Faleze de nisip
Faleze de nisip - Dan Pița(1983)



Cine a avut prilejul sa evolueze (intr-o forma sau alta) prin lumea medicala, cunoaste desigur pericolul ce ameninta membrii castei, identificabil sub numele sindromul doctorului.



Omul de rand, alertat de grijile unor semne anormale, ajunge in cabinetul de consultatie plin de teama si speranta, iar ocupantul lui si-a developat in timp scheme abile de profit, de pe urma acestei situatii. In spital, acolo unde se desfasoara cel mai perfid si mai bine studiat act al impunerii, bolnavul e mai intai depersonalizat (i se iau hainele si i se intocmeste o fisa de observatie, totul de acum incolo se va face numai prin intermediul ei), iar setul de analize care urmeaza n-au decat rolul de a pregatii in detalii momentul cheie: diagnoza.



Prin intregul scenariu, limbajul codat si butaforia atent ajustata, prin multe alte mijloace, petentul e indemnat sa vada in medic un fel de Dumnezeu…pe cineva care ii influenteaza destinul, sau pe cel care ii poate curma suferinta, ori chiar salva viata…

Speculata cum trebuie, imaginea instalata, a contribuit decisiv la stabilirea unui statut aparte al celor insarcinati cu sanatatea publica, caci beneficiarii sistemului s-au priceput al dracului de bine sa extraga maximul din ea.



Insa pozitia nu-i una chiar atat de confortabila. Transformarile ce se produc in medicul expus zilnic confuziei cu divinitatea, capata de cele mai multe ori consecinte, el insusi devenindu-le victima, si dezvoltand un sentiment clinic al cultului personal….O stare generala, "identificabila sub numele: sindromul doctorului"…adica ceva din sfera narcisismului.

Simptomele ?? Maladia isi detaseaza subiectul din mediul incurajator si il plaseaza mult deasupra acestuia, condamnandu-l sa aiba intotdeauna dreptate. Il face apoi sa isi desconsidere semenii, minimalizand absolut orice intreprindere la care persoana sa nu a intervenit macar si numai prin simpla prezenta. Acolo unde nu are nicio participare la reusita, se inventeaza urgent una. Fara oprelisti. sindromul doctorului e o nesanatate a sinelui, iar terapeutul bolnav de sine e irecuperabil.





Faleze de nisip inseamna al doilea film al trilogiei: investigatia ambientului de moment istoric gandita sub semnul cautarii puritatii (alaturi de Concurs şi Pas în doi), in care regizorul Dan Pița radiografiaza, prin mijloace nu foarte proprii, latura obscura a societatii socialiste in curs de "multilaterala dezvoltare".

Zona spot aleasa (de data asta) este partea periferica a elitei, si anume acea structura ce nu si-a atins nivelul prin pactizare directa si fatisa cu nomenclatura, amagindu-se cu gandul ca micile compromisuri sunt intotdeauna scuzabile si nesemnificative in economia unei cariere preponderent onorabile, onest si solid edificate.



Stilul lui Dan Pița, adoptat in cele trei pelicule (el e un director inconstant), propune abordarea psihologica de prima instanta, in spatele careia stau dezvoltari elegante, cu o cinematografie curata si utilizata come il faut, adica intr-un cavant: cuminte.



Pița pune mult accent pe planul mediu si filmarile statice tocmai pentru a constrange privitorul la o analiza foarte atenta, caci motivatiile personajelor sale nu sunt nici la vedere si nici usor de recunoscut (un exercitiu comun si des utilizat in epoca)

Chirurgul emerit Theodor Hristea, suferind de personalitate accentuata de tip egocentric, aflata in faza avansata a patologiei si foarte aproape de cotele ei solipsiste (acolo unde chiar si existenta celorlalti este pusa la indoiala) va fi supus unei confruntari neasteptate de tenacitate, din partea caracterului opus lui prin definitie: un anonim perfect si lipsit total de orice aspiratii ierarhice.



Un amanunt de detaliu, aparent nesemnificativ si marginal, ii zguduie intreaga alcatuire silindu-l sa priveasca in fata hidosenia si artificialitatea lumii pe care si-a construit-o, si din care reperele morale (un mentor: Profesorul, un amic: Stefan si o amanta: Cristina) dispar pe rand.

Hristea e incapabil sa supravietuiasca acestei privelisti, iar adevarul cu care se confrunta nu e pe masura posibilitatilor sale de a gestiona.

Filmul exceleaza prin narativul descriptiv, ce retrage gradual elemente ale realitatii fictive in care traieste Hristea, pana la limita in care acesta ramane suficient de neprotejat si de vulnerabil. Interpretarea lui Victor Rebengiuc ajuta aici productia intr-un mod fundamental, caci el a inteles ireprosabil si rolul si personajul.

Du-te sa vezi un psihologic romanesc bine si subtil realizat, cu muzica lui Adrian Enescu, cinematografia lui Vlad Paunescu si dupa un scenariu de o calitate deosebita apartinand lui Bujor Nedelcovici..Povestea unei descompuneri dintrun mediu oricum contaminat si condamnat….



Picanterii:

- In perioada filmarilor regizorul Dan Pița, cunoscut pentru extravagantele sale, dar si pentru inconsecventa si lipsa unui stil unitar, influenteaza considerabil productia din considerente ce tin de relatia sa speciala cu actrita Carmen Galin. Multe din scene sunt regandite in platou si inghesuite apoi in plot, efectele lor fiind vizibile si conferind o stranie incertitudine. Desi Pița nu a crezut prea tare in sansele acestui film el imi pare cel mai echilibrat si mai “bine spus” din intreaga trilogie, inclinatiile spre satira si zeflemea, ce se fac simtite in celelalte doua pelicule, fiind improprii sobrietatii temelor propuse.

-Faleze de nisip a fost oficial interzis in cinematografe la numai doua zile dupa premiera, filmul fiind criticat in mod deschis, si nominalizat direct de dictatorul Nicolae Ceausescu, ca exagerand si prezentand deformat realitatile tinerei societati socialiste si ale omului nou. Este una dintre primele productii, care, desi retrasa din circuitul proiectiilor, a continuat sa ruleze in programele de matineu a unor cinematografe de cartier. Strategia fusese declansata de politrucii ce erau constransi sa ia atitudine prin care sa isi manifeste mania proletara si care solicitau presant dreptul de a viziona mai intai ceea ce trebuiau apoi sa critice.

-actorul Dorel Visan detine o participare in care nu spune nicio replica.

-fimarile au durat aproape un an, din materialul inregistrat pastrandu-se aproximativ o treime. S-au realizat in satul 2 Mai si statiunea Navodari. Mai multe scene de nuditate au fost excluse din versiunea finala, desi cateva s-au pastrat (selectia nu pare sa aiba nicio noima).

-exista in circulatie o varianta diferita ca durata si montaj. Cinemateca din Bucuresti, Sala Union, o prezinta in programele sale periodic. Personal, consider ca versiunea din 1983 este cea mai reusita. Comentariile de aici le au insa in vedere pe amandoua



Making of:



Acest topic a fost editat de The Dude: 27 Aug 2014, 07:21 PM

Ţara minunilor
Tideland - Terry Gilliam(2005)

"Before sleep, the last sound to fill my ears was the beating of my heart, and I knew I was slipping past the tideland, going beneath the ocean and sinking away from What Rocks."



Jeliza-Rose e o fetita cuminte ce isi traieste copilaria introvertit, intr-o lume fabricata artizanal, din cateva modeste resurse fanteziste. E alternativa aleasa in raport cu mediul familial (confuz si incoerent) pe care realitatea i-l propune la schimb. Abuzul de droguri, alienarea si paranoia ii domina ordinea casnica a caminului si ii stabilesc reguli de convietuire ce mimeaza cu stangacie si caricatural normalitatea.



Evenimente ce se succed grabit (moartea parintilor si abandonul intr-o ferma parasita din adancul texasului) pun stavila coabitarii pasnice dintre fictiv si cotidian, iar Jeliza e nevoita sa se transfere cu totul in imaginarul adaptat acum noului ambient.



Spre deosebire de Ofelia lui Guillermo del Toro (Pan's Labyrinth), fantasmagoria din Jeliza-Rose e una pitoresca, comunicativa si neconditionata. Ocupantii au pretentii putine si evolutii limitate. Mystique, Sateen Lips, Baby Blonde si Glitter Gal capetele unor papusi animate de degetele mainii…sunt ascultatoare nu propun nicio proba, nicio restrictie… Oglinda laturei absurde a unei lumi promitatoare in uratenia ei, nu e pana la urma decat un pretext. Caci Tideland e un film al contrastelor pe toate palierele, iar aceasta compunere e responsabila de receptia inegala a productiei ce a inregistrat toata gama de aprecieri de la cele mai aspre critici pana la elogiile doldora in superlative.



Beneficiind de o mare libertate in expresie Terry Gilliam lasa frau liber creativitatii mai mult decat in oricare alta realizare de-a sa..si poate ca taman din cauza asta avem ceva probleme in a il recunoaste prin stil. E insa dimensiunea picturala a unor secvente cheie cea care ii iese cel mai bine si asta pusa in aceiasi rama cu incontestabilele calitati de povestitor fac din Tideland o pelicula plina de personalitate si cu un remarcabil impact. In plus aici metafora e la ea acasa, parabola isi face de cap, iar aluziile si citatele abunda.



Contrastele de culoare, amalgamul de optica diferita (utilizat de cele mai multe ori intr-un singur cadru), arhitectura personajelor, costumatia si prezenta lor scenica sunt atuurile de baza ale onirismului din plot, iar intreruperea de final, cu revenirea in planul real ne fac sa credem ca totul nu a fost decat o iluzie, doar visul miraculos al unui copil oropsit.



Ce mai film …..

Optimist si ireal, comic si plin de suspans – Tideland sarbatoreste puterea imaginatiei copiilor.

Poate ca “Du-te si vezi” ar fi trebuit sa inceapa chiar de la aceasta prezentare, caci Tideland e exemplul cel mai viu al fenomenului cinematografic dintotdeauna, a caracteristicilor si a particularitatilor care il definesc si il personalizeaza in fata celorlalte forme ale artei.

Sala de proiectie primeste pe oricine, iar cand usile se deschid, la sfarsitul spectacolului, nu toti cei care o parasesc pleaca incarcati la fel. Fiecare primeste doar ce poate. Teatrul cu (sau fara) ecran, e unul din acele putine locuri in care imparteala se face corect si echitabil.



Tideland a fost un demers considerat exceptional si unic in Japonia, dupa cum el a cumulat simultan unanimitatea celor mai aprigi si mai manioase reprosuri ale presei britanice…si toate astea pe buna dreptate…caci, paradoxal, coexista in el (fara sa se influenteze reciproc) atat o capodopera cat si o jale de film. Cum e posibil asa ceva ?? Du-te si vezi !!






Picanterii:

-in editia speciala a copiei DVD,Terry Gilliam prezinta Tideland ca pe o combinatie intre Alice in Tara Minunilor (lewis carroll) si Psycho (alfred hitchcock), .."TIDELAND este o poveste care exploreaza rezistenta unui copil si felul in care aceasta supravietuieste unor circumstante bizare"

-tot in comentariile despre film ni se spune ca finalul ar fi fost ales ca un compromis intre o varianta avuta in cap de Guilliam si una propusa de investitor Harvey Weinstein (acelasi care a furnizat banii pentru Pulp Fiction si Gangs of New York - intre altele). Din pacate nu ni se povesteste nimic despre oricare dintre ele.

-scenariul a fost conceput dupa nuvela omonima a lui Mitch Cullin, o literatura de cea mai buna calitate, pe care filmul nu reuseste sa o redea nici macar in parte, desi imaginea cu care ramai dupa parcurgerea amandorura se aseamana foarte mult

-intreaga productie e strabatuta de trimiteri la mumii si/sau la mumificare. In afara celei ce se poate vedea in cartea cu poze a lui Noah (el insusi dupa deces), infatisarea mamei lui Dikens si Dell este identica celebrei Grauballe Man Den din Iutlanda.

-atitudinea lui Guilliam de a promova pelicula prin critica sistemului corporatist al industriei filmului nu a insemnat o idee buna. Tideland a fost literalmente sabotat prin refuzul de a fi distribuit pe teritoriul USA, masura care a cedat (sporadic) abia doi ani mai tarziu, fara publicitatea necesara.

making of:




Acest topic a fost editat de The Dude: 2 Sep 2014, 01:53 PM

Pianista
La Pianiste – Michael Haneke(2001)

"There are really two types of laughter on the part of the spectator. There is the laughter of recognition - which means seeing things you're familiar with and laughing at yourself. But there's also hysterical laughter - a way of dealing with the things we see that upset us. This is also the case in our everyday lives: we turn to laughter as an escape valve." - Michael Haneke



Dar poate fi râsul un debuseu..???...Râsul nervos, este el o arma eficienta impotriva atacului cotidian al mediului…??...a celui venit din necunoscutul de langa noi…ori al celui neasteptat din inlauntrul nostru ??...Nici nu e important pana la urma, fiecare reactioneaza in felul sau, insa prin afirmatia aluziva Haneke pune pe tapet forma controlului secundar, din reflex: al sub-eului, al alter-ego-ului, al lui "anima"..

Fiindca, asa dupa cum adancurile celor mai linistite ape ale Pacificului ascund in profunzime curenti de forta si putere neinchipuite, la fel abisurile fiintei umane pastreaza in ele inepuizabile resurse si inimaginabile disponibilitati. Tot ce se afla la vedere este deopotriva inselator si dezamagitor, insemnand doar o parte din ceea ce suntem.

Omul de langa noi nu este niciodata cel care ni se arata….



Intr-adevar, nicio persoana nu este nici ceea ce pare a fi, si nici pe departe ceea ce crede ea ca este..Fiecare e altcineva, sau mai exact altceva..o dilema ce se cere permanent reconsiderata si reinvestigata, iar Sigmund Freud n-a gresit cu nimic: dominanta motivatiilor esentiale ale gesturilor noastre e de natura sexuala.



Respectabila Erika Kohut (Isabelle Huppert) lucreaza in cadrul conservatorului din Viena. Este un instructor valoros, sever si extrem de exigent. Compromisurile de orice fel ii par interzise, chipul ei nu cunoaste destinderea, zambetul ii e necunoscut, iar ambientul de evolutie e unul auster si rece. Pentru orice observator din afara: Erika e o pacoste.



Pe dinauntrul ei insa, Erika functioneaza altfel. E complexa si complexata, iar procesele patologice care o macina sunt la limita rabufnirii. Faptul ca in preajma varstei de 40, inca mai locuieste si doarme impreuna cu o mama posesiva si conflictuala explica multe, dar nu totul. Cele mai semnificative dintre initiaitvele ei raman misterioase si stranii.




Psihanaliza postuleaza ca nu exista om fara fantezii erotice aberante, insa majoritatea sunt reprimate inca din faza preconstientului…aproape mereu, fara ca subiectul macar sa aiba cunostiinta despre actul de cenzura. Cei ce nu reusesc asta, le exteriorizeaza convertit, prin purtari si pozitii conexe: un zoofil prin compasiunea fata de animale; o lesbianca prin critica permanenta a sexului tare, un necrofil prin timpul alocat procesiunilor funeste, etc.

..Numai pentru putini (si Erika Kohut apartine acestei categorii) trairile propriilor obsesii se intampla direct si nemijlocit. De aceea, in intimitatea camerei de baie Erika isi cresteaza vulva cu o lama de ras, in camera de proiectii individuale a unui sex shop ea gaseste satisfactie savurand servetelele folosite de barbatii care au utilizat spatiul inaintea ei; si tot din aceasta cauza, alege sa se masturbeze public, langa o masina in care doi amorezi se afla in inlantuire carnala...totul intr-o inexplicabila tandrete.



Filmele lui Haneke sunt toate structurate identic. Exista o problema serioasa de ordin psihologic, afirmata si explorata doar partial. Apoi avem o calitate excelenta a cadrului (alcatuire, decupaj, unghiuri, compozitie, expunere, infatisare), iar finalul ramane intotdeauna deschis oricaror posibilitati.




Pentru fotografi (mai ales) prilejul intalnirii cu Haneke e de fiecare data o nesfarsita si imensa bucurie, iar La Pianiste nu face nicio exceptie de la regula. Cateva imagini de aici valoreaza mai mult decat sute de mii de metrii de pelicula turnata de altii (vezi portretele lui Erika/Walter, de exemplu; preluarile prin cadre de usi, cele in plonjon peste claviatura pianului, contrejour-urile pline de curaj, etc.), iar felul in care e folosita muzica (chemata prin productiile mediocre sa corecteze pasajele deficitare) imi pare de o inventivitate geniala si este un adevarat brand Haneke. La el coloana sonora e personaj de film, cu rol propriu si tratament special. Nici nu incape in termenii uzuali ai aprecierilor, insa pastreaza narativul la cotele rarefiate ale ideei, prin alegere, inserare, si dimensiuni alocate.



Intr-un erotic-shop, Erika cauta....ce cauta indeobste astfel de vizitatori…Intrarea ei insa ii pune in mare dificultate pe cei prezenti (numai barbati), iar Haneke fructifica surpriza intr-una din secventele cheie ale peliculei. Caci toti ar trebui sa vedem acolo numai indivizi cu nevoi si asteptari asemenatoare, insa constatam lesne ca pana si ei intre ei se percep diferit. Ne surprindem curand consimtind ca la fel facem si noi, iar atitudinea dezinvolta a femeii ce respinge si cel mai neinsemnat argument al anormalitatii, ne rusineaza. Imi pare una dintre maximele forme de protest in favoarea feminismului, vazute vreodata pe ecran.



Ce se intampla cu Erika Kohut ?? "You have to interpret that yourself. I allow the spectator to finish the film in his or her head. Were I to provide an interpretation, that would be counterproductive." - Michael Haneke



Cine este sobra si distanta profesoara de pian Erika Kohut ??...sau mai exact ce este ea ??...un voayeur, un sado-maso, o nimfomana, o gerontofila, o ipsationista…?? Toate astea la un loc ??..sau poate ca este altceva ??...Haneke nu da nicio sugestie clara (oferind prea multe) si te indeamna sa ii descoperi singur adevarata fata, din tot ce ti-a povestit. Asadar, nu mai intarzia nicio clipa, Du-te si vezi cine e pentru tine bizara pianista universitara; un exercitiu ce te va ajuta (pe final), daca nu sa te redescoperi, atunci sa te (re)cunosti cu mult mai bine....si sa te indoiesti (cum s-ar cuveni) de icoanele din jur.






Picanterii:

-Isabelle Huppert a studiat pianul timp de 12 ani. Cu ocazia acestui film ea si-a reluat studiile, toate scenele in care canta la instrument fiind inregistrate in priza directa, fara dubluri.

-pentru cei care au urmarit filmul Nymphomaniac: Vol. II - Lars von Trier, aluzia este evidenta; personajul de acolo, intr-o escapada sexuala mimeaza caracterul Erika Kohut, atat in comportament cat si in vestimentatie.

- Elfriede Jelinek castigatoarea nobelului pentru literatura (1983) este autorea nuvelei cu acelasi nume (The Piano Teacher -2004) dupa care a fost scris scenariul peliculei, ce pare sa fie o poveste autobiografica (a studiat pianul la conservatorul din Viena si este o militanta activa pentru egalitatea intre femei si barbati). Desi nu am parcurs textul, confirm din alte lecturi (Women as Lovers) ca si in opinia mea Jelinek este o scriitoare surprinzatoare, spontana, plina de talent literar si care ar trebui cunoscuta de toata lumea. Iata aici prilejul unui minunat inceput.....

-ambele roluri premiate la Cannes pentru interpretare isi merita recunostiinta, iar Isabelle Huppert are aici, probabil cea mai buna prestatie dintro cariera actoriceasca careia cu greu ii poti gasi momente slabe sau clipe de ezitare.


Making of:




Acest topic a fost editat de The Dude: 3 Sep 2014, 08:33 PM

"Intr-o lume perfecta, toate filmele ar fi regizate numai de fratii Coen..."





Marele Lebowski
The Big Lebowski - Joel Coen & Ethan Coen (1998)


“Sometimes there’s a man… I won’t say a hero, ’cause what’s a hero? Sometimes, there’s a man. And I’m talkin’ about The Dude here, The Dude from Los Angeles . Sometimes, there’s a man… well… he’s the man for his time and place. He fits right in there. And that’s The Dude. The Dude from Los Angeles .”




The Big Lebowski nu-i nicio istorioara, dupa cum Jeff Lebowski nu-i niciun erou.
Jeffrey "The Dude" Lebowski e o stare de spirit si o optiune.



Cand au inceput acest proiect fratii Coen aveau in vedere un plot in care sa nu se intample mai nimic.
Urmareau doar evocarea unui individ cunoscut, ce i-a impresionat prin stil si prezenta: Jeff Dowd poreclit "The Dude".
Lucrasera deja impreuna cu el, si doreau acum sa il transpuna pe ecran in mod metaforic si emblematic.
Filmul fara subiect a fost atunci o initiativa esuata, insa avea sa fie reluata in circumstante mult mai favorabile, ceva mai tarziu, prin “Inside Llewyn Davis”.



Totusi, in viziunea initiala Jeff Dowd nu acoperea intreaga imagine de care era nevoie pentru un personaj, asa ca ea se cerea imperativ completata de o alta. A fost ales pentru asta tot un colaborator: John Frederick Milius.



Desi ambii erau publicisti/scenaristi, apartineau aceleiasi generatii si mai aveau un punct comun in participarea la miscarile de protest ale anilor ’70, diferentele erau considerabile. Primul fiind un cunoscut pacifist, rebel, minimalist si nonconformist cu inclinatii spre hippie; al doilea un admirator al armelor de foc cu o puternica predispozitie cazona, dar si un sustinator declarat al combatantilor din Vietnam pe care ii socotea marginalizati si inselati.



Pentru moment melanjul celor doua tipologii parea cea mai buna solutie, dar in valtoarea dezvoltarilor, intregul demers avea sa fie abandonat fix in aceasta faza, intrucat fratii primisera deja finantare pentru productia Fargo.



Dupa terminarea ei, scriptul, ajuns iar in actualitate, dezvaluie un amanunt care scapase initial realizatorilor: faptul ca cele doua atitudini, ce ar fi trebuit sa formeze caracterul Jeff, se gaseau intr-o opozitie de fond, intrucat veteranii razboiului din Vietnam si adeptii curentului flower power, nu s-au aflat niciodata pe aceleasi coordonate, desi impartaseau credo-ul esential al lui Make love not war (cu alternativa, pentru doamne: War is shit, rub your clit).






Intr-un moment de fecunda inspiratie problema e solutionata simplu prin introducerea in story a unui partener secundar Walter Sobchak (John Goodman) – proaspat convertit la iudaism si care pricepe totul prin prisma experientei sale militare (amplasat in relatie de buna amicitie cu Jeff Lebowski). Influentele Jeff Dowd si John Frederick Milius, sunt astfel pastrate si divizate in mod egal, in acord cu trasaturile definitorii ale fiecaruia, insa asta readuce in prim plan neajunsul de la inceput: caracterul The Dude nu e desavarsit numai prin imprumutul preluat de la Jeff Dowd.



In continuare, participarea lui Ethan Coen la un eveniment monden ii sugereaza acestuia generoasa idee ca plotul sa se desfasoare in genul policier noir al ciclului Marlowe (eroul lui Raymond Chandler) dar caricatural, iar pentru ca el reclama un numar mai mare de destine sunt introduse in narativ: milionarul falit omonim: Jeffrey Lebowski, adica The "Big" Lebowski cu sotia sa de fatada: Bunny Lebowski -a porno-star; Jackie Treehorn, un interlop de clasa (a pornographer and a loan shark), trei muzicieni extremisti: Uli, Franz, si Dieter - a group of nihilists, o plasticiana avangardista: Maude Lebowski - a “strongly vaginal” artist, un secretar servil: Brandt - a yes-man and a sycophant …dar si un element de mediere intre extremele Jeff/Walter prin amicul binevoitor cu toata lumea: "Donny" Kerabatsos - ...a naïve, and good-natured.



Acest mediu social, incropit in pripa, e angajat intr-o actiune satirizanta, cu rapire/rascumparare, devalizarea unei fundatii, recuperatori, evadari, mutilari…etc., in care scopul central (rezolvarea pierderii unui covor agresat prin urinare) cunoaste rasturnari previzibile si are un sfarsit neinteresant. Intregului ansamblu i se suprapune o tusa ironica in nota Mark Twain.



Acum, cand totul pare stabilit, se mai adauga drept dresing un narator nonconventional: The Stranger - a mythic, old-time cowboy si un deces lipsit de sens (asa cum sunt ele mereu)…Insa adevarata problema continua sa ramana intacta: monocromia lui The Dude.



Si pare sa fie o interventie divina, caci invitatia adresata lui Jeff Bridges (meritul exclusiv al castingului), este ultrageniala. Chiar daca rolul a fost scris special pentru el, Bridges ramane o imensa surpriza, reusind atat de bine si de natural compunerea, incat prestatia avea sa ii marcheze decisiv, nu numai intreaga cariera, dar si intr-o mare masura chiar viata personala (si....nu numai pe a lui).



Jeff Bridges e piesa care lipsea din puzzle-ul acestei productii, si e atat de potrivit slujbei, incat pe toata durata turnajelor nu a fost nevoie sa i se dea nicio indicatie regizorala; nici macar una singura…In afara invitatiilor in platou, si a instructiunilor de cadru, propria lui vointa a fost deplina.



Intr-o indrazneala fara precedent, contributiile in gesturi, text, mimica, i-au fost acceptate fara vreun comentariu; pana si vestimentatia (Bridges folosind preponderent la inregistrari propria garderoba) inseamna alegeri insusite fara obiectii de un staff a carui exigenta in astfel de chestiuni e una legendara la Hollywood.



The Big Lebowski contureaza asadar o alcatuire intre imaginea si modul de viata al unui scenarist excentric (Jeff Dowd) si inventivitatea unui actor de o exceptionala factura (Jeff Bridges); suplimentata cu intamplari haioase adevarate din viata celor doi Coen, a obisnuitilor din anturajul, ori din cultura lor.

E ca si cum te-ai ridica cu picioarele pe masa, si de acolo ai relata tot ce poti cuprinde cu vederea, jur imprejurul tau, in acel moment precis.

Un film muncit pana la cele mai mici detalii si realizat cu o atentie de miniaturist chinez (pe boabe de orez), in care nimic nu este tratat superficial:

-coloana sonora a lung-metrajului urmareste fiecare participant in parte, fiecaruia fiindu-i dedicat un anumit tipar. Consultant in aceasta problema T-Bone Burnett (colaborator cu team-ul in O Brother, Where Art Thou? si mai apoi in Inside Llewyn Davis), este rugat sa isi imagineze cam ce muzica ar asculta The Dude ?... si el primeste Dylan si Creedence Clearwater Revival, cam ce sound i s-ar potrivi naratorului ??...si lui i se atribuie Tumbling Tumbleweeds de Bob Nolan, Jackie Treehorn este perceput prin Henry Mancini, Elvis cu Viva Las Vegas pentru Bunny, etc..In plus, nicio piesa nu este in track-coloana, ci se aude fie in radioul masinii, fie in boxele sali de bowling, fie in castile walkman-ului,etc...invariabil printr-o mediere.

-utilizarea cu predilectie a obiectivelor wide, instituie o adancime de camp crescuta ce confera profunzimea si dinamica, necesare libertatii sporite de miscare, si satisfac grija pentru o calitate impecabila a imaginii.

