Of, n-am pace deloc cu voi Ca sa nu ramana problema suspendata, era vorba de hipodromul vechi (nu stiu de ce se cheama asa, ca parca nu exista unul mai nou )

O poza, ceva?

Check your private messages

Pe stanga e tribunalul, cumva?

In centru este Biblioteca Nationala (BNR)...

Fotografia e facuta pe strada Smardan. In fata este Biblioteca Nationala, iar in stanga BNR (Banca Nationala).

Acest topic a fost editat de abis: 24 Feb 2005, 09:34 AM

dap. nu a fost foarte greu, nu?

Muzeul muzicii, cred... Pe calea Victoriei.
Dar nu-s sigur.

da, este Muzeul George Enescu
urmeaza...


Acest topic a fost editat de Corydalis: 24 Feb 2005, 02:00 PM

Si eu cred ca e pe Calea Victoriei, dar nu stiu ce e...

Sala Palatului, in dreapta unde-s coloanele e o librarie mare acum (era biroul Consiliului de Stat pe vremuri) si dupa colt e magazinul Muzica. Biserica se cheama Cretulescu parca.

Da. Ai dreptate Misti. Este biserica Cretulescu in dreapta. Se mai vede un pic din Muzeul National de Arta in stanga, iar in centru Cladirea Senatului. In spatele coloanelor din dreapta e o librarie Humanitas, printre altele.

Nefertiti, si tu ai intuit bine mai devreme, legat de acea cladire, care este pe Calea Victoriei

Acest topic a fost editat de Corydalis: 24 Feb 2005, 09:14 PM

Ce Biserica este prezentata in imaginea de mai jos?

Asadar?

imi pare rau, dar imaginea nu o pot asocia cu nimic

Prima reactie a fost sa zic ca-i biserica de la Gradina Icoanei, dar ... nu-i ea!

Mihai, pana la urma unde este biserica din imagine?
Mor de curiozitate

Acest topic a fost editat de Olaf: 24 Aug 2005, 06:28 PM

Bucurestiul este un oras infect! Blocuri sunt triste, unele mai au putin si cad, oamenii sunt isterici si foarte reci, strazile sunt murdare si pline de gropi, dimineata este un trafic infernal, te blochezi din 3 in 3 minute (asta din cauza faptului ca semafoarele sunt corelate ingrozitor si cei care ar trebui sa se ocupe de asta nu fac asta pentru ca le e prea lene) si natura (ce a mai ramas din ea) parca abia mai suporta oameni care o distrug in fiecare zi...aaa...sa nu mai vb de poluare...
Eu sunt din Bucuresti si cu toate astea nu as putea sta departe de el...pentru totusi are farmecul lui intr-o oarecare masura...

noroc cu ultima fraza, caci altfel puteam sa jur ca nu esti din Bucuresti daca poti face aceste afirmatii care, de altfel, nu zic ca nu sunt in mare masura adevarate. dar asta e! cu toate neajunsurile lui, Bucurestiul este, pentru cei care-l cunosc cu adevarat, plin de farmec si, pentru ca tot a venit vorba, am sa postez aici un eseu despre Bucuresti in care o sa va spun exact ceea ce cred si simt pentru Bucuresti... nu va mirati, e putin altfel

Bunului Bucur, cu dragoste…
Strãnepoata

Dragii mei, pentru cã-mi sunteti cu adevãrat dragi si mai ales simpatici, vã voi lua cu mine la plimbare. Si pentru cã afarã este foarte cald si soarele strãluceste puternic, am sã vã rog sã vã imbrãcati cât mai lejer. Tu, draga mea, sã-ti pui o pãlãrie cu boruri largi pe cap, sã-ti impletesti flori in pãr, sã-ti prinzi la gât un sirag de margarete si sã-ti desenezi o inimioarã pe sânul drept, iar tu, dragul meu, leagã-ti pãrul la spate, scuturã-ti fânul din barbã si pune-ti bentita pe frunte. Dacã vreti, putem merge si desculti, cãci asfaltul incã nu e chiar atât de distrus si nu ne vom zgâria tãlpile. Poate doar ne va frige, putin si plãcut precum nisipul fin de la malul mãrii, bitumul proaspãt asternut asearã. Insã vã voi ruga sã renuntati la ochelarii de soare, nu de alta, dar vreau sã vedeti cu lumina ochilor vostri, nedistorsionatã si neschimbatã de o sticlã fumurie, ceea ce vreau sã vã arãt. Asadar…

