„« Principiile generale de drept sunt prescriptiile fundamentale care au canalizat si facilitat crearea dreptului, cum este in prezent, precum si a dreptului penal, cat si aplicarea sa.Altfel spus, prin principiile dreptului ¡Vca atare- se traseaza linia directoare pentru sistemul juridic ¡Vfara ele dreptul neputand fi conceput-, iar ca o a doua caracteristica, aceste principii au rol si in administrarea justitiei. Din cele spuse pana acum rezulta ipso factum ca cei insarcinati cu aplicarea dreptului, trebuie sa cunoasca nu numai ¡§litera legii¡¨, ci si ¡§spiritul¡¨ sau, iar principiile de drept alcatuiesc chiar ¡§spiritul legii¡¨. Omul de drept trebuie sa constate nu numai ¡§pozitivitatea¡¨ legii, el trebuie sa-si explice si ratiunea existentei sale sociale, suportul social al dreptului, adica legatura sa cu valorile sociale. In fine, in cazuri determinate, principiile de drept ¡Vin cazul de fata de drept penal- tin loc de norma de reglementare, atunci cand, intr-o cauza civila ori comerciala, legea tace, judecatorul solutionand cauza pe baza principiilor de drept, cu caracter general.

„« ¡§Nimeni nu stie de unde vin legile, ele sunt vesnice ¡§, scria Sofocle in Antigona. Constatam, deci, tendinta de scoatere a dreptului din ratiunea pura a omului si atribuirea lui unor cauze evolutive, pur istorice. Baza dreptului penal, cat si a dreptului in sine, si a principiilor sale isi gaseste realitatea in constiinta generala a poporului, el nu este un produs arbitrar pe care intelepciunea omeneasca il creeaza. Mai tarziu, inspre sfarsitul sec. al XIX-lea, Stammler neaga autoritatea oricarui principiu juridic, considerand continutul dreptului ca special si particular dupa timp si loc. In conceptia sa, dreptul ar fi doar un ¡§concept cultural¡¨, un agent care pune in acord valoarea cu realitatea. Intr-adevar o norma juridica este de valoare, daca se ridica la nivelul obiectiv al realitatii sociale. Din aceasta cauza avem nevoie de principii si concepte, fie ele sociale, juridice ori morale, dar aflate in interdependenta, prima notiune de a doua, si ¡§dupa masura¡¨, asa cum bine afirma Eugeniu Sperantia. Spre deosebire de E. Sperantia, Immanuel Kant considera ca: ¡§ Principiile trebuie intemeiate pe concepte, si nu viceversa. Aceste concepte, daca trebuie sa devina subiectiv practice, nu trebuie sa se opreasca la legile obiective ale moralitatii, ci trebuie sa considere reprezentarea lor in legatura cu omul, cu individul¡¨. Dar, ¡§De concepte ¡Vscria Al. Valimarescu - ne servim, in masura in care ele nu sunt utile¡¨. Sublinierea este necesara intrucat exista pericolul ca ele sa se detaseze treptat de scopul lor firesc si sa exercite un fel de tiranie asupra gandirii, indreptand-o de realitate.

„« Principiile de drept ¡V in generalitatea lor - sunt extrase din dispozitiile constitutionale sau sunt deduse pe cale de interpretare. Principiile sunt rodul unor activitati de cercetare stiintifica si, bineanteles, au prin aceasta gradul lor de subiectivitate, desi in continutul lor ele raspund unor necesitati care se impun, esential, legiuitorului. Astfel, in lumina celor prezentate, consider ca principiile strict juridice de drept penal n-ar fi pe deplin definite daca nu as mentiona, intrepatrunse cu cele de penal, principiile de drept ce acopera o sfera a socialului mai mare, punandu-se amprenta socialului pe juridic, cum este normal, deoarece ¡§eo ipso¡¨ principiile de penal isi trag seva din social, ele fiind concepute astfel incat sa sprijine indivizii din cadrul societatii, prin intermediul sanctiunii cand situatiile o cer.

1. Un prim principiu ce trebuie amintit si lamurit este cel al libertatii si egalitatii, deoarece fara aceste componente fundamentale, in fapt, n-am mai vorbi de celelalte principii de drept penal. Intr-o societate democratica, organismul care dispune de forta si decide cu privire la intrebuintarea ei este statul. Tot statul garanteaza juridic si efectiv libertatea si egalitatea indivizilor, adica procedeaza la propria limitare. Asa cum arata Hegel, ideea dreptului este libertatea, iar pentru ca ea sa fie ¡§simtita¡¨ intr-adevar, libertatea trebuie sa fie cunoscuta atat in concept, cat si in existenta in fapt a ei. Libertatea inseamna substanta si determinarea dreptului, iar sistemul dreptului este domeniul insusi al libertatii infaptuite.

