Budismul, un ocean spiritual de descoperit

motto: ”Citra matra” - totul este gândire (concept budist)

Inainte de a trece la abordarea subiectului sa prezint autorul textului: Sunt un sceptic, adica un individ care nu crede in vreo religie anume, indoindu-ma in plus ca ar exista un (dumne-)zeu; sau mai multi. Ce pacat ca trebuie sa spun asta!
Sa vorbesc acum un pic si despre motivatie: aceasta sta in perceptia pe care o am ca românii cunosc foarte putin in materie de alte religii, alta decat a lor. Ca sa fiu sincer, impresia este ca acestia isi cunosc putin chiar propria religie, chestie inacceptabila din punctul meu de vedere. Nu poti intelege lumea din jurul tau si nu iti poti intelege propria limba, fara sa cunosti Biblia si crestinismul, ca si religiile Romei si Greciei antice. Insa chiar si hinduismul se cere stiut la o adica . . . ia sa ne gandim la uzul curent al termenului “avatar”.

In acest text, desi am spus sincer ca sunt un sceptic, am sa fiu totusi ”avocatul diavolului”, pledând cauza unei religii anume.
In fapt, nu fac decat sa o prezint asa cum apare ea din lucrarile unor invatati care scriu pe tema religiilor (religie comparata) sau cum ne apare ea din istorie.
Nu sunt un budist deci si nu sunt nici macar un admirator al acestui cult-filozofie. Si nu sunt un admirator sau adept, pentru ca pur si simplu fac parte dintre cei care nu resimt nevoia de a fi ”dadacit” in materie de morala proprie si traire spirituala de vreo dogma . . . . de vreun ”profet” sau ”initiat” . . . . . de vreo filozofie anume, de vreun text sacru desuet sau cleric interesat.
Imi place sa fiu liber in cuget, sa pot vedea urâtul si frumosul din orice religie, filozofie sau ideologie, fara sa ma simt vinovat ca incalc nu stiu ce dogme sau nu stiu ce cutume, ori ceva ”porunci divine”, si fara a fi ”legat” sa cred cu forta in vreuna; prefer sa stiu decat sa cred.
Caci in momentul in care o filozofie, religie sau ideologie te-a castigat, esti pierdut ca fiinta impartiala, devenind incapabil a judeca lucrurile altfel decat prin prisma unor dogme sau doctrine.
La o religie acest aspect este cu atat mai dramatic, intrucat in general, religiile in care credem, nu le alegem la maturitate in cunostinta de cauza si dupa o analiza logica si neutra, ci le primim la nastere si prin nastere: avem in general religia parintilor, pe care o transmitem mai departe copiilor nostrii.

Desi aici asa cum am zis deja, am sa fiu ”avocatul diavolului” care prezinta cu preponderenta partea pozitiva a religiei discutate, aceasta ar fi probabil ultima la care m-as gandi sa apelez vreodata, daca chiar, prin absurd!, mi s-ar deschide ”apetitul” mistic: Si acesta, ca si crestinismul, afiseaza prea adesea accente anticosmiste (lumea e rea) si antisomatiste (trupul uman e rau). Crestinismul insa, mi se pare totusi infinit mai atragator; subiectivitate, probabil, caci il cunosc mult mai mult . . .

Dar sa purced la treaba: incep prin a repeta ca voi trata aici o religie extrem de putin cunoscuta in acea parte de lume de care apartinem (Occident, Europa, Crestinatate).
Ea nu este cunoscuta intrucat nu a fost religia care a aparut si s-a raspandit in aria noastra geografica, caci desi bizar daca stai si judeci drept, se stie de mult ca religiile prezinta un puternic tropism geografic: poti sa zici aproape ca daca schimbi meridianul, schimbi si zeul.

In ciuda imenselor capabilitati de informare si instructie ale zilelor noastre, din motive ce tin in primul rand de sensibilitati religioase (insa probabil si de o anumita inertie), nici macar acum, aceasta religie exotica nu este cunoscuta maselor in Vest.
Aici in Vest, adevarat este, se manifesta de cateva decenii o moda ce se raspândeste, anume interesul pentru religiile Asiei extreme, efectele definitive ale acestei mode fiind inca departe de a putea sa le apreciem; insa xoar o moda care “bantuie” cu preponderenta elitele artisitice sau intelectuale.
Fenomenul, dupa parerea mea, nu se datoreaza unei cunoasteri urmate de acceptare, ci a unei acceptari, urmate, eventual, de cunoastere.
Aceasta acceptare prealabila cunoasterii, are drept cauza, in opinia mea, o anumita dezafectiune a acestor elite fata de crestinism, cuplata cu o urgenta nevoie spirituala inca prezenta si nesatisfacuta, sau mai corect spus, nemaisatisfacuta de crestinism. Pentru acesti indivizi, o religia anierarhica dpdv istorico-politic, neclericala in sens ritual, fara un dumnezeu personal, se preteaza mai bine vietii citadine moderne, unde ”citadela” fiecarui “suflet”, este mai degraba caminul personal, decat biserica. Subliniez asta ca sa fie inteles faptul ca informatia asupra budismului in Occident (aici includ si România), este inca foarte redusa, in ciuda faptul ca aceasta religie raspunde mai bine, se pare, unor necesitati de ordin spiritual, in conditiile vietii trepidante si cam desacralizate de azi.
Si toate astea se intampla cu toate ca, desi diferit si pesemne mai potrivit modernitatii, aceasta religie are multe elemente de ordin istoric si de mit in comun cu crestinismul insusi.
Astfel, ca si crestinismul care nu a prins la evrei insa s-a raspandit ca fulgerul la pagani, budismul nu ”a prins” finalmente ”la el acasa”, anume in India sa natala, insa tot ca si crestinismul care initial a fost o secta a iudaismului, si el s-a extins pe largi zone geografice, in exteriorul ”epicentrului”.

