Dobândirea unui stil de gândire care să faciliteze evoluţia şi preocuparea pentru aceasta este un lucru rar, preacinstite Clopotar. Mă bucur să îl aflu între rândurile scrise de tine.

13. Slujba şi soţia ţi le alegi singur... (O mamă)

14. Reporterul: Domnule X, aţi ajuns mare [...], iar acum aveţi şi un copil. Ce vreţi să ajungă?
Marele Domn: Datoria mea e să ajungă OM, restul să aleagă el...(La radio)

---

Mulţumesc, Fantasee... Cuvintele-mi vor îmbrăca alte haine, dar sper să rămână aceleaşi...

Râsul unui peşte mic şi roşu se auzea în tot adâncul râului... Se mai uita un pic la ea şi râdea şi mai tare. Nu-i venea a crede că ultima scoică a acestui râu, agăţată şi ea tot din întâmplare de coasta unei corăbii, putu să aducă pe lumea asta o aşa... perlă. Frumoasă era ea (perla), strălucitoare, albăstrie poate, dat miiiicăăăă, bat-o focu’ !... Tare mică... Oleacă de nu te uitai la ea şi n-o mai găseai...
Îi plăcea peştelui, că avea de cine râde, şi nu vroia s-o piardă, aşa că o înghiţi... Şi apoi râdea de unul singur, până ce toţi uitară de ea, de el...
Nu poţi străluci fără lumină.

O lamă se înfipse lângă ea şi un soare rece îşi făcu apariţia... Nişte degete de plastic, alte degete de plastic, iar apoi îmbrăcată-n metal galben... Dar toate visele i se-mpliniră când fu prezentată Soarelui adevărat, pusă pe-un deget cald şi îşi cunoscu destinul: un legământ!...

---
Mulţumesc, Doamne, că mi-ai luminat şi încălzit viaţa cu-n alt suflet... Apără-ne, Sfinte Mina...

---
15. Eee, luţâşoară, da' las' cî nu murim noi...(O altă bunică, mare-mare OM pentru mintea mea...)
16. Timpul vindecă prin uitare...
Clipa vindecă prin înţelegere...

---
38. "Omul cu adevărat bun este doar cel care ar fi putut fi rău şi nu a fost." (N. Iorga)

Acest topic a fost editat de Data'q: 24 Jan 2007, 08:31 AM

Omnia vincit amor et nos cedamus amori.
Fericite trebuie să mai fie sufletele pentru care te rogi, preacinstite Clopotar!

Cine a spus-o ?! ... tot o bunica?

39. Iubirea ne face poate să îmbătrînim înainte de vreme şi ne reîntinereşte cînd tinereţea s-a dus. (Paulo Coelho)

---
Aşa-i Fantasee, fericite sunt şi bucuroase... Iar timpul va fi şi mai darnic ca până acum...
Şi îţi mulţumim tare mult pentru aroma poveştilor tale...

" Pentra ca adevarata energie a iubiri sa va poata strabate sufletul, trebuie ca aceasta sa va gasesca de parca v-ati fi nascut chiar in clipa aceea. " P. Coelho.

-Ia uite cine se găsi să se strâmbe la răsăritu' nostru... Hai frate, topeşte-ţi ţurţurii, eu trezesc veveriţele şi poate avem şi noi azi parte de ceva vizitatori...
-Vreun vânător?
-Poate doi... Moşnege, nu încerca să te-ndrepţi că s-ar aşchii-n noi... :roft:
Dar acum moşneagul nu făcea decât să-şi rearanjeze cioturile altfel decât ieri şi, de va putea, altfel decât mâine... Nici nu se uită la fraţii brazi şi guralivi şi nici nu vroia să iasă, încă, din muţenia unei dimineţi. Avea toată ziua timp să-i cânte văzduhului, n-are de ce să se grăbească: sutele de ani şi-au avut şi ele rostul lor, întărind atât scoarţa cât şi seva acestui spirit.
Veniră şi vizitatorii, zgribuliţi, voioşi şi cu poftă de vorbă multă... Nici Soarele nu apucă să-şi facă amiaza pe un norişor mai păcătos, căci cei doi fraţi erau la pământ... Cu crengile lăsate-n urmă, iar rădăcina-n acelaşi pământ, trunchiurile-şi aflară menirea departe, încălzind o mămăligă ş-un ceaun cu lapte, sub o plită, dând un spectacol unicat flăcărilor curioase...

Bradul cioturos îşi întinse crengile, numără încă o dată frunzele rămase din ultima toamnă, căscă odată cu Luna şi apoi adormi liniştit, purtat de vântul viselor de peste zi...

---
17. Viaţa nu reprezintă cantitatea de aer care o inspiri sau expiri, ci momentele care îţi taie respiraţia.
18. Un om are atâta succes în viaţă câtă personalitate are el.(CD)

---
40. "Iubeşte puţin cel ce poate spune prin cuvinte cât iubeşte." (Dante Aligheri)
41. "Este mai uşor să te opui la început decât la sfârşit." (Leonardo da Vinci)

---
Exergy, cuvintele astea le ştiu din Arta Conversaţiei de Ileana Vulpescu, una din cărţile mele preferate...
Şi ele au fost culese la rândul lor, cred... De asta n-am scris autorul... Mai multe citate vor fi din această carte.

Bine ai venit, DQ!... Şi mulţumesc tare mult pentru citat...

Pe asta o port tot timpul cu mine, scrisă pe un bileţel ascuns printre multele hârtii şi hârtiuţe din portofel.

Merci de primire.

Who can say where the road goes
Where the day flows
Only time...

