As dori sa va intreb, Imparatia este numai in ceruri, sau se extinde si in sfera pamantului, vor fi oameni demni de Imparatia Cereasca si altii doar vor trai vesnic pe pamant, si ce e cu acel numar 144 000 vor mosteni Imparatia, e un simbol sau ce reprezinta???? Imi aduc aminte de un citat din Apocalipsa in legatura cu acest numar si se specifica acolo ca acestia sunt cei care nu s-au intinat cu femei, "verguri curate" , se refera acest lucru la faptul ca cei care vor mosteni Imparatia nu au intretinut relatii sexuale ??? E putin straniu pentru mine...nu mai inteleg nimic...si de fapt ce reprezinta Imparatia, este ea Sanul Tatalui, Nemurirea, Desavarsirea....am citit un articol in care se specifica ca simbolic vorbind Imparatia e echivalenta cu Tronul lui Dumnzeu??? voi ce parere aveti, am observat ca aici sunt oameni care se dedica foarte mult intelegerii aspectelor spirituale si de asta am indraznit sa intreb!

Foarte grea întrebare ai pus roua. Nu cred că va putea cineva să-ţi descrie cu claritate înţelesul acestei sintagme. Din simplul motiv că nu ştie. Se poate da cu presupusul, se pot face însăilări dar limpede ca lumina zilei înţelesul vorbelor "Împărăţia cerurilor" nu se poate afla...

De ce am intevenit atunci? Am intervenit pentru a sublinia un aspect foarte interesant legat de Împărăţia Cerurilor, aspect subliniat de însuşi Isus (Luca17, 20-21):

Apostolul Paul/Pavel zice şi el frumos în alt loc (Romani 14,17): Căci împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt. (pe marginea acestui citat Teofil Pârâian comentează: " Din aceste cuvinte ale Sfântului Apostol Pavel scrise în Epistola către Romani înţelegem că în împărăţia cerurilor intră aceia care se silesc să-şi agonisească dreptatea, adică să devină drepţi, şi care au în suflet pace şi care au în suflet bucurie."

Că Împărăţia Cerurilor se poate (depinde şi de noi...) afla în noi mi se pare de mare importanţă pentru că ne îndeamnă la acţiune. În legătură cu această acţiune voi mai spicui două texte care-mi sînt "apropiate", cu scuzele de rigoare pt lungirea acestui mesaj:

şi:

Doamne-ajută!

Interesanta intrebarea ta roua.

Si inca citeva aspecte.
Din cuvintele lui Isus (Matei 6:9,10) reiese faptul ca 'Imparatia lui Dumnezeu' la un moment dat isi va exercita puterea si pe pamint. Deocamdata nu putem spune acest lucru, Biblia afirma ca altcineva este 'stapinitorul acestei lumi'.

Cu referire la cei 144.000, parerile sint impartite. Unii spun ca e un numar fix, altii spun ca e un numar simbolic, avind in vedere ca Revelatia (Apocalipsa) are o simbolistica destul de dezvoltata.
Cei ce sint de parere ca este un numar simbolic au ca argument citeva versete. Rev.14:1,2 unde se spune despre nr. fix de 144.000, insa pentru a sustine ca acesta e un nr. fix un argument ar fi cel din Rev.7:9 unde se vorbeste de 'o mare multime' pe care nimeni nu o putea numara. Acestia fiind cei ce vor iesi din 'marele necaz' (vezi si Ioan 10:16).

Insa ceea ce este important si incurajator este faptul ca Imparatia lui Dumnezeu, asa cum spune si Caa reprezinta dreptate, pace si bucurie. Ea va inlatura toata rautatea, tot ce 'zace in puterea celui rau'.

dar e vreuna in ceruri???

trai vesnic, melc codobelc... rugaciunea lui isus: "...ca ei sa fie una, cum si noi sintem una". cumva gindul unei finalitati, anularea diversitatii, multiplicitatii? vesnicia e incompatibila cu viata, care-nseamna miscare. identitatea-n x exemplare duce la stagnare, non-miscarea fiind consecinta non-conflictului instituit (exista conflict intre identice?). poate acel "una" sa fie sugestia resorbtiei multiplului in unitatea primordiala? banuiala c-ar fi o exprimare metaforica ma-ncearca.

risipa energiei in mod evident nu duce la dezvoltare. si parca lucrurile merg spre ceva. iar viata cica-i construita pe un potential de energie sexuala. si mai sa-i dai crezare zvonerului daca te uiti ca universul e constructie duala, conditia necesara dezvoltarii fiind asigurata astfel prin binecunoscuta vorbulita "conflictul e motorul evolutiei", conflict reclamind cel putin doua parti adverse. curiozitatea e de ce universul asta "a ales" autodeterminarea si de ce s-a limitat la doua parti (materialist dialectic vorbind, nesemnificativ aici, unde premisa este creatorul).

asta-i intrebare de 10 puncte la care inca se cauta premiant. sa zic c-ar fi constiinta? care e o stare interna, oricum ai lua-o?

ca sa vezi, nu eram departe cu presupunerea.

exact asa, cita dreptate are autorul! da' tronu' ce-ar putea fi??? definitie prin nedefinite...

am o parere asa si-asa. propun ca-mparatia sa fie constiinta prin desavirsire, cu consecinta imediata vesnicia- timpul nu va mai exista, fiind o masura a schimbarii, o variabila in procese care nu se vor mai derula din momentul intelegerii identitatii creatie-creator, atingerea constiintei (intelegere echivalind cu stingerea conflictului prin anularea diferentei de potential intre subiect si obiect, intre cel ce cunoaste si cel ce este cunoscut). astept acord. am trasat o corespondenta de termeni cu B, I, U.

si basmele pot fi confundate cu aspecte spirituale, iar dorul de-a asculta ce dorim s-auzim- adica promisiuni de viata buna si daca se poate vesnica- sa fie confundat cu profunde cautari de-adevar.

[/QUOTE]
si basmele pot fi confundate cu aspecte spirituale, iar dorul de-a asculta ce dorim s-auzim- adica promisiuni de viata buna si daca se poate vesnica- sa fie confundat cu profunde cautari de-adevar.

Nu ai inteles la ce m-am referit, fiecare isi cauta calea asa cum doreste, plecand de la informatiile pe care le are si care i se par ca ii dezvaluie credinta, am citit destule postari de pe acest forum si de pe acest topic si tocmai am gasit destul de multa seriozitate in abordarea topicurilor, nu discutam aici despre cine , ce si cum crede ci despre faptul ca se poate discuta serios!


Ma bucur ca ati raspuns...e foarte interesant cum ati pus si voi problema, sigur ca e un subiect inepuizabil tocmai pentru ca nu stim exact ce si cum, si da e o intrebare de 10 puncte dar poate ca mai trebuie puse si astfel de intrebari!

Cu privire la "imparatia este inlauntrul vostru" am mai citit ca de fapt traducerea exacta ar fi "imparatia este in mijlocul vostru" si ca trebuie citit versetul tot in sensul ca, conotatia reiese a fi alta "imparatia este in mijlocul vostru" adica Isus este Imparatia..ceea ce intrucatva asa e avand in vedere ca Isus e "calea, adevarul si viata", pe de alta parte daca ramanem la sensul de mai sus "inlauntrul vostru" mi se pare ca trebuie realizata in interior Imparatia in asa fel incat sa se manifeste si in exterior...deci cu alte cuvinte are 2 componente una interioara alta exterioara! Pentru mine interesante sunt citatele din Apocalipsa si de asta intrebam de numarul acela si de Imparatie in cer dar si pe pamant???

Nu trebuie sa-mi descrie nimeni nimic, ci doar sa vad cum intelegeti, percepeti si voi acest aspect!


Va multumesc frumos pentru raspunsuri...

Acest topic a fost editat de roua: 18 Apr 2006, 05:30 PM

Roua,

Dumnezeu nu este o Entitate Materiala, ci este de Natura Spirituala, cum Isus ne spune "Dumnezeu este Duh" sau "pneuma" cum a scris evanghelistul. Dumnezeu exista in afara Universului Material, intr-un univers care este Aspatial si Atemporal, greu de inteles cu Ratiunea.

Dumnezeu a creat Universul Material, dincolo de intelegerea umana, ca un fel de Reflexie Materiala a ceva ce este Spiritual in esenta sa. Universul Material este Binele si Raul, este Dualitatea Contrariilor.

Omul exista in Universul Material, ca fiind un Corp Somatic dotat cu SImturi Somatice, dar in acelasi timp este un Corp Spiritual, dotat cu Simturi Spirituale. Prin Corpul Spiritual, Omul apartine de Ceruri, dar prin Corpul Somatic, Omul apartine de Pamint.

Corpul Somatic al Omului este un fel de Inchisoare Materiala care constringe Corpul Spiritual sa se manifeste in Limitele Somatice. Prin Simturile Somatice, Imparatia lui Dumnezue nu exista pentru Om, deoarece se reveleaza numai prin Simturile Spirituale, daca ajung descatusate din Coprul Somatic.

Imparatia Cerurilor este "locul" unde Dumnezeu se gaseste, dincolo de Simturile Somatice dar accesibil Simturilor Spirituale. Omul, cazut in Corpul Somatic, crede ca exista prin mincare, bautura, dorinte, sex, reproducere si altele. In realitate, Omul exista la Nivel Spiritual, pe care ajunge a-l cunoaste, daca cauta aceasta.

Imparatia lui Dumnezeu este in Ceruri, este acolo unde Dumnezeu este. Omul are access acolo, dar nu neconditionat, ci numai prin rascumpararea Pacatului, prin care Omul isi descopera Simturile Spirituale, prin care poate aspira catre Dumnezeu. De aceea Imparatia este in Sine, in Sinele meu si al oricarui alt Om, pentru acolo, in Sine, este Poarta, cum Isus spune "Eu sunt Poarta", prin care Omul Somatic isi descopra Latura Spirituala.

Deci, Imparatia este un "loc" real, de Natura Spirituala, este apropierea de Dumnezeu, este Iubire Dumnezeiasca, este Lumina mai stralucitoare decit soarele, este fericire, este Cunoastere, este Viata Vesnica. Imparatia este un "Loc" Spiritual, unde Omul poate ajunge, daca se invredniceste. Incepe cu aceasta Viata, si se continua dincolo...

Adica D-zeu a creat si raul cu majuscula ?

Biata creatura, mare nechibzuit d-zeul asta...

Omul a fost creat cu asa ceva, dragule.

Si cam pe unde scrie asta ?

Cred ca ai vrut sa spui rascumpararea din pacat. Altfel iese o monstruozitate.

Dupa cum vezi lumea materiala va dispare complet. De aceea se spune sa nu ne strangem comori pe pamant ci in ceruri, fiindca aici pe pamant , toate vor arde, si nu va ramane nimic. Decat sufletele, de aceea este scris "Ce va da un om pentru sufletul sau?". Nimic, caci nimic nu poate da, fiindca orice materie care ar putea da in schimb, va arde negresit.

Acea lume noua este Imparatia lui Dumnezeu cu putere, dupa cum este spus. Deci , Universul va fi distrus, si se va rezidi altul. Si aceea va fi Imparatia. Nu cauta sa intelegi ce este scris in apocalipsa, fiindca ceea ce este scris acolo este ascuns, si de talmacit nu a talmacit-o nimeni pana acum. Or sa iti spuna multi ca au inteles-o insa daca vei vedea marturiile din veac ale sfintilor, foarte putin au vorbit despre ea, si nu au spus nimic nou, chiar de au avut vedenii de la Dumnezeu. Sfarsitul lumii poate nu ai sa il prinzi, insa sfarsitul tau negresit va veni. De acela sa te temi , si sa cauti sa vezi pacatele tale, nu vedeniile apocalipsei, dupa cum au spus Sfintii Parinti "mai mare este acela care isi vede pacatele, dacat acela care vede ingeri si demoni". mai multe gasesti aici :

Sfarsitul lumii

Abureala faptul ca eu va intreb pe voi anumite lucruri, cu alte cuvinte comunicam nu inseamna ca eu nu ma gandesc la propria mea viata si la ceea ce trebuie eu sa fac, altfel nu m-ar preocupa aceste lucruri!

