Da, asa trebuia, no
Ce sa zic, si eu fac parte din categoria celor imperfecti
Ce revelatie

... perseverare diabolicum...

motive:

da, mai ales al doilea

Acest topic a fost editat de Gavrochette: 29 Nov 2007, 01:05 AM

- parca ii aud pe masculii care intr-adevar au fost atrasi de mine, cand citesc asta si in special pe ex-ul din Ro, el avea vorba cu bovinele Dar perfect adevarata!

-- again, total de acord

Cat despre a fii una cu cel iubit si a uita de sine si-a face totul pentru el, ma scuzati, dar am ajuns la concluzia ca nu se merita, nu e bine, deci nu se face. A-ti pierde independenta si personalitatea, doar pentru a te confunda cu omul iubit, nu va duce nicaieri decat la despartire si tu vei fi cea/cel care va pleca, caci vei simti ca dai mult mai mult comparativ cu ce primesti. Nu zice nimeni sa nu faci compromisuri si sacrificii, dar nu duse la extrem si nu absurde si mai ales nu de dragul de-a le face!

Acest topic a fost editat de Afrodita: 29 Nov 2007, 01:15 AM

formularea de mai sus nu prea te avantajeaza, dar banuiesc ce vrei sa spui



mda, acum depinde de drumul ales de fiecare dintre noi. nimeni nu a spus ca a te regasi in partener inseamna sa-ti pierzi personalitatea sau sa renunti la tine. daca e asa se cheama ca ai ales prost, precum spunea si Abis mai devreme. E bine sa spui stop si sa mai incerci odata.
era vorba despre a-l intelege si a impartasi aceleasi valori. adica tocmai contrar spuselor tale: sa nu fie nevoie sa faci compromisuri imense, sa-ti pierzi personalitatea ca sa te intelegi cu el.

in principiu asta e greseala frecventa a doamnelor si domnisoarelor: se doresc emancipate dar au idei preconcepute despre barbati, au impresia ca daca intra intr-o relatie li se va impune un statut de sclav, celebrele 'la cratita', 'turnat copii' si 'supunere oarba'. Lucrurile s-au mai schimbat, cel putin in zonele urbane si in segmentul celor cu studii superioare 'pe bune'. Frica asta reflex de orice relatie e de fapt a doua cauza (ca frecventa) a esecului unei casnicii, dupa alegerea superficiala a viitorului partener de viata. In principiu orice actiune ai intreprinde va esua din start daca esti temator si incerci sa elimini total riscurile, sa te protejezi 100%. Nu poti trage concluzii definitive dupa o experienta nefericita. Si in general nu numai partea adversa e de vina, dar e mai greu sa te auto-evaluezi critic si sa remediezi acolo unde ai gresit. E mult mai placut si usor sa te vezi victima, barbati si femei deopotriva au acest reflex comod. Si asta se intampla nu numai in relatii sentimentale. Esti perfect, ceilalti te nedreptatesc. Nu mai ai ce corecta, astepti sa vezi 'evolutia' celorlalti. De fapt inconstient te transformi in ceea ce tu crezi ca sunt ceilalti si astepti sa apara din neant un tip perfect, capabil sa-ti devina sclav neconditionat si sa te si iubeasca in acelasi timp. Problema e ca auto-victimizarea inseamna cedare, renuntare la lupta si atrofierea dorintei de evolutie, de corectare a greselilor, de perfectionare.
Si daca te aperi permanent e clar ca nu poti sa castigi ceva vreodata.

Ba ma avantajeaza, ca ei spuneau chestia aia in contextul in care adaugau: "ohh, si frumoasa si cu minte, mai rar asa ceva!" Acuma, vorba fie intre noi, nu cred tot ce-mi spun masculii, insa cei despre care spun au fost chiar prinsi in hora si-au dansat ani - deci nu e vorba doar de vorbe placute ca sa se strecoare in chilotei

De acord ca nu poti trage concluzii definitive dupa o experienta gresita. Insa din pacate asta esti tentat sa faci, pana cand accepti ca acest altcineva poate fi intr-adevar diferit fata de predecesor.

