Povestiri, intamplari, ganduri din viata Iarinei veti citi in cadrul acestui Jurnal.

O sa postez aici bucati luate din jurnalul meu sau o sa scriu despre lucrurile la care m-am gandit in ziua respectiva. Nothing fancy, fara pretentii si talent de scriitor. Nu am scris ca sa "dea bine" la public, de fapt nici nu au fost scrise pentru public, scriu asa cum simt, atata tot. Spun de la inceput ca nu am cum sa scriu decat rar si nu prea mult. Programul nu imi permite. Sunteti toti bineveniti sa adaugati, sa intrebati, sa va dati cu parerea. Voi incepe cu niste puzzles din telefoanele si e-mailuri trimise prietenilor mei in perioada facultatii iar apoi ...nu se stie ce va urma. So, welcome in my heart

Din trairile unei provinciale
Anul I
29 septembrie 1999, ora 23 :00 telefon

Alo? Fata draga, ce faci, dormi la ora asta? Hai ca am avut o zi infernala azi, tre' sa-ti povestesc. Pai da, normal, am ajuns in Bucuresti hahaha, si sa stai sa vezi ca de-aici urmeaza nenorocirea. Cum unde mai ? nu ti-am spus ca stau la matusa-mea, pe Mosilor ? eu zic sa-ti faci o cafea in timp ce vorbesti la telefon ca vad nu te mai trezesti. Asa, ce sa-ti zic, abia coborasem din tren unde m-a tinut de vorba o baba simandicoasa, ca ma si iau astia : "un taxi domnisoara ? " ce taxi, bre, eu trebuia sa ajung sa iau troleul 85. In fine, dupa ce-am asteptam o groaza in statia aia superaglomerata, ca asa ceva n-am vazut la noi, abia am reusit sa ma urc cu bagaje cu tot (atata am stiut si eu, rucsacul cu actele si banii sa-l tin strans in brate ), m-au calcat pe pantofi vreo 13 persoane si am mers nenumarate statii pana am coborat si eu ... oricum, mi-a mai luat juma de ora sa nimeresc blocul ala si matusa-mea ma astepta, bucuroasa nevoie mare. Acum s-a culcat, sper sa nu auda nimic. In fine, dupa ce mi-am revenit, am zis hai sa ies si eu sa vad nemaipomenitele imprejurimi ca n-am mai fost in Bucuresti de nu stiu cati ani!. Ce spui ? a, nu, am iesit singura, ca doar nu era s-o iau pe matusa-mea cu mine. In jur, numai magazine, care mai de care mai luminoase. Am facut greseala aproape fatala sa intru sa ma uit si eu la niscaiva preturi. Heheehhe, da tu ce credeai mai ? sa-ti iei si tu niste pantofi de nu stiu cate milioane. Eh, si cand am vazut cam cum sta treaba am zis ca mai bine intru in casa, sa nu m-apuce nebunia pe strada, u know. Si zi, la tine cum e ? Constanta e alta treaba.
Ma, am stat eu si m-am gandit ... oare astia unde ies sa se plimbe ? ca au ei parcuri da' pana ajungi la un parc faci nu stiu cate statii de autobuz, of course, daca nu ai masina. Da oricum am prins de vreo trei ori acelasi stop cu autobuzul, asa daca ai probleme cu tensiunea prea mica, vii la o plimbare in Bucuresti, ca in 5 minute ai depasit limita normala. Uff, hai ca ma culc si eu, cine stie ce se mai intampla maine ...mai vorbim noi. Hai, pa.


2 octombrie, e-mail catre X
Inspirata ai mai fost cand ai ramas in Galati. Orasul asta e monstruos, oamenii toti imi par niste carabusi mari, care vor sa-mi faca rau (stii tu, Cella Serghi). E o aglomeratie si un haos de nedescris. Preturile te orbesc pe loc si in toate mijloacele de transport tre' sa suporti niste mirosuri horror ; plus ca am vazut DEJA o multime de tigani, arabi, chinezi, natii cu care n-as avea nimic de impartit daca nu ar fi asa de nesimtiti. In fine, am avut deschiderea de an, care nu s-a tinut la facultate ci intr-un loc pe care l-am cautat ceva timp, tot intreband si intreband ; am niste colegi destul de simpatici (deocamdata ) si tine-mi pumnii ca ma cam ingrozeste atmosfera asta de-aici. Plus praf cat cuprinde. Nu zic ca la noi nu e, dar deja incepe sa-mi fie dor de plimbarile pe faleza, cu apa aia aproape, unde nimeni nu se grabea, chiar daca era aglomerat sometimes, si mi-e dor tare de maxi-taxi care te duce pe un pret mai mic decat al unui bilet de autobuz in Bucuresti, dintr-o parte in alta a orasului. Si nu te inghesuie nimeni. Si nu auzi injuraturi la tot pasul si tot felul de porcarii. Hai ca incep sa-mi plang de mila si nu-i frumos. Trebuie sa reusesc, ca doar pentru asta am venit aici.
Zi-mi despre tine. Eu te tin la curent cu noutatile in materie de extraordinara capitala a tarii noaste. Hip, hip, uraaaa
Ma duc acasa poate gasesc si eu ceva de mancare azi, ca de-aia o platesc pe matusa-mea. Kisses.

