Dragi participanti la discutiile de la Han,

Deja nu mai e un secret pentru nimeni care urmareste suficient de frecvent dezbaterile de pe subforumul de filosofie si de pe "Universul credintei", ca foarte multe discutii, daca nu majoritatea, trateaza, sub o forma nuantata intr-un fel sau altul, problema existentei lui Dumnezeu, in special asa cum este vazut de marile Biserici crestine.

De aceea as vrea de asta data sa ne indreptam atentia asupra insusi modului in care iau nastere aceste dialoguri, si nu asupra continutului sau de idei, pentru a constientiza de unde provine impulsul care aduce chiar subiecte care incepusera pe fagase diferite sa se invarta in jurul aceleiasi teme generale.

Un lucru pare sa fie limpede, as zice, anume ca fiecare resimte in mod launtric ca importanta pozitia pe care o adopta cu privire la existenta divinului, si de aici se contureaza toate aceste discutii... Este insa fundamental diferit sentimentul care-l face pe un ateu sa contracareze aceasta idee, sau este asemanator celui al unui credincios, numai ca pus in slujba unei idei contrare?

De ce natura este aceasta inclinatie a fiecaruia si ce forte psihice actioneaza in spatele ei?

Cred ca sentimentele sunt aceleasi, dar in directii opuse. Credinciosii prefera sa nu sape in necunoscut si sa spuna "Dumnezeu e totul", chestie cu care au rezolvat majoritatea problemelor. Ateii in schimb, mari iubitori de necunoscut, nu au cum sa-l accepte pe Dumnezeu din cauza ca pur si simplu le-ar limita orizontul de cunoastere si de afirmare.

Mi se pare mult spus, "forte psihice", si sper ca nu te referi la ceva negativ cand spui asta. Personal, cred ca nici una din tabere nu e condusa de astfel de "forte". E pur si simplu alegerea facuta de fiecare. Ceea ce mi se pare aiurea insa, e lipsa reciproca de respect si vehementa cu care se resping unii pe altii.

Ne zgandare faptul ca nu suntem acceptati asa cum suntem (ingoranti, atei, habotnici, farisei, credinciosi...), ci ni se spune cum ar trebui sa fim....
Ne zgandare faptul ca ni se aduce aminte....de "lipsurile" noastre, de neputinta noastra.....indiferent ca suntem atei sau credinciosi.....
In ce ma priveste, consider dezbaterile pe tema "Exista/nu exista Dzeu" absurde....0 nu se poate divide....

"Părerea mea": la problema ridicată cu...

(menţionez că mă refer la persoanele cu opţiuni clar definite în cadrul categoriilor mai sus-menţionate,nu la "hibrizi" de tip "credincios-păcătos" sau "ateu-semi-evlavios",după modelul cum se "vopseau" înainte-vreme dintr-o necesitate oamenii cu ambiţii în "membri de partid" cu cotizaţia plătită la zi sau...)

este că:

în ciuda faptului că-n încleştare aderenţii celor două "tabere" par animaţi de aceiaşi natură şi poate chiar ocazional folosesc instrumente identice,sentimentele care-i însufleţesc de fapt sunt diferite,pentru că

UNA E SĂ DĂRÂMI ŞI ALTA E SĂ ZIDEŞTI !

Totdeauna.

( dar îţi dau dreptate nene Mărăcine, e frustrant ca aproape toate discuţiile, deşi începute frumos, să sfârşească invariabil în aceiaşi oală, totuşi nuuu pune la sentiment! nuu te înţepe la inimă! că dacă aşa se întâmplă mereu înseamnă că 'aşa trebuie să fie', iar dacă nu-i putem schimba pe cei dimprejur după încercări repetate şi variate, nu ne rămâne decât să ne adaptăm la situaţia dată, că spune tu: e mai uşor să te schimbi pe tine decât să-i schimbi pe alţii sau e mai simplu să te înţelegi pe tine decât să-i înţelegi pe alţii cum sunt sau de ce sunt aşa cum sunt? )

geriA3e

Ai spus-o atat de frumos. Si de adevarat.

geriA3e, a zidi sau a darama, e relativ. Asa cum tu zici ca ateistii darama, asa pot si ei zice ca voi, religiosii, daramati stiinta, sau gandirea filosofica. Personal nu vad de ce te afecteaza daca unii nu cred in Dumnezeu. Sau trebuie sa creada cu totii? Nu suntem liberi sa ne alegem calea?