-eclarajul incrucisat prin intrebuintarea anticelor lampil cu vapori de sodiu, ce vireaza lumina rece in tonuri calde, prin substituirea reflectoarelor fluorescente (ori led) si invers, nu functie de cerintele scenei (asa cum cer uzantele: lumina de seara, zi insorita, etc.) ci corelat cu incarcatura emotionala impusa, de la caz, la caz.

-spirala temperata (sugerand tehnicile film in film) prin care o sumedenie da alte episoade sunt inserate colateral, cu o contributie aproximativa la plot, dar cu conotatii comice, ori memorialistice, aluzive. Intre ele izbanda: Jesus Quintana (John Turturro), un gay cu abilitati de campion al bilei cu gauri, ce straluceste prin originalitate si forta (caci pare intr-adevar cineva cu care n-ai vrea sa ...“f**k around with ...”).



Chiar daca numai prin mijloace de sub-text, alambicata constructie conduce limpede si clar catre o singura concluzie:
The Dude e un mod de a fii.....o filozofie si un concept.

Este o marturie si o propunere, deopotriva, fiindca pana la urma:
Who doesn’t love The Dude? (...nowadays...??....probably only the haters..)



Dude si vezi, cum poate fi traita frumos, liniar, si fara imputari metafizice, o viata socotita de ceilalti lenesa si irosita..caci e un mare castig. In definitiv nimic nu este atat de încâlcit precum ar putea parea, decat daca tu cauti deliberat sa complici lucrurile.....caci firea umana are (inconstient) o necontrolata fascinatie pentru labirintul de orice fel; una careia cu greutate ii poate face fata....si nu intotdeauna.

Invata sa iti controlezi pornirile...Du-de si vezi o existenta experimentata in deplina armonie cu universul, derulata neingradit
si ale carei rezultate pot face din oricine un................Biiiiig Dude Lebowski...
The Dude will always be around...'cause the Dude abides, and he does that all the time...












Picanterii:

-toate supozitiile pe care Walter le enumera in legatura cu Bunny se dovedesc adevarate: falsa rapire, degetul ei (ne)amputat si inexistenta banilor de rascumparare, intreaga inselatorie.

- cu un buget de 15 milioane de dolari, si incasari de 17 (in primul an, si numai pe teritoriul USA) filmul a fost socotit un adevarat noroc: primirea proasta din partea criticii si a publicului preconizand un posibil dezastru. Abia dupa ce incasarile din restul lumii au inceput sa urce ametitor pelicula a trebuit sa fie privita cu mai multa atentie in cautarea unor explicatii. In felul asta ea si si-a capatat locul cuvenit in panteonul cinematografiei, unde ocupa in prezent pozitii de frunte la capitolele: cel mai bun film si cele mai puternice personaje (the Dude si Walter). The Big Lebowski, este una dintre capodoperele care cresc in popularitatea odata cu timpul, cotele fiind si azi, (la 16 ani dupa premiera) tot in trend ascendent.

-The Dude nu joaca niciodata bowling pe toata durata proiectiei.

- Theodore Donald "Donny" Kerabatsos, interpretat de Steve Buscemi este replica si continuarea personajului interpretat de acesta in filmul precedent al fratilor Coen: Fargo (prezentat la Du-te si vezi). Acolo el vorbeste continuu, de fiecare data cand se afla pe ecran. In The Big Lebowski, Buscemi nu apuca sa formuleze mai mult de trei, patru, scurte propozitii…fiind admonestat mereu (in contul rolului anterior) de Walter prin sintagma: "Shut the f**k up, Donny!".

- Peter Exline, un coleg si prieten din tinerete al regizorilor, este in egala masura factor major de influenta in compunerea personajului Jeff Lebowski (desi unul necreditat). Spre deosebire de Jeff Dowd, Exline locuieste intr-un apartament asemanator celui din film, nu are un serviciu, e boem, consumator de white russians si marijuana, entuziast al bowlingului…si detinatorul unei carpete de care se simte in mod particular atasat pentru ca…....that rug “really tied the room together,”....

- Maude Lebowski o intruchipeaza direct pe plasticiana Carolee Schneemann "who worked naked from a swing" si indirect pe Yoko Ono (prin cateva afirmatii si scene ce reconstituie in clipiri povesti puse pe seama artistei)

-ceea ce se poate remarca usor in zona pelvisului, ca o proeminenta exagerata a costumului purpuriu a lui Jesus Quintana (John Turturro)...este o punga cu seminte de pasari de forma alungita....recuzita asadar...

- potrivit observatiilor lui Steve Palopoli din iulie 2002, The Big Lebowski a devenit un cult classic, statutul fiindu-i atribuit in urma mai multor sondaje (anul 2000) care confirmau ca filmul este cel mai citat (din istorie) in dialogurile curente. Experimentele scepticilor care doreau sa infirme teoria s-au soldat cu rezultate surprinzatoare. In Santa Cruz, de exemplu, introdus 20 de luni dupa premiera oficiala, filmul facand inca sali pline si la sase saptamani continui de programare (fapt fara precedent). Un cult clasic..."este nascut din controverse, adeptii cultului avand convingerea ca ei sunt minoritatea binecuvantata sa inteleaga mesajele particulare ale unei opere, pe care toti ceilalti nu le pricep, si pe care critica le ignora"

-pistolul lui Walter Sobchak este un Colt 1911, cal.45 semiautomatic.

- incepand cu anul 2002 -The Dude din The Big Lebowski are un festival anual, Lebowski Fest, lansat in Louisville, Kentucky, United States de un numar modest de numai 150 fani. De atunci, si de acolo, initiativa s-a extins pe teritoriul american (35 de state) si in intreaga lume; chiar si in Anglia, unde evenimentul are loc in fiecare septembrie. Din 2004 se tine si in Londra sub numele The Dude Abides. In seara festiva, participantii imbraca costumele personajelor din film, consuma white russian si joaca bowling toata noaptea. Numarul adeptilor e necunoscut dar estimat la mai multe sute de mii.

- productia fratilor Coen a inspirat si un curent religios The Dudeism fondat in 2005, care predica online raspandirea filozofiei si stilului de viata a eroului principal Jeff Lebowsky aka "The Dude". Se numeste The Church of the Latter-Day Dude, are astazi peste 130,000 de predicatori "Dudeist Priests" in intreaga lume...virtuala. The Big Lebowski detinand si recordul mondial al primei si celei mai indragite productii cinematografice din reteaua website. Verificati informatia asta printr-un simplu search (si...zau credeti-ma pe cuvant, caci stiu bine despre ce vorbesc). Participanti la acest joc sunt peste 3 milioane de useri permanenti si mult mai multi ocazionali.

- Dude apare in fiecare scena a filmului. Motivul este pentru a compensa absenta omniprezentului povestitor din off, o caracteristica esentiala a ecranizarilor realizate dupa Raymond Chandler.

-in filmul erotic-hard pe care Maude il arata lui Jeff, in spatele lui Bunny Lebowski se poate vedea actrita porno profesionista Asia Carrera (o interpreta devotata meseriei, frumoasa, cu o bogata filmografie, foarte bine dotata si plina de talente....).

-scenariul a fost scris si corectat special pentru actorii: Jeff Bridges, John Goodman, Steve Buscemi si Sam Elliott.

- statistic Entertainment Weekly claseaza The Dude pe locul 14 in topul "The 100 Greatest Characters of the Last 20 Years" iar prestigiosul Empire Magazine aloca pozitia 49 lui Walter Sobchak, si locul 7 lui the Dude in clasamentul "The 100 Greatest Movie Characters"

-in timpul filmului, cuvantul "f**k" este rostit de 292 de ori, cuvantul "man" de 147 de ori (intr-o rata de 1,5 pe minut). De17 ori se repeta fraza cu pipi-ul pe carpeta; si de cinci ori sentinta "really tied the room together"...cuvantul "Dude" apare de 161 de ori (de 160 de ori spus si o data in scris,)...

-toate obiectele care se pot vedea in imaginile din al doilea vis a lui Jeff, sunt introduse anterior pe ecran, discret si periferic, in diverse cadre. Este o aluzie la teoria formarii viselor (sustinuta si de The Dude-ul acestui site, la topicul "despre vise").

-John Goodman considera rolul Walter Sobchak cea mai mare reusita a carierei sale, si este singurul de care e pe deplin multumit. Tot in opinia sa, este si cel mai bun film dintre cele la care a participat.

- pe durata proiectiei Dude bea noua pahare de White Russian (desi pe unul dintre ele partial il varsa). White Russian este un cocktail dulce si aromat, format dintr-un amestec de frisca , vodka si lichior de cafea. Reteta cea mai comuna: 30 ml vodka, 30 ml lichior de cafea, Frisca (lapte, sau lapte condensat a volonte), Doua cuburi de gheata (amestecat, nu agitat) - se foloseste frecvent lichiorul de ciocolata in locul celui de cafea.

-grupul tehno Autobahn e un omagiu adus trupei germane de muzica rock electronica Kraftwerk, al carei album nr. 4 din 1974 (de mare succes) s-a intiltulat exact asa. Coperta LP-ului ce se poate zari pe ecran, este si ea o aluzie Kraftwerk, fiind o prelucrare dupa mapa discului The Man Machine, al saptelea album (titlul original: Die Mensch-Maschine Kraftwerk - 1978)




"Many people ask why, of all the films that have been made, The Big Lebowski has its own travelling festival. Well, Citizen Kane is often hailed as the greatest film of all time, but I don't imagine that a Kane Fest would be any fun at all. The Big Lebowski has a good deal of tenpin bowling in it and tenpin bowling is fun. Not to mention the therapeutic value of having a few White Russians. Much like the rug in the Dude's apartment, tenpin bowling really ties the Fest together. Hope to see you out on the lanes."

Making of:








"It's good knowin' he's out there, the Dude, takin' 'it easy for all us sinners....."

Acest topic a fost editat de The Dude: 6 Sep 2014, 04:57 PM

Metropolis
Metropolis - Fritz Lang (1927 )


Weimarer Republik reprezinta, in istoria Germaniei, perioada de 14 ani in care ea trece de la imperialism la republica federala (1919-1933). Urmeaza unui razboi, si unei revolutii, iar ca suport are o lege fundamentala, adoptata de o adunare constituanta, in orasul care ii imprumuta numele.

Republica de la Weimar e o perioada de nesfarsite convulsii si esecuri, insa din tentativa asta celelalte popoare ar avea numai de invatat; caci in ciuda tuturor obstacolelor infruntate (nu putine si nici simple), ea reuseste sa furnizeze glorioasa Goldene Zwanziger (1923-1929), adica o etapa miraculoasa, in care economia inglobata in datorii de razboi (si angajata in controverse de fond cu restul Europei), renaste mai puternica si mai influenta ca oricand.



O importanta explozie culturala ii insoteste afirmarea. Vremurile sunt tulburi. Traumatizati de conflagratia mondiala, peste tot in lume oamenii refuza sa mai faca economii pentru ca nu mai cred in bani si in ziua de maine. Aleg, in schimb, sa creada in viata, in importanta trairii ei la cote absolute. Nu la gramada, ca pana atunci, ci atent, dramuit, meticulos, clipa de clipa. Castigurile dintr-o zi de munca sunt cheltuite imediat, iar mare parte se duc catre lumea artei si a spectacolului (a mirajului, si a promisiunii). Asta face ca teatrele si cabaretele, salile de jazz, cele de proiectie, spatiile de expozitie, si cele de lectura, sa ocupe confortabil un loc principal in preocuparile cetatenesti, fortand creativitatea si dand frau liber imaginatiei.



In Germania, chiar daca semnificative influente progresiste al spiritualitatii contemporane sunt asimilate pe nerasuflate (impresionismul si cubismul francez, noua arhitectura americana, literatura victoriana din anglia, etc) exista o permanenta grija in preluarea si personalizarea lor din cauza unui conservatorism ce lupta asiduu impotriva deschiderilor de orice fel. Si taman acestui conservatorism reactionar ii datoram momentul Metropolis, reper hotarator in devenirea celei de-a saptea arte. Caci traditionalismul german lupta deja pe toate fronturile cu americanizarea, si identificase in studiourile de la hollywood una din caile prin care ea se insinua in viata culturala pe toate nivelurile si in toate directiile.

Pe de alta parte, ca rezultat al izolarii din timpul marelui razboi si a politicilor propagandistice ce interziceau circulatia libera, fie a unor productii straine, fie a celor proprii; cinemaul nemtesc e silit sa aiba o evolutie proprie …..pe care o gaseste in expresionism.



Aparut mai intai in pictura si in poezie, curentul propune o prezentare deformata a realitatii pe seama perceptiei individuale a artistului, formulata in opozitie cu intelegerea rationala a mediului. Exagerarile sunt intentionate si au ca scop comunicarea unor stari induse, de maxima intensitate. Este o reactie violenta la academism si la constrangerile scolastice impuse in arta, de reguli si norme socotite arbitrare.

In film, noua doctrina se lupta in special cu realismul facand asta prin stilizari si prin contorsionari adanc elaborate; realizarile de debut ataca in mod direct romantismul (cel mai raspandit atunci pe ecrane). Potrivnic lui apar scenarii care evoca in prim plan nebunia, razbunarile, tradarile si crima; toate prin analiza interioara a gesturilor extreme, transpusa in extaza.

Alcatuirile din contraste puternice (aproape fara tonuri de gris) preluate din cele mai neasteptate unghiuri, pe fundaluri neutre si grandioase …Abuzul de wide, accentuat in efect prin puncte de statie ferme, chiar si atunci cand e nevoie ca ele sa vibreze (pentru a reda tensiunea unor secvente)..Alternanta perspectivei (adancimi de camp) ce se schimba precipitat in raport cu derularile intamplarilor…respectandu-se cu strasnicie gaselnitele primelor productii care s-au incadrat in canoanele noului stil si avansand prin asimilarea, repetitia, imbogatirea si aprofundarea lor:



Metropolis-ul lui Fritz Lang, inseamna momentul de culme al expresionismului german si este cel mai reprezentativ produs al acestui concept, desi apare tarziu in evolutia generala a procesului. E un narativ complicat, suficient de greu de urmarit, insa atat de generos in idee incat contine intrinsec precursorii unor genuri de mare interes pentru publicul larg, care au facut, si continua sa faca, deliciul spectatorilor si in ziua de azi.

Dar mai presus de toate, preleva caracterul novator ce radiaza prin fiecare milimetru patrat al peliculei, caci avem de a face simultan cu: primul lung-metraj artistic adevarat, primul SF autentic, primul scenariu distopic, prima productie europeana cu o investitie supradimensionata (circa 6 milioane de marci germane, in conditiile in care pana la el un film costa cel mult 150.000, de marci); primul care utilizeaza o suita impresionanta de inovatii in trucare (decoruri miniaturale, sau la scara, trucaje cu oglinzi "schüfftan technique ", primul android vazut pe ecran (daca nu il luam in calcul pe Pinocchio)... prima productie criticata pana si de regizorul ei, ce a ajuns sa intruneasca o recunoastere quasiunanima, si un respect de care putine alte realizari cinematografice s-au putut vreodata bucura...Cum bine remarca un important critic contemporan Metropolis este astazi cu mult mai puternic si mai incarcat in simboluri decat a fost la timpul sau....si hai sa vedem de ce.



Plotul ne spune despre o lume din viitor (anul 2026) in care o societate e simbiotic structurata pe doar doua niveluri: elita (ganditorii), si subclasa (muncitorii). Prima traieste in huzur, a doua isi cheltuieste existenta pentru a mentine in functiune masina gigantica Moloch, ce suporta orasul celor de sus. Un el din lumea de deasupra, indrageste o ea din lumea de dedesupt. Jos se intampla frecvent accidente, nemultumirile cresc, are loc o rasmerita, apare si un savant excentric, care intervine in conflict, cooptat de una din parti, dar si din motive personale revansarde. Totul se sfarseste dramatic/optimist prin pacea dintre minte, inima si brate……

Insa expresionismul german functioneaza ca un taram al simbolurilor si Metropolis, port drapelul acestui tip de comunicare, este suprasaturat in ele, relatand pe indelete destule alte nascociri in spatele fatadei.



Prima alegorie majora este una oculta si vine din evocarea emblemei de pe pecetea lui Solomon “as above, so bellow” (armonia contrariilor, generatoare de ordine cosmica). Ea ne spune ca ceea ce e sus, in oglinda cu ceea ce e sub, trebuie sa stabileasca un echilibru, ce odata atins creaza perfectiune. Intr-adevar, cele doua entitati, cei care “gandesc” si cei care “muncesc” se afla in antiteza si interdeterminare, fiind sugestiv impinse catre limitele confruntarii utopie/distopie, consecinta a unei noi ordini mondiale deja instaurate.



Vorbim aici despre marea opera masonica ??....Da. In asta markerele abunda: legenda biblica a constructiei turnului Babel, corespondent Noului Turn Babel, adica stabilimentul central al metropolis-ului, si locul in care Joh Federsen demiurgul fondator al orasului isi are sediul de comanda; dar si cadrul in care acesta tine in mana un compas (citat nuantat, dupa o gravura de Wiliam Blake, ce il reprezinta pe Marele Arhitect al Universului) sunt edificatoare (la fel si paralelismele).



Subtila si plina de trimiteri este iar, utilizarea pentagramei (simbol hermetic si esoteric) ce apare pe usa savantului Rotwang si care anunta, prin prezenta, ca realizarile lui exceptionale nu sosesc strict de pe culoarele inguste ale stiintei; In alta secventa aflam cum el detine un cabinet dotat in acord cu cerintele tehnologiei avansate, dar care are si o usa secreta ce poate conduce catre catacombe vechi de 2000 de ani. Iarasi, atunci cand Rotwang insufla viata robotului, deasupra inelelor de forta ce activeaza papusa, se poate vedea o pentagrama rasturnata: simbolul magiei negre, si al vrajitoriei, ce patroneaza experimentul.



Intre toate, de mare impact, si asta imi pare sa fie mesajul de fond al filmului, parabola ce o invaluie pe Maria (atat Maria reala, cat si cea contrafacuta) si care e identificata de multi ca fiind…”presa = media” in doua ipostaze antagonice…In fapt exista teorii ce sustin, cu argumente solide, ca insusi termenul "media" ca derivat al celui de "mediator", isi are obarsia in acest story.



Maria afirma in discursul ei despre inima, ca ea ar trebui sa regleze rapoartele dintre minte (cei ce gandesc) si dintre brate (cei ce muncesc) ca un catalizator, chemat sa tempereze reactiile prin dozarea informatiei; fiindca Maria, indragita si ascultata de oamenii de jos, indeamna la chibzuinta si cumpatare, in timp ce sosia sa substitut instiga la revolta si nesupunere (controlata de cei ce o manipuleaza in dorinta de a justifica eventuala intrebuintare a brutalitatii) si pentru ca amandoua conving. Iar similitudinile cu mijloacele si strategiile prin care presa isi atinge mereu scopul, de aceiasi maniera, sunt izbitoare.



Sunt atat de multe alte metafore de deslusit in Metropolis, incat nicio revizitare a lui nu poate fi de prisos....



Stiu ca un film alb/negru, mut, in durata de 214 minute (daca ai norocul sa dai peste acest montaj), cu actori exagerand in gesturi, machiaj la marginea ridicolului, tempo-uri desincronizate, si plot intortochiat, nu e nici pe departe cea mai incurajatoare invitatie la cinema, insa Du-te si vezi-l pe asta; mergi si vezi Metropolis…ca e o mega-realizare, intr-o perpetua actualitate…..









Picanterii:

-scenele in care apar suprainregistrari au foste realizate prin dubla, sau multipla, expunere a peliculei dupa rebobinarea celei deja inregistrate ; o tehnica de neimaginat azi...

-peste 100 de filme intre care 12 Monkeys, Equilibrium, Alphaville, Blade Runner, Oblivion, Gattaca, Brazil, Children of Men, seria The Matrix , Dark City, Elysium, Fahrenheit 451, Fortress, V for Vendetta, Nineteen Eighty-Four (atentie, nuvela 1984 a lui Orwell, a aparut abia in 1949), RoboCop, Sin City, Stalker, Total Recall, au preluat din Metropolis tema universului distopian.

- filmul a utilizat peste 37.000 de figuranti, din care 25.000 de barbati, 11.500 femei, 800 de copii, 150 de oameni de culoare 100 asiatici.

- video clipul Madonna - Express, cel al grupului Queen - Radio Ga Ga; cel al lui Whitney Houston's - Queen of the Night, (la fel Beyonce, Kylie Minogue) sunt omagii aduse metropolisului

- doi dintre cei mai infocati admiratori ai peliculei au fost Adolph Hitler si Joseph Goebbels.

- pentru a recruta 500 de copii necesari scenei inundatiei administratorii au avut de ales intre 1200 de solicitari..la prima strigare (din cauza crizei)...desi pentru autenticitate, Lang a pastrat deliberat o temperatura scazuta a apei

-filmul a circulat intr-o sumedenie de variante prescurtate. In acele timpuri, salile de proiectie puteau face astfel de interventii, iar lungimea deosebita era o problema. Au fost atat de multe montaje, incat la un moment dat s-a crezut ca originalul era definitiv pierdut. Abia in anul 2008, revista ZEIT reuseste sa dea accidental peste o copie pe 16 mm a negativului de la prima proiectie (intr-un muzeu din Buenos Aires). Remasterat el reuseste (la 80 de ani dupa premiera) sa poata prezenta Metropolis aproximativ sub aceiasi forma in care a fost gandit...

-intrucat Thea von Harbou, autoarea scriptului si sotia lui lui Fritz Lang era o devotata sustinatoare a partidului N.S.D.A.P., latura distopica a narativului are in mod evident tendinta de a culpabiliza o structura a societatii, in care oamenii muncii erau abuzati si exploatati pana la epuizare. Reusita este atat de bine receptata de nazisti incat pentru o data ei sunt dispusi sa uite ca Lang era evreu. Intr-un dialog direct, Goebbels il anunta chiar despre decizia pe care intentionau sa o ia, si anume aceea de a il numi pe Lang Arian Onorific asigurandu-l ca: "Mr Lang, we decide who is Jewish and who is not" Drept raspuns, Fritz Lang fuge la Paris chiar in acea seara

-androidul Maria a inspirat aspectul celebrului C-3PO din Razboiul stelelor (1877).-





the making of.....







PS...se dedica userului Abis...

Acest topic a fost editat de The Dude: 12 Sep 2014, 08:30 PM

Multumesc, prietene...

Daca e asa pe dedicatii, si eu vreau...

Antichrist
Antichrist - Lars von Trier (2009)



Fox: "Chaos reigns."

Intr-un proces (pe care nu l-am deslusit decat in parte) grotescul a fascinat in arta aproape intocmai ca frumosul…Exista chiar si o impresionanta estetica a urâtului…Cand vorbim insa despre miraculosul hidos, am in cap sugestivele gravuri ale lui Francisco Goya, fantasticul-ciudat al picturilor lui Hieronymus Bosch, burlescul caricatural din tablourile lui Pieter Bruegel cel batran....lugubrul aluziv de la Lucas Cranach cel Bătrân (!)

Ne captiveaza asa ceva pentru ca in constitutia ei interioara, fiinta umana inca detine o componenta astrala, unde conjunctiile plutesc incoerent, dupa legi si norme straine celor naturale, si intr-o stare de imponderabilitate de care unii din apartenentii speciei sunt consecvent.....mandrii.

She: "Nature is Satan's church."

Lumea din spatele realitatii intriga obsesiv (cu puternice efecte psihice), punand o mare presiune pe ordinea confectionata artizanal, si furnizand un paliativ deosebit de tentant, atunci cand vicisitudinile cotidianului inchid fiecare usa.

Evaluand conceptual alternativa, Lars von Trier propune in Antichrist un cosmar bizar, deschis multor interpretari si supraincarcat in simboluri grelele, ce acopera o gama larga de teme fundamentale.




Instaurarea dezordinii cognitive se produce pe seama unui accident tragic, in care un copil (singurul personaj care poarta un nume: Nick ) moare cazand de la o fereastra, nesupraveghat de parintii lui angajati intr-o pasionala partida de amor (in film, caracterele el=He si ea=She).




Antichrist are sase parti (Prologue, Grief, Pain, Despair, The Three Beggars, Epilogue) prin care relateaza, intr-o cinematografie constiincios si meticulos adecvata: alienarea.



Constant prezenta in cele 108 minute ale proiectiei, nebunia ce genereaza evenimentul brutal si dramatic din debut, nu se declanseaza acolo, asa cum ai fii inclinat sa crezi. Povestea dezvoltarii insanitatii, cuprinde evenimente anterioare (si periodice) atent disimulate, asa cum se intampla cel mai frecvent in patologie, caci inaintea celor doua episoade culminante de mutilare genitala, aflam de torturarea deliberata a fiului prin inversare incaltarilor; si mai ales vedem, in unul dintre ultimele cadre (despre care iarasi nu stim precis daca e un flashback, ori o explicatie imaginata), cum She ar fi putut prevenii insasi caderea pustiului, pe care il surprinde din faza escaladarii fereastrei….fara sa intervina…




She: "Oak trees grow to be hundreds of years old. They only have to produce one single tree every hundred years in order to propagate. May sound banal to you but it was a big thing for me to realize that when I was up here with Nic. The acorns fell on the roof vent. They kept falling and falling. And die and die. And I understood that everything that used to be beautiful about Eden was perhaps hideous. Now I could hear what I couldn't hear before. The cry of all the things that are to die."


In stilul caracteristic lui Trier, aceleasi sub-texte sunt etajate de o maniera mult mai putin ermetica si densa decat cea din Melancholia. He este un soi de terapeut, She o asidua cercetatoare in domeniul vrajitoriei (despre care scrie de mai multa vreme o carte); amandoi autodidacti. Trauma pierderii unicului fiu e urmata de un tratament institutionalizat, etapizat, in care partea de recuperare a fost decis sa se petreaca intr-o cabana izolata din adancul codrului, numita…Eden.



Sprijinit si de alte markere numele asta ar putea conduce la ideea ca decodarea Antichrist-ului lui Trier, incepe de undeva dintre Der Begriff Angst - Søren Kierkegaard si Angst - Martin Heidegger… Adica din vastul si fabulosul teritoriu al angoasei si al fricii, focalizate (sau nu) pe ceva anume.

Parabola lui Kierkegaard observa ca Adam, in gradina Eden-ului, este anterior conceptului bine/rău, depre care nu cunoaste nimic. El stie doar ce i s-a spus: sa nu manance din pomul cunoasterii. Asadar Adam comite incalcarea pactului in absenta răului..iar răul se naste din acest gest.

Conchidem ca responsabil de pacatul original nu e răul, ci altceva; ceva ce il precede. Søren ii spune: angoasa, si o descrie ca pe starea sufleteasca ce il domina pe Adam, izvorata din lupta dorintei de a respecta interdictia lui Dumnezeu si sugestiile insinuate de libertatea deplina a alegerilor, pe care tot Dumnezeu i-a acordat-o…

Concluzia lui Kierkegaard e ca angoasa este doar o presupunere a răului, iar Heidegger preluand de aici, vede in ea sansa unei eliberari absolute, caci omului ii este alocat in angoasa potentialul de a fii autentic, macar si prin puterea de a isi controla propria moarte; deznodamantul silogismului sau releva ca adevarata teama decurge din constientizarea marelui proiect divin, a faptului crud si dezarmant, ca jalnicele noastre existente sunt penibile, inutile, costisitoare si absurde.



