Eu stau si ma gandesc la ce nu ar da cei de prin 2200 pentru o plimbare prin Parisul anilor 2000.
Ceainicul tau este un fel de cafetiera italiana http://www.machine-expresso.net/images/pho...ene_Marysia.jpg ?

Eu sunt un disperat si un fan al espresso-ului italian. Cafetiera pe care mi-ai aratat-o o am deja.
Espressorul pe care l-am gasit la tarabele de lucruri vechi seamna cu acesta:

http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://...t:429,r:14,s:58

8 martie. Ce frumos! Centrul este plin de florarese; peste tot barbati cu flori in mana si cu un zambet de primavara pe buze. Iubirea pluteste in aer!
I-am cumparat si eu prietenei mele un buchetel de flori, ce este drept ceva mai modest.
Ajung acasa, ea suparata si imbufnata toata! Dupa ce trag de ea, imi explica ca si-ar fi dorit ziua asta sa fie altfel; sa o scot si eu undeva, dar imi explica ca nu este neaparat suparata, pt ca intelege, eu i-am luat flori tot timpul, dar si-ar fi dorit altceva, imi explica ca uite ar fi putut sa iasa cu colegele de munca, dar a decis sa petreaca 8 martie cu mine, in speranta ca poate facem ceva mai deosebit astazi.

Eu tac! Pe moment sunt stupefiat de ce-mi aud urechile! Apoi nervos !
Imi aduc aminte ca de Valentine's anul acesta i-am cumparat un bambus frumos; ea nimic! De Craciun in 2010; ea nimic "scuza-ma iubitule nu am avut timp sa iti cumpar cadoul de Craciun dar iti promit ca iti iau dupa Craciun ceva"- dupa Craciun s-a facut ca ploua.
De ziua mea din aprilie anul trecut intradevar mi-a luat un tort.
de Valentine's anul trecut- ioc!
Fac eu calculul asta in capusor in timp ce ea imi arunca priviri de dezamagita, ma intorc la 180 pe calcaie si plec!

Acest topic a fost editat de Nero: 8 Mar 2011, 09:24 PM

A murit!
Cum? Nu se poate! As vrea sa nu fie adevarat! De ce mi se intampla tocmai mie?
Ce o sa ma fac eu acuma? Raman singur? Unde este centrul meu de greutate?
Disperarea ma cuprinde incet, imi intra in oase, precum frigul necrutator in noptile de iarna.
Iti vad parintii plangand, mama ta se sprijina istovita pe tatal tau.
Ma sufoc! Parca sunt prins intr-o fasa, asemeni unui copil mic, ma simt claustrofob, am o nevoie bolnava de spatiu.
Dau din maini, si te gasesc langa mine, la locul tau. Ma ridic in capul oaselor, imi sterg broboadele de sudoare de pe frunte si surad usurat.
La naiba a fost doar un vis, unul incredibil de real!
Recunoscator cerului pentru asta, te strang puternic in brate si iti sarut obrazul cu sete soptindu-ti in ureche iubirea ce ti-o poarta sufletelul meu.
Tu gafai lenesa, usor agasata de deranjul nocturn, si imi spui somnoroasa ca si tu ma iubesti la fel de mult.
Ce bine este cand totul este un vis, cand poti da un simplu “undo”. Cand mi se intampla ceva mai grav si sunt cuprins de dipserare tot timpul ma gandesc cat de bine mi-ar prinde un “undo”, o intoarcere in timp de o zi, as face in asa fel sa evit intamplarea cu pricina.
Dar poate in asta consta toata frumusetea de a trai!


“O mâna-ascunsa scrie si trece mai departe.
Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta de moarte
Nu vor îndupleca-o sa stearga vreun cuvânt ;
Nici lacrimile tale nu pot sa stearga-un rân” Omar Khayyam

Uf!
Munca munca si iar munca.
Dar lasa, nu face nimic, maine sunt liber de Buna Vestire! Hehehe, astea sunt avantajele unui sef credincios! Dar sambata sunt din nou in transee
Maine finally imi comand Carcassonne, un joc de societate. Sunt satul de calculator si televizor, si am realizat ca jocurile de societate jucate in compania iubitei, a unui pahar de vin rosu dupa o zi lunga si interminabila de munca sunt o adevarata bucurie si relaxare, o mica oaza de buna dispozitie, apropiere intre noi.
In ceea ce priveste viata mea, pot spune ca sunt intr-un moment de rascruce; am stat de vorba cu prietena mea, si ne-am dat seama ca suntem destul de scarbiti de Romanica noastra. Asa ca am intocmit o mica listuta cu tari eligibile. Apoi urmeaza o perioada de documentare, urmata de 2-3 zile in care incerc sa ma conving, sa imi fac curaj sa pasesc mai departe.
Sau, fac cum fac intotdeauna, inchid ochii si fac primul pas. Ups!