Am un feeling ca si acest subiect o sa sfarseasca la fel ca restul

M-am întrebat şi eu mai demult. Pînă la urmă am găsit că nu are a face convingerea religioasă aici. Pur şi simplu omul se enervează şi îşi pierde cumpătul. Cineva aruncă o petardă la un moment dat şi se găseşte cineva care să găsească de cuviinţă să răspundă aruncînd o... bombă. După care... "cafteala"-i gata!

Părerea mea (nu am pretenţia că am dreptate, aşa văd eu chestiunea...) e că indiferent de ceea ce crede omul (dpdv religios, dar şi în general) el trebuie să aibă un anumit meşteşug de a purta o conversaţie atunci cînd ideile lui se ciocnesc cap în cap cu ale altuia. Dacă nu e "meşteşugar" aproape că nici nu mai contează dacă e credincios sau nu.

Arta de a conversa sau - cum bine zice un prieten de-al nostru de pe aici - "arta de a concubina"

Si totusi de ce se ajunge mai repede la dispute cand se discuta acest subiect decat in cazul multor altora?

Foarte simplu: miza e mult mai mare!

Din cauza ca aproape orice om crede sau nu crede in Dumnezeu. Nu cred ca exista pe lumea asta alt subiect mai cunoscut, de unde rezulta si un numar mare de participanti la discutii, iar daca acesti participanti nu au harul conversatiei (asa cum zicea milimetru) ne dam seama ca numai bine nu iese.
Vreau sa adaug totusi, ca extrema dura a avut-o intotdeauna comunitatea religioasa, inchizitia, si fundamentalismul islamic fiind doar doua exemple, indiferent daca lupta s-a dat impotriva ateismului sau a altei religii. Probabil, asta se datoreaza si faptului ca aceasta comunitate e mult mai mare decat cea a ateilor.

Acest topic a fost editat de Zorro: 28 Apr 2005, 12:08 PM

Si mult mai motivata, as zice.

Pentru un ateu "convertirea" unui credincios la ateism nu este la fel de importanta cum este pentru unii credinciosi activitatea lor de misionari.

Pentru unii credinciosi norma divina (indiferent daca este vorba de crestinism sau de alta religie) impune raspandirea respectivei credinte in dauna altora sau a ateismului.

Cand intr-o comunitate de orice fel toti ajung sa afle si sa accepte anumite adevaruri, disensiunile despre acestea si despre consecintele lor dispar. Lucrurile odinioara disputate devin normale, unanim acceptate.
As zice asadar ca pe toti ne zgandare, in proportii diferite, ignoranta.

Da, asa e.

Semnatura ta are cumva legatura cu asta?
Lasand gluma la o parte, ti se pare normala aceasta impunere?

Tocmai aici e problema: adevarul e ralativ, si incercarea de a impune si celorlalti ceea ce crezi tu ca este adevarat, aduce dupa sine conflictul.

Acest topic a fost editat de Zorro: 28 Apr 2005, 02:50 PM

Nu e evident? Daca-ti raspund, mi-e teama ca declansez un mic "jihad"...

PS: M-ai convis sa-mi schimb semnatura...

Deci cauza zgîndărelii ar fi unii credincioşi care, în loc să-şi vadă de treabă, caută să le vîre pe gît celorlalţi ideile proprii. Buun. Asta în timp ce pentru atei acest lucru nu e aşa de important, deci ei îşi văd de treabă. Oare chiar aşa ăăă... uşă de biserică să fie ateii?

Eu cred că atunci cînd apare un conflict nu numai o parte e de vină, ci ambele. Una că l-a provocat. Cealaltă că a răspuns anapoda provocării.

Cred că gypsyhart are dreptate: "miza" este mare, cel puţin pentru credincoşi; dacă pentru ceilalţi subiectul "credinţă" nu e aşa de important de ce replicile lor sînt uneori deosebit de răuvoitoare?

Pentru ca sunt si ei oameni si devin exasperati atunci cand cineva le tranteste o chestie de genul "sunteti uneltele lui Satan", "cine iubeste un ateu isi pericliteaza mantuirea", "ateismul e o forma de nebunie" etc.