Acest topic a fost editat de Iarina: 25 Jun 2003, 01:14 PM

Dupa 5 luni, telefon de la X

Da ? Buna ma, ce faci, nu te-am mai auzit de o groaza de vreme. Tu de ce nu-ti faci e-mail ca ti-as mai fi scris ... eh, ai terminat sesiunea ? Si eu, da, n-au fost probleme cu examenele ; pai ce sa fac, vreau sa ma mut de la matusa-mea asta. Ma scoate din minti, nu alta; ma mut in camin ca femeia asta se trezeste sambata dimineata la 7 si vine sa deschida tv-ul la mine in camera. Plus o mie de alte faze nasoale. M-am saturat, imi iau bagajele si plec. Da, lasa ca-ti mai spun eu, viata in Bucuresti ? e, m-am mai obisnuit. Nu ca s-ar fi schimbat ceva, Doamne fereste, dar cel putin incerc sa fiu inodora, insipida, incolora cand ies din casa ... hai ca te sun eu dupa ce ma acomodez in camin. Ai grija de tine, te pup, pa.

TO BE CONTINUED


Ah, inca ceva. Poate ca nu va intereseaza ce am scris sau o sa scriu eu. Nu va obliga nimeni sa cititi asa ca nu comentati pe tema asta

Dupa 5 luni, telefon de la A.

Da ? Buna ma, ce faci, nu te-am mai auzit de o groaza de vreme. Tu de ce nu-ti faci e-mail ca ti-as mai fi scris ... eh, ai terminat sesiunea ? Si eu, da, n-au fost probleme cu examenele ; pai ce sa fac, vreau sa ma mut de la matusa-mea asta. Ma scoate din minti, nu alta ; ma mut in camin ca femeia asta se trezeste sambata dimineata la 7 si vine sa deschida tv-ul la mine in camera. Plus o mie de alte faze nasoale. M-am saturat, imi iau bagajele si plec. Da, lasa ca-ti mai spun eu, viata in Bucuresti ? e, m-am mai obisnuit. Nu ca s-ar fi schimbat ceva, Doamne fereste, dar cel putin incerc sa fiu inodora, insipida, incolora cand ies din casa ...hai ca te sun eu dupa ce ma acomodez in camin. Ai grija de tine, te pup, pa.


Dupa alte doua luni, e-mail pentru prietenul meu (o bucata din el, vreau sa spun) :

Buna dimineata iubire. Am doua colege de camera, una e chiar normala (ce incepe sa ma mire normalitatea acum!!) iar cealalta e cleptomana. Ne-am baricadat dulapurile, sertarele desi ea tine neaparat ca sa-i manance toate batoanele de snikers, mars si alte cele ale colegei. De la mine nu prea are ce ... Decat sa-mi fure abtibildurile pe care le lipesc pe scrisorile pentru tine. Bucurestenii astia, la baieti ma refer sunt cam prost crescuti desi au aere de vedete mai toti. Ma rog, nu vreau sa generalizez.

Anul II e-mail pentru O.

BBC news: m-am mutat si de la camin. Intr-un monstruos apartament cu 4 camere, pe care il impart cu doi (sot si sotie). Can you belive it? In sfarsit nu ma mai bate nimeni la cap!!! Nu mai conteaza ca am de facut vreo 14 statii pana la facultate, nu mai conteaza ca liftul e de cele mai multe ori blocat si trebuie sa urc 9 etaje care nu m-ar deranja daca nu as avea kg. de cumparaturi in mana si cate 5 l de apa plata. Traiasca Bucurestiul- nu stiu cat o sa ma tina bucuria asta, asa ca... Traiasca profesorii din Bucuresti fiindca nu cer mita ca la voi si fiindca poti lua examenele fara fuste scurte si fiindca nu se poate copia, macar acum sa se mai faca dreptate... Simti diferenta? Bucuresti Galati? Acum parca vad cu alti ochi; aici te mai duci la un teatru, la o expozitie, la vreun concert ceva in timp ce in Gl mori, mori, mori. Mai ales tu acum, stiu ca mori de ciuda. Hai te pup si sa-mi mai scrii,

p.s. Desteapta-am mai fost cand am dat la fac. in Bucuresti! Sac!

Anul III
e-mail catre A.

Mi-am luat garsonieraaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa !!!! si sunt singura, de necrezut, aproape ca am lesinat de fericire cand m-am trezit azi dimineata in "casuta" mea, proaspat varuita, cu lucrusoare putine dar toate noi si ale mele. Ale mele, intelegi mai? Doamne, ce bine-i sa ai casa ta. Cu gresia pe care mi-am ales-o in culori de gri si albastru si cu faianta caramizie. Umblu prin casa cu ce vreau, daca vreau ma culc, daca vreau mananc, daca vreau NU spal vase si topai de bucurie ca pot sa ascult ce muzica vreau eu si cand vreau eu. Nu mi-am dat seama cat de bine e sa ai locusorul tau, decat acum dupa atata timp de umblat printre straini si ciudati. Ce mai, sunt fericita !