Stă un bunic în faţa porţii şi se uită cu drag la cei doi pui de lup din faţa sa: fiecare trage mai tare şi mai tare de o cârpă ce până la urmă ajunge flenduri... Dar nu contează, e plin coşul de rufe murdare, iar bucuria jocului nu poate fi stricată decât de foame...

---
Mulţumesc, tikky, pentru melodie... Încearcă să şi dansezi pe ea, visând...
Cu cea mai mare plăcere, DQ...

Stă tolanită între două suluri de plăcintă şi încă-şi mai spală încet şi cu precizie o lăbuţă din spate... Cu ochii închişi, bineînţeles... Iar acum că-i gata, o lasă mai pe marginea tavei, să se usuce, să i se înfoaie toate peticele.
Se întinde... Gheruţele i se trezesc somnoroase, dar şi înfometate, aşa că le va încerca puţin pe coaja desertului; nu mult, doar cât să iasă puţin brânza afară, la lumina jarului de lângă pereţii cuptorului... Ochii-i deja se înfruptă cu frăgezimea umpluturii ce, mai ruşinoasă, se face mai maronie cu fiecare gând pofticios...

Portiţa cuptorului se deschide, iar ea se ascunde cât mai bine la un colţ de tavă: încă nu trebuie văzută, admirată, dorită... Răsturnată, aşezată cu grijă pe un fund mare de lemn, dar acoperită repede cu un ştergar colorat, încă mai are speranţa unui somn de amiază, în ploaia unor raze ce trec prin ochiurile ţesăturii.

Gata cu felul întâi, gata cu felul doi! Trebuie să intre în acţiune!!! Lumina o ameţeşte puţin, la început, dar se ghidează după vocile copiilor... Acum vede mai bine: alte mâţe negricioase şi scărmănate stau agăţate de hainele lor, de respiraţia lor, de degetele alea care se întind acum spre ea... Nu contează, ea e cea dorită acum! Ochii săi fixau acum poftele lor, iar ea nu trebuia decât să-şi fluture puţin coada ca toate vârfurile de nas din această odaie să se îndrepte spre ea... Da, era atât de simplu!

Ea e aroma, mirosul, ce promite gustul desăvârşit al unei plăcinte făcute de o mamă a unei familii, într-o sară ca oricare alta...

---
19. Cel mai mult îmi place la un autor nu ceea ce spune, ci ceea ce şopteşte.

---
42. "Suntem imprevizibili, atât cât suntem, fiindcă datele existenţei noastre nu apar toate deodată."
43. "Nu e nimeni pe lume de care să nu-ţi poată fi milă."
44. "...fata mamei, nu lua niciodată oamenii peste picior..." (toate trei de I. Vulpescu)

---
Eu când scriu vreun citat de Ileana Vulpescu să ştiţi că le iau din Arta Conversaţiei. De nu e aşa, voi scrie eu că-i din altă carte...
E a doua carte care-mi place cel mai mult.

Acest topic a fost editat de Data'q: 1 Feb 2007, 07:49 PM

20. Cică ar fi fost odată un rege şi un slujitor de-al său foarte buni priteni, iar cel de-al doilea avea obiceiul să zică la orice se întâmpla "Foarte bine!..." .
Într-o zi, regele a mers la vânătoare şi l-a luat şi pe prietenul său, care trebuia să-i încarce puşca... Încărca, regele împuşca, iar încărca... Dar la unul din focuri cocoşul puştii explodă, iar degetul mare al regelui fu distrus, iar la toată mânia sa, slujitorul nu răspunse decât cu acelaşi "Foarte bine!". Ca răspuns la aceste cuvinte fu întemniţat numaidecât...

Trecu un an şi regele merse la altă vânătoare, dar la aceasta a fost prins de canibali... L-au pus în oală, i-au pus mirodenii, ce mai ştiau ei acolo, dar unul din ei se uită mai bine la trupul regelui: îi lipsea un deget. Erau ei canibali, înfometaţi, dar nu mâncau niciodată un trup ce nu era întreg... Aşa că regele scăpă şi când ajunse acasă se duse imediat la prietenul său şi-i dădu libertatea înapoi...
La scuzele regelui răspunsul a fost acelaşi: "Foarte bine!"...
-Cum pot să zici cuvintele astea? Te-am chinuit degeaba, un an te-am ţinut în temniţa asta...
-Foarte bine fiindcă de eram cu tine acum aş fi fost mâncat de canibali... (DV, în una din predicele sale)

---
45. "O faptă rea se îndreaptă printr-o faptă bună, o vorbă rea nu se-ndreaptă prin nimic."
46. "Unui om îi accepţi firea, nu i-o ierţi."
47. "Doar cel fericit poate da şi altora fericire." (toate trei de I. Vulpescu)

Dreaptă stă, înfiptă-n pâinea celor mai flămânzi...
În jurul ei cresc munţi, se adună ape, păşuni întregi cu mirodenii aşteaptă paşii nesătuli ai unor drumeţi parcă abia născuţi... Liniştea nu-şi găseşte locul printre notele unei cântări îndepărtate, din lumea celor care încă mai visează la nişte semne ascunse-n cartea vieţii lor...

Dar gata: îndemnul unei şoapte calde a unei scântei, apoi glasul grav al unui fum înecăcios o invită să danseze tuturor... Uimirea lor e ca un val ce-i cuprinde, se îndepărtează şi tot creşte pâna la marginea pământului... Lumina ei hrăneşte strălucirea fiecăruia, iar cojile lor, invelişurile lor reci se înmoaie, respiră încă odată. Unduirea corpului, mâinile cenuşii deasupra capului, părul arzând la auzul acelui cânt şi gustul de miere răspândit cu atâta bucurie înveseleşte şi cel mai amar sâmbure al vreunui fruct nedorit...
Mai mult, mai rapid, mai pătimaş, mai fierbinte, până la ultima suflare, pân' la ultima picătură ce s-a scurs din ea! Acum întunericul lasă tuturor răgazul să-şi revină în simţiri, să se risipească parfumul admiraţiei, dar încă au rămas cu privirile aţintite la acel fir ce se ridică şi se pierde prin înălţimi...