Pe aici salasuiesc confruntarile personajelor din Antichrist si solutiile haotice gasite de ele..Insa prima parte din trilogia depresiei (alaturi de Melancholia, and Nymphomaniac) ofera, dupa parerea mea, un conspect riguros analitic al instrumentelor cu care opereaza curent regizorul Lars von Trier, in forma cea mai accesibila: o imagine pretentioasa, culori saturate, ori sumbre; sexualitate aberanta sau extrema, atmosfera onirica si hipnotica, un plot cu puternice influente filozofice din zona existentiala, o bogata prezenta a tot ce se afla in opozitie cu identitatea precisa, localizabila, certa.

Chiar daca intreaga pelicula radiaza o atmosfera stranie, cateva scene cheie transced cadrul general si trebuiesc amintite macar in treacat, ca puncte de reper in vizionarea spectacolului.



...sar peste decuparea cu o pereche de foarfece a unui clitoris, ori de sangeroasa masturbare (ea facand aluzie la un complex destul de frecvent intalnit printre barbati, asociat de multe ori celui al castrarii) - imaginile astea au generat deja adevarate furtuni in presa de specialitate - si ajung la metafora dealului urcat de He dupa incinerarea lui She; o tranzitie unde trupuri feminine fara chip ii intersecteaza parcursul, in secvente exemplar inregistrate... Apoi jocul de imagini redundante, care copiaza peisajului cu copac, din viziunea initiala, in actul prefinal, (totul filmat in acelasi mod), manipuland speculativ interpretarea ca He evolueaza de fapt in imaginatia lui She; sau ca, posibil, She a stapanit permanent facultati oculte, vrajitoresti..



Este grotescul o licoare obtinuta din melanjul a doua dimensiuni corelate simbiotic ??? Este el „...un surâs contaminat de oroare”, așa cum îl intelege Wolfgang Kayser, unul dintre teoreticienii dedicati lui ???... iar in teama, functioneaza subversiv cu adevarat eliberarea in stadiu embrionar...??....avem motive sa credem orice.

In Antichrist, Du-te si vezi o versiune de raspuns, cu un cuplu narcisist/solipsist orbecaind prin propria reflexie, si angajat febril intr-o anihilarea mutuala, sub supravegherea a trei cerșetori : suferinta, durerea, si disperarea. Fiindca in eseul sau tulbure, Lars von Trier insista sa ne convinga ca “antichrist” nu este o entitate malefica, cum indeobste se crede, ci insusi omul de rand care a abandonat valorile morale, fie in escapade ocazionale....fie prin disciplina unei seriozitati radicale.........




Picanterii:

-Lars von Trier a realizat Antichrist in pauzele dintre perioadele (lungi) de internare ale unui tratament intensiv antidepresie. Starea sanatatii lui era atat de precara, incat nu putea manevra singur camera si intrerupea ades scenele, ori le amana, cerandu-si scuze pentru asta actorilor si echipei.

-filmul a fost premiat ironic la Cannes in categoria umanitarism pentru "valoarea" sa misogina. In replica Trier a raspuns ca acuzele sunt nefondate, el fiind un mare admirator al femeii. Antichrist a fost de asemenea catalogat ori criticat ca , depresiv, horror si chiar "teologic".

-pentru scena amputarii clitorisului a fost construit un manechin special, la care vaginul putea fi inlocuit, de tot atatea ori decat ar fi cerut-o dublele necesare.

-secventa in care este redata masina trecand peste un pod reprezinta un omagiu adus filumui Shining (Stanley Kubrick). Cadrul ales, la fel ca si coloana sonora fiind similare. In interviuri ulterioare Trier a declarat ca si-a dorit ca aceasta pelicula sa fie un horror, insa problemele sale psihice au transformat proiectul....in ceea ce a iesit. Tehnica e repetata in Nymphomaniac: Volume II, unde un copil se apropie amenintator de fereastra deschisa de la etaj...pe aceiasi muzica ca si in scena corespunzatoare din Antichrist..de aceasta data fiind vorba de un citat propriu.

- cei mai castigati de pe urma productiei au fost cei doi actori, unanim laudati atat pentru calitatea prestatiei, dar mai ales pentru curajul de a interpreta roluri atat de complexe...si de riscante pentru orice cariera.


...making of:










P.S....se dedica, la cerere, userului rogvaiv

Acest topic a fost editat de The Dude: 19 Sep 2014, 07:08 AM

Piesă neterminată pentru pianină mecanică
Neokonchennaya pyesa dlya mekhanicheskogo pianino - Nikita Mikhalkov(1978)



In perioada 13-15 Februarie 1945, asupra orasului Dresda s-a dezlantuit urgia. Aproape 4000 de tone de bombe cu inalt potential exploziv, ori cu incarcaturi incendiare, au fost lansate din peste 1200 de avioane aliate (RAF –USAF), intr-unul dintre cele mai devastatoare si mai controversate raiduri ale istoriei aviatiei militare din toate timpurile.

Oficial, atacul a vizat infrastructura si sectorul industrial al orasului, socotit vital pentru nevoile wehrmacht-ului, intre ele si prestigioasa fabrica de instrumente si sisteme optice (unica pe atunci in lume) Ikon Zeiss. Pe ton soptit, s-au auzit insa glasuri care au sustinut ca manevra era numai o operatiune de fatada (exact tintele declarate fiind ocolite miraculos de distrugeri) cu scopul de a deturna atentia de la ceea ce avea sa urmeze: furtul calificat al tehnologiei germane.



Inca inaintea prăbușirii celui de-al Treilea Reich si a divizarii lui in teritorii de influenta est/west, castigatorii au purces la partajarea prazii obtinute in zonele vremelinic ocupate; in cazul intrprinderilor Ikon, americanii subtilizand know-how-ul (staff-ul tehnic inalt si mediu calificat, peste 100 de persoane) iar rusii echipamentele si utilajele -14 trenuri in garnitura completa, transportand intregul patrimoniu Zeiss din Dresda, la Kiev, unde reasamblarea s-a realizat instant.



Oricat de greu ar fi de crezut, ce-a de a saptea arta datoreaza imens acestei samavolnicii istorice, caci ea a generat o adevarata schimbare de mentalitate, netezind accesul unor categorii largi de persoane la aparatura si la tehnica inabordabile. Uzinele din Kiev, aflate sub indrumarea stricta a catorva muncitori nemti racolati prin forta si constrangere, au reusit sa devina functionale, insa nu au stiut niciodata sa isi formeze preturile in acord cu o politica eficienta. Economia centralizata si planificata avea in vedere procese investitionale care urmau sa se amortizeze in timp prin cote incluse in costul produsului final, iar unitatile de productie insusite fara alocari majore de capital realizau in felul asta replici destul de performante ale unor bunuri in care numai o parte a banilor necesari se regasea in pret. Pentru copiile de la Ikon, e cazul celebrelor obiective Industar, Tessar (intre altele) made in kiev , ce inglobau cheltuieli ridicole in cuantum, fata de cele practicate pana la ele..




Pe structura originalitatii proletculului schitat de parintele cinema-ului sovietic, Serghei Mihailovici Eisenstein, intamplarea a fost o adevarata pleasca, caci puternica scoala propusa de studiourile Mosfilm utiliza strict aceste doua principii: o tehnica novatoare de montaj si un control total al performantelor camerei de inregistrat (care trebuiau sa fie de un nivel cat mai ridicat).



Piesa neterminată pentru pianină mecanică, exemplifica riguros conceptul, caci din perspectiva vizualului, ea seamana cu o reclama la posibilitatile obiectivelor fotografice si a accesoriilor necesare lor, iar ca ansamblu de montaje ea este emblematica. Desigur, se mai adauga si curiozitatea iscoditoare, ori tendinta spre experimental, cu care Nikita Mihalkov ne-a obisnuit, insa modul de a aseza in imagini repere care sa puna in valoare intreaga plaja de clar (profunzimea de camp), in dispuneri cat mai neasteptate, este o caracteristica generala a filmului rusesc de autor.



Plotul, construit neglijent din extractele a sase nuvele semnate Anton Pavlovici Cehov, relateaza despre o dragoste pierduta careia i se ofera aparent o noua sansa. Este, desigur, iluzoriu: pe lumea asta nimic nu se intoarce, iar personajul central Mihail Platonov e constrans sa afle dureros banalul adevar, sfarsind penibil prin constientizarea labirintului de incorsetari in care evolueaza. Scena hazlie, cu el incearcand sa se sinucida sarind de pe o stanca in apa prea putin adanca a raului, este o mare reusita fiindca reorienteaza intregul narativ dandu-i alt sens (in nuvela citata, autorului ii reuseste tentativa, si moare).



Domnul Mihalkov, in Rusia un fel de corespondent al lui Sergiu Nicolaescu, are un stil foarte deosebit, atat de mediul din care s-a format, cat si de lumea ecranului contemporana lui.

In ciuda unei popularitati desantate, contributia lui in film e mult si nejustificat exagerata. Daca majoritatea a vazut in persoana sa un actor de marca, aprecierile activitatilor regizorale sunt putine, locale si discutabile. Azi e deja acceptat ca cele mai aclamate dintre peliculele sale, cele de debut, au beneficiat de asistenta si indrumarea fratelui mai mare Andrey Konchalovskiy …care este intr-adevar un cineast consacrat, colaborator direct a lui Tarkovsky (gurile rele, dar si amprenta inimitabila, sustin la unison ca primele zece productii semnate Mihalkov ar fi de fapt un gen de farsa, sau un act premeditat de eludare a unor intelegeri si angajamente cu studiourile de film, ce urmareau sa il ascunda pe Konchalovskiy in spatele unei peredele de fum…).



De aceea, in opinia mea, Mihailkov ar trebui urmarit cu atentie in perioada creatiei sale de pana la sfarsitul anului 1980, adica pana la Rubedeniile - 1981, in care, iarasi, cunoscatorii au identificat aluzii la ruptura de influentele culturale ale familiei (cu o bogata traditie artistica, si cu descendenta aristocratica).



Revenind insa la subiectul de azi, castigul major al Piesei neterminate pentru pianină mecanică ramane atmosfera creata prin compozitia, dozarea si alternanta imaginilor; prin staruinta cu care sunt inregistrate aproape stationar secventele ce contin cadre picturale si sinuozitatea nivelului sonor al dialogurilor. Evidentierea decorurilor, a recuzitei, a purtarilor si a atitudinilor specifice universului cehovian e atat de izbutita incat ea l-ar face invidios chiar si pe Cehov. Lasand o mare libertate actorilor, intr-un script confuz si destul de flexibil ca sa poata primi un sfarsit dramatic/optimist, Mihailkov (asistat sau nu de Konchalovskiy) obtine o participare atenta a spectatorului si un puternic sentiment empatic din partea lui.



Despre omul invins de limite, educatie, anturaj, conduita; de conditia neputintei sale si de asocieri neasteptate pe care nu le poate nici macar pricepe pe de-a-ntregul, despre ele zice semnificativ si limpede scena cheie a filmului, in care o pianina mecanica interpreteaza singura o piesa preprogramata, spre stupefactia celor prezenti, caci pentru observatori e ceva relativ nou, despre care abia au auzit….Pret de cateva clipe, un mujic se aseaza in fata claviaturii si mimeaza interpretarea…apoi isi retrage mainile, se ridica si se departeaza de pian, in timp ce acesta continua sa produca o muzica tot mai sincopata si mai sonora, inmarmurind chipurile audientei…Arhitectura , ca si momentul ales sunt superbe….si, Da ! metaforic asta e mesajul, mecanismul care decurge implacabil in afara oricaror influente…Asta i se intampla lui Platonov. Incercarea lui de evadare din angrenajul realitatii crude nu a avut niciodata vreun sort de izbanda; a fost si va ramane mereu parte a unui mecanism gandit sa lucreze intr-un singur mod.....a fost si va ramane prizonierul alegerilor sale trecute.



…cand ai sa te duci sa vezi Piesă neterminată pentru pianină mecanică, sa urmaresti cu mare atentie proiectia. Sta acolo intr-un singur periplu, o tripla incursiune: una intr-o lume apusa a celor fara griji imediate, alta in ungherele ascunse unde au ramas depozitate amintiri pe care nu vrei sa le ti treze, si cea de pe urma: intr-un spatiu al compromisului, al renuntarii si al impacarii cu sinele.




Picanterii:

-demersul realizarii acestui scenariu nu este unul foarte original. Nuvela “Platonov”, scrisa de Cehov special pentru dramatizare, si abandonata intr-o forma intermediara pana prin 1923, contine doar cateva dintre argumentele intrigii din scenariu, insa ea a facut obiectul unor importante puneri in scena, anterioare filmului, viziuni si interpretari din care el imprumuta suficient de multe (cu reprezentatii in teatre de renume din Londra si America).

-in filmografia lui Nikita Mihalkov exista si un serial de televiziune dedicat picturii clasice. Este un eseu plin de sensibilitate, imaginatie si poezie. Intrucat Mihalkov ramane un regizor controversat si aflat intr-o continua cautare, ar fi nedrept ca aprecierile legate de activitatea sa artistica sa incepa din alt punct, ori sa nu tina seama de el.

-tatal lui Mihalkov (si al lui Konchalovskiy) a fost aristocrat si autor de povesti pentru copii, fiind si cel care a scris versurile imnului national al Rusiei. Sotia lui, si mama celor doi, a fost si ea o poeta recunoscuta la nivel mondial.

-Nikita Mihalkov s-a discreditat in ochii opiniei publice de specialitate prin reactia dura din 1994, cand, prezent la Cannes cu drama Soare înșelator, a acuzat grav juriul ce a acordat marele premiu filmului Pulp Fiction, o nominalizare considerata in general nemeritata (si care il nedreptatea direct). Ecourile au fost atat de sonore incat academia americana s-a simtit obligata sa ii "repartizeze" cu dintii stransi si ironic, un Oscar, pentru aceiasi productie.....aluziv la gest si mai mult in compensatia premiului pierdut...

-unanim laudative au fost toate reactiile criticii relativ la prestatiile actoricesti considerate ca exceptionale.



making of:



Acest topic a fost editat de The Dude: 24 Sep 2014, 05:51 AM

Predator
Predator- John McTiernan (1987)


La inceputul timpului speciei umane, ierarhizarea indivizilor care compuneau o colectivitate era mult mai simpla si foarte greu de contestat.

Conducea mereu cel mai puternic.

Daca teoriile aparitiei vietii pe pamant sunt adevarate, macar in parte, atunci e sigur ca au fost necesari mii de ani pana cand siretenia sa ia locul fortei, iar cea mai prolifica activitate pentru ascensiunea vicleniei....n-a fost agricultura.



Cei mai abili vanatori, suficient de voinici pentru a se confrunta cu un animal haituit (doar cu o sulita in mana), dar si peste masura de isteti pentru a ii lua urma, a il ademeni, sau a ii reorienta fuga spre capcane, ori ambuscade, minutios pregatite, erau personaje de vaza, stimate si temute de semenii lor; de aceea n-ar trebui sa mire pe nimeni ca vanatoarea, ca activitate exercitata, a perpetuat printre discipolii ei declarati, numai o anumita elita a comunitatilor umane.



Din era primitiva si pana azi, au vanat pe rand cetatenii de rang inalt ai imperiilor antice; regii, curtenii, nobilii si latifundiarii evului mediu; aristocratii si burghezii, marii proprietari, cei instariti; iar azi toti cei pe care mediul ii considera capabili. Se intampla asa pentru ca vanatoarea a presupus intotdeauna o serie intreaga de calitati si aptitudini, dar si o anumita structura pentru care nu orice individ are bagajul pregatitor necesar.

Dutch: If it bleeds, we can kill it.

Seria Predator(s) este un omagiu si un imn inchinat spirtului vanatoresc adevarat, iar pentru practicantul traditionalei deprinderi el reprezinta o emotionanta confesiune si un manifest excelent formulat.

Desi filmele cu Arnold Schwarzenegger se anunta inca de pe afis ca apartinand unei categorii ce vizeaza direct latura comerciala a cinematografiei, superficialul, castigul usor si investitia minima, Predator 1 nu este nimic din toate astea.

Dimpotriva. E un film solid, atent construit, cu un plot interesant si cu un narativ de mare tinuta.



Etichetat in graba (strict pe baza distributiei si a incadrarii in stilul SF-Horror), el chiar era sa se piarda in noianul de productii asemanatoare ce invadau piata momentului, intrucat pana si admiratorii fideli ai lui Arnold aveau o mare dezamagire prin faptul ca eroul lor nu farama destule teste, nu pocea suficiente mutre si nu reusea sa traga un numar convingator de cartuse…



Pledoaria din Predator ajunge insa la adresantii de drept prin nastrujnice cai, atunci cand dupa stingerea interesului vremelnic, spectatorii carora le era dedicata si care detineau resursele necesare pentru a o intelege, ii pot analiza “la rece” mesajul. E vorba aici de cei lipsiti de fandoseala si de aere, de cei acomodati si impacati cu necesitatea abuzului permanent al omului fata de natura.

A celor ce isi asuma condamnarea de a supravietui prin canibalism pe seama partenerilor de regn.
Intr-un cuvant: a persoanelor rezonabile (intelegatoare, cultivate si responsabile).



Scenariul peliculei e fabricat dupa o schita literara numita Hunter, care in spirit (si in text) spune o alta poveste. Regula dominanta a vanatorii este insa respectul, ci nu conexiunile ei cu uciderea. Acolo, in padure, scormonind dupa premiul sau, vanatorul trebuie sa onoreze toate regulile care dau sanse maxime animalului. Pentru asta trebuie sa ii cunoasca habitatul, obiceiurile, transhumanta, metabolismul, traditiile, ritmurile vietii, urma, cuibaritul si pasajele. El nu are voie sa il astepte la adapatori si hranitori, nu are voie sa traga daca piesa sta pe loc, nu are dreptul sa impusca femele, ori exemplare etalon “de viitor“ pentru reproductie (de orice sex), pui sau feti imaturi; iar cand isi intalneste victima trebuie sa o termine in modul cel mai sigur si mai rapid cu putinta, evitand ranirea fara finalitate si scutind-o de suferinta si chin inutile.

In balanta superioritatii pe care arma i-o confera, salbaticiunile au simturi supra dezvoltate, posibilitati fizice net superioare, reactii prompte si spontaneitate mult peste limitele umane. Au sisteme de avertizare bine puse la punct si corelate, ascunzatori inexpugnabile, ori de neaflat. De aceea, in ciuda a tot ce se crede indeobste, vanatoarea e o confruntare egala si echitabila, in care cel cu o conduita morala controlabila are numai datorii si oprelisti, iar cel “care nu cuvanta” isi pastreaza o libertate neingradita.



Dupa scurtul preambul, intrebarea retorica pe care unele recenizii si-au pus-o la lansarea peliculei: “de ce predatorul nu l-a lichidat imediat pe agresorul uman prin armele infailibile de care dispunea ??” ne apare tembela si tendentioasa in cel mai fericit caz…

Fiindca, chiar si din alta lume: Predator e un vanator adevarat aflat pe un fond cinegetic indepartat si exotic, practicandu-si pasiunea…Intr-o scena cheie a proiectiei, el renunta la armura si in general la avantajele tehnologice prin care si-ar putea anula instantaneu opozantul, intrucat il asimileaza vanatului si in semn de respect fata de acesta, asa cum a fost educat, incearca sa echilibreze sansele pentru a face din actiunea sa, nu un act de exterminare, ci o confruntare…Metafora imi pare de o forta iesita din comun si este intrecuta in valoare doar de cea de a doua secventa esentiala a scriptului, cea din final, in care invinsa de istetimea capturii sale, a carei inferioritate s-a chinuit sa o compenseze, fiinta extraterestra isi recunoaste infrangererea si isi accepta plina de mandrie sfrasitul…pentru ca si daca e un esec penibil, el vine la capatul unei confruntari oneste...si pana la urma asta a fost intreaga miza...... "What the hell are you?" se intreaba reciproc si in oglinda cei doi combatanti, in ultimul si singurul lor dialog.....

Dutch:[Last Lines] What the hell *are* you?
The Predator: What the hell are *you*?






Altfel filmul e tot ce se declara ca e: are nerv, are imagine, are mesaj si suspans, teroare. Are ritm.



In imperiul naturii supravietuiesc doar cei ce merita..intr-un fel, sau in altul.

De la inceputul timpului speciei umane lucrurile nu au stat diferit nici macar o singura zi.

Nu-i nimic tragic in asta pentru cel care pricepe cum merg treburile pe planeta Pamant, acolo de unde bastinasii nu parasesc niciodata locul asa cum au sosit...Din lumea asta nimeni nu pleaca viu....iar de scapat, scapa numai cei care se pot adapta. Mai se salveaza insa si cei ce aleg sa faca din moralitate si disciplina o religie care refuza orice compromis...Du-te sa vezi cum, intr-o alternativa etica plina de bravura...





Picanterii :

-pentru actori turnajul a fost un adevarat calvar. filmat in Mexic, in mijlocul padurii tropicale, echipa s-a confruntat cu toate neajunsurile posibile, de la insecte, lipitori, ploi interminabile, frig patrunzator, dizenterie, conditii de acomodare precare si vitregi. a fost un experiment dur si o incercare extrema.

-Jean Claude Van Damme ar fi trebuit sa joace rolul vanatorului intergalactic, insa dupa primele cadre filmate, atunci cand a inteles ca va trebui sa fie doar un monstru pe toata durata inregistrarilor s-a retras, desi cateva scene cu el au ramas si s-au folosit in cupajul final.

-costumul predatorului a avut mai multe variante si confectionarea lui a costat o adevarata avere (concept-design-executie peste un milion usd). initial avea forma unei soparle, cu ochi galbeni de reptila si chip de acvila. ultima forma adoptata a insemnat insa un mare dezavantaj intrucat purtatorul outfitului se misca greu din cauza greutatii si lipsei de echilibru a acesteia; in plus nu vedea mai nimic, motiv pentru care Kevin Peter Hall, actorul din spatele personajului, trebuia sa memoreze gesturile fiecarui act inaintea realizarii lui. tot din cauza asta, in timpul luptei, Kevin l-a lovit de mai multe ori accidental pe Arnold.

-mandibulele predatorului au fost adaugate portretului acestuia de regizorul James Cameron

-membrii comandoului din film au facut toti cariere de succes in politica si literatura.

-pilotul elicopterului din final este actorul Kevin Peter Hall, care in restul filmului umple costumul predatorului.


making of:








Acest topic a fost editat de The Dude: 27 Sep 2014, 08:52 AM

După-amiază de câine
Dog Day Afternoon - Sidney Lumet (1975)





La romani zilele cainelui se refereau la acea perioada a verii (22 iulie- 23 august) in care Siriuis (Bayer Alpha ), cea mai stralucitoare partasa a constelatiei Canis Majoris – Cainele Mare (Ursa Mare, sau Carul Mare) rasare si apune odata cu soarele. Cea mai mare stea cunoscuta de oameni era socotita nefasta si responsabila de o serie intreaga de incurcaturi, intre care otetirea vinului, turbarea animalelor, stari febrile la oameni, etc. Intre altele Zilele Cainelui, pentru emisfera nordica pozate fix in toiul arsitei, au imprumutat si numele zilelor toride pe care, prin derivatie, le numim caniculare. Intr-o traducere responsabila Dupa-amiaza caniculara este titlul unui film in regia lui Sidney Lumet (12 Oameni Furiosi, Reteaua, Verdictul) in care lucrurile se conformeaza superstitiilor transmise de la romani si merg anapoda de la un cap la celalalt.



Trei proaspete cunostiinte, barbati tineri, decid sa jefuiasca o banca, pentru ca cel ce pare sa fie seful lor are nevoie de banii necesari unei operatii de schimbare de sex a iubitul sau. El are o familie abandonata (nevasta si copil), o mama grijulie si ingrijorata, iar partenerul cu nevoia reprezinta o extravaganta a laturi sale gay, ce ii completeaza portretul nonconformist. Din nou: omul comite o crima, cu riscuri uriase, pentru ca iubitul sau barbat, sa poata deveni femeie…. Il cheama Sonny Wortzik si e exponentul cel mai nimerit al acelei Middle America, adica o patura sociala suburbana, marginalizata, nemultumita de conditia ei, si aflata in convulsii majore pentru a si-o depasi. In plot personajul e intruchipat genial de Al Pacino, care pare ca se joaca exact pe sine, intr-o productie a carui trasatura de fond incape intr-un sigur cuvant: naturalete.



Atacul bancii, plin de nuante comice si de dezvoltari neprevazute, se dovedeste insa o indeletnicire ceva mai complicata decat se anticipase. Trebuia sa se termine in cateva minute, dar se intinde pe lungimea a 14 ore, caci intervin politia, federalii…presa si poporul, cel din urma fraternizand frenetic si compasional cu atacatorii….Incet, incet, devine tot mai limpede ca narativul nu relateaza un act anti-social si reprobabil, ci mai degraba expune o defulare colectiva cu semnificative accente protestatare.



Dupa-amiaza caniculara e o frumusete de film in care cinematografia e pusa serios la treaba, in cel mai discret mod. Dupa o schema comuna, turnajele, cu preluari minimaliste la inceput, cresc in elaborare pe masura ce actiunea se deplaseaza de la scriptul banditesc catre introspectia unei atitudini contestatare, iar pe motivul acestei alunecari elegante, eroii din centrul actiunii capata forta si credibilitate devenind vii…extrem de vii si de motivati. Contrar asteptarilor, scenariul (premiat cu Oscar) nu zice de baieti buni si de baieti rai, in fapt nimeni nu e rau in Dupa-amiaza caniculara...nimeni in afara afurisitei de intamplari (stanjenitoare pentru toata lumea) accentuata la extrem de nadusala care e si ea componenta principala in film.



Mai important decat toate, unda de simpatie fata de cei doi infractori ce ii atinge pe participantii la evenimente, inclusiv ostatici si politisti (un fel de Sindrom Stockholm), e fermecator redata; iar sfarsitul tragic al povestii, ce cade precum cutitul ghilotinei, pe un parcurs firesc care n-a incearcat niciodata sa te minta cu ceva si care te-a lasat tot timpul de unul singur in fata proiectiei, e si el plin de incarcaturi si de sensuri.

Astea toate s-au petrecut aievea, iar pentru cateva dintre cele 14 ore (in adevar doar 10) televiziunile au tinut intreaga America cu sufletul la gura. In cea mai buna performanta a carierei sale (la capatul unui ciclu de aur - dupa Godfather II, si Scarecrow) Du-te si vezi un Al Pacino de zile mari, intr-o dupa-masa de pomina, ce a deranjat serios programul mai multor cetateni respectabili…




Picanterii:

-Al Pacino a parasit filmarile la scurta vreme dupa demararea acestora; in locul lui a fost cooptat Dustin Hoffman. Mai inainte ca inregistrarile sa se reia, partile si-au depasit neintelegerile si Pacino a revenit in platou (gurile rele sustin ca asta s-a intamplat ca urmare a rivalitatii dintre cei doi actori)

-povestea este minutios construita dupa un caz real petrecut la 22 august 1972 in Brooklin insa asa cum a fost descris el in revista Life. Autorul jafului a reclamat ulterior ca doar 30% din ceea ce se vede pe ecran corespunde realitatii, apreciind ca rolul jucat de Pacino este singura prestatie majoritar fidela.

-avand o mare incredere in colaboratorii sai regizorul Sidney Lumet a lasat libere toate dialogurile din scenariu, cele mai multe alegeri si gesturi ale actorilor fiind improvizatii de moment. Nu era stilul sau, dar a fost de acord cu sugestiile primite, cu atat mai mult cu cat a putut sesiza ca Pacino parea nascut pentru un astfel de rol.