Anul IV
e-mail tot pentru O.

nu intentionez sa ma lamentez da' really, cand au trecut anii astia? Mie nu-mi vine sa cred ca tre' sa ma apuc de licenta. Fara doar si poate m-am obisnuit cu Bucurestiul si oamenii lui, asa cum sunt ei. Desi inca ma gandesc cum e posibil ca biletul RATB sa fie 7000 de lei in timp ce la noi acasa, vin maxi taxi in continuu, e imposibil sa intarzii undeva, totul numai pentru 5000 de lei...Da uite c-au trecut toate, si ifosele bucurestenilor si ciuda lor nejustificata (habar nu au cum e cand trebuie sa iti gasesti alt apartament cu chirie, cand dai peste niste freeks si tot asa; daca ar sti cat de greu e sa razbati cand nu ai pe nimeni in spate si cand esti ca un pui iesit din ou la un soare care te arde deseori) si ideile preconcepute pe care le aveam; si ma gandesc eu la ce-am sa fac de-acum incolo...?? As fi in stare sa traiesc in Bucuresti, nu pentru ca imi place, ci pentru ca m-am acomodat si am trecut peste toate. Dar eu cred ca vreau ceva mai bun, mai frumos si ma gandesc ca se poate. Daca altii au putut, pe mine ce m-ar opri? Si sa stii ca hotararea am luat-o: plec din tara. Mi-am gasit de lucru acolo si o sa fac probabil un masterat. TU ce faci? Oricum ar fi, mi-am promis ca this Christmas o sa fiu in U.K. si te astept.

Ma gandeam cat de ciudati suntem noi oamenii. Astazi suntem in stare sa dam o petrecere pentru o veste buna pe care am primit-o, pentru o reusita sau ceva asemanator, iar maine, daca ni se intampla un lucru rau sau chiar ceva minor ca faptul ca ne-a taiat o masina calea, ne bosumflam ca niste copii, pentru mult timp, ca si cum vestea buna nici n-ar fi existat. De ce sunt asa de multi oameni care se concentreaza pe partea negativa a lucrurilor? Si de ce nu mai observam those little things care ne-ar face lumea mai frumoasa, trecem pe langa atatea lucruri fara sa le vedem. Odata, cineva mi-a spus ca habar nu avea cand venise primavara, nu observase copacii infloriti. Iar mie mi se pare atat de dureros acest lucru.

E asa de liniste la mine-n casa acum, afara e putin innorat, este exact vremea care imi place cel mai mult. Ma uit pe fereastra si urmaresc frunzele zbatandu-se la atingerea vantului. N-am simtit inca sa fi venit vara. De fapt, daca nu vad marea, pentru mine inseamna ca nu e vara. De cand aveam doi ani am mers aproape in fiecare an la mare. Ultimii doi ani insa, am lipsit. Din lipsa de timp si de prea multe de facut. Anul acesta nu mai rezist. Ma macina un dor nebun, ca dupa cineva foarte iubit. Trebuie sa plec. Unul dintre cele mai frumoase lucruri din lume este sa-ti faci bagajul pentru plecare. Unul din cele mai triste este ca trebuie sa impachetezi la loc si sa te intorci. Da, dar am sa ma intorc fericita ca am vazut marea, ca i-am atins valurile, ca am facut un castel de nisip si m-am uitat la copiii de pe plaja. Da-mi Doamne, vreme buna, sa-mi fie sufletul plin de soarele marii.

uhh, Iarina, io am stat in Bucuresti cam 3 saptamani ...Si in tot acest timp am trecut prin starile tale sufletesti...Am plans ca plecam din Constanta, ma enervau toti oamenii si mi-era sila sa ies pana si la magazinul din colt, apoi am inceput sa ma obisnuiesc, sa-i cunosc pe cei care stateau in imensitatile de blocuri de langa noi, stiam cand vin toti ciudatii la magazine si evitam sa fac cumparaturi seara sau prea dimineata, la un moment dat ma intalnisem cu o prietena, trebuia sa ma mai intalnesc cu vreo 3 si incepuse sa-mi placa.Si cand ma gandesc ca prin toate astea am trecut doar in 3 saptamani...Tu cum ai rezistat atatia ani??
Bravo tie ca te-ai descurcat singurica...Eu nu stiu daca as fi reusit asta...Poate da, poate nu, poate m-ar fi rapus indiferenta si rautatea multora...Cine stie?
Multa bafta in continuare si sper sa apuci sa revezi marea cat mai curand.Momentan e frumos aici..Eu lucrez undeva in Faleza Nord, am marea la 5 minute de coborat, dar nu pot sa ma duc s-o vad...Lucrez toata ziua, 12 ore, dimineata trec pe langa ea, o salut in gand si mereu imi promit ca ma voi trezi mai dimineata sa pot sa imi plimb picioarele prin apa si sa mi le mangaie nisipul...Niciodata nu reusesc sa fac asta...Tu esti departe de ea, dar eu , care o vad zi de zi, mor cand vad ca nu ma pot duce la ea...suntem atat de aproape si totusi atat de departe!!...

Iarina, mai scrie, mi-a placut ! Imi plac tare mult jurnalele, par atat de simple uneori, dar in general au o incarcatura deosebita...Innebunesc dupa jurnale.

