Stiu ce zici, pentru ca asta simt si eu fata de nepoata mea si creste inima in mine cand mi se zice ce mult seamana cu mine sau cand ma suna sor-mea pentru ca pitica (2 ani) s-a trezit din somn si primul lucru pe il spune e "unde e Maiaia mea?".

Si nici macar nu cred ca e vorba de posesiune, cat mai ales de legatura creata in 9 luni de sarcina. Nu stiu, poate m-au si napadit pe mine instinctele maternale de o vreme incoace, dar chiar nu ma vad renuntand.

renuntand la ce?
Eu cred ca poti iubi copilul si daca nu-l simti 9 luni (sau chiar mai mult dupa exemplul lui The Cook ) crescand in tine. Altfel n-am putea iubi copiii adoptati. Iubirea nu e conditionata nici de gene nici de cele 9 months all inclusive Iubirea exista sau nu

Probabil ca nu am de unde sa stiu exact .
Insa in primele zile/saptamani dupa ce am nascut eu copilul meu m-am gandit la faptul ca si daca ar fi fost infiat l-as fi iubit la fel de mult . Am avut sentimentul asta , fara sa ma gandesc vreodata la adoptie, sau sa ma preocupe problema. De atunci sunt convinsa ca Angelina J de exemplu isi iubeste la fel de mult copiii infiati ca pe cel natural .

Acest topic a fost editat de toxic: 19 Jan 2007, 09:31 PM

In mod clar tu iti iubesti nepoteii ( copiii surorii) si probabil aveti o familie foarte frumoasa. Dar sa nu confundam nici o clipa parintii cu unchi sau matusi.

N-am pus problema ca dragostea dintre proprii copii si cei adoptati ar diferi, pentrru ca nu cred ca difera, o data ce ajungi sa ai grija de ei te indragostesti iremediabil, ci de legatura care se stabileste intre mama si prunc pe durata sarcinii. Si il iubesti fara ca macar sa stii cum arata, fara sa-i auzi vocea. Si atunci cum sa mai poti trai fara el zi de zi?

si sa nu confundam "a aduce pe lume un copil" cu "a avea un copil"

Carmelita , chiar daca e doar o discutie , discutam despre copii , si e important sa-i punem la locul lor pe cel mai de sus raft in ordinea importantei si sa realizam care sunt responsabilitatile noastre fata de ei .

Vezi, din punctul meu de vedere , daca ai adus pe lume un copil, este al tau si esti responsabil pentru el. Nu il faci cadou nici macar surorii tale .

La fel cum cred ca esti raspunzator pentru materialul tau genetic , in sensul ca nu ii inteleg pe donorii de sperma care traiesc bine mersi fara nici o grija sau un gand ca poate au 15 copii imprastiati prin lume si cum o duc acei copii.

La fel cum cred ca o femeie chiar daca e violata si aduce pe lume un copil al unui criminal poate , are responsabilitatea copilului , e copilul ei si n-are nici un motiv sa nu-l iubeasca .

Sau daca infiezi un copil, ai responsabilitatea lui si nu poti sa te razgandesti peste 6 luni ( asa cum s-a intamplat cu o fetita romanca infiata de o familie de canadieni acum 15-20 de ani. "Parintii "aia trebuie sa platesca si vor plati . )

sunt sigura ca m-as stinge de tristete si de rusine daca as purta un bebe timp de noua luni , ca sa-l dau dupa nastere fie si surorii mele.Zic <de rusine> in situatia in care mi s-ar oferi o suma si as mai si accepta-o.cred ca ar fi suprema forma de anihilare a identitatii mele....cred ca nu mi-as mai dori nimic dupa aia .

n-am cum sa-l "dau" ca nu e proprietatea mea, nu e un dulap sau o masina. Ideea e ca l-am creste impreuna

..pai in situatia asta ingrata , asta e verbul care s-ar potrivi ! devine saracu" de el un soi de *proprietate* la care renunt in schimbul unei sume...si in privinta crescutului impreuna , esti idealista, zau asa! e imposibil! copil cu doua familii? se prezinta doua mamici la sedintele cu parintii? sta doua zile la mama-matusa si trei la mama biologica? phui !hmmm..desi ar fi intr-un fel avantajo..ar primi multe cadouri de Craciun si de ziua lui...joking

cu asta m-ai convins

...bine ca nu ma vezi cand il mai si rostesc ... sunt mica, ofuscata, nedumerita si " phui-ul " meu provoaca intotdeauna chicoteli ...