In incercarea de a rememora o noapte din trecut si de a ingadui cateva momente mai intime intre anumite persoane am decis ca ar fi mai bine sa ies din camera pe balcon. Am inchis usa in urma mea, mi-am aprins tigara si am incercat sa ma sprijin cu palmele de o mica balustrada. Era prea rece astfel ca m-am aplecat si m-am sprijinit cu ambele brate, incrucisate. Am mai tras un fum din tigara si am inchis ochii. Am inceput sa tremur caci tricoul de pe mine nu ma prea proteja de frig dar asta nu era o problema, doar si atunci la fel de frig era.

Inca un fum, prelung, inecacios, dens, urmat de aburul unei respiratii calde. O frantura dintr-o amintire mai veche reveni parca instantaneu. Fiori reci ce porneau parca din balustrada ingusta de care ma sprijineam mi-au strabatut imediat gandurile intr-o incercare disperata de a gasi si retrai nostalgia acelei amintiri, intregi.
Ridic putin mana in care tineam tigara pentru a o duce spre buze dar ma opresc la mijlocul drumului sa privesc jocul focului de pe foita ce invelea tutunului. Arde treptat, in zig-zag sau drept, tot mai mult din tigara; se transforma incet, in cenusa, in scrum.

Respir sacadat insa incep sa imi amintesc. Bucati de jar, palpaind stins, cad de jur imprejur imprastiind o nuanta stearsa de rosu in bezna din incapere. In centru, ingenunchiat, un suflet invaluit intr-un nor transparent, albastru, privea nemiscat o statuie din marmura alba; un inger.

Duc tigara la buze si inspir. Deschid ochii si ma las impresurat incet de fumul de tigara. In fata mea nu mai e acelasi peisaj, au disparut muntii inzapeziti, vantul uscat si crud sau padurile de conifere. Nici macar luna sau vreo stea ratacita nu-si mai poate trimite lumina prin norii gri, cenusii.

In spatele statuii un cerc gri cu simboluri gotice inconjoara fantomatic aripile ingerului dand impresia de sanctuar. Treptat, nuantele de rosu se transforma in purpuriu iar in cele din urma dispar; jarul s-a transformat in cenusa. Incet, norul albastru devine tot mai transparent pana cand, in acea clipa de pe urma, cand aripile ingerului vor inconjura sufletul, nu va mai ramane decat o nuanta de gri; o banala nuanta cenusie ce se va contopi usor cu albul pur al statuii si-i va distruge aripile. Nu va mai ramane decat un inger de piatra, murdar, sub al carui praf va zace amintirea nostalgiei dupa un zbor spre cerul albastru.

Umbrit de soarele fara sperante al unei noi dimineti, expir un ultim fum, prelung, inecacios si dens, urmat de aburul unei respiratii reci...