Afro, de-abia astept sa vin la mare, se pare ca voi veni intre 7-14 iulie in Constanta, daca ma mai primeste prietena mea (ea asa a zis). Eh...uite ca trec toate si apoi te intrebi cand au trecut atat de repede? Cu bune, cu rele, o sa ajung sa fac ce mi-am propus. Zilele de nervi si noptile nedormite imi aduc acum bucuria de a fi reusit sa stau pe propriile mele picioare si de a fi realizat ceva frumos- puterea a face in viata un lucru care imi place

Lilith, multumesc pentru apreciere. Sigur ca mai scriu

Am in jurul meu prieteni. Nu sufar de lipsa de atentie. Dar uneori ma simt atat de singura ca si cum as fi pe o insula pustie. E un gol in inima mea pe care nu-l poate umple nimeni, oricat de drag mi-ar fi si oricate lucruri s-ar face pentru asta. De ce se spune ca singuratatea va fi boala cea mai grea a secolului nostru? Nu stiu, dar ma gandesc ca oamenii au observat ca, la urma urmei, fiecare este on his own. Nu pot niciodata conta in totalitate pe altcineva, fie acel altcineva chiar si persoana iubita. Poti trai o poveste de dragoste aproape perfecta si intr-o zi oribila sa te trezesti inselat, tradat, distrus. Si atunci ce se intampla cu dependenta pe care inevitabil ai trait-o alaturi de partener? Simti ca se rupe ceva din tine. Acesta e motivul pentru care le este greu unor femei sa se desparta de niste badarani violenti, alcoolici si alte cele. S-au obisnuit. E greu sa renunti cand esti amenintat cu o singuratate mai urata decat pumnul ridicat inspre tine. Asa sa fie oare? Oamenilor le e frica de singuratate. Nu stiu ce sa faca cu ea si cauta cu disperare sa nu mai fie singuri, uneori nepunand la socoteala cat de mult costa acest lucru. Cred totusi ca oamenii deosebiti de majoritatea stiu sa aprecieze singuratatea si chiar daca intr-o zi s-ar trezi singuri, izolati chiar, nu s-ar lasa invinsi de sentimente de melancolie si deziluzie. Oamenii care iubesc singuratatea sunt oameni creativi iar eu ii admir pentru asta. Multi nu recunosc dar nu ar sta singuri in casa nici macar o saptamana. Unora le e teama de propriile lor ganduri. Concluzia la care am ajuns aseara este ca singuratatea pe care o resimt din cand in cand, este de alta natura si are nevoie de ceva supranatural (si nu ma gadesc la extraterestri) pentru a ma umple pe dinauntru. Stiu ce imi trebuie, dar nu sunt intotdeauna dispusa sa iau. Asta implica multe responsabilitati. Nu vreau sa intru in amanunte. Am descoperit cauza si trebuie sa lucrez la vointa...

Astazi am avut o zi obositoare si putin trista. L-am condus pe prietenul meu la aeroport. Nu-i vorba ca peste exact o luna plec si eu si ne intalnim acolo. Insa Doamne, ce gol in suflet am acum. Mi-a scris o scrisoare de vreo trei pagini, extraordinar de frumoasa asa cum numai el stie sa scrie. Si mi-a dat-o acolo in aeroportul pe care il urasc fiindca, spre deosebire de altele aeroporturi, la Otopeni nu li se permite decat pasagerilor sa mearga mai departe de punctul de control al bagajelor. Si am urat chestia asta fiindca a plecat cu doua ore mai devreme de decolare si am mai fi vrut sa vorbim, macar atat. Si apoi mai sunt indignata de un lucru. Un om care are 120kg poate lua cu sine un nr. egal de kg la bagaj cu o persoana care are doar 48 kg. acum nu am nimic cu persoanele supraponderale dar mi se pare nedrept hehe, imi vine sa rad acum, insa nu as putea sa iau fara sa platesc in plus, macar inca 10 kg avand in vedere greutatea mea redusa?? De ce nu? Se vede ca sunt obosita, numai prostii scriu. Si astept acum, stand ca pe ghimpi, sa imi trimita un e-mail odata ajuns acolo. Mor de nerabdare, asa cum nu mi s-a mai intamplat de foarte, foarte mult timp. Ma felicit in gand si vad ca si in jurnal fiindca nu sunt o persoana fatalista, sa ma gandesc daca nu cumva cade drobul de sare, cred ca as fi innebunit pana acum asemenea filosofie de viata. Am hotarat sa ma uit la un film, „Finding Forrester” pentru ca sper sa treaca mai repede timpul pana la primerea de vesti proaspete si aducatoare de zambete in sufletelul meu cam agitat.

In timp ce ma uitam la film, a sunat telefonul si era dragul meu care mi-a spus ca a ajuns bine si ca nu stie daca e realitatea sau vis ce vede hehe. Mai tarziu mi-a trimis si un e-mail. Gata, atat mi-a trebuit sa topai de bucurie. Azi am de facut o groaza de lucruri si ma bucur ca or sa ma tina ocupata iar deseara, da deseara abia astept sa intru pe net. Probabil ca o sa fiu si mai severa in privinta mesajelor scrise pe forumuri, fiindca or sa curga e-mailuri pentru prietenul meu. Dar asta e foarte bine. Ne iubim si e normal asa.

Stau eu acum, la ceas de seara, sunt singura-singurica si ma rog sa ploua in rafale ... deocamdata ma multumesc cu fulgerele care imi lumineaza camera si ma gandesc cum va fi sa ma duc pentru prima data SINGURA la mare. Am zis ca trebuie sa vad marea, nu mai rezist anul acesta fara ea, dar nu stiu cum se face ca toate prietenele si-au facut alte planuri, iubitul meu e plecat iar eu m-am trezit dintr-odata ca VREAU NEAPARAT la mare, drept pentru care voi pleca peste o saptamana sa-mi vad amintirile scrise pe nisip. Au ramas acolo... nu le-a sters nici apa nici vantul fiindca dragostea cu care au fost scrise este puternica si statornica.
A inceput sa ploua, semn ca rugaciunile imi sunt ascultate E atat de bine acum... simt mirosul de praf inmuiat de picurii grei si binefacatori pe care pamantul ii iubeste... sunt fericita. Noapte buna ...