O lumânare pe o masă de pomenire...

---
21. Veselia omului e ca mirosul florilor: ea nu se înalţă din sufletele veştede.

---
48. Tocmai posibilitatea să-ţi împlineşti un vis face viaţa mai interesantă. (P. Coelho)

Sub pelerina unui cântec sau tip-til, pe vârfuri, în pijamale, încălţată-n bocanci sau liberă-n sandale, tot reuşeşte să se caţere-n pavilion, să adoarmă acolo şi să uite să mai plece acasă... Din partea mea, de-ar sta şi de n-ar mai pleca, dar cică o doare gura, că limbuţa-i pofticioasă şi trebuie răsfăţată cu bunătăţurii numai de buze ştiute.

Cuvintele îşi întind lacome degetele pe obraz, până ajung din nou la urechea ce se lasă amorţită sub vraja lor... Cealaltă ar vrea şi ea, dar încă se ascunde printre valurile parfumate a unei perne moi... Not yet... Curând, atenţia va fi trezită şi atunci nici un somn nu le va mai putea amăgi, doar un trăirea unui vis le va hipnotiza încet şi sigur, ca de obicei.

Călare pe un timbru calm şi hotărât, păzeşte acum turma unor vise flămânde...


O voce...

---
22. Şi vocile-mi spun că nu-s nebun...

"Preşidenţia înaltei administraţii a micuţului părculeţ din vârful celei de-a şaptea coline a hotărât în cursul unei lungi dezbateri să se scoată din funcţionare acele luminatoare ce, de-a lungul şi de-a latul timpului, au suferit strâmbături. Sarcina îi revine paznicului de noapte. Să fie executată imediat!"

Cuvinte scrise pe o hârtie scorţoasă, împăturită în buzunarul de la spate al pantalonilor paznicului de noapte, acolo unde îi era şi locul. El îşi îndrepta pântecele mare şi obosit spre singurul felinar pe care-l ştia el aşa... mai îndoit. Da, ăsta era: cel de lângă prima bancă de la poartă, acolo unde se aşezau de obicei primii obosiţi care căutau liniştea parcului...
Cum să stingă el lumina asta? Felinarul fusese îndoit în timpul unei furtuni, când un copac care a fost smuls din rădăcini şi-a găsit odihna chiar pe el. Cum? Simplu: întrerupe alimentarea de la baza stâlpului... Asta a şi făcut.

Genuuuunchiul suuus... Hai odată!!! Ştii că nu poţi să-l ridici aşa sus decât dacă-l apuci cu amândouă mâinile... Credeam că ştii deja asta... Bine... Acum şi celălalt picior pe bancă... Drepţi !!! Lasă oboseala pe altădată! Mâna pe stâlp, picioarele pe cotiera băncii... Acum scoate cutiuţa din buzunarul de la piept. Întinde mâna la becul felinarului... Nu ajungi! Pe vârfuri atunci, ce să-ţi fac? Acum ajungi. Buuun... Hai, dă drumul licuriciului... Mâine ai să aduci altul!...

Cu pasul său domol se întoarse înapoi în colivia sa, dădu drumul la micul televizor, apoi ceva mai tare la caloriferul electric şi adormi în scaunul a cărui lemn uscat se obişnui să-i cânte câteva balade în fiecare noapte...

---
23. Când să-l serveşti îi fată vaca, iar când să te servească îi moare viţălul...(Un tată)
24. Apa, vântul şi gura lumii nu le poţi opri vreodată.

---
49. Ei cred că lumea este un lucru ameninţător şi de aceea lume chiar devine ameninţătoare.
50. Un singur lucru face visele imposibile: frica de eşec. (amândouă de P.Coelho)

Paznic al graniţei dintre două câmpii îngălbenite de ploaie şi secetă, stă singur şi aşteaptă ca cineva să lumineze umbra prăpastiei dintre cele două tărâmuri... Da, şi crengile lui fac umbră, dar fără ele cum ar putea vântul să-şi plimbe degetele în paşi de doină? Din frunză-n frunză, din filă-n filă, până le va cunoaşte pe fiecare, încât să le şi înţeleagă şoaptele...

Câte rugăciuni de ploaie nu au fost rostite, în fiecare zbor peste al său cuget, poate-poate se va desprinde din plapuma norilor măcar o pană, iar cu simplitatea ei să fulgere scoarţa sa uscată... Arzând, să cadă şi să facă punte... Să le cânte-n tosnituri, să le lumineze, să le încălzească cu a sa văpaie, ca aceste câmpii să înflorească din nou şi să coloreze din nou frumoşii ochi ai vântului...

Un semn de carte, de jurnal...

---

Ce mişcă pe om? Foamea şi iubirea... (O profesoară antipatică)

Acest topic a fost editat de Data'q: 24 Feb 2007, 09:46 PM

"Povestea-i veche, s-a născut prin veacul al şaptesprezecelea, aşa se zice. În scrierile apocrife ale Cabalei e pomenit un rabin care ar fi făcut un om, un om artificial - aşa-numitul golem - ca să-l ajute prin casă şi să tragă clopotele sinagogii.
N-a ieşit, pare-se, un om ca toţi oamenii. O făptură greoaie, vie numai pe jumătate, şi asta doar în timpul zilei, datorită unui petec de hârtie magic strecurat între dinţi, având puterea să atragă forţele siderale ale universului.
S-a întâmplat că, într-un rând, înainte de rugăciunea de seară, rabinul a uitat să-i scoată pecetea din gură. Lovit ca de streche, golemul a luat-o razna prin noapte, izbind şi răsturnând totul în cale.
Rabinul l-a ajuns din urmă, a rupt înscrisul în bucăţi şi făptura s-a prăbuşit la pământ ca un lemn. O figurină din lut, atât a mai rămas din el, o poţi vedea şi azi în Sinagoga Altnai." (Gustav Meyrink - "Golem")

Este un roman frumos, Data'q. Uneori, ceea ce scrii tu aici îmi aminteşte de istoriile acestei cărţi. Sper să reuşeşti să o citeşti vreodată, dacă o găseşti.