Dupa o perioada de aparenta inflorire in ”habitatul” sau primar, aceasta ”reforma hindusa” dispare practic din viata subcontinentului, printre principalele cauze ce pot fi decelate, fiind indelungatele perioade in care s-a aflat sub focul fie al islamului victorios, fie, mai inainte de acesta, al ortodoxiei hinduse insasi.
Aceasta religie si in acelasi timp filozofie de viata, lipsita fiind de morala imperativa si colectia de texte sacre in care violenta cea mai abjecta se afla laolalta cu pacifismul si morala cea mai diafana, cum este cazul iudaismului, crestinismului si islamului, traieste se pare cel mai bine acolo unde in expansiunea sa spre est, s-a intalnit cu . . . . ”Pacificul”, anume Japonia, tara cu a doua populatie budista din lume ca numar de adepti si unde, poate fi spus asta ca fapt divers, calugarul inspirat Nicihren, prooroceste invadarea tarii de catre mongoli (chestie care avea sa se intample, lasându-i astfel pe sogunii cei sceptici cam nauci, si care calugar scrie o carte pentru adeptii sai, sustinând ca si compilatorii Bibliei, ca de fapt aceasta e opera unui duh). Aceasta secta japoneza infiintata de el, avea sa devina adevarata scoala nationala de budism a Tarii Soarelui-Rasare.

O alta paralela: Tot ca si crestinismul, budismul isi gaseste la un moment oportun, un adept si un extrem de fervent sustinator, in capul incoronoat al imperiului maurian, anume regele Asoca (da, un rege stapan pe un ”imperiu”), exact cum si crestinsmul isi va gasi mai tarziu adept si fervent sustinator in imparatul roman Constantin cel Mare.
Tot ca in legenda crestina, si conversia lui Asoca are loc dupa o batalie crâncena. Diferenta sta, daca vrem neaparat sa gasim una, in faptul ca Asoca-convertit-la-budism va abandona orice forma de violenta, pe cand Constantin isi va continua si dupa visul-premonitie cortegiul trist de maceluri pe câmpurile de lupta, insa si de asasinate in randurile propriei sale familii.
Moraliceste vorbind, daca Constantin-victoriosul, gaseste in strivirea adeversarului un legitim motiv de simpatie pentru cultul crucii care ii aparuse-n vis (asa ne spune legenda), Asoca, dimpotriva, va fi socat si dezgustat de propria victorie, mai exact de consecintele luptei pentru a o dobândi, strigând la vederea numeroaselor corpuri mutilate si a caselor arse, celebrul ”Ce am facut?”
Astfel ca acesta se va converti la noua religie cu mai bine de jumatate de mileniu inaintea timpului in care Constantin va urma si el o traiecorie comparabila. Odata convertit, acesta va pune in practica o politica de pace, ba mai mult, impunand chiar o legislatie care descuraja uciderea inutila de animale, promovând dieta vegetariana. Ce vizionar!
Insa si mai important decat tot ce am zis pana acum, in contrast cu Constantin, acesta isi va trata toti supusi in mod egal, indiferent de religia in care credeau acestia. Nu va arde cartile sfinte ale altor religii, asa cum a facut Constantin, nici nu a transformat institutii de interes public ca judecatoria, in lacasuri de cult pentru religia sa preferata, asa cum a facut acelasi Constantin si nici nu a impus legi discriminatorii in privinta libertatii de constinta religioasa a supusilor sai, asa cum a facut tot Constantin.
Cam asta ar fi diferenta intre o morala doar clamata emfatic insa contrazisa de fapte si una chiar pusa in practica, cu umilinta si dreapta-masura, cum este cea a lui Asoca.
Principiile sale puse in practica erau toleranta, nonviolenta, libertatea religioasa, generozitatea si respectul pentru viata, fie ea si aceea a unui animal (a infiintat chiar centre unde erau tratate animalele bolnave). Glumind, am putea zice ca acest individ, desi traitor acum 2 milenii si-un sfert, era bine ”imbibat” de idealurile umaniste europene si nonreligioase, ale zilelor noastre.
Iata deci ca istoria ne arata ca se poate, acolo unde ipocrizia este abandonata, ca acei care au fost oprimati si persecutati pentru credinta lor, carora le-au fost distruse locurile de rugaciune si omoarati calugarii, sa arate printr-o atitudine quasi-cristica valoarea zicalei ”ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”.
Crestinii, cu istoria lor atat de sângeroasa si inca sângerânda, au probabil o lectie de invatat de la acest indian.