Mai sunt si unii nervosi de la mama natura, dar astia sunt putini...

milimetru, te rog nu rastalmaci cuvintele. Nu a zis nimeni ca unii sunt buni si altii rai.

...cu asta te-ai scos

Hai sa facem cateva constatari, cred eu utile, ce pot fi observate chiar pe acest forum si nu provin din ideile pe care si le mai face unul sau altul cu privire la realitatea lucrurilor.

In primul rand, am remarcat ca, in dezbaterile de tip religie-ateism de pana acum, s-au implicat ceva mai multe persoane cu gandire ateista, decat cele cu o anumita credinta. Daca privim in societate, la oamenii cu care ne intalnim, vedem ca proportia aceasta nu se mentine nici pe departe: intalnim mai multi oameni ce apartin unei religii, in interactiunile noastre cotidiene. De aici putem trage o concluzie ce ne arata ca mai degraba sunt predispusi ateii sa se implice in dezbateri online despre existenta divinitatii, decat credinciosii.

Pentru aceasta situatie pot exista mai multe cauze:

- Argumentarea detaliata a propriei pozitii este o caracteristica de baza a expunerilor stiintifice din prezent. S-ar putea ca ateii sa fie mai dispusi sa adopte o viziune "stiintifica" decat credinciosii, cel putin in intelesul actual al termenului. O asemenea pozitie promoveaza adesea o conceptie in care existenta lui Dumnezeu este numai o ipoteza nefondata.

- Se poate totodata ca adversitatea sa fie mai mare de partea ateilor, ceea ce favorizeaza implicarea in dispute de idei, pentru ca unii dintre credinciosi inteleg viata religioasa ca una a tolerantei, a infranarii orgoliului, si se straduiesc sa realizeze asta, altii mai putin, iar altii chiar deloc, pe cand o persoana atee nu are cu adevarat un motiv sa-si tempereze propriul ego, il accepta asa cum e si nu e interesat sa-l dezvolte sau sa-l imbunatateasca, in sensul in care ar face-o un credincios.

- Un alt factor poate fi insusi internetul, si suportul sau, computerul. Sa nu uitam ca participam la o lume "virtuala", in care cu multa usurinta putem deschide tot felul de jocuri construite dupa o diversitate de reguli si cu o multitudine de efecte, ca putem accesa o multime de site-uri din care sa preluam nenumarate idei si impresii, ca participam la comunitati online precum aceasta in care schimbam replici cu oameni pe care nu-i cunoastem personal, dar cu care putem sa dezbatem luni in sir. In momentul cand esti obisnuit cu o astfel de lume, cu multa usurinta ajungi sa privesti si realitatea dupa principii asemanatoare, viata devine la randul ei un ansamblu de pareri si viziuni ce pot fi rastalmacite si modificate in toate felurile, in mijlocul careia existenta lui Dumnezeu devine tot o idee cu care ma pot juca in ce fel imi place, urmand pur si simplu firul gandirii mele abstracte.

Una peste alta, in continuarea celor scrise de IO, as spune ca un punct comun este ca ne deranjeaza ceea ce vedem ca "ignoranta" a celuilalt, mai mult decat suntem dispusi sa incercam a ne modela propria noastra sine pentru a-l intelege intr-adevar.

Acest topic a fost editat de mărăcine: 28 Apr 2005, 06:17 PM

edit, sorry!...

Acest topic a fost editat de milimetru: 28 Apr 2005, 06:19 PM

Aceasta discutie s-a dorit a fi adresata exclusiv credinciosilor? De aceea a fost asezata la "Universul Credintei"?

Răspund: nuuu, nu numai "ateiştii dărâmă", mai sunt acţiuni demolatoare (ba chiar demoralizatoare) şi din partea celor cu convingeri religioase (mai ales la persoanele care se încadrează în grupa "parţial-color") - asta e constatarea mea, dar între forma unora de "dispreţ" şi a celorlalţi este totuşi o diferenţă uriaşă de atitudine; de aia susţin că cei care se ocupă cu "ziditul", INDIFERENT SUB CE STINDARD S-AR NIMERI, fac treabă bună.

