Dragii mei,
Am dat acum din intamplare de topicul acesta, si rasfoindu-l, am intalnit afirmatii cum ca a fi angajat intr-o firma este ca si cum ai fi sluga la stapan, si se induce idee ca e o "chestie" buna sa ai musai afacerea ta, ca sa fii tu stapanul si nu sclavul, adica sa stai in picioare si nu in genunchi...

Tin sa va spun ca aceasta conceptie, dupa parerea mea, este o mare greseala, ca sa nu spun prostie, si autoinselare, si o sa-mi argumentez afirmatia:
1. Angajatul nu este sclavul patronului din simplu motiv ca angajatul si cu patronul, de fapt cu firma, are un contract in care pentru munca prestata de angajat, firma ii da niste bani, bani care se negociaza intre parti...
Sclavul nu negociaza nimic cu stapanul, ci doar face ce-i spune stapanul si primeste doar ce stapanul vrea sa-i dea
2. Cand una dintre parti din contractul dintre angajat si firma, doreste incetarea contractului, isi depune intentia in scris, si in termenele prevazute in contract, si e liber de contract
Sclavul nu poate inceta din propria lui vointa legatura cu stapanul sau, ci doar stapanul sau, daca doreste poate scapa de sclav in diverse moduri...
3. Angajatul si cu patronul firmei care il angajeaza, sunt prorii lor stapani, fiecare ia decizia proprie de colaborare intre ei, si fiecare presteaza si castiga dupa cum a dorit la negocierea contractului si dupa calitatea muncii prestate... Lucru logic si firesc..
In mod normal, un angajat bun are intotdeauna profit, si poate chiar sa-si faca propriile investitii... Iti poate construi cladiri, pe care apoi le poate inchiria, poate juca pe Bursa, cumpara actiuni etc.

Sa luam cazul in care cineva este patron de firma (stapan in ochii multora)
4. De fapt, un patron de firma, este si el angajat in propria firma de multe ori (adica sclavul propriei firme ar zice unii), dar mai mult, patronul cu tot cu firma lui, este angajat de alte firme ca sa le presteze diverse servicii, tot cu contract evident... (unii constatand asta ar spune ca iata patronul nu numai ca a devenit sclavul propriei firme, dar mai este si sclavul altora ca iata presteaza pentru toti cu care are contract)

Mai sunt argumente dar mai las si pe altii interesati de subiect...

Mai vreau doar sa fac urmatoarele precizari:
- orice om care a semnat un contract de buna voie si pe care l-a negociat nu poate fi considerat sclav indiferent ce statul are acel om (portar, director, administrator, incarcator descarcator etc), ca pana la urma toti cei care lucreaza ceva sunt angajati de altii si pentru altii... Sunt parti egale in contract...
- salariatul (depinde si de felul muncii sale, dar in general vorbesc)are avantajul ca este preocupat doar de ceea ce face el, o plaja ingusta de activitate sa zic asa, deci un oarecare confort psihologic din toate punctele de vedere...
- tot salariatul mai are avantajul ca dupa ce pleaca de la serviciu se poate detasa complet de acesta, dedicandu-se total familiei sau unor hobbiuri
- cel ce este patron de firma are avantajul ca poate obtine castiguri oricat de mari, prin mijloace ce un angajat nu le are la dispozitie, dar si riscurile sunt pe masura
- tot patronul de care vorbeam, nu prea mai e stapan pe timpul lui, daca chiar vrea sa fie in afacere, asta apropo de ce spun unii ca patronii nu fac nimic decat sa ia banii angajatilor... Asa este oare?!
- patronul este supus unui stres psihologic mult mai mare decat un angajat obisnuit, caci el trebuie sa fie atent si sa prevada situatii si sa ia decizii pe mai multe planuri, care de cele mai multe ori nu au legatura unul cu altul, ca domeniu ma refer...
Mai sunt multe de spus...
Deci cine este sclavul si cine este stapanul, ca eu nu inteleg?!

Acest topic a fost editat de Clopotel: 21 Nov 2008, 08:00 PM

Am votat NU

Pai si cel care a votat DA, de ce nu-si argumenteaza pozitia?

Adica exista vreun om angajat legal in Romania si este ca si sclavul? Pai si de ce nu-si da demisia imediat?, sau a inceput sa-i placa sclavia?! Atunci da, e bine... Am si eu nevoie de niste sclavi de bunavoie...

Ma scuzati, da' eu tot nu pricep cum vine asta: adica eu nu vreau sa fiu sclav, dar semnez de buna voie un contract de angajare prin care ma angajez sa devin sclav?! Ciudat...

Am votat tot Nu...e destul de evident.

Cred ca depinde mult de persoana in cauza. Nu esti literalmente "scalv", pentru ca ai niste drepturi, pentru ca ai dreptul sa pleci, pentru ca o faci de bunavoie. Dar esti sclavul rutinei, programului fix, salariului... daca ar avea posibilitatea sa aleaga, cred ca nimeni nu si-ar dori ca 8 ore pe zi, in fiecare zi a vietii (ma rog, daca excludem concediile, sarbatorile legale, bla bla..), sa mearga intr-un anumit loc si sa faca o anumita chestie (de multe ori aceeasi chestie). Sa lucreze pana la 60-65 de ani pentru ca e nevoit sa indeplineasca conditiile pentru pensionare. Cred ca, mai mult decat orice, suntem sclavii fricii... frica de a risca, frica de a incerca ceva diferit, frica de a pierde. Angajatul are o anumita siguranta, cica.

Am votat si eu nu si cred ca raspunsul este destul de evident. Ideea este ca acest demers (citeste topic) pleaca de la problema pe care am pus-o eu in topic-ul "Cand e timpul sa te ridici in picioare". Eu nu am ridicat poblema slugarniciei in sensul literal al cuvantului. La mine a fost strict o chestie personala, motiv pentru care am trecut dedesubt "studiu de caz". Mie mi-a fost greu sa ma despart de un angajator pentru care am lucrat 16 ani si despre care care am subliniat ca mi-este prieten (si-mi este in continuare).