Ritmul paşilor ei întorc capul trandafirului... Da, şi de data asta pielea ei miroase ca vechile grădini împărăteşti, ce mângâiau liniştea fiecărei dimineţi.
Vine spre el, deci ar fi timpul să se trezească... Dar nu apucă şi puritatea apei cu care este hrănit (în fiecare zi) îi îndreaptă şi acum fiecare frunză, spin, por, iar gălbeneala petalelor începe să se albească din ce în ce mai mult... S-a oprit, dar ecoul acelui izvor încă răsună şi înverzeşte fiecare celulă însetată. Petalele se deschid, una, două, trei, apoi toate deodată, poate... Da, au reuşit să-i atragă atenţia încă o dată sau poate ea simţea lipsa a ceva dulce într-o dimineaţă amară... Nu contează decât şansa de a-i atinge nasul, ce se aproprie acum mai mult, mai mult...
De-ar putea, acum s-ar închide deodată, ca o floare carnivoră, să nu-i mai dea drumul... Trei petale nu s-au trezit încă din beţia atingerii buzelor ei... Albul lor nu mai are nici o pată...
Pleacă acum, iar razele Soarelui va avea grijă de amândoi, până seara, când somnul cel fără de griji le va promite o nouă dimineaţă...

Cuvinte calde, dimineaţa...

---

51. "Zânei şi îngerului trebuie să le spui adevărul, altfel nu mai trec pe la tine niciodată." (I. Vulpescu)

52. "Unde va fi comoara ta, acolo îţi va fi şi inima."
53. "Când ne aflăm în faţa marilor comori, nu le vedem niciodată. Şi ştii de ce? Pentru că oamenii nu mai cred în comori." (amândouă de P. Coelho)

---
26. Medicul bun îţi dă medicamentul care te vindecă, nu pe cel mai dulce. (CD)

---
Sărut-mâna pentru fragment... Promit să caut cartea asta şi s-o citesc...

Înainte de primul pas, se descalþã, ca sã-i simtã cu tãlpile-i zbârcite cãldura, pulsul... ªi dupã atâtea secole încã mai poate gãsi trupuri calde, liniºtite... Amazing!...
κi puse pãlãria mai pe-o ureche ºi la drum: mai avea ºi alte pleoape de împodobit, de împletit sau de încuiat. De data asta nu a mai înconjurat pe la ureche, nu... A vrut sã urce acel gât, rid cu rid, dar încã atât de fin, sã ajungã pânã-n vârful bãrbiei. Aici privi înapoi, sã admire acel trup tãnãr, cu doar ºaptezeci de primãveri, ºi sã-i facã o plecãciune, cu respect, cã a putut sã-i bucure tãlpile în astã noapte.
Mai merse oleacã, pân' la buze, unde nu se putu abþine sã nu sarã puþin pe ele... Da, nu ºi-au pierdut elasticitatea! Încã bune de folosit... La nas îºi ciuli bine urechile: nici o încordare, nici o grabã, grijile pãreau rezolvate... Învãþase de mult sã asculte ritmul respiraþiei ºi pe cel al pulsului, ca sã-ºi dea seama ce fel de somn aveau nevoie.
Dupã ce se cãþãrã cu chiu cu vai pe vârful nasului îºi dãdu drumul urlând cât îl þinu gura... Cin' sã-l audã? Bucuria lui n-a deranjat pe nimeni, niciodatã.
Genele îl aºteptau de mult, nerãbdãtoare sã fie îngrijite, dupã o zi ploioasã... Le curãþã, le lustrui, le puse în ordine, fiecare cu perechea ei de la cealaltã pleoapã, ºi apoi îºi scoase fluierul din traistã, sã le cânte despre visul acestei nopþi.

Gata ºi aici, deci se putea duce la el... Da, cred c-o va lua pe mâna lui, nu cea de sub gâtul ei, fiindcã ar trebui sã deranjeze firele de pãr, sã le ordoneze apoi... Prea puþin timp, poate altãdatã, dat acum o va lua pe cea care încã þine mijlocul ei...
Curiozitatea îi grãbeºte pasul: oare ºi buzele lui sunt la fel de moi?

Moº Ene...

Degete reci, ce trebuiesc încãlzite, îmi înconjoarã urechea, împietrindu-mi capul ºi ascuþindu-mi atenþia... Zâmbetul ademenitor se apropie de celãlalt capãt al tunelului fãcut de palmele sale, iar acum toatã lumea muþeºte, stã în loc s-o audã, s-o soarbã cu toate simþurile. Ochii mi se-nchid, urechile mi se deschid mai tare, iar acea clipã de liniºte totalã, înainte de a vorbi ea, se apropie...
Acum.
A trecut, iar acum ea-mi cântã încet, numai mie, în ºoapte dragi, una din doinele vântului... Azi îmi va cânta doar, iar adierea ritmului îmi aeriseºte labirintul dintre urechi, dintre ochi ºi ceafã, dintre ieri ºi mâine. Nu va tãcea pânã nu-i voi spune eu sã tacã ºi cum aº putea eu opri ploaia ce-mi hrãneºte sufletul?
A sa voce mã dezbracã ºi mã îmbracã de fiecare datã, rãmânând gol sau prins în patru ace într-un insectar urban, a cãrui colecþie de griji creºte pe zi ce trece. Cum poate o voce sã facã diferenþa!... Între ieri ºi mâine, între amintire ºi vis, între miere ºi fiere...
Palmele i-au rãmas acum în urmã, dar zâmbetu-i avanseazã încã, încet, mai adânc, bucurându-mi fiecare grãunte de nisip alb ce se scurge în propria-mi clepsidrã ce pluteºte într-o baltã din aceaºi ploaie de varã.