E clar ca Apocalipsa e un mister, si ai mare dreptate cand spui ca sfintii si cei care s-au preocupat de teologie in general nu au comentat prea multe lucruri din ea, mie mi se pare interesant acel numar 144 000, si "pamantul si cerul nou"...asta este Imparatia sau Imparatia este "cerul lui Dumnezeu" imuabil, neschimbator, nemuritor...etc...

Acest topic a fost editat de roua: 19 Apr 2006, 12:21 PM

144 000 reprezinta 12 X 12000 , unde 12 sunt semintiile lui Israel, sau poporul Lui Dumnezeu, cel putin asa cred eu. Sunt numerel sfinte. Sau 12 numarul apostolilor. Imparatia cerului mai inseamna "veniti la adevarata viata" sau "bucurii la care inima omului nu s-a suit".

din ceea ce spuneai tu sa citesc:

"va deveni intr-un sens o lume interioara, aratindu-se in mare masura drept un continut sufletesc al celor drepti. Frumusetea si maretia ei vor fi neinchipuite, deoarece impartasindu-se de lumina dumnezeiasca, va radia acesta lumina, imbracand in ea pe cei ce o vor locui. Lumina ei va face sa straluceasca si mai mult pe cei drepti, incat aici, precum spune Mantuitorul, "dreptii vor straluci ca soarele in imparatia Tatalui lor" (Matei 13, 43)."


destul de edificator....


"Si aici trebuie sa mentionam ca nici fericirea dreptilor, nici nefericirea pacatosilor nu vor avea aceeasi masura, ci vor avea grade diferite, dupa vrednicia sau nevrednicia pe care fiecarea dovedit-o in viata pamanteasca. Insusi Mantuitorul spune: "In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt" (Ioan 14, 2); iar Sfantul Apostol Pavel zice: "Fiecare va primi plata dupa lucrul sau" (II Cor. 5, 10)."

Nu stiu daca Mantuitorul cand a spus ca sunt multe locasuri a vrut sa spuna ca gradele de fericire difera, in privinta apostolului pavel...hmmm...

ehhh cu cei 144000 de mii tot e un mister acolo....

Acest topic a fost editat de roua: 19 Apr 2006, 01:01 PM

Draga Roua,
Scriu acum putin si in graba, deoarece vad ca esti indeosebi interesata de acel numar din Apocalipsa...
Din ce am studiat eu, pot sa-ti spun urmatoarele, si o sa-ti indic si lucrarile:
Din Biblie, comentariu:
Numarul simbolic: 12x12x1000 (patratul numarului sfant-Israel- inmultit cu numarul duratei lungi, indefinite); desemneaza pleroma, totalitatea, intregul, plenitudinea (nu lipseste nici unul din cei ce urmau sa se mantuiasca)

Din lucrarea "Comentariu la Apocalipsa - Savvas Agouridis"
scriu fragmentat ca stau rau cu timpul, sunt vreo 3 pagini, daca doresti, pe seara, o sa le scanez si o sa le scriu cu totul pentru o mai buna intelegere...

- oricare ar fi legatura celor 144000 de iudei din versetele 1-8 cu cei din toate neamurile si popoarele, din versetele 9 si urmatoarele, aceste doua fragmente trebuie analizate separat...
...
- cat priveste intelesul numerele de 12000 si 144000 nimeni nu poate fi sigur de acesta. Se poate totusi spune ca scopul lor nu este de a preciza numarul celor care vor fi mantuiti din fiecare semintie si din toate la un loc. Aceste numere spun mai curand ca dintre iudei vor fi cei care vor opune rezistenta presiunii relelor din urma. Acestia sunt, cum se spune, numarati, dar nu sunt putini...
... Orice explicatie este posibilila cand se face referire la semintii...
- fara indoiala, "martirii" din capitolul 7 sunt cei 144000 "injunghiati" pe care ii intalnim si in capitoul 14 (dupa cum se vede din versetele 9-13 din cap 7); am putea spune, cred, ca acest capitol reprezinta o prelucrare in plan eshatologic a lui Ioan la traditia iudeo-crestina privind cei 12000 de alesi din fiecare semintie. Legat de cei 144000 de iudeo-crestini trebuie sa spunem urmatorul lucru: oricare ar fi provenienta acestei traditii si oricare ar fi intelesul ei initial, in cap 7 din Apoc.,"cele dousprezece semintii" are sensul pe care il intalnim si in alte parti din NT, adica Noul Israel, al Bisericii. O alta ipoteza ar fi aceea ca ar fi vorba de martiri si drepti ai VT.
...
- In contextul de fata insa, in cap 7, cei 144000 de iudeo-crestini al caror numar trebuie sa se completeze pentru a putea sa se declanseze mania eshatologica a lui Dumnezeu.


...uffff.... trebuie sa plec... cand ma intorc, voi continua..... scuze...

Clopotel te astept cu cu tot ce ai de spus...cand ai sa ai timp

Interesant...varianta cu cei 144 000 care desemneaza totalitatea, pleroma...hmmm m-a pus pe ganduri...

@Abureala - redau finalul linkului tau : http://www.crestinism-ortodox.ro

"Condamnand invatatura origenista ca pedepsele iadului vor avea sfarsit, Sinodul ecumenic V a hotarit urmatoarele: "Cel ce zice sau crede ca pedepsirea diavolilor si a oamenilor pacatosi este numai temporala si va avea oarecand un sfarsit, sa fie anatema!".
Pe linga aceasta, trebuie sa subliniem ca iadul nu este compus din suflete pe care le refuza Dumnezeu, ci, dimpotriva, din cei care refuza iubirea lui Dumnezeu."
Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zagrean,
"Teologia Dogmatica", manual pentru seminariile teologice, Bucuresti, 1991, pag. 392-399.

L-au 'executat' pe Origene si de atunci mii si mii de generatii isi pun intrebarea nonsensului iadului etern. Citind astfel de interpretari imi vine sa-i dau dreptate celui care a spus ca "religiile sunt opiumul popoarelor".

Da si nu, in functie de semantica cuvintului "Lume". In Greaca veche, ca si in limba Romana, "cosmos" inseamna atit "cosmos"="lume, omenire", cit si "cosmos"="lume, Pamint, Univers".

Lumea Materiala, ca si "univers", nu va dispare, deoarece este Creatia lui Dumnezeu, va fi numai Reinnoita, dupa stingerea Pacatului, "Blestemat este acum Pamintul din cauza ta", iar la Sfirsit, Blestemul se va ridica si Pamintul se va curata. Ceea ce va dispare este Lumea="Omenire", deoarece Noul Ierusalim este un Templu Spiritual: "In cetate n-am vazut nici un Templu; pentru ca Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca si Mielul, sint Templul ei.". Iar cei care nu vor fi in Templul Spiritual, vor fi in Intunericul de Jos... Una sau alta, tot nu vor mai fi pa Pamint...

Prin urmare Imparatia lui Dumnezeu este de Natura Spirituala, si Omul va fi tot Omul Spiritual care va trai Fericirea Vesnica in prezenta lui Dumnezeu. Daca Omul Apocalipsei este un Om Spiritual, tot asa a fost si Omul Gredinei, deoarece "Unde inceputul este, acolo este si Sfirsitul". Omul a fost o Fiinta Spirituala si Omul va ajunge din nou o Fiinta Spirituala, asa cum Isus revelaza lui Ioan: "Eu sunt Alfa si Omega" = "cum a fost, asa va fi" = "sfirsitul va fi precum inceputul a fost", adica Spiritual... Ca imagistica oculta, ce spune Isus este Sarpele lui Hipocrat.

Lumea, nu va dispare... Omenirea, da...

bishop,

sunt multe de discutat ateism versus credinta, si din proprie experienta ele nu duc nicaieri. Si ar fi si offtopic. Ce pot sa iti spun este ca nu sunt un "opium", ci ceva real. Dar ai parerea ta, eu am parerea mea, cine are dreptate, Dumnezeu stie. Numai bine.

Nu tin sa am dreptate, vreau doar sa merg cat se poate pe drumul spre adevar - adevar care este mai mult sau mai putin relativ. Sa ne amintim: "Veti afla adevarul si adevarul va va face liberi." Cum arata adevarul asta in "Teologia Dogmatica", manual pentru seminariile teologice, Bucuresti, 1991, pag. 392-399? Ma cam incearca tristetea vazand ce invata generatii intregi de viitori formatori de opinie religioasa. Ceea ce ma uimeste este siguranta autorilor - ei nu au nici o indoiala, pare ca tot ceea ce afirma este adevarul absolut.
Am cateva intrebari la care caut inca premiant, cum spunea un inaintevorbitor. Daca ai amabilitatea sa raspunzi.
1. sustinand ideea crestina a unei viitoare imparatii care nu va avea sfarsit, spune-mi unde/ce ai fost inainte de nasterea ta? caci ceva etern presupune faptul ca "porneste" din minus infinit, nu-i asa?
2. fiind un adevarat credincios, esti pregatit sa mori azi, maine, oricand?
Si mai zicea el ceva interesant:

Acest topic a fost editat de bishop: 25 Apr 2006, 03:41 AM

Tin sa precizez de la inceput ca nu sunt un premiant, dar cateva raspunsuri pot incerca.

"Veti afla Adevarul, iar Adevarul va face liberi". Diferenta intre un credincios si un ateu cu privire la adeavar este aceea ca pentru un ateu adevarul reprezinta suma tuturor legilor etern neschimbate, ceea ce intotdeauna se repeta, nimic nu se abate de la ele, un fel se suma adeavarurilor amtematice, fizice, economice, etc. Pentru un credincios Adevarul este acelasi lucru cu Dumnezeu, adica Adevarul este o Fiinta, nu o suma de legi. Acest Adevar este izvorul celorlalte adevaruri care constituie pentru un ateu adevarul. Dupa cum vezi acel citat, cunoscandu-L pe Dumnezeu vei fi liber. Insa in ce sens liber? Liber de robia Diavolului, deci de pacate. Prin Dumnezeu, vei putea scapa de pacate, de robia Diavololui fiindca pacatuid , diavolului slujesti. Si odata scapat de pacate, un alt sens al lumii vei descoperi, fiindca atunci il vei putea cunoaste pe Dumnezeu, asa cum El te cunoaste. Acesta este sensul.

1. Infinitul matematic incepe de al minus infinit si continua catre plus infinit. Infinitul ca atribut al Dumnezeirii merge catre minus infinit in ceea ce numesc sfintii "intunericul din Dumnezeu", sau "energiile necreate " ale lui Dumnezeu. Insa aici nu ma hazardez, fiindca cunoasterea umana este diferita de intelepciunea Lui Dumnezeu. Insa, intr-adevar, Dumnezeu este infinitul.

2. Nimeni nu ete pregatit sa moara si astazi, fiindca moartea in pacat inseamna condamanarea iadului. Insa trebuie sa avem tot timpul gandul ca astazi putem muri, si sa ne temem de a face fapte rele. "Nu va temeti de cel ce ucide doar trupul, ci va temeti de cel care poate ucide si sufletul si trupul". De moartea sufletului trebuie sa ne temem, dar niciodata sa nu consideram ca suntem sfinti si putem muri oricand, fiindca atunci cadem in mandrie. Suntem pregatiti insa sa murim pentru Dumnezeu , CU DUMNEZEU, in orice clipa fara teama, dupa cu este si porunca"Sa nu va rusinati de Cuvantul Meu, inaintea oamenilor".

Si deci ce reprezinta pana la urma Imparatia Cerurilor...infinitul...???

Tu nu trebuie sa cauti Premianti, ca sa faci Premieri, ci sa cauti Raspunsul. Iar Raspunsul pe care-l cauti este in tine, numai sa ajungi a-l cunoaste. Daca ajungi sa te premiezi pe tine insuti, te-ai scos...