Mai trebuie spus ca nefericitul Constantin si pasnicul Asoca nu sunt singurii suverani convertiti si care promoveaza viguros (insa, vai!, atat de diferit) religia proaspat adoptata de la inaltimea importantelor lor functii pamantesti: Si imparatul chinez Wu Liang se converteste la budism in secolul al VI-lea, favorizandu-l in timp ce defavoriza daoismul autohton. Ca si crestinismul, si budismul chinez va cunoaste o perioada de persecutie, cand va fi suprimat de chiar curtea imperiala, insa desi a fost persecutat atroce, acesta, in contrast cu religia ”Unsului” - acesta este intelesul cuvantului ebraic ”Masiah” si a corespondentului sau gecesc ”Hristos”, cu care este desemnat uzual omul-Dumnezeu Isus) - el nu a persecutat atroce, la randul lui!).

Merita poate amintit a’ci si faptul ca budismul datoreaza mult europenilor, aceasta religie toleranta fiind de devreme identificata de elenism ca un bun aliat civilizator, astfel ca regele grec Demetrie, stapanitorul Baktriei, va interveni in sprijinul imperiului maurian, atunci prieten (insa chiar si Sandracota-rivalul, avea la timpul sau o armata formata din luptatori ai crudului Alexandru cel Mare), când acesta va incape pe mâinile unui supus de-al lui Asoca de confesiune hindu (in fapt Asoca este chiar asasinat de catre acesta!).
Odata cu ”stingerea” dinastiei mauriene, pe tot cuprinsul subcontinentului se va dezlantui o prigona religioasa anti-budista ce a lasat mii si mii de victime (si hindusii, ca si mai tarziu musulmanii, vor ucide budisti, vor distruge temple si scrieri acestui cult; avem si aici ”tot tacâmul” pe care adversarii crestinismului l-au cunoscut si ei pe propria piele), fenomen care va lua sfârsit doar odata ce grecii iau conducerea tarii: Astel, uzurpatorul va fi inlaturat, iar India va intra in stapânirea regelui grec (cunoscut de istorie sub numele de ”regatul Indo-grec”) pentru aproape 200 de ani.
Civilizatia greco-budista, deja de venerabila vârsta, va cunoaste cu aceasta oacazie un puternic impuls, sincretismul acesta fructuos intre elenism si budism, dezvoltand forma “mahaiana”, care se va raspandi mai tarziu in China, Coreea si Japonia. Mai tarziu, colonistii britanici ai Indiei si ei la rândul lor vor face eforturi in sec. al XIX-lea pentru evitarea disparitiei oricaror urme a prezentei culturale budiste in subcontinent, punând in practica un laudabil proiect de restaurare a templelor budiste aflate in paragina pe intreg cuprinsul teritoriului.

In acest moment trebuie spus totusi un lucru, pentru a ma face bine inteles: incerc sa redau obiectiv faptul istoric, asta neinsemnand ca apreciez in mod absolut atitudinea asta pacifista dusa un pic peste limitele naturalului. Ea este laudabila, insa nu stiu si cat de urmabila (La urma urmei, putem lauda pe cineva, fara sa il si urmam: cati crestini isi abandoneaza familia pentru a duce o viata ca aceea a lui Isus? Cati crestini urmeaza pildele acestuia, renuntand la avere si agoniseala? Si cati crestini il iubesc pe Isus mai mult decat pe propriul copil?).
Este bine-cunoscuta si valabila critica adusa crestinismului si preceptului sau al ”intoarcerii si celuilalt obraz”. In fapt, Isus asa cum apare din Biblie, are pozitii nuantate in functie de context (desi, trebuie sa fie recunoscut, uneori e tare dificil de a pune in legatura contextul cu preceptul), acesta trimitând pe rand, la sabie si dezbinare, cat si la impacare si fratie.
Desi crestinismul este considerat o religie a pacii, Isus intretinea probabil relatii oculte cu zelotii, combatanti evrei fundamentalisti, al caror obiectiv era sa puna capat ocupatiei romane in Palestina. Departe deci Buda si Asoca cu al lor pacifism cam bolnavicos, de Isus Cristos!
In budism preceptul este monoton pacifist. Anumiti istorici acuza aceasta atitudine cam deplasata pentru a explica disparitia lui din India, acolo unde atat hindusii cat si jainistii au fost victime ca si budistii la aceeasi agresiune islamica, acestia nedisparand insa [spun si eu ca si istoricii cand vorbim de budism ca a ”disparut”, in sensul ca el a suferit o pierdere pana la nivelul in care a devenit irelevant in tara sa de origine; azi in India exista o minoritate budista, partial autohtona (din care o parte aparuta datorita redescoperirii acestei religii indiene de catre indienii insisi ca si a unor eforturi occidentale de ”scoatere la lumina”, chestie care l-a transformat in secolul trecut intr-o moda), restul imigrata din regatele budiste din jur sau chiar din Tibet].