Muzicã-n cãºti...
Enya - How can I keep from singing?

---
27. ...plinã de parfumuri... (un tatã, despre o plãcintã aromatã)
28. Mã mãnânºi ca un jerme...
28. Niº' matali nu þi sãti?
28. Tãt' o sã fii ghini! Ai sî vezi...( trei glume a unui bun prieten, coleg de facultate)

Somnul n-are nici o grabã în ale cãscatului, aºa cã-ºi aratã pentru a treisprezecea oarã colþii la Lunã... Dar nici ea nu-l vede, fiindcã-ºi înfoaie perna cât mai bine: acuºica se face dimineaþã ºi va adormi în cânt de vrãbiuþe, ciocãnitori ºi alte zburãtoare... Cãscatul mai ia o linguriþã din tortul viselor amãrui ºi apoi se uitã-ntr-un ochi la stãpânul adormit. Vine partea cea mai frumoasã a zilei: zgâlþâirea; altfel nici cã se puteau sfãrâma lacãtele lui Moº Ene.
Atent, cu toate urechile ciulite ºi cu degetele înfipte-n coastele lui, e gata sã-l gâdile, îndatã ce va auzi cum razele Soarelui se vor izbi de scoarþa copacilor... Mai întâi barba norilor e mângâiatã de cãldura acelor degete ce par atât de subþiri, lungi, dese ºi atât de aºteptate, ca apoi vârfurile copacilor sã fie dezgheþaþi din ºoapta stelelor... Scoarþa plesneºte de plãcere, iar seva începe sã-ºi calce pe urmele zilei trecute.
Acum: el tresare, smuls dintr-un vis ce poate va rãmâne vis, iar somnul se îndepãrteazã rapid, galopând printre raze de Soare, spre perna Lunii.

Rãsãrit...

---
54. Singurele lacrimi a cãror amãrãciune e deplinã sunt acelea care nu cad pe pieptul nimãnui ºi pe care nu le ºterge nimeni. (Félicité Robert de Lamennais)

---
29. Teorie foarte frumoasã din anii 2000... (Un profesor la curs)
30. Dosar ºortcãtuit. (Un elev de câþiva aniºori)

---
1. Iar m-am fript cu pasta de dinþi!

Acest topic a fost editat de Data'q: 20 Mar 2007, 09:43 PM

Ce poþi face în vârtejul leneº al unei mâini de nisip miºcãtor?
De parcã timpul a tras apa, sã cureþe doar rãul, dar arºiþa unui Soare însetat a întãrit toate picãturile, ce par acum un morman de pietre în care te scufunzi. În schimb, poþi cãuta, cãci vei gãsi cu siguranþã, poþi cãuta nestematele ce strãlucesc în jurul tãu, a cãror reflexie te orbesc cu aroma lor coloratã...
Sã le aduni... Dar te miºti, ºi te adânceºti ºi mai tare...
Sã le priveºti doar... Dar fiecare, pe rând, ascultã de acelaºi Soare ºi te orbesc, te frig, întãrind cicatrici ce-þi înfrumuseþeazã scoarþa...
Ce poþi face?

Tre' sã fie una, o piatrã care te va arde prea tare... Mã întind s-o ajung, îmi topesc degetele atingând-o, dar ce conteazã? Ea doar a mea acum, în întunericul ce m-a-nghiþit. Mã fac ghem, cu ea la piept, ºoptindu-i gânduri, vise, tot coborând...
ªi cad! Cad pe vârful unui munte din cel mai fin ºi mai alb nisip atins vreodatã... Plouã, iar Soarele abia rãsare aici, dând tonul unui cânt ce danseazã într-una din vãile din jur.

Clepsidrã...

::::::::::::::::: LA MULTI ANI ! :::::::::::::::::

La multi ani, Data'q!
La intelepciune sa adaugi intelepciune si sa te bucuri de fiecare zi a vietii tale!
Sa ai sanatate ca-i mai buna decat toate (asta cred c-a spus-o "o bunica" ) iar restul sa ti le faci singur dupa inima si putere ta!

Asta poate tine loc de flori???

Acest topic a fost editat de dascalita: 23 Mar 2007, 01:03 PM

Fire de praf se rostogoleau pe obrazul pestriþat al statuii de bronz ce încã pãzea colþul apusean al turnului. O petalã fragedã, altele trei, ca apoi un stol de frunze ce încã nu ºi-au gãsit liniºtea de astã toamnã, sã ºteargã faþa balaurului, dupã voia vântului plictisit.
Toate i-au spãlat faþa cu rãceala unei ceþi ce stãpânea codrul din împrejurimi, dar una a rãmas lipitã ºi nu dãdea niciun semn c-ar vrea sã mai plece. Îi acoperea un ochi, fruntea, un corn, ce mai!... Mai mult de juma' de faþã!... Poate-ºi oprise zborul sã vadã cum aþipeºte mãritul Soare sau poate dãduse de cãldura metalului ce se adunase peste zi.
Ce mai conta? Razele Soarelui strãpungeau trupul firav al acelei frunze, înroºind ochiul acoperit. Adormind în liniºtea apusului, nu-ºi dãdea seama cã începea sã se usuce, dând semne sã se desprindã... Se întãrea tot mai mult, mai mult, un colþ era deja tras de degetele jucãuºe ale vântului, apoi al doilea... Se putea vedea acum, pe jumãtatea dezvelitã a frunþii pocitaniei, conturul ºi urmele roºiatice a nervurilor acelei frunze. Ca o palmã bine meritatã sau o mângâiere ce nu s-a vrut uitatã...
Odatã cu plecãciunea ultimei gene a Soarelui, îndrãzneala vântului a desprins ºi ultimul colþ veºted, lãsând faþa balaurului pãtatã, cu un ochi ce se obiºnuise prea mult cu acea luminã cernutã de toatã urâþenia din jur...
κi întinse aripile ºi mai mult pe zidurile stâncoase ale turnului, învelindu-l pentru noapte, ºi adormi ºi el, legãnat de semilunã...