¡§Fiecare individ are dreptul la viata, la libertate si la siguranta personala¡¨, stipuleaza art.3 din Declaratia universala a drepturilor omului.
Fundamente ale vietii sociale, libertatea si egalitatea trebuie sa-si gaseasca expresia juridica in dreptul penal. Aceste concepte, in ziua de azi, trebuie considerate drept principii fundamentale, din orice ramura de drept, deoarece ele consacra valori intr-o unitate ce tine de insasi mersul vietii sociale.
Nu poate exista egalitate decat intre oameni liberi si nici libertate decat intre oameni a caror egalitate este protejata de lege. Egalitatea priveste echilibrul vietii, iar libertatea priveste capacitatea oamenilor de a actiona fara bariere. Jhering prezenta sublim intr-una din cartile sale ca pentru a stabili ca omul e o fiinta libera, ca are dreptul la libertate, au trebuit mai multe sacrificii si sfortari ca pentru a stabili ca Pamantul se invarteste in jurul Soarelui, si nu invers, cum se aprecia cu 500 de ani in urma.

Ca sa se realizeze pe deplin libertatea sociala trebuiesc inlaturate toate barierele si discriminarile ce persista, si azi, in calea asigurarii sanselor egale de manifestare si progres pentru toti oamenii. Astfel, in aceasta imagine, Montesquieu afirma: ¡§Libertatea este dreptul de a face tot ceea ce ingaduie legile; iar daca un cetatean ar putea sa faca ceea ce ele interzic, el nu ar mai avea libertate, pentru ca si ceilalti ar putea sa faca la fel¡¨. Libertatea si egalitatea sunt unidimensionale, adica au un singur inteles; insa chiar daca libertatea este una singura, caile sale de manifestare sunt numeroase: libertatea religioasa, libertatea cuvantului, libertatea presei etc. La intrebarea: ¡§Ce este libertatea?¡¨, Bastiat raspunde: ¡§Este ansamblul libertatilor¡¨. Intr-adevar, consider ca libertatea trebuie sa fie inteleasa de fiecare om in adevarata ei insemnatate, doar asa ea devine o conditie pentru ca fiecare sa-si poata construi propria personalitate. Momentul sau (al libertatii, na) esential este alegerea propice de a ne construi pe noi insine: ¡§Nu avem ¡Vscria remarcabil Jean Paul Sartre- nici inapoia noastra, nici inaintea noastra justificari si scuze. Este ceea ce as exprima spunand ca omul este condamnat sa fie liber. Condamnat pentru ca el nu s-a creat pe sine insusi si, de altfel, deoarece el este responsabil de tot ceea ce face¡¨. Aceasta idee sartriana a ¡§condamnarii prin libertate ori la libertate¡¨, care in prima instanta pare paradoxala, merita de discutat asupra ei. Astfel, ca o prima idee, daca urmam logica elementara, intr-adevar omul, ca entitate bio-psiho-sociala, nu avea cum sa se creeze, dar la fel pare ilogica ideea ca din non-materie s-ar fi putut naste materia, adica el omul.

*$* [ARGUMENTE FILSOFICE] ( „` )

Astfel, in alta ordine de idei apar trei necunoscute in ecuatie care cer rezolvarea: fiinta, nefiinta si ambele la un loc. In primul rand daca s-ar admite fiinta (ca fiind omul), aceasta poate fi eterna, creata sau ambele la un loc.

¡V1- Daca este eterna, ea nu are inceput, deci nu este limitata, adica nu este nicaieri, deoarece un loc in care ar exista ar limita lucrul pe care l-am acceptat initial ca nelimitat.

¡V2- Daca fiinta este creata, atunci ea provine din fiinta, lucru care nu se poate, caci fiinta (cum am demonstrat anterior) ar fi infinita, iar ceea ce este infinit nu poate crea ceva ce-l poate limita. Fiinta nu poate proveni din nefiinta caci din ceea ce nu exista nu poate iesi nimic.

¡V3- Fiinta, apoi, nu poate fi eterna si creata in acelasi timp, fiindca cele doua conditii se anuleaza reciproc. Apoi, in al II-lea rand nefiinta, nu poate fi acceptata, fiindca ceea ce este nu poate sa nu fie. Este absurd ca acelasi lucru sa fie si sa nu fie in acelasi timp.

Se ajunge, astfel, la primul principiu al gandirii rationale: principiul identitatii, la care sunt sigur ca J. P. Sartre s-a referit. Apoi, in al III-lea rand, ca finala idee, fiinta si nefiinta nu pot coexista. Daca nefiinta ar exista, ea ar fi totuna cu fiinta, ceea ce este absurd.

*$* [ARGUMENTE FILSOFICE] ( „^ )

Asadar, teoria lui J.P.Sartre este partial ambigua, daca nu utopica, deoarece omul daca a fost considerat drept fiinta libera, aceasta virtute ¡Vlibertatea- nu i se putea acorda in urma unei condamnari, ce aduce cu sine represiunea, insa ideea de responsabilitate, sunt sigur ca este pe deplin acceptata, fiindca doar in luarea responsabilitatii actiunilor intreprinse, omul va putea vreodata sa fie liber, cu adevarat.

In conditiile societatii de azi din Romania, caracterizata printr-o explozie fara precedent a raporturilor interumane, libertatea isi afirma adevarata sa fata, prin numeroasele sale garantii juridico-statale. Astazi se socoteste, ca un adevar unanim admis, ca o societate civila are trei drepturi, absolut necesare: securitatea persoanei, libertatea individului, proprietatea. In aceasta triada proprietatea apare ca un adevarat fundament al spiritului independent, fiindca fara libertate economica nu poate exista nici o libertate.

----------------------------------partea intai