Adaug: de ce iniţiatorul subiectului şi participanţii se referă unilateral la conflictele exterioare? le-au rezolvat oare pe TOATE cele interne? sau cumva e 'nooormal' "să dea în foc" ce le clocoteşte pe dinăuntru? oare numai subiectul cel de afară/deasupra să fie vinovatul pentru că toate "izvoarele de munte" sfârşesc în acelaş "canal colector de ape uzate" când trec printr-o comunitate cu "câte bordeie=atâtea obiceie"? - opinia mea e că nu-i chiar mare lucru că se ceartă nişte oameni câtă vreme nu se lasă cu urmări grave, indiferent care "jucărie" o dispută, dar muuult mai grav e de vreunul din combatanţi este el plin de ceartă, pentru că (firesc) ce le face altora îşi face sieşi încă mai "la greu", indiferent cât nu conştientizează asta!

Supralicitez: votez pentru "ARTA DE A CONVERSA" pe orice limbă !

Preiau: "Libertate Egalitate SănătaTe " !!!

Acest topic a fost editat de geriA3e: 29 Apr 2005, 06:22 PM

(Rezon! IO este în multe privinţe o excepţie, da generalizam şi io un pic, acu n-o să te cerţi cu mine pe chestia asta sper!!! )

Participarea la o discutie este rezonabila daca se face cu demnitate. Trebuie sa pornim de la premisa ca nimeni nu poate modifica nimic in forul nostru intim fara participarea noastra. In acest fel nu ne afecteaza asa tare reactiile nu tocmai potrivite ale altora. Putem ramine demni daca avem deja o imagine clara despre noi insine, nu formata prin legaturi relative la ceilalti. Daca imaginea noastra despre noi insine se bazeaza pe nr. de victorii in disputele cu ceilalti, sigur ca avem o problema in discutii. Vom cauta sa ne afirmam in baza unui instinct vechi, cel mai puternic este cel care obtine mai multe victorii asupra altora.
La fel de "aerieni" sunt si cei care isi gasesc "forta discursiva" in spiritul de grup, la adapostul caruia cred ca este ceva extraordinar sa-si arate muschii, sau sa muste.
Demnitatea se obtine prin un nr. mare de victorii asupra noastra insine. Luptele sunt pentru descoperirea unui echilibru care respecta cuvintele lui Kant: Nici un om nu este un mijloc. Fiecare este un scop in sine. Cita vreme in ceilalti gasim proptelele care ne mentin vertical, nu suntem liberi nici demni.
Depinde de noi sa fim demni in discutii, cu atitudine "regala", deschisa si in discutiile contradictorii sau sa ne straduim a ne ridica cit mai sus intre sclavi (prin dependenta de ceilalti) aplicind lovituri in stinga si dreapta.

Acest topic a fost editat de IoanV: 1 May 2005, 05:06 PM

Depinde ce darami si depinde ce zidesti. Poti zidi comunismul sau fascismul. Poti darama comunismul sau fascismul.

Cel mai tare si mai tare ma zgandare pe mine faptul ca unii oameni isi dau cu parerea despre cum ar trebui sa creada sau sa reactioneze alti oameni. De exemplu, atunci cand un credincios spune ca pe un ateu il zgandare cutare si cutare lucru.
Este intradevar interesant sa studiezi comportamentul oamenilor, dar e teribil de riscant sa iti spui opinia despre un om sau altul sau sa generalizezi o caracteristica sau alta, inainte de afi studiat in profunzime problema.
Cred ca nici unul dintre noi nu poate stii ce crede, ce simte sau ce gandeste interlocutorul, indiferent de orientrea religioasa, sexuala, muzicala s.a.m.d. afisata. Eu unul nu am sa imi dau cu parerea despre altii, cel putin deocamdata, o sa vorbesc doar despre ce ma "motiveaza" pe mine sa ma implic in astfel de discutii in contradictoriu pe teme religioase.
In primul rand ca nu este vorba neaparat de subiect ci mai mult de o inclinatie a mea catre discutii in contradictoriu. Imi place sa discut in contradictoriu pe diverse teme si am recunoscut-o. Asadar nu subiectul in sine este cauza participarii mele la astfel de discutii ci firea mea.
In al doilea rand, o discutie in contradictoriu cu sanse mari de perpetuare si cu resurse inepuizabile de idei originale (asa cum imi place mie) este acea discutie care are o tema controversata, in care nici unul dintre intrelocutori nu poate aduce suficiente argumente imbatabile, in favoarea ideilor sale. Tema existentei si inexistentei divinitatii, este o astfel de tema controversata. Dar la fel este si politica, si (intr-o oare care masura) istoria. Prin urmare, subiectul are rolul de a influenta doza de atentie si de implicare a mea in discutia respectiva.
Ca sa fie si mai clar, "discutiile pe teme religioase", sunt interesante pentru ca tema este controversata, argumentele sunt atacabile, iar discutia poate fi purtata, teoretic, la nesfarsit.
Nu stiu in ce masura oamenii care sunt pasionati mai mult de un anumit subiect decat de discutia in sine, inteleg ceea ce am spus eu acum, sper sa fie clar, daca nu este, ma astept sa mi se puna intrebari.
De asemenea, nu sunt sigur daca ceea ce am scris eu acum este valabil si pentru alti atei, si nici nu stiu daca poate fi considerata o caracteristica comuna ateilor.