Inainte de orice, inainte de Lume, Omul a fost din Dumnezeu, deci in masura in care Dumnezeu este Vesnic, si Omul a fost tot asa. Apoi, Omul a cazut in Animalitate, stare in care se gaseste intre Cer si Pamint, mai mult spre Pamint decit spre Cer. Iar la Sfirsit, Omul, sau o parte din Om, se va desprinde de Pamint, ajungind inapoi la Cer. Iar partea care nu ajunge acolo, se va lovi cu Moartea a Doua, care este Moartea Finala.

Pavel astepta Moartea ca pe o Binecuvintare, reintregirea cu Divinul, si n-a fost singurul. Un Crestin adevarat trebuie sa fie pregatit a infrunta Moartea acum, acesta fiind Telul Crestin: Omul vazut ca Invingatorul Mortii, care este Rascumpararea Pacatului si reintoarcerea la Dumnezeu. De aceea a venit Isus, ca Omul sa fie gata a intoarce spatele Lumii, si a intoarece fatza catre Dumnezeu. Omul care nu este dornic de a scapa de Viata Somatica pentru a se reintoarce la Tatal, nu este un Crestin.

Cit timp te temi de Moarte, teme-te si mai tare, ca ai un bun motiv de a o face... Temerea ta de acum, devine prin Moarte, de sapte ori mai profunda si mai dureroasa. Cu cit devine mai profunda, cu atit se adinceste mai mult, si cu cit se adinceste mai mult, devine mai profunda... in cele din urma se numeste Iadul... Doamne fereste!

Exista o singura iesire: Lumina! Dar este o conditie, s-O cunosti inainte sa mori, altfel este prea tirziu a O cunoaste. Altfel, acolo nu va mai fi gluma sau teribilism... Va fi Teama, va fi Tulburare, va fi Teroare adinca, mai adinca decit cel mai rau Cosmar ce l-ai avut vre-o data, va fi Durere, de Sapte ori mai adinca decit iti poti imagina, va fi Deznadejde, va fi Urlet, va fi Frig, mai rau decit in apa inghetata, si va fi Arsita, mai rau decit in cuptor, va fi cel mai rau Cosmar al vietii tale devenit realitate. Tot ceea de care te temi azi si acum, va fi acolo cu tine, palpabil.

Acolo unde, Edinide ?

Imparatia Cerurilor este lumea Lui Dumnezeu. Lumea lui Dumnezeu asa cum era inainte de caderea lui Adam, acea lume in care omul nu cunoscuse ce este raul. Este lumea in care nu mai exista nici o fapta rea, nici o nemernicie, nimic ticalos. Este Imparatia pe care Dumnezeu o va institui , cu putere, dupa Judecata de Apoi. Si dupa Judecata de Apoi, fiecare va merge acolo unde a iubit. A iubit sa faca raul, va merge cu diavolii in iad, a iubit sa faca binele, va merge cu Dumnezeu in Imparatia Cerurilor. Noua lume, Universul refacut, in care omul a pierdut ,prin virtute , capacitatea de a face raul.

"Caci va spun Imparatia Cerurilor este in voi " sau
"Vie Imparatia Ta, faca-se voia Ta".

In aceasta lume, amestecata si cu fapte bune si cu fapte rele, Dumnezeu ne-a dat posibilitatea sa gustam din Imparatia Cerurilor, sau lumea Lui Dumnezeu. Si nu instituit un loc de pe pamant unde daca intram cu vize pe pasaport si in care vom trai fericirea cereasca. Nu, nicidecum. Ci a dat putere prin Iisus Hristos, pentru toti aceeia care se roaga, si duc o viata curata, adica fara fapte rele, sa guste in inima lor acea bucurie din vesnicie, din lumea Lui Dumnezeu. In rugaciunea "Tatal nostru", chemam, cat suntem in trup, acea Imparatie in inima noastra. De aceea se spune ca este "inauntru vostru". Fiindca acolo se coboara Cel Sfant si aduce cu Sine, bucuria vesniciei, si a lumii, curatate de rau.

QUOTE Roua:

Măi Roua, nuuuu te supăra, daaaa... cum ţie ţi se pare mai interesant cum se comportă lumea când pui o problemă decât chiar problema însăşi... la fel mi se pare mie de interesant cât de înalte şi de depărtate sunt întrebările la care te duci, la cât de departe de persoana ta pot fi cele de care te preocupi...atâta de departe şi de în afară de tine...de fapt te şi înţeleg că aşa e cel mai confortabil: cu cât sunt mai departe, cu atât e mai bine... dintr-o anume perspectivă!
Mă rog, e treaba ta ce faci şi cum procedezi, daaaa cum ai formulat în răspunsul următor:

...mie îmi sună aproape o contradicţie în termeni... cam cum ar fi de pildă că cine emigrează, de fapt îşi caută locul exact al naşterii şi de aia se tot îndepărtează...

În fine...de fapt, Împărăţia Cerurilor (... ca să-ţi răspund şi la subiect), este un alt univers decât ăsta material pipăibil al nostru,un univers care e confecţionat din alt "fel de materie" şi care cumva coexistă cu acesta al nostru în acelaş "spaţiu"; într-un fel anume, cerurile toate şi pământul "coexistă" ca "localizare",sunt "întrepătrunse" şi aşa se explică cum e posibil ca cineva pământean să fie, dar în acelaş timp să fie/aparţină şi în Împărăţia Cerurilor" cu o parte din sine sau să se spună de cineva că are înlăuntru Împărăţia Cerurilor, chiar dacă fiziologic-material e om ca oricare alt om !
Separarea aşadar dintre pământ şi cer nu este una de tip fizic, nu e una explicabilă prin distanţă în km sau ani-lumină, ci e o "distanţă" dată de "substanţă", de "consistenţa materiei"! Altfel...în ce priveşte depărtarea practică...nu e prea mare, doar Apostolul Pavel care a cunoscut-o, după cum a mărturisit, nu ar fi avut de ce să scrie despre căutarea "bâjbâind" a Împărăţiei Cerurilor..."măcar că ea nu este departe"!
Înţelegi ?

Nu prea am inteles eu ce ai tu de comentat vis a vis de intrebarea mea si de felul in care pun eu problema...cred ca cel mai corect e sa iti spui parerea sau gandurile, ideile, perceptiile etc la subiect...in plus nedumerirea mea e legata de mutitudinea de pareri avizate sau neavizate si de felul in care prezinta biblia acest aspect..si am expus niste intrebari la care raspunsul nu e usor de gasit, e posibil sa caut acul in carul cu fan dar imi asum asta, poate ca cineva ma va lamuri ce e cu acel 144000, ce e inseamna noul cer si nou pamant, si unde intra Imparatia in toate acestea...pana acuma doar cineva a explicat ca 144000 poate semnifica plenitudinea, pleroma...si deci astept ganduri la subiect...observatii se pot face o groaza si e foarte simplu sa le faci...dar nu vad unde e castigul ...apreciez totusi ca ai fost si on topic !


Multumesc asemenea....au cam trecut de azi dar fie...

Acest topic a fost editat de roua: 26 Apr 2006, 07:08 PM

Io...nici nu sunt "cel mai corect"...aşa că nu îmi cere ceva care nu pot fi sau face !!!

...cu "numerele" (la subiect adică ) foloseşti "operaţia matematică" nepotrivită şi de aia nu ai cum să ajungi la rezultat! (părerea mea! )
Cu numerele din Apocalipsă, ca să fac o analogie, ar fi cam aşa(după cunoştinţa mea!): dacă eu de pildă ţi-aş spune numărul meu de telefon sau alt număr 'mai important'...să zicem că pe cel al unui prezidente...păi nu ţi-ar folosi la nimic că pe mine nu mă cunoşti, iar pe respectivul n-ai putea să-l suni şi să-l întrebi ce-a mâncat la prânz sau...alte chestii şi trageri de şireturi; în schimb, dacă numărul meu l-aş spune unei cunoştinţe, unui prieten, păi numărul ăla care pentru tine e şi rămâne ceva fără înţeles, pentru persoana respectivă are o semnificaţie exactă şi precisă şi-i e de folos! că mă cunoaşte şi ştie ce e dincolo de un număr - de aia, pentru un prieten, să-mi caute numărul de telefon şi să mi-l afle e chiar folositor şi împlinitor, dar pentru cineva străin, nu are cum să aducă cine ştie ce utilitate chiar de îl află!
Ei... oarecum cam în felul ăsta stau treburile şi cu numărul ăla... rostul lui de-i pus acolo nu e ca să ne dea bătăi de cap şi frământări ca să născocim ipoteze cu ghiotura, ci rostul lui original şi înţelesul său unic a fost şi a rămas să aducă o împăcare, o liniştire, o împlinire! iar faptul că altceva s-a făcut sau se face din el...ceva chiar pe dos... nu e numărul de vină sau "misterul"...ci... chiar cine face asta!

Cu "observaţiile"... îţi dau total dreptate: nici eu nu le văd câştigul şi de aia ori nu le mai fac deloc, ori nu le duc până la capăt...da probabil prima variantă e cea de preferat...o să mă mai socotesc !!!

Roua !

Draga Roua,
Te rog sa ma scuzi ca am intarziat cu raspunsul, asa cum iti promisesem...
Ok... acum sunt in masura sa-ti dau ce informatie am acum la indemana, numai ca te avertizez din capul locului ca e cam mult de citit, dar zic eu - merita efortul daca chiar esti interesata...
Apoi te rog sa ma anunti daca nu se vad caracterele romanesti...
De asemenea te rog sa ierti si eventualele greseli, deoarece am procedat la o scanare automata....
O sa fie comentarii din doua lucrari, pe care o sa le scriu numele la posturile respective...
Lectura placuta

Din lucrarea: Apocalipsa Sf. Ioan: un comentariu ortodox - Arhiepiscop Averchie Tausev
7, 4-8. Şi-am auzit numărul celor pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii de pecetluiţi, din toate seminţiile fiilor lui Israel: din seminţia lui Iuda, douăsprezece mii de pecetluiţi, din seminţia lui Ruben, douăsprezece mii; din seminţia lui Gad, douăsprezece mii; din seminţia lui Aşer, douăsprezece mii; din seminţia lui Neftali, douăsprezece mii; din seminţia lui Mânase, douăsprezece mii; din seminţia lui Simeon douăsprezece mii; din seminţia lui Isahar, douăsprezece mii; din seminţia lui Zabulon, douăsprezece mii; din seminţia lui losif, douăsprezece mii; din seminţia lui Veniamin, douăsprezece mii.
Această pecetluire va fi făcută israeliţilor, care înainte de sfârşitul lumii se vor converti la Hristos, precum spune şi Sfântul Apostol Pavel (Romani 9, 27; 11, 26). In fiecare dintre cele douăsprezece seminţii vor fi douăsprezece mii de pecetluiţi şi o sută patruzeci şi patru de mii în total. Dintre seminţii, numai seminţia lui Dan nu este menţionată, fiindcă din ea, potrivit tradiţiei, va veni Antihristul. In locul seminţiei lui Dan este menţionată seminţia preoţească a lui Levi, care la început nu fusese socotită cu cele douăsprezece. Numărul redus este menţionat, poate, pentru a arăta cât de puţini sunt fiii lui Israel care se vor mântui, în comparaţie cu mulţimile nenumărate ale celor care L-au iubit pe Domnul lisus Hristos, dintre celelalte popoare ale pământului care au fost păgâne.
„Egalitatea precisă a numerelor celor mântuiţi din fiecare neam semnifică, după părerea mea, rodnicia seminţelor vestirii apostolice, întrucât numărul doisprezece adunat de douăsprezece ori şi înmulţit cu o mie dă numărul total arătat aici, căci aceştia (evreii) au fost ucenicii semintelor cazute pe pamantul cel bun care au adus rodul insutit al mantuirii universale." (Sf. Andrei, cap 19)
Apocalipsa Sf. Ioan: un comentariu ortodox - Arhiepiscop Averchie Tausev

(continui imediat)

Din lucrarea Comentariu la Apocalipsa - Savvas Agouridis
C. Vedenii despre numărul celor mântuiţi (7,1-17)

