Trebuie sa exista undeva o limita dincolo de care nu putem trece fara sa ne pese de ceea ce gandim, de ceea ce gandim cu adevarat, si de ceea ce se intampla in realitate datorita hotararilor noastre.

Ca mai inchidem ochii, desi nu este noapte, ca mai amanam un timp chiar daca nu stim cat din el avem la indemana, totusi, la un moment dat, stim ca trebuie sa privim indiferent de vreme si ca trebuie sa actionam nu mai departe de acum.

Trebuie devine ades o povara, ceva care loveste si subjuga. Insa, fara a ne minti, recunoastem ca nu este decat un indemn spre o cale a binelui, un bine subiectiv la prima vedere, dar atat de comun si de obiectiv la o cercetare mai atenta.

“Eu simt ca trebuie sa fie asa”, “eu cred ca trebuie sa fie asa” sau “ eu stiu ca trebuie sa fie asa” sunt fraze ce incostient uneori le rostim ca si cum, ceva mai presus de vointa noastra ne determina sa le concretizam in viu grai. Iar acest eu pot fi eu insumi, sau tu sau el sau oricine altcineva, insa desi diferit ca forma, se naste din aceeasi apa a valorilor umane, si se numeste constiinta.

Nu stiu de exista ceva mai firesc decat constiinta. Ceva mai popular si mai util pe aceasta lume. Ceva ce da putere lumii sa continue sa existe, sa fie in ciuda tuturor razboaielor si a viciilor oamenilor.

Nu stiu de ne este data alta datorie mai nobila decat aceea de a avea grija de constiinta noastra. O, da, si ea are nevoie de ingrijire, de dragoste si de daruire din partea noastra. Iar ceea ce uitam adeseori, este faptul ca are nevoie si de respect.

Cu toate acestea, oricat de mult am uri-o, sau oricat de mult am ingnora-o sau am ascunde-o in cel mai indepartat colt al launtrului nostru, constiinta nu moare. Printr-o minune anume, ramane acolo de veghe sa fie sprijin si ajutor in clipele de cumpana sau de moarte.

Constiinta noastra e doar un punct din ceea ce insemna constiinta. Ca si cum ar fi un eu intr-o lume. Acest eu e intreg, de sine statator, cu toate acestea nu poate, nu ii este menit sa traiasca singur. Isi cauta familie, prieteni si se simte bine abia atunci cand intra in relatie cu cineva, in cele din urma si un strain, dar care ii acorda atentia cuvenita momentului si ii pune la dispozitie umarul pentru plans.

Un robot ar putea invata tot ce stie un om. Poate chiar invata si cum sa arate afectiune sau respect. Poate invata si sa rada sau chiar sa planga. Dar niciodata nu va stii sa nasca un sentiment din proprie initiativa, sa tremure de dor sau sa inteleaga o neputinta. Caci el nu are constiinta. Doar fiintele a caror rasuflare vine dintr-o alta fiinta primesc darul si blestemul deopotriva de a avea constiinta.

Uneori i se mai spune onoare, datorie, sau promisiune. Poate chiar miracol. Dar de fiecare se da de gol ca e doar ea, constiinta, caci fara curajul ei, restul raman doar cuvinte ce oricand isi pot gasi o scuza pentru nerealizare.

Putine sunt momentele in care ne vorbim noua, dar in niciunul dintre aceste momente nu lipseste constiinta, ce joaca un rol de mediator intre ceea ce e bine si ceea ce e rau, ca o punte intre Dumnezeu si eu.

Nu cred sa fie constiinta un judecator al faptelor, ci mai degraba un salvator al greselilor noastre. O sansa sa fim ingeri fara aripi pe pamant.

Intotdeauna un sfarsit cheama un inceput. Inchei cu constiinta ca am deschis un drum in sufletele voastre, un drum al unui gand de bucurie ca sunteti oameni si de dorinta de a va urma chemarea constiintei voastre.