-invocarea masacrului din urma revoltei de la puscaria Attica prin scandarea: "Attica! Attica!" , cea care declansaza sustinerea multimii fata de spargatori este si ea o traire spontana, si este retinuta in analele cinema-ului ca una dintre cele mai puternice replici ever, fiind o aluzie la brutatlitatea politiei si la excesul de violenta gratuita.

-filmarile de exterior s-au realizat intr-o perioada foarte friguroasa, pentru a masca aburul respiratiei ce devenea vizibil in camera (si contravenea scriptului) actorii au pastrat cuburi de gheata in gura inaintea fiecarei scene.

-Al Pacino in rolul lui Sonny Wortzik a fost catalogata ca a patra cea mai valoroasa interpretare de pe ecrane in clasamentul Premiere Magazine's 100 Greatest Performances of All Time (2006).

-adevarataul Sonny - John Wojtowicz pe numele sau, a fost platit de producatorii pentru ca povestea sa sa se poata spune intr-un spectacol. Din banii astfel obtinuti el a platit opratia iubitului sau care l-a parasit instant dupa. John Wojtowicz lucrase intr-o banca si era veteran de razboi (Vietnam).

-in ciuda faptului ca armele de foc au o bogata prezenta in intreaga proiectie numai doua impuscaturi se fac auzite, cea in care Sal vrea sa ii sperie pe politisti, si cea din final.

-pentru compunerea lui Sonny, Pacino si-a impus un program istovitor cu numai doua ore de somn pe zi si o indusa stare de tensiune care sa ii permita isteria, paranoia si declansarile nervoase din film. Venit imediat dupa terminarea Godfather II, actorul epuizat nu a rezistat ritmului si a intrat in colaps fiind internat de urgenta cateva zile la rand. Dupa terminarea filmarilor Al Pacino si-a autoimpus o pauza de cativa ani in care sa stea departe de platou.


making of:



Acest topic a fost editat de The Dude: 30 Sep 2014, 02:46 PM

Balada lui Narayama
The Ballad of Narayama - Keisuke Kinoshita (1958)



Este in primul rand nuvela de mare valoare a lui Shichirō Fukazawa care ne spune o poveste despre traditia japoneza ubasute sau obasute (parte legenda, parte adevar), potrivit careia, cei nevolnici si neputinciosi trebuiau indepartati din comunitatea in care locuiau si abandonati pe un teren izolat si parasit (cel mai ades situat pe un munte) unde ar fi urmat sa piara de inanitie, frig, ori sete…

Datina, despre care se stie ca apartinea evului mediu si ca era aplicata doar functie de decizia autoritatilor locale aflate in control, s-a perpetuat pana tarziu si avea ca motivatie conditiile vitrege ale asezarilor izolate ce se confruntau cu tot felul de lipsuri, intre care cea a resurselor alimentare necesare supravietuirii era cea mai teribila. O gura mai putin la o masa, insemna o gura in plus la alta masa; un inapt lipsa facea loc unuia capabil sau potential capabil (copil), iar algoritmul aplicat era singurul in masura sa asigure continuitatea asezarii….



Dincolo de fermecatoarea interpretare a lui Fukazawa, tema e motivul a doua eseuri cinematografice (in 1958 si in 1983) de o impresionanta calitate artistica, intre care, sistemul meu a decis ca alegerea e…..imposibila (si, a mai observat şugubăţ ca oricum ea nu e pretinsa de nimeni). Dilema, formulata astfel, ma indeamna asadar sa vorbesc despre fiecare in parte. Acum, aici: The Ballad of Narayama -1958.



Keisuke Kinoshita, apartine generatiei de regizori din care face parte si Akira Kurosawa, Kenji Mizoguchi si Yasujirō Ozu, adica glorioasa formatie postbelica ce a impus cinema-ul nipon. Spre deosebire de colegii sai, Kinoshita a ramas insa de-a lungul intregii cariere doar un cautator neobosit si un artist extrem de prolific. A realizat 50 de filme, reusind performanta unica de a nu urma niciun stil anume si investigand de fiecare data noi teritorii si inedite abordari, toate avand cate o identitate proprie. Ecranizarea lui la Balada lui Narayama (poate exact incununarea acestui quest galopant) inseamna o capodopera incontestabila in detaliu si surprinzatoare din aproape toate punctele de vedere.



Metodic Kinoshita statueaza mai intai datele problemei, incartiruindu-le intr-un perimetru geografic precis conturat, cu impuneri intransigente universal acceptate. In filmul sau totul participa si se aliniaza unui plot prestabilit si asumat. Legea aici, e ca in prima iarna de la implinirea varstei de 70 de ani, fiecare locuitor al satului de la poalele muntelui Narayama sa fie transportat de un membru al familiei sale pe platoul unei creste, unde sa fie lasat sa moara. Drumul e intinerant si comporta reguli ferme de tip ocult: (trei la numar – 1. pe drumul spre Narayama n-ai voie sa vorbesti – 2. trebuie sa pleci inaintea zorilor – 3. n-ai voie sa privesti niciodata inapoi).…..Destinatia finala ??...sumbra si dezolanta.




Utilizand in discursul sau tehnicile aluzive la teatrul traditional kabuki (decoruri pictate in culori graduale saturate, cu compozitii cromatice contrastante sau monocrome, iluminat de “scena”; un narator ce "peticeste" textul, cu aparitii periodice, cantand si mimand atitudini in tehnici de dans, utilizand instrumente specifice, etc.), dar si simbolistica generoasa a efemeritatii taoiste, Kinoshita ridica crunta disciplina administrativa a asezarii la cote filozofice, si o transfera in termenii unei dihotomii ontologice in care conditia vremelnica a fiintei e contemplata in cateva moduri diferite.



Personajul principal al filmului Orin , o vaduva ajunsa la scadenta, e impacata cu soarta si cu hotararile destinului. Ea isi petrece ultimul an pentru a randui lucrurile care ii vor ramane in urma; in vreme ce Mata, un alt individ din sat aflat in aceiasi situatie, incearca sa se sustraga cutumei prin orice mijloc.




Orin e apreciata de anturajul sau, iar apropiata despartire e privita cu tristete si compasiune. Opus decentei induiosatoare, trivialitatea si lipsa de scrupule ale celeilalte familii, ce inca in anticiparea momentului separarii refuza sa isi mai hraneasca batranul (pe Mata) si nu stie cum sa scape mai repede de el, este revoltatoare. Productia concentreaza destule eforturi pe latura asta, insa vraja ei se mentine magic cantonata in profunzimea alegoriei de fond. A distingerii intre alternativele nesfarsite intre care o viata, ajunge sa fie parcursa….

Starea meditativa e picurata stilizat si incepe din pregatirile lui Orin; a implinirii prioritatilor ei inaintea ultimei despartiri (gasirea unei nore de calitate, mutarea catre ea a atributiilor casnice, a secretelor si a informatiilor gospodaresti, dar si limpezirea cu sinele: impacarea, pacea, echilibrul). Impreuna, si prin ea, suntem constransi sa acceptam firea implacabila a lucrurilor, caci daca toate trec…vine un moment in care si tu trebuie sa treci…si nu-i nimic tragic in asta…




Nimeni nu poate trai in afara comunitatii…Michel Tournier observa, in una din cartile sale, ca omul exista prin semenii sai…Ca viata este o manifestare a colectivitatii, nu una a individului, iar confuzia pe care Ballad of Narayama isi propune sa o elucideze este daca nu cumva si moartea n-ar fi ceva asemanator...?…Alaturi de copilarie, adolescenta, maturitate si senectute, moartea nu e decat o alta etapa a vietii si de aceea, onest si logic, ea trebuie intampinata cu aceiasi incredere, speranta si optimism cu care le-am asteptat si pe celelalte.

Inteleasa in felul asta “suprema initiere” cum a denumit-o plastic Mircea Eliade, nu e deloc inspaimantatoare. Ca sa o poti percepe asa, e nevoie oare de o existenta anterioara luminoasa si plina de condescendenta, sau doar de un final intelept si intelegator ?

Pelicula lui Keisuke Kinoshita e o emotionanta poezie dedicata ciclurilor vietii ce are cate un cuvant bun de spus pentru fiecare dintre ele, dar care transmite si un imbold: ”sa visam asadar la evanescenta si la frumusetea ascunsa in nimicnicia lucrurilor…”

Intr-o straveche legenda asiatica se spune ca Niuka, zeita ce a reparat (cu pasta de curcubeu) bolta cereasca sparta de Shuhyung, demonul intunericului si al tarânei aflat in agonie, a uitat sa umple doua mici goluri din firmament, dând astfel posibilitatea materiei celesti originale sa se scurga in bule perechi pe pamant, iar ele au nascut dualismul dragostei: …cate doua suflete care se rostogolesc din univers si nu-si gasesc linistea pâna nu se intâlnesc pentru a completa lumea. ”Toti oamenii trebuie s-o ia mereu de la capat, reconstruind din temelie propriul cer al sperantei si al pacii.....".




......frumos..nu-i asa ? ....n-as vrea sa tulbur momentul de spiritualitate…asa ca psssst !!! ..bai...da-te incoa…Maiiiiii, tu ala..vino mai aproape ..Prietene, am ceva de soptit: Du-te sa vezi aceasta adevarata (si minunata) "carte a ceaiului" in imagini….





Picanterii:

-filmarile indor s-au desfasurat intr-un singur studio, schimbarea decorurilor insemnand pauze ale productiei, ori de cate ori era nevoie de o alta scena. Intrebuintarea fundalurilor “degrade” a inspirat o moda vestimentara si un model al lentilelor pentru ochelarii de soare, ce avea sa se impuna in anii '60, worldwide.

-alocarea unei bune parti a productiei drumului spre varfurile Narayama a fost evaluata de critica ca o idee exceptionala si unanim apreciata.

-turnajele exterioare s-au realizat in satul copilariei regizorului Keisuke Kinoshita din care acesta a fugit la varsta adolescentei, urmandu-si visul de a lucra in cinematografie. Ani buni a functionat ca fotograf de evenimente (nunti, botezuri) ajungand greu sa practice aceasta meserie intr-un platou de filmare. Tenacitatea sa exemplara (a realizat filme muzicale, comedii, de razboi, politiste si de spionaj…fiind unul dintre putinii care acopera intreaga tematica disponibila la vremea sa) l-a impus in galeria universalaa ca pe cel mai preocupat cineast (revista Empire).

-asa cum spuneam, Ballad of Narayama a mai cunoscut o realizare (nu atat un remake, cat o cu totul alta viziune) in anul 1983, in regia lui Shohei Imamura. Filmul, stralucind ca o nestemata dintro cu totul alta perspectiva, a fost premiat la Cannes in anul lansarii (...si isi asteapta justificat randul in una dintre cronicile viitoare de la Du-te sa vezi). Cazuri similare, in care doua ecranizari cu acelasi subiect sa reuseasca atat de diferit succese de asemenea proportie, sunt extrem de rare, iar eu nu imi amintesc in clipa asta chiar de niciunul.



Making of:



Acest topic a fost editat de The Dude: 4 Oct 2014, 08:02 AM

Cu ochii larg închişi
Eyes Wide Shut - Stanley Kubrick (1999)


Sa vorbesti despre acest film ar trebui sa fie o adevarata provocare pentru orice iubitor al celei de-a saptea arte...
...iar pentru mine ??......Ei bine, e chiar una maxima! ..Ridic grabit si responsabil manusa.

Cunoscut pentru un simbolism elaborat, complex, si dus pana la extrem, Stanley Kubrick se depaseste aici pe sine intr-un script cimilitura, ce poate fi inteles in cateva moduri total diferite, existand insa si varianta geniala ce le compune pe toate la un loc.

Maestrul si-a edificat proiectul meticulos, premeditat si in tihna, fructificand o pauza de inactivitate prelungita la 12 ani (!!). In platou i-au fost necesare 15 luni de turnaje (record mondial de durata) materialul inregistrat astfel, fiind practic refilmat in cateva randuri, cu modificari de substanta ale scenariului de la care s-a pornit, si cu cheltuieli financiare majore fata de bugetul initial.

Rezultatul ?....O opera de arta socanta, ce a declansat adevarate dezbateri publice, fiind probabil cea mai controversata productie cinematografica din toate timpurile.

In narativul de baza, cu o puternica tenta erotica, se spune despre problemele de cuplu, instrainare, nemultumire si incertitudine; asta, daca nu cumva criza naturala a varstei medii ar fi cea incriminata (....iata, descoperita spontan, o alta varianta de studiu).



Mariajul dintre Alice (…ca Alice in Wonderland) si Bill (ca in a dollar bill …adica bancnota) nu e o insotire haotica ci o referire (in multe scene Alice e prezentata in reflexie, iar Bill manevreaza ades bani bilete, la un moment dat rupand in jumatate o hartie-moneda).

Impreuna Alice + Bill +... un copil, sunt o familie in ascensiune ce se preocupa putin de sine, si mai mult de relatia ei cu un mediul pe care l-ar dori cat mai select.







Parabola visare/bunastare, cu rezonante imediate in balantele libertate/inregimentare, dragoste/compromis, ori revolta/pasivitate, evolueaza (ca de fiecare data) in limitele conventionalului banal, dar furnizeaza in acelasi timp suportul necesar unor subtexte etajate, atent corelate.



In debut, cadrul cu Alice dezbracandu-se intre o oglinda si o usa e semnificativ. Incadrarea cu doua columne, face trimitere la coloanele Joachim si Boaz, ce strajuiau intrarea in templul lui Solomon (elemente esentiale si ale atelierului masonic). Sugestia de ansamblu, ne anunta in felul asta, ca vom urmari o calatorie in lumea oculta (preluarea printre stalpii mistici), ce se va desfasuara intre realitate (usa din dreapta cadrului) si alternativa ei (oglinda din stanga), asta eliberati de incorsetari (goliciunea femeii).

E o declaratie de intentie, un breviar si o legenda de coduri, ce te previn in legatura cu limbajul ce ve urma.

Filmul continua in aceiasi nota. Cei doi ajung la o petrecere mondena, unde Bill e preluat de doua manechine ce ii propun senzual calatoria la marginea curcubeului (...precum in Wizard of Oz), iar Alice trebuie sa faca fata asalturilor adulterine ale lui Sandor Szavost (precum fondatorul Bisdericii lui Satan: Anton Szandor Lavey)...O alambicata metafora, ce implica interventii in coloana sonora, cupaje, eclaraj si culoare, face acum aluzie la tema tentatiilor, si a pacatului originar, dar cresc geometric progresia disecarii mesajului esential.








…pentru ca, la randul sau, decorul reuniunii abunda in simboluri ce jaloneaza traseul spre zonele subterane ale story-ului. Deslusim pe rand steaua zeitei Ishtar (libertinaj sexual si opulenta), pentagrama intoarsa (magie neagra), abundenta insemnelor si a arcanelor specifice unor ordine initiatice (cu sens de avertisment), toate vestind, focalizrea secventei cheie a festivitatii orgiastice initiatice, de tip regular.





Avem acum o a doua istorioara de nucleu (intim legata de prima), cu oamenii plini de bani, plictisti de cotidian, dornici de exotic, exces si desfrau. Desi nu reusesc sa impuna o fresca suficient de motivata pe ecran, si sunt imprecis conturati, explicatiile gesturilor lor par solide, plauzibile ...si familiare (cine nu asociaza in reverie imaginea parvenirii, cu cele ale lipsei de griji si a imoralitatii ?).







In peste 20 de minute de film, alocate strict celei de a treia povesti principale, intamplarile o iau razna si schimba radical regulile, ritmul, cat si normele. E partea sublima a alegoriei, caci personajele nu mai au chip si nici atitudine proprie, devenind o masa amorfa patronata de constiinta unica de grup, sustinuta prin ritualuri exacte, menite sa asigure prezervarea atributelor de clasa dominanta. Portretizarea unei forte anonime, angrenata prin interese colective, asa cum ne-o arata Kubrick, e uriasa, tentaculara si descurajanta.

Scripturile secundare patru, cinci, sase si sapte, aduc in lumina sumar: controlul informatiei (Bill primeste stiri si avertismente prin presa de larga circulatie, in titluri de prima pagina subtil inserate, cu sens flexibil) si al institutiilor de ordine publica (inerte in reactie la solutionarea unor acte prezumtiv criminale); largi critici sociologice adresate unor structuri perene imposibil de dislocat (elitele de capital rupte de etica); iarasi de un rasunator efect: dubla manipulare a maselor, subliminala si prin extrasenzorial (intreaga butaforie de expresiv analogic, cat si insasi utilizarea ei ca metoda de comunicare...si chiar de convingere).





In Eyes Wide Shut Sunt sunt multe plasmuiri separate, simultane si convergente (ultimele cele mai elegante), iar tu esti invitat sa iti croiesti un drum propriu prin acest labirint. E o productie participativa pe care o vei urma atat cat poti, caci nu i se intampla asta prea des spectatorului de proiectii, iar surpriza, parte insemnata din succesul narativului, presupune in intelegerea ei (din capul locului) o anumita cultura generala.

Culorile vii si in paletar (ori de cate ori Cruise patrunde printr-o usa, in cadru apare un brad impodobit si iluminat, tonurile si nuantele acoperind practic spectrul) sunt contrastate de echilibrul simplu bicrom al scenelor din ținută ceremoniala unde predomina perechea albastrul/rosu, ori negru/oranj..o alta gaselnita teribila.

In subsidiar ???...complemntaritati, aglomerare de trimiteri si citate: vulturul bicefal aka gradul masonic 33, ce indica o posibila ierarhie a maestrului de ceremonii (eventual o pozitionare a ei)




uzanta si tipicul unor baluri ale protipendadei, opuse "mascaradei" din replica sugerata de plot,










asezarea in sacru...



...ca sa nu mai spun nimic de nesfarsitele conotatii ale deguise-ului venetian (fiecare fizionomie cu aparenta tipologiei sale, si asimilata unui anumit caracter: bauta, gnaga, moretta, mal-aria, balanzone, etc.- toate mastile carnavalului din laguna avand o istorie proprie si un background stabil)







(va continua....)

Acest topic a fost editat de The Dude: 12 Oct 2014, 05:42 PM

***************************************



Extrem de interesant imi pare si ce face Kubrick cu Tom Cruise, aflat la vremea respectiva in culmea clasamentelor de popularitate, dar si intr-o impresionanta devenire artistica.

Intreaga critica este de acord ca prestatia lui Cruise in EWS e modesta, insa nu isi explica de ce acest intermezzo creativ intervine intrerupand un intinerariu stralucitor (intre Jerry Maguire, Vanilla Sky si Mission: Impossible ) ??..



Daca punem toate astea alaturi de cerinta obsesiva si diabolica, ca Cruise sa refaca de zeci de ori cele mai multe din acte (scena intrari pe una dintre usi a fost reluata de 95 de ori), am putea lamuri cumva lucrurile prin explicatia ca regizorul si-a dorit constient si voluntar sa il extraga pe actor din sistemul sau, si sa il duca in alt loc…sa il faca mediocru; si sa il transporte intr-un segment in care el sa fie silit sa construiasca un personaj slab, ezitant, incoerent si confuz….unul sters, capabil sa redea peste puterile artei interpretative, eroul fabricat in laboratoarele imaginarul mintii lui Kubrick..

Poate tocmai de asta, in mai bine de 20 de minute de film, cel mai bine platit star de la Hollywood (atunci), ce apare aproape in fiecare cadru al productiei, poarta o masca pe chip si aproape ca nu rosteste nicio replica ??







Inimioara rosie si decoltata.....Stiai ca forma inimii din cuvantul LOVE e de fapt simbolul testiculelor.. ???...




Ai trecut de atatea ori prin statia de metrou Eroilor, dar n-ai stiut niciodata ca stalpii peronului, in forma evazata sunt stilizarea unor faclii si ca alegerea e un tribut platit sanitarilor de pe frontul marelui razboi (ww1)..Enigma e mai usor de dezlegat la una dintre iesirile din subteran, acolo unde dainuieste un important ansamblu statuar, dar pana la ea, jos sub pamant, habar n-ai avut ca un arhitect (in fapt o doamna) te obliga sa aduci un omagiu, cu fiecare trecere, celor care si-au jertfit viata pentru a salva o alta....

Pai de unde sa afli ca lumanarile din bradul de Craciun, inlocuite in vremurile noastre de inteligente instalatii incarcate de led-uri multicolore, sunt simboluri ale lui Hristos ca “lumina a lumii” ...sau reprezentari ale stelelor ???....Fiecare om trebuie sa fie o luminita ce vorbeste despre darul lui Dumnezeu, despre neasemuita Lui lucrare intru salvarea umanitatii.

...N-ai cunoscut ca miile de tone de fier ale turnului Eiffel nu sunt asezate de ornament in miezul Parsisului, ci reprezinta victoria structurilor metalice in fata celor din zidarie...si era cat pe ce sa treci dincolo fara sa afli cum cladirea Parlamentului Uniunii Europene (cunoscuta drept cladirea “Louise Weiss”) este identica cu imaginea Turnului Babel, reconstituita prin evul mediu (si prorocita "in revenire" de noua ordine mondiala).


Pentru ca oamenii au edificat lumea asta (fiecare in parte si toti la un loc) ei au facut-o in asa fel incat ea sa arate unitar, dar si sa pastreze cate o infatisare aparte si plina de talcuri pentru fiecare dintre cei ce au contribuit semnificativ la alcatuirea ei.

Filmul despre care am zis astazi e un miracol in sine. Daca ar fi sa ii dau o nota in ordinea cinematografica ar fi, fara indoiala, una de top; insa daca ar fi sa il evaluez ca valoare spirituala, educativa si morala, atunci niciun punctaj nu mi-ar putea oferi scoruri pe masura, caci EWS este atat de incarcat in instructiuni polivalente, incat uiti rapid de nevoia oricarei înrămari in standarde si categorii.

Kubrick, artizan al simbolisticii vizualului (ii datoram regizorului asta efectiv notiunile elementare ale tehnicilor video-criptarii), ti-o spune din capul locului, inca din titlu: Esti un ignorant !!! .......apoi 210 minute iti explica si de ce.

Sigur, poti merge la sala de spectacol, viziona proiectia de la un cap la altul, si pleca de acolo cu parerea ca ai urmarit o poveste incalcita, plina de semne de intrebare si cu un final acceptabil. Mai tarziu, la bere cu prietenii, ai sa afirmi cu tarie ca ai vazut un film tare (nu da bine sa zici ceva rau despre Kubrick, ce naiba...), dar vei ridica din umeri de mai multe ori, ca raspuns la unele intrebari legate de ce anume ti-a placut atat de mult ??...Da-mi voie sa iti vin in ajutor.



Cu ochii larg închişi zice despre tine in primul rand. Iti spune de la obraz cat esti de nauc, de orb si de surd. Cat de adanc evoluezi inauntrul unei matrice (citeste matrix), in care cei care isi fac socoteli cu tine au reusit sa te incarcereze, sa te izoleze, sa te manevreze si sa te anihileze. Cu ochii larg închişi iti explica cateva adevaruri elementare pe langa care treci zilnic (dar pe care esti setat aprioric sa nu le bagi in seama) si incearca sa iti indice cum sa poti sa iti recapeti discernamantul si verticalitatea. Cu ochii larg închişi ar vrea sa te poata face sa ii deschizi...macar si numai pentru o singura clipa, dar nu te poate forta sa faci asa ceva....Iar daca ai parasit cinema-ul cu parerea ca ai urmarit o poveste incalcita, plina de semne de intrebare si cu un final acceptabil....inseamna ca in tine, el nu si-a atins scopul.



Fotograma a realitatii din spatele facaturii, in maniera complexului abisal de sarade si anagrame, e o adevarata risipa si un dezmat.
Deschide bine ochii...apoi Du-te si vezi ca sa poti pricepe.....Cu ochii larg închişi !

......caci e o realizare de maturitate, un cantec de lebada al unui artist total: Stanley Kubrick

Picanterii:

-Eyes Wide Shut a fost finalizat si predat producatorilor pe 03.03.1999. Patru zile mai tarziu Kubrick, cu o sanatate de fier, a fost gasit mort in locuinta sa din Hertfordshire, Anglia. Intrucat in ansamblul scenariului apar markere ce sustin fara echivoc, ca regizorul apartinea, sau a apartinut in trecut, unor ordine cavaleresti (illuminati, ordinul masonic, ioaniti, etc.) zvonul potrivit caruia, marturia criptata din film i-ar fi “grabit” sfarsitul, a ramas actual si este asociat cu cel care sustine ca finalul de pe ecrane nu este cel gandit de Kubrick. Cel putin a doua speculatie s-a dovedit falsa, fiind infirmata de o copie a peliculei pastrata “just in case”.

-Nicole Kidman si Tom Cruise (sot si sotie) au semnat contracte “in alb” pentru aceste roluri. Pe parcursul turnajelor (15 luni) actorilor li s-a interzis sa vorbeasca intre ei despre scenariu si au fost constransi sa locuiasca separat pe lungi perioade de timp. Scenele de amor dintre Nicole si ofiterul de marina au fost reluate de nenumarate ori cei doi fiind “asezati” de Kubrick in peste 50 de pozitii erotice diferite (in film se folosesc doar 4). Desi ar fi dorit sa participe la aceste inregistrari lui Cruise nu i s-a permis accesul. Toate masurile au fost luate pentru ca in cuplu sa se poata instala cu adevarat si profund, starea necesara filmarilor.

-pe tot parcursul realizarii, dar si in finalul ei, Stanley Kubrick a sustinut ca aceasta este cea mai reusita pelicula din cariera sa. Pare sa fie un fel de testament, intrucat gasim in el, mai lesne sau mai complicat, aluzii la toate celelalte filme ale autorului.

-prelungirea perioadei de cantonament i-a produs lui Cruise pagube de zeci de milioane de dolari, actorul aflat in plina glorie vazandu-se nevoit sa refuze o serie intreaga de alte oferte ce s-ar fi putut finaliza in numai cateva saptamani.

-conditia bizara a lui Kubrick, ca acest film sa nu fie proiectat niciodata in tarile est europene, in care democratia era doar mimata, a fost in parte respectata.

-coloana sonora din timpul procesiunii oculte, este in principal o slujba religioasa ortodoxa, performata intr-o biserica din Baia-Mare, redata in sistem banda intoarsa, peste care s-a intervenit cu post procesari. Efectul obtinut e unul magnific, iar ideea a fost imprumutata din tehnicile de studio utilizate de Robert Fripp si grupul King Crimson.

-embargoul informational total, impus de Kubrick, echipei de filmare si tuturor celor ce au participat la realizarea EWS (pentru cei mai multi si conditie "de confidentialitate" specifica din contract) a alimentat teoriile conspirationiste legate de supozitia ca filmul isi propusese divulgarea secretelor ordinului illuminati.

-rolul lui Ziegler este interpretat de regizorul Sydney Pollack, prezentat la Du-te si vezi cu filmul They Shoot Horses, Don't They?

