Ies din casa, vreau sa ma plimb prin gradina... cu pas domol si lacoma cum sunt, trag aer in piept incat sa-mi simt inundat interiorul cu mirosul florilor...
Era liniste, din nou liniste, parca anume asezata acolo pentru mine... venita ca in fiecare seara sa ma lase sa priveasc florile de magnolii, sa simt miros de salcami si sa-mi linistesc privirea cu frumusetea trandafirilor. In apropierea mea triluri cristaline imi invadeaza auzul, si raman vrajita, tintuita, pe loc sa le ascult... zeci, poate sute, mii de ciripituri de tot felul invadeaza cerul, inseninandu-l. Si gandul meu zboara spre primavara fantastica a copilariei mele, cu locurile atat de minunat despletite, unde rataceam mereu sa fugaresc fluturii ce "dansau in cerc", imbatati de parfumul florilor. Parfum pe care incercam prin grija mea fata de toata minunatia lumii sa-l ofer lor, tocmai pentru a-i atrage pe fluturi, ca ei sa zaboveasca mai mult si eu sa-i pot prinde...
Cu privirea pierduta urmaresc pasarile ce se joaca de-a v-ati ascunsa printre florile de salcam. Pe o creanga subtire doi porumbei isi fac juraminte de dragoste zburatacindu-se tandru... undeva, in departare, se aude susurul unui rau, iar pomii freamata si se unduie ca si cum ar dansa pe o muzica nevazuta. O adiere calda a vantului, indragostit si el de micul paradis, imi mangaie fata, si, fara sa vreau, zambesc...

Pe EL l-am cunoscut cu aproape cinci ani in urma... de altfel a fost prima mea iubire si a inceput cu mult mai devreme decat isi pot unii inchipui. Adevarul este ca eu eram mult mai mica decat el... aveam doar doisprezece ani cand ni s-au intalnit privirile, imbratisandu-ne in ritm de vals intaia oara...
Nu mai stiu ce anotimp era, parca totusi iarna, tin minte ca purta o caciulita de blana, cu urechi, din cele care se purtau pe vremuri si pe care le cumparau parinti atat de grijulii pentru copii lor. Cand l-am intalnit... ca prin farmec, intreaga stanjeneala mi-a disparut, el m-a primit cu inima deschisa fara nici o impotrivire, urandu-mi bun venit in viata lui...
De-atunci, in mod constant, privirile noastre si-au vorbit fara cuvinte, ne-am cautat mereu prezenta in cele mai ciudate moduri cu putinta, fara sa recunoastem de fapt ca asta vroiam din totdeauna, alaturi de el toata copilaria mea a fost un sirag de intamplari minunate, numai pentru ca exista atat de frumos in viata mea ...
Oricat de apropiata am fost mai tarziu de anumiti oameni, fizic sau sentimental, n-am gasit in nici unul siguranta ca nu voi disparea la un moment dat, fara urma, din destinul lor... doar alaturi de el si astazi am aceeasi stare de beatitudine, l-am iubit si-l iubesc asa cum mi se dezvaluie mie iubirea, cu privirile ei piezise, cu zambetele sugestive, cu strangeri minunate de mana, cu rasuflarea lui calda in parul meu, nu stiu cum face el de mi se aseza in spate si se apropie de urechea mea, nu stiu, dar gasesc in soaptele lui singurele declaratii potrivite de dragoste. Ne cautam unul altuia compania, ne amuzam si ne jucam din cand in cand impreuna, ne visam noptile, iar vacantele pentru noi sunt o tragedie, mai ales vara, trei luni de dor nebun...
Iubirea noastra e atat de tandra si tacuta, atat de luminoasa si noi traiam in ea cu ochii mari, fara sa cerem mai mult decat un zambet de recunoastere.
Ma instrainam de ai mei si de unii prieteni cu fiecare plecare... niciodata de el. Paream doi oameni nevindecati unul de celalalt, indragostiti nebuneste... reconstituiam in mintea mea fiecare gest al lui, fiecare cuvant rostit de el il ascultam orbeste si toate grijile mele erau pentru noi, sa ne fie bine... ne iubim fara ca dragostea sa fie rostita, ci doar simtita, toate cuvintele frumoase pe care le-am putea spune sunt in miscarile noastre, in dansul si imbratisarea divina, sunt in noi acolo, de unde nimic nu se poate pierde...
Nu ne poate desparti decat noaptea si asta numai cateodata... desigur, de-a lungul timpului, il visasem mult, noapte de noapte in perioada copilariei, mai ales... ma visam adormind in bratele lui si tot felul de ganduri se aliniau inaintea ochilor mei alaturi de el... cu el, prin el.

