Aia a fost scaparea mea.
Da, si Australia si Canada inca sunt manuite DIRECT de catre Lizuca din UK.

He he, a fost cît pe ce să devină republică prin referendum ... şi la fel şi Canada - mă rog, partea din ea care se cheamă Quebec.

Cred că şi Noua Zeelandă are acelaşi statut juridic, deşi n-am fost niciodată sigur de asta.

Să mai notăm că azi e 30 decembrie, Ziua Republicii - se împlinesc 61 de ani de la prclamarea Republicii în România ... deşi, dacă stai să te gîndeşti, tradiţia e mai veche ... în Moldova şi Muntenia cel puţin era obiceiul ca boierii să-l aleagă pre domn din rîndurile lor, pe viaţă, desigur. Doar că aceşti voievozi-preşedinţi aveau mandate scurte, de 1-32 maxim 5-6 ani, iart la pierderea funcţiei pierdeau uneoir şi averea + capul. Ăştia trei preşedinţi contemporani, care fuseră după 1947, au scăpat totuşi neciuruiţi (cu excepţia lui Ceauşescu desigur)

Un text anti-dinastic al lui I.L.Caragiale:

Şarla şi ciobanii


(Poveste)

Acum vro şeapte sau opt ani,
Nişte ciobani
Căutau să pripăşească
Un dulău, ca să păzească
Pe oi
De lupi. - Vai de noi!
Vor zice-ndată unii liberi-cugetători:
N-are să vie-o vreme
Când oile să n-aibă de lupi a se mai teme?
Zău, după mine, de multe ori
Cugetătorii-liberi sunt
Fiinţe prea ciudate;
O clipă nu te lasă s-ai parte decuvânt.
Să n-apuci, din păcate,
Să-ncepi cu dânşii vorba, c-apoi să te mai ţii
Sute şi mii
De cugetări înalte şi reflectări profunde
De mult rabd, îns-acuma voiesc a le răspunde
Da, domnii mei,
Cu prea mare dreptate
Aveţi cuvinte de pietate
Pentru miei...
Sau oi... dar, docamdată,
Liberi-cugetători,
Ascultaţi povestea cu ciobanii; ori...
Eu voi tăcea ca să v-ascult.
Nu zău! îmi place foarte mult
S-aud palavre lungi şi late,
Şi despre-aceasta probe pot da necontestate:
La Cameră sunt nelipsit.
Şi, la tot ce s-a vorbit
În Atheneu
Eu
Am fost cel mai fidel dintre auditori.
Fac haz pe oratori...
Dar... să lăsăm acestea,
Şi povestea
Începută să urmăm:
Ciobanii noştri, aşadară,
Plecară
Dulăul să-şi găsească.
Umblară cât umblară
Şi detere-n sfârşit
D-o javră jigărită,
De foame leşinată, cu părul năpârlit.
Cum îi văzu,
Potaia-afurisită
Îşi puse coada-ntre picioare, făcu trei tumbe şi-ncepu
Să se tăvălească,
Să se linguşească,
Să chelălăiască,
Ca toţi câinii nemţeşti
Când, leşinaţi de foame, doresc să-i miluieşti.
Li se făcură milă de şarlă: o chemară,
Şarla-i urmă,
Şi-astfel cu toţi plecară.
O duseră la stână şi şarl-aci jură
Pe lege. - Cum se poate?
Dar şarlele n-au lege, ş-arfi de necrezut,
Veţi zice; fugi d-acolo! -Ştiu bine-aceste toate,
Dar iacă s-a putut!
Şarla jură pe lege, onoare, conştiinţă,
Nu râdeţi de,... să fie un câine de credinţă.