HanuAncutei.com - ARTA de a conversa!
Haine Dama designer roman

Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )

> Universul Credintei:

Mesajele cu caracter ateist sau care au ca scop denigrarea unei religii sunt interzise in cadrul acestui forum.

 
Reply to this topicStart new topic
> Exegeză
shapeshifter
mesaj 14 May 2009, 04:20 PM
Mesaj #1


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.442
Inscris: 6 November 05
Forumist Nr.: 7.211



„La început (agre) (la origine) nu exista nici un lucru. Acest-Tot (idam) era văluit de Moarte (mrtyu), prin Privaţiune (asanâyâ): Privaţiunea e Moartea. Acela (tad) făcu (akuruta) Intelectul (manas), „Să–mi atribui Sine” (âtmanvî syâm). El (sah), Sinele, manifestă Lumina (arcan acarat). De la El, strălucind, fură Apele (âpah) născute (jâyanta). „Într-adevăr, pe când străluceam, era Încântare” (kam), spuse El (iti). Aceasta este Strălucirea (arkatva) Lucitorului (arka). Într-adevăr, fu încântare pentru el care ştia strălucirea lucitorului.” Brhadâranyaka Upanişad, I.2

Textul tratează originea Luminii din Întuneric, Vieţii din Moarte, Actualităţii din Posibilitate, Sinelui din Fără-de-Sine, saguna din nirguna Brahman, „Eu sunt” din Inconştienţă, Dumnezeu din Dumnezeire (Deitate, vezi Meister Eckhart). „Cea dintâi atribuire formală în Dumnezeire este…. Dumnezeu”, Eckhart, I.267. „Nimicul purtat într-o Voinţă”, Boehme, XL, Questions concerning the Soule, I.178: „o voinţă eternă apare în nimicul, pentru a introduce nimicul în ceva, ce voinţa ar putea găsi, simţi şi vedea ea însăşi”, Signatura Rerum, I,8, „Tao deveni Unu”, Tao Te Ching, II.42.(*)

(*)- O distincţie a existenţei de fiinţa pură este uşor făcută: „fiinţa” în ea însăşi este fără moduri, „existenţa” este într-un mod. Esenţa şi natura, per se, sunt în mod evident non-existente: de-abia dacă este nevoie de adăugat că această „non-existenţă”, viz., absenţa proprietăţilor, nu are nimic în comun cu non-existenţa absurdului sau self-contradictoriului, de exemplu, un cerc pătrat; nu este ilogic, ci alogic, sau inefabil, tot ce se poate spune despre el fiind pur analogic. Totuşi, folosirea practică a termenilor Non-fiinţă, Fiinţă, şi Existenţă, prezintă reale dificultăţi.
Înţelegem Non-fiinţa şi Fiinţa ca fiind aspecte corelative, Natură inseparabilă şi Esenţă, a lui Brahman, Identitatea Supremă, nu încă existentă, antecedentă purcederii, solus ante principium, apravartin, Kauşâtaki Upanişad, IV.8: şi înţelegem Existenţa ca incluzând întreaga multiplicitate, fie nominală şi informală, fie reală şi formală. Non-fiinţa este principiul permisiv, cauza primă, a Fiinţei: Fiinţa principiul permisiv, cauza primă, a Existenţei.




Înseamnă că asat poate fi interpretat corect fie ca Non-fiinţă fie ca Non-existenţă: sat fie ca Fiinţă fie ca Existenţă, aşa cum se potriveşte cel mai bine contextului. Problema apare doar în conexiune cu „Fiinţa”: dacă interpretăm asat ca Non-fiinţă şi Fiinţă, atunci, sat trebuie să acopere ambele: fiinţa în ea însăşi şi Fiinţa într-un mod.