IoanaV, frumos spus ! Numai bune vorbele tale pentru cei cu nevoi acute de discutii in contradictoriu.
"Una peste alta, in continuarea celor scrise de IO, as spune ca un punct comun este ca ne deranjeaza ceea ce vedem ca "ignoranta" a celuilalt, mai mult decat suntem dispusi sa incercam a ne modela propria noastra sine pentru a-l intelege intr-adevar." Maracine, asa cred si eu. Cred ca orice interventie intr+o discutie cu o tema controversata se face atat din cauza conflictului interior, mai mult sau mai putin intens, din necesitatea gasirii echilibrului intern, cat si din orgoliul prezent in fiecare din noi, de asemenea mai mare sau mai mic, care ne "zgandare" sa credem ca adevarul nostru e cel mai..."adevarat". Eu cred ca totul e relativ in aceasta lume, pe Pamant. Si mai cred ca adevarul divin e singurul absolut. Fiecare ajunge sau nu la el, prin propriul sau adevar, mai mult sau mai putin relativ. Cel mai bine, zic eu, este sa construim in noi insine, nu sa daramam la altii, indiferent ce sunt ei : atei sau crestini, caci cu totii suntem supusi greselii. Ca si ateii, si crestinii pot fi orgoliosi sau nu, predispusi sau nu catre discutiile in contradictoriu, in functie de posibilitatile fiecaruia de a vedea..."in spatiu".

desi nu ma zgandareste () nimic la ora asta, in general, ma zgandara (ce cuvant ati mai gasit!!) lipsa bunului simt in orice discutie
referitor la ignoranta... cand nu stii (si nimeni nu stie mai nimic, toti avem impresia ca stim cerul si pamantul) stai in banca ta si comunici civilizat ceea ce BUNUL TAU SIMT iti spune ca merita sa afle si celalalt

- ai deschis acest subiect in aprilie. Nu l-am accesat pina acum, insa vad ca se potriveste cu situatia de acum.

- daca s-ar studia legea oculta a rezonantei s-ar vedea/intelege mai usor ce inseamna aceasta "inclinatie", care e de fapt o rezonanta aurica preponderenta si evident, un nivel de constiinta corespondent.

