HanuAncutei.com - ARTA de a conversa!

Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )

 
Reply to this topicStart new topic
> Biblia Hazlie
(Justitiarul)
mesaj 9 Aug 2011, 08:24 PM
Mesaj #1





Guests






Zilele astea am dat peste o carte care m-a amuzat teribil - Biblia hazlie de Leo Taxil.
Prezentul topic nu se vrea a fi o blasfemie, tocmai de asta l-am deschis la bancuri, daca cineva se va simti lezat imi cer scuze.
Am selectat unele pasaje din carte care m-au amuzat teribil.
Lectura placuta!

Şi fiindcă veşnicia-i nesfīrşit de lungă, de bună seamă c㠄elohimii" s-au plictisit aşa milenii şi milenii fără număr. Pīnă la urmă, şi-a zis dumnezeu (aşa īi vom spune de acum īncolo, īn spiritul vremurilor noi) că, devreme ce este dumnezeu şi care va să zică atotputernic, nu se cade să se prăpădească de dor şi de urīt, ci trebuie neapărat să facă o treabă oarecare. Şi s-a apucat moşneagul să creeze.
[...]
Şi ca să nu facă boroboaţe dumnezeu s-a gīndit că-i trebuie lumină. Ceea ce īnseamn㠗 nu-i aşa ? — că, īnainte de asta, milenii şi milenii de-a rīndul a orbecăit īn īntuneric. Noroc că n-avea de ce se lovi, pentru că de jur īmprejur nu era nimic.
[...]
Totuşi, nici unul dintre aceste animale nu seamănă cu mine — şi-a făcut el socoteala. — Ce păcat! Eu am cap frumos, urechi potrivite, privire vioaie, nas drept şi, īn sfīrşit, dinţi sănătoşi. Fireşte, aş putea să creez
cu uşurinţă şi o oglindă ca să mă uit īn ea, dar cred că ar fi mult mai bine să mă admir privind pe cineva care să semene cu mine. Straşnică idee ! Pe pămīnt trebuie să existe un animal după chipul şi asemănarea mea.
[...]
De īndată ce l-a zămislit pe om, dumnezeu l-a proclamat rege al creaţiei şi a organizat imediat pentru el o paradă a tuturor animalelor. „Căci domnul dumnezeu făcuse din pămīnt toate vieţuitoarele cīmpului şi toate păsările cerului şi le adusese la Adam ca să vadă cum le va numi ; şi pe fiecare vietate, cum era s-o numeasca Adam, aşa era să fie numele ei" (Facerea, II, 19).
[...]
Trebuie să fi fost, desigur, o paradă foarte amuzantă. Nici cel mai īnvăţat naturalist nu s-ar fi īncumetat să ia, īn cazul acesta, locul lui Adam.
— „Umpleţi pămīntul şi supuneţi-l — i-a spus dumnezeu lui Adam — şi stăpīniţi peste peştii mării şi peste Păsările cerului şi peste toate vietăţile care se mişcă pe pămīnt" (Facerea, l, 28). Nu strică să subliniem că, īn ciuda acestei porunci a domnului, ,,regele naturii" — omul — a fost nevoit să lupte, şi nu īntotdeauna cu succes, īmpotriva leilor, tigrilor, urşilor, crocodililor, lupilor etc. Dar nu numai fiarele sīnt duşmanii omului, īntreaga omenire are de suferit şi
din pricina numeroşilor paraziţi — pureci, păduchi, ploşniţe —, precum şi a microbilor aducători de boli.
[...]
Īn sfīrşit, īn seara zilei a şasea, cīnd totul fusese terminat sau aproape terminat, dumnezeu, nespus de īncīntat de munca sa, simţindu-se obosit, s-a gīndit să se odihnească. Cităm : „Şi a sfīrşit dumnezeu īn ziua a şaptea lucrarea sa pe care o făcuse şi s-a odihnit īn ziua a şaptea de toată lucrarea sa pe care o făcuse" (Facerea, II 2).
[...]
Adam se plimbă pe moşia lui şi gustă din plin desfătarea trīndăviei. Iată ce-şi zice, probabil, īn gīnd :
„Sīnt om şi mă numesc Adam ; se pare că asta īnseamnă «pămīnt roşu», pentru că am fost făcut din lut, ca un urcior oarecare. Cīţi ani oi fi avīnd ? M-am născut acum cīteva zile, dar, după cum spune o zicală bătrīnească, un bărbat are atīţia ani cīt īl arată faţa. Iată de ce pot spune că, la drept vorbind, m-am născut la vīrsta de 28 de ani, avīnd toate măselele... Ba nu, īncă nu toate măselele, īmi lipsesc deocamdată măselele de minte.