Incarcand sa-mi pastrez obiectivismul, trebuie sa remarc ca exista si angajati care ar face multe lucruri peste fisa postului (in cazul in care au semnat asa ceva la angajare), numai ca sa-si pastreze locul de munca. Iar nu mai tarziu decat astazi citeam o opinie a unui angajator care spunea ca actuala conjunctura (criza economica) ii ajuta sa le dea peste bot celor care cer mariri de salarii, ca altfel pleaca la concurenta.

Problema cu sarcinile peste fisa postului se intalnesc mai ales la companiile mici, cu un numar redus de angajati. De la limita contractului de munca (daca a fost semnat) pleaca compromisurile. Multe companii ofera remuneratii la negru, sau deloc atunci cand invoca perioada de proba.

Si, care-i baiul, toti suntemi sclavii sistemului = banului. Ca sef, ca nu-sef, ce conteaza.
Nu poti sa iesi din asta doar fiind autarhic. Dar cine e asta?

Pai poti sa-ti dai demisia, cum sa nu. Daca ai bani ca sa fii independent. Daca nu...

Vezi tocmai in ziua de azi ca si sefii sunt dependenti. De economie, de banci... la urma urmei, cine e seful (sunt sefii), nu se stie. Se banuieste doar... si se scriu multe despre ei... dar nu asta a fost tema topicului, scuze

termenul de "sclav" în zilele noastre are o altă conotaţie, eşti nevoit să accepţi uneori un job care nu îţi place, nu îţi aduce satisfacţii, îţi crează un stres, te îmbolnăveşte, te suprasolicită şi aşa mai departe, tocmai pentru că trebuie să supravieţuieşti în sistem, sistem care din punct de vedere legal, al relaţiei contractuale este ok, nu poţi fi numit "sclav", dar din punct de vedere al relaţiei "şef-subaltern" există o mulţime de cazuri în care şeful sau patronul profită de poziţia lor sus-pusă pentru a-i determina pe angajaţi să muncească mai mult sau să accepte condiţii mai grele decât cele specificate în fişa postului (de cele mai multe ori nu există o astfel de fişă iar dacă există e lacunară). Sigur că poţi pleca în alt loc, dar nu oricând şi oricum.

Dacă ai mica ta afacere şi eşti propriul tău şef e totuşi mult mai relaxant, pentru că relaţia client-furnizor este bazată pe alte principii decât relaţia patron-angajat, atunci eşti pe picior de egalitate cu aceştia şi stresul vine din alte părţi, nu e acelaşi lucru ca atunci când eşti angajat. Totul ţine de cât control avem asupra procesului muncii. Este mult mai bine să deţii controlul şi companiile care organizează bine forţa de muncă astfel încât responsabilităţile şi deciziile să fie repartizate judicios, astfel ca fiecare angajat să-şi poată indeplini sarcinile corespunzător şi în timpul programului normal de lucru, fără a apărea conflicte, acelea au mai mult succes. Din păcate la noi există încă mentalităţi învechite, în special în companiile de stat sau controlate de stat, unde persistă o ierarhie de tip "comunist". Pe de altă parte, companiile străine, multinaţionale sau ce or fi ele, vin aici să exploateze la sânge forţa de muncă, au şi sisteme bine puse la punct de a atrage şi a păcăli oamenii, de obicei nu se rezistă mult şi au o fluctuaţie mare de personal, tocmai pentru că tratează muncitorii ca pe nişte sclavi dispensabili... "Nu rezistă? Nu-i nimic, vin alţii!"

P.S. eu cred că trebuiau puse mai multe opţiuni, de exemplu "câteodată"...

Acest topic a fost editat de Erwin: 22 Nov 2008, 12:32 AM

Cred ca angajatul nu este si nu ar mai trebui sa fie considerat sluga la stapan, din pacate insa asta ar trebui sa o stie si patronii, nu numai angajatii, ca ei "saracii" pricep mai greu ca relatia dintre angajat si angajator este una de colaborare nu de sclavie, ca ei fara noi n-ar mai avea ce sa conduca.

Acest topic a fost editat de Anca_M.: 22 Nov 2008, 09:26 AM

nu si cred ca perioada de somaj la limita 0% din ultima vreme imi sustine argumentul, aproape a ajuns patronul sclavul angajatilor

in fond este vorba de o piata a muncii. atita timp cat cele 2 parti isi respecta clauzele contractuale e ok. in momentul in care unul din cei doi o ia razna... se ajunge discutii de genul celei de aici

dupa parerea mea, diferenta intre patroni si angajati, o dau 2 elemente. curajul de a risca (pe care l-a avut primul) si cunostiintele (si aici cuprind si expertiza si prieteniile)

La cererea lui Clopotel de a argumenta:
Eu am votat da.
Consider ca orice angajat e un soi de sclav, oriunde ar fi angajat-asta prin definitie- (la patron, multinationala, guvern, ONG, pe plan local, etc). E un sclav in sensul modern, desigur.
Din punctul meu de vedere cred ca la patron esti cel mai putin scalv.
Ce-i drept si patronul e sclavul afacerii pana la urma.

Draga Erwin,

Nu stiu la ce ar folosi aceasta optiune in ideea subiectului pe care l-am propus spre dezbatere...
Daca afirmam: "cateodata angajatul firmei este sluga la stapan", inseamna ca acel angajat accepta aceasta situatie, iar firma profita de acest lucru si "cateodata" se transforma in "totdeauna"... Deci e pe varianta cu DA din sondaj...


Draga Freeman,

Iti multumesc...

Dar sunt foarte surprins de pozitia ta... Chiar foarte foarte surprins, caci eu te stiam un intreprinzator, iar un intreprinzator nu poate avea aceasta pozitie pe care o ai tu...


Cu alte cuvinte, in opinia ta, toata lumea care munceste ceva este sclav?! Fie ca este angajat fie ca este patron, tot sclav este... Asa sa fie oare?!