De acord ca e mai greu sa te autoevaluezi, dar e greu si din prisma faptului ca in relatia cu X te-ai purtat intr-un fel si X a fost tare multumit, dar in relatia cu Y daca te porti la fel, Y devine irascibil si isi ia talpasita. Ce vreau sa spun e ca, oricat te-ai autoevalua, dat fiind faptul ca n-ai un punct clar de referinta, e mai greu sa stii unde ai gresit.
Un exemplu mai clar: daca nu-i dau actualului macar 3-4 sms-uri pe zi, crede ca nu-s interesata de el, insa daca ii dadeam tot atatea fostului, omul spunea ca-l sufoc si ca nu-i dau spatiu. Ei bine, cum pot stii care e metoda corecta, cand unul reactioneaza intr-un fel si altul in alt fel? Si asta e valabil pentru toate persoanele intalnite. Chiar si vis a vis de prietene - femei: unele nu se supara daca nu vorbesc cu ele ani de zile, altele imi sar in cap cum ca nu-mi pasa daca nu le bag in seama zilnic.
Asa ca e greu sa stii unde si ce ai gresit intr-o relatie, mai ales daca celalalt nu comunica cu tine si nu-ti spune exact unde gresesti - ca sa stii cum sa faci totul sa fie bine, macar din punctul tau de vedere.

Crede-ma, am cunoscut si masculi cu studii superioare pe bune, de toate varstele, care inca mai considera ca femeia trebuie sa ii serveasca, indiferent daca ea are job sau nu si asta doar pe motivul ca ea e femeie si el barbat. Cunosc cazuri in care el a inselat-o pe ea pentru ca era prea docila/credula/ iubitoare si el isi dorea o razvratita, la fel cum am cunoscut si invers. In general, "ele"-le de stiu ca au inselat, au facut asta pentru ca nu primeau de la masculul din casa aprecierea si afectiunea de care aveau nevoie. Nu ma intelege gresit, nu caut scuze sau ceva de genul - caci inca mai consider ca inselatul nu e bun (chiar daca anul trecut aproape de vremea asta, eu inselam) - insa incerc sa spun ca nu e simplu sa-ti aflii greselile, sa-ti asumi responsabilitatea lor si sa mai si cauti cale de imbunatatire a lucrurilor. Si din pacate uneori nu ai cu cine imbunatati, caci celalalt nu pricepe ca ceva nu-i in regula, decat dupa ce te-ai dus duca!

Mda, oamenii inseala din multe si nenumarate motive. Ideea de baza e ca nu ar trebui sa insele. Insa toti o facem, macar o data in viata, daca nu de mai multe ori. Eu una am incetat sa-mi mai caut scuze. Am facut-o si cu asta basta! Viata merge mai departe. Nu am cautat/cerut iertare si nici n-am de gand. Oricum nu cred ca eu as ierta asta. Dar voi incerca sa ma "asociez" cu personaje pe care sa nu le pot insela si de asemenea sper ca data viitoare cand vor mai fi probleme, voi cauta o rezolvare atunci si acolo, nu in bratele altuia... Deh, omul cat traieste invata... Sau asa se presupune...

Afro, am eu impresia sau ţi-au cam murit lăudătorii?

nu, Afrodita zice doar: "cine face ca mine, ca mine o să păţească"

Cu alte cuvinte, o femeie poate spune "Iubitule, am facut tot posibilul, dar la horoscop scria clar ca trebuie sa te insel, iar eu nu ma pot impotrivi Uraniei".
In schimb, barbatii "e" niste porci de la natura.

deci cand vorbim de inselat de ce vorbim neaparat despre sex... ca indiferent cum il faci, se spala, nu?

sau voi va considerati inselate doar daca partenerii si-au bagat organele din afara relatiei? si atunci de ce sunteti geloase pe prietena din copilarie, sau pe partenera de job?

cel mai crud in toate povestile pe care le stiu despre femei e ca in genere cea care s-a gandit sa isi razbune orgoliul ranit de gelozie, a facut-o ori cu cel mai bun prieten ori cu cel mai mare dusman al partenerului
nu ca barbatii ar fi facut altfel... atit ca in genere au facut schema asta de obicei dupa ce au luat papucii

Ar trebui sa discutam si despre definitia fiecaruia pentru inselat. Pentru unii/ unele poate sa inceapa de la priviri admirative pentru altcineva, pentru altii/ele culcatul in afara relatiei nu e inselat. Fostul meu iubit, de exemplu, mi-a zis ca pot sa ma culc cu cine vreau, atata vreme cat el ramane pe locul intai (ca timp petrecut impreuna, ca sentimente, etc). Un exemplu in care inselatul tine de domeniul sentimentelor si nu al sexului (cam ca parerea lui Gheorghidiu din "Ultima noapte de dragoste ...")