-preocuparea lui Kubrick este orientata in opinia mea, nu in directia unor probleme de ordin personal el/ea, a deconspirarii unui complot elitist, ori pentru radiografierea obiectiva a unei stari de lucruri. Ea exprima ferm o grija si un avertisment: procreerea si iubirea s-au disociat si functioneaza diferit, iar sexualitatea etalata si masurata in bani, ucide o dimensiune umana esentiala ce sta deja retrasa prin alte domenii (arta, spiritualitate). Lipsa dragostei este cea care il poarta in deruta pe Bill, dedicat banului si carierei, dar singurul din film constient de o pieredere, pe care nu o poate localiza. La capatul periplului, intuitiv el reuseste sa isi estompeze nelinistea si sa isi compenseze angoasa..Civilizatia umana insa ramane cu ochii larg inchisi si in fata unui pericol iminent, prezent deja....despre asta e vorba



making of:









Acest topic a fost editat de The Dude: 12 Oct 2014, 06:51 PM

Whiplash
Whiplash - Damien Chazelle(2014)

Terence Fletcher: There are no two words in the English language more harmfull than “good job”.

…si poate ca asa si e…Multumirea de sine pentru victoriile mici, in contul altora uriase din viitor, e daunatoare pentru a doua categorie si chiar toxica ei. Drumului spre glorie nu ii convin popasurile si clipele de ragaz..Se cer mereu noi si noi sacrificii…din alergare...fara pauza...Dar ???

Is it worth it ???... merita (pe romaneste) ???...sau mai exact: Cat de mult se justifica efortul, constrangerile si compromisurile, investite in scopul obtinerii unei cariere izbutite ??..Dar ce inseamna pana la urma o viata reusita…???.....Cine stabileste daca ceea ce indeobste se numeste succes este si incununarea unei existente implinite, armonioase, si in deplin acord cu aspiratiile fiintei care atinge cumva dilema sui generis ??? Si mai ales: de unde incepe si cand se termina taramul nimanui ce desparte ascensiunea muncita de escalada arivista...???…ori chiar de prabusirea in esec ????

Sunt controverse ontologice fundamentale oricarui individ aflat in pragul integrarii comunitare, sau la momentul bilantului, si toti trebuie sa gasim singuri raspunsul potrivit…



Desi invataturile populare sugereaza ironic ca alegerea, oricare ar fi ea, e intotdeauna una gresita, barometrul unei evaluari corecte nu sta niciodata la tine…ci la cei din jur.

Se stie cu adevarat (si e experimental dovedit) doar un lucru: cel mai ades izbanda ierarhica soseste la pachet cu esecuri proportionale decupate din viata personala; iar echilibrul nu e niciodata stabil, gustul amar fiind cel mai frecvent asociat accederii treptelor sociale de top.





Filmul Whiplash cam pe aici umbla cu aluzia, da nu e atat despre asa ceva, cat despre analiza psihologica a devenirii institutionalizate, developata prin relatia instructor/elev.



Utilizand tehnici abile de prezentare tema capata o expunere de mare finete artistica, cu argumente cinematografice puternice si….timid etalate (o inovatie ce merita toata stima…dar si recunoasterile oficiale ulterioare). La asta se adauga jocul fermecator pe care plotul il face cu cele doua caractere principale, stilizate si ele intr-o maniera putin obisnuita (si felul novator in care sunt construite - unul mai interesant ca celalalt).

Sunt procedee moderne, suple si inteligente, asociate intr-un melanj ce imprima intregii productii alerta si ritm sustinut.....aproape ca tempoul unui solo de tobe, cu ruperi, contratimpi si explozii de exuberanta (taman de aceea imaginea betelor insangerate se inregistreaza pe retina profund, poate chiar permanent).



Povestiri cu discipoli talentati, preluati in ucenicie de maestrii iscusiti, dar exigenti si cu metode educationale atipice, au mai fost spuse pe ecran (ce-i drept nu din domeniul big-bandului), insa in Whiplash, nici despre asta nu-i vorba. E doar un alt layer.



Dincolo de metaforele colorate, confruntarile pishologice cu miza mare, in care unele vor sa impuna, altele sa se foloseasca de imprejurari, fac sarea si piperul peliculei; Printre destule stangacii de debutant (Damien Chazelle nu e la primul film, dar persista in niste clisee paguboase) taria story-ului si calitatea narativului compenseaza lipsurile si ridica productia la un nivel calitativ de exceptie.



In viata invingerea si infrangerea nu sunt decat doi mari amagitori ce pot ratacii mintile cele mai bine echipate. Du-te si vezi un astfel de scenariu, dintr-un univers mai putin cunoscut, in atmosfera de jazz, cu multa adrenalina si neprevazute intorsaturi…





Picanterii:

-desi nu este o opera autobiografica, filmul beneficiaza intens de experienta muzicala studenteasca a regizorului Damien Chazelle, care a facut parte in liceu dintr-un grup muzical, unde conducatorul formatiei impunea o autoritate despotica.

-dupa mai multe duble penibile ratate pe rand, din cauza presiunii timpului scurt alocat turnajelor (numai 19 zile), palma data de profesor elevului sau (una zdravana) este adevarata si a fost pastrata in film !

-cu un an mai devreme, la categoria short film a festivalului Sundance, o varianta prescurtata a acestei povesti, in aceiasi regie, a obtinut marele premiu al juriului. Incurajat de reusita, Damien Chazelle (care ar fi dorit din capul locului sa realizeze un lung metraj pe subiect, dar din lipsa unui producator alesese calea participarii modeste) si-a reactivat initiativa obtinand finantare cu conditia vitrega potrivit caruia totul trebuia terminat intr-un timp record. Din acest motiv, montajul s-a realizat “in platou” interventiile de post proces fiind sumare si ocazionale.

-pentru a putea obtine starea de epuizare a bateristului, interpretul a fost lasat sa bata mult peste durata anuntata a secventelor. In mod deliberat Chazelle a prelungit excesiv toate aceste cadre, spre surprinderea actorilor si a echipei, nu intotdeauna pregatita pentru inregistrari de durata.

-Milles Teller (Andrew din film) a invatat sa bata la tobe de la 15 ani. Chiar si asa, in numele unei prestatii de exceptie, afland de posibilitatea ca scurt-metrajul premiat sa devina complet, si-a programat mai multe lectii intensive (4 ore pe zi, 3 zile din saptamana) pentru redobandirea abilitatilor..chiar si asa stilul neobisnuit in care i se cerea sa exerseze (genul brass big-band) l-a cheltuit destul de serios, ranile din palmi fiind o dovada a daruirii ce a fost preluata si pe ecran.




making of:




Acest topic a fost editat de The Dude: 16 Oct 2014, 07:09 PM

K-PAX
K-PAX - Iain Softley (2001)


Ernie: Dying is something you have no control over. Why waste your life being afraid of it?



Ar parea ca e vorba de o poveste cu doua variante de interpretare: cea a unui psihopat ce si-a dezvoltat un alter ego in urma traumei suferite prin pierderea tragica a sotiei si fiului, ori cea a vizitei unui personaj din alta lume aflat in excursie icognito, pe Pamant. Filmul oscileaza intre amandoua, incurajandu-le pe rand si argumentandu-le suficient de convingator pe fiecare, pentru ca in final sa te abandoneze brusc in fata propriei decizii: tu hotaresti la care dintre alternative ai asistat cu adevarat.

Prot: I will admit the possibility that I am Robert Porter, if you will admit the possibility that I am from K-PAX. Now if you'll excuse me, I have a beam of light to catch.



Cred ca ideea, plina de istetime, ar fi putut sa ramana anonima, daca Jeff Bridges nu reusea un rol de exceptie in pielea doctorului Mark Powell, si daca Kevin Spacey ar fi putut sa fie un pic mai putin fermecator, inteligent, ironic si spontan, decat e de obicei; distributia cu cei doi titani turati la viteza de ralanti, salveaza o pelicula cu subiect generos, dar abordat din cea mai sumbra perspectiva posibila (pe masura ce impartasesti intamplarile, iti dai insa singur seama ca nici nu era posibil altfel).



Dr. Mark Powell: Uh, how is it that being a visitor from space, that you, uh, you look so much like me or, or anyone else from Earth?
Prot: Why is a soap bubble round?
Dr. Mark Powell: "Why is a soap bubble round?"
Prot: You know, for an educated person, Mark, you repeat things quite a bit. Are you aware of that? A soap bubble is round because it is the most energy-efficient configuration. Similarly, on your planet I look like you. On K-PAX I look like a K-PAXian.
Dr. Mark Powell: Prot, why did you want to come to our planet?
Prot: Well, I've been here many times before. But what brought me here first? I don't know. Pure curiosity, I guess. I'd never been to a Class BA-3 planet before.
Dr. Mark Powell: Class BA-3?
Prot: Early stage of evolution. Future uncertain.



In ciuda ritmului relaxat proiectia te tine cu sufletul la gura din primul pana in ultimul cadru, multe compartimente confuze ale plotului lamurindu-se abia mai tarziu, iar starea de incertitudine de pana la explicatii fiind magic exploatata, ca sursa de tensionare a narativului.

Dialoguri superbe, puncteaza discret si profund, atingand numai superficial teme, care odata declansate au sa isi faca lucrarea lor in tine ore, si chiar zile dupa ce ai parasit sala de cinematograf.

Dr. Mark Powell: I'd like to begin by asking you... if you know why you're here.
Prot: Of course. You think I'm crazy.
Dr. Mark Powell: I prefer the term "ill". Do you think you are... ill?
Prot: A little homesick, perhaps.
Dr. Mark Powell: Really? Where is home?
Prot: K-PAX.
Dr. Mark Powell: K-PAX?
Prot: Capital "K," hyphen, capitals "P-A-X." K-PAX is a planet. But don't worry. I'm not going to leap out of your chest.
Dr. Mark Powell: I'm not worried. It's just that I'm only familiar with nine planets.
Prot: Well, actually, there are ten, but that doesn't matter. I'm not from your solar system. K-PAX is about 1,000 of your light-years away from here in what you would call your constellation Lyra.



K-PAX, planeta indepartata din constelatia Lyra este desigur o metafora, iar tu, cititor frecvent al rubricii Du-te si vezi, ai ajuns demult peste nivelul celui care sa sa poticneasca in iluzia de prima instanta a banalitatii delirului unui nebun, ori a spectaculosului intalnirii cu un extraterestru...

Tu ai priceput ca in spatele parabolei sta o critica voalata a rutinei, a modului condamnabil de a privi absent lume, trecand mai mereu cu capul prea adanc indesat intre umeri, incapabil sa ii remarci minunatiile ori splendorile…De aceea filmul lui Iain Softley vrea doar sa iti reaminteasca cat esti de vinovat pentru toate astea si te invita respectos sa faci repede ceva ca sa iti corectezi gresala in care te afunzi.. caci prietene, K-PAX nu e pe cer, K-PAX este un loc din sufletul tau care te asteapta rabdator sa il recunosti si sa il cinstesti cum se cuvine..Du-te si vezi unde s-a ascuns, cauta-l si fa din el o destinatie a gandurilor tale cele mai frumoase..In fiecare cadru-secventa din proiectie este prezenta o scanteiere de lumina ce pare mai mult sau mai putin accidentala...Este o aluzie la acest mesaj si la faptul ca frumusetea vietii nu ocupa niciodata prim planul, ori intreaga imagine.....vine in sclipiri, e periferica si poate ramane atat de usor neobservata daca treci grabit, neatent si irosit in prezent....asa cum stii bine ca faci mereu.




Prot: I wanna tell you something Mark, something you do not yet know, that we K-PAXians have been around long enough to have discovered. The universe will expand, then it will collapse back on itself, then will expand again. It will repeat this process forever. What you don't know is that when the universe expands again, everything will be as it is now. Whatever mistakes you make this time around, you will live through on your next pass. Every mistake you make, you will live through again, & again, forever. So my advice to you is to get it right this time around. Because this time is all you have.

Picanterii:

-ochelarii purtati in film de Kevin Spacey apartin solistului vocal al trupei U2, Bono. Au fost luati cu imprumut pentru turnajele la K-PAX si returnati imediat dupa.

-scena in care Prot (Kevin Spacey ) mananca o banana cu tot cu coaja, a trebuit refilmata de 27 de ori spre disperarea protagonistului care a declarat ulterior ca a trait o experienta cumplita, cu atat mai mult cu cat actorul dezvoltase inca din copilarie o aversiune fata de fructul respectiv.

- filmul urma sa il aiba in rolul principal pe Will Smith si pe Spacey in cel al doctorului Mark Powell. A fost decizia lui Kevin sa preia partitura lui Prot, atunci cand Will Smith a refuzat participarea la proiect.

-redactata din ciclul de nuvele cu acelasi nume a lui Gene Brewer, cartea K-PAX a aparut si in librariile din Romania. Textul initial a fost acuzat de plagiat, iar incriminarea s-a rasfrant si asupra filmului, caci Eliseo Subiela regizor argentinian, realizase in anul 1986 scenariul si regia la Man Facing Southeast , o (super)productie cu prea multe similitudini incat sa fie vorba de simple coincidente (si din care Mrs. Jones cu Richard Gere copiase deja o secventa, cu tot cu coloana sonora). In mod misterios acuzele au fost retrase, iar procesul suspendat; chiar si asa, daca elemente de script pot ridica unele semne de intrebare, felul in care K-PAX e structurat in directia filozofica cu accent pe confruntarea psihiatru/alienat, e deasupra orcarei suspiciuni de influenta preluata din productia amintita.

-K-PAX este si o realizare de referinta din punctul de vedere al cinematografiei, acolo unde John Mathieson se remarca printr-un stil distant si extrem de expresiv. Pentru multe institutii de invatamant, aici exista un important material didactic.

-cea mai frumoasa simbolistica a story-ului ramane insa opozitia dintre stilul de viata al medicului (pana la urma un om), si cel al unui ipotetic observator din afara, detatsat de cotidian si de sistem (un altfel de fiinta)..Pentru mai multe clipe dispersate, ratacit in prestatia actoriceasca de inalta tinuta si in schimbul de replici pline de miez, te si intrebi, care dintre cei doi e cel aflat in tratament ??



..making of:



Acest topic a fost editat de The Dude: 22 Oct 2014, 07:23 AM

Efectul Razelor Gamma Asupra Crăițelor
The Effect of Gamma Rays on Man-in-the-Moon Marigolds - Paul Newman (1973)


Pai…e o treaba de familie, ca sa zic asa...Regizorul "ocazional" Paul Newman atribuie sotiei sale Joanne Woodward, si fiicei lor Nell Pott, partiturile principale dintrun mare succes al broadway-ului, ce dramatizeaza excelenta poveste omonima (rasplatita deja cu un pulizer) a lui Paul Zindel.



Cand mizezi totul pe forta unui scenariu premiat de public; si pe solutii scenice anterioare, deja confirmate, sau care pot oferii o bogata baza de date (citeste: sursa de inspiratie), atunci ai libertatea, de invidiat, sa investesti masiv in directiile potrivite abilitatilor tale creative.

Sa fim seriosi: Paul Newman nu-i regizor !!…E chiar foarte departe de pozitia asta (aici el uzurpand-o grosolan, de maniera dubioasa si pentru mine greu de explicat).

Paul Newman e, prin definitie si calificare, actor; unul dintre cei mai titrati si mai importanti artisti din generatia sa, iar conflictul nepriceperii in a coordona o mizanscena, opusa talentului interpretativ, da nastere curioasei anatomii narative din Efectul razelor gamma asupra crăițelor, acolo unde cinematografia ramane neglijata pana la abandon, iar actul dramatic capata exacerbari cat sa aiba de unde umple toate golurile.

E o productie ce functioneaza pe componenta indecisa, ce confera directii noi si neasteptate in raspunsul de spectator (prin fenomenul rarisim al reorientarii, independente si aleatorii, a demersurilor).

Plotul rodeste permanent altfel cum, in mod cu totul neprevazut si imprevizibil. Cred ca acesta este principalul motiv pentru care Efectul razelor gamma asupra crăițelor - Paul Newman a reusit sa se impuna singur, avand un destin separat de cel pe care il pregatisera numele mari de pe generic, puternica publicitate si beneficiile remarcabilei scriituri pe care o ecranizeaza.



Uneori cele mai bune lucruri, sunt cele mai simple; iar faptul ca mijloacele de expresie ale vizualului sunt practic neintrebuintate, propune un stil....Un stil al lispei de stil...Ceva nu tocmai nou in cinema, dar surprinzator si binevenit acestui caz particular.

O mama alcoolic/abuziva, o fiica letargic/epileptica ce se pregateste sa ii repete greselile si o alta introvertita (dar personaj corect), situata la intersectia primelor doua tipologii.....care in ciuda disensiunilor esentiale, alcatuiesc câteştrele o familie.....adica mai mult: un camin (a home)



Semintele de crăiță, sub tratamentul radiatiilor gamma, isi pot pierde capacitatea de a germina, pot ramane neafectate, sau pot dezvolta variatiuni florale de impresionanta spectaculozitate (comparativ cu modelul de referinta)..Asemanator si metaforic fiecare persoana expusa educational unui mediu contaminat, reactioneaza diferit.....Matilda, protagonista experimentului stiintific din story (si vectorul celor mai multe mesaje de subtext) ne transmite o imensa incredere in resursele nealterabile ale fiecaruia... « Fiintele sunt comori ferecate in invelisuri fara valoare » pare sa spuna ea…si face asta in afara rolului, in afara instructiunilor regizorale, dincolo de script si nepremeditat…Caile misterioase ale proiectiei, scapate dintrun control ferm, conduc magic spre aceasta concluzie...de capul lor....singure.....si asta e minunatia efectului razelor gamma asupra crăițelor…in nesabuinta regizorala a lui Paul Newman.




Du-te sa vezi viata de zi cu zi a unei familii descompuse si disfunctionale, in care nu se petrec lucruri nemaipomenite, dar in al carui spatiu opresiv, increderea si speranta, la limita minimala si abia perceptibila a existentei lor......sunt atat de vii, atat de pline si atat de necesare, cum nu le-ai intalnit probabil niciodata cu adevarat in cotidian......



Picanterii:

- Joanne Woodward a fost recompensata pentru ce a facut din caracterul Beatrice, insa nu atat compunere actoriceasca, cat mai ales comparatia cu prestatia (de exceptie si ea) din filmul anterior Rachel, Rachel (tot o regie Newman), a motivat si justificat decizia juriului de la Cannes; el onorand de fapt diversitatea posibilitatilor actritei si spectrul larg pe care ele il puteau acoperi.

- piesa de teatru se joaca si azi pe broadway cu acelasi succes...a intrat in patrimoniul universal, dupa ce a trebuit sa se confrunte cu multiple insinuari, ce vizau influentele de tip Tennessee Williams, duse prea departe. La data realizarii filmului existau cateva versiuni scenice cu "personaje construite genial", de la care Newman nu a imprumutat nimic...Nu a procedat in acelasi fel cand a fost vorba de rezolvari ale cadrelor, scenografie, dispuneri, alcatuiri, etc....dimpotriva....

-cu o mare priza la public, in Romania ceausista, teatrele Bulandra si Nottara din Bucuresti au avut si ele spectacole reluate in mai multe stagiuni si distributii (Rodica Negrea si Olga Tudorache realizand memorabile contributii in arhiva teatrului national)

- Elinor Teresa Newman fiica lui Paul Newman si al Joannei Woodward, cu numele de scena: Nell Pots s-a aflat la al doilea rol al carierei, primul fiind tot intr-un film al tatalui sau Rachel, Rachel (1968) la varsta de noua ani. In ciuda faptului ca a trecut putin observata, prestatia ei este una absolut formidabila.

- cartea lui Paul Zindel, un autor cu personalitate si condei, este un eseu autobiografic dedicat mamei sale, de la care Beatrice ia aproape totul..poate ca tocmai de aceea evocarea are o sensibilitate aparte.....


Making of :




Acest topic a fost editat de The Dude: 25 Oct 2014, 08:13 AM

Căpitanul Phillips
Captain Phillips - Paul Greengrass (2013)


Un grup inarmat de somalezi ataca pe apa si iau in stapanire nava de transport MV Maersk Alabama, cu gandul sa obtina in schimbul ei o suma dolofana de bani. Ceea ce pare sa fie opera unor aventurieri de ocazie, este insa o treaba foarte serioasa, o practica curenta si o traditie locala. Intorsaturi neasteptate ii silesc sa renunte la planul intial si sa se multumeasca cu rapirea capitanului, varianta adaptata din mers pe acelasi calapod: plata unei rascumparari. In extremis, ei elibereaza asadar cargo-ul, incearcand sa ajunga intr-o zona sigura, cu o salupa de salvare si prada lor: capitanul.



Intamplarea, ce relateaza un fapt strict autentic petrecut in 2009 (si din perspectiva profesionista a unui documentarist - regizorul Greengrass are o astfel de formatie de baza) ofera prilejul unor actiuni pline de suspans, atent si temeinic edificate.


Sunt patru lucruri care au facut ca acest film sa retina atentia criticii si sa promoveze pelicula in zona nominalizarilor la categoriile principale, atat pentru premiile academiei americane, cat si pentru restul genurilor de aprecieri oficiale.



Primul dintre ele consta in alegoria actului de piraterie, care opune, ca si in alte dati, doua civilizatii in grade diferite ale evolutiei si culturii. E disimulata in story, dupa o reteta sobra si eleganta, insasi importanta comunicarii...Phillips transmite tovarasilor de echipaj (ascunsi in graba in cala) instructiuni legate de situatia in derulare intr-un mod care nu inseamna nimic pentru rebeli (lasand "accidental" un canal deschis); salvatorii sai, in supraveghere, primesc mesaje ascunse de un limbaj comun. Nu doar prin tehnici de formulare, cat si prin sugestii, ori termeni de vocabular...El stie ca fiecare cuvant al sau, si fiecare inflexiune a vocii ii va fi atent cantarita de membrii celulei de criza ce montitorizeaza evenimentele, si mai stie si despre engleza precara a atacatorilor. Totodata agresorilor le este substituita legatura radio cu sefii lor, prin clonarea acesteia cu o fantoma (neclar pe ecran, dar limpede in carte). Avansul de tehnologie (drone, radare, interceptoare audio/video, sateliti, etc.) ramane inutil in absenta accesului la informatie in timp real, iar narativul pune mare accent pe truismul asta. Caci daca stirea circula perfect in favoarea victimei, ea nu numai ca e inexistenta in tabara jefuitorilor, dar devine chiar instrument de intoxicare pentru ei.




Al doilea centru de forta ar fi atmosfera creata in jurul navetei captive in care se afla ostatecul si cei ce il pazesc...E o treaba strict de cinematografie..Linistea oceanului, dispozitivul militar instituit, asteptarea, starea de incordare a celor implicati....Greengrass inregistreaza aici imagini de o mare valoare in economia filmului, si le mai si plaseaza in cel mai potrivit moment al lui, reusind formidabila conversatie dintre pacea ambientului si gradul ridicat al tensiunilor de pe ecran...Asta cu putin inainte ca totul sa explodeze intr-un amalgam de cupeuri scurte, utilizand camera "din mana", zgomotul de imagine; si accelerand ritmul pana la paroxism.



In al treilea rand e rigoarea scriptului, alcatuit dupa o scriitura memorialistica a personajului principal din realitate, mergandu-se pana la detaliu de cadru, iar utilizarea unui casting din 90% debutanti vizeaza acelasi scop, obtinandu-se astfel un inalt grad de credibilitate. Efectul ???...e ca si cum ai urmari un reportaj tv, in direct.




Al patrulea moment e secventa cheie a filmului. Atat de bine facuta incat poate sustine solitar intregul demers. Cu ea ramai multa vreme in minte...Buuun, negocierile stagneaza, apoi o cotesc brusc intr-o directie periculoasa..Ca "optiune zero" intra in scena un comando SEALs de interventie rapida ce ocupa metodic si instant pozitii de control al teatrului de operatiuni...Cu miscari precise si bine instruiti, sunt lunetisti experimantati, dotati cu arme automate SR-25 (atacatorii au antice AK-47)..Un dialog monosilabic ii ajuta sa isi coordoneze eforturile..Au trei tinte si fiecare ar trebui prinsa in reticol separat si simultan prin geamurile ambarcatiunii..Controlul operatiunii supervizeaza totul..La capatul a cinci zile de stres, extenuati, epuizati, nervosi, cei dinauntrul barcii fac numai greseli..De la centru se da liber tragatorilor, iar ei dupa inca un schimb scurt de replici...actioneaza. Se aude aproape o singura impuscatura...In sincronizare perfecta si cele trei corpuri cad ca niste saci cu nisip....Misiunea a reusit..fara niciun efect secundar neprevazut...atat de simplu si totusi atat de complicat.






Cred ca filmul nu si-a propus din start sa aduca un elogiu abnegatiei armatei americane, ori eficientei si promptitudinii ei exemplare (el nefiind o productie finantata de marina US NAVY, ori de vreo alta institutie guvernamentala). Cred ca este despre vapoare, despre ocean, despre comunicare, despre carente educationale si eroism.. Du-te si vezi un film frumos, cu doua ore de incertitudini...si afla tu insuti despre ce a fost vorba acolo..




Picanterii:

-povestea de la baza scenariului, relatata memorialistic de Richard Phillips in cartea sa "Datoria unui căpitan: Piraţi somalezi, soldaţi americani şi zile periculoase pe mare" a fost contestata de ceilalti membri ai echipajului, care l-au acuzat pe autor de deformarea intamplarilor in favoarea sa. In replica regizorul a declarat ca el a urmarit sa redea strict faptele, iar ele atesta ca in urma actului de piraterie niciunul dintre marinari nu a fost ucis sau ranit; vaporul s-a recuperat intact, la fel marfa, iar Phillips a fost singurul captiv aflat intr-un pericol adevarat si asumat.

-pentru a sporii autenticitatea prizelor de turnaj, Greengrass a apelat la tot felul de tertipuri: atacatorii somalezi s-au intalnit pentru prima data cu Tom Hanks cand se filma urcarea lor pe puntea transcontainierului, atunci, exact in acea scena; surpriza de pe chipul fiecaruia fiind una nealterata de jocul teatraL..In acelasi mod, s-au inserat in dialoguri replici de care ceilalti actori nu aveau cunostiinta, incercand sa se obtina reactii cat mai naturale si mai spontane.

-cei patru pirati de culoare au fost alesi din 700 de candidati (americani, emigranti somalezi din minnesota), in urma unui casting ce a durat mai multe zile. Adevaratul protagonist al intamplarilor a confirmat ca asemanarea, statura, prestatia si interpretarea acestora este una aproape identica cu cea a atacatorilor reali.

-intregul personal de pe navele militare implicate in filmari a participat fara vreo retributie separata, considerandu-se ca fiecare isi face doar datoria sa si ca filmarile sunt ca un exercitiu tactic de rutina.

-cele doua pistoale care apar in film, in mainile somalezilor, sunt un Makarov si un Colt 1911; iar cuvantul "irish" este rostit de 36 de ori...

-cu acest film regizorul Paul Greengrass (Resurrected, The Theory of Flight, The Bourne Supremacy, United 93) intrerupe o absenta din platou de 3 ani, in care a studiat cazul rapirii din toate punctele de vedere. Fratele Mark Greengrass, profesor de istorie si analist politic, i-a acordat si de aceasta data sprijinul consistent in stabilirea unor criterii de abordare, raportate la conotatii ceva mai discrete si mai ermetice (nu la indemana marelui public). Desi in acest film incearca sa faca pace, Paul Greengrass ramane pentru anumite servicii secrete si/sau organizatii guvernamentale un personaj ostil si "de evitat" (dupa marturia cutremuratoare, depusa de el prin productia Bloody Sunday - 2002)

-barca de salvare (din care a fost eliberat, in final, capitanul Richard Phillips) este azi obiect de muzeu (National Navy UDT-SEAL Museum), alaturi de armele ce s-au intrebuintat in atacul SEALs si alte efecte militare. Cine o va vizita, va constata cu surprindere cum gaura unuia dintre gloantele ucigase nu trece prin nicio fereastra...Aceasta indica un adevar ce nu a fost dezvaluit nici presei si nici spectatorilor ce au urmarit proiectia: s-au utilizat arme cu senzor termal, dintro tehnologie avansata si ..in general, necunosuta.