Bine, haideti sa incercam atunci sa dezvoltam si mai mult ideea, caci nu intamplator am deschis acest topic, vazand "parerile" ce circula printre oameni... Iar de aceste "pareri", ma lovesc si eu de ceva timp, ba incerc sa lupt cu ele din rasputeri...
De aceea voi face o scurta polologhie, care sper sa nu plictiseasca prea mult...

Voi vorbi din exerienta mea de peste 15 ani ca angajat si de cca 9 ani ca angajator dar si ca angajat...
Dupa mine, timpurile capitalismului de tip "exploatarea omului de catre om" au apus demult, si e si ingropat...
Cel putin mie asa imi place sa cred...

Incep prin a spune ca angajatul si angajatorul sunt de fapt intr-o relatie comerciala... Ei semneaza un contract, pe care il inteleg, il negociaza si il accepta in forma finala...
Angajatul vinde munca lui, adica priceperea, timpul si implicarea lui, pe care angajatorul o cumpara...
Eu inteleg ca munca este o marfa, de aceea exista si o piata a muncii. Pe aceasta piata se descurca mai bine cei ce ofera o "marfa" mai buna calitativ la un pret corect. E logic sau nu?
Ca orice piata, si pe piata muncii exista concurenta, exista situatii favorabile si defavorabile, exista uneori si crize. Cine doreste sa intre pe aceasta piata, adica cei care doresc sa-si ofere serviciile, trebuie sa cunoasca toate aceste lucruri si multe altele... Parerea mea...

Acum vorbi din prisma angajatorului, ca sa intelegem mai bine de ce am eu ca angajator nevoie... Probabil ca aceste pareri ale mele, si ale altora vor folosi, in special celor care sunt la inceput de drum... De fapt cu aceasta idee le si dau...
Prin urmare, angajatul pe care il doresc eu in firma mea, trebuie sa aibe doua calitati esentiale de baza: sa gandeasca si sa fie cinstit, iar apoi sa aibe trei calitati esentiale dobandite deja: sa-si cunoasca bine meseria, sa inteleaga ca imi este partener in afacere, si sa inteleaga ca orice aport al lui la dezvoltarea firmei ii va aduce atat avantaje materiale, cat si satisfactii profesionale si sociale, dar nu in ultimul rand stabilitate si siguranta sociala....
Deci, angajatul, care in fapt este partenerul meu de afacere, sa fie interesat direct in afacere, sa inteleaga afacerea, si sa se implice de la sine in ea.
Aceasta presupune o anumita stare interioara psihica a angajatului, anume: sa-i placa ceea ce face si sa faca meseria cu placere si dedicatie...Iar la aceasta contribuie si mediul in care se desfasoara afacerea, iar de crearea acestui mediu propice, este initial raspunzator angajatorul, dupa care, evident, toti cei ce sunt implicati...
O situatie ca aceea descrisa de Jonathan:
Nu are ce cauta intr-o afacere in care sunt implicati angajati cu mentalitate de parteneri si nu de sclavi... Pai ce rol are fisa postului? - poate vom vorbi si despre ea...
Daca esti implicat activ in afacere ca angajat, limitarile pot sa fie doar de competenta, nu de vointa... E absurd sa nu faci un lucru necesar, pe care poti sa-l faci, dar nu-l faci doarece zici ca nu ai fost angajat pentru asta, deci nu te intereseaza... Asta da, este mentalitatea unui angajat care crede despre el ca este sclav (dar nu este, ca e din specia aceea care vine la serviciu doar sa aibe de unde pleca, dar cere bani pentru asta), si de care nimeni nu are nevoie... Trebuie redat imediat societatii care l-a produs facandu-i astfel un mare bine...Altfel va ramane traumatizat ca e sclav sfarsind uneori la nebuni...

Nu doresc un angajat sclav... Nu doresc un angajat care se crede sclav... Daca vreau sclavi, e mai ieftin sa-mi iau roboti...
Toti cei ce isi inchipuie ca odata angajati intr-o firma vor deveni sclavii cuiva, pun temelia ratarii lor atat profesional cat si ca om... Devin niste ratati si niste frustrati...
Orice om de afacere adevarat, orice angajator adevarat si constient, nu va urmari sa-ti aduca in firma sclavi sau ratati care se cred sclavi.... Acestia nu vor contribui la dezvoltarea firmei, pentru ca nu se implica constructiv in ea, ci fac doar ce li se spune, asta in cel mai bun caz... Apasat de statutul de sclav, mintea lui e inchisa la orice idee buna pe care ar putea-o aduce ca sa ajute dezvoltarea afacerii...
Mai mult, un astfel de sclav, necesita un paznic de sclavi, cu bici si toate cele, ceea ce duce la cheltuieli, la coruptie, la scandaluri, la tot felul de probleme etc...
Prin urmare, angajatorul adevarat nu doreste in firma lui sclavi, adica oameni ratati atat profesional cat si social si uman...

Desigur astept spre dezbatere si criticile aduce pozitiei mele, inclusiv aceea ca sunt visator si ca asemenea angajati nu exista... Ca sa nu mai pierdem timpul, spun ca exista si i-am si gasit atat eu cat si altii... Dar, mai este nevoie de angajati cu mentalitate de parteneri in afacere si nu de sclavi in afacere...
Parerea mea...

Draga Clopotel, cred ca niciodata nu a folosit nimeni cuvantul "sclav" in contextul de fata cu sensul propriu. Ce prezinti tu pe-acolo sunt situatii relativ ideale, niste principii foarte bune, eficiente, laudabile, etc. Totusi in Romania, in momentul de fata, sunt foarte putini angajatori care detin si practica mentalitatea si principiile respective. In majoritatea cazurilor angajatii nu au nici un cuvant de spus, muncesc doar pentru ca nu au alta solutie si se complac in situatia asta. Si da, oamenii astia sunt "sclavii" banului, serviciului la care se duc din obligatie si unde petrec 8 ore facand ceva ce nu le ofera nici un fel de satisfactie, "scalvii" propriei mentalitati, "sclavii" propriilor limite, etc. Nu sunt sclavii angajatorului. Si as fi foarte surprinsa sa intalnesc pe cineva care chiar sa creada asta.