P.S. Nu am profitat de limitele largi ale definitiei lui, totusi

Acest topic a fost editat de Gavrochette: 29 Nov 2007, 12:45 PM

Dupa mine "inselatul" incepe odata cu minciuna si jocurile murdare.... Cat timp omul e sincer si imi spune ca merge sa se intalneasca cu cutarica (eventual ma invita si pe mine, asa, din bun simt ), n-are decat. Cand incepe sa ma minta ca de fapt a stat mai mult la munca sau se intalneste cu baietii, dar merge sa se intalneasca cu respectiva (chiar daca nu se intampla nimic intre ei), deja treaba se impute si incepe sa miroasa a inselat

E drept ca unele, prin pretentiile exagerate si gelozia absurda, isi cauta cu lumanarea minciunile astea....

Si ca sa raspund la intrebarea topicului, ca pana acu fusei off-topic intr-o veselie , am votat "nu stiu". Am auzit versiuni cum ca femeia inseala din nevoia de afectiune, afectiune pe care nu o primeste acasa... sau ca femeile, spre deosebire de barbati, nu pot face sex fara sa puna oaresce sentimente, etc. Dar eu personal cred ca exista cazuri si cazuri.... femei care inseala exact ca barbatii si femei care nu ar insela niciodata barbatul pe care il iubesc. Exista femei care isi iubesc barbatul dar cand apare altul langa ele nu se pot abtine sa nu-l insele... (ma rog, astea cred ca intra mai mult in categoria pustoaicelor). Oricum, sunt convinsa ca intr-o relatie de lunga durata majoritatea oamenilor au fost cel putin tentati sa insele, daca nu au ajuns sa duca fapta la capat.

Acest topic a fost editat de Serenity: 29 Nov 2007, 12:48 PM

sigur, ranile dor si dupa ce se inchid, dar daca nu poti trece peste trecut vei distruge cam toate relatiile viitoare pe care le vei judeca prin prisma primului rateu din viata. Tocmai asta e shpilul, sa ai puterea sa tragi linie, sa inveti ce trebuie invatat si sa pleci cu curaj si fara idei preconcepute mai departe.



Pai orice relatie se supune teoriei jocului, trebuie sa o negociezi permanent cu partenerul si asta nu neaparat prin vorbe.
De exemplu cazul tau: ai gresit ca 'fostului' ii satisfaceai dorinta de a-i trimite 3-4 sms-uri pe zi. te-ai multumit ca el era multumit si ca tu nu mai aveai discutii suplimentare. Eu cred ca ai acceptat prea repede si neconditionat, trebuia sa reduci la jumatate nr. sms-urilor; incepeai cu 3-4 cate dorea si reduceai spre 1-2.
Acceptand ce dorea el i-ai satisfacut mica nebunie, si i-ai cultivat un reflex pavlovian care odata perturbat ii crea stari de neliniste. Tocmai asta e secretul unei relatii durabile, sa aiba un caracter aleator, sa ofere surprize (nu neplacute, nu te gandi la prostii), sa vina mereu cu ceva nou, cat de mic. Daca incep sa para automatisme atunci se cam termina, devine obisnuinta si ce spuneam mai demult pe aici..
In plus, daca faceai ce spuneam cu ex-ul acum cu 'asta nou' era mult mai bine, tu veneai fara aceasta idee preconceputa si nu ii dadeai prilejul sa se streseze de sms-urile date de tine catre el, conform regulilor din vechea relatie.



am fost neinspirat si grabit, de fapt termenii mai corecti erau 'masculi destepti', 'masculi apti sa intre intr-o relatie de durata'. In loc de masculi poti pune si 'femele'.

Tot ceea ce spui in rest confirma inca odata ceea ce spun mai sus: daca o relatie nu mai ofera suprize, daca nu te mai solicita sa-l intelegi pe celalalt si totul e deja cunoscut, atunci relatia devine plictisitoare si mai devreme sau mai tarziu unul dintre parteneri inseala sau renunta.