Pleci ?! Trebuie sa vorbim...

In schimb ma bucur sa aud vesti bune despre relatia ta si viata ta in general ! Puuuppp >:D<

Uf! in sfarsit este seara!
A mai trecut o ziulica! Astazi am fost un pachet de nervi. Curios, eu nu ma enervez la munca, nu-mi permit mie sa ma las influentat de problemele de la munca, pentru mine munca este doar o sursa de venit, nimic mai mult. Imi place ce fac, am satisfactie in ceea ce fac, dar nu traiesc pentru a munci, muncesc pt a trai.
Cand intru pe usa casei incerc sa uit de griji, sa las totul in urma mea, sa nu imi mai pese de nimic legat de munca.
Cand ma relaxez, ma relaxez, cand muncesc, muncesc.
In minte imi vine o povestioara frumoasa zen pe care cu siguranta o cunoasteti:

Un calugar zen se pregatea sa vorbeasca in piata mare a satului. Isi compusese cu grija discursul si se pregatea sa citeasca, cand o pala brusca de vant a facut sa ii zboare foile in crengile unui lamai. Luat prin surprindere, incapabil sa-si gaseasca sirul predicii, a zis:
- Prieteni, iata in rezumat ceea ce voiam sa va spun. Cand mi-e foame, mananc; cand mi-e somn, dorm.
- Dar nu toata lumea face asa, maestre? A intrebat cineva din multime.
- Nu! Nu in acelasi fel…
- De ce, maestre?
- Cand oamenii mananca, se gandesc la o mie de lucruri; cand adorm, se gandesc la problemele lor. Iata de ce nu fac la fel ca mine!
Si calugarul a coborat in mijlocul lor, a primit darurile, iar celor care inca ii puneau intrebari, le raspundea:
- Detaliile le veti gasi in crengile lamaiului…

Mai stau uneori si ma uit la oameni in trafic, pe drumul spre casa. Ii vad in micile lor masinute seara, gesticuland, injurand la telefon; si incerc sa imi dau seama cati dintre acestia chiar daca sunt pe drumul spre casa, inca nu si-au lasat munca de la birou. Drumul spre casa… moment cand ar trebui sa se gandeasca ce frumos ar fi din partea lor daca si-ar surprinde sotia cu un buchet mare de flori de liliac de la florareasa cea grasa din colt; drumul spre casa, cand ar trebui sa se gandeasca la o surpriza pentru sotul lor, pentru un “esti special, sunt norocoasa ca te am” mai des spus.
Cati dintre noi ne mai aducem din cand in cand aminte sa mai si traim?
Referitor la asta, am avut anul trecut pe santier un zidar care cand pleca de la munca, spunea "in sfarsit ne dam si noi drumul la viata". Vorba asta o spunea sarmanul in fiecare seara, fara exceptie, mi sa parut interesanta asa ca am tinut-o minte.

Dar oare ce anume ne impiedica sa traim cu adevarat? Problemele!!! Ar striga cei mai multi in cor! Pai cand suntem in facultate suntem stresati de examene. Dar acuma, cand privesc in urma, viata din facultate si problemele cu care ma confruntam atunci mi se par o joaca de copil. Deci mergand pe aceeasi premisa la 40 de ani, mi se va parea viata pe care o am acum o joaca continua in gradina raiului. Ajungand la astfel de concluzii, indt-o dupa-masa atat de frumoasa, mi-am impus sa nu imi mai petrec timpul gandind negativ!
Astfel imi intorc privirea de la introspectia sufletului meu, lucru care recunosc ca il fac de 2 ani aproape zi de zi; si privesc pe geam, ca un copil mic, care prin fiecare privire a sa vede si cele mai banale lucruri incarcate de un farmec aparte. Este o seara frumoasa prima din aprilie, geamul de langa birou este deschis, iar camera este inundata de un ciripi placut. Stau descult si o adiere usoara ma face sa tresar, inspir- expir un aer caldut de primavera se simte. Ciudat pana acum zece minute nu sesizasem nimic din toate astea.