Felicitări, dragă Clopoţel!
Ce spuneam şi eu mai înainte, că mentalitatea e de vină. Dar tu cum reuşeşti să îţi cointeresezi angajaţii ca să se simtă parteneri în afacere şi nu "sclavi"?

Dacă le dai prime şi diplome de "angajatul lunii" nu cred că e suficient...

Draga Serenity,

Eu nu as fi asa sigur de asta... Iti garantez ca unii oameni chiar cred ca angajatii sunt ca sclavii pe plantatie pentru patron..

Nu stiu daca sunt ideale, dar stiu ca sunt normale si foarte eficiente pentru toti cei implicati...

Asta este adevarat, dar trebuie sa ne schimbam unele mentalitati gresite, iar pe cele bune trebuie sa le pastram...

Trebuie lucrat si la mentalitatea angajatului, dar si la cea angajatorului...
Angajatul trebuie sa fie constient de valoarea sa ca angajat... Daca angajatul crede sau stie ca valoarea muncii sale nu are valoare, si nu face nimic sa o creasca, atunci chiar ca nu prea are solutii...
Dar daca insa se preocupa sa creasca valoarea muncii sale, in special prin calitate si diversitate, atunci are sanse mai mari pe piata muncii, si cu cat are de oferit ceva mai valoros, cu atat are si un cuvant de spus... Altfel, daca nu are de oferit mare lucru, pentru ce sa deschida gura?!

Corect! Ai zis foarte bine aici... Eu singura explicatie pentru aceasta stare, am gasit-o in educatie si mentalitate... Copilul din scoala si de acasa nu este educat deloc ca sa dea valoare muncii sale viitoare. El este educat doar ca sa invete, dar copilul nu stie de ce sa invete... La ce-l ajuta pe el invatatura asta?! Multi nu inteleg nici dupa 10 ani dupa ce au terminat scoala si s-au si angajat deja... Desigur invatamantul nu e prea pregatit pentru asa ceva, dar primul interes este al elevului, viitorul proprietar de marfa numita munca. Elevul trebuie sa devina constient ca inca de pe bancile scolii trebuie sa lucreze la valoarea viitoarei sale marfi, astfel ca atunci cand el iese cu marfa lui pe piata, marfa lui sa aibe valoare... Altfel, daca marfa lui nu face 2 bani, nu i-o cumpara nimeni, si nu castiga nici 2 bani...
Ne-am obisnuit sa venim la angajare doar cu teancul de diplome obtinute... Dar eu il intreb pe candidat ce stie sa faca concret ca sa poata fi util firmei.
Si e socant sa ti se raspunda de un tanar sau tanara la 20 si ceva de ani, cu liceu si doua facultati, si masterat, ca nu stie sa faca nimic, dar ca vrea sa invete.
Pai ce sa mai invete acum daca in 24 de ani nu a putut, si apoi eu nu sunt calificat sa-l invat, eu il iau invatat de-a gata.
Cred ca ai inteles situatia ce vreau sa o expun... Probabil ca toti cei care angajeaza s-au intalnit cu aceasta situatie...
Cum poti sa vii la angajare, cu teancul de diplome si dupa 17 ani de invatare, si sa spui ca nu sti sa faci nimic concret, dar vrei sa inveti?
De aceea, doresc sa atrag atentia celor care inca sunt acum in scoala, ca ei trebuie sa se pregateasca pentru a da valoare muncii lor viitoare, nu numai prin cunostiintele teoretice, dar si practice. Cand vor termina scoala si vor merge la interviul de angajare, vor fi luati de buni, ca nici un angajator nu-si permite sa-l plateasca ca sa-l invete ce nu a reusit sa invete in 18 ani...
Mai mult, personal eu am un mare interes ca tinerii in special sa fie bine pregatiti practic, astfel incat activitatea lor sa valoreze mult, si sa gandeasca ca un partener si nu ca un sclav... Acestia ii vor scoate de pe piata pe toti angajatorii care chiar cauta sclavi...
Repet, parerea mea... Puteti sa tineti cont de ea, sau sa o respingeti...

Draga Erwin,

Ce am colorat cu rosu este cheia intregii probleme pe care o are angajatorul, de fapt patronul ca sa zic asa, privind angajatii firmei...
Desigur ca primele si evidentierea rezultatelor angajatilor buni, nu este un lucru de lepadat, dar un angajator poate sa faca mult mai mult decat atat...
Poate sa creeze un mediu de afacere, astfel incat angajatul sa se simta partener in afacere, dar asta nu doar ca se autosugestioneaza el ca ar fi partener, ci zic ca angajatul se simte partener in afacere pentru ca chiar e pe bune...
Cum un angajat este partener in afacere cu patronul?! Simplu: beneficiind de ce beneficiaza si patronul, dar proportional cu aportul adus de fiecare la profitul firmei per ansamblu atat pe termen scurt, mediu si lung... La inceput, in primii 5 ani de ex., angajatul care a adus un profit firmei, primeste un procent din acel profit.
Dupa 5 ani, de ex. cand angajatul a contribuit substantial si constant la profitul firmei, consider eu ca si-a castigat dreptul de a dobandi actiuni in firma la care lucreaza. Aceste actiuni angajatul le poate cumpara la un pret preferential, sau dupa caz, firma il poate rasplati gratuit cu ele...
Astfel ca angajatul nostru, pe langa salariul lunar, la sfarsitul anului, daca firma a avut profit si daca asa se hotaraste, va primi si dividente conform numarului de actiuni ce le detine in firma. Actiuni de care pot beneficia si stranepotii lui daca nu le vor vinde...