Asta e adevarata cauza a tradarilor sentimentale, restul motivelor sunt de fapt niste consecinte.
Si incepi sa inseli inconstient nu atunci cand gasesti un alt partener, ci atunci cand accepti de la partenerul tau ceea ce nu-ti convine si nu-i spui asta clar. Il minti mintindu-te pe tine de fapt din comoditatea de a evita o confruntare directa, o clarificare, o disputa in care sa-l faci sa inteleaga (daca n-a priceput) ca trebuie sa tina cont si de dorintele tale. Asta nu inseamna neaparat cearta, o discutie de genul asta se poate purta civlizat, prieteneste. Si discutiile de genul asta creaza de fapt o relatie echilibrata si durabila. Altfel faci compromisuri deranjante pentru tine, treci peste ele pentru moment, ai falsa impresie ca asa mentii relatia dar de fapt contribui la distrugerea ei deopotriva cu el. Boala lunga, moarte sigura. E mai bine sa creezi reflexul discutiilor, al comunicarii. Daca functioneaza se cheama ca ti-ai gasit perechea. Daca nu merge atunci te vei convinge din timp ca relatia nu are viitor si poti sa-i pui punct inainte de a deveni dureroasa, inainte de te marca. Totul e comunicare si negociere, e nevoie de parteneri moderatori si jucatori in acelasi timp

Nu ma pot abtine sa nu comentez aici
Pai daca iubesti un om, nu il iubesti neconditionat? Daca a imbatranit, sau s-a ingrasat, sau a chelit, sau il cunosc atat de bine ca nu-mi mai ofera surprize, astea sunt motive sa nu-l mai iubesc?!!
Un exemplu de dragoste neconditionata este dragostea pentru copii. Daca copilul creste (nu mai e mic si dragut), sau se imbolnaveste, sau greseste, astea sunt motive ca sa piarda dragostea parintilor?

Mie nu mi se pare ca femeile inseala altfel decat barbatii, ci ca iubesc altfel. Multe femei sunt capabile de iubire neconditionata, dar foarte putini barbati. De aceea la o anumita varsta unii barbati sunt in stare sa-si paraseasca nevasta (pe care pana nu demult o iubeau asa de tare) pentru alta mai tanara. In schimb femei care sa-si paraseasca barbatul prea batran, urat, bolnav, plicticos pentru un exemplar mai “reusit” – mai rar.

Nu crezi ca e o diferenta intre dragostea pentru copil si cea pentru partenerul de viata?

Depinde de la caz la caz. Pot sa fie motive sa te plictisesti, sa iti doresti altceva, sa ai nostalgii dupa perioada cand erai inconjurata de atentie si romantism. Motive sa pui la indoiala propria ta capacitate de a starni emotia si interesul.

Ai vazut vreo statistica, sau te bazezi pe impresii?

Mie astea mi se par niste mofturi ale zilelor de azi, in care iubirea, respectul, cuvantul dat, fidelitatea, casnicia nu mai sunt decat cuvinte goale.
Daca te vei stradui sa fii fericit, vei fi. Si daca te vei stradui sa fii nefericit (sau plictisit), vei reusi si asta. Totul se petrece in capetele noastre.


Ma bazez doar pe ceea ce am vazut in jurul meu, in anturaj si in lume.
Bineinteles, experienta mea nu are nici o relevanta in fata unei statistici oficiale, facute dupa regulile artei. Dar eu nu cunosc o astfel de statistica.

Inseamna ca esti printre putinele persoane norocoase care se pot lauda doar cu relatii serioase si fara nici o problema.

cand iubesti pe cineva nu inseamna ca te vinzi total, ca poate sa te bata, sa te umileasca si tu trebuie sa accepti.
Nu poti fi fidel unei companii unde desi lucrezi bine esti tratat precum un sclav si numai tu trebuie sa cedezi. Chiar daca te-ai dus acolo cu bucurie si te-ai atasat de acel loc unde ai realizat cate ceva si ai pus suflet in ceea ce ai facut, la un moment dat nu mai poti accepta, nu mai poti fi fidel, nu mai poti sa-i respecti pe cei ce te oblliga sa lucrezi pe un salariu prost si te slugaresc ziua intreaga. Respectul trebuie sa fie reciproc, fidelitatea la fel.
Un cuplu normal presupune reciprocitate. sigur ca relatia poate fi foarte buna si daca partenerii sunt compelementari, de ex. un sadic cu o masochista sau viceversa. Desigur ca relatia poate fi puternic si din interes, dar aici vorbeam despre relatii bazate pe iubire reciproca.