Un frig tomnatic imi patrunde necrutator prin haine. Stiam eu ca astazi trebuia sa ma echipez mai bine
Pe ghete noroiul pamantiu mi s-a asezat de 3 degete; inaintez cu greu spre baraca, parca as pasii prin smoala. Injur in gand, ceasul care m-a trezit la 6, bucurestiul asta gri, arhitectii neglijenti, ghetele cu gaura in talpa!!
Foarte inospitalier mediul astazi; pesemne m-am trezit intr-o poezie de-a lui Bacovia; dar atunci unde naiba este iesirea? Ma scotocesc plin de speranta prin buzunare, le intorc pe dos unul cate unul, in cautarea unei pilule albastre; La naiba!
Doi muncitori pusi pe soti, isi fac de lucru pe langa baraca. La apropierea mea isi dau ghionturi si susotesc.
- Uite-l si pe domn' inginer cu papucii de clown in picioare!! Hihihihi
-
S'armana sefu! Greu, greu?
-

Acest topic a fost editat de Nero: 6 Apr 2011, 11:03 AM

2 pahare de vin in puterea noptii, 1 sezon din Californication, o noapte agitata, cel mai groaznic carcel, o zii incredibil de calda, inca cateva episoade din Californication, 2 prajituri incredibil de bune, si acu urmeaza cea mai importanta decizie pe care am luat-o pana acuma in viata mea.
Sunt pregatit? Hell no! But the boy must become a man.

Ma intorc la ce ai spus pentru a-ti recomanda ultimul film al lui Woody Allen, in caz ca nu l-ai vazut deja : Midnight in Paris!!

--

Acest topic a fost editat de tikky: 25 May 2011, 10:52 AM

Iti multumesc pentru recomandare, am cititi acuma review-ul, pare frumos.

O durere de tampla se tine cu indarjire de mine de 3 zile pline si pe deasupra sunt satul al naibii de zilele astea interminabile de munca.
Din cauza dureri ma hotarasc sa stau mai mult prin birou astazi, privesc visitor pe geam la jocul vrabilor in soarele supa-amiezii pe pervazul casei vecine. Uneori ma cuprinde un sentiment de claustrofobie, asemeni unui copil mic care viseaza la dulcea libertate fiind silit de parinti sa isi faca temele de vacanta si sa citeasca romanele obligatorii de scoala in timp ce glasurile si tipetele prietenilor sai care sunt la joaca rasuna enervant prin geamul intredeschise ademenindul la joaca.
Ma cuprinde disperarea , daca mi-am gresit cariera? Nu ma intelegeti gresit, imi place ceea ce fac, dar nu al naibii de mult, incat timpul sa zboare cand sunt la munca, iar 58 de ore pe saptamana se incapataneaza uneori sa treaca cu foarte mare greutate.
Vad cum viitorul pe care mi l-am propus cand eram mic mi se scurge printe degete, ingropat in rutina si fara sa pot accepta ca aceste fleacuri reprezinta contributia mea la festinul vietii.
Cum o fi sa traiesti fara nici un scop, fara o tinta anume? Cum o fi sa traiesti stiind ca nu esti implinit?
Nu imi inchipui o nenorocire mai teribila ca aceea de a rataci prin viata in deriva, orb si nemultumit, cladindu-ti doar pe hazard si pe decizii pripite o existent anonima, lipsita de relevanta, ce poate fi confundata cu cea a vecinului, si nadajduind doar la o fericire boanta, subreda si inselatoare.
Poate bat campii, poate devina este faptul ca lucrez de 2 ani fara sa-mi iau concediu, poate ar fi mai bine sa ma potolesc…
A inceput sa ploua…

Acest topic a fost editat de Nero: 28 Jun 2011, 04:03 PM

Ti-ai luat concediu?

Nu, inca nu. trebuie sa finalizez 8 vile pana la 15 octombrie.... apoi I'm freee!!!