HanuAncutei.com - ARTA de a conversa!
Haine Dama designer roman

Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )

 
Reply to this topicStart new topic
> "visul Unei Nopti De Vara", poate va place...
kidoo
mesaj 2 Oct 2004, 02:46 PM
Mesaj #1


Haiduc
**

Grup: Musterii
Mesaje: 60
Inscris: 28 September 04
Forumist Nr.: 4.580




MOTO:
,, Ce sunt norii? / Decât un pretext pentru cer
Ce este viaţa? / Decât o fugă de moarte...”


Visul unei nopţi de vară


Era deja dimineaţă… Toată noaptea încercase să doarmă, dar eforturile lui fuseseră inutile: nu putea să nu se gândească cum va fi viaţa lui de acum încolo, ce se va întâmpla cu el. Viaţa lui lua acum o întorsătură bizară. Nu se mai confruntase cu ceva asemănător de unsprezece ani, de când… Nu voia să-şi amintească, era prea dureros.
Soarele ce îi gâdila chipul aproape cadaveric îi aminti că trebuie să se ridice din pat, fiindcă o lume nouă îl aştepta. Pentru câteva minute, faţa lui căpătă o mină de stupefacţie şi rămase blocat, dar îşi reveni imediat şi zâmbi cu o melancolie ironică: ,, Nu m-am obişnuit încă. O să-mi ia ceva timp…”
Camera modest mobilată era acum în deplinătate luminată de razele jucăuşe ale soarelui. Patul aflat sub fereastră ocupa un sfert din spaţiu. Pe peretele opus se afla o bibliotecă şi un birou. Cîte amintiri îi răscolea acest birou... Fusese al mamei sale şi acum era al lui. Era singurul lucru material pe care îl avea de la ea. Din când în când, îi reveneau în minte frânturi din copilăria sa – o privire, un cuvânt de alinare-, dar doar atât.
Nu de puţine ori i se întâmplase să adoarmă cu capul pe birou. În aceste nopţi visa că îl ţinea în braţe, că îl mângâia şi-i cânta, dar mereu se trezea cu acelaşi gust amar: ea nu era lângă el…
Cu toate acestea, copilăria lui fusese fericită, poate prea fericită, însă această amintire îşi lăsase stigmatul asupra acestei perioade din viaţa sa. Locuise cu bunicii de la cinci ani, de când avusese loc acel tragic accident care avea să-l marcheze pe viaţă.
Bunicii lui l-au ajutat să depăşească acele momente dificile, l-au protejat de mânia tatălui său care îl considera vinovat pentru acel dezastru… Erau momente când şi el se gândea la acest lucru!
Nici după unsprezece ani, comportarea glacială a tatălui său nu se schimbase. De fapt, nu-l mai văzuse de nouă ani: la doi ani de la moartea soţiei sale, acesta se mutase în străinătate, uitând de existenţa celor doi copii care tânjeau după o dovadă de iubire. Din fericire, bunicii lor au ştiut să le dăruiască afecţiunea de care aveau nevoie… sora lui nu înţelegea ce se întâmplase cu tatăl lor, dar el… el ştia!
Acum era singur într-un oraş neliniştit! Sora lui se stinsese acum cinci ani, doborâtă de veşnicul duşman al omenirii: cancerul, iar bunicii lui muriseră de două luni, lăsându-i ca moştenire un mic apartament în capitală.
Se gândise să-şi caute tatăl, dar a renunţat repede la această idee. Nu voia nimic de la el, nici măcar nu voia să-l vadă. Se considera orfan de unsprezece ani.
Părăsise patul cald şi stătea în mijlocul camerei. Nu-şi aducea aminte de cât timp se uita la biroul negru… Deodată, privirea-i zglobie se opri asupra ceasului de pe perete: ,, 7:10! Ce târziu s-a făcut!”
Cu nişte mişcări agere se îmbrăcă, îşi luă ghiozdanul şi plecă spre liceu.
Lumea ce i se aşternea în faţa ochilor îl captiva. De foarte mult timp nu mai simţise o asemenea euforie; sentimentele se luptau câineşte în sufletul său, nu ştia ce să facă: să râdă sau să plângă, să ţipe de fericire sau să tacă, să existe sau nu!
Mii şi mii de astfel de gânduri muriseră pe câmpul de bătălie, iar din moartea lor s­a născut unul care îi şoptea: ,, Trebuie să fii altul!”. Hotărârea era deja luată: de azi înainte va fi diferit, se va schimba.
Voia să fie demn de acea lume atât de minunată, pe care voia să o cucerească, voia să fie doar el stăpânul ei!