si ca sa fii fericit nu trebuie sa te straduiesti la extrem; poti sa te straduiesti sa supravietuiesti in conditii grele. Daca lupta pentru fericire in cuplu nu are o afinitate fireasca, naturala, atunci treaba devine corvoada.

altfel de acord cu tine: iubirea, respectul, cuvantul dat, fidelitatea, casnicia au tendinta de a deveni cuvinte goale. dar depinde de noi sa le repunem in drepturi.

Acest topic a fost editat de Leonardo: 29 Nov 2007, 04:45 PM

nu se punea problema sa inseli copilu...

adevarul ca nu tre sa te stradui... ci doar sa fii destul de egoist, restul...

o gluma destul de relevanta referitor la lupta asta falsa dintre sexe:

An English professor wrote the words:
"A woman without her man is nothing"

He put on the chalkboard and asked his students to punctuate it correctly.

All of the males in the class wrote:
"A woman, without her man, is nothing."

All the females in the class wrote:
"A woman: without her, man is nothing."

Conclusion: Punctuation is powerful

Tocmai de aceea ma gandeam ca aceasta comparatie nu era corecta.

Ohh, iara ma oftic ca nu mi-o mers Hanul ieri, ca iara am de scris 7000 de cuvinte si mi-i lene sa scriu atata!

Coconut, nu mi-au murit laudatorii: 1. chiar am auzit alea de nenumarate ori. 2. le-am spus mai mult in spirit de gluma sau emoticoanele nu ti-au sugerat asta? (mai ales ca am spus intre paranteze ca nu cred tot ce-aud) 3. stiu clar cum arat si ce minte am, imi recunosc si calitatile si defectele - dar probabil n-ai oPservat unde am spus despre defecte - iar a recunoaste cine sunt nu inseamna "lauda-ma gura, ca ti-oi da friptura". Stiu ca romanii nu sunt obisnuiti sa-si recunoasca in gura mare caracterul, personalitatea, fizicul, etc, pentru ca "nu se face" si pentru ca "tre' sa fii modest", insa asta e o tampenie si modestia nu sta in a-ti ascunde calitatile. Si fie ca ma crezi, fie ca nu, de cand am inceput sa recunosc franj in fata ca stiu cine sunt si cum arat - cel putin aici - oamenii capata incredere mai repede si ma cred pe cuvant si se poarta cu mine mult mai bine decat la inceput cand ma comportam ca in Ro.

Bage Erwin, asa e: cine face ca mine, ca mine pateste. L-am parasit pe-al meu, m-am dus duca dupa o himera si am primit in schimb exact acelasi tratament de l-am administrat. Asa ca sa tineti minte: roata se intoarce, mai devreme sau mai tarziu, in cazul meu mult prea devreme.

Mutulica, nu mai stiu unde am zis de spalat, da' din cate tin minte era vorba de a oferi sex oral omului pe care se presupune ca-l iubesti nu de a face sex cu partenerul dupa ce el a fost la alta, pe principiul ca doar se spala. Adevarul e ca inselatul nu tine numai de sex, cel putin privit din prisma femeilor. Asa cum ai spus, unele se simt amenintate de prietena din copilarie, de amica cea mai buna, de colega de servici cu care petrece el prea mult timp si tot asa. Cred ca inselatul incepe cum spunea si Leonardo: in momentul in care comunicarea moare. Cel putin in cazul meu asa a fost. In momentul ala - care o fi fost, ca nu-l stiu... ma rog, treaba se intampla in etape oricum si daca esti mic si prost, ca mine, nici n-apuci sa-ti dai seama cand s-a intamplat - cum spuneam, in momentul ala am inceput sa ma mint pe mine intai. Evident - implicit - il minteam si pe el. N-a fost cu intentie, insa a fost prostia mea sa cred ca el va pricepe de la sine ce nu merge bine si va pricepe aluziile. Desi stiam ca daca vrei sa vorbesti cu un barbat trebuie sa-i spui clar in fata ce ai de spus, ca ei nu inteleg aluziile si subtilitatile, cu toate astea n-am actionat asa. Mi-a fost frica sa fiu sincera. Si in final amandoi am avut de suferit si tot ce-a fost minunat intre noi s-a dus dracu!