Visam cu el, privind in jur... si deodata am simtit sarutul rece al vantului cum ma cuprinde... era frig, atat de frig... aerul vibra in jurul meu ca un suflet de pasare, cantand vantului o melodie...
Pe limba de argint a cerului au inceput sa cresca fulgere de furie... am ramas un timp pe loc, fara sa-mi dezlipesc ochii de la spectacolul oferit de intuneric, undeva in departare am zarit un fascicol de lumina... fulgerul incerca sa trimita spre mine strigate de raze ratacite intre stelele care nu s-au aprins, aruncand blesteme cu bucurie norilor... am rugat ingerul albastru sa isi sacrifice aripile pentru mine, sa-mi dea forta necesara pentru a putea zbura aproape de el... iti poti imagina ce minunat e, sa te iei la intrecere cu vantul chiar daca stii ca el va castiga?
Vantul e cel ce imprastie fericirea si eu sper ca alergand pe langa el sa obtin macar farama care-i va aluneca printre degete...
In gand incercam sa dialoghez cu propriu-mi eu, intr-un monolog ce se intoarcea sub forma de ecou, de gand si dorinta... vreau sa fiu fericita, dar cat poate dura fericirea? Poate fi o eternitate... poate fi o clipa... poate fi exact atat cat iti trebuie sa iesi pe strada si sa urli: "Sunt fericita!!! Il iubesc!!! Iubesc viatza!!!"... si simt ca pot atinge cerul cu ceva din sufletul meu... daca o sa-mi ceri sa ating doar pamantul cu picioarele si sa renunt la cer... voi renunta!
Acum cu tine cunosc fericirea... fericirea care ma face sa simt ca traiesc cu adevarat, esti tu... fericirea o simt cand ma alinti, cand ma atingi si cand ma certi... implinirea si fericirea mea au venit odata cu tine si daca n-ai fi, n-as fi nici eu pentru ca am devenit TU... traiesc prin tine fiecare clipa a vietii si o voi trai pana la moarte...
Te iubesc de un implinit de universuri pentru ca tu esti ratiunea mea de a trai.


