubească absolut, demn şi fără ruşine. Chiar şi mai puţini pot face asta fără aşteptări şi fără făţărnicie.
Cel mai fericit om este cel care iubeşte astfel. Are lumină proprie, imposibil de disimulat, aduce linişte şi bucurie fără să ştie.

Dragostea este monoteism ... poate că avea dreptate prietenul, secundiţo.

E super reushita afirmaţia asta, partea cu "patologicu" in îndrăgostirea de o altă persoană, n-o puteam spune mai bine decat tine, bravo!
...totuşi io zic că analizezi atâta, de aproape nu mai sesizezi în chestiunea asta pădurea, din cauza copacilor! respectiv nu partea cu "calităţile" sau "modelul" sau "alea-alea" provoacă 'îndrăgosteala"însăşi ... ciiii e ceva mai simplu: ochii îndeobşte...vederea...

(...de aia ... oare de aia se portă ochelarii?! )

Remarc o uuuuşoară alunecare a acestui subiect, din cadrul acestei secţiuni dedicate credinţelor îndeobşte religioase...ar trebui cumva mutat? de vreme ce atâta succes pare să aibă ??

Thanx

Ai dreptate, eu aici am cam facut abstractie de atractia fizica, care de cele mai multe ori isi spune cuvantul cand ne indragostim. Abia dupa ce gasim o persoana foarte atragatoare, dupa ce-i indragim chipul, se intampla sa scormonim si dupa alte calitati. Cu toate astea, daca de "indragosteala" e responsabila in mare parte vederea de care vorbesti (poate fi de ajuns o privire), pentru o iubire serioasa, de lunga durata si toate cele, cred ca sunt foarte importante calitatile de care vorbesc. Consider ca se poate face distinctie intr-o oarecare masura intre a fi indragostit si a iubi...

in acest caz eu sint ateu in dragoste

Dragostea este credinţă. Este adevărul care face minuni. Există în noi toţi. E o constantă. O negăm, o ascundem răniţi fiind de întâmplările vieţii sau luaţi de valul obligaţiilor zilnice. Încercăm să urcăm o scară, treaptă cu treaptă, spre o culme a împlinirilor. Urcuşul asta ar fi foarte anevoios dacă dragostea n-ar fi prezentă în fiece pas. E cea mai bună şi curată motivaţie pentru acţiunile noastre. Având orice alt sentiment ca forţă motrice, mai devreme sau mai târziu totul se prăbuşeşte ca un castel de nisip. Şi dragostea este una singură, pentru celelalte există alte nume: avariţie, lăcomie, egoism, narcisism, etc. ...

Draga Secunda,
Iti multumesc pentru acest topic... Sper insa sa nu-l fi pus intamplator la Comunitatea Credintei, doar pentru ca ai folosit cuvantul "credinta"... Spun asta deoarece am vazut anumite tendinte....

Titlul este deosebit: "Credinta in Dragoste", un alt titlu deosebit ar putea fi "Credinta din Dragoste"
Atunci cand ai dragoste, iubire adevarata, automat crezi in ea, doar o traiesti, iar credinta si dragostea se cresc una pe alta...
Ce inseamna sa iubesti?, Cat de mult poti iubi? Cat de mare poate fi aceasta dragoste? Dragostea de Dumnezeu, de aproapele... Mantuitorul ne spune un cuvant ce m-a impresionat mult:
13 Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. (Ioan 15) Cum poti iubi mai mult decat astfel?
Despre dragoste, despre iubire, va scriu cu dragoste si iubire cateva cuvinte din Sfanta Scriptura, care vorbesc mai bine decat orice cuvant de-al meu:
8 Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. (1 Ioan 4)
6 Şi aceasta este iubirea, ca să umblăm după poruncile Lui; aceasta este porunca, precum aţi auzit dintru început, ca să umblaţi întru iubire. (2 Ioan 1)
10 În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.
11 Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul.(1 Ioan 4)

14 Toate ale voastre cu dragoste să se facă. (1 Corinteni 16)

19 Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.
21 Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său.
(1 Ioan 4)

