Ciudat…dar sunt liber!

Stau intins pe un pat de paie, invelit intr-o plapuma moale din fulgi. E intuneric bezna in camera… si e frig…incep sa cred ca aerul noptii de afara ar putea fi mai cald. Dar aici sunt in siguranta, e caldura sub plapuma. Totusi, bezna din jur ma nelinisteste. Nu imi e somn si simt nevoia sa imi consum energia neastamparata.
Acum stau si ascult… dar tacerea mi se pare insuportabila. Totul pare mort in jur si eu ar trebui sa dorm in goliciunea asta rece a incaperii. Nu ma impac deloc cu gandul si astept nerabdator un zgomot de afara, orice! Simtul auzului mi se intinde la maxim, inima mi se opreste din batai, nu mai simt nimic, nu mai vad nimic, trupul meu cu toata suflarea din el se roaga sa auda un zgomot care sa rupa tacerea. Simt cum urechile mi se infunda in tacerea din jur.
Dumnezeu stie ca nici cel mai crunt blestem nu m-ar fi lovit asa de tare ca in momentul in care orologiul incaperii a batut brusc miezul noptii.
Simt cum sangele mi se ridica in cap sub o hiperpresiune iar inima bate nebuna in pieptul meu. Ma chinui sa inghit in sec, ma chinui sa imi revin, dar parca imi inghit propriul sange. Desi orologiul a stat de mult, clopotul acela imi bate in continuare in cap.
In cele din urma, energia nervoasa imi revine si ma ridic brusc din pat, arunc nervos patura intr-un colt si ies din camera. Covorul din marchiza (termen folosit in mediul rural “marchiza”=holul care face legatura intre tinda si exterior) este rece si intepator. Nu pot iesi asa afara si imi caut papucii prin intunericul din jur. Aerul rece al camerei ma cuprinde si renunt la ideea de a purta papuci, asa ca ies descult. Apuc clanta rece si deschid usa incet, scartaind. Ma cuprinde un sentiment de mila vazand pisica intrand inauntru. Cine stie de cand astepta la usa?
“Proasta pisica”, gandesc eu. “Daca ar sti ce frig e inauntru…”
Si intr-adevar, afara era mult mai cald. Poate de vina era faptul ca eu ma dezmortisem prin miscare sau poate ca sperietura din cauza orologiului imi ridicase nivelul adrenalinei in sange. Un lucru se anunta cert: “Nu voi intra prea curand in casa”, gandesc.
Ies in curte si privesc peste poarta. Drumul e pustiu… dar luminat oarecum de Luna. Raman nemiscat, cu palmele pe marginea gardului si privirea sus… sus… la Luna. Ce frumoasa e! Atat de clara pe cer, atat de… gingasa. Visarea imi e repede tulburata. Cainele din spatele casei isi tara lantul cu zgomot. Nu ma impac deloc bine cu cainele asta, asa ca ies din curte inainte sa ma vada si sa latre.
Cu pasi mici, am ajuns in mijlocul ulitei.
Acum stau aici nemiscat si descult… E o senzatie atat de placuta pe care nu am mai incercat-o pana acum. E ciudat… sa stai descult, noaptea, in mijlocul drumului, sub lumina clara a Lunii. Ma simt… liber!
Acum privesc la cer. Mii de stele sunt pe tot cuprinsul lui. Ce ciudat… acolo sus e infinitul, e necunoscutul, iar aici jos, e real, e palpabil. Ma aplec usor si iau pamant in palme.
Dupa doua clipite, o soapta a gandului mi se strecoara insesizabil pe buze: “Ciudat… dar sunt liber!”



Nota autorului (adica eu J)
A citi nu e acelasi lucru cu a simti.
Va doresc si voua astfel de experiente ciudate si sa fiti cat mai originali.