Un alt motiv pentru care noi europenii ar trebui sa ne interesam de aceasta religie si filozofie de viata, poate fi reprezentat de faptul ca budismul este un produs spiritual indo-european, incarcat de o morala pasnica si toleranta, in contrast cu secretia mistica iudaica, tarata pare-se de contradictiile ”sufletului” semit, suflet care a produs o viziune religioasa bântuita inca de la inceputuri de anumite accente exclusiviste si excluzive.

La nivelul mitului insa, budismul se apropie destul de mult de crestinism, acest fapt putand constitui dupa unii cercetatori un alt ”facilitator” al penetrarii viitoare a acestei religii in arealurile crestine: ca si mesajul crestin, si mesajul lui Buda vizeaza esentialmente salvarea omului, pentru acesta mântiuirea derivand din incetarea starii de ignoranta, asta echivalând cu cunoasterea si adoptarea lui Buda si a ”Legii” (dharma), ca si a comunitatii budiste (samgha).
Buda, adica “Iluminatul” sau “Trezitul” in limba pali (dialect sanscrit), se crede ca a fost un personaj istoric, ca si Isus. ”Se crede” zic, intrucat ca si in cazul lui Isus, nu exista certitudini in aceasta chestiune, neexistand surse istorice credibile care sa transforme supozitia in fapt. Istoricii religiilor deceleaza si in “biografia” sa, acelasi “prototip al omului divin”, atat de frecvent de gasit in toate religiile, de la theioi andres ai grecilor, pana la alti intemeietori de religii ca Jina, Isus si Mani.
Data exacta a nasterii lui Buda nu poate fi stabilita cu exactitate, insa istoricii religiei spun ca in jur de 648 inainte de Hristos, mama lui ii va da nastere conform prevestirilor care o avertizau din timp ca aceasta va ”produce” un copil miraculos, conceptia acestuia fiind imaculata iar nasterea virginala. Din acest punct de vedere, crestinismul nu pare a fi facut vreo mare inovatie.

Natura lui Buda, antropica sau transcendenta, ca si aceea a lui Cristos, a generat numeroase dispute doctrinare si scindari, exact asa cum si crestinismul a fost si este macinat de aprige si nu rareori sângeroase lupte intestine intre diversele sale interpretari legate de spinoasa problema a Trinitatii.

Astfel, pentru unii Buda este in intregime om, pentru altii acesta este in intregime divin (dealtfel si budismul a cunoscut o criza ”docetista”, fenomen care se suprapune perfect celui elaborat in mediile crestine) iar pentru altii, el este un curios si mobil amestec al celor doua atribute atat de insolubile . . . .
”Arhatul budist” (acela ajuns la starea de ”nirvana”), desi atinge ”Trezirea”, el isi sacrifica fericirea pentru aceea a intregii omeniri, manifestandu-se mai degraba in lume decat sa se retraga in transcendent, sentimentul motor al acestei alegeri fiind mila pentru omenirea atinsa de ignoranta.

Dupa moartea sa, Buda, o fiinta transcendenta precizata de notiunea ”corpului eteric” (sambhogakaya) - un fel de spirit - salasuieste ”Paradisul Tarâmului Pur”, el reincarnându-se insa in diferite epoci si locuri intru mântuirea oamenilor.
Maitreya sau Buda eschatologic eate Buda viitorului, care va renaste intr-o perioada neprecizata in anumite interpretari, precizata insa in altele (ca si in eschatologia crestina, unde “A doua venire a lui Cristos” e fixata la unii, necunoscuta de altii) pentru a reinoi mesajul budist.

Pomenind “docetismul” budist ca echivalent al experientei similare din crestinism, trebuie amintita inca o paralela intre aceste doua mari religii: budismul cunoaste si el odata devenit matur doctrinar, prin forma sa numita ”budism tantric” (vajrayana), o cadere in eros si magie, asa cum si crestinismul avea sa cunoasca intr-un interval de timp de 3, 4 secole centrat pe veacul al 15-lea, prin fenomenul ”Renasterii”.

Paralele pot merge insa la infinit pentru cel familiar cu istoria miturilor si credintelor, cum a fost si marele erudit Mircea Eliade: asa cum Reforma crestina dezlantuie niste adevarati titani ai progresului odata cu instituirea anostei si strictei morale protestante (vezi Max Weber si C. H. Grenholm) care transforma radical viziunea cu accente quietiste ce se facea ecoul inertiei blegoase a Isusului-propavaduitorul-renuntarii-la-lumea-asta, intr-una a acelui Isus-propavaduitorul-eticii-muncii (si el justificat de textul sacru crestin), si budismul cunoaste o astfel de evolutie prin ”Reforma” lui Nihiren, aspru critic al budismului timpului sau (pe care il acuza de decadenta) care a declansat o adevarata ”cruciada” impotriva calugarilor, a stapanilor feudali si a guvernului tarii sale. Nici o mirare ca Japonia a reusit atat de bine in termeni economici si ca este fapt recunoscut ca morala muncii in acest stat este un model pentru lumea intreaga.