Sīnt bine legat, nu ? Şi apoi cum aş putea să nu fiu băiat frumos din moment ce, cu excepţia vīrstei şi a bărbii, sīnt o copie fidelă a domnului, a celei mai vestite fiinţe din tot universul ? Admiraţi-mi, vă rog, sănătatea, priviţi aceste braţe, picioarele zvelte, muşchii, bujorii din obraji... Nici urmă de reumatism ! Nu-mi pasă de nici un fel de boală, nici măcar de vărsat : tăticul m-a zămislit gata vaccinat. Fără īndoială, sīnt băiat frumos !
[...]
Şi duc o viaţă de huzur īn acest rai minunat. Mă duc unde vreau, rup din copaci orice fructe şi mănīnc cīt īncape īn mine. Nu simt nici cea mai mică oboseală, pentru că nu fac nimic. Mă tăvălesc pe iarbă numai din plăcere.
Īn ziua a treia, amabilul meu amfitrion, dumnezeu, mi-a organizat o mică distracţie, despre care voi păstra o amintire plăcută toată viaţa. Toate animalele au defilat prin faţa mea : «Şi pe fiecare vietate cum o vei numi, aşa va fi numele ei», mi-a spus moşneagul. Aşa ospita-litate mai zic şi eu !
Nici nu vă īnchipuiţi cīte vieţuitoare au defilat prin faţa mea ! N-am crezut vreodată că există atītea fiinţe pe lume. Totuşi, nu mi-a fost greu să le dau nume la fiecare. Limba pe care o vorbesc cīt se poate de curgător, deşi n-am īnvăţat-o niciodată şi nicăieri, este o limbă neobişnuit de bogată, cu nenumărate expresii. Fără să stau o clipă pe gīnduri, mi-am dat seama ce īnsuşiri are fiecare animal, privindu-l doar, şi am definit printr-un singur cuvīnt particularităţile fiecărei specii. Prin urmare, numele dat de mine este īn acelaşi timp şi o definiţie precisă şi completă. Să luăm, de exemplu, animalul care mai tīrziu va fi denumit «equus» īn latină, «cheval» īn franceză, «cal» īn romānă etc. Ei bine, eu i-am dat un nume care defineşte cu precizie acest patruped, cu părul, coada şi hamul lui. Ah, limba pe care o vorbesc nu-şi are seamăn şi ce rău īmi pare cīnd mă gīndesc că īntr-o zi ea va dispărea pentru totdeauna ! Parada tuturor fiinţelor vii a fost admirabilă. Şi cīnd spun admirabilă īncă n-am spus totul. Am avut şi un număr comic īn program, şi anume cīnd au apărut peştii.
Cu atīt mai rău pentru cei care nu-rni vor da crezare cīnd afirm că prin faţa mea s-au perindat toate animalele : vertebrate, nevertebrate, reptile. Nu există o singură insectă căreia să nu-i fi dat nume. Dar ceea ce m-a uimit cel mai mult a fost un vierme mare, alb, lung şi plat, care a ieşit uşurel chiar din mine, un vierme respingător, numit ulterior de naturalişti tenie. Acest prostănac lung cīt toate zilele, cum a ieşit, mi-a făcut īndată o plecăciune adīncă. I-am dat un nume, după care el s-a băgat din nou īn mine şi s-a instalat īnăuntrul meu. Pomenesc toate acestea numai pentru a fi precis. Ca să spun drept, nici nu ştiam că sīnt locuit pe dinăuntru.
[...]
Īnchipuiţi-vă pe prima femeie, a cărei curiozitate fusese stīrnită de şarpe. Ea se apropie de „pomul cunoştinţei", aflat īn mijlocul grădinii, alături de „pomul vieţii", īl priveşte īndelung şi nu fără o oarecare şovăială.
— Şarpele acesta, care s-a agăţat adineauri de mine, nu-i chiar atīt de frumos — īşi spune femeia. — Īnsă, pe cinstea mea, are maniere distinse şi un limbaj īncīntător. Cred că aş putea să-i urmez sfatul, pentru că, zău, e destul de stupid să nu ştii nimic. Trăim cu Adam ca nişte gīşte, īn timp ce am putea să fim ca dumnezeii ! Ademenitor fruct! Nu există altul mai minunat īn toată grădina. Totuşi, dacă şarpele m-a tras pe sfoară, are să fie foarte rău. Viaţa e atīt de plăcută ! Tare aş avea poftă să mănīnc un măr ! Dar dacă, din pricina lăcomiei mele, va trebui să mor ? N-ar fi de loc plăcut.