-filmul a fost un important box-office reusind incasari substantiale



making of:






Acest topic a fost editat de The Dude: 30 Oct 2014, 10:57 AM

Secretul Veronikăi Voss
Die Sehnsucht der Veronika Voss - Rainer Werner Fassbinder (1982)




Situat intre productiile The Marriage of Maria Braun (1979) si Lola (1981), Secretul Veronikăi Voss este al doilea film, in ordine epica, al seriei BRD – Trg. (BundesRepublik Deutschland Trilogy - Werner Fassbinder ), suita ce are in comun destinul unor femei din perioada postbelica; cam aceiasi tematica, aproape aceiasi distributie si o ambigua interferenta.



A fost inspirat din cazul real al actritei germane Sybille Schmitz (intr-un excelent scenariu ce contribuie la succes, pelicula fiind cotata ca cea mai buna creatie a lui Fassbinder) si reprezinta in primul rand o magnifica pledoarie inchinata perioadei de glorie a cinematografului alb/negru, cea in care se construiau staruri si vedete, se consolidau studiourile si retelele de distributie; se investigau scheme si procedee noi de turnaj, se puneau bazele regulilor elementare.



Secretul Veronikăi Voss impleteste toate aceste caracteristici in chiar structura narativului, ingenios, fericit, bogat in idee si cu nemarginit talent. Proiectia incepe cu metode de preluare a imaginilor simple, ori banale, apoi creste pe parcursul ei in organizarii tot mai elaborate, stopate precis la momentul temporal al tehnicii, la care plotul atinge punctul lui final. Sunt parabole in forma prescurtata la evolutia proceselor de inregistrare din perioada evenimentelor (utilizarea planurilor diferite, a travelingurilor, a anșeneurilor, a manipularilor din expunere si eclaraj, a filtrelor de obiectiv, a manverelor din montaj, etc.).



In mod similar, gradul de complexitate, stilizarea si calitatea dialogurilor, se dezvolta si ele odata cu jocul actoricesc tot mai introvertit si mai expresiv…Secretul Veronikăi Voss e un demers ce se dezvolta sub ochii tai, sarbatorind cu fiecare secventa miracolul ecranului.



Story-ul zice despre o fosta celebritate a scenei aflata in continuu declin. Veronnika Voss, pe numele ei, e prizoniera in mrejele tratamentului antidepresiv (interesat si arbitrar, alcatuit preponderent din opiacee), impus de medicul neurolog Marianne Katz, al carei unic scop vizeaza preluarea tuturor posesiunilor pecuniare ale fostului star, prin eliminarea ei “explicabila si plauzibila”. Pe fondul acestei alunecari se naste o idila intre Voss si un reporter sportiv (Robert Krohn), ce descopera in “bolnava”, progresiv si uimit (Fassbinder ne constrange sa urmam aceiasi pasi cu amorezul), o fiinta fascinanta, inconstanta, misterioasa si irezistibila. Pana si iubita reporterului, Henriette, atinge aceleasi concluzii, mai presus de alte sentimente naturale ce ar trebui sa o domine in raport cu o rivala.



Sfarsitul e tragic si scenele de final superbe. Nu zic nimic de el (ele) pentru ca fimul asta e musai sa il parcurgi (si sa il reparcurgi) de unul singur…… Secretul Veronikăi Voss ??...Du-te sa (il) vezi….


Alter Mann: When you read a book to the end, it's time to close it.


P.S. Am declarat asta ori de cate ori am avut prilejul: Rainer Werner Fassbinder este directorul meu preferat. Nu pot fi obiectiv atunci cand il comentez; dar e alesul meu pentru acest stil, pentru aceasta determinare si pentru disciplina desavarsita din platou…una ce si-a luat pretul din viata sa personala, acolo unde dezastrul a fost total, dezordinea absoluta, iar esecul ireparabil. Intr-o anumita masura Secretul Veronikăi Voss e si o confesiune autobiografica, caci niciun cunoscator nu poate ignora paralelismele dintre destinul Veronikăi si soarta artistului Fassbinder, simultan perfectionist si conservator, consumat de opera sa pana la epuizare. Este singurul lungmetraj premiat al autorului (Ursul de Aur - Golden Berlin Bear ‘82 ) si ultimul la care Rainer a putut fi prezent la premiera..




Picanterii:

- in debutul filmului Rainer are un cameo de figuratie, aparand intr-un cadru, in sala de spectacol pe randul din spatele Veronikăi (foto sus).

- Rainer Werner Fassbinder a murit in noaptea de 9 spre 10 iunie 1982, in urma unei combinatii fatale intre cocaina, barbiturice si alcool. Cu o seara inainte aruncase in vasul toaletei toate drogurile pe care le detinea, decis sa inceapa o noua viata…Doza care l-a rapus ar fi trebuit sa fie ultima, si celebra sfarsitul unei etape, ori poate inceput alteia…Avea 37 de ani si 44 de filme realizate, din toate genurile…

-Secretul Veronikăi Voss este cel de pe urma film dus cap/coada de Rainer. Momentul mortii l-a surprins cand inca mai lucra la montajul ultimului Querelle (1982) si la scenariul unui proiect ce nu va depasi niciodata aceasta faza Rosa Luxemburg.

-influentele din Sunset Boulevard - Billy Wilder, de care Secretul Veronikăi Voss a fost acuzat sunt incorecte si nedrepte. Ca si in alte dati Fassbinder se foloseste de citat in sensul completarii unor pasaje din script care ii par prea comune, ori pentru care nu are solutii de nivelul, sau de intensitatea celorlalte.

-nota de artificialitate ce se face simtita in atmosfera intregii proiectii, la randul ei o splendida metafora, sugereaza insusi universul platoului de filmare, un loc unde realitatea fabricata e la ea acasa, si in care adevarul unor intamplari se cere mereu, fie reconstituit, fie copiat, fie inventat.

- in opinia mea filmul de capatai al lui Fassbinder este serialul (citeste "poemul") tv: Berlin Alexanderplatz (14 episoade)..Din pacate, la Du-te si vezi nu ne putem ocupa si de seriale…………


making of:






Acest topic a fost editat de The Dude: 1 Nov 2014, 10:55 AM

Conversatia
The Conversation - Francis Ford Coppola (1974)


Cateodata lucrurile se incapataneaza sa iasa mereu pe dos...Cei mai multi dintre noi trec prin asa ceva periodic, aleatoriu si spontan. Probabil de aceea oamenii continua sa creada in religie, in superstitii, vrajitorii si descantece...

Frecvent răul vine si pleaca neanuntat, neprovocat, neconditionat si nemeritat; dupa legi nescrise si reguli nebanuite. Se instaleaza cu seninatate si ferm, sosind aproape intotdeauna in mijlocul unui alai de rude si rubedenii (ghinionul, deceptia, paguba, tristetea, depresia, melancolia, etc..)



Caul Harry, personajul principal al filmului Conversatia, este insa o persoana care si-a stabilit o relatie particulara cu esecul: se ignora unul pe celalalt in majoritatea timpului, dar se intersecteaza in fiecare dintre momentele cheie ale vreunei intreprinderi. Coppola construieste in Harry poate cel mai interesant caracter imaginat vreodata, caci mecanismele lui, prezentate la inceput descriptiv si prin tare de fond, sunt tentaculare, plurivalente, compunand o fiinta adevarata si nefireasca. Bizar la inceput, Harry functioneaza armonios, oferind spre sfarsitul peliculei reactiile deja previzibile ale unui personaj devenit intre timp familiar.

Catolic convins, solitar autentic, introvertit si pasionat de meseria sa, e mizantrop (isi suporta destul de greu semenii), are o tinuta retro, nepotrivita si posaca, fiind obsedat de protejarea intimitatii, din care extrage teluri imperative si prioritare, dupa norme intransigente.

Locuinta lui, amplasata strategic (si metaforic), sta asigurata cu o cascada de incuietori si zavoare, multiple sisteme de supraveghere (antiefractie, ultima generatie la data aceea)...desi e singur si nu are nicio valoare semnificativa de securizat. Harry isi pastreaza ascunsa identitatea si tot ce tine de persoana sa, are o linie telefonica pirat si "imposibil" de depistat in retea...un trecut misterios. Pentru o scurta perioada ne inselam crezand ca ar fi vorba de o deformatie profesionala, caci slujba lui consta tocmai in supraveghere si filaj; deslusim insa usor si curand ca supozitia e falsa: cui i-ar pasa de viata anosta a unui anonim straniu, izolat de restul semenilor prin nenumaratele bariere autoimpuse in calea sociabilitatii ??


Elaborat in fazele derularii scandalului Watergate, si nu la mare distanta de Blow-Up –ul lui Antonioni (cu care imparte un punct principal al plotului), Conversatia, in ansamblul ei, nu are mai nimic din povestea antrenanta si contradictorie pe care o relateaza intr-un narativ bine alcatuit si execelent filmat. (remarc in treacat cadrele imediat post generic, ce rezuma subtil intreaga atmosfera ulterioara, dar si atu-ul abordari: un individ ales la intamplare si aiurea din multime..Ar fi putut fi oricare altul cu oricare alta istorie; Pentru ce are Coppola de spus ? Oricine pare sa fie la fel de potrivit)



Culorile saturate si in tenta Eastman, preluarile din spatele si peste capul lui Harry, cu focusare pe perspectiva aflata la dispozitia acestuia, eclarajul de tip suficient (fara artificii, ori speculatii) dialogurile care puncteaza ici si colo sintagme, ori replici ce tin de reconstituirea povestii; intregul limbaj cinematografic intrebuintat, indica fara dubii ca filmul are alt story de impartasit...O intriga psihologica (chiar opusa subiectului declarat). Ea este atat de puternica, incat pune la mare indoiala prim planul demersului ridicand intrebarea: e vorba despre o crima premeditata intr-un mod diabloic, sau despre tenacitatea cuiva silit sa infrunte permanent infrangerea doar sub formele ei ultimative ?

In Conversatia, o echipa de tehnicieni (coordonata de Harry) este angajata sa asculte si sa inregistreze intalnirea de taina a doi amanti ce se petrece intr-o piateta. E scena de baza a filmului, pozitionata atipic in debut; in ea tehnicile si strategiile intrebuintate sunt impresionante.



Materialul primar se colecteaza cu microfoane directionale, de la mare distanta; persoane de proximitate (ce ajung temporar in preajma victimelor pentru pasaje de dialog, rotindu-se apoi intre ele pentru a nu fi deconspirate); alte sisteme de interceptie, un centru de comanda ce mixeaza captarile si pe care ulterior le va prelucra intr-un laborator supra-dotat, filtrand si separand zgomotele, ori interferentele, de discutia interesata.



Ca si in Blow-up, un detaliu neglijabi pana si observatiei atente, intriga urechea specialistului care simte in spatele sunetelor de strada o replica esentiala, ascuns inserata...Obsesiv si profesionist, pasajul suspectat e analizat in complicate manevre si perseverente prelucrari, iar explorarile dau un rezultat pozitiv: exista o fraza pierduta.....si decodata ea anunta o crima in pregatire.

E doar inceputul, caci intriga suie si coboara, ajungand in final sa dezvaluie o inscenare in care elementul central a fost chiar artizanul actiunii de monitorizare: Harry. Involutia sa spirituala, surprinsa cu aceiasi meticulozitate, in plan paralel, e egal de spectaculoasa. In punctul culminant al confluentei dintre text si subtext (oricare ar fi unul, sau celalat) sta un raspuns neasteptat, dar pozitionat cumva in limtele comicului amar ale umorului negru...si chiar si asta reprezinta o gaselnita de geniala inspiratie.



Infrangerile lui Caul incep cu mult timp inainte. Intr-un confesionar, spovedania lui aminteste despre responsabilitatea pe care e convins ca o poarta in doua asasinate (mama si fiu) ce au legatura cu rezultatul muncii lui. E un marker. Suntem pusi la curent cu vulnerabilitatile eroului la rateuri si mai ales cu maniera in care acestea il lovesc de fiecare data: prin ricoseu si numai dupa seria unor succese prelabile (o schema destul de comuna).



Harry este unul dintre cei mai avizati specialisti din breasla sa. Priceperea lui e recunoscuta, iar competenta ii ingrijoreaza serios pe concurenti. Cu toate acestea, cade prada unui truc ieftin si penibil de interceptie (un stilou/emitator agatat in gluma de rever) si nu e capabil sa il deznoade pe altul, mai complicat, ce ii zdruncina din radacini echilibrul.

Casa lui e asistata electronic in paliere etajate de siguranta. Dar nici sistemele performante, nici cele trei incuietori nu impiedica accesul simplu si binevoitor al proprietarului cladirii, atunci cind acesta decide sa ii lase pe masa un cadou surpriza, cu ocazia zilei de nastere (ce ar fi trebuit sa ramana si ea un mare secret). Pentru ceilalti care ii violeaza domiciliul piedicile sunt la fel de "insurmontabile"..Iar telefonul ??..pare ca numarul neinregistrat e chiar la indemana oricui.

Ori de cate ori pierde Harry canta la un sax tenor, acompaniind intregistrari de jazz de pe cateva discuri lasate sa ruleze in fundal..Nu canta rau, iar piesele sunt excelent alese..Ce poate fi in sufletul sau ??..

A sacralizat viata privata si singuratatea, iar amandoua ii sunt terfelite de primul venit...S-a dedicat unei meserii in care a atins topul, insa nu e in stare sa priceapa cum reusesc altii sa o utilizeze impotriva lui....A incercat sa previna o ucidere si a contribuit decisiv si complice la una...el, un catolic convins si dedicat..Despre astea toate zice Conversatia lui Coppola, iar mesajul se identifica explicit abia in ultimele secvente.....la punctul confluentei dintre text si subtext ...o gaselnita de geniala inspiratie.



In mitologia greaca Sisif a fost condamnat de zei sa urce zilnic cu carca un bolovan pana in varful muntelui. Incepe dimineata si termina pe inserat, atunci cand invariabil si programat, stanca aluneca la vale si ajunge iar in punctul de start. Camus ne explica cum natura pedepsei sta nu atat in corvoada, cat in inutilitatea eforturilor (estimate ca imense). Zei sunt convinsi ca sarcina il va ingenunchia pe Sisif, nu prin consumul fizic, ci prin absenta finalitati, a logicii ori a rationalului ei....Prin perpetua ei lipsa de sens.......

Dar Sisif-ul lui Camus nu-i neica nimeni. Le are cu valorile punitive si e mult peste judecatorii sai... " a... merdre " mormaie el...Ce mare scofala.. ???....Doar o slujba ca oricare alta...ma scol dimineata rezolv provocarea zilei si imi vad de treaba pe inserat, la fel ca cizmarul, ca brutarul, ca potcovarul, ori ca agricultorul..Nicio diferenta in scop...Actiunile sunt toate asemanatoare in structura lor... "vasy, au boulot !!"

Sisif-ul lui Camus se salveaza constientizand si dand cu tifla celor care l-au condamnat abuziv... El stie exact cine e..ne zice si noua : "...sunt detaliul neglijabil al unui imens angrenaj, dar sunt salvat, intrucat stiu asta, si intrucat ma revolt !!".

Sisif-ul lui Copolla nediferit, canta la saxofon tenor ori de cate ori se identifica ca perdant....si acompaniaza muzica de buna calitate, extrasa din albume vinil printr-un rack semi-pro.

Caul...??....Sisif ??...Du-te sa vezi eseul unui asediat ce refuza sa se predea.....



Vezi Conversatia... Pana la urma, povestea unui invins e povestea tuturor, concluzie ce trimite mai discret spre alt cunoscut...Aaaa...daaaa....mi-am amintit, vine de la celalalt existentialist vizat de script Jean Paul Sartre: "povestea unei vieti, oricare ar fi ea, e povestea unui esec"...si ce daca ???







Picanterii

- amandoi Gene Hakman si Francis Ford Coppola considera aceasta productie ca pe cea mai completa, cea mai reprezentativa si cea mai buna dintre toate realizarile bogatei lor cariere (actor/regizor).

- pentru a putea fi convingator, in decursul prelucrarilor audio, diverse alte formulari ale frazei cheie sunt redate parazitat de distorsiuni provocate.

- denumirea personajului principal Harry Caul a fost cauzata de o eroare dactilo. Numele trebuia sa fie Call, insa cuvantul Caul tradus căíță , o membrana cu care se nasc unii prunci (si incarcata de simboluri mistice) a fermecat mai mult producatorii asa ca, voluntar, greseala a ramas necorectata si e responsabila de introducerea in plot a episodului cu paralizia temporara ce a cauzat accidentul de posibil inec din copilaria lui Harry.

-mimul din piata in care se intampla scena inregistrarilor spion, este autentic si a lucrat cativa ani in aceasta slujba ca angajat al primariei.

-special pentru rol Gene Hakeman a luat lectii de interpretare si a invatat sa cante la saxofon (pe fondul unei educatii muzicale deja existente).

-scenariul a stat in atentia lui Coppola inca din anul 1966, trecand prin patru faze distincte si diferite de abordare. Intr-una dintre ele ar fi trebuit sa fie un horror ; in alta un film politic (influentat de Z –ul lui Costa Gavras). Desi directorul a negat formal, in varianta aleasa, influentele cazului Watergate sunt evidente

- la data turnajelor Hakman, un actor in plina afirmare, era total nepotrivit viziunii regizorului pentru acest rol. Cosmeticienii, designerii si stilistii s-au intrbuintat serios pentru a il imbatranii corespunzator si pentru a il aloca personajului incredintat, asigurandu-i o garderoba outdated cu mai bine de zece ani, o mustata neadecvata chipului, un look dezordonat si incoerent.

-microfonul ascuns ce il isterizeaza pe Caul si care il determina pe acesta sa isi distruga apartamentul a fost un secret la fel de mare atat pentru scenaristi cat si pentru regizor. Desi spectatorul e invitat sa creada ca s-ar putea afla mascat in statuia fecioarei (singura neatinsa in presiunile cautarilor) Coppola crede ca el s-ar fi putut disimula in cordonul saxofonului...sau chiar ca nu a existat niciodata..Scena capata adanci conotatii artistice atunci cand, in contrabalansul ideii absentei unui bug, in ultimele secvente inregistrate, aparatul de filmat se muta in baleiaj stanga/dreapta, si apoi fara pauza, dreapta/stanga, sugerand ca urmarim imaginile preluate de o camera de supraveghere...



making of :



Acest topic a fost editat de The Dude: 7 Nov 2014, 02:17 PM

Hotel Grand Budapest
"The Grand Budapest Hotel" - Wes Anderson (2014)




Un film dramatic, relatat in nota umorului dublu-distilat, in care satira si comicul isi dau mana pentru a caricaturiza seriozitatea lumii asteia, adica dimensiunea ei cea mai jenanta, artificial impusa si cel mai dificil de suportat.

Pe durata a o suta de minute Wes Anderson incearca sa isi convinga auditoriul ca sobrietatea si distanta nobiliara, duse pana la extrem, ating circular punctul de debut al socialului, dezvaluind natura originala a fiintei: una eminamente vesela, fermecatoare si plina de haz. Ca inhibitiile impuse de regulile coexistentei ierarhic administrate, pot fi eludate lejer prin simplitate si nostimada, mereu prezente si la indemana oricui.



Ca sa poata face denunțul, actiunea (plasata intr-o butaforie perfecta) ironizeaza in fiecare cadru preponderent elitele interbelice si atitudinile lor. Sunt stigmatizate pe rand tabu-urile, eticheta, obisnuintele sezoniere, devotamentul pentru lux si opulenta, desfraul si (i)moralitatea, normele convietuirii si functionarii, tradiditiile dinastice, interrelationarea si ordinele caritabile si/sau cavaleresti.

E o tematica tocita pentru ecran, insa mai ales prin cinematografie Grand Budapest Hotel reuseste sa se desprinda de pluton, caci narativul unor intamplari triste, reluat cronic din perspectiva amuzanta, devine aici ceva foarte puternic personalizat. Wes Anderson mai are si harul de a portretiza lapidar, din doar doua trasaturi de condei, personaje solide si consistente, abundenta numelor mari in aparitii episodice fiind o adevarata demonstratie de forta in acest sens.



Celelate doua caracteristici esentiale ale stilului Anderson, machetele si atmosfera magica, nu lipsesc din film, insa au un altfel de angajament, dezvaluind ferm si fara echivoc inventivitatea nemarginita a regizorului. Atentie mare si la contrastele de culoare pastel, in filtre diffuser/dream, ori la impartirea inregistrarilor in trei formate diferite ale imaginii, fiecare corespunzand unei etape temporale distincte si nuantand-o complementar in modul cel mai fericit.



Nu in ultimul rand Ralph Fiennes, ce reconfirma constant exemplul actorului de impresionanta statura scenica, are aici o performanta exceptionala in compunerea caracterului Gustave, iar partitura lui inseamna enorm pentru succesul productiei. Optiunea povestii depănate simetric spectatorului, nu direct ci prin intermediere, pastreaza subtextul calat pe omagiul fin, adus recurent (in variate forme) scritorului de la care a fost preluata ideea scenariului Stefan Zweig (filmul incepe cu o cititoare lecturand intr-un parc aminitirile cuiva, care consemneaza toate intamplarile ce vor urma pe ecran...istorisite de altcineva, – trecerea nostalgica si "in cascada" din povestas in povestas, fiind reluata in oglinda la final, dupa ordine inversa). E ca si cum ne-am afunda intr-un vis, pentru un experiment intens, la capatul caruia suntem readusi in actualitate. Sumedenie de pariuri castigate in linie si "la picior" de o grozava realizare.









Trebuie sa ajungi in Republica Zubrowka, iar de la granita nu-i cine stie ce drum (macar ca e intortocheat si cam periculos). Cum ajungi la granita ???....pai nu se mai poate altfel decat prin sala de cinema, dar odata sosit in Zubrowka, trage la Grand Budapest Hotel (o perpetua relicva) si Du-te sa vezi....n-ai sa regreti excursia asta: promit !


Picanterii :

-in gandirea lui Wes Anderson rolul lui Gustave trebuia atribuit lui Johnny Depp; motive ce au tinut de tot felul de negocieri esuate, au impiedicat semnarea unui contract. Alegerea lui Ralph Fiennes s-a facut cu acceptul regizorului si s-a dovedit extrem de norocoasa...

-este unul dintre putinele filme care soseste in cabinele de proiectie cu o nota de instructiuni adresate operatorilor. Lista contine un numar de reglaje precise ce trebuiesc reajustate pentru fiecare comutare a formatului de imagine, dar si modul optim al setarilor instalatiiei de sunet multiplex.

-Tilda Swinton, o actrita preferata de Wes si aflata zilele astea intr-o fulminanta ascensiune, a petrecut ore in sir pentru a putea fi adusa credibil la varsta de 84 de ani de catre stilisti si cosmeticieni ...Fabricarea iconografica a personajului ei a costat o adevarata avere.

-incarcat de tot felul de simboluri si trimiteri, Grand Budapest Hotel face in mai multe randuri aluzii clare la alte filme ale lui Wes Anderson, prin recuzita, incadrari, personaje, sau franturi de dialog.

-productia are pe generic 4 castigatori ai premiului Oscar: Adrien Brody, Tilda Swinton, Fisher Stevens, F. Murray Abraham si nu mai putin de 11 nominalizati: Bill Murray, Jude Law, Jeff Goldblum, Edward Norton, Owen Wilson, Harvey Keitel, Bob Balaban, Tom Wilkinson, Willem Dafoe, Saoirse Ronan si Ralph Fiennes.

- numele Republica Zubrowka a fost inspirat de celebra vodca poloneza omonima.

- Pictorul Johannes van Hoytl cel Tanar (1613-1669) este un artist inventat. Numele lui a fost ales prin combinatii intre stilurile/numele Hans Holbein cel Tanar (1497-1543) si Lucas Cranach cel Batran (1472-1553). Amandoi maestrii ai penelului, cu opere stranii spre bizar, sunt adusi in actualitate, si indelung citati de trilogia depresiei a lui Lars Von Trier ( Antichrist, Melancholia si Nymphomaniac, toate cele trei filme fiind prezentate in articole trecute la Du-te si vezi). Tabloul Boy with Apple din film a fost realizat in stil renascentist, la cere, de catre Michael Taylor intr-o perioada de patru luni de zile, fiind o comanda speciala pentru Grand Budapest Hotel


making of:







Acest topic a fost editat de The Dude: 13 Nov 2014, 10:05 AM

Salvaţi soldatul Ryan
"Saving Private Ryan" - Steven Spielberg (1998)

......pentru o vreme, in lumea filmului, s-a zvonit cu rautate ca succesul permanent al lui Spielberg s-ar datora covarsitor si exclusiv calitatii scenariilor ecranizate. Unul bun costa foarte mult, unul foarte bun ??? O avere !!..iar de cele mai multe ori studiourile nici nu le vand pe cele deosebite, incredintandu-le discretionar si doar "pe spranceana"..



Povestea super-scripturilor, desigur nu-i decat un mit.... Manuscrisul acesta, de pilda, a ajuns in mainile marelui director pe un traseu neobisnuit, fiindu-i indicat de Tom Hanks, caruia un amic i-l recomandase, in treacat, ca interesant (a trebuit rescris de 11 ori ca sa poata capata o forma decenta si de inca 19, ca sa poata deveni scenariu)



La Du-te si vezi am discutat frecvent de productii cu povesti fascinante ce nu au fost valorificate la potential, si care n-au reusit sa captiveze publicul prin alcatuirea lor tematica.. De cele mai multe ori peliculele comentate aici au captat expresia artistica in alte feluri decat prin actiunea in sine.



Pentru abonatul constiincios al cronicilor de film, a devenit deja limpede: toate capodoperele cinematografice au o reteta proprie in care story-ul reprezinta doar unul dintre ingrediente..Calculat in procente ?? ...cel mai ades, nici nu cred sa fie vorba de un coeficient mai mare de 30%.

Este adevarat insa ca uneori narativele sunt meritorii prin simpla lor intriga, dupa cum nu-i mai putin adevarat ca in general ele se evidentiaza prin tinuta interpretarii...Prin bagheta magica, unica si prin tusa definitorie a fiecarui maestru/regizor in parte..



Ca un exemplu viu a ceea ce afirm e confesiunea liniara a secventelor de inceput din Saving Private Ryan, adica o jumatate de ceas in cutremuratoare forta, de un imens impact si o inegalabila veridicitate. Ca si in lista lui Shindler, acolo unde elementul cheie e transferat un picut mai departe de primele cadre; structura se pastreaza cam aceiasi: o suita de imagini grotesti, dinamice, imposibil de contestat si de irezistibil efect, ce sunt subiect al unor ample comentarii cinematografice explicative ulterioare.





Cand te gandesti la razboi, la distrugeri, crime si calai, in mod automat iei o pozitie partinitoare cuiva, in cazul debarcarii din Normandia nici nu e una greu de adoptat, insa genial la Saving Private Ryan e ca el reuseste sa evite aceasta reactie reflex de o maniera simpla si fireasca.... Spielberg nu isi vrea spectatorul partizan al uneia dintre tabere...Il vrea intelegand profund stupiditatea razboiului si incompatibilitatea lui cu lumea civilizata, cu esenta fiintei umane.




