HanuAncutei.com - ARTA de a conversa!
Haine Dama designer roman

Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )

 
Reply to this topicStart new topic
> Ploaie
lizu
mesaj 27 Jul 2004, 10:49 AM
Mesaj #1


Musteriu
*

Grup: Musterii
Mesaje: 1
Inscris: 23 July 04
Forumist Nr.: 4.126



Ploua. Ploua torential si nu se mai opreste. Iar cand ajung jos, pe pamant, picaturile se transforma in noroi de suferinta si melodii de despartire. Niciodata ploaia nu mi s-a parut atat de ostila… de trista. Nu-mi mai amintesc in ce moment ploaia mi-a vorbit pentru prima oara. O sa tin minte, insa, pentru totdeauna, acest moment ca cel in care ploaia mi-a dat drumul, m-a abandonat sub norii astia suparati pe Dumnezeu… Acum sunt chiar singura. Nu-I nimeni care sa planga alaturi de mine… iar picaturile de ploaie imi ranesc pielea… Incep sa fug.. nu stiu exact unde. Departe de ploaie, departe de mine, departe de viata. Fug din ce in ce mai disperata, ma impiedic de baltoacele cerurilor… cad. Pentru o clipa ma opresc din plans. Ma uit la mine, la mainile-mi tremurande si parca astept ca cineva sa ma ajute sa ma ridic. Dar aici nu e nimeni. Toata lumea a disparut. Am ajuns acolo unde voiam – eparte de viata, iar eu incep incetul cu incetul sa vad cum corpul mi se acopera de o transparenta dureroasa – am ajuns si departe de mine. Dar ploaia tot nu se opreste. E acolo, o simt in suflet… Brusc simt ca imi e frica – sa nu ma uit… Pare absurd, stiu, dar nu e imposibil. As putea sa uit ca exist… Ma cuprind din nou lacrimile, le simt pe obraji, insa stiu ca ele nu sunt acolo. Intind mana cu palma in sus, insa nu o vad… iar picaturile de ploaie nu se opresc in causul mainii mele. Incerc sa alerg… pana obosesc, dar nu se intampla nimic, eu nu ma vad miscandu-ma, iar lumea a disparut, asa ca nici peisajul nu se schimba… Gata, m-am saturat! Vreau sa ma intorc in lumea aia murdara, sa ma intorc la mine, la viata. Vreau sa-mi pot simti cu adevarat suferinta. Dar habar n-am cum sa fac asta. Alerg in toate partile, dezorientata si fara izbanda si nu am pe unde sa ies. Daca ma gandesc mai bine, nu am de unde sa ies. Sunt prizoniera intr-un nimic, intr-o lume care nu exista. Deci sunt libera sa fac ce vreau. Dar singurul lucru pe care il fac se pare ca nici o insemnatate aici. Sunt disperata… nu pot sa stau locului. De fapt, nu stiu asta, pentru ca nu ma pot vedea. Mi-a venit o idée. Sa ma omor… dar cu ce? Ma strang singura de gat. Apas din ce in ce mai tare pe oasele ce vreau cu tot dinadinsul sa trosneasca… Rasuflu din ce in ce mai greu… si ma opresc. Nu-mi mai simt inima cum bate, nu-mi mai aud respiratia. Am murit… insa tot mai exist. Nimic nu s-a schimbat, gandesc si simt la fel ca inainte. Cosmarul nu a luat sfarsit. Pana si sa fii mort doare… Imi simt trupul mort si inert cum nu face nimic… Devin din nou disperata. Sunt blocata in locul asta unde nici macar eu nu mai sunt… plang; plang cu toate puterile, cu tot pufletul…
De atata plans mi s-a udat perna… Ma trezesc cu raceala ei pe fata. Inseamna ca totul a fost un vis… un cosmar. Inca imi mai e frica, insa, de el.. Disperarea nu a disparut complet. Ma ridic din pat, putin agitata. O raza de intuneric imi lumineaza fereastra. E aproape zi. Ma duc spre geam, sa privesc lumea de afara, lumea reala – poate ma mai linistesc. Afara ploua. Ploua torential.
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Reply to this topicStart new topic

 



RSS Versiune Text-Only Data este acum: 28 March 2024 - 01:14 PM
Ceaiuri Medicinale Haine Dama Designer Roman