Ea dă mereu tīrcoale pomului ; şarpele, pitit īn apropiere, īn tufişuri, īi urmăreşte toate mişcările.
—— Nu, e cu neputinţă să murim din pricina unui fleac ! Dumnezeu-tatăl ne păcăleşte. La urma urmei, moşneagul are o īnfăţişare destul de vicleană. Dar şarpele ? Şarpele are un căpşor mic şi drăgălaş, o expresie blajină, iar ochii īi scīnteiază de inteligenţă. Moşneagului, fireşte, īi convine ca noi să trăim aşa toată viaţa, fără să ştim nimic despre minunatele lucruri care reprezintă un privilegiu al dumnezeilor. Prin ameninţările lui a urmărit, probabil, să ne īnspăimīnte. Nu vrea să ştim totul. Of, ce ţi-e şi cu bătrīnii ăştia ! Toţi sīnt la fel ! Nu trebuie să le dai crezare !
Priveşte mărul şi se linge pe buze. Şarpele vede totul ; se saltă pe coadă īnapoia tufişului şi joacă un cadril vioi.
Madam Adam duce mărul la guriţă.
— Oare cum s-o fi mīncīnd fructul ăsta ? Trebuie curăţat sau poate fi mīncat cu coajă ? Oricum, trebuie să fie tare gustos.
Madam Adam mai şovăie puţintel.
[...]
— A şti totul sau a nu şti nimic ? Aceasta e īntrebarea. Cīnd ne jucăm de-a v-aţi ascunseiea cu Adam, e bine ceea ce facem sau e rău ? Ce enigmă chinuitoare ! Oare oile trebuie tunse sau facem rău dīndu-le jos līna ? — īi vījīie capul. — Dar obiceiul lui Adam de a se scobi cu degetul īn nas este bun sau este rău ? Pe legea mea, ce viaţă-i aia dacă nu ştii toate acestea !
Prinzīnd curaj, muşcă din măr.
— Vai, vai, vai, ce gustos e ! Ce zemos ! Ah, şmecher bătrīn, ne-ai interzis să mmcăm un lucru atīt de bun !
Se lungeşte pe bancă şi muşcă cu şi mai mare poftă din „fructul oprit".
Vine Adam, vorbind de unul singur :
— De plictiseală am prins adineauri caraşi īn Tigru, dar, cum sīnt vegetarian, i-am aruncat pe dată īn Eufrat.
Īşi vede nevasta,
— Ei, nevastă, ce ronţăi acolo ? Madam Adam sare īn picioare ca arsă :
— Vai, să nu mă cerţi, e un fruct... din pomul... ştii, dintr-unul din cei doi pomi din mijlocul grădinii...
— Asta văd eu, fir-ar să fie ! E tocmai fructul de care ne e interzis să ne atingem. Da proastă mai eşti, femeie ! Ai uitat ce ne-a spus bătrīnul ?
— Care bătrīn ? Tăticu ? Ăla de-şi bagă nasul īn toate ? Ia uite ! Această maimuţă bătrīnă īşi bate joc de noi.
— Ce-ai spus ?
— Ne-a ameninţat cu moartea, ţi-aduci aminte ?
— Mi-amintesc, fireşte, chiar mă furnică pe spinare.
[...]
— Ha-ha-ha, prostuţule ! Ameninţarea lui a fost un simplu şiretlic.
— Ce tot īndrugi acolo ? Ţi-ai pierdut minţile de-a binelea !
— E un şiretlic, te asigur. Află că, de cīnd am mīncat din măr, am şi ajuns să ştiu o mulţime de lucruri.
— Ştii ce e bine şi ce e rău ? Ştii ce e voie şi ce nu e voie să faci ? Ştii absolut totul, ştii cauzele şi rosturile fiecărui lucru ?
— Da, īncep să ştiu, dragul meu. Stai puţintel; uite, ştiu cīte fire de sare se pun la un ou.
— Nu se poate !
— Ştiu de ce cocoşii īnchid ochii cīnd cīntă.
— Uluitor ! Dar de ce broaştele n-au coadă ştii ?
— Am aflat-o chiar adineauri.
— Ia spune-mi!
— Pentru că le-ar īmpiedica să stea jos.
— M-ai făcut praf !
— Mai mult decīt atīt! Ştiu, sīnt convinsă, auzi ce-ţi spun ? Sīnt convinsă că eşti cuminte şi că nu m-ai īnşelat niciodată.
Adam este de-a dreptul buimăcit.