In dimineata asta m-au trezit pasii parintilor mei care au fugit pe ascuns de-acasa, cred ca imi pregatesc ceva bun desi deja am primit un cadou de la ei: un aparat de fotografiat pe care mi-l doream demult Primul lucru in dimineata asta a fost sa ma conectez sa vad ce mi-a trimis iubitul meu. Ba nu, mint. Primul lucru a fost sa citesc felicitarea superba de la el, pe care mi-a lasat-o inainte sa plece cu conditia sa o citesc nu inainte de ziua mea. Asa ca sunt in al noulea cer de dimineata Hai sa nu fiu rea si sa scriu ce mi-a trimis el prin felicitarea virtuala, ca mai mult nu pot :
When I met you, I had no idea how much
my life was about to be changed...
A love like ours happens once in a lifetime.

You were a miracle to me, the one who was everything
I had ever dreamed of,
the one I thought existed only in my imagination.

And when you came into my life,
I realized that what I had always thought
was happiness couldn’t compare to the joy
loving you brought me.

You are a part of everything I think and do and feel,
and with you by my side, I believe that anything is possible.
Thank you for the miracle of you...

You are, and always will be,
the love of my life.

Superb!!! Mai mult de atat nici nu am cuvinte...

Dragul meu forum, tare mi-ai lipsit cat ai fost bolnavior. Daca as sti din ce cauza ai racit (sau poate ai avut gripa) i-as condamna la cativa ani de matanii pe cei care te-au surghiunit. Dar acum uite, ma bucur pentru revenirea ta fiindca eram foarte ingrijorata de ce ti s-a intamplat. As fi vrut sa-ti povestesc ce am facut eu zilele astea, dar, uite ca nu am nimic important de povestit. A venit racoarea prin orasul meu si ma bucur, au venit prietenii sa imi aduca cadouri, am primit chiar si cadouri de departe si tare, tare m-am bucurat. Asa sunt eu. Cand imi cumperi un pix sau o clamita sar in sus de bucurie. Ce sa mai vorbim de lucrurile mari si florile frumoase. Uite ce prostii zic, de parc-ar exista flori urate. Eu, tot cu dorul am ramas. Dar acum m-a apucat si un alt dor, de a ma preface in copil, sa alerg din nou prin curtea bunicilor si sa mananc papanasi calzi cu branza dulce si gem deasupra. Apoi mi-e dor de catelul bunicilor, un catel alb si frumos care a trait fericit pana la adanci batraneti. Si-mi lipsesc verile alea cand ma urcam sa mananc cirese din pom si cand furam alte fructe de prin gradinile oamenilor, cand ne adunam toti verisorii, cu mic cu mare si ne duceam la scaldat. Unde s-au dus clipele alea? Si de ce nu am pastrat legaturile intre noi? Aproape ca nu mai stiu nimic de unii, relatiile s-au racit pe masura ce am crescut. Fiecare cu drumul lui, nu? Oricum am fost in orase diferite, unii la Galati, altii la Bucuresti, unii la Brasov si ceilalti la Craiova. De ce ne-om fi imprastiat prin toata tara? Doamne, ce copilarie frumoasa am avut. Eram foarte independenta si asa m-au lasat ai mei sa fiu. Ma duceam singura la gradinita cand aveam 4 ani si ma intorceam cu cheia de gat, deschideam usa si stateam cuminte pana veneau ai mei de la serviciu. O realizare, nu? La 6 ani, cand invatasem sa merg pe bicicleta cu doua roti, tata imi dadea voie sa ma duc la bunicii care stateau tot aici in oras. Mama saraca habar nu avea de escapadele mele. Afara ma jucam cu baietii, imi placeau pustile, masinile si cataratul in copaci. Fetele erau egoiste si nu ma lasau sa ma joc cu papusile lor daca imi venea cheful. Lasa, ca le-am paruit bine pe unele. Eram tunsa scurt si aveam o mutrisoara cam androgina probabil fiindca nu-si dadea lumea seama cu exactitate daca sunt fata sau baiat. La 2 ani juma’ eram deja indragostita … de mare. Sa mai spuna cineva ca nu sunt statornica. Si astazi tot cu dragostea asta am ramas.
Si m-am facut om mare. (Oare?) manifestarile mele, din pacate sau din fericire uneori, au ramas tot de copil. Cand ma supar, imi trece repede si ma impaci cu o gluma si o bucata de ciocolata (Heidi, neagra). Cand ma certi sufar muuult si mi se-neaca ochii in lacrimi. Cand ma lauzi, imi creste inima-n piept de bucurie. Cand m-alinti sunt cea mai fericita din lume. Iar daca iti trece prin cap sa ma pedepsesti pe nedrept… am sa te tin minte toata viata. Inca nu am invatat sa mint si sa insel si nu mai ai loc in sufletul meu daca mi-ai tradat prietenia. Iubesc cu patima si mult. Nu ma satur niciodata de alint. Atunci cand gresesc, am invatat sa-mi cer iertare si iert atunci cand mi se greseste. Atunci cand ti-am spus un lucru, stii intotdeauna ca e sincer. Si am incredere in cei pe care ii iubesc.

"There are only two ways to live your life. One is as though nothing is a miracle. The other is as though everything is a miracle."
- Albert Einstein (1879-1955)


Acest topic a fost editat de Iarina: 9 Jul 2003, 08:41 AM

When things are changing all around us
and the world seems to move too fast,
don't forget, I'll be right beside you,
loving you.

