Ce este monahismul?
Cu ce concepte opereaza monahismul?
Care sunt asemanarile si deosebirile dintre monahism si viata de obste?
Care sunt, si de ce se aduc acuze monahismului?
Cum este monahismul romanesc, azi?

...sunt doar cateva intrebari la care va propun sa gasim raspunsurile.

Draga Thelma,
Nu stiu cum faci dar deschizi numai subiecte 'grele' si nu la indemana oricui sa raspunda...
Aici avem doua variante, zic eu: ori sa ne dam fiecare cu parerea din ce am auzit sau vazut, ori sa-i lasam pe ce-i ce au trait monahismul sa ne lamureasca ei...Ridic aceasta problema pt.ca am observat o aversiune fata de citate, de parca acele citate nu ar fi chiar ele raspusurile la intrebarile ridicate. Singura deosebire este ca raspunsurile prin citate sunt mult mai exacte si mai autorizate, si atunci ma intreb de ce nu sunt acceptate...
Ma rog... asa e romanul(unii): crede ca se pricepe la toate, si nu sufera sa i se arate lipsurile si nimicnicia...
Iata, despre monahism, din putinul trait de mine, pot spune ca monahii sunt acei nebuni dupa Hristos. Ei implinesc si in fapta porunca Mantuitorului: 'Lasa totul din lume si urmeaza-Mi!' Sunt multe de spus despre viata monahala. Unele lucruri, din 'spatele scenei' le-am vazut si trait direct... Pot sa-ti spun ca nu e usor deloc, nu e la indemana omului comod, dar e minunat in trairile avute....
Parintele Cleopa zicea:
cand vii la manastire asa trebuie sa vii: Sa fii hotarat sa rabzi moartea de la toti! Sau: Daca esti hotarat sa rabzi trei batai pe zi si o data mancare la trei zile, atunci ramai in manastire! Sau:Monahii care duc viata curata si petrec in supunere si curatie (saracie) de bunavoie, nu se deosebesc cu nimic de cei ce fac semne si minuni mari.
Scuze, nu m-am putut abtine cu citatele...
Pe langa dragostea totala mergand pana la jertfa de sine, rugacinile cu lacrimi multe, importanta este taierea voii. Aceasta e un prag foarte mare pe care putini sunt in stare sa-l treaca si reprezinta o masura a smereniei. Ei bine, tocmai acest aspect este atacat de unii (sectari, liber cugetatori etc) caci ei, nepuand dobandi asta, zic ca e o prostie taierea voii, justificandu-si astfel propriile limitari si neputinte. Ce e mai grav este ca am intalnit astfel de pareri chiar si de la unii ortodocsi atat mireni cat si preoti de mir
Draga Thelma, voi mai scrie la acest topic, deosebit de important, deschis de tine, numai daca imi dai acceptul sa aduc in fata vorbele celor ce au trait cu adevarat monahismul, si nu ca mine pacatosul, din fotoliu...
Depinde ce vreti sa auziti...

Draga Clopotel,

Mi se pare un subiect interesant si important in acelasi timp. Pot spune si delicat; am auzit chiar preoti care criticau aspecte ale vietii monahale- nu ma refer la cele administrative, ca din astea se gasesc pretutindeni si analiza lor nu e rolul topicului de fata. Ce sa mai spun de mireni...

Desigur ca citatele sunt binevenite. Noi, cei din afara mediului monastic, pentru ca nu avem experienta proprie, nu ne putem baza decat pe experienta altora, neramanandu-ne decat pareri si pareri.

Taierea voii? Da, aceasta este conditia si drumul monahului. Nu intamplator, se spune ca monahii, in aceasta viata pe pamant, au posibilitatea de a deveni "asemeni ingerilor", folosindu-si liberul arbitru pentru a indeplini doar voia lui Dumnezeu. Nu a lor si nu a celor care i-ar putea devia de pe drum. Sunt copii care-si parasesc parintii pentru a se calugari- un lucru greu de inteles, greu de acceptat; exemplele pot continua.