— Mii de draci, ia uite ce īnvăţată e nevastă-mea ! Are perfectă dreptate, n-am īnşelat-o niciodată. Dar dacă te-aş fi īnşelat, ar fi fost bine sau rău ?
— Ar fi fost foarte rău, domnule ! Foarte rău ! Īl trage către ea pe bancă.
— De altfel, dragul meu Adămel, numai de tine depinde ca să ajungi tot aşa de īnvăţat ca mine şi tot atīt de repede şi de ieftin. Muşcă din măr l
Şi-i īntinde mărul.
— Chiar că mi-era poftă, scumpă nevestică. Dar la ce ne va folosi să fim īnvăţaţi ca nişte academicieni dacă vom muri chiar astăzi ? La urma urmelor, să stăm şi să judecăm : să mori, de pildă, peste vreo mie de ani, asta mai treacă-meargă ; dar să-ţi frīngi gītul astăzi, nu, asta ar fi prea stupid !
Doamna Adam ridică din umeri.
— Ai aerul că nu-ţi vine să crezi, draga mea, dar eu mi-aduc perfect aminte tot ce ne-a spus tăticul dumnezeu. Am discutat personal cu el şi te asigur că a vorbit foarte serios, īngăduie-mi să-ţi repet īntocmai cuvintele lui : ,,Dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănīnci, fiindcă īn ziua cīnd vei mīnca din el vei muri !". După cum vezi, e foarte clar. Dacă nu ţii la pielea ta, te priveşte. Eu pe-a mea o preţuiesc.
— Adame, Adame, mă faci să rīd ! Păi ce, eu am murit, ia spune ?
— Nu, eşti īncă vie, dar nici ziua nu s-a sfīrşit, păzeşte-te !
— Ah, ce īncăpăţīnaţi sīnt bărbaţii ! Poţi să fii mīndru, dragul meu : eşti īncăpăţīnat ca un măgar. E de-a dreptul uimitor cīt timp īmi trebuie să te conving că moşneagul şi-a bătut joc de noi. Uite, tu adineauri ai pomenit de academicieni.
— Am pomenit, şi ce-i cu asta ?
— Păi ei sīnt adevărate izvoare de īnţelepciune, tu ce crezi ?
— Fireşte !
— Ei bine, tocmai de aceea academicienii sīnt nemuritori.
Acest argument l-a īncurcat pe Adam. Soţia lui insista cu duhul blīndeţii, dar perseverent :
— Hai, fă-mi plăcerea, dragul meu, mănīncă din măr ! După ce ai să mănīnci, o să fim amīndoi ca dumnezeii !
— Ca dumnezeii ?
— Nu mai tot pune īntrebări ! Aşa a spus şarpele. Adam se hotărī. Dacă şi şarpele spune...
— Bine, dă-mi mărul !
Muşcă cu lăcomie din el. Două minute se scurseră īn tăcere ; se auzea cum zburau muştele. Deodată Adam scoase un strigăt : īncepuse să cunoască, să ştie...
— Mii de draci ! — exclamă el. — Sīntem goi ca nişte viermi ! Ce ruşine !
[...]
Femeia bătu din palme : — Eu n-am nici măcar jartiere, vai, ce necuviincios e !
— Să ne-mbrăcăm, să ne-mbrăcăm, să ne-mbrăcăm cīt mai repede...
„Atunci li s-au deschis ochii la amīndoi şi şi-au dat seama că sīnt goi şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut pestelci" (Facerea, III, 7).
[...]
„Atunci el a răspuns : «Auzit-am paşii tăi īn grădină şi m-am temut, fiindcă sīnt gol, şi m-am ascuns»" (Facerea, III, 10).
[...]
— Nu eu am īnceput, ea e de vină, altă dată nu mai fac ! Zău că nu mai fac !
„Şi a zis (domnul) : «Cine ţi-a spus ţie că eşti gol ? Nu cumva ai mīncat din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănīnci ?». Atunci Adam a zis : «Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, ea mi-a dat din pom şi eu am mīncat!»" (Facerea, III, 11—12).
Adam se pricepe să-i facă reproşuri lui dumnezeu pentru atotştiinţa lui :
— Doar tu, dumnezeul meu, mi-ai dat femeia. Oare tu nu ştiai pe cine-mi dai să-mi fie tovarăşă de viaţă ?
,,Şi a īntrebat-o domnul dumnezeu pe femeie : «Pentru ce ai făcut aceasta ?». Iar femeia a răspuns : «Şarpele m-a amăgit şi eu am mīncat»" (Facerea, III, 13).
[...]
,,Şi Abel era păstor de oi, iar Cain era muncitor de pămīnt" (Facerea, IV, 2).