O alta paralela poate fi gasita in opozitia ferma a budismului la modernizarea statelor din peninsula Indochina in sec. al XIX-lea, fenomen ce corespunde opozitiei disperate cu care crestinismul s-a opus anumitor procese inevitabile de evolutie a societatii europene un timp indelungat.

Inca o alta paralela budism-crestinism, este aceea ocazionata de polemica pe ”problema gratiei”, o problema care a bântuit o vreme si religia noastra, când Pelagie polemizeaza cu Augustin, reverberatii ale acestor dispute regasindu-se insa si in conflictul doctrinar catolicism-protestantism.
In budism, scolile Tendai si Jodo se contrapun celor Zen (”Chan” in chineza) si Singon, asa cum si Augustin si Pelagie s-au sfadit candva pe problema ”pacatului originar”, a predestinarii, liberului arbitru si mântuirii.
Nu e probabil cazul sa includ in lista paralelelor schitate mai sus, acele trasaturi non-patognomonice acestor doua religii, cum ar fi functia de reducere a anxietatii, o functie pe care sociologia religiei o atribuie ca rol central al tuturor formelor de credinta, budismul nici el nescapând: obsesia general umana a bolii, a mortii si a batrânetii, arhetipuri de gasit in intregime sau doar partial in mai toate religiile lumii (vezi promisiunile la viata vesnica, miracolele resuscitarii sau vindecarile pe care Biblia ne spune ca au fost facute de Isus ), sunt si in budism in centrul mesajului “Iluminatului”: acesta dezvolta atitudini ascetice si de contemplare, de ”mortificare a carnii”, ca si manii anti-sexiste, pe care toate si crestinismul la rândul lui, le-a cunoscut din plin mai târziu, cand acesta va apare si se va dezvolta. Apoi ca si crestinii, si Buda vedea cauza aparitiei suferintei si mortii in ispita (”dorinta”), care ea trebuie ”nimicita” cu orice pret.
Cum am zis insa deja, paralelele pot continua la infinit, insa textul s-a vrut doar ca un deschizator de apetit pentru indragostiti de istoria si mitologia popoarelor si civilizatiilor lumii. O ultima paralela pe care as mai aminti-o totusi, este faptul ca in materie de morala adeptului, si budismul ca si crestinismul, ca mai toate religiile lumii, au un set restrans de prevederi-rudiment civico-moral, exprimat pe intelesul omului obisnuit.
Astfel, budismul impune si el cele "Cinci Precepte" (exista insa si variante mai ample cuprinzand "8 Precepte" si "10 Precepte") care prevad exact acelasi generic cod minimal de comportament in colectivitate, asa cum si crestinismul isi va intemeia mai târziu viziunea de morala civica pe Decalogul preluat din iudaism (care la rândul lui, acesta l-a preluat de la vechea religie a Egiptului in perioada dinaintea ”Exodului”. Astfel, papirusul lui Ani reda in capitolul 125 o serie de conditii pe care cel mort trebuie sa le indeplineasca pentru a putea accede la ”Lumea Cealalta”, conditii cu valoare morala total echivalenta celor aparute ulterior in ”Cele Zece Porunci”, mai exact doar acelor 6 dintre ele care au valente morale, caci celelalte nu tin de morala, ci mai degraba de ”bucataria intelegerii” intre poporul ales si noul sau patron).

Vania, Montreal, 050227

Buddhismul e o serie de concepte si idei care de care mai diverse

De mentionat ca nu au o axa comuna pe care se duc adeptii .. fiecare se poate numi budist. Asta nu inseamna ca este cu adevarat budist. Deci ce anume face un budist ?..te rog sa ne lamuresti

Cat despre avantajele budismului.. sau motivele pt care esti tu fascinat de el.. aici la fiecare om e altfel, nu exista religia universala.

O fi totul gandire, dar este gandirea lui Dumnezeu. Tot universul este o creatie mentala, dar este mintea Lui.

Acest topic a fost editat de gio19ro: 18 Mar 2005, 09:56 PM

... sau ...

Noi suntem ceea ce gândim.
Tot ceea ce suntem răsare odată cu gândurile noastre.
Prin gândurile noastre noi creăm lumea.

Dhammapada

daca pui doar:

poti fi departe de intelegerea autentica a preceptului.

Noi nu cream lumea ci o recream datorita faptului ca avem posibilitatea de a opta intr-o lume deja creata. Interferand cu universul, noi il modelam, dar nu e vorba de a-l crea din nimic. Inainte de a exista "noi", cine l-a creat? Hmmm?

Gargara nu are cine stie ce valoare. Un gram de practica valoreaza tone de teorie.

Acest topic a fost editat de gio19ro: 20 Mar 2005, 01:03 AM

Dumnezeu si mintea Lui, sunt doua expresii total incompatibile, cel putin pentru Buddha ar fi fost de neconceput sa se refere sau sa comenteze sau sa explice astfel de lucruri.
Dumnezeu nu are minte, ... si in general nu i se poate atasa nici un atribut. Daca vrem sa spunem ceva despre El, fortand oarecum lucrurile, ar trebuii spus ca este dincolo de tot si de toate, transcende tot ce intra in sfera noastra de intelegere.
Din perspectiva Invataturii Buddhiste Pure, nici macar acest lucru nu poate fi spus.