Imi era atat de teama ca pot sa-l pierd din cauza lor... Continuam sa-mi tin ochii inchisi, pentru ca mi-a fost intotdeauna frica de nevazutul nestiut... brusc m-a trezit din visarea mea infrigurata si nelinistita, o voce blanda...
- Draga mea, ti-am pregatit un ceai cald...
M-am simtit invaluita in privirea ei tandra, am deschis brusc ochii mari... atat de trist, privind in jur...
- De ce taci?
- Ma gandeam la el... mi-e atat de dor de atingerea palmelor lui cotropitoare si frica mi-e ca exista doar in visul meu intarziat... sunt indragostita de el, iubesc intreaga lui fiinta de vis... i-am promis ca voi fi la inaltimea asteptarilor lui... crezi ca ma poate primi fara vorbe, doar in pasi de dans?
Astazi i-am cersit poate un ultim sarut fara ca el sa stie ca vreau sa te ascult, ca astazi imi doresc doar o iubire de-o clipa... si mai apoi pot muri. El ma poate uita linistit… fara ca eu sa-l uit vreodata. El a descoperit lacrimile mele de fiecare data cand am pierdut... fiecare deceptie a mea dorea sa fie inceputul unui drum lung spre el... si astazi TU ...
-De ce incerci sa ma opresti?
-Esti fericita cu toata greutatea ce el ti-o poate oferi?
Da. Alaturi de el am simtit si trait fericirea, si de multe ori am mers impreuna in pasi cadentati cu timpul care venea plecand. Am fost acolo in inaltul luminii lui simtindu-ma uneori, mai mult decat o clipa a vietii. Am trait zile de o prospetime sublima si nopti de dragoste ce erau invidiate chiar de zorile diminetii...
Am avut fericirea si am simtit-o ca un inceput de permanenta si ca un foc al timpului meu, asta simt si acum in arderea mea.
-De ce vrei sa-mi furi fericirea?
Eu nu sunt egoista! Fericirea mea ti-o pot oferi tie... o dau oamenilor, o dau florilor, o dau fiecarei dimineti langa care ma trezesc zambind si imbratisand viata alaturi de el.
Nu ma poti opri... lasa-ma sa traiesc alaturi de el, prin el... cu el.
-Draga mea, ...daca il vrei, va trebui sa faci cel putin jumatate din drumul care duce la el... nu-i usor, trebuie sa inveti sa-l intelegi fara sa-i pui intrebari, sa-l analizezi, sa ajungi sa-i intuiesti reactiile, oricat de contradictorii sau de derutante ar fi acestea ... el se comporta ca o adevarata enigma, asteapta sa fie ghicit, intuit si cucerit... mai tarziu te va ascunde in sufletul lui si te va ucide din egoism, va tainui o crima, n-ai sa mai poti iubi pe nimeni la fel... el nu va accepta sa fii al altcuiva.Vei ramane doar o perla din imensul lui sirag, si n-ai sa poti fi singura iubire in inima lui NICIODATA.
Copii mici plang atunci cand li se ia jucaria iubita... eu nu vreau sa te indepartez de el, nu te teme, nu vreau sa plangi, imi esti draga... NU-ti cer sa renunti, dar sa-i oferi mai putin timp... e prea mult pentru tine, nu vreau sa uiti de scoala, tu nu vezi ce incerc eu sa fac? Stiu, tu esti fata care, atunci cand isi fixeaza o idee, va incerca, indiferent de greutati, sa duca totul pana la capat.
De ce? Pentru ca atunci cand tu iei o decizie, nu mai conteaza nimic, decat picaturile de sentimente ce se afla in sufletul tau. Atunci cand aluneci, tu aluneci pana la capat...
Vor fi momente in care te vei gandi ca esti doar un simplu calator intr-un drum fara destinatie, ca poate ar fi fost mai bine sa alegi alt drum, alaturi de acela pe care nici macar nu ti-l mai amintesti indeajuns de bine pentru a-l mai recunoaste. Poate intr-un tarziu vei afla cu stupoare ca el nu e decat un strain, care incearca si el sa-si construiasca propriul drum din firimituri de vise, firimituri de iubire...
Si poate il vei mai intalni si nu-l vei mai recunoaste decat dupa urmele pasilor, murdari de praf de stele. Te vei uita la chipul lui si-ti vei aduce aminte ca i-ai uitat sentimentele si chipul in doar trei zile.
- Il vreau langa mine, nu pot trai fara el... si regretul meu parca tipa:
Acum am sansa sa-l iubesc, sa fim impreuna... iar dorinta mea vreau sa se impuna in tine... nu pot abandona.
-Esti sigura? Mereu m-ai pus in fata faptelor dorite de tine, fara sa ma intrebi, copil incapatanat ce esti... iata cum iubirea mea pentru tine isi cere drepturile... iar eu, da eu, mama ta... nu pot sa-ti mototolesc fericirea asta, ca apoi s-o arunc la cos… TE IUBESC! ... si vocea ei se pravali ca o furtuna printre copacii tristi, cuvintele rasunara mult timp in aerul inserarii pana ce se pierdura undeva departe, intr-o spirala pustie.
O lacrima mi se prelinse pe obraz, o stea cazatoare, un graunte de suferinta interiorizata nu-mi da pace... mi-am intors fata de teama ca ea sa nu observe nimic din lupta ce avea loc in sufletul meu unit cu cerul inca de la nastere prin fire nevazute simtirii comune... si-am spus in soapta, doar pentru frunzele moi ale tufisurilor pitice: "si eu te iubesc, Doamne!" ... dar stiu ca nu se poate altfel...
- Nu mai plange, imi spuse, luandu-ma de maini si sarutandu-ma pe frunte. Totul o sa fie bine.
- Daca EL este visul tau, urmeaza-l... nu mai plange, mai spuse, sarutandu-mi lacrimile...
Norii negri incepusera sa toarne ca printr-o sita uriasa picuri grei de ploaie mocnita, aleea spre casa parea ca se ascunde la infinit printre crengile pomilor asemenea unor tacuti serpi vicleni.