Iata dar, ca angajatorul cauta de fapt angajati care sa-i devina parteneri de afacere, caci toti acesti parteneri sunt constienti ca de fapt lucreaza pentru ei, si nu pentru "hulpavul ala de patron gras si burtos care ne ia noua banii de paine"...
Un astfel de angajat partener, va considera firma ca si a lui, pentru ca este si a lui, si in acest caz, va inchide si poarta daca o vede uitata deschisa, va raspunde si la telefonul colegului daca acesta intamplator lipseste, va trata cu respect toti clientii firmei chiar daca el nu-i poate servi direct, va ridica chistocul de pe hol cand trece pe langa el, va evita sa consume hartia de la imprimanta aiurea, si nu va face din ea ghemotoace cu care sa dea in colegul, va fi atent ca nimeni sa nu risipeasca inutil resursele firmei, ca si din banii lui risipeste etc etc, si niciodata nu va spune ca nu va face nimic in plus peste fisa postului, sau ca trebuie sa-l impinga cineva de la spate sa faca ceva... El singur ia initiativa pe partea lui de competenta...
Repet, parerea mea...

Clopotel, nu mai ai vreun post liber la tine in firma? Ca as trimite un CV.
Prea suna bine ce spui tu acolo.

Draga Abis,

Ba da, cum sa nu...
Prima intrebare: Ce stii sa faci concret?
Poti trimite si un CV

Pot sa fac sa sune si rau, nu aici ar fi problema... dar nici nu cred ca va folosi la ceva...

Acest topic a fost editat de Clopotel: 23 Nov 2008, 11:23 PM

Uite, nu e buna intrebarea, sau nu e pusa intr-un context potrivit. Cel care aplica pentru un job ar trebui sa cunoasca profilul firmei, planul de afaceri, pentru a vedea daca cunostiintele sale teoretice si practice folosesc la ceva angajatorului.

Pai ce cunostinte practice sa aiba un absolvent de facultate? Scoala iti ofera exclusiv cunostinte teoretice, un absolvent habar nu are de unde sa stie ce se face intr-o firma. Cu exceptia scolilor profesionale, de meserii.
Poate ca sistemul de invatamant ar trebui reformat radical, inclusiv printr-un parteneriat public-privat intre unitatile de invatamant si angajator. Insa ma indoiesc ca exista vointa atat din partea responsabililor din invatamant, cat si din partea patronilor pentru asa ceva. Hai sa fim seriosi, toti vizeaza ca nepotii lor sa faca practica si sa prinda un post bine platit. Restul, Dumnezeu cu mila.

Uite, aici e problema strict a învăţământului românesc, care în 20 de ani de la schimbarea sistemului n-a reuşit să se adapteze pieţei muncii. În '90 aflam că în Germania studenţilor li se dau proiecte practice de realizat şi se pune un mare accent pe valorificarea cunoştinţelor teoretice în practică, lucru care la noi nici acum nu se întâmplă, ba se şi copiază la greu proiecte gata făcute, schimbând pe ici pe colo câte ceva, proiectele fiind teoretice. Acolo, un student care copiază o frază la o lucrare şi nu specifică sursa este exmatriculat, dar şi aprecierea valorii muncii este cu totul alta decât aici. Sunt convins că valorile sunt promovate şi nu pilele, relaţiile sau mai ştiu eu ce alte favoruri...

Exact, un sistem in care sunt promovate valorile si nu pilele.
Revin si subliniez: responsabilitatea nu apartine numai sistemului de invatamant, ci si angajatorilor. Ar trebui sa existe o colaborare intre patroni si dascali, insa nici unii, nici altii nu dau dovada de vointa in acest sens. Nepotul patronului, se stie, va ajunge manager la firma. Pe de alta parte, cadrele didactice universitare detin si (cel putin) o afacere privata, asa ca n-au nici un interes sa-i ofere cunostinte unui amarastean pentru a accede intr-un post bun.

Da, da... Clopotel Sa-ti explic cum sta situatia: faci 16 ani de scoala in care nu esti invatat sa faci nimic concret, nu esti indrumat in nici o directie concreta, ti se baga cu tona pe gat teorie a proasta si-atat. Si daca vrei sa faci o facultate ca lumea, unde sa inveti macar teoria aia (ca majoritatea absolventilor nu stiu nici teoria), nu prea te poti angaja. Daca te angajezi esti nevoit sa o dai cu pupincurismul la diversi colegi sau profesori pentru favoruri. Oricum, oricata practica ai face in facultate, nu ai cum sa fii la nivelul la care te vrea angajatorul. Angajatorul vrea experienta, sa stii deja sa faci tot ce trebuie, sa nu isi mai bata capul cu tine. Uite, aici mi se pare ca esti close-minded. De ce sa nu dai o sansa unui absolvent fara experienta? Poate omul are mult mai mult potential si poate ajunge la un nivel mult mai inalt decat ala care are experienta, poate e mult mai motivat sa faca o treaba buna tocmai pentru ca ii oferi sansa asta, poate se va dovedi mult mai loial tie si companiei in timp... Resursa umana e una in care se merita sa investesti, zic eu. Bine, eu zic de posturi unde munca e relativ simpla si o poti invata rapid, unde greselile nu costa mai nimic, etc. Normal ca nu am pretentia sa fiu angajata pe stiu eu ce post de conducere, oricate diplome as avea.

Erwin, sa stii ca asa a cam fost si la mine in facultate. Aveam 2-3 proiecte mari si late la fiecare materie si tin minte ca prin anul III 3/4 din colegii mei au picat un proiect si nu au intrat in examen pentru ca nu au bagat bibliografia in text (nu ca nu au scris bilbiografia la sfarsit sau ar fi copiat, ca nu au bagat-o in text! ) Muncisem pe rupte la proiectul ala - chiar era ceva analiza organizationala, si am fost picati. Oricum, eu nu ma plang, facultatea mea a fost jos palaria pe langa majoritatea celorlalte.. metode occidentale de predare, si o relativa corectitudine. Totusi, nu pot afirma ca stiu sa fac ceva concret. Stiu sa caut, stiu unde sa gasesc informatie, stiu sa lucrez in grup, stiu cum sa coordonez un grup, sa abordez psihologic price problema si multe altele de genul asta... dar nu as putea sa vin pe un post si sa fac treaba fara sa ma indrume nimeni cateva zile macar. Companiile mari ofera traininguri platite in ultima vreme si, din ce am inteles, chiar prefera sa isi formeze proprii oameni, nu prea ii intereseaza ce stiu aia sa faca in momentul in care vin la ei, ii intereseaza mai mult cat sunt de capabili sa evolueze.

