 Sfera Infinita |
 |
|
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
  |
 4 Jun 2003, 02:09 PM
Mesaj
#1
|
|
 Forumistul Filosof in 2003  Grup: Membri Mesaje: 914 Inscris: 22 March 03 Din: Bistrita / Cluj Forumist Nr.: 112  |
"Călătoria, în realitate, se desfășoară înlăuntrul nostru." - Constantin Brâncuși
Strada îngustă din fața sa părea să nu se mai termine. În lumina palidă se vedeau siluetele a doi cerșetori fără adăpost așezați lângă niște cutii de carton. Noaptea făcea ca strada să aibă aspectul unui coridor din piatră... Robert ezită timp de câteva clipe, iar apoi, ca și cum ar fi înlăturat orice urmă de frică, începu să înainteze ferm spre bulevardul din capătul străzii. Nu se observa nici o mișcare, însă un murmur îndepărtat îi reaminti că orașul - chiar și noaptea - fremăta de viață. Robert nu se îndrepta spre casă, cum ar fi fost normal la ora respectivă. Simțise nevoia să iasă la o plimbare, și asta făcuse... Indiferent de cât de departe ar fi mers, simțea că trebuie să continue. Mersese deja timp de două ore, când observă un individ ciudat care se uita la o sabie japoneză în fereastra unui magazin de antichități. Bărbatul purta o mantie lungă cu glugă, această haină conferindu-i aspectul unui călugăr din Evul Mediu. Robert își aținti privirea asupra lui timp de câteva clipe, când o senzație bruscă îi imprimă o umbră de îndoială față de normalitatea situației în care se găsea. La scurt timp după aceea, bărbatul cu mantie își întoarse capul spre el. Robert nu-i putu distinge fața, deoarece tot ce se vedea sub glugă era un gol întunecat. Cu toate acestea, senzația stranie că bărbatul se uita drept spre el îi făcu întreg corpul să tremure... Bărbatul cu mantie porni spre el. În timp ce stătea, privind spre străinul care se apropia, Robert se întrebă dacă atitudinea sa era un rezultat al fricii, sau dacă rămăsese nemișcat din pură curiozitate. Acesta se opri la aproximativ doi metri de Robert. Nici acum nu i se zărea fața... "Ce vrei de la mine?" întrebă Robert pe un ton care îi trăda neliniștea. "Eu nu am venit aici să cauzez vreun rău..." îi răspunse o voce de sub glugă, cu un accent străin neașteptat. "Am venit să îți aduc vești bune..." "Vești bune? Dar eu nici nu te cunosc..." "O, ba da, mă cunoști! Dar nu ești conștient de asta..." răspunse străinul făcând un pas spre el. "Aș putea ști despre ce vești e vorba?" întrebă Robert. Urmă o pauză scurtă. "Ochi tăi trădează o perioadă de suferință care va să vină... Multă durere vei îndura. Dar văd că Lumina din ochii tăi e puternică. Vei întrece prin strălucire acea stare de suferință... Asta e vestea pe care am să ți-o dau..." "Ce suferință? Despre ce vorbești?..." "Vei afla singur când va veni timpul..." răspunse străinul. Imediat după aceea, o lumină orbitoare ieși de sub mantia sa. Asta fu tot ceea ce observă Robert, deoarece câteva secunde mai târziu, privea doar spre mantia cu glugă care acum zăcea în fața sa pe trotuar. Bărbatul dispăruse. Robert se întoarse acasă... ---< o >--- Patru luni trecuseră de la straniul eveniment. Nori grei acopereau cerul, deoarece plouase fără oprire în ultimele trei zile. Robert mergea pe stradă, când se opri brusc - se găsea în fața magazinului de antichități, deoarece recunoscu sabia japoneză... Condus parcă de o fascinație bizară, intră în magazin... La ieșire, Robert ținea sabia în mâna stângă. Nu îi era foarte clar motivul pentru care o cumpărase, însă avea sentimentul că luase decizia bună. Ceva îl făcu atunci să se uite în sus, și observă că în stratul de nori era o spărtură care se lărgea vizibil, lăsând să se întrevadă albastrul cerului senin. Exact în mijlocul deschizăturii, el observă un punct strălucitor care părea că se mărește. Cel mai ciudat aspect pe care Robert îl percepu era că deschizătura se găsea chiar deasupra sa. Găsi acest lucru oarecum mulțumitor. Punctul strălucitor devenise destul de mare. Și se apropia... Era