1. După aceasta am văzut patru îngeri, stând la cele patru unghiuri ale pământului, ţinând cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici peste mare, nici peste vreun copac.
2. Şi am văzut un alt înger care se ridica de la Răsăritul Soarelui şi avea pecetea Viului Dumnezeu, îngerul a strigat cu glas puternic către cei pâini îngeri, cărora li s-a dat să vatăme pământul şi marea,
3. Zicând: Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui, pe frunţile lor, pe robii Dumnezeului nostru.
4. Şi am auzit numărul celor pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii de pecetluiţi, din toate seminţiile fiilor lui Israel:
5. Din seminţia lui luda, douăsprezece mii de pecetluiţi; din seminţia lui Ruben, douăsprezece mii; din seminţia lui Gad, douăsprezece mii;
6. Din seminţia lui Aşer, douăsprezece mii; din seminţia lui Nef-tali, douăsprezece mii; din seminţia lui Mânase, douăsprezece mii;
7. Din seminţia lui Simeon, douăsprezece mii; din seminţia lui Levi, douăsprezece mii; din seminţia lui Isahar, douăsprezece mii;
8. Din seminţia lui Zabulon, douăsprezece mii; din seminţia lui losif, douăsprezece mii; din seminţia Veniamin, douăsprezece mii de pecetluiţi.
9. După acestea, m-am uitat şi iată mulţime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi având în mână ramuri definic.
W. Şi nndţimea striga cu glas mare, zicând: Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, Care sade pe tron, şi de la Mielul.
11. Şi toţi îngerii stăteau împrejurul tronului bătrânilor şi al celor patru fiinţe, şi au căzut înaintea tronului pe feţele lor şi s-au închinat lui Dumnezeu,
12. Zicând: Amin! Binecuvântarea şi slaim şi înţelepciunea şi mulţumirea şi cinstea şi puterea şi tăria fie Dumnezeului nostru, în vecii vecilor. Amin!
13. Iar unul dintre bătrâni a deschis gura şi mi-a zis: Aceştia care sunt îmbrăcaţi în i>eşminte albe, cine sunt şi de unde au venit?
14. Şi i-am zis: Doamne, Tu ştii. El mi-a răspuns: Aceştia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului.
15. Pentru aceea sunt înaintea tronului Iui Dumnezeu, şi Ii slujesc ziua şi noaptea, în templul Lui, şi Cel ce sade pe tron îi va adăposti în cortul Său.
16. Şi nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta, nici nu va mai cădea soarele peste ei şi nici o arşiţă;
17. Căci Mielul, Cel ce-stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.
Fragmentul acesta a fost inclus între plăgile preliminare pregătitoare asupra unei lumi care nu dă semne de căinţă, pentru a se răspunde mulţumitor la întrebarea martirilor din ceruri şi a credincioşilor de pe pământ: de ce întârzie Judecata?, precum şi la cea a împăraţilor şi a domnilor pământului: Şi cine poate să stea?
Răspunsul este următorul: a) Judecata începe cu desfăşurarea unor înfricoşătoare fenomene naturale, aşa cum le descriu deja cu mult înainte Scripturile, iar dacă întârzie într-un fel anume, aceasta se întâmplă pentru a se completa numărul sfinţilor, care este mai mare decât se pare; înainte de completarea numărului sfinţilor nu va avea loc cea de a doua venire; b) Numărul celor mântuiţi este nesperat de mare, după cum prevede atotştiinţa lui Dumnezeu. Rezistenţa la rău este puternică.
Oricare ar fi legătura celor 144.000 de iudei din versetele 1-8 cu cei din toate neamurile şi popoarele, din versetele 9 şi următoa-toarele, aceste două fragmente trebuie analizate separat. Vom începe cu fragmentul versetelor 1-8. Oricare ar fi forma pământului în cele patru colţuri ale sale, are patru îngeri care rânduiesc vânturile care suflă pe uscat, pe mare şi prin păduri; aceşti îngeri pot să trimită furtuni foarte mari şi distrugătoare. Aici îngerii nu sunt numai vestitori ai plăgilor, ci şi împlinitori ai lor. Despre cele patru vânturi, vezi Daniel 7, 2; Zaharia 2, 10; 6, 5. în I Enoh, cap. 76, se vorbeşte amănunţit despre stâlpi printre care trec fel de fel de vânturi. Aceşti îngeri paznici ai vânturilor pot să nu îngăduie vânturilor să treacă şi să sufle peste pământ şi peste mare, să „ţină" cele patru vânturi, în sensul de a amâna furtuna groaznică şi distrugătoare. Porunca amânării o dă un alt înger care urcă de la răsăritul soarelui. Isaia (41, 25), vorbind de regele Cirus, scrie: "De la miazănoapte l-am chemat ca să vină, de la răsărit l-am chemat pe nume", în general ex oriente lux! - orice lucru bun este aşteptat din această direcţie, îngerul aduce mesajul cel bun pentru credincioşi, care este porunca adresată celor patru îngeri de mai sus de a "nu vătăma nici pământul, nici marea, nici copacii" de a nu îngădui furtunilor să treacă peste ele şi să provoace catastrofa îngrozitoare. Aceasta numai până când "vor fi pecetluiţi pe frunţile lor robii lui Dumnezeu". Pecetea o ţine îngerul cel de la răsăritul soarelui. Imaginea aceasta a pecetluirii este întâlnită şi la lezechil 9, 3-6, unde un scrib al Templului primeşte porunca: „Treci prin mijlocul cetăţii, prin Ierusalim, şi însemnează pe frunte ... pe oamenii care gem şi care plâng din cauza multor ticăloşii care se săvârşesc în mijlocul lui" (Vezi şi Osea 1, 10; Psalmul 42,3,
9; Ieremia 10,10). Pecetea pusă pe frunte este semn al proprietăţii (vezi Numerii 16, 5; II Cor. l, 22; Efeseni l, 23; II Tim. 2, 19). Credincioşii pecetluiţi devin proprietate a lui Dumnezeu. Seria celor douăsprezece neamuri ne este cunoscută din Vechiul Testament (Deuteronom 33, 6-25; I Cronici 2, 1-2; Ezdra 48 etc.) Ca prim părinte de neam este pomenit Iuda (I Cronici 2, 3...). De semnalat că lista nu aminteşte pe David, din care este aşteptat a se naşte Mesia, în locul lui David, Ioan are în catalogul său pe Mânase, în timp ce numele lui losif reprezintă seminţia lui Efrem. întreaga structură a fragmentului sprijină ipoteza că aceasta are în vedere în special aşteptările eshatologice ale Bisericii.
Cât priveşte înţelesul numerele de 12.000 şi 144.000 nimeni nu poate fi sigur de acesta. Se poate totuşi spune că scopul lor nu este de a preciza numărul celor care vor fi mântuiţi din fiecare seminţie şi din toate la un loc. Aceste numere spun mai curând că dintre iudei vor fi cei care vor opune rezistenţă presiunii relelor din urmă. Aceştia sunt, cum se spune, număraţi, dar nu sunt puţini. Dacă ne amintim de plângerea lui llie cum că el a rămas singurul credincios al lui Dumnezeu, care îl asigură că sunt 7.000 (număr simbolic, aşa cum este şi cel de 12.000) care nu şi-au plecat genunchiul în faţa lui Baal, cei 12.000 din fiecare seminţie nu trebuie să fie consideraţi puţini (III Regi 19, 10). Despre numele seminţiilor, mai ales despre explicaţia faptului că în fruntea lor se află seminţia lui Iuda, că este omisă seminţia lui Dan şi că în locul lui Efrem este amintit losif, nu ne vom ocupa aici. Orice explicaţie este posibilă. Esenţială este schema generală a celor douăsprezece seminţii (vezi Paremii 26, 7; Iacov l, 1), oricare sursă iudeo-creştină ar fi oferit lui Ioan acest catalog. Relatările despre Dan (Judecători 18) se pare că nu au nici o legătură cu absenţa numelui său din catalog, în ciuda acestui fapt, la Irineu (Kata Pason E, 30, 2), seminţia lui Dan este socotită simbol al apostaziei. Din acest motiv, antihristul este aşteptat să vină din seminţia lui Dan (vezi Testamentul lui Dan 5; Ipolit, Dovezi din Sfânta Scriptură despre Hristos şi despre antihrist, cap. 13). Ipolit accentuează în mod deosebit acest lucru: "Aşa cum din seminţia lui Iuda se va naşte Hristos, la fel din seminţia lui Dan se va naşte antihristul".
Care este legătura dintre fragmentele despre creştinii din cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, pe de o parte, şi creştinii din versetele 9-17a, "mulţime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul şi seminţiile...", pe de altă parte? Cei din a doua categorie, aşa cum se spune lămurit în continuare, sunt martiri din perioada "strâmtorării celei mari". Este vorba foarte clar despre două categorii diferite din punct de vedere etnic. Deoarece însă martiriul din versetul 13 şi următoarele este legat de perioada finală foarte dificilă a judecăţii eshatologice pe care o prevede viziunea lui Ioan, cred că ne este îngăduit să concluzionăm că aşteaptă martiri numai din grupul creştinilor dintre neamuri, sau şi din cel al creştinilor proveniţi dintre iudei? Aşa ceva nu este posibil. Ce sens ar fi avut atunci însemnarea iudeilor de către îngerul de la răsăritul soarelui? Există fără îndoială o problemă cu acest text, care este compus dintr-o sursă iudeo-creştină mai veche şi dintr-o altă sursă despre o mulţime uriaşă provenită dintre neamuri, care, în zilele foarte grele ale sfârşitului ("marea strâmtorare"), vor fi gata să devină martiri pentru credinţa lor. Oricare ar fi înţelesul exact, este clar că Ioan crede cu tărie a-ceasta. Motivul scrierii sale nu este numai unul parenetic, care ar vrea să spună că mulţi se vor împotrivi fiarei; unul dintre ei poţi fi şi tu! Oricum, cap. 7 poate fi exemplu de ceea ce se poate întâmpla uneori când autorul pune la un loc două sau mai multe surse. Dar oricum ar fi, exegeza trebuie să ia în discuţie textul aşa cum este el în ansamblul său. Acesta este motivul pentru care nu am împărţit capitolul în două părţi (versetele 1-8 şi 9-17), ca nu cumva să se dea naştere vreunei neînţelegeri.