Poveste înainte de culcare...

---
55. "Dacã priveºti mult timp în adâncul prãpastiei, prãpastia va privi în adâncul tãu." (Friedrich Nietzsche)
56. "Preþuiesc ceea ce trebuie sã preþuieºti la un om: ce are mai bun." (I. Vulpescu)

---
31. Eee, mamî... O s-ajungeþi ºi voi ca mine...(O bunicã...)
32. S-aveþi copii frumoºi, sãnãtoºi, dar cuminþi ca voi...(O mamã...)

---
Mulþumesc mult exergy, dãscãliþa... Tare mult...
Frumos ai mai zis, dupã inima ºi puterea ta...

Glasul copitelor îºi mormãie setea lovind rar ºi apãsat apa liniºtitã a mãrii... Se opreºte, scormoneºte puþin, miroase apoi puþinele unde ce rãsar cu singura lor dorinþã de a cuceri pânã la moarte... Un tun îndepãrtat îl sperie ºi o ia la goanã în direcþia opusã micului rãzboi dintre un steag colorat ºi unul negru. Abia îndrãznind sã spargã oglinda apei, galopul sãu taie marea în douã, o porþie Soarelui însângerat, cealaltã Lunii somnoroase, abia trezitã... Sare peste pescari, peste bãrcile lor minuscule, se încurcã ºi se împrãºtie lovind velele îngãlbenite, îmbãtrânite de mângâierea vântului, iar acum... Acum o herghelie încearcã cu toate puterile sã cucereascã un þãrm supus, timid, dar mai bine zis rãbdãtor, ºtiind cã oboseala va mistui avântul acestui mânz primãvãratic... Dovadã-i stau atâtea ºi atâtea fire de nisip, mãrgele lãsate-n dar la fiecare încercare... Eºuatã.

Brizã...

---
2. Fricã sã despachetezi urmãtorul vis? Trebuie doar sã deschizi ochii...

Paºi târºâiþi urmau supuºi agitaþia veselã a unor gheare ce zgâriau de zor podeaua stâncoasã a Peºterii Sufletului. Gâtlejuri groase, cu blanã surã sau prea neagrã, înfierbântau un dans nebun al lanþurilor grele, înnodate la glezna unui toiag ce-ºi ticãia bãtrâneþile pe aceaºi podea. Degete slabe încã mângâiau pe lemnul neted semnele încrustate ce ºopteau aceaºi poveste la nesfârºit, pe când celelalte mãsurau în paºi de gorilã respiraþia ghebosului...
Un mic iaz, luminat de câteva raze de Lunã ce abia-ºi gãsirã drumul printr-o crãpãturã, aºtepta liniºtit boturile de lup, însetate nevoie-mare... În câteva momente, lipãiturile lor agitau visele nuferilor ce-ºi gãseau odihna pe dulceaþa acelei ape. Pânã se sãturarã cele trei lighioane, bãtrânul adormi în genunchi, sprijinit de toiagul sãu centenar; apoi îl înconjurarã tiptil ºi puse ºi ele botul pe labe ascultând pufãitul liniºtit al unui somn fãrã vise.
Nici nu se cuminþirã destul paºii timpului, cãci ºase urechi ciulite prinserã imediat glasul unui galop îndepãrtat, ce se apropia mai mult, mai mult, parcã din adâncul pãmântului... Un mârâit uºor lãrgirã ochii cocoºatului, apoi lãtratul ºi urletul dihaniilor au îndemnat ambele mâini sã agaþe toiagul ca sã se poatã ridica în picioare. Miroseau în toate pãrþile, urechile lor tremurau la auzul acelor bãtãi, iar ochii li se înroºirã de atâta încordare încercând sã strãpungã cotloanele peºterii... Lungirã zalele lanþurilor, dar ce mai conta?
Dulceaþa acelei miresme îºi gãsi acum odihna deasupra apei. Puþinii peºti începurã s-alerge în jurul unui singur nufãr ce pãrea prea îngreunat de ale sale petale albe, unduind cu cozile lor pestriþate faþa palidã a acelei ape. Culorile lor curând formarã una singurã, ispitind Timpul sã ºadã locului...
...sã admire cât i-ar fi voia de lungã aceast dans al unui pictor subacvatic. Orice altceva îngheþase sub privirea unei Luni ce putea acum sã-ºi hrãneascã o curiozitate mult prea plictisitã.
Începu sã se învârtã acel nufãr, încet, apoi mai tare, mai rapid, ridicîndu-se uºor de pe aºternutul apei, desfãcându-ºi petalele una câte una, lãsându-le sã cadã ºi mai încet pânã vor întâlni atingerea umedã a acelei oaze... Rãmânând doar patru, zborul unui fluture mare ºi alb prinse viaþã în acea liniºte nemiºcatã, luminând (sub mângâierea razelor de Lunã) fruntea lui zbârcitã ºi colþii lupilor... Bãtãi rapizi din aripi, în acelaºi ritm cu care vibra adâncul, îndulceau acum toatã peºtera cu a lor mireasmã, odihnind acea liniºte de nepãtruns.
Timpul îºi întinse palma, lãsându-l sã se aºeze, dar cu prima atingere a zburãtorului vraja se rupse: aripile se desfãcuserã, lãsând sã cadã patru petale la fel de curate, iar Luna îºi chema razele la somnul de peste zi... Totul se trezi, dar nu mai aveau de ce sã latre, de ce sã urle. Nedumeriþi, aºteptau un rãspuns de la stãpân, dar ochii lui rãmãseserã þintuiþi pe orizontul acelei ape, învelit în petale albe... Zâmbi, cãci acelaºi lucru simþi ºi el în acel somn fãrã vise.