Vă rog să vă gīndiţi o clipă şi să spuneţi care dintre cei doi fii ai lui Adam l-a ascultat, după părerea dumneavoastră, pe dumnezeu īn alegerea profesiunii sale ? Fireşte, Cain, pentru că domnul a poruncit omului să muncească pămīntul şi să se hrănească exclusiv cu ceea ce produc ogoarele. Abel īnsă era păstor. Dacă el creştea o turmă de oi, o făcea, bineīnţeles, nu pentru ca să le admire cum pasc, iar el să cīnte din cimpoi. El īşi creştea oile pentru friptură. După cum vedem, Abel a īncălcat prescripţiile categorice şi clare ale lui dumnezeu. Aceasta īnsă nu l-a īmpiedicat să devină favoritul domnului.
[...]
,,Şi a zis Cain lui Abel, fratele său : «Să mergem pe cīmp !». Iar cīnd erau pe cīmp, Cain a tăbărīt pe Abel, fratele său, şi l-a omorīt" (Facerea, IV, 8).
Scurt şi cuprinzător-! Cain nu era omul care să stea mult īn cumpănă. El īşi pofteşte fratele la plimbare, īl duce sub un pretext oarecare īn cīmp, de pildă sub pretextul de a prinde fluturi, şi, cīnd ajunge departe, angajează cu Abel o ceartă stupidă, apoi īi arde una cu tīrnăcopul peste scăfīrlie şi gata ! Reiese deci că din īntreaga omenire primul care a murit a fost chiar Abel, favoritul lui dumnezeu.
Ce se petrece după aceea īn mintea lui Cain ? Este el oare īngrozit de crima sa ? Cītuşi de puţin. El se transformă imediat īntr-un tīlhar īnrăit, īntr-un adevărat ocnaş. Nu are nici cele mai mici mustrări de conştiinţă. Se poartă deodată cu o cutezanţă neobişnuită cu dumnezeu, nemaisimţind īn faţa lui nici un fel de spaimă.
,,Atunci a grăit domnul către Cain : «Unde este Abel, fratele tău ?». Iar el a răspuns : «Nu ştiu ! Nu cumva sīnt paznicul fratelui meu?»" (Facerea, IV, 9).
Parcă vezi acest tablou īn faţa ochilor : dumnezeu se iveşte de după un nor şi-l īntreabă pe ucigaş, iar acesta trīnteşte un scuipat printre dinţi, cu seninătatea desăvīrşită a criminalului de profesie convins că a şters urmele crimei şi că va duce de nas organele de anchetă. Dumnezeu nu a scăpat īnsă din vedere nici unul dintre amănuntele īntīmplării : ochiul lui divin a fost şi de astă dată la īnălţime.
[...]
Pierzīnd simţul realităţii, dumnezeu īl ia pe Cain sub protecţia sa, īmpotriva unor ucigaşi inexistenţi. Dacă nici asta nu e aiureală, ar fi interesant de ştiut ce este ?
„Ci i-a răspuns dumnezeu : «Nu aşa ! Oricine va ucide pe Cain va cădea sub īnşeptită răzbunare !» Şi a pus dumnezeu lui Cain un semn, ca nimeni care-l va găsi să nu-l omoare" (Facerea, IV, 15).
Acum, fără să vrei, te aştepţi să urmeze povestirea păţaniilor lui Cain din timpul pribegiei. Dar nu se īntīmplă aşa. Dimpotrivă, iese la iveală că nimeni nu se ţinea mai mult de casă decīt acest ,,pribeag".
[...]
Din versetele de mai sus aflăm că Cain s-a căsătorit ; autorul nu ne spune īnsă cu cine. Un lucru e limpede : Adam şi Eva au avut fiice, cărora Biblia nu le-a făcut cinstea să le pomenească numele, iar Cain s-a căsătorit cu una dintre surorile sale. Nu-i vom face īnsă nici o vină din asta : judecīnd după ,,sfīnta scriptură", incestul era obligatoriu īn primele vremuri ale omenirii.
Dar ceea ce ne face să sărim īn sus de uimire este oraşul īntemeiat de Cain. Asta-i prea de tot ! Un vagabond construieşte un oraş ! Şi de unde, mă rog, a luat el muncitori ? Ce unelte a folosit pentru lucrările de construcţie ? Şi, īn sfīrşit, de unde a luat Cain locuitori pentru a popula vestitul său oraş ? Cuviosul autor al „sfintei scripturi" nu s-a sfiit să mintă aici cu cea mai mare neruşinare.