Vom lua tramvaiul 14 de la intersectia lui Pantelimon cu Dimitrov, chiar din dreptul restaurantului “Brates”. Acest restaurant, in realitate doar un birt, a fost mereu locul in care târgovetii si precupetii, cumpãrãtorii si vânzãtorii, orãsenii si tãranii fac un popas binevenit inainte sau dupã ce merg la piatã, la Obor, unii pentru a-si vinde marfa si ceilalti pentru a-si umple cãmãrile. Câtiva mici bine rumeniti pe grãtarul cu cãrbuni, câteva halbe cu bere inspumatã sau un toi de tuicã de prunã, tare si aromatã, un schimb de impresii si pãreri legate de mercurialul pietii si ultima etapã la fotbal, iatã reteta perfectã pentru a incepe sau a incheia o zi cu folos. Dar uite cã soseste si tramvaiul nostru. Stati linistiti, bilete vom lua chiar din tramvai, direct de la taxatoare: 25 bani la clasa a II-a si 30 de bani la clasa I-a. Eu zic sã mergem cu al doilea vagon. Este mai pitoresc, cu scaunele sale din lemn si cu mânerele din plastic ce atârnã de barele montate jur imprejurul plafonului. O sã ne cam zdruncine putin in curbe, dar vatmanul e meserias si nu-i nici-un pericol.

Trecem pe lângã Foisorul de Foc, cândva cea mai inaltã clãdire din oras, foisor al pompierilor care, din virful lui, puteau vedea orice incendiu ce ar fi izbucnit intr-una din mahalalele orasului si interveni cu promtitudine. Astãzi, foisorul este doar un interesant muzeu al altor vremi de care putini isi mai aduc aminte. Ocolim pe lângã Piata Traian, coborâm pe Cãlãrasi si iatã-ne ajunsi la Biserica Sfânta Vineri, unde si coborâm din tramvai. Dragii mei, aceastã bisericã, frumoasã si impunãtoare, asemeni tuturor bisericilor bizantine, este una din cele mai dragi credinciosilor din toatã tara. Românii de peste tot vin aici sã se inchine, sã se roage divinitãtii si sã aprindã lumânãri pentru rezolvarea problemelor lor, pentru sãnãtatea celor dragi si, nu in ultimul rând, pentru odihna celor dusi. Orice român, din orice colt al tãrii, odatã ajuns in oras, considerã treaba incheiatã abia dupã ce si-a fãcut cumpãrãturile in Piata Obor sau in Piata Unirii, apoi a aprins o lumânare si a sãrutat icoanele din Biserica Sfânta Vineri. Dar dacã tot am ajuns aici, haideti sã traversãm, sã ne oprim la gogoseria din colt si sã mâncãm cite o gogoasã fierbinte, pudratã bine cu zahãr vanilat - 1 leu bucata si sã bem câte un pahar cu sirop de visine, cu sifon - 50 de bani paharul. Gata? Scuturati-vã zahãrul de pe buze si de pe piept, lingeti-vã discret degetele si haideti mai departe. De acum incolo vom merge pe jos.

Traversãm prin Piata Unirii, unde ne facem loc cu coatele printre oameni si printre tarabele incãrcate cu fel si fel de bunãtãti: legume si verdeturi proaspete, fructe apetisante, oale si farurii din lut, gãini, rate si curcani zgomotosi, ouã, brânzã, lapte si smântânã, papagali si soricei albi, seminte si flori multicolore si, dupã ce reusim sã scãpãm de imbietoarele indemnuri de a gusta si cumpãra din toate mãrfurile ce ni se ivesc in cale, ajungem de cealaltã parte a pietii, in dreptul Hanului lui Manuc. V-as invita la o bere rece si o clãtitã, dar Hanul este periculos, odatã ce ai intrat in curtea lui, cu greu mai poti scãpa de vraja secolului trecut si riscãm sã plecãm acasã cu trãsura, dupã ce vom pierde notiunea timpului, si sã ajungem la Curtea Veche, unde toti ne vor privi ca pe niste fantasme dintr-o lume ce va sã vinã… In stânga noastrã, de cealaltã parte a cheiului Dâmbovitei, cea cu “apã dulce, cãci cine-o bea nu se mai duce”, este Dealul Mitropoliei, Mitropolia, Spitalul Brancovenesc si cartierul cu frumoase case vechi, cele mai multe construite intre cele douã rãzboaie, in centrul cãrora se aflã Piata Cosbuc.