o sferă! Dar mai important - se îndrepta spre el. Robert o luă la fugă, dar pe măsură ce se apropia de sol, sfera își schimba traiectoria pentru a-l putea urmări pe el. În câteva clipe, îl ajunse din urmă, iar Robert fu absorbit în interiorul acesteia, ca și cum sfera ar fi fost lichidă. ținea încă sabia în mâna stângă... Imediat după ce îl "captură", sfera deveni solidă. Era în continuare transparentă, dar devenise rece la atingere. Cu toate acestea, nu părea să-și fi păstrat proprietățile de mai devreme, deoarece se solidificase instantaneu după ce Robert ajunsese înăuntru... Fu nevoie de câteva minute pentru ca Robert să se calmeze, dar într-un târziu reuși, încercând ulterior să privească problema rațional. Era doar un singur lucru de care putea fi sigur: era prizonierul unei sfere... O sferă care stătea acum nemișcată în mijlocul străzii. Lumea începuse să se adune fascinată în jurul ciudatului obiect. Robert îi putea vedea prin sferă, și mai mult decât probabil, și cei de afară îl puteau vedea pe el... Primul lucru care îi trecu prin minte fu să găsească o cale de ieșire. Își dădu seama atunci că avea la el sabia pe care o cumpărase mai devreme. Încercă să spargă învelișul protector al sferei cu vârful sabiei. În mod surprinzător, când Robert trase sabia înapoi, observă că partea care străpunsese sfera dispăruse, ca și cum cineva sau ceva ar fi retezat-o. Dar nu văzu vreo dovadă a acestui lucru de partea cealaltă a sferei. Era ca și cum lama sabiei fusese "înghițită". Își dădu seama atunci că orice putea trece prin învelișul sferei, în afară de el, și că tot ce trecea prin sferă nu avea să mai apară de cealaltă parte. Nu trecu mult timp pentru a afla că același lucru se întâmpla cu toate obiectele care ar fi trebuit să străpungă suprafața sferei din exterior, deoarece mulțimea adunată afară depunea eforturi pentru a-l scoate de acolo. În momentul în care un obiect atingea sfera, era absorbit de suprafața transparentă a acesteia, moment urmat de o unduire a suprafeței sferei care se răspândea pe întreaga suprafață, amortizându-se treptat. Asta făcea imposibilă orice încercare de a sparge sfera din exterior... Un gând bizar din mintea lui Robert se transforma treptat în realitate, și asta îl preocupa mult mai mult decât orice încercare de a scăpa... "Cum voi putea respira închis aici?! Ce-o să fac atunci când se va termina aerul?" se gândi el. Nu găsi nici un răspuns. Tulburat profund, Robert realiză că se găsea în interiorul unui lucru pe care nu era capabil să-l înțeleagă în întregime, și se găsea acolo pentru un motiv pe care nu îl putea descoperi singur... ---< o >--- Mulțimea de afară creștea simțitor. Pe lângă cei care trecuseră pe acolo din întâmplare, Robert observă poliția, salvarea, reprezentanți ai posturilor de radio și televiziune, și chiar și armata... Dar toate astea se întâmplau în lumea din exterior. În tot acest timp, în interiorul sferei devenea din ce în ce mai cald, iar cantitatea de oxigen scădea treptat. Robert își dădu seama că nu putea să respire normal. Gânduri treceau de-a valma prin mintea lui. Trecea printr-o stare inedită... Durere. Ură. Confort. Suferință. Slăbiciune. Bucurie. Frică. Fericire. Iubire. Moarte. Beatitudine. Robert adormi... ---< o >--- Când deschise ochi, văzu din nou mulțimea. Încercă să inspire adânc și realiză uluit faptul că aerul nu numai că era respirabil, dar părea să aibă o prospețime plăcută pe care nu o mai simțise până atunci. Era tot în interiorul sferei, dar simți că nu are de ce să-și facă griji în privința aerului... Era ca și cum sfera ar fi avut grijă de el. Îl proteja, îl hrănea, îi punea la dispoziție toate elementele necesare vieții. Nu mâncase în tot acest timp, dar nu îi era deloc foame... Pentru câteva clipe, se simți în siguranță... ---< o >--- Pustietate... Senzația că era singur îl copleșea, chiar dacă sute de oameni se găseau la doar câțiva metri de