Draga Tickky,

Nu stiu ce raspuns astepti tu de la ei, la aceasta intrebare a ta, si nici nu stiu ce-or sa-ti raspunda ei, insa aceasta intrebare este foarte greu de pus, ... in ceea ce ma priveste, si iarta-ma ca aduc vorba de asta... Eu simt ca nu as putea pune cuiva aceasta intrebare...Poate ca as putea sa intreb asta, dar nu inainte de a fi gasit raspunsul la intrebarea:" ce fel de dragoste pot sa ofer eu?" Este greu de raspuns... Este greu sa fiu sincer cu mine... Ne straduim, dar nu suficient... Vrem sa fim buni, dar nu reusim... Pe cine sa dam vina? Nu avem pe cine din afara...
Nici macar atat nu putem face: sa ne iubim pe noi insine indeajuns... Nu ne putem iubi pentru ca nu suntem sinceri cu noi indeajuns... Ma intrebam cum as putea sa iubesc aproapele ca pe mine insumi, si am ajuns sa constat ca de aceea nu-mi iubesc aproapele pentru ca nici pe mine nu ma iubesc. Daca m-as iubi pe mine, as iubi si pe aproapele. Daca m-as iubi pe mine, as iubi si mai mult pe Dumnezeu si deci as iubi si pe aproapele... De ce? Iata de ce:
27 Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. (Facerea 1)Aici este tot adevarul... Tot omul ce-l privesc este dupa chipul lui Dumnezeu... Il iubesc pe Dumnezeu, atunci, firesc si neconditionat iubesc tot ce-i dupa chipul Sau... Fiecare om este icoana lui Dumnezeu...


Nu ma pot abtine sa nu dau un citat minunat, plin de invataminte, ce vorbeste despre iubire, despre adevarata iubire...
36 Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă.
37 Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir.
38 Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir.
39 Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă.
40 Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune, zise el.
41 Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci.
42 Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?
43 Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat.
44 Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei.
45 Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.
46 Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele.
47 De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte.
48 Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele.(Luca 7)


Acest topic a fost editat de Clopotel: 17 Dec 2006, 06:44 PM

Da Clopotel, grea intrebare. A iubi, inseamna poate sa-ti pui sufletul si viata in puterea celuilalt neconditionat. Cine mai poate asa ceva ? Stam mereu in umbra orgoliului personal pentru ca gandim prea mult, cand de fapt iubirea inseamna simtire.

Ma bucur ca secunda a fost inspirata sa deschida acest topic în Universul credintei.
Am deschis si eu un topic despre iubire pe la Psihologie. Am gasit o definitie a iubirii la M. Scott Peck in Drumul catre tine insuti la care subscriu. Intrucit era o carte mai aproape de psihologie am deschis acolo topicul, desi poate era mai potrivit aici.
Atit de instructiv mi se pare capitolul dedicat iubirii din aceasta carte incit un link spre el (in formst electronic) gasiti in semnatura mea.

Lipseste orice trimitere la Dumnezeu, dar iubirea e definita ca ”vointa de a-ti extinde sinele în scopul de a nutri creşterea spiritulă proprie şi a altora”.

Eu sunt convins că Iisus tocmai asta ne arată şi ne cere, să ne iubim astfel încât să ne dezvoltăm spiritual. Nu o iubire legată de emotii, sentimente sau de investire ci una curată, a relaţiei de dincolo de fiorul înmulţirii speciei, în care scopul e creşterea noastră.

Vă invit să aruncaţi o privire în acest capitol şi să discutăm şi această interpretare.

Acest topic a fost editat de IoanV: 17 Dec 2006, 09:08 PM

Aşa este, IoanV fiecare om merită să fie şi trebuie să fie iubit pentru entitatea pe care o reprezintă. Privit cu atenţie şi cu grijă, fiecare dintre noi străluceşte într-un anume fel. Dezvoltarea personală are loc în mod optim când se manifestă Agape.

