Bulevardul care duce nicaieri

Este foarte puţin probabil să fie vreun bulevard în Bucureşti care să fi scăpat de „modernizări” sau alte tipuri de „bombardamente” efectuate de tot felul de regii şi companii. Dar dacă ar fi să facem un top al celor mai „norocoase” dintre aceste artere, în TOP 3 dacă nu chiar pe locul 1 se poate spune că este bulevardul Iuliu Maniu, fost Păcii + Armata Poporului.

În ultimii 8 ani, această arteră care face legătura între centrul Bucureştiului şi SINGURA (aşa-zisă) autostradă a mândrei noastre ţări, a fost supusă la toate perversiunile edilitare cu putinţă.

Una dintre primele lucrări de care-mi aduc aminte că mi-a întors programul pe dos a fost construţia staţiei de metrou Gorjului. O idee foarte bună la bază, s-a transformat într-un coşmar pentru mii de oameni. În afara disturbării inerente a mersului metroului, traficul la suprafaţă a devenit aproape imposibil.

Ca să nu fiu înteles greşit trebuie să fac nişte precizări. Nu ideea unei staţii noi de metrou trebuie criticată – ba din contră. Ea trebuie lăudată, dar timpul de execuţie al ei se putea compara lejer cu construţia a două clădiri Empire State Building. Şi nu era vorba decât de o groapă... dar să revenim.

După terminarea coşmarului statiei de metroul Gorjului – partea I (pentru că nu s-a executat decat jumătate din staţie – o noua inovaţie românească), bulevardul a fost asaltat de la un capăt la altul de un proiect masiv de schimbare a unor conducte. Inutil de spus că ritmul de lucru – stilul melc – şi finisajul lucrărilor a fost infect. O dungă de beton, a rămas până de c*rând pe post de monument al incompetenţei crase a drumarului român care sparge asfalt si acopera cu ciment.

Între timp, asemeni unei cireşe pe tort, a început lucrul la metrou Gorjului – partea a II-a. Nu e nevoie de amănunte. Imaginaţia oricarei persoane care a trecut măcar odată printr-o zona cu lucrări în Bucureşti poate completa tabloul de coşmar.

Revenind în prezent, pe acest amărât bulevard s-a arătat o rază de lumină. După deblocarea unor fonduri (să nu intrăm în amănunte!) s-a început asfaltarea. Aici nu sunt multe de reproşat. Firma respectivă a lucrat superb, rapid dar a început cu mult prea târziu ca să nu fie oprită din drum de toamnă şi iarnă. Dar... pentru că există şi un dar...
Ca să se evite binecunoscută situaţie în care apar nişte lucrări chiar după ce s-a asfaltat un loc, în paralel cu asfaltarea s-au pornit totul felul de regii să sape... Şi au săpat de zor...

Regia de Apă a săpat... Pe alocuri a reuşit chiar să astupe ce a săpat, dar bineînţeles că a fost „surprinsă” de schimbarea anotipurilor şi a lăsat pe ici pe colo câte un şanţ care să ne aduca aminte de războaiele mondiale... daca nu erau îndeajuns documentarele de pe Discovery.

Regia de Gaze a săpat şi ea... Dar spre diferenţă de Regia de Apă, nu s-a muţumit cu şanţuri mici sau utile... Pentru că a sapat (se pare) în cautare de gaze, nu le-a găsit şi rezultatul este ca acum traficul este mai strangulat ca oricând, fără nici cea mai mică şansă scăpare până în primăvara...

Este ora 12 şi excavatorul pe care l-au lăsat în groapă este nemişcat... La urma urmei aţi auzit dumneavoastra de excavatoare care sa funcţioneze pe ploaie? Sau de gropi făcute folosind şi creier în afară de lopeţi? Dar aţi auzit cumva de lucrari edilitare făcute cu cap în Bucureşti?