Sa stii ca este o gargara sa spui chiar si ca un gram de practica face cat tone de teorie.
Pana la urma si acestea sunt doar simple vorbe. Chiar si practica pe care ai putea-o sustine cu multa constiinciozitate, se dovedeste pana la urma a fi o iluzie!

Acest topic a fost editat de Maharajah: 20 Mar 2005, 12:27 PM

Iluzie raportat la ce?

Este iluzie, deoarece parcurgerea unei Cai Spirituale este pana la urma tot un proces mental.
Ex: Eu cred ca parcurg o Cale, cu anumite regului, cu tehnici de meditatie, poate cu tot felul de ritualuri, cu diferite trairi si experiente de ordin interior,... dar pana la urma toate acestea sunt tot o creatie a mintii, o dulce iluzie. Este adevarat, toate acestea pot fi un mijloc de a ajunge la Nirvana, dar o data ajuns acolo, realizezi ca toate straduintele tale au fost asemenea unor imagini pe un ecran de cinema. Tocmai de aceea pentru majoritatea, drumul nu duce acolo unde trebuie... si tocmai de aceea este nevoie in ultima instanta si de Gratia Maestrului implicit a lui Buddha, ca un ultim pas, pentru a da valul la o parte!

Buddha,ca personaj istoric,asa cum este cunoscut de pastratorii doctrinei esoterice,este o fiinta a carei nastere nu are nimic miraculos in ea .Legendele despre luptele supranaturale care i au marcat progresele spre Adeptat,nu trebuie luate in sens literal,dat fiind caracterul lor eminamente simbolic.Cu toate acestea,evenimentul numit "nasterea lui Buddha"nu este considerat de adeptii stiintei oculte drept o nastere obisnuita,dupa care tot ei considera ca nivelul de dezvoltare pe care l a atins,in timpul vietii sale,nu constitue rezultatul unui progres intelectual analog celui realizat de oamenii mai mult sau mai putin avansati in cunoastere.Erorile pe care le fac unii ,care se ocupa de nasterea lui Buddha,rezida ca ei tind intotdeauna sa vada in legenda exoterica,fie un simplu mit,fie o culegere de miracole bune doar pentru a conferi o aureola fantastica unei existente remarcabile.Conceptiile exoterice,care nu cunosc legile care guverneaza natura in planurile ei superioare,nu reusesc sa explice maretia iesita din comun a unei persoane decat daca o leaga de o nastere neobisnuita,care presupune existenta unui corp format intr un mod cu totul deosebit de cel normal.De aici a aparut credinta populara despre nasterea lui Buddha conform careia incarnarea lui in aceasta lume s a facut prin imaculara conceptie.Stiinta oculta nu cunoaste,pentru nasterea unui corp fizic ,nici un alt procedeu in afara celui prescris de legile fizice.Dar ea stie mult mai mult in legatura cu limitele in care progresiva "Substanta Una",sau monada spirituala,sau "firul niciodata intrerupt"se perpetueaza mereu aceeasi intr o serie de incarnari putandu si lua ca vesmant omenesc ,trupul unui copil ,dinainte ales.In desfasurarea normala a vietii umane,aceasta alegere se face tinandu se seama de consecintele ce decurg din Karma;in ceea ce l priveste ,Egoul purces din Devachan,se incarneaza cu totul inconstient,intr un corp care nu a fost ales de el .Dar in cazuri exceptionale,adica in cazul in care omul devine Adept ,atunci acesta,daca trebuie sa se incarneze,are posibilitatea de a si alege corpul pe care l doreste.Mitologia populara orientala abunda in povestiri mai mult sau mai putin fanteziste sau simbolice care se refera la aceste reluari de corpuri;operatia reancarnarii lamasilor din Tibet,Daton si Tesha,constituie un fapt stiintific foarte important.Ar insemna sa comitem o grava eroare daca ne am inchipui ca o reancarnare ar fi un privilegiu pentru Adepti,de care ei s ar grabi sa profite .Daca am lua faptele asa cum sunt relatate,cuvant cu cuvant,este adevarat ca afirmatia potrivit careia Buddha a intrat in mama sa,prin partea laterala atrupului ei,sub forma unui tanar elefant alb,ni se va parea total nestiintifica.Daca ne referim insa la spiritul acestei afirmatii,n am mai zambii ironic,daca am sti ca elefantul alb -considerat a fi cel mai frumos si cel mai rar exemplar al speciei sale-reprezinta insasi simbolul Adeptatului.In felul acesta ,vom putea discerne cu usurinta adevarul care se ascunde sub aceasta legenda in care se istoriseste ca trupul viitorului copil a fost special ales pentru a deveni lacasul unui mare Spirit inzestat cu o bunatate si intelepciune cu totul iesite din comun.Un Buddha vine pe pamant ori de cate ori una din cele sapte rase ,care constituie mare perioada planetara strabate globul nostru.Buddha despre care vorbim este cel de al patrulea din serie ,cel de al cincilea ,sau Maitreya Buddha,nu va veni decat dupa disparitia completa a rasei a cincea,atunci cand cea de a seasea rasa se va stabilii deja pe pamant de cateva sute de mii de ani .Cel de al saselea se va naste la inceputul celei de a saptea rase,iar cel de al saptelea la sfarsitul aceleiasi rase.Gautama Buddha,catalogat al patrulea de catre calculeleexoterice,va fi ,in realitate,cea de a cincea incarnare luminoasa,si va apartine in special celei de a cincea rase umane (rasa noastra),caci primul Buddha al seriei este a doua incarnare a lui AVALOKETISHVARA,nume mistic al ostirilor de Dhyani-Chohani,Spiritul planetarcare apartine lantului nostru.Numele mistic al cohortelor de Dhyani-Chohani,Avalokiteshvara,inseamna in sensul lui propriu"intelepciune manifestata",dupa cumAddi-Buddha si Anitabha inseamna si unul si celalalt"intelepciune abstracta".Acestaspect al doctrinei potrivit careia fiecare Buddha,in aparitia lui pe pamant,are dublul sau pur si glorios in lumea mistica,liber de orice supunere degradanta fata de aceasta viata,sau ,cu alte cuvinte,ca Buddha ,in conditia sa materiala,nu este decat o aparenta ,o reflectare,o emanatie a unui Dhyani-Buddha,este cat se poate de adevarat.Numarul de Dhyani-Buddha ,sau Dhyani-Chohani,sau spirite planetare,care sunt spirite umane ajunse la perfectiune,din primele perioade ale lumii,este nesfarsit;dar invataturile exoterice mentioneaza numai cinci,iar doctrina esoterica sapte.