Da Fanta, fiecare merita sa fie iubit, fiecare merita sa iubeasca dar din pacate nu intodeauna primim ce meritam. Macar ne cultivam speranta in dragoste si nimeni nu renunta la asta.

Despre iubire s-a spus ca este cea mai mare necesitate a omului. De cind se nasc pina mor, oamenii lupta pt ea, infloresc la caldura ei si se ofilesc sau chiar mor in lipsa ei.
Iubirea se poate cunoaste NUMAI in virtutea actiunilor pe care le produce.

Asa este!
Agape este cel mai des termen pentru a defini iubirea, un dictionar il numeste cel mai puternic termen imaginabil pentru iubire. Agape desemneaza iubirea bazata pe principii, este un sentiment profund si presupune o actiune deliberate, complet neegoista.

Frumos spus.

In definitia care imi place mie iubirea nu e sentiment, e mai mult decit aceasta. Ceea ce provoaca emotiile, sentimentele, sunt in general produse din activitatile de investire pe care le facem. Investim timp, energie etc intr-o relatie, putem sa fim dezamagiti sau incintati de raspunsul celui care e in relatie cu noi. Reactiile emotionale trec in fata si credem ca sunt provocate de iubire, dar mai mult tin de altceva, de modul in care ne raportam la ele, de dorintele noastre.

Iubirea nu ne tulbura, e pace sufleteasca. Sa ne raportam la iubirea pe care o are Iisus pt. oameni, nu e patimasa, nu impune, nu cere, etc., asta zic eu ca e adevarata iubire.

Cel putin cineva spunea ca Iubirea l-a precedat pe Dumnezeu. Daca ar fi asa, Credinta in Iubire ar putea fi cea mai cuprinzatoare credinta ... o idee ...

Azi am auzit: "Totusi, crestinismul este religia iubirii." Persoana se si intreba in cate alte religii iubirea e pe primul plan (de buddhism nu stia mai nimic, asa ca nu se pronunta, de mahomedanism spunea ca pune pe primul plan convertirea si razbunarea, conform Coranului, etc.).

Tu, Ioane, cred ca crezi in crestinism ca intr-o religie in primul rand a iubirii. Dar tot eu cred ca sunt destui oameni care se revendica de la crestinism dar care pun altele pe primul plan ... asta asa, si apropo de multele discutii pe care (in general doar) le-am citit pe acest subforum.

Iubire, in crestinism, este virtutea cea mai mare. Omul care ajunge la iubire este, dpdv crestin, asemenea lui Dumnezeu. Mai precis, omul este creat dupa chipul lui Dzeu (un Dumnezeu in potentialitate), adica liber si capabil de iubire, care, prin fapte bune, printr-o relatie cu divinitatea, are vocatia indumnezeirii. Omul este un microcosmos, cu posibilitatea de a ajunge asemanarea lui D-zeu, daca doreste. Un Dumnezeu dupa dar, nu dupa natura, fiind creatie.
Semnificatia Craciunului: D-zeu se coboara, se face mic, pt. ca noi sa ne inaltam la El. Sa frestabileasca chipul divin pierdut prin pacatul originar, dandu-i omului iarasi posibilitatea regasirii Paradisului pierdut

Eu stiam ca este porunca cea mai mare... Celelalte care/daca mai exista deriva din prima. In crestinism nu poti face nici o fapta dupa voia Domnului daca nu indeplinesti prima porunca. Nu ai dragoste, nu ai nici virtute.

calfa

3fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavînd nici început al zilelor, nici sfîrşit al vieţii, -dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, -rămîne preot în veac.