Se striga ca monahismul din Romania e in declin. Nu cred; in cel mai bun caz, e o actiune de discreditare.

O sa scriu acum cateva comentarii ale minunatului nostru Parinte Cleopa despre voturile monahale:

Ascultarea
Ce este ascultarea? Mai întîi Hristos a fost prototipul şi icoana cea mai desavarsita a ascultarii, dupa cum am auzit in Evanghelie: N-am venit sa fac voia Mea, ci voia Tatălui Celui ce M-a trimis pe Mine. Iar la Corinteni spune că: S-a făcut ascultător pînă la moarte şi moarte pe cruce.
Dar oare noi, care am făgăduit ascultarea de atîţia ani şi auzim mereu zicîndu-se de ascultare la masă şi în Biserică şi oriunde la chilii citim, ne întrebăm vreodată serios şi concret în faţa lui Dumnezeu ce este ascultarea?
Vreţi să ştiţi ce este ascultarea? Ascultaţi pe dumnezeiescul Părinte loan Scărarul, care ne spune foarte, foarte filosofic. Auzi ce este ascultarea: „Ascultarea este mormînt al voii". Fiecare să-şi îngroape voia sa. Niciodată să nu uitaţi. Şi iarăşi: „Ascultarea este părăsirea socotelii tale întru toate".
Celui care i se pare că face ascultare şi mai face de capul lui, este batjocorit de diavoli. Acela care are rînduiala de sine si i se pare lui că este mai bine aşa cum face el, că trebuie să facă cum crede el, niciodată nu se mîntuieşte. Merge pe alături cu crucea, nu pe calea mîntuirii. Că Hristos n-a venit pe alături, ci Şi-a dus crucea pînă la moarte.
Cine are părerea aceasta şi nu-şi omoară voia şi nu părăseşte socoteala sa întru toate, n-are ascultare, este batjocorit de diavoli. Merge după mintea lui şi la urmă ajunge la îndoială. Deci acela e ascultător care, cum spune Sfîntul Teodor Studitul, este ca fierul în mîna fierarului şi ca lutul în mîna olarului, adică în mîna celui ce-l conduce pe calea mîntuirii. Este acela care şi-a omorît voia sa, care şi-a omorît părerea sa. Iar dacă va merge după voia sa, după părerea sa, este batjocorit în tot ce face.
Sărăcia
Despre sărăcie adeseori auzim pe Hristos, Care zice: Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi, iar Fiul Omului n-are unde să-şi plece capul. Cel ce a făcut cerul şi pămîntul şi-l îmbracă cu podoabă şi ţine şi hrăneşte toate popoarele lumii, umbla desculţ cu capul gol, n-avea casa Sa, n-avea unde-Şi pleca capul Său. El ne-a arătat calea desăvîrşită prin sărăcie, că n-a avut nimic. Dumnezeirea şi omenirea care o purta întru El era mai presus decît toate bogăţiile.
Fecioria
Două feciorii sunt: una din fire şi una din călugărie. Unii sunt feciorelnici, căci n-au cunoscut femei pînă la călugărie şi pînă la moarte. Alţii au fost căsătoriţi şi de la călugărie iau votul fecioriei şi sunt la fel cu ceilalţi, dacă duc viaţă curată pînă la moarte. Sfîntul loan Scărarul arată că fecioria cea după făgăduinţă are aceeaşi valoare cu cea din fire.
Să nu credeţi că sunt feciorelnici numai aceia care şi-au păzit viaţa sfîntă şi nu s-au culcat cu femei în veac. Nu! Este mare lucru şi acesta. Dar fecioria este de trei feluri: fecioria trupului, adică a nu cădea cu femei sau în alte păcate spurcate; fecioria minţii, adică a nu primi nici un gînd păcătos şi spurcat în minte; şi fecioria inimii sau a sufletului, care este desăvîrşită despătimire de gîndurile răutăţii şi ale stricăciunii omeneşti. Aşa o tîlcuieşte dumnezeiescul Părinte Isaac Sirul. Nu-i deajuns sa te pazesti cu trupul de pacat. Trebuie sa nu primesti pacatul nici cu mintea...