-- asta e foarte greu de facut. Din simplul motiv ca al nostru creier functioneaza pe baza de comparatii si nu e usor sa il privesti pe unul nou ca fiind diferit, mai ales daca are anumite trasaturi de caracter similare cu ce stii dinainte. Nu e imposibil, dar e greu. Si recunosc ca si acum mai am momente in care ma gandesc "da, da, totul e frumos la inceput, las' ca vedem noi mai incolo". Stiu ca nu e bine, dar tot imi trece prin cap'sor
Ah si nuuuuu, fostului in veci nu i-am dat atatea sms-uri, ca am incercat cu vreo 2 pe zi, ca mi-era dor de el si de obicei sa stiu daca e ok, cand vine acasa, ce vrea sa pape si tot o lua razna cum ca n-are spatiu si aer. Acuma ma plang eu ca ma sufoc, ca ma tot zapaceste asta micu cu sms-uri Ca si daca e la el acasa si nu ne vedem 4 zile si tot n-apuc sa simt ca nu e aici Mda, ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa se implineasca
De acord la faza cu surprizele.
Masculi destepti si apti sa intre intr-o relatie de durata, mai rar Masculi care sa fuga de relatiile de durata - mai pe toate drumurile.
Cat despre confruntari - oh, well, cu exul era mai greu de purtat o discutie civilizata, pentru ca el era masculul si stia mai bine decat proasta de Afro Mda... Mai tot timpul ajungeam la certuri si in final tot nu pricepea ce vreau. Actualului i-am spus clar ca in momentul in care nu va tine cont si de dorintele si nevoile mele, ii voi plezni una dupa ceafa de va vedea stele verzi si un shut in dos, sa-i urce mintea la cap Se pare ca m-a crezut pe cuvant, ca momentan se conformeaza

Albina, dragostea de copii nu se compara cu aia de partener. Si prin surprize, Leonardo a vrut sa spuna ca sa evitam monotonia, nu ca il vom parasi pe cel de langa noi daca-l cunoastem. Si mai e ceva: niciodata nu il vei cunoaste total pe cel de langa tine, pentru simplul fapt ca oamenii sunt in continua schimbare si daca nu tii cont de asta, atunci clar o vei lua pe cai gresite. Poti sa spui ca esti exact aceeasi care erai acum 5 ani? Acum 6 luni? Saptamana trecuta? Ma indoiesc.
Si de acord ca acele cuvinte sunt mai mult goale in ziua de azi, dar asta e din cauza ca noi le-am golit intelesul si sensul si tot de noi tine sa le umplem la loc - cum au spus si baietii.
Si a te plictisi si a-ti dori altceva nu sunt mofturi, ci fac parte din personalitatea fiecaruia, caci, asa cum am zis mai sus, ne schimbam. Ni se schimba neivoile, dorintele, aspiratiile, idealurile, principiile, etc. Si atunci ce faci? Te minti singur/a ca esti ok asa cum esti, cu tot ce era vechi in viata ta, cand tu esti nou/a? In cazul ala e iarasi vorba de boala lunga, moarte sigura. Trebuie sa fii sincer cu tine insuti, sa-ti asumi schimbarile si daca partenerul nu le vede, sa ii spui, sa i le faci cunoscute - si asa ajungem iarasi la comunicare sau lipsa ei.

Parerea mea e ca daca trebuie sa te stradui sa fii fericit/a, nu vei fi in veci. Fericirea, linistea, multumirea, siguranta - toate trebuie sa vina de la sine, lin si frumos. Altfel, e doar iluzia ca le ai.