Pentru cine a avut prilejul sa viziteze, The Omaha Beach ea e infioratoare si azi, insa atunci, in trecut, cand totul fierbea in jur, nici nu poti sa ti-o imaginezi altfel decat o face Spielberg si cum probabil ca a si fost...adica....precis asa cum vedem in debutul proiectiei.

Tipicara mizanscena inchipuie un mediu, pe care l-ai putea explora dupa bunul plac, insa libertatea asta iluzorie te transforma spontan si pe nesimtite in partas activ...Si te surprinzi revoltat de inutilitatea cretinoida a perseverentei si a determinarii de a ucide, ori chinui; iar felul in care mania pune stapanire progresiv pe toate celelalte sentimente ce te incearca, tine de demersul estetic si de emotiile pe care subliminal el le provoaca.

E darul supranatural al lui Spielberg: transforma orice observator avizat in erou al evenimentelor de pe ecran si in coautor al narativului....Iar trucurile astea n-au nimic cu calitatea povestii, au multe in comun doar cu povestitorul.



Intriga simpla, ce noua romanilor ne aduce in minte poezia lui Cosbuc "Trei, Doamne, şi toţi trei! ", vorbeste (asemanator) de sacrificiul suprem platit de familia Ryan, in care trei din cei patru baieti cad eroic la datorie pentru tara, mama lor primind simultan scrisorile de condoleante din partea armatei . Filmul incepe exact cu aceste morti, si continua cu aventurile unui squad de puscasi, in misiunea de a il repera pe ultimul dintre frati, pentru "lasarea lui la vatra", ca pe o compensatia in balansul pierderilor suferite.



Nu zic mai mult despre plot, insa e obligatoriu sa spun cate ceva despre cinema (il datoram in mare parte lui Janusz Kaminski) , acolo unde rigoarea lui Saving Private Ryan este iarasi impinsa pana dincolo de limitele cunoscute, fiecare detaliu al fiecarui cadru fiind tratat egal, ca pe piesa de baza a unui imens puzzle.

Culorile estompate si duse spre tonuri de gris, preluarea imaginilor prin filtre ce contamineaza subiectiv turnajele pentru a reda cat mai concis ariile dominate de fumul schimbului de focuri din timpul confruntarilor; alegerea si pastrarea ferma a unui unghi fix de filmare pentru anumite scene in continuitate, dar si efecte de camera "socata" corelate exploziilor (ce au fost inregistrate pe viu, in poligon si tragand cu armament si munitie originale din al doilea mondial), denota o grija bolnava pentru autentic, cu rezultate extraordinare: Saving Private Ryan fiind confirmat de toti cei care au participat la debarcare ca cel mai fidel document/marturie al intamplarilor de atunci.



Nota ce distinge si personalizeaza pelicula rezida exact in reconstituirea acurata, reala si critica a liniei de front din acea zi, caci, adevarul istoric confirma cu cruzime: "The D day " a fost slab planuita, confuza, pline de greseli tactice elementare si de balbe inadmisibile. Sugestia bonoma propusa la un moment dat de Spielberg, potrivit caruia haosul confruntarii s-ar explica prin miza si dimensiunile uriase ale angajamentului militar, nu sta in picioare. Autorul nici nu vrea sa crezi in ea. E drept, notiuni simple si scheme de baza ale oricarui teatru de operatiuni au fost tratate cu o lejeritate incalificabila de catre personalul de comanda, inalt instruit, ce poarta integral vina, atat a orchestrarii defectoase cat si a gravelor desincronizari dintre fazele invaziei; insa nu acesta e mesajul dorit, ci unul care asteapta cuminte finalul istorisirii.



Chiar inainte de caderea cortinei, printre lacrimile lui Ryan ce pare sa inteleaga si el, in sfrarsit, ce datoreaza si ce i s-a datorat, pricepi eleganta metaforei: Razboiul ?? o joaca de copii imaturi, cu consecinte dezastroase si complet lipsit de orice logica. Nimic nu poate justifica uciderea unui om de catre alt om, iar atunci cand totul se face premeditat, constient, institutionalizat si cu metoda...cei care indeplinesc astfel de misiuni nici nu mai sunt oameni...nici eroi, nici martiri, nici criminali...Sunt toti doar victime.





Du-te sa vezi un puternic epic anti-razboi, cu imagini devastatoare si adevaruri spuse fara menajamente, intr-o discreta unda de optimism...






Picanterii :

-neintelegand motivul prelucrarilor in culoare, aproape toti operatorii de proiectie au reglat aparatele pentru a compensa lipsa acestora; in special atunci cand filmul s-a difuzat de catre televiziuni, acolo unde posibilitatile de interventie in cromatica erau mult mai mari.

- Tom Sizemore s-a aflat pe timpul filmarilor intr-o cura de dezintoxicare. Spielberg l-a amenitat cu teste antidrog, care daca s-ar fi dovedit pozitive, actorul trebuia sa paraseasca platoul si sa fie inlocuit (Michael Madsen) prin refacerea scenelor in care aparea, indiferent de faza in care se afla productia.

-in rolul soldatului Ryan, Steven Spielberg a dorit un actor anonim cu trasaturi cat mai americane. Faptul ca Matt Damon a capatat un Oscar (Good Will Hunting - 1997) in timpul turnajelor la Saving Private Ryan a incurcat serios socotelile, insa pana la urma situatia a fost acceptata de facto.

-toti membrii echipei care pleaca in cautarea lui Ryan au trebuit sa faca fata unei instructii militare extrem de dure, incartiruiti intr-o unitate specializata pe perioada a opt zile. Nimeni nu a tinut cont ca sunt de faptul doar actori. Pentru a instala inca de la inceput in cei inrolati o aversiune fata de Ryan, Matt nu a fost obligat sa urmeze aceste antrenamente.

-filmul a insemnat un succes financiar de mari proportii.

-pe rolele distribuite salilor, pe spatele dvd-ului si a editiei blueray utilizatorii sunt sfatuiti sa dea volumul spre maxim pentru ca o mare parte din reusita Saving Private Ryan se pierde fara aportul coloanei sonore asa cum a fost ea gandita initial.

-o sumedenie de persoane aflate inca in viata, care au participat la debarcare, dar si istorici, ori analisti militari, au fost consultati de Spielberg. De asemenea, in cadrul figuratiei au fost cooptati foarte multi amputati

-scena filmata pe plaja Omaha are 27 de minute lungime si a costat 12 milioane usd.

-chiar daca nu a facut decat sa interpreteze un rol, Tom Hanks a fost inclus in US Army's Ranger Hall of Fame ca membru de onoare pentru imaginea Capt. John Miller propusa de el.

-au fost intrebuintate 40 de butoaie cu sange fals pentru a colora (inrosii) campul de lupta, iar gloantele filmate underwater au fost adaugate ulterior prin postprocesare digitala.

-scena in care soldatul Jackson ucide un lunetist german impuscandu-l in ochi, direct prin luneta, reia o intamplare adevarata petrecuta in razboiul din Vietnam, atunci cand legendarul Carlos Hathcock (unul dintre cei mai eficienti tragatori de la distanta) a neutralizat in acest fel un luptator Viet Cong - sniper

-filmul a numarat 206 cadavre.


making of :




Acest topic a fost editat de The Dude: 19 Nov 2014, 05:05 AM

Spiritul stupului
El espíritu de la colmena (The Spirit of the Beehive)- Víctor Erice Aras (1973)



...intre toate minunatiile ce dau farmec acestei lumi, fantezia din mintea unui copil le intrece, de departe, pe toate..Acolo, unde se petrec curent lucruri de o inestimabila valoare, candoarea, inocenta si imaginatia libera, merg mana’n mana fara nicio opreliste.

Copii, stapanii constienti si ingaduitori ai universului, sunt in posesia celor mai redutabile arme ale umanitatii...si n-au habar de ele. De fapt nimeni nu le recunoaste forta, toti si toate ignora disponibilitatea, ori puterea lor de a ajuta si fiecare din noi respingem superior si constant generoasa oferta.

Chiar daca practica ocazional invidia, supararea, tristetea ori teama, cei mici nu fac nicodata din ele ceva peren...Uita si iarta repede, sunt spontani si intreprinzatori..nu stiu ce e oboseala, viciile, ratacirea sau lipsa sperantei. Sunt nemuritori pentru ca n-au constiinta mortii si sunt curati pentru ca n-au invatat inca sa fie altfel...

Copii sunt super-oameni....



O aplecare pasagera asupra modului de interpretare a infantilor, ii ofera insa lui Victor Erice Aras prilejul unei superbe expuneri; corelarea dintre mesaj, contextualizare a planurilor si metafora, asigurandu-i acestuia reusita unei productii catalogate pe drept ca unica si exceptionala.

Nu-i dubiu din partea criticii: Spiritul Stupului e unul dintre cele mai frumoase filme, iar singurul regret unanim impartasit e doar acela ca Erice Aras, un regizor egal, fara prestatii oscilante, n-a lasat in urma lui o opera mai ampla.



Du-te sa vezi o poveste romantica, care te va cucerii prin multe tehnici clasice, suficiente inventii si surprinzatoare imagini... dar ca sa stii ce vezi, ia nota de cateva repere importante.



Filmul cantareste cel mai greu in subtilitate si simbol. Ne aflam in Spania lui 1940. Trebuie stiut ca in perioada franchista libertatea de exprimare era, ca in orice dictatura, doar teoretica si declarativa. O cenzura ce functiona brutal, impusa de neispraviti nu avea nicio sansa in fata unor traditii culturale care in trecut au dat un Goya, un Cervantes, un Lope de Vega, un Calderon de la Barca..atatia altii, iar Spiritul Stupului a fost construit si intr-un asemenea scop: de a exprima un protest si de a trage un semnal de alarma.



De aceea, gospodaria parasita in plina campie, in care se intampla actiunea, semnifica izolarea Spaniei fasciste (post secesionista) de restul lumii; folosirea procedeului “film in film” cu proiectia Frankenstein 1931 (un monstru ce nu apartine creatiei divine ci a celei umane), trimite dur la ororile pe care atat de frecvent grupurile si gruparile ideologice, ori opresive, le experimenteaza pe semeni;



Tot de aceea disfunctionalitatea emotionala a familiei (ca nu apare nici macar intr-un singur cadru reunita) e o parabola la fragmentarea societatii iberice in praguri etnice, religioase, culturale, politice; iar cele doua copile cu optiuni diametral opuse reprezinta tanara generatie a unui regim totalitar, ce ezita intre o tendinta spirituala si una materialista, si care in cautarea deciziei cantaresc sumar argumentul, urmand doar reactia empatica.



Enigmatic, "familia" de albine ce zumzaie haotic (in limitele unei organizarii precise), este un alt paralelism critic la adresa speciei umane, caruia spiritul de stup compensator unui comportament irational, se pare ca ii lipseste.

Plotul ramane centrat pe asta, insa...

Fabulosul capodoperei lui Erice Aras nu locuieste in paradigma roiului perfect structurat, opus alcatuiri incoerente a civilizatiei...ci in dimensiunea care s-ar pierde pe seama acestui castig....latura specifica a fiintei...spiritualitatea ei atat de paguboasa in eficienta si atat de unica in splendoare.

"....In lumea albinelor nu exista banuieli, critici, rea-vointa, lupte interne, emotii negative si alte un milion de lucruri care otravesc viata noastra, a celor aflati in varful “evolutiei”( !? ). In marea familie a harnicelor zburatoare fiecare albina isi vede de treaba ei, fara sa se uite cu coada ochiului la vecina, fara sa se amestece in treburile altora, fara sa se planga de extenuare, fara sa ceara concedii medicale sau premii de vacanta, fara sa triseze sau sa insele la cantar. Oare de unde au micile vietati atata “inteligenta” incat sa-si organizeze viata la un nivel atat de complex ? Desigur, ele “functioneaza” pe baza unor instincte. "



Secventele interioare inundate cu lumina calda necorectata in temperatura (culoarea mierii), amanunte arhitecturale (fagurele ferestrelor, compartimentarea, etc.), alte mijloace non-vizuale ce tin de text, jocul mimic al actorilor si putinatatea dialogurilor (ce presupune alte cai de comunicare), sunt aluzii ce confirma: din cele exact 1000 de cupeuri ale acestui lungmetraj, 500 au fost filmate in aer liber si 500 in interior, un loc pe care ar trebui sa il asimilam unui stup....


Inauntru spiritul stupului, in afara anima....

Dar, e necesara o alegere ???.....Ana si Isabel cred ca nu...iar eu cred ca:

"....nu vom fi niciodată mai înțelepți decît în copilărie..."


du-te sa vezi ce vreau sa spun...





Picanterii :

-Victor Erice si-a inceput proiectul cu multi ani in urma si in cu totul alta forma. Demarat cu intarziere de ani, pentru o lunga perioada filmarile au fost si ele intrerupte facand loc unor schimbari majore ale plotului ce trebuia sa fie un fel de documentar.

-Ana Torrent, avea la data turnajelor doar sase ani..prima reactie la intalnirea in platou cu actorul (machiat) ce il interpreta pe Frankenstein a fost una de groaza ce a afectat puternic intreaga echipa, suspendand in doua randuri inregistrarile. Ulterior Ana si-a depasit teama si a trecut la un dialog deschis cu monstrul punandu-i acestuia intrebari stanjenitoare si aducandu-i acuze si imputari grave...interpretul a ramas complet blocat si a fost nevoie de interventia parintilor.

-Luis Cuadrado, directorul de cinematografie al peliculei a orbit pe timpul filmarilor. Boala s-a instalat in reprize si a provocat in final sinuciderea cineastului ce nu s-a putut acomoda noi conditii.

-Similitudinile cu Pan's Labyrinth-ul lui Guillermo Del Toro (2006) sunt in parte un omagiu adus de acesta regizorului Erice Aras, pentru care intreaga Spanie artistica are un nemasurat respect

-am pus in titlu si numele sub care pelicula a circulat in tarile anglofone, special pentru utilizarea cuvantului beehive care pe langa desemnarea structurii organizatorice a albinelor, mai poate fi tradus si prin: comportament.


making of :







......se dedica userului Marduk si pasiunii sale apicole

Acest topic a fost editat de The Dude: 22 Nov 2014, 09:33 AM

La amiază
High Noon - Fred Zinnemann(1952)

...s-a spus ironic ca ar fi “un western adresat celor care nu le plac filmele western” si poate ca butada nu-i chiar gratuita. Afirm asta, pentru ca High Noon e o productie cu multe valente, ce ascunde in ea o aglomerare de povesti aluzive, fiecare dintre ele vizand o anume categorie de spectatori, sau o anumita problema delicata.



In 1951, obiceiul de a sintetiza in titlu cat mai multe din scretele continutului era inca in mare voga, asa ca si in acest caz trebuie sa primim numele productiei ca pe o declaratie de intentie si sa extragem din el principalele directii in care ar trebui sa ne distribuim atentia vizionarii.

High Noon, adica mai pe şleau: Amiaza Mare este, cel putin teoretic, momentul cel mai luminat al unei zile. Fotografii si artistii vizuali in general, stiu ca el nu corespunde niciuneia dintre perioadele cu cea mai buna lumina diurna, insa pozitionarea soarelui perpendicular fata de planul terestru, presupune o impartialitate distanta, cu expuneri egale si de maxima intensitate; justificand, intre altele si sentinta "clar ca lumina zilei" completare echivaland in orice discurs cu certificarea limpede, precisa si obiectiva.



Spre deosebire de "miezul zilei" eclarajele preferate de spiritul artistic, cel matinal si cel crepuscular, permit alterari, interventii si interpretari, ce pot fi introduse arbitrar prin jocul umbrelor, si ca atare mistificari ale adevarului. La Amiaza Mare insa garantia unei uniformitati e asigurata, iar in plot, pentru acuratete si inlaturarea oricarei ambiguitati, totul se petrece in doar 60 de minute sincronizate fix cu perioada astrala din zi anuntata (10:35 a.m. si 12:15 p.m).



Gaselnita de aur a lui High Noon, ce a reusit sa il claseze in elita productiilor de referinta, e aceasta umbrela protecoare a unei aparente echidistante, desi istorisirile etalate fara partinire contin in ele, diluat in parabola si in simbol, marturii si acuze, ce imping uneori lucrurile pana la forme specifice pamfletului.



Povestea de prim plan apartine unui fost pistolar, om al legii, acum retras si proaspat casatorit cu o bigota (quaker, mai exact). El trebuie sa infrunte demersul revansard al unui brigand aparut din neant, pe care, in trecut, l-a ofensat trimitandu-l dupa gratii. Criminalul razbunator s-a anuntat sa ajunga in oras insotit, pentru a regla conturile, iar scopul vizitei sale face turul si returul imprejurimilor mai inainte ca trenul ce il aduce sa soseasca in gara.



Efectul pe care intamplarile preconizate ar urma sa le aiba asupra asezarii sunt foarte ingrijoratoare si starnesc reactii neasteptate printre locuitori, oferind insa cinematografiei un obiect de studiu minutios analizat si magistral exploatat.

Fred Zinnemann (prezent la Du-te si vezi cu Ziua sacalului), excaveaza puternic in mina asta bogata, acolo unde inghesuie de fapt subplotul principal: protestul mascat impotriva felului in care prigoana anticomunista a senatorului Joseph McCarthy destructura in acea perioada relatiile interumane, instituind in schimb neincrederea, teama si delatiunea, pe coordonatele fizice sau spirituale ale studiourile din Hollywood. In boxa acuzatilor din tribunalul sau, confruntand cel mai dur recizitoriu, stau incatusate laolalta: lasitatea celui oprimat, absenta oricarei replici la abuz si colaborationismul servil, ca solutie la presiunile terorii.



In cea mai frumoasa metafora a filmului e criticata rigiditatea principiilor si inutilitatea lor practica. Atat refuzul fostului serif Will Kane de a evita confruntarea (singura solutie logica, dar imorala in acceptiunea sa), cat si gestul la care recurge tanara sotie Amy Fowler Kane (total impotriva formatiei sale religioase), dar mai ales reactiile post-factum ale concitadinilor...conduc in final la una dintre cele mai memorabile scene din istoria cinemaului, cea in care, contabilizand sumar consecintele situatiei de criza, Kane isi arunca dezgustat insigna de serif in tarana, acolo unde un plan-detaliu al camerei o si ingheata pentru eternitate pe fundalul propriei umbre.



Du-te sa vezi, intr-o lumina ce refuza sa te menajeze de adevarurile inconfortabile, un film cu cawboy care nu prea e western, sau care e western dar nu-i cu cawboy...desi se schimba focuri de arma, desi rapiditatea si vigilenta decid iar castigatorul...desi in ciuda unui happyend toti par sa fi pierdut cate ceva important pana la urma.





Picanterii:

-Fred Zinnemann a facut eforturi disperate pentru a impiedica ca aceasta pelicula sa aiba si o varianta color. Intre ele, a intentat un proces de mare rasunet companiei Republic Pictures – Ted Turner, ce realizase o astfel de copie si apucase sa o distribuie in cateva retele de televiziune privata. Instanta i-a dat castig de cauza.

-Gary Cooper nu a beneficiat de machiaj pe durata filmarilor, Zinnemann considerand ca un chip aspru, ostenit, cu contraste dure, ar putea exterioriza mai bine trairile pe care personajul acestuia Will Kane trebuia sa le intampine, ori sa le faca fata.

-cinematografarul Floyd Crosby e tatal lui David Crosby din grupul rock: Crosby Stills Nash & Young.

-Lloyd Bridges, ajutorul de serif din film este tatal lui Bau Bridges si bunicul lui Jeff Bridges (cunoscut si ca The Dude).

-Gary Cooper si Grace Kelly au trait o idila adevarata pe perioada turnajelor acestei productii. Desi difereneta de varsta era de la simplu la dublu nevoile lui Kelly nu cautau un barbat mai matur ci doar notorietatea. La doi ani dupa iesirea din relatie Grace, ceva mai atenta, avea sa se casatoreasca cu Rainier Louis Henri Maxence Bertrand Grimaldi (pe scurt Rainier III) – Principe de Monaco. In felul acesta ea devine Grace de Monaco, un nume sub care a reusit sa se impuna. Despre ea se spune admirativ ca a avut mereu curajul alegerilor sale, desi la un moment dat ar fi putut pierde rolurile incredintate in debut (o adevarat tragedie pentru o actrita la inceputul carierei).

-John Wayne (The Duke) a refuzat intial rolul lui Cooper banuind ca filmul avea sa aduca incriminari situatiei de pogrom anticomunist declansat in randul artistilor si evitand astfel posibile complicatii...Ulterior avea sa regrete decizia.

-High Noon a insemnat revenirea in forta pe ecrane a lui Gary Cooper, considerat un actor epuizat (51 de ani) si retras (sau in retragere) de pe scena la acea vreme.

-secventa sosiri trenului in gara a fost preluata in plin accident. Franele locomotivei au cedat, fiind cat pe ce ca ea sa treaca peste echipa de filmare aflata pe sine pentru o priza frontala. Nimeni nu a fost insa ranit, aparatul de filmat s-a distrus, dar inregistrarile au fost salvate.

-sentinta apreciere "a western for people who don't like westerns" apartine producatorului (de aceasta data) Stanley Kramer (prezent ca regizor la Du-te si vezi cu "O lume nebuna, nebuna, nebuna, nebuna" si "Ultimul tarm") care a avut mari probleme cu castingul acestei pelicule. Refuzul lui Gregory Peck actorul pentru care s-a scris partitura Will Kane, a fost urmat in linie de cele ale lui Charlton Heston, Marlon Brando, Kirk Douglas, Montgomery Clift, si Burt Lancaster; golind practic lista posibilitatilor. Solutia Gary Cooper, un actor aflat in cadere libera s-a dovedit asadar salvatoare pentru toata lumea.

-este socotit al doilea mare film western al tuturor timpurilor (institutul american de film – 2008)



making of:





Acest topic a fost editat de The Dude: 27 Nov 2014, 07:43 AM

Călătorind prin univers
Interstellar - Christopher Nolan (2014)



Din cand in cand, lui Christopher Nolan i se intampla cate ceva magic si greu de pus in cuvinte..In lipsa mai multor realizari "de autor" care sa imi poata permite o opinie consolidata, inclin sa cred ca el e genul de artist ce traieste mai degraba prin sclipiri ale geniului, decat printr-o conduita creativa stabila si permanenta.

Chiar si asa, habar n-am daca stangaciile jenante, intrerupte ocazional prin momente de uluitoare savoare extatica, sunt amestecuri voite ce aspira la recunoasterea unui stil novator, sau doar scapari colaterale cu explicatii in concentrarea diferentiata.



De exemplu: Interstellar e un film slabut, agasant de lung, ciudat de inegal, cu un joc actoricesc sub-modest, lipsit aproape integral de umor, cu un montaj dement, personaje putin credibile si urmand un scenariu aiurea. Inregistrarile, care impresioneaza pe multi, aveau motive foarte serioase sa reclame o cinematografie ceva mai dezinvolta, cu efecte de post procesare mai elaborate in imaginatie, si cu preluari un strop mai complexe (macar doua liniute peste clasa standard).

.....Si atunci, de ce ??

De ce in ciuda tuturor conditiilor implinite pentru a fii un esec Interstellar nu ajunge sa fie unul ???

Pentru ca marea surpriza a succesului acestei productii nu se justificata in tehnica ci in matematica, narativul functionand dupa o structura astfel edificata, caci logic, rece si neimplicat, acolo, in matematica minus si cu minus, dau asa cum s-a convenit doar plus....in linie...pereche dupa pereche.



Lasand gluma de-o parte constatam cu surprindere ca subiectele preferate sunt unele clasice si demodate: (i)responsabilitatea, spiritualitatea, devotamentul si increderea.....A cincea ?? Pai e cea de-a cincea dimensiune speculata de plot si e un fel de rezultanta a astora, intr-o mixtura ce contine aditivi necunoscuti si care utilizeaza o reteta noua, unde participarile precursorilor nu se mai cuantifica procentual...ci atemporal....Mmmmda, nicio greseala aici, caci timpul, in scriptul asta, este orice altceva decat reperul solid pe care contam in situatiile cotidiene ordinare.



Exista o tensiune a derularilor si un cadru circular al povestii, cu multe deturnari si imprevizibile rezolvari. Nu vreau sa stric nimic din placerile ce il asteapta pe viitorul spectator invitat la un altfel de quest (Du-te sa vezi), ci doar sa il informez succint ca nu se va plictisi. Intre toate, mai vreau sa il previn in legatura cu scenele remarcabile, dismulate sub banal, ce pot stralucii independent (in functie de gradul de educatie al fiecaruia) dar care, identificate si corelate reorienteaza lung-metrajul pe alte coordonate decat cele ale aventurii interstelare.




“Love is the one thing that transcends time and space” - Brand

Argumentand rationamentul unei alegeri a ei, Amelia Brand invoca forta iubirii ca pe un instrument ce functioneaza in afara atractiei fizice, a inspiratiunii, a confortabilitatii spirituale, a necesitatii de perpetuare a speciei, a stabilirii unui echilibru, a intrajutorarii reciproce dintre doua fiinte compatibile, a satisfacerii unor altfel de nevoi. Nu stie sa zica ce e dragostea (nimeni nu poate spune asta) dar stie ca amorezii comunica prin alte mijloace si ca devin scutiti de restul universului si imbatabili atunci cand se recunosc si se regasesc intre ei. Ca palavragesc impreuna cat ii ziua de lunga si seara de seara, fara ca distanta (ce poate fi masurata in galaxii) sa le afecteze conversatia, natura sau sentimentele. Ca iubirea e cea mai puternica forta a oamenilor..si ca poate chiar ea este a cincea dimensiune...sigur ca ea este !!




Debutul filmului, ce evoca o societate dystopica, cu o lume muribunda, anunta si aparitia neasteptata a unei gauri de vierme ce seamana cu o usa deschisa spre evadare. Se crede ca ea a fost asezata acolo si dezvaluita oportun in cel mai dramatic moment, de entitati ce vor sa ajute, dar se dovedeste a fii chiar rodul ultimei sperante a civilizatiei...Produsul invocat si materializat al ei. Raspunsul a milioane de rugaciuni de iertare si de mantuire...Nici nu-i o parabola, fiindca misterul asta e decriptat pas cu pas, pe durata proiectiei, iar concluziile sunt enuntate explicit. Ca in alte dati din istoria lor firava, oamenii si-au creat singuri salvarea prin mijloace de care nu se imaginau in stare si prin resurse pe care nu le credeau disponibile...de care nici nu stiau...Au alcatuit pe cer o sansa fizica din imperativul salvgardarii colective, impreunandu-si la unison cererea. Parabola (si inca ce mai parabola) e modul in care cei plecati sa salveze omenirea comunica cu cei ramasi in asteptarea de a fi salvati...O comunicare unilaterala, din conditii tehnice, in care de pe Pamant pleaca mereu mesaje, ce sunt receptionate in pauze mari de timp, dar carora nu li se poate raspunde.



Intr-o teorie asemanatoare, vorbeam pe alt topic despre un Dumnezeu imaterial, un fel de forta energetica, ce reprezinta cumulul vointei comune; despre El zice aici si Christopher Nolan...si ni-L si arata la chip. Lui ii sunt adresate mesajele celor ramasi pe Terra (cu sabia lui Damocles aninata deasupra capului), asa cum noi ne rugam frecvent Lui, fara sa primim vreun raspuns...tot din motive tehnice...probabil.