Insã nu ne vom abate de la drum, cãci vreau sã vã duc cãtre bãtrânul Cismigiu. Asa cã o luãm pe Gabroveni, o tãiem pe Lipscani si ajungem chiar la magazinul “Victoria”. Dar pânã acolo, dragii mei, vreau sã ne plimbãm putin pe Lipscani, una din cele mai vechi strãzi comerciale ale orasului. Ingustã si flancatã de clãdiri vechi, cu o arhitecturã deosebitã, pe aceastã stradã gãsesti ce nici cu gândul nu gândesti: magazine cu haine si incãltãminte pentru toate gusturile si toate buzunarele, rochii de mirese, costume de schi si de baie, instrumente muzicale, farmacii cu produse tehnico-sanitare, librãrii, ateliere pentru geamuri si oglinzi, rame de ochelari, bijuterii, cofetãrii si, mai ales, misterioasele consignatii. Pe zecile de strãdute ce intretaie Lipscaniul sunt mici magazine, ale cãror camere intunecoase si scãri intortochiate te transportã intr-o altã lume… o lume uitatã, o lume a cãrtilor vechi, prãfuite, ingãlbenite si pline de cari, a mobilierului stil Ludovic si a tablourilor in ulei - portrete si peisaje - cu semnãturi ale unor pictori de care nu am auzit niciodatã; colectii numismatice, vase de bronz si de aramã, bijuterii de argint, masini de cusut, sãbii si arme de foc, fotografii din secolul trecut… toate acestea adunate in aceste mici magazine, ascunse parcã privirilor necunoscãtorilor, magazine ce reprezintã, fãrã indoialã, raiul oricãrui colectionar, indiferent de obiectul colectiei sale. Revenim cu greu la lumina orasului si, cu mirosul acela specific de vechi persistându-ne incã in nãri, trecem pe lângã sediul Bãncii Nationale si ajungem pe Calea Victoriei, in dreptul magazinului “Victoria” - “50 de magazine intr-unul singur!” - asa cum scrie mare pe una din laturile lui. Intrãm in magazin, nu de alta, dar meritã incercate noile scãri rulante, ultima minune a tehnicii in folosul omului grãbit, obosit sau prea bãtrân pentru a urca si coborâ scãrile tocite si inalte ale clãdirii, minune ce a pãtruns si la noi, pentru prima oarã, in acest magazin. Ce grozãvie !!! Dacã nu esti atent si nu pui piciorul la timp pe treapta potrivitã, te poti impiedica si cãdea, spre hazul tuturor celor din jur si, mai ales, spre amuzamentul zecilor de copii veniti din tot orasul pentru “a se da cu scãrile rulante”.