Clopotel, eu inteleg de unde vii tu cand ceri experienta.. incearca sa intelegi si tu de unde venim noi, aia care am terminat facultatea si nu avem experienta, si sa accepti ca nu traim in lumea aia ideala pe care o visezi tu.

Pai ce-ti trebe diplome pt asa ceva? ajunge sa stii sa faci niste .pps-uri si sa le imprastii prin mail
De altfel, si la noi se cauta oameni tineri, dinamici, la varsta de ~20 de ani, cu cel putin 20 de ani experienta in meserie... astea-s fantasmele angajatorilor
Ce lume tâmpita...

Dragii mei,
Sa nu uitam ca eu am expus doar principiile mele, care pot fi acceptate sau asumate de altii sau nu... Fiecare isi construieste afacerea cum doreste...
Eu am expus doar ceea ce functioneaza pentru mine si pentru altii cu succes si de care sunt foarte multumit...

Draga Andra

Cel care vine la un interviu de angajare, trebuie sa cunoasca profilul firmei la care doreste sa se angajeze, si postul pentru care vrea sa aplice... De indivii care doar incearca, ca poate ma angajeaza, sau de indivizi care zic sa le dai orice de munca, nu are nimeni nevoie...
Prin urmare, de ce nu este buna intrebarea? Pentru ca Abis nu cunoaste profilul firmei mele? Pai si atunci de ce vrea sa lucreze cu mine? Doar pentru ca a aflat ca ofer conditii de parteneriat pentru angajati? Cu astfel de candidati la interviu nu vrea nimeni sa-si piarda timpul...
Adica tu vii la mine sa lucrezi cu mine, dar nu stii cu ce ma ocup eu?! Ciudat...

Aha, deci exista si exceptii care au habar despre ce vor face in firma... Pai eu numai de astia am nevoie, ca aia care vin doar cu diplomele nu produc nimic... Daca le insiri diplomele pe pereti nu ai nici un profit din asta, crede-ma te rog...

Un tanar pe bancile scolii ar trebui sa fie constient ca e viitorul lui in joc, asa ca in loc sa astepte 100 de ani ca sa se schimbe sistemul de invatamant, mai bine ia el taurul de coarne si pune temelia perfectionarii sale inca de pe bancile scolii, caci doar acum este timpul pentru asa ceva...

In conceptia mea, responsabilitatea angajatorilor este de a angaja numai oameni pregatiti, care isi cunosc meseria... Pe cei care flutura doar hartii dar care spun singuri ca nu stiu sa faca nimic, trebuie sa-i redea societatii din care au venit si care i-a produs...
Stii ce salariu mi-a cerut anul trecut unul care avea 25 ani si doua facultati, dar care a recunoscut ca nu stie sa faca nimic? 15 milioane, adica vreo 400€...
Pentru ce sa-l platesc eu pe acel individ? Pana acum ce a pazit 25 de ani de nu a invatat sa faca nimic? Este responsabilitatea mea sa angajez un astfel de om pe banii firmei?
Ba eu zic ca din contra, daca este asa, ei ar fi primii care ar pregati bine viitorii lor angajati in firma...

Draga Erwin,

Ai intuit foarte bine, insa asa cum ii spuneam si Andrei, fiecare in parte trebuie sa ia taurul de coarne, nu sa astepte dupa sistem... Toti cei care au reusit ceva, au reusit pentru ca au luat-o inaintea sistemului...

(voi continua imediat)

Draga Serenity,

Foarte rau... Eu asta as dori sa schimb in primul rand...

Eu cred ca un elev, deja de prin clasa a 5-a ar trebui format in spiritul de a se indruma singur in priviinta viitoarei sale profesii... Trebuie inca de atunci sa vada practic despre ce este vorba... Atunci altfel va intelege si teoria, caci o va lega concret de practica...
Altfel, dupa 16 ani de scoala, va constata ca nu stie sa faca nimic, iar tot ce a invatat nu stie cum sa foloseasca...
NU exista facultate ca lumea daca la sfarsitul ei nu esti un bun profesionist in meserie...

Este firesc ca angajatorul sa vrea un angajat profesionist, adica bine pregatit atat practic cat si teoretic... El chiar asta cumpara de fapt de la angajat... Ce nu este clar aici?
Tu ai cumpara un lucru de care nu te poti folosi, ba iti mai consuma si resurse?
Ei, asta inca nu-i bai pentru altii decat pentru mine... Ma straduiesc sa-mi deschid cat mai mult mintea.

Ba ii dau, cum sa nu... Cine a spus ca nu-i dau?
Ii ofer doua alternative, daca merita si e interesat:
- ii ofer sa invete practica in mediul firmei pe care o conduc, uneori chiar fara sa-i cer bani pentru asta. E un mare avantaj sa poti invata ceva pe gratis...
Evident ca ar fi absurd sa-l mai si platesc pentru asta, deja i-am facut un mare avantaj daca nu i-am cerut bani ca sa-l invat meserie
- sa revina cand va stii cu adevarat sa faca ceva...
Mi se pare foarte corect si echitabil...Tie nu?

De acord cu ce spui tu, insa singura problema este acei multi "poate"...
Prin urmate, daca un candidat zice ca poate are potential si ca poate deveni mai bun, atunci eu spun ca poate o sa-l angajez si poate o sa-l si platesc dupa ce dovedeste acest lucru...
Sau tu vrei sa folosim "poate" numai intr-o parte? Adica angajatul poate sa fie bun, dar pana atunci eu sigur sa-l platesc... Asta vrei sa spui?