Compară Taittirîya Upanişad, II.7 svayam akurut' âtmânam „din sine atribui Sine”, şi svayambhu, „self-devine”, Upanişade passim: Maitrî Upanişad, V.2 şi II.5, „La început această lume era doar un Inert-Întunecat (tamas)... care purcede întru diferenţiere (vişamatva)... aşa cum se trezeşte un adormit”. Acesta este „pasivul care se iveşte” al lui Eckhart: „începutul Tatălui este aspectul prim, nu purcederea”, „Tatăl este manifestarea Deităţii”, I.268, 267 şi 135. La fel cum de asemenea, microcosmic, „Fără nici un dubiu, conştiinţa este derivată din inconştient” (Wilhelm şi Jung).
Acum despre „Unu”: o distincţie inteligibilă poate fi făcută între Unitatea lui Dumnezeu „fără al doilea”, Uniformitatea Dumnezeirii, şi Identitatea, Deitatea, lui Dumnezeu şi Dumnezeirii, murta şi amurta Brahman: „între stâlpii conştientului şi inconştientului... toate fiinţele şi toate lumile”, Kabîr, Bolpur ed. II.59;, „Una şi Una care uneşte, asta e Fiinţa Supremă”, Eckhart, I.368. Că acestea sunt aici „raţionale, nu reale” distincţii (Eckhart, I.268) reiese din faptul că „Unul” poate fi rostit în mod egal de Unitate, Uniformitate, şi Identitate: Dumnezeu, Dumnezeire, Deitate, nu este vorba aici despre o distincţie de Persoane.
Pe de altă parte, „Unu” nu se poate spune despre Trinitate ca atare. Aceste distincţii, în mod necesar şi clar făcute în exegeză, când sunt interpretate literal, devin definiţii de puncte de vedere sectare, teist, nihilist, şi metafizic: în bhakti-vâda Unitatea, în sunya-vâda Uniformitatea, în jnâna-vâda Identitatea, semnifică în cele din urmă pâramârthika.. În cultele Şâkta suprevieţuieşte o ontologie care antedatează modurile patriarhale de gândire, iar relaţia principiilor unite este inversată (viprîta) în gen: aici Şiva, inert, nefăcând nimic de la sine, reprezintă Dumnezeirea, în timp ce Şakti, Mama Tuturor Lucrurilor, este puterea activă, înzestrând, menţinînd, şi hotărând, lîlâ nu este „al lui” ci ”al ei”. În „misticism” există o realizare emoţională a tuturor sau a oricăruia dintre aceste puncte de vedere. În realitate, „calea oamenilor de pretutindeni este a mea”, Bhagavad Gîtâ, IV.11, „În oricare fel aflaţi pe Dumnezeu cel mai bine şi aflaţi cel mai bine seamă de el, acel fel urmaţi”, Eckhart, I.482.
Trebuie observat mai departe că în timp ce vorbim în teologie de Prima, A Doua, şi a Treia Persoană, Persoanele fiind conectate (bandhu, Rgveda, X.129.4, Brhadâranyaka Upanişad, I.1.1) prin relaţie opusă, ordonarea numerică a Persoanelor este pur convenţională (samketita), nu în ordine cronologică sau reală de venire întru fiinţă: deoarece Persoanele sunt connăscute, itaretarajanmâna, Trinitatea (tridhâ) este un aranjament (samhitâ), nu un proces. De exemplu, Fiul crează Tatăl în aceeaşi măsura cum Tatăl crează Fiul, deoarece nu poate fi nici o paternitate fără filiaţie, şi vice versa, şi asta este semnificat prin „relaţie opusă”. În mod similar, nu poate fi o Persoană (Puruşa) fără Natură (Prakrti), şi vice versa. De aceea în „mitologia” metafizică întâlnim „inversiuni”, ca de exemplu, atunci când în Rgveda, X.72.4, Dakşa (un nume personal al Progenitorului, vezi Satapatha Brâhmana, II.4.4.2) este născut din Aditi ca fiul său, şi ea însăşi din el ca fiica sa; sau X.90.5 unde Virâj este născut din Puruşa, şi vice versa. Metafizica este coerentă, dar nu sistematică: sistemul este găsit doar în extensiile religioase, unde o ordine dată a Persoanelor devine o dogmă, şi din chiar asemenea „chestiuni de credinţă”, şi nu dintr-o indiferenţă pe bază metafizică, acea religie se distinge de alta. Aceasta este cu adevărat o „distincţie fără o diferenţă”.