Ei, gata! nu avem timp de cumpãrãturi, asa cã mergem mai departe, pe Calea Victoriei. Lãsãm in stânga sediul Politiei si Casa de Modã, apoi traversãm bulevardul Gh. Gheorghiu Dej. De o parte si de alta a Cãii Victoriei stau, prietene de ani de zile, clãdiri cu semnificatii aparte. Pe partea stângã trecem pe lângã Casa Armatei, in spatele cãreia pe o strãdutã, se aflã Teatrul Mic si draga mea terasã “Berlin”; apoi Teatrul de Comedie si Palatul Telefoanelor, inalt si impunãtor, cu zeci de antene ciudate; mai traversãm o stradutã si ajungem la magazinul “Muzica”, singurul in care, cu putin noroc, putem gãsi un L.P. valoros si o chitarã adevãratã. In dreapta noastrã, “Magazinul Copiilor”, magazin de la care, cred cã nu existã copil in oras sã nu-i fi cumpãrat pãrintii, cel putin o datã, haine, pantofi si jucãrii. Apoi restaurantul si cofetaria Capsa, fostã cafenea a scriitorilor, Teatrul Odeon si Teatrul Tãndãricã, in dreptul cãruia o multime de copii, insotiti de pãrinti, asteaptã, cuminti si rãbdãtori, sã intre in sala magicã in care pãpusile prind viatã, intr-o lume a povestilor inteleasã doar de ei. Trecem de Pasajul Arhitecturii, nu inainte insã de a sta la un rând imens pentru a cumpãra câte un sandwich cald cu suncã presatã si câte 100 de grame de alune prãjite. Mai stãm pret de o cafea si o tigare “la varice” si putem merge, cu forte proaspete, mai departe. Ajungem si la Biserica “Cretulescu”, ridicatã de fiica domnitorului Constantin Bâncoveanu si familia ei. Este o bisercã micã, dar picturile ce impodobesc peretii interiori sunt de mare valoare, cu o incãrcãturã emotionalã si o frumusete aparte ce te fac, numai privindu-le, sã te simti mai bun si mai aproape de Dumnezeu. Alãturi de bisericã se aflã Palatul Regal, palatul in care a locuit familia regalã a României si in care, acum, mai putem doar admira cele mai valoroase opere de artã din tarã, reunite intr-un mare muzeu. Dar asta o vom face altãdatã, dragii mei, poate intr-o zi de iarnã friguroasã, nu azi, când soarele strãluceste asa de tare si Cismigiul ne asteaptã. In fatã, peste drum de palat, este sediul Bibliotecii Nationale si alãturi, frumosul Ateneu Român, construit cu ajutorul nepretuit al tuturor locuitorilor orasului, indemnati sã participe la ridicarea acestui edificiu de culturã prin vestitul indemn “Dati 1 leu pentru Ateneu!”. Muzicieni de renume si de mare valoare au incântat, in sala Ateneului, strãjuitã de portretele marilor domnitori români, generatii intregi de ascultãtori melomani. Dar noi vom coborâ pe lingã Biserca Cretulescu, lãsãm in dreapta Palatul Regal si marea Salã a Palatului, salã in care am vãzut multe spectacole de teatru, filme, concerte, dar in care au avut loc si conferinte “importante”… Mai traversãm o strãdutã, trecem pe lângã magazinul tuturor bãrbatilor - “Adam” si, in sfârsit, iatã-ne ajunsi in Cismigiu !

Dragul si bãtrânul Cismigiu! Imediat ce vom pãsi pe aleile lui, o rãcoare plãcutã va pune stãpânire pe noi. In fata noastrã se deschid zeci de alei ce ne poartã, ca intr-un mare labirint, printr-o lume minunatã si calmã, ruptã de tumultul citadin ce o inconjoarã, o lume in care timpul stã pe loc. Copacii bãtrâni, cu rãdãcini groase ce sparg asfaltul si coroane imense, ce se unesc deasupra noastrã ca o adevãratã boltã, privesc, cu ingãduinta si intelepciunea celor trecuti prin vreme, la fiintele mãrunte si trecãtoare ce forfotesc la poalele lor. Ne pierdem pe aleile mãrginite de bãnci din lemn si zeci de scaune unite unele de altele, pe care se odihnesc femei si bãrbati, bãtrâni uitati de vreme, obisnuiti ai parcului incã din tineretea lor. Gândul le zboarã cu zeci de ani in urmã când, tineri si indrãgostiti, se plimbau tinându-se de mânã si se sãrutau pe cite o bancã, mai feritã privirilor, in timp ce porumbeii se certau gãlãgiosi, la picioarele lor, pentru o firimiturã de pâine. Acum, ca si atunci, perechi de indrãgostiti, unii din ei in uniforme de liceu, norocosii elevi ai liceului “Lazãr”, vecin gard in gard cu mirificul parc, se plimbã pe alei, stau pe bãnci sau se plimbã cu barca pe lacul in a cãrui oglindã stã rãsturnat cerul. Trecem peste puntea cu balustrade din fier ce imitã o impletiturã din crengi de nuc si ajungem la o terasã cu mese si umbrelute, chiar pe malul lacului. Eu zic sã ne asezãm si sã ne odihnim, cãci sunt convinsã cã sunteti obositi si insetati. Asa cã vom bea câte un “Cico” rece si vom mânca floricele si vatã de zahãr in timp ce vom privi bãrcile, lebedele si copiii ce se dau in nemuritoarele “gãrgãrite”.