What I feel for you is deep, total and enduring-
a love you can count on without ever having to wonder.

So when you look ahead to future changes or think about how the past used to be,
don't forget to look beside you, because that's where you'll find me,
loving you with all my heart.
That's one thing you can count on
that will never, ever change.
Dragostea autentica iti inalta sufletul, niciodata nu il coboara, iti da aripi, niciodata nu iti taie zborul, dragostea stie intotdeauna sa aline, nu sa puna sare pe rana. Ea nu este niciodata egoista si vrea intotdeauna sa il faca pe celalalt fericit. Dragostea nu incape langa invidie si gelozie si nici langa rautate si barfa. Dragostea e luminoasa ca o zi vara si nu are nimic de ascuns. Dragostea nu te va minti niciodata si te va ajuta sa te dezvolti si sa cresti, acordandu-ti incredere. Dragostea este plina de speranta si nu uita niciodata sa spuna „Multumesc”. Dragostea nu cunoaste orgoliul nejustificat si se hraneste cu zambete si strangeri de mana. Dragostea adevarata nu te paraseste atunci cand esti in necaz, nici nu te dispretuieste atunci cand ai gresit sau ai facut o gafa. Dragostea nu rade pe seama ta ci intotdeauna rade cu tine. Dragostea nu iti va calca in picioare demnitatea si nici nu va avea pretentii absurde. Dragostea curata este loiala si intelegatoare. Dragostea, ea, te face sa te simti ca un print chiar si atunci cand esti plin de ulei de motor. Dragostea, te face sa te simti o femeie deosebita chiar si atunci cand ai ars mancarea. Dragostea trece cu vederea micile imperfectiuni si scoate in evidenta calitatile. Dragostea nu-ti va intra niciodata cu bocancii in suflet, fiindca ea stie intotdeauna sa bata la usa. Dragoste nu este posesiva si iti ofera independenta de care ai nevoie. Dragostea nu este banuitoare si artagoasa. Dragostea stie sa vindece toate ranile, nu sa le deschida pe cele vechi. Dragostea... nu va pieri niciodata

Don't get so busy building your future that you forget to savor the love. Capture the romance of this day. Record your impressions of some magic moment in a journal or tuck in a pressed flower, a photo or ticket stub as a reminder of what made the time so special. Love awakens the heart and mind to all the beautiful possibilities life has to offer and finding true love is like finding a long lost friend… once you are together you feel like there was never a time when you were apart.

Love is so beautiful: every sunrise is a promise every sunset a fulfillment. Love gives wings of happiness to the spirit. You know that you are really in love when just being with someone gives you the same cozy feeling as settling down in front of a roaring fire, on a cold winter evening watching the flames leap up and knowing there is nowhere in the world that you would rather be. True love is discovering the one person in the world who fits exactly into the empty place you used to have in your heart. And when you’ll finally find your true love it’s like a great big wait has been lifted off your shoulders.

It’s time to look ahead to the future, to be open, to take the risk, to accept the challenge, to love.

Io sunt in Bucuresti acum, la un net cafe la care am avut placerea de a citi mai multe din reply-urile forumistilor... si parca incep sa ma simt ca intr-o familie mai mare pe-aici si-apoi, am inceput sa imi fac oaresce pareri despre cei care scriu mai des... ce mai incolo incoace, ma simt bine. Ma uitam acum la jurnalele voastre si vad ce poetic scriu unii, eh, ce sa fac, eu sunt mai pragmatica, nu sunt in stare sa scriu proza sa se minuneze lumea si sa creez imagini de basm...

Ma bucur azi ca e vreme buna, racoroasa, ca mi-am cumparat un pantalon frumos, din in, ca am rezolvat toate problemele cu care venisem aici si ca astazi ma intorc acasa si ca o sa vorbesc pe messenger cu iubi la care visez toata ziua. Nimic iesit din comun, tramvaiul 21 merge tot pe traseul lui, la fel ca troleele 79 si 86. Un maxi taxi curat, dar in care sigur se va nimeri o persoana care nu a descoperit existenta sapunului si a deodorantului, ma va duce spre casa... si trebuie sa ma asigur ca-mi iau o Fanta Shokata ca sa nu mi se faca rau.

Am plecat...

Acest topic a fost editat de Iarina: 15 Jul 2003, 09:23 PM

Iubesc fluturii. Nu stiu daca toti, dar stiu ca multi traiesc o zi si mor. In ziua aia pe care o traiesc au timp sa faca de toate. Vad lumea, miros florile, cutreiera incolo si-ncoace, dar, mai mult decat orice, au timp sa iubeasca. Poate ca daca li s-ar da mai mult timp, ar deveni nefericiti ca oamenii, care rareori sunt multumiti cu ceea ce li se intampla in viata si care, si mai rareori sunt multumiti de zilele care li s-au dat. Atunci cand observi animalele, pasarile, te izbeste imediat un lucru; ele nu pierd timpul. Niciodata. Aceasta este una din bolile oamenilor. Se pierde atata timp cu lucruri inutile si in clipele alea pierdute pentru vesnicie, omul ar putea macar sa faca un lucru bun pentru cel de langa el.