Acest topic a fost editat de zexelica: 19 Dec 2006, 04:17 PM

dragii mei,

am ramas coplesita de raspunsurile voastre atat de frumos rostite, de cuprinzatoare, si pline de dragoste.
le-am citit cu drag si va multumesc.

in adevar, nu intamplator am pus acest topic aici. poate doar unii dintre noi mai au taria sa spuna, "eu cred ca dragostea exista", dupa ce vad in jur doar rautatea oamenilor. sau altii, dupa ce au fost tradati in dragoste, reusesc a zecea oara sa o ia de la capat, cu aceeasi credinta, ca dragostea exista. ori, acum de sarbatori, cand se fac fel de fel de cadouri, oare nu din dragoste se daruiesc? nu se dau din traditie, ci pentru ca, se mai crede in dragoste ca poate face minuni.

unii au ales sa creada in Dumnezeu, si pornind de aici, au ascultat porunca Lui, "iubiti-va", si au iubit, stiind ca dragostea e una din cele trei virtuti ale omului alaturi de credinta si iertare. si chiar ma asteptam sa vad citatul din scrisoarea catre Corinteni, cu "dragostea indelung rabda..." .

altii, au ales sa creada in Dragoste, sa savarseasca in numele ei fapte bune, sa intoarca si celalalt obraz, nemargand insa la biserica, fiind - poate e prea dur spus, dar nu am alt cuvant la indemana- fiind scarbiti de varietatea de preoti falsi, de slujbe care se vor platite, de diversitatea de confesiuni, de ipocrizia unor credinciosi.

fiecare din noi alege la un moment dat sa creada in dragoste, din diverse motive. in ceea ce ma priveste, va marturisesc, pentru ca aici e un astfel de loc, al marturisirii si nu poti sa spui ceva fara a lasa perdeau la o parte din fata sufletului, va spun asadar ca am trecut prin toate treptele de mai sus.

e acest topic mai mult o provocare pentru voi. sa povestiti din viata voastra cand pusi la rascruce de drum a trebuit sa alegeti si atunci ati spus, "eu cred in dragoste".

sau de aici mergand...cand ati spus," eu cred in dragostea ta? " oare am realizat atunci ce inseamnau cu adevarat aceste cuvinte? vorbim de credinta, da. cu tot ce inseamna ea. cu faptul de a nu pune la indoiala vorbele celuilalt. gesturile sale. de a crede pana in ultima clipa ca e dragoste. de a crede cu ochii larg deschisi, desi lumea in jur ar incerca sa-ti puna piedica, sa -ti arate ca altele ar fi intentiile persoanei respective.

eu cred acum in dragoste. il iubesc si ma iubeste. cred ca ma iubeste. si cred ca il iubesc. cum as putea stii sigur ? doar cred. pe credinta s-a nascut relatia asta. si cate relatii nu se nasc asa intre noi?

pupicei.

Acest topic a fost editat de secunda: 19 Dec 2006, 08:33 PM

Draga Secunda,

Iti doresc sa ramai permanent in aceasta credinta...
Uite, ca tot vorbim noi de dragoste si iubire, ma gandesc ca atunci cand iubesti nu mai judeci rau despre cineva, vezi toata lumea ca fiind buna si luminoasa... In popor se spune ca dragostea e oarba. De ce oare? Eu zic ca se spune asa pentru ca atunci nu mai vezi rautatile, esti orb in fata rautatilor...