**

Stinse lumina şi cu un gest disperat trânti cartea pe podea. Nu mai voia să citească. Simţea oboseala cum se târăşte ca o viperă ce aşteaptă să-şi muşte prada, împrăştiindu-şi veninul, până când o să dispară şi ultimul strop de viaţă din fiinţa lui.
Crengile zbătându-se din cauza vântului se loveau de fereastră, provocându-i o stare de anxietate. Ştia că avea să se întâmple ceva… Deodată văzu cum toate cărţile citite revin în viaţa lui, defilându-i prin faţa ochilor; încercă să le alunge, dar , văzându-se ameninţate, file, foi, fraze, propoziţii, cuvinte, litere , se năpustesc toate asupra lui, înăbuşindu-l. Undeva, în depărtare, i se păru că o zări pe mama lui zâmbindu-i. La vederea acestui chip angelic, simţi nevoia să ajungă la ea…
Se trezi speriat, plin de sudoare. ,, Era doar un vis!”
Noapta era liniştită, era o linişte nefirească. De obicei, la ora aceasta oraşul era stăpânit de un vacarm total. Acum, doar un urlet răzleţ al vreunui câine mai străpungea văzduhul.
Intră din nou în pat, resemnat. De două săptămâni se confrunta cu acest vis…
Trecuseră aproape doi ani de când se mutase în acest oraş al coşmarurilor şi cunoştea deja fiecare colţişor al lui.
Entuziasmul pe care îl simţise iniţial dispăruse repede, fără urme, fiind înlocuit cu un sentiment de repulsie. Cât de diferită era realitatea faţă de prima impresie pe care i-o făcuse capitala...
Visul fiecărui adolescent din provincie e să se mute în capitală, dar nici unul nu ştie că o dată ajuns acolo, nu mai există cale de întoarcere! Capitala te metamorfozează, te face un simplu mecanism automat care acţionează fără a raţiona! El era unul dintre puţinii oamenii care nu se lăsaseră antrenaţi de această nebunie, pentru că exact asta e: o nebunie curată!
O stare de somnolenţă îi cuprinse fiinţa şi în c*rând adormi.


***

Ceasul deşteptător suna de zece minute. Se trezise, dar nu avea nici cea mai mică intenţie să-l oprească. Îi plăcea zgomotul acela subţire şi iritant al micuţului obiect! Ar fi stat toată ziua să-l asculte, fiindcă întotdeauna îl fascinaseră lucrurile insignifiante ale vieţii…, dar din nefericire trebuia să se ducă la liceu.
Cu nişte paşi mari, domoli se îndreptă spre baie şi în câteva minute era gata de plecare.
Cobora scările fără a se grăbi, cu toate că era târziu. ,,Poate ziua de azi va aduce ceva nou în viaţa mea.” Acest gând îi însenină chipul, dar nu pentru mult timp.
Ieşise în stradă. Uitându-se în jurul său, observă că totul era la fel: aceiaşi copaci, aceleaşi blocuri, chiar şi acelaşi aer impregnat de imoralitatea celor ce îl inspira. Simţea o mare aversiune faţă de chinuitoarea rutină la care era supus în fiecare zi. Mereu aceleaşi feţe posomorâte, inexpresive treceau pe lângă el. Aceiaşi oameni lipsiţi de inventivitate, de individualitate...
El nu putea, nu voia să aibă o viaţă la fel de mediocră, de morbidă ca a lor. Îi ura pe toţi acei ipocriţi care abordau o mască veselă, ascunzându-şi adevăratele sentimente. Uneori, micimea lor îl lăsa indiferent: nu erau ei vinovaţi că el era un inadaptat! Poate că el se dorea altfel decât ei şi din acest motiv ajunsese să creadă că este diferit. Dacă era aşa, înseamnă că el este adevăratul om perfid.
Pe zi ce trecea se convingea de nimicnicia vieţii sale. Faptul că exista el dovedea că lumea este lipsita de rationalitate. Ar fi vrut să dispară în neant, nimeni nu i-ar fi observat lipsa, nimeni nu i-ar dus dorul.
Nu-şi amintea cum a ajuns în autobuz. Nu putea să înţeleagă cum reuşeau acei oameni să-şi trăiască viaţa într-un mod atât de mecanic: ei nu gândeau, doar ştiau că trebuie să se scoale dimineaţa, să plece la serviciu şi să se întoarcă seara. Nimic nou în viaţa lor! Zi de zi, urmau acelaşi itinerar, până când, într-una din aceste zile, în mod iminent, viaţa lor avea să fie oprită brusc.
Fără să-şi dea seama, coborâse şi mergea în direcţia opusă liceului. Nu voia să-i suporte pe acei elevi veseli, pe acei profesori imbecili care se credeau nişte adevăraţi maeştrii ai catedrei pe care o ocupau, când de fapt nu erau decât nişte roboţi înzestraţi cu o inteligenţă falsă, pe care o lăsaseră să amorţească undeva în fiinţa lor, limitându-se la a preda ceea ce ştiau. Existau şi profesori pe care îi stima, dar erau prea puţini.
De ce să se ducă? Doar şcoala era aceea care îl făcuse să se interiorizeze, şcoala îi stăvilise mintea, îi limitase inteligenţa. ,, Şcoala, instituţia învăţământului şi a educaţiei...” Ce denumire iluzorie! Ce te învaţă de fapt această impozantă unitate a unui minister ce comite greşeli gramaticale în propriul său nume - ,,Ministerul Învăţământului şi Educaţiei”? Numai platitudini! Foarte mulţi copii care promiteau, care beneficiau de o isteţime ieşită din comun au fost demoralizaţi de dascălii lor, devenind astfel nişte molatici. Nu, nu merită să te sacrifici pe altarul şcolii! Bineînţeles, şcoala are un rol major în crearea unui fond de cunoştinţe pe care să te poţi baza, dar ea nu trebuie să schimbe caracterul unui copil, ci doar să-l modeleze! Exact acest lucru nu-l înţelegeau ei, dar EL îl ştia: acei copii excentrici pe care şcoala vrea să-i schimbe, aceia reprezintă viitorul!
El era unul dintre acei excentrici pe care umanitatea nu-i accepta! Se uita în jurul lui şi vedea cât de umili, cât de resemnaţi sunt în faţa acestui val de monotonie, de prostie care părea să stăpânească lumea şi se simţi superior: el încercase să se opună; nu schimbase nimic, dar gândul că încercase îl liniştea.
Îşi ridică privirea spre cer şi murmură încet: ,, Decât o fugă de moarte...”Se simţea fericit! Găsise răspunsul de care avea nevoie.
Paşii lui grăbiţi se îndreptau spre gura metroului. Coborî degrabă scările! Metroul venea! Primea moartea ca pe o dulce binecuvântare... în sfârşit, avea să fie liber! ,,În câteva minute, totul se va termina”. Nu va mai fi sclavul acelei lumi depravate!
,,Adio!...” Se aruncă în tunelul întunecat al metroului! Nu simţi nici cea mai mică durere!
În aer plutea un refren sinistru : ,, Decât o fugă de moarte...” !