Doar in cea care merita investitia, nu la modul general...

Aici sunt de acord cu ce zici, dar e o problema in practica. Candidatul care vine cu doua diplome la mine, dar nu stie sa faca nimic, nu vrea sa faca nici pe secretara, nu vrea sa faca nici pe dactilografa, nu vrea sa faca nici o "munca de jos", in schimb cere salariu ca pentru "munca de sus", fara insa a stii sa o faca...
Si atunci angajatorul ce trebuie sa faca?

Asta este foarte corect, si la asta apelez si eu... Este o decizie buna a angajatorului de a-si forma viitorii angajati profesionisti...

Ma indoiesc ca tu stii de unde vin eu... In primul rand eu nu cer experienta, ai inteles gresit... Eu cer ca omul care vrea sa fie partener cu mine in afacere, adica angajat, sa stie sa faca lucrul pentru care este angajat... Ce este gresit sau nefiresc in asta?
De unde veniti voi?!

Si eu am terminat facultatea, desi aveam intr-adevar si experienta, desi am trait tot in aceeasi lume ca si tine... Dar nu experienta m-a ajuta, ci faptul ca am stiut sa-mi fac meseria, asa cum am stiut...

Draga Cla,
Mie personal nu-mi trebuie neaparat oameni cu experienta, ci imi trebuie oameni care sa stie sa-si faca concret si bine meseria pentru care sunt angajati... Pe cei care au experienta ca angajati in alte firme, trebuie sa-i testez foarte bine, ca aceia de multe ori vin cu niste obiceiuri paguboase...
Prefer sa angajez un tanar care tocmai a terminat facultatea, dar care stie sa-si faca meseria... Pe asta il pot forma asa cum este bine pentru firma la care lucrez, si eu chiar pe acestia "ii vanez".

Ai 100 de parti sociale si 100 de angajati mai vechi de 5 ani. Cum le imparti? Si ce te faci cu aia care fac vechimea, dar sunt cam "lasa-ma sa te las"? Le dai aceleasi drepturi ca celor care au tras din greu? De ce sa nu le dai? E un drept care li se cuvine, nu? Dar, daca, dupa ce le dai partile sociale isi iau talpasita din firma? Stii ca nu le mai poti retrage acele parti sociale?



He, he, genul ala de persoane ti-ar cere bani si numai pt faptul ca a venit la tine la interviu! Eu am patit-o cu niste angajati. Am zis, daca tot muncesc in alt doemniu decat in cel care au calificarea, sa ii recalific la locul de munca, nu trebuiau sa dea niciun ban DECAT daca plecau mai devreme de 3 ani de la terminarea cursurilor (platite in totalitate de mine). Ce zici, mi-au facut statuie? Noo, au zis ca de ce sa stea ei 3 ani la mine!!!! Le-am zis ca nu ii tin cu forta, trebuie doar sa plateasca cv la cursuri (care nici nu erau asa scumpe 150 de eur, parca) daca pleaca, dar dupa ele ei ar fi fost incadrati cu un salariu mai mare. Canci cultura a muncii productive, nene Clopotel! Am fost bombardati cu povesti de imbogatiri peste noapte (daca ai observat tu, si in basmele populare tot asa se imbogateau Fetii Frumosi, gaseau o comoara, un capcaun, un pestisor, ceva, numai munca cinstita nu prestau), incat fiecare crede ca e mult prea valoros pt firma in care lucreaza, ca patronul il plateste prea putin, desi el freaca menta 2-3 ore pi net, o ora se scobeste in nas, o ora bea cafeaua, si 3 munceste.


Angajatori si angajati suntem sclavi ai unui sistem social din care nu avem alta alternativa decat iesirea din el, renuntand la toate obligatiile, dar si drepturile ce decurg. Adica, ne facem toti boschetari, doar asa putem scapa de sclavie.

Mai bine ne facem toţi patroni, nene Cucule!

Nu-ti face griji, a fost o gluma (n-ai vazut zambaretul?) prin care incercam sa-ti arat ca te apreciez pentru modul in care iti conduci afacerea. Mie mi-e bine aici, unde sunt acum si nu ma tenteaza pe moment o schimbare.

Ntz, gradul de libertate al unui patron e muuult mai mic decat al unui angajat. Ca patron, practic, esti 24/7 la dispozitia afacerii... daca vrei sa faci ceva, daca vrei doar titulatura, e alta treaba!

Scuze Clopotel, m-am exprimat eu ca la coada vacii Am vrut sa spun ca inteleg de ce vrei ca omul sa aiba experienta (eu nu vad cum ar putea cineva sa invete sa faca ceva fara a si face acel ceva practic... ca din carti se pare ca nu invatam de-aia ziceam de experienta. E experienta in munca aia, nu? Nu neaparat la alta firma).
Da, majoritatea nici nu vor sa auda de a face o munca fara a fi platiti. Ceea ce e o mare prostie. Dar asta e mentalitatea la noi deocamdata.



Pai ai tot dreptul sa le ceri asta! Oamenii astia nu au citit niciodata Codul Muncii, habar nu au ce drepturi si obligatii au...

Si stiti ce e clumea? Ca oamenii astia care nici nu vor sa sa conceapa munca fara plata sau sa inceapa de jos, de la nivelul pregatirii lor, care vor salarii babane inca de la inceput, etc. astia nici nu se vor imbogati vreodata. Pentru ca au o mentalitate proasta. Si pentru a ajunge la un anumit nivel, trebuie in primul rand sa ai niste principii sanatoase si o gandire pe masura, zic eu.

Draga Cucu Mucu

Asta este deja o alta problema, si nu cred ca face obiectul acestui topic... Oricum nu este o chestiune complicata pentru cineva care este cat de cat familiarizat despre modul cum functioneaza o firma... Exista chiar mai multe variante, printre care chiar majorarea de capital prin emiterea de noi actiuni sau crearea de noi parti sociale. Acestea se decid in AGA. Trebuie sa te consulti si cu un jurist care ar fi posibilitatile legale, ca sa poti lua cea mai buna decizie...