Emoþii...

---
33. Never say never...

---
57. Cã vinovat e tot fãcutul,
Si sfânt, doar nunta, începutul. (Ion Barbu - Oul dogmatic)

3. Aplecaþi-vã ca sã-mi pãºiþi pragul, numai dupã ce aþi putut gusta din piñata visurilor mele...
---

Braveheart - Mornay's Dream

Acest topic a fost editat de Data'q: 15 Apr 2007, 04:13 AM

Sub ridurile groase ºi încruntate ale unui bãtrân ce-ºi odihnea oasele pe verandã, douã oºtiri stãteau faþã-n faþã...
Un apus însângerat pregãtea deja culorile dimineþii ºi îndemna vântul sã mai rãcoreascã puþin inimile înfierbântate ale toboºarilor, dar el se juca fãrã nici o grijã cu negreaþa din coama armãsarului pe care generalul îºi îmbãrbãta soldaþii. Puºtile erau încãrcate, mirosul prafului de puºcã promiþând sângele colorat al vrãjmaºului. Degetele lor se întãreau pe cozile securilor, paloºelor sau pe o sticlã de rom, vechi de la naºterea acestor meleaguri. Tunurile îºi înghiþeau ghiulelele, holbându-se la un orizont prea întunecat.
Pe malul celãlalt al câmpului de bãtãlie, orgi fioroºi se aliniau în primele rânduri, certându-se, lovindu-se pentru un loc mai în faþã, mai în centru, mai aproape de carnea fragedã a inamicilor. Din când în cînd, câte un mamut îºi striga foamea, deranjând vulturii ce i se odihneau pe spate... Din stânga ºi din dreapta apãrurã acum cavaleri în metal negru, pucios, fiecare c-o mânã pe hãþurile grele ºi cu cealaltã þinând în frâu cerberi ce nu ºi-ar fi gãsit liniºtea decât în niºte gâtlejuri calde. Mai în spate, arcaºii orbi îºi încordau sãgeþile fãcute din oasele altor bãtãlii ºi unse cu fiere, stând apoi nemiºcaþi pânã la croncãnitul unei ciori albe.
Copitele, cãlcâiele tuturor simþirã tresãrirea pãmântului, când acesta a fost apucat de ghearele dragonului ce a aterizat între cele douã armate. În spatele sãu, o pelerinã ardea încet, cu un foc albastru, întunecat, de gheaþã... Doi ochi priveau de sus feþele curajoase ale bãrbaþilor ce-þi vor gãsi numaidecât ultimul somn. Mâna sa dreaptã se înãlþã, iar þipãtul ciorii ce-ºi luã zborul liniºtii vãzduhul, îngheþã inimile ostaºilor, întinse aripile dragonului ºi apoi dezlãnþui strigãtul monºtrilor...
Bãtrânul deschise ochii zâmbind la nepoþii ce i se jucau în curte... Povestea din urmãtoarele seri era pregãtitã...

Graniþã între douã lumi...
---

58. I have been through some terrible things in my life, some of which atually happened.
59. Life is at best a dream and at worst a nightmare from which you cannot escape. (amândouã de Mark Twain)

Liniºte ...
Din când în când, mai ridicã capul, dar greutatea razelor de soare o adorm la loc, sau îºi mai leagãnã coada, ferind-o de umbra unui nor cu chef de glume în ceasul amiezii... Prea micã ºi poate prea verde, mica ºopârlã îºi lua doza zilnicã a somnului de frumuseþe pe capul unei statui, ce ºedea înghenunchiatã la picioarele unei sãlcii plângãcioase.

... câþiva paºi mai încolo ºi þi-ai fi înmuiat cãlcâiele în dulceaþa unui pâruaº ce se gudura printre guºile grave ale unor broaºte plictisite ...

Sub genunchii tociþi, alianþa câtorva clanuri de furnici fac planuri de cucerire pentru tãrâmul dintre cele douã coate ascuþite, unde-ºi duce veacul acum câþiva pui de pãianjen orfani de astã searã.
Foamea poate, sau niºte ciocuri gãlãgioase (cine ºtie?), alungã ºopârla, lãsând o amprentã umedã a trupului ei pe ceafa albã a acelei sculpturi centenare. Urma îi dispare tip-til, eliberând locul pentru umbra groasã a unor nori de ploaie, veniþi din nord, zgribuliþi nevoie mare ºi încãrcaþi cu tone de zãpadã. Veniserã sã plângã plecarea iernii de pe acele meleaguri, iar bunul Soare le dãdu voie sã-ºi facã metehnele pânã la apus.

... umflat de ploaia deasã, mãruntã, încerca acum sã-ºi ducã valurile timide printre ochii broaºtelor, curios de ce minunãþie o sã gãseascã acolo. Poate taina cântului de-nserat, orãcãit ce þine fãrã somn juma’ de codru ...