De ieri pana azi dimineata m-au dezamagit doua persoane. Am prostul obicei, se pare, de a acorda incredere fara prea multe intrebari si poate ca astept de la unele persoane mai mult decat pot ele oferi. Cum as putea sa-mi dau seama? Nu stiu de ce sunt atat de sensibila la unele lucruri si ma intristez prea usor cand sunt criticata pe nedrept. Nu ma supar, doar ma intristez si ma intreb de ce nu am reusit sa fac astfel incat sa fie toata lumea multumita. Sunt constienta ca, daca niciodata, atunci cel putin foarte rar reuseste cineva sa se comporte de o asemenea maniera incat nimeni sa nu aiba nimic de reprosat. Si da, gresesc si eu si nu ma deranjeaza sa fiu criticata atunci cand e pe drept. Am constatat insa ca oamenii au un simt foarte diferit al dreptatii. Din pacate multi nu pot gandi nici macar cu o urma de obiectivitate. La mine, simtul acesta al dreptatii, care este atat de acut atunci cand esti copil, dar care se "toceste" pe masura ce vezi ca toata lumea fura si minte (si o duc bine), a ramas foarte aproape de ceea ce simt copiii atunci cand sunt batuti pe nedrept. Probabil fiindca m-am inconjurat de copii si am lucrat cu ei. Este o mare responsabilitate dar si unul dintre cele mai frumoase lucruri pe lume: sa ai ocazia sa educi un copil, sa il vezi cum creste frumos si cu valori (inca) nealterate. Oricum, asta sa fie singurul motiv pentru care ma revolt la fiecare nedreptate?
Oare cum se simt judecatorii in tribunale si cum se simt acasa? Nu s-au intrebat niciodata daca nu cumva au condamnat pe cine nu trebuia, daca nu cumva trebuia data o sentinta mai blanda sau una mai aspra, daca nu cumva… cum traiesc oamenii astia? Ce este in sufletul unui judecator intr-o tara in care este admisa pedeapsa cu moartea? Din punctul meu de vedere trebuie sa fie cumplit de greu sa fii judecator. Tocmai pentru ca nu suntem perfecti. Si cu toate acestea, zi dupa zi, taram dupa noi sentintele pe care le dam celor din jurul nostru. Dar nu, noi nu suntem judecatori, asa cica. Apreciem si incurajam libertatea de opinie si de exprimare. Dar avem intotdeauna ceva de comentat cand e vorba de libertatea altora. Nu suntem sinceri cu noi insine, la fel cum o mama sustine cu inversunare ca fiul ei nu AR FI PUTUT face asa ceva. Si el putea si chiar nu avea mustrari de constiinta.
Poate ca sunt prea trista in dimineata asta si ar fi fost mai bine sa nu scriu. Asa ca ma opresc aici.

Superbi fluturasii, mai pune ca-mi plac la nebunie!!!
Cat despre tristetea ta, am trecut si eu prin ea si stii ce-am invatat? Sa nu mai bag in seama chiar orice, caci altfel as muri la 25 ani de inima rea.Las lumea sa vorbeasca.Nu poti sa fii pe placul tuturor.Si atunci de ce sa te mai chinui? Cel putin eu asa fac.Daca simt ca e necesar sa dau o explicatie, o dau, daca nu...Pa si la revedere neneaca, nu-mi pierd timpu' aiurea cand vad ca omu' intelege tot ce vrea el, indiferent cat m-as chinui sa-l fac sa vada ce-aveam de zis...Bineinteles, cu iubi sta treaba altfel

Nu stiu daca am mai intrat vreodata pe aici... Parca o data, mai la inceput... In general pentru mine notiunea de "Jurnal" are ceva personal si nu prea e normal sa-mi bag nasu', cu-atat mai putin sa-mi dau cu parerea. Cred ca am dezamagit pe cineva in acest sens (desi era doar o gluma care se voia a fi nevinovata) : atta. Nu s-a aratat ofensata, dar sigur in sufletul ei a suferit un pic... Mi-a parut rau... As vrea sa cred ca m-a iertat...
Aici? Nu sta in firea mea sa intervin in jurnale. Poate am mai facut exceptii, dar am cautat sa stau deoparte. Totusi o mica remarca. Draga Iarina, nu judecatorul da sentintele grele si cu atat mai putin cele cu condamnare la moarte. Exista un nr de "jurati" care sunt oarecum izolati unii de altii si toti la un loc, in orice caz n-au voie sa comunice intre ei pana dupa verificarea voturilor. Mai mult, din cate stiu eu, celor care sunt condamnati la moarte in zilele noastre, se punea problema sa li se aplice pedeapsa finala de catre cineva care habar nu avea ca ridicand un receptor, declansa serul letal. In plus, cei care urmau sa fie executati prin impuscare , desi stateau in fata unui intreg pluton, doar unul sau doi aveau gloante adevarate. Era un fel de "ruleta ruseasca" doar in sensul ca nimeni dintre soldati, sa nu aiba procese de constiinta, intrucat nimeni nu stia care arma e mortala si care e falsa...Nici macar cel ce ordona "Foc !" Deci nu judecatorii fac legea in acest sens ci juratii. Judecatorii au doar menirea de a veghea la justetea si echitabilitatea intregului proces...
Cu nedreptatea si coruptia judecatorilor de pe la noi e o alta poveste... Unii dorm chiar foarte linistiti, altii n-au rezistat presiunii si s-au sinucis... Am incercat eu pe la "toba" sa descriu cum m-am priceput mai bine, starea de spirit a Romaniei...
Acum ma opresc aici, si-mi cer iertare ca mi-am permis sa intervin...