nota: am scris aceasta povestioara cand eram in clasa a7a, cu ocazia unui concurs de creatie literara... sper sa va placa...



--------------------
to reach into ur heart, no matter where you are, i promise we will find a way...a million dreams i've dreamt in every one i've seen the face of you alone and only that of you!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Tear
mesaj 5 Oct 2004, 07:54 AM
Mesaj #2


Dregator
*****

Grup: Membri SpecialPM
Mesaje: 571
Inscris: 12 January 04
Din: Bucuresti
Forumist Nr.: 1.791



kidoo, ai talent ! Ai castigat ceva la acel concurs cu povestioara ta ? Oricum, ai castigat admiratia noastra, a hangiilor ! Nu lasa sa se piarda talentul.
Si ca un mic comentariu : pana sa ajung la ultimele paragrafe, nici prin cap nu-mi trecea finalul ales de tine. Din contra, credeam ca baiatul gasise solutia pentru viata ! Neasteptat final al unei povestiri scrisa de un copil de 13-14 ani ! Daca a fost desprinsa din experienta ta de viata, draga kidoo, iti doresc puterea de a merge mai departe ! Daca a fost doar rodul imaginatiei, iti doresc acelasi lucru : puterea de a merge mai departe ! Si de a lua ce e mai bun din viata !


--------------------
Nimic nu e intamplator
Go to the top of the page
 
+Quote Post
kidoo
mesaj 14 Oct 2004, 08:52 PM
Mesaj #3


Haiduc
**

Grup: Musterii
Mesaje: 60
Inscris: 28 September 04
Forumist Nr.: 4.580



multumesc! am luat premiul al doilea la concursul respectiv! ma cam descurajasem cand am vazut ca nu zice nimeni nimic referitor la "compunerea" mea... o sa mai scriu... sa vad ce iese! smile.gif


--------------------
to reach into ur heart, no matter where you are, i promise we will find a way...a million dreams i've dreamt in every one i've seen the face of you alone and only that of you!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Promo Contextual
mesaj 14 Oct 2004, 08:52 PM
Mesaj #


ContextuALL









Go to the top of the page
 
Quote Post
Leonard
mesaj 4 Dec 2004, 12:47 PM
Mesaj #4


Haiduc
**

Grup: Musterii
Mesaje: 99
Inscris: 2 December 04
Forumist Nr.: 5.049



E bine scrisa povestirea, dar este atat de trista. sad.gif
Pe de alta parte, e adevarat, tinerii de 16-17 ani (ca eroul povestirii) sunt destul de fragili din punct de vedere psihic si cad relativ usor prada unor depresii nervoase. Gandurile negre care-l bantuie pe eroul povestirii sunt redate cu destul realism si asta mi se pare foarte interesant, tinand cont ca autorul nu avea decat 13-14 ani cand a scris textul.
Ma intreb daca pesimismul nu este cumva puternic impregnat in gandirea tinerei generatii din Romania. Ar fi mare pacat.

In relatia cu viata, prefer optimismul combatant al lui Cosbuc:

"E-o lupta viata,
Deci te lupta
Cu dragoste de ea,
Cu dor."
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Reply to this topicStart new topic

 



RSS Versiune Text-Only Data este acum: 29 March 2024 - 05:52 PM
Ceaiuri Medicinale Haine Dama Designer Roman