(continui imediat)

(continuare)
Nimic sigur nu se poate spune despre speranţele eshatologice ale sursei lui Ioan în legătură cu Bisericile iudeo-creştine în comparaţie cu aşteptarea eshatologică a lui Pavel (Romani 9-11) sau a Evangheliei după Ioan.
Versetele 9-17 provin dintr-o altă sursă, înrudită cu cea din capitolele 21-22. Ioan uneşte două surse diferite pentru a exprima părerea lui conform căreia vor fi mântuiţi şi un număr determinat din neamul lui Israel dar şi o mulţime mare dintre neamuri. Prin "mulţime multă, pe care nimeni nu putea să o numere", aşa cum explică şi Bratsiotis, este accentuat evident numărul nedeterminat, în contrast cu numărul limitat de 12.000 din fiecare seminţie, în fragmentul acesta (vers. 9-12) ştim că ne aflăm în ceruri, în Liturghia cerească cunoscută nouă din capitolele 4-5 (tronul, îngerii, bătrânii, cele patru fiinţe, imnele), şi într-un timp care este precizat prin fraza: „Cei veniţi din strâmtorarea cea mare care îşi spălau ... în sângele Mielului", adică în perioada de după prigoana antihristului împotriva Bisericii, în cazul de faţă folosirea surselor este evidentă. Deloc deranjat de inversiuni sau de altceva asemenea, Ioan adună în capitolul 7 material pentru a răspunde la întrebarea fierbinte a martirilor de sub jertfelnic: "Până când?", precum şi la cealaltă întrebare: "Cine poate să stea?" Răspunsul său este acela că trebuie să se completeze un număr mare dintre neamuri. Despre pecetluirea sau însemnarea celor dintre neamuri nu se vorbeşte, dar deducem din 7, 3 că toţi robii lui Dumnezeu se vor bucura de aceeaşi protecţie. Despre numărul mare nedeterminat al martirilor proveniţi dintre neamuri, Lohse observă că numai îngerii vor putea să-i numere şi că în imaginea aceasta este reprezentată Biserica, nu cea luptătoare de pe pământ, ci cea care acum este biruitoare în ceruri. Numărul celor care vor rămâne până Ia sfârşit, chiar şi până la moarte, a fost completat (op.cit., p.54). Părerea aceasta susţinea părerea noastră că Ioan pune la un loc în cap. 7 cele două surse diferite, cu scopul singular de a arata că toţi credincioşii, fie cei dintre iudei fie cei dintre neamuri, se vor bucura de o protecţie specială din partea lui Dumnezeu în zilele din urmă şi că numărul şi al unora şi al altora va fi mare. Provenienţa din două surse diferite a părţilor care compun capitolul 7 creează un număr apreciabil de probleme. Pentru Ioan însă punerea laolaltă a celor două surse diferite a corespuns pe deplin scopului său principal, din moment ce nu-1 interesează amănuntele. Trebuie subliniat faptul că, în timp ce în legătură cu prima grupare principala caracteristică este însemnarea protectoare, care va fi vizibilă numai pentru cei ce vor pune în aplicare mânia dumnezeiască, referitor la a doua grupare, ceea ce se pune în evidenţă este biruinţa prin martiriu. "Veşmintele albe" şi "ramurile de finic" sunt simboluri ale biruinţei; faptul că „şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului" arată că, asemenea lui lisus, aceştia au trecut prin moartea martirică. în plus, aceşti martiri, proveniţi din strâmtorarea cea mare, se disting de alţii la care s-au făcut referiri anterioare, ca de exemplu cei care stau sub jertfelnic (6, 9-11); martirii din capitolul 7 sunt cei care "stau în faţa tronului şi în faţa Mielului", adică deţin primele locuri în faţa tronului lui Dumnezeu, ca şi "îngerii de la faţa lui Dumnezeu" din tradiţia apocaliptică iudaică. Aceşti îngeri ce stau înaintea lui Dumnezeu primesc cele şapte trâmbiţe (8, 2). Numai că în Apocalipsa lui Ioan, Biserica creştinilor dintre neamuri nu este o anexă oarecare la Biserica iudeo-creştinilor, ci o parte principală a Bisericii, de care este legată în mod special calitatea de martir.
"Mântuirea" ocupă un loc central în Apocalipsa; aşa cum aici mântuirea este "de la Dumnezeul nostru", în cap. 19, 1 este "a Dumnezeului nostru", în timp ce la 12, 10, o dată cu apariţia Bisericii martire, se spune că "s-a făcut mântuirea şi puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru", în Vechiul Testament, noţiunea de "mântuire" este redată prin cuvintele "ysh", "salom" şi "sedaqa". în Noul Testament, cuvântul dobândeşte un sens mai larg, din moment ce i se adaugă iertarea păcatelor şi comuniunea cu Mântuitorul Hristos. în Apocalipsa, "mântuire" înseamnă mai mult planul eshatologic şi soteriologic al lui Dumnezeu de eliberare a sfinţilor din capcana satanei şi a împăratului, îngerii din versetul 11 nu stau în faţa tronului lui Dumnezeu, ci "împrejurul tronului şi al bătrânilor şi al celor patru fiinţe", se închină lui Dumnezeu atingând cu feţele lor pământul, înalţă "binecuvântare şi slavă şi înţelepciune şi mulţumire şi cinste şi putere şi tărie", adică aduc totul lui Dumnezeu pentru numărul mare de martiri, după lupta foarte crâncenă pe care au dat-o. Protecţia venită din partea lui Dumnezeu pe de o parte, şi lupta credincioşilor pentru a birui pe de altă parte, sunt cele două fete ale aceleiaşi realităţi. Aşa cum este însă firesc, cei ce au ieşit biruitori atribuie biruinţa şi "mântuirea" lor lui Dumnezeu, care sade pe tron, şi Mielului, amândurora fără nici o deosebire. Marile însuşiri atribuite lui Dumnezeu sunt veşnice "în vecii vecilor", adică certifică voia lui
Dumnezeu pentru mântuirea celor drepţi. "Amin"-ul final certifică mântuirea sfinţilor, care vine de la Dumnezeu. Aceşti "Amin" presăraţi în mijlocul textului semnalează anumite etape ale Liturghiei cereşti (5,14; 7,12; 19, 4).
Fără îndoială, "martirii" din capitolul 7 sunt cei 144.000 "înjunghiaţi" pe care îi întâlnim şi în capitolul 14 (după cum arată clar versetele 9-13 din cap. 7); am putea spune, cred, că acest capitol reprezintă o prelucrare în plan eshatologic a lui Ioan la tradiţia iudeo-creştină privind cei 12.000 de aleşi din fiecare seminţie. Legat de cei 144.000 de iudeo-creştini trebuie să spunem următorul lucru: oricare ar fi provenienţa acestei tradiţii şi oricare ar fi fost înţelesul ei iniţial, în capitolul 7 din Apocalipsa, "cele douăsprezece seminţii" are sensul pe care îl întâlnim şi în alte părţi în Noul Testament, adică al Noului Israel, al Bisericii. O altă ipoteză ar fi aceea că ar fi vorba de martiri şi drepţi ai Vechiului Testament. Despre această temă vezi la F.M. Bogaert, „Leş Apocalypses Contemporaines de Baruch, d'Esdras et de Jean", în lucrarea L'Apocah/pse Johannique et l'Apocah/pse dans le Nouveau Testament, îngrijită de ]. Lambrecht Leuven, University Press, 1980, în special capitolul „Leş Douze Tribus, le Fleuve et le genre epistolaire", p.50-56. în contextul de faţă însă, în capitolul 7, cei 144.000 se referă la iudeo-creştinii al căror număr trebuie să se completeze pentru a putea să se declanşeze mânia eshatologică a lui Dumnezeu, în acelaşi sens întreabă bătrânul din capitolul 7, 13: „Cine sunt şi de unde au venit" aceşti martiri nenumăraţi? Răspunsul referitor la „strâmtorarea cea mare" şi la multe alte martiraje şi are în vedere cele ce se vor întâmpla după venirea antihristului, în capitolul 13, în epoca foarte grea pentru Biserică din capitolul 14 şi următoarele. Se accentuează acelaşi lucru: nu poate veni judecata din urmă imediat, aşa cum ar dori martirii care se află în cer sub jertfelnic; aceasta va fi precedată de completarea numărului sfinţilor şi al martirilor; trebuie adăugaţi cei care aparţin numărului celor aleşi şi al martirilor pe care îi va da în număr mare prigoana antihristului împotriva Bisericii. Aceasta este legătura dintre capitolele 7 şi 14.
(voi continua imediat)

(continuare)
Despre înţelesul specific al numărului 144.000 vom vorbi la capitolul 14, 1. Aici este suficient să spunem că este vorba de o altă sursă pe care Ioan o foloseşte cu multă libertate. Şi la Qum-ran (Cartea Războiului...), m 4 QM, cele 12 seminţii ale lui Israel, în timpurile eshatologice, vor duce război nu numai împotriva oştirilor satanei, ci şi împotriva clerului necredincios (o grupare preoţească dintre fiii lui Levi, Iuda şi Veniamin). Această informaţie este consemnată aici pentru ca cititorul să poată înţelege făgăduinţa dată celor doisprezece Apostoli că la judecata din urmă ei vor judeca cele douăsprezece seminţii ale lui Israel (Matei 19, 28).
Versetele 13-17 nu sunt nimic altceva decât întărirea opiniei conform căreia mulţimea fără de număr din versetul 9 este constituită din martiri. Acesta este sensul întrebării bătrânului adresată profetului şi explicarea dată în continuare despre aceştia, când profetul declară că bătrânul ştia şi răspunsul. Vezi o formulare asemănătoare la lezechil 37, 3. Propoziţia "şi-au spălat veşmintele lor" o întâlnim şi în capitolul 22,14. De data aceasta, mai-ma-rele seminţiei lui Iuda îşi spăla veşmântul în vin roşu, nu în sânge: "îşi va spăla ... în sânge de strugure veşmântul său", conform textului mesianic din Geneză 49, 11. De altfel, termenul "strâmtorare" (<pAit/«g) îl întâlnim şi la Daniel 12, 1: "Şi va fi vreme de strâmtorare, care n-a mai fost de când sunt popoarele..." (vezi şi Matei 24, 21). "Strâmtorarea cea mare", în comparaţie cu alte situaţii de strâmtorare din viaţa oamenilor sau în mersul înainte al istoriei, constituie pentru Ioan un terminus technicus pentru a exprima o încercare şi un necaz nemaiîntâlnit şi nemaiauzit, prin care vor trece credincioşii în vremea ispitirii eshatologice la sfârşitul acestei etape din viaţa lumii (vezi 3, 10). Autorii biblici nu cred în îmbunătăţirea progresivă a genului uman, aşa cum credeau în sec. al XVIII-lea şi ulterior filozofii iluminişti din Apus. Dimpotrivă, scriitorii biblici se aşteaptă ca la sfârşit răul să-şi arate toate forţele sale şi să dea cea mai puternică luptă împotriva lui Dumnezeu pentru ca să se impună. Conform versetului 7,15, creştinii care au trecut biruitori "strâmtorarea cea mare" sunt foarte dragi lui Dumnezeu: se repetă prezenţa lor în faţa tronului şi închinarea continuă a acestora "ziua şi noaptea", ca nişte îngeri
neadormiţi, "în templul Lui". Este vorba despre un templu ceresc (vezi 11, 19; 14, 15, 17; 15, 5. 8; 16. 1), iar în capitolul 11, l este vorba despre templul din Ierusalim, în cetatea eshatologică a lui Dumnezeu nu există templu, din moment ce însuşi Domnul Dumnezeu va fi Templul acesteia (21, 22). Aşa cum s-a spus în cap. 4, imaginea "Celui care stă pe tron" nu este o imagine simplă a măreţiei şi a puterii lui Dumnezeu pe care Ioan o ia din tradiţie (vezi de exemplu Isaia 6, 1; Psalmul 46, 8: "A împărăţit Dumnezeu peste neamuri, Dumnezeu sade pe tronul cel sfânt al său..."), în special din tradiţia sărbătorii Anului Nou; în Apocalip-să, imaginea lui Dumnezeu ca împărat pe tron are clar un caracter eshatologic, adică se referă la înfrângerea finală a vrăjmaşilor lui Dumnezeu şi mai mult la cea a împăratului. Dumnezeu, în cer, „îi va adăposti în cortul său, în cetatea Sa eshatologică. Ce înseamnă această adăpostire dumnezeiască este descris la fel, fie că este vorba despre templul din cer, fie despre cetatea dumnezeiască. „Nu vor mai flămânzi nici nu vor mai înseta" (Isaia 49, 10: "Nu le va fi nici foame, nici sete, soarele şi vântul cel arzător nu-i va atinge, căci Cel care se va milostivi de ei va fi Povăţuitorul lor şi-i va îndrepta către izvoare de apă" - acestea le făgăduieşte Isaia celor care se vor întoarce din exil în patria lor); "Domnul este acoperământul tău... ziua soarele nu te va arde..." (Psalmul 120, 5-6). "Mielul îi va paşte pe ei" are legătură cu profeţia lui lezechil 34, 23: "Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paşte, pe robul meu David, el va fi păstorul lor" (vezi Ieremia 2, 23; Psalmul 22, 2). Despre Mielul "Cel ce stă în mijloc" vezi 5, 6. Despre "va şterge Dumnezeu orice lacrimă din ochiul lor" vezi Isaia 25, 8: "Şi Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe toate feţele", precum şi 21, 4.
Nu cred că ne repetăm dacă, plecând de la sinteza pe care o face Ioan în cap. 7 13-17, vom accentua încă o dată cele spuse în Introducere. Oricare dintre testimoniu din Scriptură a avut Ioan în vedere atunci când a scris Apocalipsa, oricare alte sinteze eshatologice - multe necunoscute nouă - trebuie să ne exprimăm încă o dată admiraţia nu atât pentru memoria extraordinar de bogată a acestuia cât pentru capacitatea lui de sinteză. Ioan este, desigur,
culmea, încununarea unor strădanii în această direcţie, care vor fi durat secole întregi. Apocalipsa constituie o foarte rafinată sinteză a acestei dificile întreprinderi, încă o dată atragem atenţia cititorului asupra dublei însemnătăţi teologice a acestor multiple elemente veterotestamentare: ele nu au doar rolul de a descrie viitorul, ci şi de a dovedi, cu cuvintele autentice ale Scripturii, realitatea viitoare care a devenit predică profetică eshatologică în Biserică.
Să mai notăm unul-două aspecte legat de acest capitol: pecetluirea credincioşilor înseamnă protejarea lor. Ne întrebăm însă ce fel de protejare, din moment ce aceştia trec prin strâmtoarea cea mare şi îşi spală veşmintele în sângele Mielului? Este vorba poate de protejarea lor de catastrofele naturale, şi nu de protejarea lor de necazurile pe care le aduceau mărturisirea credinţei şi martiriul. (Despre „pecete" în Sfânta Scriptură vezi art. lui Fitser din Th.W.N.T., special pentru Apocalipsa, în p.950-952). Aşa cum scrie Giannakopoulos, protejarea este de moarte şi prin moarte.
Ce vrea Ioan să spună din punct de vedere teologic cu exactitate prin numărul celor 144.000, prin mulţimea fără de număr a martirilor din toate neamurile, prin slava adusă pentru aceştia lui Dumnezeu de către martiri şi îngeri? Textul din cap. 7 ne sugerează că aşa a rânduit Dumnezeu lucrurile, încât, în contrast cu ceea ce se credea de cea mai multă lume, vor fi mulţi cei care vor ieşi biruitori din încercarea cea mare de la sfârşit. Protejarea venită din partea lui Dumnezeu şi încrederea creştinilor în făgăduinţa Lui vor ajuta pe mulţi să reziste? Nota caracteristică în capitolul 7 este exact aceasta: rânduiala lui Dumnezeu de a aştepta puţin s-a dovedit roditoare, din moment ce El are în vedere totul. Când vedem rodul acestei tactici în capitolele 7 şi 14, simţim că nu au fost în zadar toate suferinţele oamenilor, întrucât cei care până la sfârşit au ieşit biruitori nu formează o elită, ci o mulţime mare.