-va urma-
Go to the top of the page
 
+Quote Post
(Justitiarul)
mesaj 10 Aug 2011, 04:06 PM
Mesaj #2





Guests






Ei şi alţii, şi mulţi alţii īncă, şi-au luat femei de neveste īn anul 1170 de la facerea lumii. Şi din aceste cununii s-au născut uriaşi..." Aici, fireşte, nu se spune nici un cuvīnt despre răzvrătirea īmpotriva lui dumnezeu : pur şi simplu, cīţiva crai cereşti, īn frunte cu prinţul Semiazas, care nu este nici Lucifer, nici satana, au plecat īn căutare de aventuri amoroase pe pămīnt şi nimic mai mult.
E drept că, atunci cīnd exemplul lor a fost urmat de mulţi īngeri, dumnezeu, văzīndu-se părăsit, a īnceput să bombăne.
[...]
,,Şi... a văzut domnul că s-a īnmulţit răutatea oamenilor pe pămīnt şi că toată īnchipuirea cugetelor inimii lor este numai şi numai spre răutate īn toată vremea..." (Facerea, VI, 5).
S-o spunem fără īnconjur : urmaşii lui Adam uitaseră pesemne să-şi facă cu regularitate rugăciunile de dimineaţă şi de seară, căci nimic nu supără atīta pe dumnezeu ca neglijarea rugăciunilor. De altfel, orice preot are să vă spună, dacă n-o ştiţi, că cine uită să se roage este gata să cadă īn orice păcat.
„I-a părut rău lui dumnezeu că a făcut pe om pe pămīnt şi s-a mihnit īn inima sa. Atunci a rostit domnul : «Nimici-voi, de pe faţa pămīntului pe omul pe care l-am zidit, şi pe om şi dobitoacele şi tīrītoarele şi păsările cerului, căci īmi pare rău că le-am zidit»" (Facerea, VI, 6—7).
Dumnezeu se căieşte ! Iată un lucru nu tocmai obişnuit. Durerea moşneagului era din cale-afară de mare, căci i-a īntunecat mintea şi l-a făcut să ia hotărīrea de a nimici nu numai pe om, dar şi toate dobitoacele, care erau cu desăvīrşire nevinovate şi nu păcătuiseră īn nici un fel. S-ar părea că pentru dumnezeu, avīnd īn vedere atotputernicia lui, cel mai simplu ar fi fost să-i schimbe pe oameni ; dar, după cum vom vedea, el preferă să-i īnece. Trebuie să recunoaştem că purtarea lui nu e tocmai părintească !
[...]
Construirea corăbiei a durat o sută de ani. Dumnezeu nu i-a poruncit lui Noe să prevină şi pe ceilalţi oameni asupra celor ce urmau să se īntīmple. Prin urmare, e de presupus că patriarhul şi familia lui au făcut pregătirile īn secret. Oamenii trebuie să se fi mirat, fireşte, văzānd că Noe construieşte īn mijlocul cāmpului o corabie uriaşă de 300 de coţi, cea ce reprezintă cam 150m, adică lungimea unui vapor destul de mare. Unii īl socoteau, probabil, pe moşneag nebun şi-l luau peste picior. Dar bătrānul nu se supăra de loc de glumele lor şi lucra de zor.
[...]
Istoria potopului este completată cu două episoade interesante : beţia lui Noe şi „turnul Babel".
„Şi a īnceput Noe să muncească pămīntul şi a sădit vie.
Şi a băut vin şi s-a īmbătat şi s-a dezvelit īn cortul său.
Şi a văzut Ham, tatăl lui Canaan, goliciunea părintelui său şi s-a dus să le spună celor doi fraţi ai săi, care erau afară.