- ceea ce nu multi au avantajul intr-o astfel de discutie este aceea ca (mai) nimeni nu a fost/trecut prin ambele ipostaze, aceea de ateu si aceea de credincios. Ma refer la reala credinta, nu la ce au avut unii sau altii ca dogma in cap si dezamagiti de dogma, au trecut la ateism. Eu am fost un ateu convins datorita invataturii materialist-atee a regimului comunist. Mama de orientare "habotnica" crestina nu a reusit sa ma aduca la credinta nici dupa 25 de ani de viata, rugaciuni, acatiste etc. Singurul lucru care mi-a schimbat optica a fost experimentarea proprie si personala a realitatilor subtile, oculte si religioase sa zicem ... pastrind insa caracterul tehnisict si ingineresc de a vedea/experimenta/verifica viata si realitatile inconjuratoare, mai ales cele subtile oculte. Aceasta caracteristica practica m-a condus la intelegerea si constientizarea si chiar verificare unor realitati ocult-initiatice care mi-au adus o anume credinta si incredere greu de zdruncinat pt. ca ceea ce experimentezi tu insuti nu poate fi demontat de teoriile si afirmatiile unor teoreticieni/docti. Din acest motiv in decursul anilor am avut discutii contradictorii chiar si cu alti cautatori spirituali, fie de aceiasi orientare spirituala fie diferita. Aceasta practica si experimentare personala ma diferentiaza de multi si d'aia nu avem intodeauna acelasi numitor comun. Dpdv al ateismului, se poate spune ca am fost la fel de "practicant". Nu am mai putut ramine la acel nivel pt. ca am "crescut". O practica spirituala vie si autentica iti modifica nivelul de constiinta si in mod evident vezi lucrurile de la o alta inaltime. Poate ca in ochii unora pari "dogmatic" sau "incastrat", dar e o viziune superioara, ceea ce nu se poate intelege si verifica de la un nivel inferior (de constiinta).

- alte idei voi formula in timp ce raspund si la alte mesaje din topic.

- te inseli. Adevaratii credinciosi cauta ... si gasesc, pas cu pas. Exista un asa zis adevar ultim, dar pina la el treci prin diferite trepte si nivele (de adevar).

- asta e o gluma buna. Numai dupa ce mi-am depasit nivelul de spirit ateu mi-am vazut o multime de limite pe care le-am depasit prin cunoasterea si practia spirituala, nu prin cea atee-materialista. Iti dau in singur ex. Pe vremea cind eram ateu negam existenta energiilor subtile, asa zisele blesteme, descintece etc. Chiar faceam misto de ele si de cei care mi le prezentau. Dupa ce am practicat si verificat personal realitatea acestor energii subtile, nu o mai pot nega. Ba mai mult, o si pot controla intr-o anumita masura .. atit la mine, cit si la altii din jurul meu.

- cunoasterea are ca fata (moneda) opusa ignoranta. Cu cit ignoranta e mai mare, cu atit cunoasterea e mai mica. Asta ne deosebeste pe unii de altii, nu atit religiile/credintele personale. E oarecum "zgindirator" cind vezi un ignorant mai mare ca tine care is da aere de cunoscator si bate cimpii mai mult sau mai putin pe anumite teme, uneori chiar prezentindu-se ca si cunoscator/initiat. Dincolo de asta, si asta face parte din mersul ascendent al spiritului/sufletului din noi. Cu cit urci mai sus dpdv spiritual, observi ca poti invata de la tot ce e in jurul tau, inclusiv de la "oponentul" tau. Capacitatea de a vedea ceva bun sau demn de preluat la dusmanul/oponentul tau arata un nivel de intelegere si deschidere spirituala f. avansat. Priviti in voi si analizati aceasta situatie. De cite ori ati facut asta ? Adevaratii cautatori spirituali pot urca si singuri, dar si impreuna cu altii, ajutindu-se unii pe altii.

- asa zisele forte psihice, cit si "alegerile fiecaruia" tin de rezonanta specifica a fiintei, iar in functie de aceasta rezonanta, avem si sustinatorii si inspiratorii nostri din "umbra" (lumile subtile). In mare masura/parte, ateii si in general egregorul (sufletul colectiv) al ateilor, este sustinut si inspirat de fortele malefice. Cu toate acestea, ce se petrece cu fiecare ateu in parte mai tine si de personalitatea sa si karma sa anterioara. Exista mai multe exemple de atei si chiar raufacatori care de la un moment dat, viata lor s-a schimbat cu 180 de grade si au devenit mai apoi chiar mari sfinti si invatatori/cautatori spirituali.

- mda ...

- a darima fara a reconstrui ceva inapoi este o eroare. Ca sa darimi comunismul e nevoie sa-i intelegi "genealogia" si esenta si apoi sa construiesti ceva care sa evite acea genealogie si sursa de inspiratie. Comunismul, ca si ateismul de fapt sint concepute si inspirate de minti demonizate special pt. a darima sau surpa zidul credintei si al orientarii ascendente a spiritului catre sursa sa originara: Dumnezeu. A fi intr-o anumita faza de ateism sau de credinta, tine de karma si de nivelul nostru actual de constiinta in cadrul acestui drum ascendent al spiritului.