Dragii mei, este cã ziua de astãzi a fost minunatã?! Mai am atâtea locuri frumoase sã vã arãt! Poate altãdatã, intr-o zi de primãvarã, vom merge iar, impreunã, sã ne plimbãm cu vaporasul pe lac, in Herãstrãu. Dar pânã atunci vã voi mai spune un secret. Din tot ce am vãzut astãzi, peste ani multe se vor schimba, unele in bine, cele mai multe nu… Se va construi metroul si vor dispãrea tramvaiele cu scaune din lemn si taxatoare. Dar mai multe nu vã spun. Oricum, veti vedea cu ochii vostri tot ceea ce va fi sã fie. Cert este insã cã Cismigiul va rãmâne neschimbat, la fel de calm, de primitor si de odihnitor, in timp ce aceiasi indrãgostiti se vor plimba de mânã pe aleile lui, umbrite de aceiasi copaci bãtrâni.

Si mai stiu ceva… eu, oricât voi colinda prin lume si oricât de multe alte orase si locuri incredibil de frumoase voi vedea, nici unul, niciodatã, nu va fi mai drag inimii mele ca acesta prin care astãzi, cu drag, v-am purtat.

Acest topic a fost editat de necko: 26 Aug 2005, 02:43 PM

Da, sunt din Bucuresti. Nu spun ca orasul nu are farmec dar trebuie sa recunosti ca atunci cand trebuie sa ajungi dimineata intr-un loc, la o anumita ora si din cauza traficului ajungi peste alte 2, nu-ti mai arde de farmecul bucurestean.
Sau cand dai cu masina intr-o groapa de-ti sar capacele...sau cand iti omori plamanii in cea mai poluata capitala europeana!

Bucurestiul de azi nu mai are farmec...din pacate!

Mi-a placut excursia ta prin acest oras...spune-mi ai citit cumva ce va de Cartarescu?

nu recunosc nimic

si da, am citit si citesc Cartarescu (vezi semnatura mea). de ce ma intrebi?

Eram sigura!!! Te-am intrebat asta pentru ca in felul tau de a srie exista foarte multe influente cartaresciene...

Pot spune ca singura persoana care a reusit sa ma impresioneza extrem de mult cu descrierea acestui oras, ce in spatele mizeriei ascunde o minunatie, este Mircea Cartarescu... Ador Bucurestiul descrie de acest autor la fel de mult pe cum acum il consider un oras infect...

Pacat ca necko a combinat mai multe perioade ale Bucurestiului ... in rest, e dragut.

Lutine, scarba ta fata de un oras de care nu te poti lipsi spune multe despre firea tau. Nu o invidiez... In afara de partea cu gropile, sint curios ce alte mari (adica 2 milioane de bastinasi, plus inca pe atata fermieri, per total o graaamada de indivizi) capitale europene ai vazut tu, cu un trafic degajat in zori ... Stii vorba aia cu Romania.. sa o particularizam pt Bucuresti: "e un oras frumos; pacat ca e locuit".

nu am combinat mai multe perioade ale Bucurestiului... am scris doar de cea a sfirsitului anilor '70. multumesc pentru aprecieri