Atunci au luat Sem şi lafet o mantie şi, punīnd-o amīndoi pe umerii lor, au mers de-a-ndăratelea şi au acoperit goliciunea părintelui lor, iar feţele lor erau īntoarse, aşa īncīt n-au văzut goliciunea părintelui lor" (Faceea, IX, 20—23).
Aşadar, Sem şi Iafet s-au purtat respectuos, aşa cum se cuvine să se poarte nişte fii de treabă care şi-au văzut tatăl beat. Ham, dimpotrivă, s-a purtat ca un mitocan. Şi, bineīnţeles, blestemul nu s-a lăsat mult aşteptat; dar să vedeţi asupra cui a căzut.
„Şi s-a trezit Noe din beţia lui şi a aflat ceea ce īi făcuse lui feciorul său cel mai tīnăr.
Şi atunci Noe a zis : «Blestemat să fie Canaan ! Să fie robul robilor fraţilor săi !»
Şi a adăugat: «Binecuvīntat să fie domnul, dumnezeul lui Sem, şi Canaan să fie robul lui !
Dumnezeu să dea īntindere lui Iafet şi să locuiască īn corturile lui Sem, iar Canaan să fie robul lui !»" Facerea, IX, 24—27).
Aşa a fost blestemat tīnăral Canaan, cu toate că el nu-şi bătuse de loc joc de bunicul său. E de presupus că Noe īncă nu „se trezise" complet ,,din beţia lui" cīnd a rostit blestemul. Cu toate acestea, dumnezeu s-a conformat.
[...]
Acesta este legămīntul meu īntre mine şi voi şi urmaşii tăi de după tine, pe care să-1 păstraţi : toată partea bărbătească să se taie īmprejur.
Şi anume să tăiaţi īmprejur trupul vostru şi acesta să fie semnul legămīntului dintre mine şi voi.
Cīnd va fi de opt zile, orice prunc de partea bărbătească dintre voi să fie tăiat īmprejur īn neam de neam, atīt robul născut īn casă cīt şi cel cumpărat cu argint din orice neam străin şi care nu este din seminţia ta :
Să fie tăiat īmprejur robul născut īn casa ta, ca şi cel cumpărat cu argintul tău. Astfel semnul legămīntului meu să fie pe trupul vostru semn al unui legămīnt veşnic.
Iar bărbatul netăiat īmprejur, care nu şi-a tăiat īmprejur trupul acest suflet să fie stīrpit din poporul său, ca unul care a stricat legămīntul meu !» (Facerea, XVII, ī—22).
Nu poţi citi fără sentimentul celei mai profunde veneraţii această descriere a apariţiei dumnezeului omniprezent īn faţa lui Avraam. Autorul ei a fost, cu siguranţă, inspirat de „sfīntul duh" ! Clericii nu mai trebuie să se mai străduiască să demonstreze acest lucru, căci gīndul domnului atinge aici culmi la care nici un muritor de rīnd nu ar putea visa vreodată. Lui Alexandru Macedon, de pildă, nu i-ar fi trecut niciodată prin minte, atunci cīnd a īncheiat alianţa cu regii indieni, să le propună să se taie īmprejur şi să-i taie īmprejur pe toţi supuşii lor īn semn de prietenie veşnică. Iar cīnd Napoleon l-a īmbrăţişat, la Tilsit, pe ţarul Alexandru I, el s-a gīndit să consfinţească prietenia sa cu Rusia numai prin ura comună faţă de Anglia. Dacă mareşalul Murat, care īl īnsoţea pe stăpīnul de atunci al Europei, i-ar fi spus : „Sire, īn loc de a-l ruga pe ţar să-şi pună semnătura pe tratatul de alianţă militară, cereţi-i ca mīine el să săvīrşească asupra sa şi asupra tuturor membrilor statului său major ritualul tăierii īmprejur, căci prepuţurile lor vor fi cea mai bună chezăşie a unei alianţe trainice īntre cele două imperii" rofl.gif