Afro, stiu, ai dreptate si sa stii ca nu asta e scopul meu in viata, sa ma chinui sa ii multumesc pe toti. Insa admit ca mi-ar placea sa reusesc sa ii fac pe cei din jur fericiti si sa nu mai existe atata nemultumire. Chiar sunt contrariata cand vad ca foarte multi din nemultumiti sunt oameni sanatosi, care traiesc destul de comod si nu au cine stie ce probleme. Acesti oameni nu stiu sa se bucure de lucruri atat de importante precum sanatatea si nici nu stiu sa se bucure de lucruri aparent mici si neinsemnate precum un rasarit de soare. Doamne, ce viata trista trebuie sa aiba!

O floare virtuala pentru tine si iti multumesc fiindca thanks to you, am vazut marea anul asta.

Omule bun, stiu si eu chestia cu juriul, dar cand spui judecator te gandesti ca pana la urma el are putere de viata sau moarte. Eu cred ca sunt destui cu constiintele incarcate, chiar daca nu ei au dat sentinta. Poti interveni cand doresti, atat timp cat ai ceva frumos de spus. Iar tu nu spui lucruri urate De asta imi place mie de tine

Sarumana de floareeeeeeeee!! E superbaaaaaaaaaa!!! Pupaaaaaaa!!
Te mai ustura pielea?

Afro, ma ustura pielea de mor, ce sa zic.... si stau tot timpul cu creme. Nu suport soarele... uf, sper sa treaca

Scuzeee Si pe mine ma ustura,da' profit ca e soare si inca ma mai duc la plaja.Odata si-odata tot o sa ma-negresc si io

In sfarsit sunt capabila sa scriu. Jurnalul lui Genicon mi-a dat peste cap ideile, simtamintele care s-au involburat asa de-odata fara sa ma intrebe daca imi place sau nu.
Ma izbeste un gand acum, ca nu pot fi sincera cu mine si cu Jurnalul meu in momentul de fata. Asta pentru realizez faptul ca poate fi citit. Atunci pentru ce mai scriu? Jurnalul de acasa e unul, jurnalul de pe forum e altul. Cateodata se intrepatrund. Eu sunt aceeasi si intr-unul si in celalalt. Numai ca… am o mare problema… cum mi-as putea scrie aici toata framantarile, avalansa de ganduri care se tavaleste in mintea mea, rascolind-o? cum sa scriu aici ca unii oameni pe care ii vad, ii intalnesc mi se par atat de absurzi si cand incep sa vorbeasca ma plesneste rasul? Am invatat doar ca nu e frumos sa razi de altii, nu? Si totusi ce mi se pare atat de caraghios la unii oameni? Poate faptul ca se cred atat de mari cand sunt de fapt niste anonimi, ca si mine, poate faptul ca se incred atat de mult in ei incat uita ca n-au nici cea mai vaga idee ce se va intampla cu ei in urmatoarea ora. Apoi trec la oamenii care cred ca pot sa calce peste cadavre cu idioata convingere ca sunt destepti si descurcareti. Oare se gandesc ca roata se invarte? Ma gandesc pe urma la cei care trec pe langa tine cu un zambet cam tamp si te-ntreaba din mersi ce mai faci? uitand sa dea Buna ziua. Si nici macar Buna ziua nu imi place, spusa in mod automat si rece ca o masinarie care isi face treaba fara sa fie constienta de propria-i existenta.
Ce sa raspunzi unei prietene care te intreaba fericita: Nu-i asa ca-mi sta super cu rochia asta? cand tu vezi ca arata oribil pe ea?
Ce sa-i raspunzi unui barbat care iti face „n” demonstratii de iubire, care te doreste in viata lui pentru totdeauna si care te astepta de o groaza de timp, cand stii foarte bine ca tu iubesti pe altcineva si nu ii poti raspunde niciodata afirmativ? Unele lucruri par ca nu se vindeca niciodata.
Apoi… sa iert pe altii este mult mai usor decat sa ma iert pe mine. Pentru atatea lucruri pe care nu le-am facut sau pentru altele pe care le regret.

Iubesc copiii cu o intensitate greu de inteles. M-as opri la toti pe care ii vad pe strada sa vorbesc cu ei, sa ii mangai, sa ii alint, sa ii fac sa rada. Uneori mi-a trecut prin minte ca as putea sa stau toata viata si sa cresc copii, ai mei, ai altora. Nu ma pot dezlipi de ei. Iubesc deopotriva pe cei cuminti si pe cei „obraznici”. De fapt, eu nu cred ca exista copii obraznici. Exista doar copii care nu au primit suficienta iubire si incredere pentru a avea un comportament frumos. Atunci cand acorzi iubirea si increderea ta unui copil, nu te va dezamagi niciodata. Dimpotriva, atunci cand il privesti cu neincredere si cupa inimii lui e golita de afectiune si laude va adopta cel mai urat comportament posibil. Spunea un psiholog, imi scapa numele acum, ca un copil mic se hraneste cu lapte si cuvinte de lauda.
Oare oamenii cu ce se hranesc? Si adultii isi doresc recunoasterea calitatilor profesionale, isi doresc sa fie acceptati si intelesi, isi doresc sa fie apreciati neconditionat pentru ceea ce sunt si mai mult decat orice, tanjesc dupa iubire. S-a schimbat ceva? Nimic. Doar s-a diversificat paleta dorintelor.
Trebuie sa inchei acum din pacate….