Trebuie observat că connaşterea (sahajanma) Tatălui-esenţă şi Mamei-natură, cele „două forme” ale lui Brahman, deşi metaforic rostite ca „naştere” (janma), nu este o procreere-sexuală, nu o generare din principii unite, maithunya prajanana: în acel sens ambii sunt în mod egal ne-procreaţi, ne-născuţi, ca în Svetâsvatara Upanişad, I.8, dvâvajau, sau precum în Brhadâranyaka Upanişad, I.4.3 unde originarea principiilor unite numită o „despărţire” sau karyokineză, dvedhâ-pâta. „Unu deveni Doi”, viz., Yin şi Yang, Tao Te Ching II.42.
Pe de altă parte, Fiul lor comun, Agni Brahmâ-Prajâpati, etc., fiind consubstanţial cu Spiritul (prâna) este deopotrivă nenăscut în acelaşi sens, şi născut printr-o generare din principiile unite. Doar această ultimă naştere poate fi gândită ca pe un „eveniment” având loc în zorii ciclului creativ, la început, agre.
În ceea ce priveşte termenul kam, „Încântare”, „Afirmarea”: Voinţa (kâma) sau Fiat (syâd) sunt puterea mişcătoare (dakşa, reriva) în întreaga purcedere (krama, prasarana), kâma este voinţa-de-viaţă, „aşa de mare într-adevăr este kâma”, Brhadâranyaka Upanişad, I.4.17. Voinţa, kâma, este un nume esenţial al lui Dumnezeu; prin Voinţă, forma-intrinsecă (svarupa) a sa semnează şi pecetluieşte natura-intrinsecă (svabhâva), Natura dorind din partea sa forma. Astfel, Voinţa singură în Deitate poate fi văzută din două puncte de vedere, cu privire la esenţă ca Voinţă-spirit, şi cu privire la natură ca Poftă: ca Gandharva şi Apsaras (=Urvasî, Rgveda, VII.33.11, şi Apyâ, X.13.4, Kâmadeva şi Rati, Eros şi Psyche; cf. Vişnu Purâna, I.8.20 şi 33, unde Nârâyana este „dragoste” (kâma, lobha, râga) şi Şrî-Lakşmî este „dorinţă” (icchâ, trşnâ, rati).
Aceste două aspecte ale Voinţei sunt pe deplin observate în „legenda” vedică a Naşterii lui Vasiştha, şi în pasajul din Pancavimsa Brâhmana. În primul caz Mitra-Varunau este de-a dreptul sedus de fascinaţiile Apsaras Urvasî; în cel de-al doilea caz, Apele sunt literalmente „înfierbântate”. Dumnezeu se afirmă astfel deoarece cea care reiese este natura sa: existenţa este cunoaşterea sa despre sine însuşi, adică este mâncatul său din fructului copacului, deoarece a mânca înseamnă a exista. Cu alte cuvinte, posibilitatea existenţei în mod necesar implică faptul existenţei: acesta este chiar omnipotenţa Sa care este fără (nerealizată) potenţialităţi şi nu este niciodată inactivă deşi nu lucrează nicicând. Nici nu acţionează neintenţionat, soarbe otrava (vişa) şi obiectivitatea (vişamatâ) existenţei precum încântările sale; gâtlejul fiindu-i ars şi înnegrit.
Se va vedea că nu se poate trasa nici o distincţie reală în principiu între Cădera lui Dumnezeu şi cea a Omului: ambele sunt consecinţele necesare ale naturii divine comune ambelor. Păcatul şi ruşinea, virtutea şi gloria existenţei sunt ale sale precum şi ale noastre.

Înainte de purcedere:
Persoană (Tată) – Spirit (Voinţă) – Natură (Mamă)

După purcedere:
Persoană (Tată) – Natură (Mamă)
|--> Spirit (Fiu, Viaţă) <--|


Acest topic a fost editat de shapeshifter: 14 May 2009, 04:52 PM


--------------------
Keep calm and host yourself.
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Reply to this topicStart new topic

 



RSS Versiune Text-Only Data este acum: 29 March 2024 - 03:55 PM
Ceaiuri Medicinale Haine Dama Designer Roman