(voi continua imediat cu comentariu la capitolul 14, la care s-a facut trimitere)

VII. Ultima posibilitate de opţiune a credincioşilor (cap. 14,1-20)

A. Fericiţi cei morţi, cei ce de acum mor întru Domnul (14,1-13)
1. Şi m-am uitat şi iată Mielul stătea pe muntele Sion şi cu El o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau numele Lui şi numele Tatălui Lui, scris pe frunţile lor.
2. Atunci am auzit un glas din cer, ca un vuiet de ape multe şi ca bubuitul unui tunet puternic, iar glasul pe care l-am auzit era ca glasul celor ce cântă cu alăutele lor.
3. Şi cântau o cântare nouă, înaintea tronului şi înaintea celor patru fiinţe şi înaintea bătrânilor; şi nimeni nu putea să înveţe cântarea decât numai cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.
4. Aceştia sunt care nu s-au întinat cu femei, căci sunt feciorelnici. Aceştia sunt care merg după Miel ori unde se va duce. Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni, pârgă lui Dumnezeu şi Mielului.
5. Iar în gura lor nu s-a aflat minciună, fiindcă sunt fără prihană.
6. Şi am văzut apoi alt înger, care zbura prin mijlocul cerului, având să binevestească Evanghelia veşnică celor ce locuiesc pe pământ şi la tot neamul şi seminţia şi limba şi poporul,
7. Zicând cu glas puternic: Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi Lui slavă, că a venit ceasul judecăţii Lui, şi vă închinaţi Celui ce a făcut cerul şi pământul şi marea şi izvoarele apelor.
8. Şi un d doilea înger a venit, zicând: A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul furiei desfrâ-nării sale.
9. Şi al treilea înger a venit după ei, strigând cu glas puternic: Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui,
10. Va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neames-tecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
11. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei.
12. Aid este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui lisus.
13. Şi am auzit un glas din cer, zicând: Scrie: Fericiţi cei morţi, cei ce acum mor întru Domnul! Da, grăieşte Duhul, odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei,
Imaginea cu Hristos şi cei 144.000 de sfinţi înjunghiaţi aflaţi pe Muntele Sion ne obligă să spunem câteva cuvinte despre Sion. Vezi şi în Th.W.N.T., art. despre Sion, scris cu referire la Vechiul Testament de G. Fohrer şi cu referire la Noul Testament de E. Lohse. Este interesant să semnalăm legat de aceasta că efortul profeţilor Vechiului Testament era ca Dumnezeu să nu fie corelat cu o dogmă cultico-naţionalistă, nici cu fantezii teocratice şi nici cu artificii eshatologice. Sionul sau Ierusalimul înseamnă pentru aceştia ceea ce înseamnă oricare altă cetate. Vezi, de exemplu, Ieremia 7, 4-7: „Nu vă încredeţi în cuvintele mincinoase care zic: «Acesta este templul Domnului, templul Domnului, templul Domnului». Iar dacă vă veţi îndrepta cu totul căile şi faptele voastre, dacă veţi face judecată cu dreptate între om şi pârâşul lui ... A-tunci vă voi lăsa să trăiţi în locul acesta". Pentru profeţi şi pentru psalmist. Sionul este centrul de unde vine putere şi energie.
Nu numai aventurile istorice neplăcute prin care a trecut cetatea, dar şi dominaţia preoţiei saducheilor prin intermediul Templului a dat dreptate profeţilor. Astfel, Ierusalimul, ca şi în
Evanghelii (Matei 23, 37; Luca 13, 34) şi pentru Apocalipsă este locul unde au fost martirizaţi cei doi mari profeţi care au premers Parusiei (cap. 11), locul "unde şi Domnul lor a fost răstignit" (v. 8). De aceea este numită această cetate Sodoma şi Egipt şi va fi lăsată pradă neamurilor timp de 42 de luni. Pentru aceste motive autorii cărţilor Noului Testament recurg la termeni ca Ierusalimul cel de Sus (Gal. 4, 26), Ierusalimul ceresc (Evrei 12, 22), Noul Ierusalim (Apoc. 3, 12; 21, 2). Creştinii sunt cetăţeni ai acestei cetăţi care coboară din cer. Profetul Ioan leagă de numele Sion sau Ierusalim diferite tradiţii. La cele de mai sus trebuie să adăugăm şi informaţiile privind nunta Mielului cu cetatea Ierusalimului care coboară din cer, precum şi faptul că paradisul final va reveni pe pământ legat de Noul Ierusalim, care nu va mai avea însă templu, din moment ce "Domnul Dumnezeu, Atotputernicul şi Mielul vor fi templul cetăţii" (Apoc. 21, 22).
Descrierea activităţii balaurului şi a fiarei în cap. 12-13 îl face pe Ioan ca, în loc să aştepte într-un anume fel sfârşitul războiului eshatologic dintre Mesia şi fiara apocaliptică în cap. 19 şi următoarele, să ne ofere acum, imediat, o imagine a urmărilor luptei fiarei împotriva Bisericii. Aceste urmări sunt atât martiriul cât şi slava sfinţilor, în cap. 15-16 autorul corelează ultima grupare de şapte plăgi asupra omenirii cu plăgile decisive împotriva centrului imperiului, din cap. 17-18. în timpul acestei mari strâmtorări eshatologice a sfinţilor, care începe pe un ton foarte aspru o dată cu apariţia fiarei şi sfârşeşte cu înfrângerea acesteia de către Mesia, creştinii vor exista numai cu identitatea de martiri, în finalul cărţii, Ioan ne dă sfârşitul plăgilor fericit pentru sfinţi, după biruinţele asupra satanei, precum şi învierea şi judecata. Doreşte însă de pe acum, de la începutul celor mai grele plăgi, să accentueze faptul că vor exista martiri care vor slăvi pe Dumnezeu, şi chiar în număr mare. în acest fel, el prevesteşte deja slava noii lumi, care trece însă prin martiriu, înţelegem de ce era firesc ca, pentru realizarea acestui scop, Ioan să folosească unele surse pe care le avea la dispoziţie, însă care nu aveau legătură directă cu subiectul tratat de Ioan în acest punct.
Mai departe, pericopa despre seceriş (14, 12-20) se leagă foarte probabil de o altă formă a luptei decisive, pe care o avem
în 19, 10. în acest caz, Mesia, Cel care stă pe calul alb, loveşte cu sabie ascuţită neamurile, în timp ce în cap. 14,14 lucrarea aceasta de seceriş este săvârşită prin trimiterea repetată de seceri pe pământ. Mai mult, în cap. 19, Mesia "va călca teascul vinului aprinderii mâniei lui Dumnezeu", în timp ce în cap. 14, într-o formă mai primară "cuţitaşul lui ... a cules via pământului şi strugurii i-a aruncat în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu. Şi teascul a fost călcat afară din cetate şi a ieşit sânge din teasc, până la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii." Poate că pomenirea "teascului din afara cetăţii precum şi cele despre secerişul final au fost cauza corelării pericopei cu martirii slăviţi pe Sion cu pericopa pedepsirii finale a adversarilor lui Dumnezeu în afara cetăţii, adică a celor care s-au închinat fiarei, în cele din urmă, în cap. 14, este comparată situaţia martirilor din interiorul cetăţii care vor fi slăviţi cu situaţia celor din afara cetăţii, a apostaţilor şi a închinătorilor fiarei care vor fi condamnaţi veşnic.
(continui imediat)