E liniste. Parca timpul s-a oprit in loc.
El purta un frac de culoare neagra ce acoperea pantalonii de aceeasi culoare, si o camasa de matase argintie incarcata de pietre... cu parul negru si el stralucind in bataile lumini, cu fata alba si rece, cu ochii intunecati ce sclipeau verde in luminile multicolore, calca aproape ireal la bratul ei... imbracata intr-o rochie argintie, pe mana atarnand un voal negru, subtire si transparent, iar pe cap purta o diadema de argint cu un rubin in forma de trandafir prins la miljoc.
Sala Polivalenta era scaldata in lumina izvorata parca din toate directiile... din toate colturile sunetele se revarsau armonios in valsuri nemaiauzite, izbind cu putere ferestrele largi ale salii in care se desfasura spectacolul... o melodie inaltatoare, fina ,dar fulgeratoare, candida, dar carnala... tot acest ritm te facea sa simti ca poti sa zbori, ca-l poti iubi, altfel toata dragostea ta se va irosi.
Coardele vibrara incet… cei doi, brat la brat, cu sufletul in gand si cu pasul din ce in ce mai apasat si mai sigur pornira spre ring... o inclestare intre frica si fericire, intre vis si realitatea palpabila a zilei... o zi in care pentru ei cerul picura lacrimi de fericire...
Ce poate fi mai frumos decat sa zbori purtat de imaginea ochilor ce te urmaresc, sa falfai din aripile zambetului in timp ce lumea varsa ropot de aplauze... te simti unic pe pamant, lumea iti apartine fara sa simti ca ea se schimba in fiecare secunda, ca ea clipeste in acelasi timp cu tine, ca norii ei zboara impreuna cu tine spre viitorul ce te asteapta...
Da, viitorul te asteapta pe tine si pe norii tai sa-i incununi culmile necunoscute...
In mijlocul salii se facuse loc pentru cei doi, iar orchestra continua acelasi vals vienez. Fata se lasa in bratele lui si incepura amandoi sa danseze mai frumos ca niciodata, dansau parca doua suflete in jurul unei lacrimi... dansul continua, si ei pluteau usor pe podeaua de clestar... sentimentul de iubire se cuibarise in inima ei mica si plapanda, dupa cele intamplate nu se mai potolise si batea intruna, mai mai sa-i sara din piept... o fierbinteala puternica ii strapunse pieptul. Inima incepu sa-i bata tot mai puternic, si balbaindu-se, rosti suav:
"Danseaza cu mine... danseaza! ..."
Eu inchid ochii si simt. Inchid ochii si traiesc. Cat de inutila poate fi gandirea. Traiesc clipa, savurez fiecare moment. E minunat sa poti trai dansand.
La auzul acestor cuvinte un fior mai rece si mai frumos ca niciodata il strabatu, ochi verzi se adancira si prinzand-o in brate incepu sa pluteasca mai usor si lin ca aripile unui fluture.
Ea, simtind cum se ridica, tresari putin si se lipi de gatul lui cu mainile mici si atat de albe... se vedea purtata prin nori cu o caleasca de cristal, colindand pe deasupra muntilor, dealurilor verzi, campiilor intinse si vestede, marilor albastre si adanci... gradinile mari se intindeau sub picioarele lor ca niste covoare tesute in mii de culori, padurea parea o pajiste intinsa, nori niste voaluri cenusi la fereastra nesfarsita a cerului, iar soarele ii dezmierda obrajii cu puterea razelor lui palide si atat de calde.
In jurul lor se prinsera in dans si alte perechi... toata lumea dansa cu sufletul ghemuit la umbra trupului ce respira flamand aroma acelui vals, ce dadea impresia de plutire in vazduh ... usor pe clape curgeau in valuri sunetele, cerand perechilor sa isi zambeasca, din loc in loc trecand cu trupurile aurii... pentru a putea sa zboare din nou in ritm de vals.

---------------------------------------------------------------------

-Ce se intampla cu tine?
- Nu esti aici, nu traiesti in prezent? De ce iti faci rau? A fost bine.
- Asa e, a fost bine.
- Esti trista, nu trebuie... am ocupat locul 3, vom fi pe podium.
-Ma auzi? Prima data pe podium.
O umbra se prelinse pe zambetul ei si inima mica i se lipi de suflet scotand un tipat mic de teama. Nu se poate! Noi pe podium?!
Da... noi pe podium.
In acel moment mi-am dat seama ca n-am sa mai pot trai fara EL, ca mereu il voi iubi cum as iubi un suflet real, ca toata aceasta dragoste este pentru el…
Si m-am ridicat cu ultimele puteri... si m-am urcat... si am ajuns pe varful unui munte... muntele dorintelor mele.. m-am ridicat pe cea mai inalta culme prima data in viata mea... m-am inaltat .. m-am inaltat sa-ti pot spune ca... nu, sa strig ca te iubesc... TE IUBESC! Miscarile tale si gingasia ta ma condamna sa te tin prizonier in inchisoarea inimii mele!

-Esti fericita acum? Ma intreaba el...
Da, ii spun eu razand de-a dreptul cu gura pana la urechi. Uite ce imi bate inima. Ii iau mana si o pun pe pieptul meu... Traiesc! Vezi? Tip eu cat ma tin plamanii: TRAIESC! ... acum as putea zbura, m-as putea inalta cu usurinta spre cer...
Zambind, mi-am desfacut bratele, si, intorcandu-ma cu spatele spre el, i-am aratat cele doua aripi mari, soptind:
- Uite,... vezi, mi-au crescut aripile... iubind.


"Era adevarat... i-au crescut aripile, iubind... putea zbura spre cer, ducand singura iubire cu ea... DANSUL."