Acest topic a fost editat de thunder: 6 Aug 2005, 12:30 PM

- eu zic sa ai o impresie eronata despre ce inseamna un credincios sau ii pui pe toti in aceiasi oala.

- "mortarul" necesar unei constructii pe tema credintei si a lui Dumnezeu este Adevarul. Cine are acces la adevar, la diferitele lui nivele, poate construi mai bine sau mai mult sau mai putin ... dupa cum ii este capacitatea sa de accesare/cunoastere a Adevarului. Atit timp cit stiinta contine adevarul nu poate fi darimata de ceva, daca nu sint alte interese meschine la mijloc. La fel si credinta/religia. Se pare ca se fac anumite confuzii in ceea ce priveste asa zisa "gindire filozofica", de unde vad si numarul mai mare de manifestari atee in forumul de filozofie.

- atit timp cit stiinta si filozofia abordata este in ton cu Adevarul universal cosmic ele nu se contrazic cu adevarata si via cunoastere oculta, "religioasa" daca vreti.

- cine se ocupa de ocultism si a avut acces la anumite cunoasteri teoretice si practice stiu de ce si cum afecteaza o asemenea atitudine. Atitudinea de a nu crede se incadreaza pe o anumita tendinta si vibratie subtil energetica, sau un asa zis "curent de opinie", cum i se mai spune in termenii lumesti. Acest cimp subtil energetic marindu-se isi amplifica forta si capacitatea de a modula/influenta si alte fiinte din jur. Acelasi lucru se petrece cu TOATE actiunile si atitudinile si asa zisele curente de opinie formate de minti diabolice in decursul anilor. Ni se vorbeste de o asa zisa libertate de alagere, insa sintem "bombardati" in plan subtil de cimpurile de forta malefice si negative ale unor astfel de grupuri si orientari anti-divine. Indirect, fara sa stim, participam la o adevarata lupta intre fortele binelui si ale raului la nivel subtil energetic, dar si fiic, chiar daca multe astfel de lupte sint mascate de alte exprimari si atitudini exterioare. Si aici pe forum se petrece acelasi lucru, un gen de lupta intre fortele Binelui si ale raului. Cine are urechi de auzit ... sa auda.

- da alegeti "liberi" ... insa deveniti mai intii liberi. Pina atunci, mai mult sau mai putin sintem cu totii tributarii gindirii altora, si limitarii si in special ai propriei constiinte care ne limiteaza alegerile.

Acest topic a fost editat de thunder: 5 Aug 2005, 07:05 PM

Voi incerca sa raspund la intrebarea topicului : D-zeu ne zgandare. El vrea sa-ti pui intrebari si sa cauti raspunsuri.
Contrar prejudecatilor, Lui nu-i plac ignorantii si credulii care-si imagineaza ca o credinta sau alta se mosteneste in vreun fel.
El doreste agenti morali liberi in ceea ce priveste privilegiul de a alege dar robi in ce priveste consecventa fata de o alegere.
Desi nu exista libertate absoluta, aceasta nefiind scopul ci metoda, exista totusi o libertate minima garantata de propria constiinta morala.

Acest topic a fost editat de Bolt: 16 Aug 2005, 05:24 PM

De unde stii?

De unde stiu ? Cum de nu stii si tu ?
Lasand gluma la o parte, asteptarea ca un raspuns scurt sa satisfaca acesta intrebare nu-i o idee buna. De ce ? Pt. ca experienta personala si filozofia de viata a unui om care raspunde asa cum am raspuns eu la intrebarea topicului, nu cred ca poate fi comprimata usor si cu succes in acelasi timp, intr-un raspuns de tip propozitie, fara ca interlocutorul sa se considere nesatisfacut de raspuns. As fi putut sa regurg repede la un raspuns gen - Biblia spune, dar desi corect, pt. o minte neexersata cu domeniul, e ceva greoi si n-as vrea sa par arogant.
Dar in linii mari si vagi, eu cred intr-un determinism, intr-o cauzalitate, pe care abordarea vietii si a tot ceea ce exista din perspectiva religioasa (crestina in speta) o circumscrie.

Acest topic a fost editat de Bolt: 16 Aug 2005, 09:23 PM