Foarte bine, ma bucur tare mult ca l-ai pus aici...
Daca atunci cand iubesti o persoana, esti mai bun si ingaduitor cu acea persoana, ba chiar si cu lumea din jur, pana intr-atat incat nu mai vezi rautatile, cu atat mai mult ar trebui sa intelegem ce inseamna sa iubesti egal pe aproapele...
Din pacate, se spune ca iubirea e trecatoare... Si cam asa este... Gata a trecut momentul... Ai devenit om normal... Ti-ai recapatat vederea... Acum nu-ti mai scapa nimic... Eu cred ca, daca asa se intampla, atunci iubirea fata de un anumit om, este ca un foc de paie, se aprinde repede, dar si trece repede...
Iubirea de Dumnezeu insa, care are ca efect direct iubirea aproapelui, este ceva ce nu trece niciodata, invinge pana si moartea...Tot cugetand eu aici, ce sa-i spun lui Secunda, mi-am adus aminte de ceva ce am citit intr-o carte, si ma gandesc ca nu o sa supar pe nimeni, daca o sa citez acele lucruri, caci eu nu pot spune la fel de bine:
Cum putem iubi pe cineva care permanent vrea să ne facă rău? Cum am putea depăşi acea barieră care ne împiedică să-l iubim şi pe acel ultim om pe care am vrea să-l vedem aproapele nostru?
Tot cu gândul la Hristos. Toate să se facă cu mintea îndreptată spre Hristos. Să ne întrebăm cum îl vede Hristos pe acest om rău din faţa noastră? Pentru că eu îl văd aşa cum îl văd. Şi cum îl vede Hristos? Nu ştim cum îl vede, dar a murit pentru el.
Să ne aducem aminte, atunci când suntem chinuiţi de gânduri rele asupra aproapelui, că şi pentru acesta a murit Hristos. Acesta este gândul pe care ni-l propune Apostolul Pavel atunci când vrea să ne izbăvească de judecată. „Cine eşti tu - zice Apostolul - ca să judeci sluga altuia?" Sau: „Ia seama să nu sminteşti pe fratele tău mai mic pentru care a murit Hristos!"
Gândul acesta este cel mai adânc, pentru că înşişi apostolii îl aveau şi el stă înaintea a toate: să ne aducem aminte că pentru acest om rău, păcătos, a murit Hristos.
Acelaşi Apostol Pavel ne invită să medităm şi asupra faptului că Hristos a murit pentru noi pe când noi încă eram păcătoşi. Adu-ţi aminte că a fost vreme în care tu nu L-ai cunoscut pe Hristos, pentru că, deşi am crescut într-o familie credincioasă, fiecare dintre noi, uitându-se în urmă, vede câte neajunsuri, câte confuzii a avut în mintea sa în drumul către perceperea dreaptă a lui Dumnezeu.
...
Şi, cu toate acestea, Dumnezeu căuta spre tine. Făceai o grămadă de fapte păcătoase despre care credeai că sunt bune, şi Dumnezeu te ierta.
Aşa să vezi şi pe aproapele tău: că, dacă săvârşeşte vreo greşeală, o face din neştiinţă şi că Dumnezeu îl judecă în această neştiinţă, şi că vede ceea ce tu nu vezi.
Şi aşa cum te vedeai pe tine când aveai atâtea lipsuri - dar dacă te-ai fi văzut de-a lungul vremii ieşind din labirinturile neştiinţei şi ale neputinţei, te-ai fi osândit -, aşa să judeci şi pe aproapele.
Aşadar, să nu uităm că Dumnezeu îl iubeşte pe fiecare în starea în care este şi cunoaşte despre fiecare dintre noi lucrurile pe care noi nu le ştim, pentru că noi judecăm la arătare, iar Dumnezeu judecă cele de taină, vede şi pocăinţa viitoare pe care noi nu o vedem. In acest fel să ne apropiem de oamenii din faţa noastră, de oamenii care nu ne plac, care ne irită, ne tulbură, ne nemulţumesc: întrebându-ne întotdeauna ce gândeşte Hristos despre acest om şi spunându-ne că Hristos a murit pentru el şi prin aceasta şi-a arătat desăvârşita dragoste pe care o are şi pentru tine, şi pentru el.(din cartea "A iubi inseamna a ierta" de Ieromonah Savatie Bastovoi; sublinierile imi apartin) Sper ca v-au placut aceste simple vorbe...să ne aducem aminte că pentru acest om rău, păcătos, a murit Hristos.

Asta ar putea insemna ca in cele din urma se descopera acest lucru. Inainte trebuie sa fi crezut altceva cine a afirmat asta. Sincer nu stiu ce ar fi putut sa creada. Eliade insista ca nu poti cunoaste decit de la izvoare, nu de la interpreti. Deci daca nu l-a cautat pe Iisus, intemeietorul crestinismului, nimeni nu poate pretinde ca stie ce e crestinismul. Poate sti ce a auzit la biserica (de la preoti cu mai multa sau mai putina vocatie), ceea ce a prins din cunoasterea comuna sau din alte surse, dar nu cunoaste complet.