Pai daca o luam cu inceputul.. "dragul meu, leagã-ti pãrul la spate" .. huh... in anii '70-80, daca aveai plete, ori erai artist aprobat de Cabinetul 2, ori te tundea potera, in strada
Cred ca Sfanta Vineri taman in anii aia a inceput sa fie mutata din loc.. adica ce santier era acolo, nici mama zmeului nu mai aprindea lumanari; dar, este foarte posibil sa ma insel .. hmm ...
Hanu lui Manuc.. ce istorie a avut si ala... nici nu stiai cand e deschis, si cand nu; si daca au voie doar marimile din partid, sau tot bizonul de rand...
In nici un caz in Piata Unirii nu erau tarabele pline de bunatati; de fapt, doar shopurile si "mancarea la comanda" mai erau comestibile, si variate...
Dambovita, apa-dulce ? toata canalizarea Bucurestiului ajungea in ea; putea pana la ceruri .. pana nu a fost regularizata, era o sursa inepuizabila de boli. Dusa de mult era vremea sacalelor, si a sacagiilor care le umpleau din Dambovita; in ultima perioada activa a sacagiilor, se amenajasera in Bucuresti centre de distributie a apei, special pt. umplerea sacalelor; ca sa nu mai imbolnaveasca populatia cu apa aia..

Dragule, prin anii '70 erau multi baieti cu plete. Si mai zici tu vreo 2-3 chestii care tin de anii '80. Incurci deceniile. Apropos, ce faceai tu prin anii '70??? pe unde te plimbai tu prin Bucuresti?

permite-mi sa citez:

io o traduc ca un "77-79"

ce faceam ? trecusem de etapa "pipi in pat" .. cred ca ma lasam rasfatat de toate matusile

din fericire, sint pasionat de vechiul Bucuresti ... am de unde sa citesc, si pe cine sa ascult ; asa ca .. tzeapa

Nu e teapa deloc. In 77 (iti spun precis, si spuneam si mai inainte) Piata Unirii era plina de bunataturi - inca erau tarabele cu tarani taman izact unde-s frumusetile-alea de fantani acum. Am mai zis ca alergam dupa troleu cu sandale cu talpa de 10 cm pe samburi de cirese. Hala era mai in spate si acolo erau carneturile si branzeturile.
In '80 noi inca mai aveam ceva papa prin magazine, de s-a mirat prietena mea din Polonia cand m-a vizitat ca noi avem oua si unt si cafea etc. - la ei demult nu mai era nimic. Raul cel mai rau a fost in anii '80. Anii '70 au fost chiar faini, cu toate ca incepuse caria deja.
Daca nu ma insel, Sfanta Vineri tot pe la inceputul anilor '80 a fost demolata. Asta e usor de aflat dar n-am timp acum, afla tu si zi-mi zi mie.
Cat despre baieti cu plete, ai incredere in ce zic eu

..hmm.. eu stiu ce bagabonti vizitai tu pe vremurile alea, soro ...
iaca, mai sapam, mai cercetam ...

simonsays: nu stiu cum sunt alte capitale europene din punct de vedere al traficului, eu ma raportez la Bucuresti si atat! Este un oras jegos dar uneori frumos...imi place dar in acelasi timp il detest! Tu poti spune ca iti place Bucurestiul 100%?

nu imi place nimic 100% ; dar este diferenta intre a place 100% , si a detesta... sau, ca sa fiu si mai explicit: este o diferenta intre a NU PLACE si a URA ; vorba lu' Vacaroiu.. "parerea mea"



later edit: cum dracu sa te raportezi la acelasi lucru ? ai acelasi obiect-etalon pentru a compara obiectul respectiv?

Acest topic a fost editat de simonsays: 31 Aug 2005, 04:29 PM

Eu as zice...actualmente,lasand nostalgiile la o parte...este un oras in totalitate jegos,cu o arhitectura haotica,un trafic pe care nimeni nu vrea sa-l reglementeze,si locuit de circa 2 milioane de oameni de origine necontrolata(sic!) .asta ca sa nu zic mai mult despre oameni!!
Iar locul bagabontilor cu plete l-au luat bagabontii de caini!

Intr-adevar e adorabil orasul asta!

Cit despre Sf. Vineri... iata:

http://www.phg.ro/stire.php?id=17899&cat_id=41

misti...tu esti cel mai aproape de adevar. e atit de usor sa vezi mizeria si atit de greu sa vezi ceea ce e frumos cu adevarat !

Editat. Fara atacuri la persoana.

Acest topic a fost editat de Mihai: 1 Sep 2005, 10:56 PM