Acest topic a fost editat de Justitiarul: 10 Aug 2011, 05:04 PM
Go to the top of the page
 
+Quote Post
The Dude
mesaj 11 Aug 2011, 08:58 AM
Mesaj #3


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 9.057
Inscris: 24 August 06
Din: Bucuresti
Forumist Nr.: 8.595



Este o blasfemie....in toate sensurile cuvantului.
Iar Leo Taxil...un personaj pe masura cartii.

Volumul despre care vorbesti este o reeditare (revizuita si adaugita) vehiculata intens in anii '60 de regimul comunist.
Ei au promovat-o vehement la Moscova si mai apoi in tot blocul est european.

Nu stiu cum te pot amuza chestiile pe care le citesti si le citezi de acolo, dar mie unuia imi par de un umor echivoc si de o logica bizara.
Nu sunt un "om religios". Am atacat Biblia in repetate randuri pe acest site, desi cred intr-un Dumnezeu.
Nu ma pot insa ralia unei astfel de pozitii si nici unei asemenea abordari.

Leo Taxil = Marie Joseph Gabriel Antoine Jogand-Pagčs era un jurnalist anonim pana sa inceapa sa isi puna condeiul la dispozitia clerului impotriva masoneriei si a publicului impotriva membrilor ei. In general s-ar fi oferit oricui, numai ca lipseau alte solicitari. Urmarea doar subiecte "grase" fara niciun respect fata de adevar. Scria orice marsevie, din orice pozitie atata vreme cat era platit pentru asta. In timpul liber se ocupa cu proxenetismul si cu retractarea declaratiilor pe care apoi le resustinea cu si mai multa vigoare. Taxil, ofera un exemplu limpede de manipuare prin presa, printre primele, manipulare care prin ea isasi l-a pastrat in istoria publicistici si intr-o oarecare actualitate...

"Leo Taxil, born Gabriel Antoine Jogand-Pages, was a freethinker who made his living writing pornographic stories in serial form. Freethinker was a term given to those who opposed the authority and dogma of society, especially when that authority was religious in nature. In addition to his anti-Masonic writings, Taxil also was known for his works opposing Catholicism. Taxil upon petitioning admission to the Masonic lodge met with opposition of its members, largely due to his reputation as an anti-Catholic writer. Objections aside, Taxil was made a member for a short time after which he was expelled from the order. Perhaps this expulsion prompted him to write his Anti-Masonic works or perhaps it was his purpose for joining in the first place. In any case Taxil would go on to perpetrate a hoax that has lasted decades. "

Acest topic a fost editat de The Dude: 12 Aug 2011, 07:12 AM


--------------------
"Te iubesc, Richard Parker. Vei fi mereu cu mine. Fie ca Dumnezeu să te aibă in grijă !"
<arraink@yahoo.com>
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Reply to this topicStart new topic

 



RSS Versiune Text-Only Data este acum: 18 October 2017 - 04:59 PM
Ceaiuri Medicinale Informatii despre Certificat Energetic