(continuare)
Ca şi vedeniile anterioare ale profetului, şi cea de faţă începe cu „Şi m-am uitat şi iată...", în care „iată" are rolul de a sugera un răspuns la problema pe care o ridică cele două capitole precedente, asupra căruia autorul atrage atenţia, în acest capitol, Mielul este prezentat, în contrast cu fiara din cap. 13, cu două atribute; acela de Mesia biruitor şi acela de apărător al sfinţilor pe Muntele Sion, după profeţiile lui loil 3, 5 şi Isaia 4, 5, precum şi după tradiţiile consemnate de IV Ezdra 2, 42- 47. Este vorba de Sionul slăvit pe pământ, după cum reiese din versetele 2 şi 20, indirect şi din 7, 4. Nu este vorba aici nici de cer şi nici de Noul Ierusalim care coboară din cer. Este vorba despre o tradiţie diferită despre Sion, pe care Ioan o include în planul său eshatologic.
Pericopa care începe cu 14, l este paralelă cu cea care începe cu 7, 1. Tema este aceeaşi: grija deosebită a cerului pentru martiri în perioada marii strâmtorări, în sensul încurajării deosebite de care aceştia aveau nevoie şi a făgăduinţei unei răsplătiri speciale, dacă nu vor ceda până la sfârşit. Imaginile folosite sunt diferite: în cap. 7, aceşti martiri sunt prezentaţi ca cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, care, desigur, în final, sunt formate din multe neamuri şi limbi, în timp ce în cap. 14 martirii care trec prin marea strâmto-
rare "au fost răscumpăraţi dintre oameni, pârgă lui Dumnezeu şi Mielului". Ambele imagini ţin de planul eshatologic al lui Ioan. Cea de-a doua însă este mai corect plasată, adică după apariţia lui antihrist şi începutul luptei între Hristos şi antihrist. Este de prisos să mai subliniem că ambele pericope au un pronunţat caracter liturgic, cu deosebire ultima dintre ele. Atât pentru una cât şi pentru cealaltă, legat de determinarea numărului oamenilor care vor trăi cu Dumnezeu în lumea cea nouă - părere pe care o mai întâlnim şi în alte lucrări ale lui Ioan (l Ioan 3, 7-10; 4, 1-6) - trebuie să semnalăm următoarele: profetul nu abordează problema predestinării sfinţilor de către Dumnezeu, deşi ideea de predestinare nu este complet străină gândirii sale. Şi acest lucru este foarte firesc, din moment ce ideea aceasta, în faţa unor situaţii foarte critice, oferă siguranţa că ceea ce li se cere credincioşilor să suporte sau să înfăptuiască nu va fi în zadar. Dacă Dumnezeu a prevăzut, într-adevăr, un număr suficient de mare de oameni care în viitor să fie ai Săi, atunci strădaniile oricui de a se număra printre aceştia nu sunt zadarnice.
Această pericopa în care se vorbeşte despre "răscumpărare", „pârgă", "fără prihană" este foarte aproape de unele învăţături pauline.
Glasurile (vers. 2 şi 13) şi mesajele celor trei îngeri (vers. 6-12), întreaga pericopa 14, 1-13 constituie un avertisment foarte serios adresat Bisericii să nu se închine fiarei, nici să primească semnul acesteia, în caz contrar, consecinţele vor fi înfricoşătoare pentru cei care vor accepta compromisul de a se închina împăratului. Este de preferat, prin urmare, confruntarea cu fiara şi moartea martirică decât să cadă cineva sub judecata finală a lui Dumnezeu pe care o exprimă imaginea despre secerişul din urmă (vezi ameninţările în vers. 10-11 şi 14-20). Este vorba de o formulare în limbaj apocaliptic a aceluiaşi avertisment pe care în stilul parenetic epistolar îl regăsim în scrisorile către cele şapte Biserici din Asia. Această constatare întăreşte mai mult convingerea despre caracterul parenetic al cărţii Apocalipsei în ansamblul ei şi ne ajută să înţelegem mai de aproape situaţia istorică concretă ilustrată în cele şapte epistole (cap. 2-3) şi să o legăm de vedeniile apocaliptice din cap. 4-22. Ca şi în Vechiul Testament, şi aici avem genul profeţiei parenetice. Numărul de 144.000 arată că, în lumea cea nouă pe care o face Dumnezeu, turma este asigurată. La întrebarea cititorului dacă poate şi el să facă parte din cei 144.000, răspunsul profetului reiese din tot textul: Sigur că da, este suficient să nu te închini fiarei şi să nu accepţi semnul fiarei. Toţi cei care sunt pe Muntele Sion „au pe fruntea lor" nu numai pecetea („Dumnezeului Celui viu", ca şi martirii din 7, 2, unde nu se spune nimic mai mult decât că ei aparţin nu morţii, ci Dumnezeului Celui viu) „cu numele Lui şi cu numele Tatălui" Mielului, expresie care face evidentă hristologia foarte înaltă a Apoca-calipsei. Nu putem spune nimic, desigur, despre felul în care era întipărit numele Mielului şi al Tatălui Său pe frunţile martirilor.
Ceea ce putem spune este că, oricare ar fi fost această pecete, ea putea fi văzută de îngerii Judecăţii care şi efectuau această însemnare. De altfel, "glasul din cer" seamănă cu "un vuiet de ape multe" (ca şi în l, 15), după lez. l, 24; 43, 2 şi cu "bubuitul unui tunet puternic" (ca şi în 19, 1). Toate aceste semnale sonore accentuează gravitatea vedeniei şi a mesajului transmis prin intermediul acesteia. Partea plăcută a mesajului este exprimată de faptul că "glasul pe care 1-am auzit este ca glasul celor care cântă cu lăutele", în 5,8, cele patru fiinţe şi cei 24 de bătrâni au fiecare în parte "alăută" şi cântă "cântare nouă", care este un fel de "aclama-re" adresată Mielului pentru asumarea de către acesta a judecăţii eshatologice şi pentru venirea împărăţiei lui Dumnezeu. Despre psalmi şi cântare nouă din alăută vezi Psalmul 33,2 ; 40, 4; 96, 1; 98,1; 144, 9; 149, l, unde este vorba de fiecare dată de cântare de biruinţă datorată izbăvirii de vreun pericol. Este vorba de un cor de îngeri "înaintea tronului şi înaintea celor patru fiinţe şi înaintea bătrânilor - adică înaintea celui mai înalt auditoriu din lume. Aceasta conferă "cântării celei noi" un ton oficial, dar şi autoritate pentru ceea ce spune şi făgăduieşte. Cerul sărbătoreşte evenimentul mântuirii celor 144.000. Cei 144.000 de răscumpăraţi sunt în acelaşi timp făgăduinţă şi provocare, în felul acesta erau cumpăraţi în epoca aceea sclavii de pe piaţa diferitelor Temple, iar cei răscumpăraţi rămâneau uneori pe lângă Templu ca "eliberaţi" şi
consacraţi slujirii templului şi lui Dumnezeu care îi răscumpă-rase (vezi în legătură cu aceasta 5, 9; l Cor. 6, 20; 2 Petru 2, l, precum şi locurile paralele foarte interesante din lumea greco-roma-nă pe care le oferă Ad. Deissmann, în Licht vom Osten, Tubingen, 1923, p.380). "Cei răscumpăraţi" nu constituie, desigur, totalitatea celor care se vor mântui, din moment ce aceştia se leagă numai de perioada "marii strâmtorări", adică de la venirea lui antihrist şi până la nimicirea lui de către Mesia, înaintea acestora există sfinţii şi drepţii Vechiului şi Noului Testament. Cei 144.000 de răscumpăraţi" primesc un loc de cinste fiind numiţi "pârgă", cu sensul de cele dintâi roade care vor intra în împărăţia lui Dumnezeu, din pricina încercărilor şi pătimirilor prin care au trecut. Aceşti "răscumpăraţi de pe pământ" de către Templul ceresc vor primi răsplata celor o mie de ani a împărăţiei împreună cu Mielul înainte de judecata finală şi de înviere, în cap. 20 şi următoarele, Apoca-lipsa istoriseşte realizarea făgăduinţei care este făcută în cap. 14, 3-5. Oamenii aceştia au anumite trăsături caracteristice:
1. Numai ei pot înţelege "cântarea cea nouă", "nimeni nu poate să înveţe cântarea cea nouă decât numai cei 144.000", ceea ce înseamnă că numai cerul (lumea cerească) şi aceştia înţelegeau şi apreciau corect conţinutul cântării. Foarte frumos comentează aici Oicumeniu: „Măsura vieţuirii şi cunoaşterea merg împreună, se condiţionează reciproc".
2. Sunt "feciorelnici", din moment ce "nu s-au întinat cu femei". Unii exegeţi se întrebă dacă nu cumva este vorba aici de o categorie de elită între sfinţii Bisericii. Se exprimă cumva aici preferinţa autorului pentru o anume categorie a unor entuziaşti esha-tologici necăsătoriţi şi feciorelnici, în timp ce Biserica este alcătuită în mare majoritate din creştini căsătoriţi? Ar putea oare fi vorba despre cei care "s-au făcut pe ei înşişi eunuci pentru împărăţia cerurilor? (Matei 19, 12; vezi de asemenea l Cor. 7, 32). W. Bou-sset şi alţi exegeţi cred că „feciorelnicii" din vers. 4 sunt „asceţii". Această situaţie prezintă desigur multe dificultăţi, însă nu de netrecut, dacă ne gândim că Ioan la cap. 14 (în legătură cu cap. 7 dar şi cu cap. 20, în ambele cazuri despre aceleaşi persoane se spune că este vorba de "martiri" şi nu se aminteşte nimic de feciorie) foloseşte o sursă diferită, care iniţial este posibil să fi avut legătură cu vreo grupare caracterizată tocmai de tendinţe ascetice entuziaste. Informaţia a fost însă prelucrată de Ioan pentru a consuna cu textele din cap. 7 şi 20. "Feciorelnicul", desfrânarea, adulterul şi altele sunt folosite în Biblie şi cu sens metaforic. Israel este numit "feciorelnic" (Ier. 18,13; Amos 5, 2). Când cade însă în idolatrie, fapta lui este caracterizată ca "desfrânare" (Ier. 3, 6; Osea 2, 5). în acord cu toate acestea, Apostolul Pavel spune că a logodit Biserica "unui singur bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită" (II Cor. 11, 2). Şi în cap. 2-3 din Apocalipsă, în epistolele către cele şapte Biserici, am văzut foarte clar că orice compromis faţă de cultul împăratului şi lumea din jurul acestui cult, este considerat de Ioan ca o alunecare în idolatrie şi desfrânare, iar pe cei care fac compromisul îi aşază în rând cu Izabela, cu nicolaiţii, cu Balaam. Acestea toate înseamnă că Ioan putea să nu schimbe cuvântul "feciorelnic" în sursa pe care o foloseşte în cap. 14, dându-i sensul metaforic foarte des folosit în Biblie. Aceşti 144.000 s-au opus tentaţiilor venite din partea "desfrânatei", Roma, privind înainte spre vestea cea bună a lui Dumnezeu despre o lume nouă.
3. Altă trăsătură caracteristică a lor este că martirii sunt „aceia merg după Miel oriunde se va duce"; cu alte cuvinte, ei constituie un fel de suită, de "gardă", de companie permanentă a Mielului, în contextul în care este accentuată această trăsătură caracteristică a lor, în cap. 14, se vorbeşte şi despre faptul că moartea mar-tirică uneşte pe martirii perioadei de mare strâmtorare cu Mielul.
4. S-a vorbit deja mai sus despre faptul că cei 144.000 sunt "pârgă" (vezi şi Iacob 1, 18). De data aceasta am dori să mai adăugăm câteva cuvinte în legătură cu motivele pentru care li se a-cordă această întâietate şi această distincţie martirilor în viziunea eshatologică a lui Ioan. Din raţiuni pe care le-am amintit deja, viziunea lui Ioan prevede conflictul iminent eshatologic ca fiind extrem de dur, un război de o groază de nedescris între Dumnezeu şi satan, pe plan istoric între Biserică şi Imperiu. Vor curge râuri nesfârşite de sânge. La întrebarea: de unde vor apărea creştinii martiri pe care îi reclamă un astfel de moment critic Ioan răspun-
de că se vor afla (144.000!), pentru că şi ei sunt un dar de la Dumnezeu către omenire, întrucât sunt "răscumpăraţi" de Acesta.
Nu este nevoie să semnalăm peste tot solidaritatea dintre Dumnezeu şi Miel sau unitatea şi apropierea dintre cei doi şi dintre numele lor, ceea ce ne trimite continuu la hristologia foarte înaltă a Apocalipsei. Mesia, ca reprezentant al sfinţilor şi drepţilor înjunghiaţi pe pământ are întotdeauna locul Său lângă Dumnezeu, şi I se închină lumea întreagă, oamenii şi îngerii. Este vorba despre o profundă familiaritate între Dumnezeu şi drepţi, în contrast cu lumea cealaltă care este prezentată de Apocalipsă ca obiect al mâniei lui Dumnezeu. A fost o perioadă - pe la începutul sec.XIX - când se credea că dimensiunea socială a Evangheliei creştine se datorează de obicei unei hristologii mai puţin înalte. Apocalipsă, cel mai profund text social din Noul Testament, nu confirmă absolut deloc această ipoteză.
5. O a cincea caracteristică a celor răscumpăraţi (martiri) nu este, simplu, sinceritatea şi tonul direct al lor, ci mai ales că nu au folosit la adresa cultului împăratului şi a presiunilor care se făceau asupra lor de compromis cu lumea un limbaj care să-i scape de încercări, cu tonuri nedefinite sau cu eschivări: "Iar în gura lor nu s-a aflat minciună" (vezi Psalmul 32, 2 şi Isaia 53, 9; înţelepciunea lui Solomon 3,13). Şi aceasta deoarece erau "fără prihană", aşa cum trebuia să fie toate jertfele care se aduceau lui Dumnezeu, după rânduielile Vechiului Testament. La fel şi martirii, cei răscumpăraţi de Dumnezeu şi de Miel, trebuie să fie fără prihană.
Vestea cea bună a celor doi îngeri către locuitorii pământului, pe care o citim în continuare, ameninţarea celui de al treilea înger pentru cei care se închină fiarei şi glasul din cer cu îndemnul Duhului pentru martiriu sunt urmările fireşti ale răscumpărării de către Dumnezeu a martirilor, îngerul "care zbura prin mijlocul cerului" aminteşte de vulturul din 8, 13 care aduce vestea cea bună pentru locuitorii pământului, "Evanghelia (vestea cea bună) veşnică care constă în aceea că omenirea nu este sortită pieirii, din moment ce 144.000 de martiri, în cea mai critică perioadă a istoriei omenirii, în afara altor drepţi şi sfinţi ai Vechiului şi Noului Testament, vor continua lucrarea omului în pământul
cel nou pentru veşnicie. Cei trei îngeri fac ultimele anunţuri premergătoare marelui seceriş final. "Evanghelia veşnică este vestea despre veşnicia omenirii. Nu cunoaştem extinderea "lumii" în gândul lui Ioan. "Cei care locuiesc pe pământ... toate neamurile şi limbile şi popoarele" este posibil să reprezinte simplu lumea romană, îngerul vesteşte evanghelia lumii noi din mijlocul cerului pentru ca să fie auzită de toţi. Pentru acelaşi lucru o zice cu "glas puternic", în faţa venirii lumii noi, îngerul prin cele ce vesteşte îndepărtează pe oameni de la închinarea la împăratul roman şi-i îndeamnă către "frica lui Dumnezeu" şi spre slăvirea lui Dumnezeu, deoarece "a venit ceasul" în care Dumnezeu va judeca lumea şi toate lucrurile se vor lămuri. Oamenii trebuie să se închine şi să cinstească nu fiara ci pe Dumnezeu "care a făcut cerul şi pământul şi marea şi izvoarele apelor". Prin "izvoarele apelor" înţelege fie izvoarele de pe pământ, fie cele din mare.
"Cel de al doilea înger", vesteşte, preventiv într-un anume fel, căderea Romei cu aceleaşi cuvinte cu care este vestită în Biblie căderea Babilonului („A căzut, a căzut Babilonul" - Isaia 31, 9; "Babilonul, cel mare ... împărăţia s-a luat de la tine" Daniel 4, 27). Căderea Romei (vezi şi 17, 2 şi 18, 3, 9) a venit ca pedeapsă deoarece "a adăpat toate neamurile din vinul furiei desfrânării sale" ("Babilonul a fost în mâna Domnului cupă de aur care a îmbătat tot pământul; băut-au popoarele din vinul ei şi au înnebunit" - Ieremia 51, 7). Dar şi despre cei care se închină fiarei se spune în versetul 10 că vor bea din vinul mâniei lui Dumnezeu şi se vor chinui în foc şi în pucioasă fără să fie a-mestecat cu apă, în potirul mâniei Lui, vor pătimi adică şi aceştia ceea ce pătimeşte Babilonul. Ioan nu găseşte nimic bun în Babi-lon-Roma. El gândeşte absolut dialectic; între martiri şi desfrâna-ta-Roma nu pot exista decât antiteze. Aşa cum am subliniat şi în altă parte, perspectiva eshatologică a vieţii umane şi a istoriei nu poate vedea viaţa urcând încet-încet şi cu răbdare, cu înaintări şi cu întoarceri înapoi, cu defecţiuni în multe domenii.
Această slăbiciune eroică a etosului creştin era corelată de A. Schweitzer cu morala intervalului (interim-ethik). Morala creştină eshatologică are un caracter limitativ; ori Dumnezeu ori nimic,totul se judecă între Dumnezeu sau nimic. Dacă evanghelia veşnică a vieţii umane înseamnă comuniune, adevăr, dreptate, iubire, aceasta este măsura evaluării şi a judecăţii oricărei civilizaţii. Astfel nu este posibil să se aprecieze contribuţia unei civilizaţii sau a unei persoane la oricare din domeniile vieţii umane şi al culturii; toate se judecă prin prisma contribuţiei lor de ansamblu la realizarea scopului final al vieţii. Numai aşa se explică evaluarea în întregime negativă a Romei de către profetul Ioan. Dacă, în epocile ulterioare, Biserica a fost obligată să adopte adeseori criterii relative de evaluare a civilizaţiei, nu putem spune că aceasta a contribuit la progresul omenirii, mai ales atunci când Biserica lăsa în afara criteriilor sale duhul profeţiei, măsura absolută a lui Dumnezeu şi dimensiunea viitorului. Epoca noastră, prin tragica tensiune dintre liberalism şi socialism, face mai simţită decât oricând nevoia unei propuneri creştine de evaluare a lucrurilor.
Rezultatul mâniei dumnezeieşti împotriva celor care se închină fiarei şi acceptă semnul ei este acela că "se vor chinui în foc şi pucioasă", moduri tradiţionale de chin în timpurile Vechiului Testament, care amintesc mult de distrugerea Sodomei şi Gomo-rei (Geneză 19, 24; Isaia 30, 33; 34, 8; lez. 38, 22). Este vorba de "adâncul" din 20, 3 sau de "râul de foc" (20,14; vezi şi 19, 20; 20, 10). Ca martori ai chinurilor apostaţilor sunt amintiţi aici "sfinţii îngeri", reprezentanţi ai cerului, şi Mielul ca reprezentant al Bisericii. Versetul 11 arată şi mai bine gradul chinurilor: „Fumul chinului lor se suie în vecii vecilor", şi nu există nici un fel de pauză, nici noaptea nici ziua. Cu toate acestea, autorul nu lasă nici o altă scăpare cititorilor săi: cine se va închina fiarei va fi dat iadului veşnic, iar cine nu se va închina va fi martirizat. După Ioan nimeni nu poate să scape de chin. Acest lucru este repetat şi în v.ll pentru a doua oară în acelaşi fragment. Aceasta înseamnă că mulţi creştini sunt înclinaţi să recurgă la compromisul de a împăca într-un fel anume creştinismul cu închinarea la fiară. Acest lucru 1-am văzut foarte clar din conţinutul celor şapte scrisori către Bisericile din Asia. Acest atât de dramatic apel al lui Ioan nu este adresat cu siguranţă păgânilor, ci creştinilor care probabil erau gata să cedeze în faţa cerinţelor statului roman. Impresionant pentru Ioan este faptul că niciodată nu ascunde şi nici nu micşorează riscurile pe care le presupune pentru credincios opţiunea lui pentru Dumnezeu, în scrierile apocaliptice iudaice avem multe informaţii despre gheena focului unde vor fi chinuiţi necredincioşii şi păcătoşii. Valea Hinnon (Gheena) a fost locul unde în timpul regelui Mânase se aduceau jertfe păgâneşti şi jertfe umane; după aceea a devenit groapa de gunoi a Ierusalimului, unde focul din motive lesne de înţeles nu se stinge niciodată. Astfel Ge-Hinnon, gheena focului, a devenit imaginea chinului veşnic al duşmanilor comunităţii lui Israel. Desigur, locul fericirii veşnice a sfinţilor este Ierusalimul, de unde aceştia pot urmări chinurile celor fărădelege. Despre toate acestea vezi I Enoh cap. 26 şi 27. Pe pământ există, de asemenea, văi, prăpăstii, unde, conform tradiţiei vechi demonologice, sunt aruncaţi şi legaţi îngerii apostaţi, sau împăraţii şi cei puternici ai pământului (vezi cap. 67; 54; 53).
"Aici este răbdarea" = aici se va arăta răbdarea celor ce aparţin poporului lui Dumnezeu, celor care ţin poruncile lui Dumnezeu şi nu trădează credinţa lor în lisus Hristos. Viaţa creştină, în condiţii dialectice, e prezentată ca "răbdare". Cerinţele lui Dumnezeu faţă de credincios în astfel de împrejurări limită sunt formulate fără jumătăţi de cuvânt, cu ton oficial şi cu sinceritate. Vezi analiza extinsă a versetului 13 în anexa despre Duh şi profeţie. Aici semnalăm numai faptul că "de acum" se leagă evident de "cei ce mor" (curo0v>]OKovTe$) şi nu de "fericiţi" (ţiaKapioi); adică "fericiţi cei care mor de acum înainte, în perioada marii strâmtorări". Expresia "în Domnul" nu înseamnă ceea ce înseamnă în general în Noul Testament, în acest context este vorba de moartea pe care o provoacă fiara datorită Domnului. Mângâierea nu lipseşte complet, este însă foarte subtilă şi obiectivă: "Se vor odihni de ostenelile lor" (vezi 6, 11), adică vor scăpa de opresiunea insuportabilă şi de chinurile unei lupte inegale cu puterea de stat. Faptele lor însă, reuşitele lor, îi vor urma oriunde vor merge ca parte integrantă a ipostasului lor. Unele opţiuni în momentele critice ale vieţii îl însoţesc pe acesta totdeauna şi peste tot.
Cele scrise de Ioan în fragmentul 14, 1-13 cu scopul de a-i conduce pe cititorii săi la opţiunea martiriului, dacă va fi nevoie,
sunt aici confirmate de către Duhul lui Dumnezeu, a cărui expresie este "duhul profeţiei", pe care îl exprimă în cazul de faţă cartea Iui Ioan.