el, uitându-se mirați la sfera care stătea acolo, în fața ochilor lor... Observă că vorbeau unii cu alții, dar nu auzea nimic. Tăcerea cuprinsese întreaga sferă. Robert își aduse aminte de încercările disperate de a se adresa mulțimii din exterior, în speranța că va fi auzit de cineva, dar își dăduse repede seama că aceste încercări nu își aveau rostul. Acum stătea acolo, singur... Sfera devenise mai mult decât o sferă; se transformase într-o închisoare... Închisoarea lui... O închisoare care avea grijă de el... O închisoare din care nu putea ieși... Chiar dacă mulțimea îi dădea o falsă impresie a vieții, el știa că acolo, în interiorul sferei, existența era complet diferită de orice își puteau imagina cei din exterior... Se simțea ca și cum ar fi fost legat printr-o vrajă. Era condamnat să rămână acolo pentru totdeauna? Ce însemna asta?... Greșise cu ceva? Merita el tot ceea ce i se întâmpla? Sau era un drept pe care îl câștigase?... Robert încercă să scape de acest sentiment. Dar realiză că era incapabil, o senzație pe care o găsi profund dezamăgitoare. Adormi pentru a doua oară, cu senzația stânjenitoare că sfera începuse să se contracte... ---< o >--- Visa... Era primul său vis de când sfera îl transformase într-un captiv. Simți o dorință arzătoare de a împiedica sfera să se contracte. Și mai mult decât atât, simți că dorința lui era de fapt o energie pe care o putea controla. Când se trezi, avu senzația vagă că sfera își mărise dimensiunile... Era noapte, dar mulțimea de afară părea să păstreze o mărime invariabilă. Robert nu se simțea la fel de singur ca mai devreme. Visul îl uimise. Încercă să vadă dacă dorința sa putea să facă sfera să-l elibereze, dar efortul său se dovedi a fi un eșec. Își dorea să fie liber, și se gândea că libertatea era singurul lucru pe care sfera îl împiedica să-l atingă. Robert începu atunci să se gândească la toate persoanele pe care le cunoștea. Le va mai vedea vreodată? Va mai vorbi cu ele?... Le va mai atinge?... Dacă nu, ce avea să se întâmple cu el?... Acesta fu primul moment în care se gândi la viața sa din interiorul sferei ca fiind permanentă. Și se simți mulțumit cu acest gând... Nu îi era frică de ceea ce s-ar fi putut întâmpla. Nu regreta viața pe care o avusese în afara sferei pe cât ar fi trebuit teoretic să o facă... Privi răsăritul. După aceea, Robert se simți din nou cuprins de oboseală, și adormi pentru a treia oară... ---< o >--- Era înconjurat de lumină. Își aminti atunci de cuvintele străinului, care îi vorbise despre Lumina din ochii săi. În acel moment, se simți protejat. Protejat de sferă, de Lumină, și de el însuși... "Eram convins că vei întrece prin strălucire acea stare de suferință...", se auzi o voce din neant. Era vocea străinului pe care îl întâlnise nu cu mult timp în urmă. "Bine ai venit! Acesta este locul-fără-de-întoarcere. Ai ajuns la capăt. Bucură-te acum..." ---< o >--- Vocea dispăru, iar lumina care îl înconjura se dizolvă treptat. Era din nou în interiorul sferei, și acum o putea simți peste tot în jurul său, ascultându-i fiecare dorință. Se uită afară, și văzu stele. Și undeva, nu foarte departe, văzu o altă sferă. Era o sferă albastră, strălucitoare. Era Pământul!... O stare de calm desăvârșit îl învălui. Sfera începuse să se extindă în toate direcțiile. Iar în timp ce acest lucru se întâmpla, Robert se găsea în centrul ei... Nu atingea sfera. Nu era nevoie... Gândurile sale făceau sfera să se miște. Iar aceasta se deplasa cu viteze uimitoare. Dar asta era dorința lui Robert, și sfera știa... Mintea lui nu avea margini. Dintr-o dată, totul deveni clar: străinul, sabia, sfera, Lumina din ochii săi. O stare sublimă de beatitudine îl cuprinse... În acel moment, deveni Stăpânul Sferei sale Infinite. Era Liber... -------------------- Dintre cei care nu spun nimic, putini sunt cei tacuti.
|
 |
 
|
|
|
Versiune Text-Only | Data este acum: 18 April 2024 - 11:21 PM |