Eu cred ca crestinismul este ceea ce spune Iisus, in primul rind Iubire. Din cauza limitarilor noastre nu prea ne ridicam sa intelegem asta. Dar dupa ce stabilesti o legatura cu "izvorul iubirii" nu prea mai ai dubii. Vezi lumea prin ochii Lui si intr-adevar iubesti pe toata lumea. Mai ales, te respecti cu adevarat pe tine. Caci a te opri la satisfacerea unor dorinte limitate si a nu iti implini fiinta la adevaratul potential cred ca e o neglijenta majora. Ori Iisus, cum spune frumos si andra, s-a facut mic ca sa ne poata lua pe noi pe spatele sau si sa ne ridice la inaltimea potentialului nostru. Ideea e ca trebuie sa ii pricepem limba si sa il luam de maestru.

Credinta e o altfel de experienta decit cele obisnuite. Si pt. a merge pe ea e cale destul de grea. Presupune multa ascultare pina se face cit de cit lumina. Dar prin ascultare se intareste vointa sii fiinta. Aici e la fel cu un joc sau cu o intrecere. Il joci, participi, sau nu. Cu avantajele si "dezavantajele". Dezavantaje intre ghilimele pt. ca par astfel numai dintr-o perspectiva atasata de lume. Cel ce inainteaza nu pierde nimic (cele la care renunta le gaseste nefolositoare).

Si in alte religii se pune accent pe iubire. In yoga, de ex. e calea devotionala (Bhakti yoga), foarte bine precizata. Dar esenta si salvarea in Ea, prin Ea e in mod special crestinism. Ea e liantul in care intilnindu-ne ne putem imbogati reciproc. Este secretul trecerii de la doi la unu, adica de la parti la intreg.

Am accentuat confuziile pe care le facem tocmai pt a ne apropia de esenta iubirii. Dupa dizolvarea eului in relatia indragostirii vine si operatia inversa a regasirii sale, si majoritatea stim ce ramine din sentimentele si emotiile anterioare. Sau investim in cineva si incep pretentiile, vrem ca acela sa raspunda intr-un fel sau altul, incercam sa il conditionam. Asa e in relatia parinti-copii.

Iubirea e mai mult decit acestea. Dar asa cum nu stii gustul unui fruct daca nu il gusti asa nu stii ce e iubirea. Si indiferent de vrednicia preotului, Iisus isi tine promisiunea. La cei ce il vor cu adevarat vine si cel mai bine o face prin taina impartasaniei, primita cum se cuvine (cu dragoste dar si cu cutremur caci primesti pe Dumnezeu).


off ... sau poate nu
zexelica, iti cunosc rezerva fata de impartasanie. Dar fi bun si te abtine, respecta si tu parerile altora fara a-ti bate joc de ele. Fa dovada unei minime iubiri si roaga-te pentru mine. Lucreaza in Duh, daca ai dat de El, si Dumnezeu ma va lumina si pe mine, sau si pe tine.

IoanV

Nu cred ca ai spus ceva care este de acord cu Scriptura si mi-am batut joc.
N-am nicio rezerva cu privire la impartasanie.
25Tot astfel, după cină, a luat paharul, şi a zis: ,,Acest pahar este legămîntul cel nou în sîngele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, oridecîte ori veţi bea din el.``

26Pentrucă, oridecîteori mîncaţi din pînea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, pînă va veni El.

Trebuie facuta in adunare ca sa "pomenim" si sa "vestim". Este o lege ceremoniala si este OK.

Ma rog pt. toti. Inclusiv pt. cei cu care aparent sunt in "meciuri". Am realizat ceva, indiferent daca a fost plakut sau nu: de la citatele din traditie sau alte carti, ati inceput sa veniti cu versuri. Ma puteti uri, nu ma intereseaza. Nu candidez la postul de cel mai popular de pe forum. Da' crestinismul are la baza BIBLIA. Asta o discut si pe baza ei cresc. Altceva e neimportant.