Raze portocalii ale unui apus înflãcãrat strãpung bolta cenuºie ºi reuºesc s-ajungã la urechile salciei, a cãror ramuri erau deja îngreunate sub povara unor noi lacrimi ce vor îngheþa numaidecât la atingerea rece a întunericului de peste noapte. Cerul era bine învelit astã searã cu o pãturã prea groasã ca sã mai spere ele sã vãdã curba linã a semilunei.
Salcia tremurã la ºoaptele primite ºi le scuturã pe toate, umezind coastele statuii, ºiruaie curgând acum, pe sub ea sau pe ºira spinãrii, la vale, pânã pe ceafã, pe sub bãrbie, adunându-se în palmele fãcute cãuº, într-un lac al amãrãciunii ...

... se lasã acum legãnat de pietre, de ale sale maluri. Cascã odatã, încã odatã ºi adoarme într-o altã liniºte, menitã sã ducã-n spate vise ºi coºmaruri ...

Vârfurile crengilor trezesc uºor statuia, cu a lor mângâiere tandrã ºi plinã de o grijã frãþeascã...
Mai jos, asaltul furnicilor se sfârºise victorios. Totul se derula conform planului ales de Marele Consiliu; construcþia unui nou oraº deja începuse. Rãsãritul încerca sã-þi desprindã pleoapele, iar vântul împingea cu greu, înapoi în vârful munþilor, norii ce prinseserã gustul acestor coline. Cãldura acelei zile îºi fãcea simþitã prezenþa, pocnind cu ale sale degete scoarþa salciei, încercând sã-i usuce ridurile adânci. Printre firele de iarbã, aceaºi ºopârlã se-ndrepta spre locul ei preferat, încercând sã nu calce vreo furnicã grãbitã.

Zburând pe coate ºi genunchi ...
---

4. Îmblânzirea unui somn cere mai multe nopþi, ploi ºi dor.

Acest topic a fost editat de Data'q: 24 Apr 2007, 01:38 PM

tot Ileana Vulpescu ?

Curioasa reteta , mai ales alaturarea a doua ingrediente 'explozive', ploi si dor ... nu stiu in ce masura poate da rezultate .

Ce am scris cu indigo, nu cu purpuriu (purple), e din capul meu ºi sunt cele mai criptate chestii din jurnalul ãsta...

Ingredientele "ploi" ºi "dor" trebuiesc luate separat, una fiind factor fizic (natura), cel mai plãcut pentru mine, celãlalt emoþional (suflet)... La fel ºi noaptea, aparþine unei alte "mulþimi" (timp). Dar intersecþia lor face ca o amintire, experienþã sã rãmânã încrustatã într-un toiag...

Acest topic a fost editat de Data'q: 24 Apr 2007, 08:32 PM

Fire de iarbã îi mângâiau nasul bãlþat ce se îmbãia în parfumul unor flori mici ºi albe, din apropiere. Degetele-i rãsfirate îºi fac loc printre franjurile covorului verde ºi rãmân înfipte ca niºte gheare de motan rãsfãþat în pãtura ta preferatã... Liniºte... Somn...
Ochii mari ai sultanului alungã somnul, îl goneºte cât colo, la gãrzile sale. Se visase cerºetor, dormind sub cerul liber... Una dintre cadânele ce dormeau pe pernele din prejurul patului îi auzi respiraþia ºi se apropie de el, sã-i cânte domol, la ureche, un cântec de bãtãlie, pânã ce ador...
„Dormi, dormi, dormi!!! Nu mai visa cadâne ºi dormi!” Glasul greierilor încetase, rãmânând câteva broaºte sã-ºi mai cânte serenadele amoroase pe malul iazului... Gândul la cãldura zilei de mâine, la toropeala ce-i va þine pe toþi între cei patru pereþi a unei vieþi colþuroase îl îndemnã sã mulþumeascã pãmântului pentru rãceala cu care îl întâmpina...
Transpiraþia rece îi umezi cãmaºa de noapte dintr-un satin de culoarea deºertului. Ceru apã, ceru altã cãmaºã, cãzând în cele din urmã în leagãnul unui somn rãcorit de trei evantaie pufoase.
Vântul se juca printre gãurile hainelor, ascunzându-se de cine ºtie ce stea ce-i dãdea atenþie în astã noapte de mai. Oasele i se strânseserã, poate s-or mai încãlzi, dar nu... Se ghemui ºi...
ªi îºi strânse genunchii la piept... Trimise femeile în camerele lor, trase perdele din jurul patului ºi acum îºi aþintise privirea pe luciul pernei scãldate în razele Lunii.
Se întoarse cu spatele la ea... Cãci ar fi stat apoi toatã noaptea s-o priveascã ºi zãu c-avea nevoie de odihnã... Cele mai bune colþuri de stradã trebuia sã le ocupi de cum le luminau rãsãritul, chiar mai devreme. Nu mai era mult oricum pânã...
Pânã corzile unei harpe vor întâmpina cãscatul razelor de Soare. Zâmbi, cu gândul la plãcerile acestei zile ce abia se naºte… Dar nu mult, cãci un firicel de sânge alunecã din colþul drept la zâmbetului. Ultima sa imagine fu vârful sãgeþii ce-i ieºea din piept, prin cãmaºã, vârf cald ºi roºiatic…
Ca razele fiecãrei dimineþi ce-au fost ºi vor urma. Nimic nou, poate doar mai frumos, doar fiindcã e acum, nu ieri, nu mâine… Se ridicã din iarbã ºi-ºi mânã paºii spre porþile oraºului.

Cãrãri…
---

60. People have to be touched. Everybody gets touched be someone they love. (Life as a house)
---

Una din piesele din acelaºi film: Joni Mitchell - Both Sides Now
Cine cunoaºte filmul, sper cã-ºi aduce aminte scena ºi strofa cântatã acolo.