HanuAncutei.com - ARTA de a conversa!
Haine Dama designer roman

Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )

 
Reply to this topicStart new topic
> Nemuritor Pentru O Zi
Tudy
mesaj 23 Apr 2003, 10:58 AM
Mesaj #1


Forumistul Filosof in 2003
*****

Grup: Membri
Mesaje: 914
Inscris: 22 March 03
Din: Bistrita / Cluj
Forumist Nr.: 112



Nu exista un tablou mai tragic sau o suferinta mai nimicitoare decat aceea de a vedea oprimarea fara constiinta a vointei.

Probabil titlul topic-ului suna putin ciudat, insa nu este deloc aleatoriu ales, mai ales daca se are in vedere afirmatia ca Spatiul si Timpul sunt relative. Totul depinde de modul in care noi le percepem. Pe deasupra, avand in vedere ca mintea umana este capabila sa altereze modul de perceptie al acestora, ne dam seama ca sintagma ce constituie titlul este de fapt o posibilitate reala...

In mod obisnuit, omul percepe (involuntar) mediul inconjurator intr-un sistem de legi "newtoniene". Insa, cu un efort (constient) de vointa, el poate sa faca destul de simplu trecerea de la Universul "newtonian" la cel "relativist". Problema care apare in acest moment nu este aceea referitoare la capacitatea lui de a o face, ci la dorinta lui de realiza aceasta trecere...

Fiecare dintre noi este liber sa mediteze asupra acestei posibilitati. Dar nu toti o fac... Si asta se intampla in multe situatii ale vietii de zi cu zi. Ceea ce inseamna ca acest asa-numit "drept la visare" nu este folosit in totalitate. E posibil ca acest fapt sa nu fie chiar asa de grav precum este expus el aici, insa ar trebui totusi sa nu ignoram semnul de intrebare care planeaza asupra faptului ca persoana X prefera sa se uite la episodul trei-sute-si-ceva din "cea mai noua telenovela sud-americana" decat sa citeasca ceva (aici, cand spun "ceva" nu ma refer la "orice")...

Nu neg faptul ca exemplul dat mai sus s-ar putea sa nu fie tocmai cel potrivit, insa vreau sa va intreb de cate ori, in timp ce citeati o carte, ati incercat sa va imaginati ca ati fi acolo, in acea lume aparent iluzorie, alaturi de personajele din text, si ele o plasmuire a imaginatiei scriitorului?... Ei bine, in acel moment, mintea se desprinde de ceea ce noi numim Realitate, patrunzand fie in adancurile lumii din text, fie intr-o alta lume, creata cu ajutorul imaginatiei proprii. Momentul acela, cand orice se poate intampla intr-un interval de timp nedefinit, il face pe acel "calator prin Timp si Spatiu" sa devina nemuritor, chiar daca doar pentru cateva clipe...

Cu toate acestea, multi prefera sa se ingroape in grijile cotidiene, motivand atitudinea lor prin afirmatia ca ei nu-si pot pierde vremea cu astfel de "activitati". Probabil ca, intre mersul dupa paine la magazinul din colt si dusul gunoiului, nu mai gasesc timpul necesar sa-si exercite acest "drept la visare"... Cu speranta ca am elucidat "misterul" ce se ascundea in spatele titlului, si cu indemnul de a continua sa "visati", deoarece altii nu o pot face in locul vostru, va urez sa deveniti nemuritori, chiar si pentru o zi...


--------------------
Dintre cei care nu spun nimic, putini sunt cei tacuti.
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Reply to this topicStart new topic

 



RSS Versiune Text-Only Data este acum: 6 May 2024 - 12:53 AM
Ceaiuri Medicinale Haine Dama Designer Roman