(gata - sper ca esti multumita despre talmacirea acelui numar... O sa-ti dau in curand si cateva comentarii despre Imparatia Cerurilor in viziunea Ortodoxa, daca esti interesata...)

Clopotel am vazut ca mi-ai raspuns si iti multumesc frumos...maine cand am un moment de liniste am sa citesc tot ce ai scris...si pe urma comentam daca va fi ceva de comentat!





Apropos nu stiu daca ati uramarit pe national geographic in aceasta seara documentarul legat de apocalipsa...de fapt e super controversata si aceasta "carte"...e controversat pana si autorul caci nu se cunoaste exact cine a scris-o si apoi mesajul ei iarasi e unul misterios...simt uneori ca nu exista nimic veritabil...si ma intrebam ca o novice ce sunt intr'ale cautarilor spirituale ce mai e autentic Doamne daca nici macar evangheliile nu sunt scrise de cei carora le sunt atribuite??? nici nu stiu...ce mai e autentic ...si stau bine sa ma gandesc la cate evanghelii sau manuscrise in fine, cu realele invataturi ale lui Isus s-or fi pierdut "deliberat"...si cate si mai cate...toate aceste descoperiri ma debusoleaza cu toate ca evident national geographic e un post care in primul rand traieste si exista din bani si evident documentarele de senzatie sunt la ele "acasa" ...dar totusi cu ce minciuni traim noi oare????

Acest topic a fost editat de roua: 26 Apr 2006, 11:15 PM

Roua,

Te pierzi in nimicuri, asta si vrea National Geo, daca tu te lamuresti, ei pierd piatza, daca tu te debusolezi, ei cistiga piatza, adica fac tot mai multi bani...

Ce-ti pasa cine si ce a scris? Ai deslusit tot ceea ce ti-a cazut in mina pina acum, ca sa ai nevoie de ceea ce "s-a pierdut"? Si apoi sa stii ca nu s-a pierdut nimic, iar raspunsul la tot ceea ce te contrariaza se gaseste in tine, cum Isus a spus-o: "Duhul Sfint, pe care-L va trimite Tatal, in Numele Meu, va va invata toate lucrurile, si va va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu." Omul nu poate ascunde nimic din Isus Cristos, deoarece Isus continua sa reveleze Omului tot ceea ce Omul are trebuinta de a cunoaste. Nu cauta unde s-a ascuns, cauta unde ti se desluseste, numai sa ai dorinta de a prmi Cunoasterea.

In final, despinde-te de toate tenditele contrare care te sfisie, si cauta Dumnezeirea din Sine prin care vei afla tot ce ai nevoie.

Clopotel,
Te rog da-mi legatura catre locul de unde ai scos citatele de mai sus despre Apocalipsa. Este aceasta o interpretare Ortodoxa a Apocalipsei?
Multumiri!