Nu sunt de acord. Vorba aia ca totul e o iluzie e adevarata daca privesti dintr-un anumit unghi. Adica din acel unghi in care te rapotezi la Cel Etern. Atunci cele trecatoare, lumea manifestata pare ca fiind iluzorie tocmai pt. ca nu dureaza. In realitate totul exista, nu exista ceva ce nu exsta. E imposibil.

Exemplul tau poate fi rasturnat mergand pe aceeasi argumentatie pe care o aduci tu.
Asa si eu pot sa zic : tu crezi ca crezi ca parcurgi o Cale, cu anumite reguli, cu tehnici de meditatie...

Acest topic a fost editat de gio19ro: 31 Mar 2005, 11:14 PM

Scuza-ma, dar aici vorbim despre Buddhism, despre Invatatura Buddhista, Mahayana, Hinayana si orice alta ramura. Din perspectiva acestora, din perspectiva liniiei Initiatice Mahamudra, poate cea mai inalta Cale a Buddhismului, lucrurile stau asa cum le-am descris eu mai sus.
Daca vrei sa ai o parere personala, nu am nimic impotriva, dar ar fi mai bine sa mergi sa ti-o exprimi pe subforumul "Universul Credintei", sau oriunde in alta parte.

Comentarii asemanatoare ai facut si in ceea ce priveste citatul din "Dhammapada" - Cuvintele Lui Buddha, poate cea mai importanta carte de Invatatura a Buddhismului Pali. Pentru tine era o gargara. Bineinteles ca nu te obliga nimeni sa accepti o anumita Cale, in speta cea Buddhista, dar retine, nu te obliga nimeni nici sa subestimezi, sau chiar sa fii impotriva unei astfel de cai. Asa ca nu merita sa faci eforturi in acest sens!

In ceea ce priveste ultima ta propozitie, ai dreptate, lucrurile stau intocmai asa, dar sa speram ca nu pentru o vesnicie!