Leonardo, superba gluma

Si gata, fratilor, nu ma mai faceti sa vorbesc, ca nu ma mai opreste nici naiba

Nu tocmai. Acum e bine, dar am lasat in urma vremuri grele


Nimeni nu contesta ca toti ne schimbam in timp. Dar spuneti-mi si mie, oameni buni, care e rostul casatoriei si al promisiunilor (“vreau sa-mi petrec cu tine tot restul vietii” etc.), daca nu exact ca sa ofere o protectie, o invarianta in fata schimbarilor la care toti suntem supusi? Adica la origine casatoria chiar era pe viata. Acum oamenii au libertatea sa o rupa cand vor. Dar daca sunt constienti ca se vor schimba si nu sunt siguri ca vor sa-si petreaca toata viata cu acelasi om, de ce se mai casatoresc?! Eu asta nu inteleg. E ca o minciuna intinsa pe multi ani. Pana ii spui: “de fapt nu vreau sa-mi petrec chiar toata viata cu tine. Am mintit. So what?”
Si exista intr-adevar multe motive serioase de a desface o relatie (casatorie sau nu) care aduce suferinta. Dar sa ai ca motiv plictiseala… mi se pare absurd



Normal. Pentru moment nu gasisem alt exemplu de dragoste neconditionata, de aceea am amintit in mod neinspirat de copii. Poate un exemplu mai potrivit ar fi povestea din «Jane Eyre« (de Charlotte Brontë). Poate dati voi exemple mai bune. Exista asemenea exemple si in viata reala, dar nefiind vorba de «vedete« degeaba as povesti

Pai opinia ta care e? Poti fi sigura, dar absolut sigura, ca vei iubi aceeasi persoana toata viata?

Opinia mea... e cam demodata, probabil
Nu cred ca poti fi absolut sigur de ceva pe lumea asta, dar ceea ce poti sa faci este sa fii consecvent cu tine insuti, sa-ti respecti promisiunile, sa-ti respecti partenerul. Adica sa pastrezi casnicia, in cazul in care mai exista respect si incredere. Poate omul ala cu care te-ai casatorit chiar crede in casnicia aceea.
Sau, daca esti constient ca tu unul nu poti iubi aceeasi persoana toata viata, de ce sa minti pe cineva casatorindu-te? Iti traiesti viata si nu mai incurci pe altii
Ai idei mai bune?

Dar daca nu mai exista respect si incredere, desi, la inceput, credeai cu tarie ca vei iubi aceeasi persoana toata viata ?

Iti intrebi constiinta si dintre cele doua rauri (despartire sau continuare a relatiei) il alegi pe cel mai mic. Tu ce ai face?

Nu pot spune ce as face, nu sunt in situatia asta.
Teoretic, insa, despartirea poate sa nu fie un rau, ci o cale spre bine.

In cazuri de genul ala nu e vorba de constiinta. Pur si simplu trebuie sa accepti faptul ca nu merge si nu trebuie sa fortezi. E mult mai rau sa mergi inainte, desi vezi ca nu se mai poate, decat sa te desparti.

Albina, scuza-ma ca spun asta, dar esti cam... extremista, cumva - ca nu gasesc alt cuvant.

Da, e frumos sa visezi ca se poate - caci in unele cazuri chiar e posibil, am avut la mine in familie un caz fericit - dar sa te negi pe tine si fericirea ta si-a celor din jur, doar pentru ca intr-un moment fericit te-ai jurat pe viata si apoi lucrurile s-au schimbat, mi se pare absurd!

In general casatoriile si relatiile nu se destrama doar din pura plictiseala. Si iarta-ma ca-ti spun, dar oricat de constient ai fii ca te schimbi, cand iubesti si crezi cu tarie in "voi" - in momenele alea uiti ca va schimbati amandoi si faci pasul. Daca se intampla sa nu mearga, aia e! Soarta, n-ai ce-i face. Desfaci ce-ai facut si mergi mai departe. Asa stau lucrurile in ziua de azi, lumea e constienta ca decat sa se chinuie 30-40 ani de viata, sa se minta pe ei insisi si pe altii, sa se prefaca, mai bine rup totul si-o iau de la capat...