Se pare ca nu ai inteles ce am spus eu... Ca un angajat sa devina actionar in firma nu este o obligatie, ci o decizie a AGA, pe care angajatul o accepta... Este o chestiune exclusivista, rezervata doar celor care intr-adevar merita acest lucru.
Cei care sunt "lasa-ma sa te las" vor fi lasati imediat la vatra... E clar nu?!
Inteleg prea bine ce spui, si nu esti singurul care a patit astfel... De aceea am spus si am subliniat: " daca merita si e interesat" Si asta este raspunderea ca angajator sa constati daca merita si e interesat... Altfel, multi chemati, putini alesi...

Uite, putem dezvolta partea asta separat... Sa vedem daca intr-adevar sunt asa sclavi cum ar parea la prima vedere...

Draga Erwin,

Problema nu se pune daca e mai bine sa fii patron sau angajat, caci pana la urma si patronul este angajat... Cu alte cuvinte problema nu se pune daca sa dezvolti tu o afacere, sau sa te angajezi intr-o afacere deja dezvoltata de altcineva... Cred ca este o optica falsa asta...
Cel mai bine este sa faci o analiza de eficacitate a investitiei bunului pe care il ai deja, adica munca si activitatea ta, cu tot ce implica aceasta...
Si atunci trebuie sa analizezi intreg spectrul pietii si s-ar putea sa ajungi la concluzia ca e mai eficient sa te angajezi intr-o afacere dezvoltata de altii, sau poate e mai avantajos sa te angajezi intr-o afacere dezvoltata de tine... Sau poate unele combinatii... Oricum aceasta optiune ramane permanent in vigoare chiar si cand ai dezvoltat propria ta afacere... Daca din diverse motive, afacarea dezvoltata de tine si la care esti angajat, nu mai da rezultatele scontate, atunci trebuie sa iei decizia daca sa te angajezi intr-o alta afacere dezvoltata de altii, sau alta dezvoltata chiar de tine...
Ce vreau sa subliniez este ca nu conteaza cine a dezvoltat afacerea. Important este sa fie rentabil pentru tine ca angajat sa investesti munca si timpul tau acolo...

Draga Abis,

Stiu ca a fost o gluma... Am luat exemplul tau ca studiu de caz, nu are legatura cu tine personal... Sunt sigur ca ai inteles asta de la inceput...

Parerea mea este ca te complici. Exista deja metoda participarii angajatilor la profit fara sa le dai parti din firma. E mai simplu si fara bataie de cap asa.



Vrei sa facem un studiu de caz virtual sau sa vorbim din realitate? Realitatea mea spune ca orice bonus acordat unor angajati se transforma intr-o obligatie a firmei fata de ei, nu ca o recompensa. Si, daca in urma analizei tale, unii sunt mai vrednici decat altii, in mintea lor au muncit la fel, sau poate chiar mai mult pentru profitul firmei. De aceea vei naste frustrari si iti vei crea un mediu de lucru tensionat in firma. De aceea eu sunt de parerea ca mai eficiente sunt bonusurile acordate pe proiect, in cuantum fix, ce nu depind de profit sau de alte chestii ce implica participarea tuturor angajatilor. Asa iti pastrezi un mediu competitional sanatos intre angajati. Zic sieu, iti dai seama ca sunt metode si metode, firme si firme, nu putem spune lucruri general-valabile.



Partea comica este ca majoritatea aveau mai mult de 3 ani vechime in firma aceea.

Draga Serenity,

Nu este chiar asa... Eu aici am vrut sa insist, pentru ca aici ne intalnim cu o mentalitate gresita, anume ca noi mergem la scoala doar ca sa invatam carte...
Fals, fals, fals...
Orice informatie pe care o dobandesti, daca nu are o implictie in practica ta, si daca nu o folosesti este egala cu zero, e timp pierdut...
Iata o mentalitate gresita atat a parintilor cat si a elevilor:
cand este in clasa primara vrea sa intre la liceul cutare, cand e la liceu vrea sa intre la facultatea cutare, cand termina facultatea vrea sa lucreze oriunde pe bani multi, ca oricum nu stie sa faca nimic, daca se poate pe post de director la Microsoft, ca se descurca el dupa aia... Nu se descurca ca nu ar cum...

Total gresita aceasta mentalitate...

In primul rand este o gandire limitata, pe termen scurt...
Parintele si copilul trebuie sa invete sa gandeasca pe termen lung... Scopul nu este scoala sau facultatea sau obtinerea unei diplome in sine...
Acestea sunt doar mijloace nu sunt scopuri...
Scopul este sa invete sa faca bine o meserie. Cu acest scop in cap, elevul merge la scoala si la facultate, ca sa puna bazele teoretice si practice ale viitoruli angajat...
Cand termini facultatea de Politehnica, de exemplu, te numesti inginer... Cand vii la angajare la fabrica, cei de acolo te angajeaza ca inginer pentru ca ai o diploma care dovedeste ca esti inginer, si iti da o echipa de 10 electricieni si mecanici in subordine... Asta inca de a doua zi de la angajare... Ei bine, tu conduci acesti oameni, le dai indicatii, proiectezi instalatiile pe care ei le vor executa si raspunzi pentru tot ceea ce fac ei... Cum ai putea face asta, daca tu esti habarnist, si te faci de ras in fata oamenilor din subordine?

La fel se intampla si daca ai terminat ASE-ul, si orice alta facultate...


Daca nu ne-o schimbam de buna voie, vom fi nevoiti sa ne-o schimbam cu forta, sau vom sfarsi ca ultimii oameni...

Total de acord cu tine...

Acest topic a fost editat de Clopotel: 24 Nov 2008, 12:11 PM

Nu cred ca exista angajati atat de fraieri incat sa plece de la patronul care le-a oferit pe moca recalificare.

Acest topic a fost editat de andra_v: 24 Nov 2008, 12:21 PM