Acest topic a fost editat de Maharajah: 1 Apr 2005, 09:15 AM

Continuitatea individualitatii omului,dupa moartea sa,nu depinde nici de corpul sau ,nici de sufletul sau,ci de SPIRIT.Ar fi o absurditate sa folosim cuvantul personalitate,in sensul lui obisnuit,atunci cand vorbim de esenta noastra nemuritoare,care este o entitate distincta,eterna si nemuritoare,caci,oricum,in acele cazuri candfiinta umana,prin asimilarea ei ,din ce in ce mai pronuntata,cu materia grosiera ar ajunge la nivelul cel mai de jos al regnului animalSpiritul nu ar fi cu nimic afectat prin aceasta decadere a individului.
In aceasta stare atat de degradanta,in care un om poate sa cada,si in care cea mai mica speranta de ridicare este irosita,firul stralucitor care leaga Spiritul de Suflet,in chiar clipa nasterii copilului,firul de aur pur,cu ajutorul caruia se tese individualitatea noastra,poate fi rupt brusc;entitatea desancarnatase ridica atunci la eter,si asista la descompunerea ei asteptand anihilarea sa completa,ca individualitate;dar si in acest caz Spiritul ramane o fiinta distincta.
Buddhismul este convins ca daca un om are parte in viata de necazuri,de dezamagiri,de suferinte,el trebuie sa stie ca nu altcineva este raspunzator pentru acestea,ci el insusi care n a semanat decat nebunie,ura,greseli,daca nu in aceasta viata ,cu siguranta in alte existente.Acest tot se numeste Karma sa buna sau rea,sau,in sens strict,ansamblul a tot ce a reprezentatfelul sau de a vedea,de a fi si de a actiona;intr un cuvant,caracterul sau care nu moare.
Este binecunoscut proverbul care spune ca "Cel ce seamana vant,culege furtuna".Putem gasi aceeasi idee si in buddhism "Tot ceea ce omul culege ,sa fie sigur ca el a semanat."
Dar originalitatea buddhismului o gasim mai ales in acea particularitate a invataturii sale care spune ca gandurile de fiecare clipa,actiunile de fiecare zi pe care le intreprindem,nu se imprastie ca aburul risipit de cea mai mica adiere,ci se aduna asemenea paraurilor,care dau nastere unui curent de apa mai mult sau mai putin puternic,izvor al faptelor bune sau rele.
Pentru budism,viata unui om nu este niciodata negativa,si din rezultanta ei se poate forma o noua fiinta,noua in ceea ce priveste corpul sau si al noilor puteri de care dispune,dar intotdeauna aceeasi in esenta ei ,in fiinta ei intima,in caracterul si Karma sa.
Daca ,in invataturile sale propovaduite in public,Buddha declara Karma"misterul de neinteles" ,si daca el nu se angaja in nici un fel de discutii cu ascultatorii asupra acestui subiect,era pentru ca el considera ca intelegerea deplina a semnificatiei acestui mister nu putea fi realizata decat de cineva initiat in cunoasterea esoterica.
Odata ce marile adevaruri ale doctrinei au fost revelate,actiunile Karmei sau legea cauzelor si efectelor pot fi prezentate in adevarata lor lumina,devenind simple operatii ale caror efecte pot fi demonstrate in mod stiintific.
Dar ,in aceasta lege naturala de atractie,exista tot atata mister in modul in care se manifesta afinitatile,ca si in explicatiile care ni le ofera chimia in legatura cu afinitatile acidului sulfuric fata de cupru sau fata de fier.Exista mistere in miezul carora nu se poate patrunde.
Nu suntem in masura sa demonstram ,prin ce schimbari moleculare se acumuleaza in elementul permanent al celui de al cincilea principiu,puternicele afinitati care constituie Karma.Noi vorbim despre existenta lor,le constatam efectele care nu pot fi explicate rational decat prin ea,dar,neputandu le vedea cu ochii fizici,ne este imposibil sa concepem modul lor de a actiona.
In acelasi fel procedeaza si chimia.Desi a admis legea afinitatii pentru a explica unele fenomene obscure,ea nu se considera indeajuns de avansata pentru a spune ce anume determina ca molecula de oxigen sa se desparta de moleculele de hidrogen cu care era in stransa legatura in picatura de apa cazuta pe o bucata de fier.
Ea constata un fapt;a avut loc un proces chimic in care s a produs o schimbare totala a unei substante prin separarea unor molecule ale ei care se vor uni cu ale alteia,si in felul acesta a aparut pata de rugina.Se va spune atunci ca este vorba de afinitate,de atractia a ceva catre altceva,in virtutea careia primul atras se va contopi rapid si precis cu cel care atrage.
Tot astfel stau lucrurile si in cazul Karmei .In cursul vietii,tot ce ea produce rau sau bun lasa in urma efecte indestructibile,energii care se acumuleaza si se fixeaza,asteptand intr un organ special care rezista simplei morti a omului.

Cand adevaratele baze ale budismului vor fi cunoscute,si cand se va descoperi sursa din care isi trag seva invataturile sale,atunci va deveni evident faptul ca nici un punct al credintei sale nu se bazeaza pe subtilitati incetosate ale obscurei metafizici,care ,ca un val gros,acopera actualmente budismul oficial.
Buddha chema toti oamenii,fara exceptie,la agapele sacre,dar nu impartea minunata sa hrana stiintifica sau spirituala decat acelora pe care o indelungata pregatire ii facea apti pentru a o asimila.
Adevaratul budism este de o sublima simplitate,egalata doar de natura insasi,despre care ,ca un istoric obiectiv,el ne relateaza precis,dupa un studiu atent,cele mai marunte fapte si gesturi.
In cele din urma ,doctrina budista se sprijina in intregime pe unica lege a cauzelor si efectelor.Pentru ea ,lungul proces al evolutiei,in diferitele cicluri care se suprapun pe masura ce aceasta evolutie inainteaza;cataclismele care framanta pamantul si oamenii;transformari care au loc in structura,in creierul,in inima diferitelor rase omenesti;luptele lor permanente,caderile sau sfarsitul lor glorios,schimbarile care apar in sanul societatilor-toate acestea reprezinta tot atatea efecte ale unor cauze anterioare,EFECTE care, la randul lor, vor deveni CAUZE.
Si asa mai departe,in aceasta nesfarsita inlantuire a evolutiei cu materia indestructibila care are drept camp de actiune spatiul infinit si timpul vesnic .

Un excelent Forum Buddhist romanesc pentru toate traditiile AICI