Si o tin pe-a mea: nu e minciuna, pentru ca la momentul in care juramantul e facut, nimeni nu se gandeste la despartire, ci ambii sunt convinsi ca o vor duce o viata intreaga. De multe ori, viata asta intreaga e mai lunga si mult mai anevoioasa decat se asteapta tinerii insuratei. De aceea atatea divorturi. (ma rog, pe langa alte motive)

Si dragoste neconditionata?? Te rog frumos, aia e basm. Nu exista dragoste neconditionata in viata reala! Ca il vrei langa tine, ca vrei sa-ti petreci timpul cu el si tot vrei ceva in schimbul sentimentelor! Asa zisa dragoste neconditionata e folosita azi in locul expresiei dragoste impartasita - cand ambii se iubesc - insa oricum am numi-o, dragosteala si relatiile sunt ori win-win situations (situatii in care ambii castiga) ori win-lose (unu castiga, altu' pierde) - asta depinde de la caz la caz.
Am mai zis: da, e frumos sa visezi si sa idealizezi, dar nu strica sa te trezesti la realitate, nu de alta, dar tu vei fi cea care va suferi ca dracu in final - si asta e un sfat ce ti-l da o persoana care a fost candva de un idealism pueril (ma rog, inca il mai am, dar nu legat de dragoste).

Spui:

Indiferent cat de consecvent ai fi cu tine, indiferent cat ti-ai respecta tu promisiunile si partenerul, daca nu primesti acelasi tratament in schimb, ti se lasa cu lehamite si pleci, te duci duca! Si asta iara ti-o spune cineva care in general e consecventa cu ea insasi, tine cu dintii de relatii si face pe dracu-n patru sa le faca sa mearga - ma rog, atata cat o duce mintea la vremea respectiva - si cu toate astea acea cineva a parasit, a fost parasita, a inselat si a fost inselata. De ce? Pentru ca nu poti iubi cand nu primesti respect si incurajare si atentie, cand nu ti se raspunde cu aceeasi afectiune, etc. In alte cuvinte: pentru ca nu exista dragostea aia neconditionata. Ca daca exista naiba stie cu care din fostii mei eram acum, ca vorba aia: iubesti neconditionat = accepti orice tratament, ca doar nu vrei nimic in schimb, nu?

In rest, de acord cu restul lumii

Aici ai dreptate, si in adevar idealismul nu ne prea ajuta in ziua de azi, sunt putini barbati idealisti care cauta sau ofera sau vor sa ofere dragoste neconditionata(desi sincera sa fiu ma cam indoiesc de existenta lor) si chiar daca ar exista si sa zicem ca prin absurd am da de unul n-am face mare lucru cu el, pentru ca ar trai viata lui imaginara, s-ar ineca in idealuri, n-ar putea lua viata ca atare si pana la urma ar ajunge o corvoada, sa fi tu cea care il cara in spate si se lupta toata viata pentru a trai(mai bine), el ar oferi poate o dragoste neconditionata, dar...idealismul din el l-ar face sa se inchida intr-o carapace, sa stea deoparte de lupta vietii si sa se bazeze mai mult pe tine.Sper ca m-am exprimat corect si nu mi se v-a intelege gresit parerea.

Sa nu ai dubii.Chiar exista oameni care-ti ofera dragoste neconditionata si nu sunt neaparat idealisti,visatori care nu stiu sa lupte cu viata.

Uite ,ma uitam aseara la Dansez pentru tine.Era un cuplu de oameni batrani,surzi amandoi, iar ea,sotia,era si oarba pe deasupra.Ma indoiesc ca omul ala ar fi avut vreun "interes" sa stea cu o femeie cu un asemenea handicap toata viata,altul decit dragostea neconditionata.

Acuma nu stiu pina la cit se extinde termenul de "neconditionat" la tine.Caci desigur daca nu exista nici un fel de potrivire intre cei doi,n-are cum sa mai fie dragoste,darmite si neconditionata.Dragostea e conditionata pina la urma de potrivire,de un schimb reciproc avantajos.Intotdeauna ,pe o anumita latura a relatiei lor,unul din cei doi este lider,celalalt subordonat.Important e ca fiecare sa aiba partea lui de suprematie , iar celalalt sa accepte bucuros ca partenerul lui este "mai bun" ca el in acel ceva.Sa primeasca si sa dea altceva in schimb cu aceeasi bucurie.Si cu dragoste

Acest topic a fost editat de Michelle: 1 Dec 2007, 10:50 AM

Pai tu spuneai ca, citez: nu cred ca poti fi absolut sigur de ceva pe lumea asta. Atunci, de ce te casatoresti, daca nu poti fi abolut sigura ca vei iubi acea persoana toata viata?