Un ultim simbol de comentat ar fi cel al unicitatii. Tintele vizate de scopul transmutarii omenirii in alt spatiu vital se dovedesc de nelocuit...daca principiul unicitatii exista, viata are o singura manifestare in intregul univers si domiciliul ei e vremelnic pe planeta Pamant. E deci in firea lucrurilor ca nicaieri altundeva trairea sa nu fie compatibila cu habitatul..In Interstellar asa si se intampla, alaturi de toate posibilitatile expirate ale sistemului nostru solar si planeta lui Edmund, ori cea a lui Mann, se identifica drept medii ostile supravietuirii. Dar numai pana la sfarsitul Pamantului, atunci cand miraculos, un alt spatiu vital ia nastere in alta parte, preluand corvoada perpetuarii umanitatii ce isi pastreaza astfel singularitatea. Daca viata exista intr-un singur loc, atunci moarte se afla in toate celelalte.



Intr-o bucla in care timpul si spatiul nu-s decat iluzii efemere si doar gravitatia e o certitudine, du-te sa te regasesti pe tine insuti in momente diferite ale devenirii..Du-te sa vezi cum ar arata lumea eliberata de legile unei fizici in care te-ai increzut si pe care ai mizat totul; unde nimic din ce ai fost invatat sa crezi nu mai e operational...Du-te sa visezi o altfel de calatorie la marginea noptii.






Picanterii :

-primul nume al eroului Cooper nu este mentionat niciodata in film.

-scenariul scris de fratele lui Christopher Nolan, Jonathan Nolan, a fost oferit initial lui Steven Spielberg in anul 2006. In 2012, la capatul unei noi amanari Jonathan a inisitat ca proiectul sa ii fie incredintat lui Christopher, si a obtinut realocarea.

-cugetarile lui Murphy (cunoscute la noi ca legi), ce trebuiau sa abunde in film au fost socotite (pe buna dreptate) de producatori ca infantile. Refuzand sa renunte la ele, regizorul a pastrat doar una pe care o repeta in mai multe randuri, insa sub alta forma "whatever can happen, will happen." in locul originalului "whatever can go wrong, will go wrong."

- Versurile "Do not go gentle into that good night" sunt din poemul omonim a lui Dylan Thomas.

-coloana sonora de la Interstellar ar fi trebuit sa fie una de exceptie, in schimb a fost atat de prost primita de public, incat detinatorii salilor de proiectie s-au vazut nevoiti sa isi avertizeze publicul cu afise in care isi cereau scuze si ii anuntau ea (coloana) apartine filmului si ca li s-a cerut sa o lase fara nicio interventie.

-peste masura de incantat de efectele obtinute in Inception (film prezentat la Du-te si vezi), pe final Nolan introduce si aici peisajele cu spatiile curbate in traveling sferic...cu acelasi efect...bravo...

-posibilitatea transferului temporal in salturi, dupa metoda prezentata in film, a fost inspirata din ecranizarea Contact (1997), a cartii cu acelasi nume scrisa de regretatul Carl Sagan, prin reluarea unei teorii ce apartine fizicianului Kip Thorne. Acelasi teoretician a acordat asistenta tehnica de specialitate activa (indrumare pas cu pas) la post procesarile din Interstellar, aparand si pe ecran intr-un scurt cameo.

-pozitionarea gaurii de vierme langa planeta Saturn este o aluzie la filmul Odisee spatiala 2001 (1968) a lui Stanley Kubrick, ce sugera aparitia vietii pe Pamant de undeva din acea directie. La fel, forma robotului TARS (in stare de repaus) este identica monolitului din rolul principal al odiseii 2001.

-inregistrat in cea mai mare parte cu o camera 15/70mm IMAX, Interstellar este probabil ultimul film realizat in acest fel, dat fiind expansiunea sistemelor digitale echivalent de performante, dar mult mai simplu de operat. Copiile realizate fidel acestui format nici nu mai pot fi proiectate azi in orice sala de cinema.

-din motive ce tineau de alte angajamente contractuale Irrfan Khan (actorul din Viata lui Pi) s-a vazut nevoit sa refuze rolul lui Cooper...Mare pacat.

-pe o durata de 169 minute si cu un buget cheltuit de 165 milionane usd, Interstellar realizeaza o medie de 976,000 dolari pe minut proiectat. (se preconizeaza a fi un senzational box-office).

-o interesanta schema e utilizata metaforic, atunci cand in plot se discuta teoria conspiratiei primei aselenizari a omului pe luna. La vremea respectiva s-a sustinut ca falsul s-ar fi realizat de catre regizoriul Stanley Kubrick alternativ filmarilor si cu decorurile de la Odiseea Spatiala. Citandu-l pe Kubrick in multe alte ocazii ale scenariului, Christopher se insinueaza ca un sustinator al acestuia si aflat intr-o situatie similara lui, adica acuzat pe nedrept de o mistificare ecranizata....cu alte cuvinte Interstellar este, in oglinda (si dupa o logica inversa), o poveste ce poate fi adevarata.....

-24 de productii importante ale cinematografiei sunt obiect de aluzie, sau direct evocate in cadre, atitudini, replici, decoruri, nume de personaje.

-aproape toate obiectivele utilizate la turnajele lui Interstellar sunt proiecate special pentru film si cel mai probabil de unica folosinta (camerele IMAX de 70 mm avand o raspandire foarte redusa si fiind pe cale de disparitie din peisaj)

-numele gauri negre Gargantua este inspirat din nuvela lui François Rabelais - "Gargantua et Pantagruel". pe seama poftelor nesatioase ale amandoura.

-cum timpul este unul dintre eroi principali ai acestui narativ, statia stelara a fost imaginata in forma cadranului unui ceas.

-scenariul initial elaborat Spielberg – Jonathan, sufera 15 modificari majore in varianta Christopher - Jonathan. Intre ele: Murh era un baietel, reluarea legaturii Cooper NASA se intampla ca urmare a unui accident, misiunea Lazarus nu are loc ci doar trimiterea unor sonde spatiale, echipajul pornit in urma sondelor ajunge pe o singura planeta nelocuita si inghetata, iar acolo gaseste urmele unei misiunii anterioare chineze; locul lui dr. Mann ostil este luat de fiinte extraterestre cu acelasi comportament; povestea originala e concentrata pe relatia Brend-Cooper nu spune prea multe de dragostea tata/fiu (fiica) si este relatata strict din punctul de vedere al pilotului; in final nava ce patrunde in gaura neagra ajunge miraculos pe o statie spatiala din care poate observa intregul univers, aflandu-se in afara spatiului si a timpului, pe a cincea dimensiune. In mod inexplicabil Cooper se trezeste pe Pamant dupa 200 de ani de la plecarea sa...iar aici nu mai exista nimeni. Am citat notele, doar pentru a sugera ce film ar fi putut sa devina Interstellar sub o alta viziune regizorala.

-parasind casa Cooper ii spune ficei sale Murph: “odata ce ajungi parinte te transformi automat in fantoma viitorului copiilor tai... “...ceea ce se si intampla.




making of:






Acest topic a fost editat de The Dude: 29 Nov 2014, 10:55 AM

Părăsind Las Vegas-ul
Leaving Las Vegas - Mike Figgis (1995)




E o poveste de iubire spusa in alt fel. Pentru ca e adevarat: Cupidon are ochi bine legati si nu se uita pe sub esarfa. De data asta a sagetat un alcoolic in faza terminala si o prostituata....Nu-i cine stie ce viitor in idila lor, dar care dintre ele are cu adevarat vreun viitor ?? Ca la fluturi, efemeritatea e parte din farmecul iubirii, iar atunci cand ea devine una asumata atunci intreaga perspectiva se schimba.

Ben Sanderson: I don't know if I started drinking 'cause my wife left me or my wife left me 'cause I started drinking, but f**k it anyway.



Ben Sanderson e un perdant cronic. A fost scenarist insa a ratacit totul in viata din cauza unei singure greseli si de atunci plateste rezultatul in rate egale si quantum disproportionat. Si-a pierdut familia, apoi slujba, demnitatea si dorinta de a trai...decide sa moara si alege pentru asta Las Vegasul si sticlele de bautura fara numar.

Ben Sanderson: We both know that I'm a drunk. And I know you are a hooker. I hope you understand that I am a person who is totally at ease with that. Which is not to say that I'm indifferent or I don't care, I do. It simple means that I trust and accept your judgment.



Sera e o prostituata. Se culca cu barbati pentru bani, mai intai din extravaganta si placerea unui trai ce promitea suficient confort (fiecare meserie are pana la urma sarmul ei), apoi, incaputa pe mana pestilor, din necesitate, constrangeri si obedienta.

Sera: You can f**k me in the ass. You can cum on my face. Just keep it out of my hair. I just washed it.

Sera si Ben, decid sa formeze un cuplu ocazional pe principiul s-au intalnit doua nevoi...ceva asemanator intrajutorarii reciproce, fiindca sunt amandoua personaje de tip auto-destructiv. Stabilesc din capul locului conditiile majore: ea sa nu ii reproseze niciodata lui abuzul de alcool, el sa isi pastreze pentru sine opiniile legate de meseria ei. Targul functioneaza o vreme, apoi cand relatia isi intra in drepturile firesti, apar inevitabil frustrarile dezvaluind maretia plotului, caci este formidabil cate poate scoate Leaving Las Vegas din partea asta a narativului.



Ben Sanderson: I came here to drink myself to death.
Sera: How long will it take you?
Ben Sanderson: I'd say about three to four weeks.





Intr-o cinematografie discreta, dar care are totusi cateva explozii de exuberanta, lucrurile se termina prost....Sau poate bine ???...in orice caz : comme prevu !

Sera: Is drinking a way of killing yourself?
Ben Sanderson: Or, is killing myself a way of drinking?


Leaving Las Vegas e istorioara a doi oameni care au pierdut pariul cu viata, dar care impreuna, de pe ultimele pozitii ale clasamentului conditiei umane, reusesc formidabila sclipire pe care cele mai multe cupluri responsabile o rateaza. Du-te sa vezi stralucirea de o clipa a doua epave aflate intr-o deriva cu final cunoscut, caci in mod miraculos filmul asta nu-i o tragedie.

Sera: I think the thing is, we both realized that we didn't have that much time. And I accepted him for who he was, and I didn't expect him to change, and I think he felt that for me, too. I liked his drama, and he needed me. And I loved him. I really loved him.

Picanterii :

-regizorul Mike Figgs a pregatit minutios aceasta mizanscena. Cu multa vreme inainte a transmis scenariul celor doi actori principali, dupa care a programat mai multe intalniri, in care sa nu se discute tema filmului. Scopul lor era acela de a forma o apropiere care sa perita armonia. Totodata Nicolas Cage a intreprins un amplu studiu in care a facut vizite si a conversat cu alcoolici notorii, ori aflati in cure de dezintoxicare si in mai multe randuri s-a imbatat crita, doar pentru a se filma incercand sa identifice astfel note ale comportamentului specifice betiei ce puteau fi valorificate de film. In mod asemanator Elisabeth Shue a intervievat prostituate din Las Vegas si a sudiat mai multe dosare ale politiei care vizau astfel de cazuri.

-nuvela dupa care s-a scris scenariu este autobiografica si apartine lui John O’Brian ce s-a si sinucis la doua saptamani dupa inceperea productiei pe fondul unei depresii alcolice avansate. Ceasul Rolex purtat de Cage, a apartinut chiar lui O’Brian si este un memento introdus special.

-filmul are o sumedenie de cameo-uri a unor vedete de la hollywood ce apar in roluri episodice, intre ele si regizorul Figgs

-pelicula s-a realizat cu un buget liliputan, din acest motiv turnajele au utilizat formatul super 16mm (in locul celui de 35mm), multe scene de strada s-au inregistrat dintro singura priza si pe furate (pentru a evita costurile cu intreruperea circulatiei) majoritatea scenelor de interior au fost trase pe la casele membrilor echipei de filmare, ori in propria locuinta a lui Figgs.




making of:



Acest topic a fost editat de The Dude: 3 Dec 2014, 11:36 AM

Ta-Dammmmm......





Moment aniversar la Du-te si vezi....!!!!!







Dragi prieteni si neprieteni care ati onorat aceasta rubrica prin prezenta voastra (permanenta sau ocazionala).
Va multumesc pentru timpul acordat, pentru aprecierile tacute si mai ales pentru criticile neformulate...Regret ca a trebuit sa impun o asemenea regula, insa ea era una obligatorie scopului propus de sub-forum (...unul ce va ramane in continuare invaluit in mister ).

Odata cu prezentarea lungmetrajului Leaving Las Vegas - Mike Figgis (1995), am numarat la Du-te si vezi o cifra rotunda de cronici ce se cere musai sarbatorita....



Ca un cadou pentru toti cei ce doresc sa reciteasca unele texte, ori cauta sa aleaga un film potrivit pentru vacanta ce se anunta (si pastreaza intacta increderea necesara in autorul recomandarilor de aici) am intocmit o lista a tuturor productiilor cinematografice despre care s-a vorbit pana acum.

E suficient sa dati un clic pe titlul original, ca sa ajungeti la pelicula dorita....



enjoy the party...




Filme de neratat
(1-75)



1. Krustaliov, My Car !
Khrustalev, mashinu! – Aleksey German(1998)

2. Intr-un an cu 13 luni
In einem Jahr mit 13 Monden - Rainer Werner Fassbinder (1978)

3. In Bruges
In Bruges - Martin McDonagh ( 2008)

4. Du-te si vezi..
Idi i Smotri - Elem Klimov (1985)

5. Lumea Noua
The New World - Terrence Malick (2005)

6. Calauza
Stalker - Andrei Tarkovsky (1979)

7. Zbor Deasupra Unui Cuib de Cuci
One Flew over The Cuckoo's Nest - Milos Forman (1975)

8. O lume nebuna, nebuna, nebuna, nebuna...
It's a Mad, Mad, Mad, Mad World - Stanley Kramer (1963)

9. Portile Albastre ale Orasului
Portile Albastre ale Orasului - Mircea Muresan (1973)

10. Django dezlantuit
Django Unchained - Quentin Tarantino (2012)

11. Masacrul din Texas
The Texas Chainsaw Massacre - Tobe Hooper (1974)

12. Hugo
Hugo - Martin Scorsese (2011)

13. Agonia
Agoniya - Elem Klimov (1975)

14. Beetle juice
Beetle juice - Tim Burton (1988)

15. Imperiul Simturilor
Ai No Corrida - Nagisa Oshima (1976)

16. Coffee and Cigarettes
Coffee and cigarettes - Jim Jarmush (2003)

17. Moartea Domnului Lazarescu
Moartea Domnului Lazarescu - Cristi Puiu (2005)

18. Prizoniera din caucaz
Kavkazskaya plennitsa - Leonid Gaidai (1967)

19. Iubire
Amour - Michael Haneke(2012)

20. Rashomon
Rashômon - Akira Kurosawa (1950)

21. Melancholia
Melancholia - Lars von Trier (2011)

22. JFK
JFK - Oliver Stone (1991)

23. Sapte Psihopati..si un caine
Seven Psychopaths - Martin McDonagh (2012)

24. Undeva la Palilula
Undeva la Palilula - Silviu Purcarete (2012)

25. The Turin Horse
A torinói ló (Calul din Torino) - Tarr Bella ( 2011)

26, De partea cealalta
The edge of Heaven - Fatih Akin (2011 )

27. Fantomele lui Goya
Goya’s Ghosts - Milos Forman (2006)

28. Lili Marleen
Lili Marleen - Rainer Werner Fassbinder (1981)

29. In Pat
En la Cama - Matías Bize (2005)

30. Zero Dark Thirty
Zero Dark Thirty - Kathryn Bigelow (2012)

31. Bijuteriile Coroanei
Kronjuvelerna - Ella Lemhagen (2011)

32. The Blair Witch Project
The Blair Witch Project - Daniel Myrick and Eduardo Sánchez.1999

33. Dead Man
Dead Man - Jim Jarmusch (1995)

34. 4 luni, 3 saptamâni si 2 zile
4 luni, 3 saptamâni si 2 zile - Cristian Mungiu (2007)

35. Magnolia
Magnolia – Paul Thomas Anderson(1999)

36. Argo
Argo - Ben Affleck (2012)

37. Cannibal Holocaust
Cannibal Holocaust - Ruggero Deodato (1980)

38. 2001 A Space Odyssey
2001 A Space Odyssey - Stanley Kubrik (1968)

39. Holy Motors
Holy Motors - Alexandre Oscar Dupont aka Leos Carax (2012)

40. Oferta irezistibila
La migliore offerta - Giuseppe Tornatore (2013)

41. Scary Movie
Scary Movie V – Malcolm D. Lee (2013)

42. Luminile Orasului
City Lights - Charles Chaplin(1931)

43. Psycho
Psycho - Alfred Hitchcock (1960)

44. Margaret
Margaret - Kenneth Lonergan (2011)

45. Imratisari Frante - Broken Embraces
Los abrazos rotos - Pedro Almodóvar (2009)

46. Viata lui Pi
Life of Pi - Ang Lee (2012)

47. The Matrix
The Matrix - Andy Wachowski & Lana Wachowski(1999)

48. Tacerea Mieilor
The Silence of the Lambs – Jonathan Demme (1991)

49. Doctorul Parnassus
The Imaginarium Of Doctor Parnassus - Terry Gilliam (Terence Vance Gilliam - 2010)

50. Alien
Alien - Ridley Scott(1979)

51. Mulholland Drive
Mulholland Drive - David Lynch (2001)

52. Hotul de biciclete
Ladri di biciclette - Vittorio De Sica (1948)

53. Fragii Salbatici
Smultronstället - Ingmar Bergman (1957)

54. BLOW UP
Blow-up - Michelangelo Antonioni (1966)

55. The White Ribbon
Das weiße Band, Eine deutsche Kindergeschichte - Michael Haneke (2009)

56. Linia Subtire a Vietii
The Thin Red Line - Terrence Malick (1998)

57. Titanic
Titanic - James Cameron (1997)

58. Începutul
Inception - Christopher Nolan (2010)

59. Povesti din L.A.
Crash - Paul Haggis (2004)

60. Andrei Rubliov
Андрей Рублёв, Andrey Rublyov - Andrei Tarkovski (1966)

61. Shutter Island
Shutter Island - Martin Scorsese(2010)

62. Caligula
Caligula - Tinto Brass (mai târziu renegat), Giancarlo Lui, Bob Guccione (scene suplimentare) – 1979

63. Fargo
Fargo – Joel Coen (1996)

64. Indiana Johnes si Cautatorii Arcei Pierdute
Raiders of the Lost Ark - Steven Spielberg (1981)

65. Donnie Darko
Donnie Darko - Richard Kelly(2001)

66. Apocalipsul Acum
Apocalypse Now - Francis Ford Coppola (1979- redux2001)

67. Romeo si Julieta
Romeo and Juliet - Franco Zeffirelli (1968)

68. Reconstitutirea
Reconstitutirea - Lucian Pintilie (1970)

69. O femeie sub influenta
A Woman Under the Influence - John Cassavetes (1974)

70. Nymphomaniac - Director's Cut
Nymphomaniac - Lars von Trier (2013)

71. The Doors
The Doors - Oliver Stone (1991)

72. Sala de Lupte
Fight Club - David Fincher (1999)

73. Jocuri Stranii
Funny Games - Michael Haneke (2008)

74. Disconnect
Disconnect - Henry-Alex Rubin (2012)

75. Siberiada
Siberiade - Andrei Mikhalkov-Konchalovsky (1979)

Acest topic a fost editat de The Dude: 5 Dec 2014, 09:00 PM

(75-150)


76. Chicago
Chicago - Rob Marshall (2002)

77. Brazil
Brazil - Terry Gilliam (1985)

78. Stralucire
The Shining - Stanley Kubrick (1980)

79. Sange Sacru
Santa Sangre - Alejandro Jodorowsky (1989)

80. Padurea Katyn
Katyn - Andrzej Wajda (2007)

81. Șatra
Tabor ukhodit v nebo - Emil Loteanu (1975)

82. Marea frumuseţe
La Grande Bellezza (The Great Beauty) - Paolo Sorrentino (2013)

83. Inside Llewyn Davis
Inside Llewyn Davis - Ethan Coen & Joel Coen (2013)

84. Amarcord
Amarcord - Federico Fellini (1973)

85. Aguirre, mânia lui Dumnezeu
Aguirre, der Zorn Gottes (Aguirre, the Wrath of God) - Werner Herzog (1973)

86. The Thing
John Carpenter's The Thing - John Carpenter (1982)

87. Reconstituirea
Reconstituirea - Virgil Calotescu (1960)

88. Labirintul lui Pan
El laberinto del fauno (Pan's Labyrinth) - Guillermo del Toro (2006)

89. Ziua şacalului
The Day of the Jackal - Fred Zinnemann (1973 )

90. Razboiul Stelelor
Star Wars: Episode IV: A New Hope (1977), Episode V: The Empire Strikes Back(1980), Episode IV: Return of the Jedi (1983); Episode I: The Phantom Menace( 1999), Episode II: Attack of the Clones, ( 2002), Episode III: Revenge of the Sith (2005). - George Lucas

91. Creaturi Divine
Heavenly Creatures - Peter Jackson(1994)

92. Sexy Beast
Sexy Beast - Jonathan Glazer (2000)

93. Trei Culori: Albastru
Three Colors: Blue - Krzysztof Kieslowski (1993)

94. Cetăţeanul Kane
Citizen Kane - Orson Welles (1941)

95. Aceştia sunt The Spinal Tap
This Is Spinal Tap - Rob Reiner (1984)

96. Isus din Montreal
Jésus de Montréal - Denys Arcand (1989)

97. Jesus Christ Superstar
Jesus Christ Superstar - Norman Jewison (1973)

98. Nascuti asasini
Natural Born Killers - Oliver Stone (1994)

99. Revolta Kung Fu
Kung Fu Hustle - Stephen Chow (2004)

100. Umbre întunecate
Dark Shadows - Tim Burton (2012)

101. Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?
They Shoot Horses, Don't They? - Sydney Pollack (1969)

102. Gravitația
Gravity - Alfonso Cuarón (2013)

103. Moromeții
Moromeții - Stere Gulea (1988)

104. Forrest Gump
Forrest Gump – Robert Zemeckis (1994)

105. Frumusețe americană
American Beauty - Sam Mendes (1999)

106. Eve's Bayou
Eve's Bayou - Kasi Lemmons (1997)

107. Point Break
Point Break - Kathryn Bigelow (1991)

108. Fitzcarraldo
Fitzcarraldo - Werner Herzog (1982)

109. Samsara
Samsara - Ron Fricke (2011)

110. Din Iad
From Hell - Albert and Allen Hughes (aka The Hughes Brothers) - (2001)

111. Aripile Gloriei
Wings of Fame - Otakar Votocek (1990)

112. Balonul Rosu
Le ballon rouge - Albert Lamorisse (1956)

113. Ultimul Țărm
On the Beach - Stanley Kramer (1959)

114. Culoarea sentimentelor
The Help - Tate Taylor (2011)

115. Pulp Fiction
Pulp Fiction - Quentin Tarantino (1994)

116. Ultimul rege al Scoţiei
The Last King of Scotland - Kevin Macdonald (2006)

117. Băieţi Buni
Goodfellas - Martin Sorsese (1990)

118. Troia
Troy - Wolfgang Petersen (2004)

119. Diligenţa
Stagecoach - John Ford (1939)

120. Maestru si Comandant: La capătul Pământului
Master and Commander: The Far Side of the World - Peter Weir (2003)

121. Copiii Tatălui
Children of Men - Alfonso Cuarón (2006)

122. Chinatown
Chinatown - Roman Polanski (1974)

123. Vorbeşte cu Ea
Hable con ella - Talk to Her - Pedro Almodóvar (2002)

124. Inteligență Artificială
A.I. Artificial Intelligence - Steven Spielberg (2001)

125. Cinema Paradiso
Nuovo Cinema Paradiso - Giuseppe Tornatore (1988)

126. Pisica Neagra, Pisica Alba
Crna macka, beli macor (Black Cat, White Cat ) - Emir Kusturica (1998)

127. The Sessions
The Surrogate - Ben Lewin(2012)

128. Faleze de nisip
Faleze de nisip - Dan Pița(1983)

129. Țara minunilor
Tideland - Terry Gilliam(2005)

130. Pianista
La Pianiste – Michael Haneke(2001)

131. Marele Lebowski
The Big Lebowski - Joel Coen & Ethan Coen (1998)

132. Metropolis
Metropolis - Fritz Lang (1927 )

133. Antichrist
Antichrist - Lars von Trier (2009)

134. Piesă neterminată pentru pianină mecanică
Neokonchennaya pyesa dlya mekhanicheskogo pianino - Nikita Mikhalkov(1978)

135. Predator
Predator - John McTiernan (1987)

136. După-amiază de câine
Dog Day Afternoon - Sidney Lumet (1975)

137. Balada lui Narayama
The Ballad of Narayama - Keisuke Kinoshita (1958)

138. Cu ochii larg închişi
Eyes Wide Shut - Stanley Kubrick (1999)

139. Whiplash
Whiplash - Damien Chazelle(2014)

140. K-PAX
K-PAX - Iain Softley (2001)

141. Efectul Razelor Gamma Asupra Crăițelor
The Effect of Gamma Rays on Man-in-the-Moon Marigolds - Paul Newman (1973)

142. Căpitanul Phillips
Captain Phillips - Paul Greengrass (2013)

143. Secretul Veronikăi Voss
Die Sehnsucht der Veronika Voss - Rainer Werner Fassbinder (1982)

144. Conversatia
The Conversation - Francis Ford Coppola (1974)

145. Hotel Grand Budapest
The Grand Budapest Hotel - Wes Anderson (2014)

146. Salvaţi soldatul Ryan
Saving Private Ryan - Steven Spielberg (1998)

147. Spiritul stupului
El espíritu de la colmena (The Spirit of the Beehive) - Víctor Erice Aras (1973)

148. La amiază
High Noon - Fred Zinnemann(1952)

149. Călătorind prin univers
Interstellar - Christopher Nolan (2014)

150. Părăsind Las Vegas-ul
Leaving Las Vegas - Mike Figgis (1995)











Sfarsitul primei parti.....

Acest topic a fost editat de The Dude: 5 Dec 2014, 09:05 PM

Du-te si vezi... se intrerupe aici.

Isi mai propusese sa comenteze inca 250 de filme, din care 60 de cronici sunt deja scrise, iar mai mult de alte 90, sincer, nici nu cred ca mai putea primii.

....partea a doua...asadar, nu se va mai intampla. Nu in acest spatiu..


Dincolo de prezentarea unor pareri unanime, completate cu note si observatii personale, ori documentari de culise, Du-te si vezi a vrut sa iti explice despre film, despre cinemtografie si despre cea mai importanta forma de expresie artistica a momentului. Cat de mult a reusit asta poti spune doar tu, stimate cititor...Insa pentru o evaluare cat mai obiectiva, topicul asta ar trebui inteles in afara interpretarilor haotice si oscilante prin care, definitia libertatii de exprimare e perceputa in conceptia administratorilor site-ului hanuancutei (existenta dintotdeauna, dar brusc radicalizata).

I-au trebuit lui The Dude dovezi grele sa poata concluziona ca aces stil este inacceptabil si pentru a lua decizia de a refuza in a mai legitima astfel de practici prin girul prezentei, ori prin participarea la asta, sau la oricare alta intrepridere de gen.

Cei care isi doresc sa urmareasca mai departe demersul propus de tema, sunt incurajati sa foloseasca adresa din semnatura, pentru a primi coordonatele necesare repozitionarii...sau sa viziteze republica

Am tacut.


P.S. "Pe lume, cele mai ticaloase sunt urmarile..." Eugene Gladstone O'Neill