Nu este o simpla lege ceremoniala, este chiar ceea ce spune Iisus, "cine nu maninca trupul meu si nu bea singele meu nu are parte de mine" A dat el si explicatii, dar pt. tine e mai importanta interpretarea ta decit cuvintele Lui. Apoi si Sfintul Pavel atrage atentia asupra interpretarii corecte.
Nefiind topicul adecvat nu e indicat sa continuam discutia aici.
Daca doresti sa dai replica sa trecem pe un topic mai potrivit, cu acest mesaj cu tot.

Stai linistit, inainte sa vii tu pe han noi si eu sigur am argumentat cu versete din Biblie. Uita-te si pe alte topicuri, mai vechi, si te vei convinge. Tu poti sa continui sa iti faci iluzii ca ai pus coada la covrig, dar e mai bine sa te trezesti la realitate.

IoanV

Te astept pe "Discutii despre Doctrine"

Ioane, discutia din care am redat acel pasaj ... "totusi, crestinismul este religia iubirii" pornise din cate am inteles de la ideea Religiei in Scoli (subiect tratat distinct la Han). Nu am prins prima parte a discutiei, iar remarca despre iubire fusese facuta pentru a scoate in evidenta faptul ca (cel putin) crestinismul e o Religie care merita studiata in scoli.

In rest, ceea ce sustii tu mi se pare de bun simt, si cred ca pana si o persoana care nu se considera crestin poate accepta ceea ce ai scris tu. Pentru ca, dupa cum spui, ca sa te poti pronunta definitiv ... trebuie sa fi incercat apropierea de Iisus si de acel izvor al iubirii, si sa iti fi si reusit acest lucru. Altfel, poti doar sa constati ca nu esti in masura sa te hazardezi ... Bine, asta daca poti.

Acest topic a fost editat de calfa: 21 Dec 2006, 06:22 PM

Dar e atat de frumos sa mori din dragoste...

Eu cred ca un om isi poate da seama de calitatea iubirii lui. In majoritatea cazurilor nu rezista (ceea ce el credea ca e iubirea) exact ca in povestea in care s-a insurat Pacala. Dupa vreo citeva luni de la casatorie incepem sa realizam de cine ne-a agatat instinctul de procreare. E interesant ca indragostitii isi pot prelungi prietenia multa vreme, poate chiar 2-3 (si mai mult?) ani fara a se cunoaste inca deplin. Un factor declansator al procesului de refacere a sinelui prins in relatie e de cele mai multe ori casatoria. Cartea lui Peck ne ajuta in buna masura sa constientizam ca, asa cum se stie de mult in psihologie, realitatea e una si ce credem noi ca e este altceva.
De cele mai multe ori iubirea este o continuare a unei dorinte proiectate inafara. Mie la inceput mi-a dat de gindit cuvintul atasament, folosit uneori ca sinonim pentru iubire. Fiecare isi poate da seama cit e atasament si cit e iubire sincera in relatia lui, daca incearca si se straduieste sa fie obiectiv. Nu spun ca e usor, dar e posibil si chiar fascinant.

In ceea ce priveste relatia cu Hristos, El spune clar ca sta la usa inimii. Trebuie sa deschizi si sa te lasi cuprins de iubire. Daca nu iti place ce primesti, inchizi inima la loc, asa cum fata de anumite persoane iti retragi deschiderea sau simpatia. Poti sa nu ai relatie cu El dar sa experimentezi iubirea de care vorbeste daca iti privesti semenii cum iti propune El.
Nu uit ca si alte religii indeamna la iubire. Intrebarea care se pune este in ce masura ne ajuta sa scapam de numeroasele justificari partiale de a fi pe care le gasim in lume. Dumnezeu e foarte exigent intr-adevar. El nu vrea sa ne irosim viata traind doar in parte. Asa cu nici nou nu cred ca ne-ar placea o planta careia ii creste doar o frunza sau o ramura, ori o pisica disproportionata. De aceea eu cred ca El ne iubeste si inca foarte mult. Dar ne arata si ce inseamna iubirea.