Plangi Sanja daca asta iti face bine!
Dar sa nu-ti fie frica!

Cum sa cuprind

Cum sa-Ti cuprind intreaga frumusete
Cand mintea nu-i in stare sa-nteleaga
Cum dintre-atatea mii si mii de fete
Nu-i una , Doamne, sa Ti-o stiu intreaga?

Cum sa-Ti cuprind intreaga-ntelepciune
Cand gandul meu nu poate sa ajunga
Mai sus de cer si lutul se opune
Si din cuvant se face-o noapte lunga?

Cum sa-ti cuprind intreaga bunatate
Cand inima mi-e cat un pumn de mica
Si intr-o cusca de pamant se zbate
Si tremura de moarte si de frica?

Si cum sa vad cand nu am ochi sa vada
Cand nu-s destui in ei sa mi Te prinda
Si-o panza mare, groasa de zapada
Mi-acopera lumina din oglinda?

Si ce-ar putea sa stie un graunte
De marea mare-n care-i pus sa fie
Ce stie praful ce-i acela munte
Ce stie clipa cat e-o vesnicie?

Cum sa cuprind ce-i fara de masura?
Cum sa-nteleg ce este-n mii de fete?
Vorbeste-mi, Doamne, gura catre gura
Raspunde-mi, Doamne, cand Iti dau binete!

cu drag
sanja-adriana

Da-mi mana Ta

Se lasa noaptea, umbrele grele
Patrund in casa, stau si astept
Din varf de munte coboara stele
Luna-mi aprinde raze pe piept

Adie vantul, intra-n odaie
Canta un greier, eu il ingan
Se-aude-un tipat de cucuvaie
Bate-a visare ceasul batran

Scartaie-o poarta, nimeni nu trece
Fosneste noaptea in jurul meu
In casa mica , alba si rece
Stau langa luna alba si eu

Deplina-i noaptea, adanca-i tare
Miroase-n frunze a busuioc
E ceas de veghe si de-nchinare
Plang licuricii lacrimi de foc

Da-mi mana Ta Da-mi mana Ta
Da-mi mana Ta Da-mi mana Ta
Da-mi mana Ta Sa pot zbura
E tot ce-Ti cer Cu Tine-n cer

Da-mi mana

Ma uit la cer dar stele nu-s
La rasarit si la apus
Ma uit apoi la nord si sud
De roua mi-e vestmantul ud

Nici adiere nu-i de vant
Tarzie-i noaptea pe pamant
Si de-ntristare tac si eu
De roua mi-e vestmantul greu

Ma uit la nord si iar la est
M-apasa cerul de azbest
Si teama mi-e ca nu ma vezi
Cand plang cu roua prin livezi

Mi-am pus pe inima un semn
De spini, de sange si de lemn
Ma duc pe drum si drumu-i lung
Da-mi mana, Doamne, sa Te-ajung!

sanja-adriana

Tăcerea ploii

Plouă de multă vreme în tăcere,
Se-aud in geam doar stropii în cădere,
Ce ne măsoara, cadenţat şi rece,
Tăcerea grea si timpul care trece…

Şi nu mai ştiu de câtă vreme plouă.
Mă uit la ceas şi văd că este două,
Dar nu mai ştiu dacă e zi sau noapte,
Căci ploaia asta rece ne desparte.

Aş vrea să cred că ploaia e de vină
Că nu-mi mai simt demult inima plină
Şi că te vad atât de rar… şi trist…
Şi nu mai ştiu nici eu dacă exist,

Sau dacă sunt doar o închipuire
A celei ce trăia doar din iubire,
Iar tu… eşti doar o umbră dintr-un gând,
Ce a căzut cu ploaia pe pământ…

Şi nu mai ştiu dacă suntem tot noi,
Copii frumoşi ce alergam prin ploi,
Sau suntem doi străini tăcuţi, ciudaţi,
De viaţă si de ploaie speriaţi…

Două fiinţe mute, în tăcere,
Doi stropi de ploaie rece în cădere,
Doi stropi ce se vor sparge de pământ,
Doi stropi ce nu s-au întâlnit nicicând…

Încerc să te zăresc măcar în vis,
Prin ploaia ce se cerne din abis,
Să-ţi dau deoparte stropii de pe frunte,
Să-ţi răscolesc şuviţele carunte,

Să-ţi mângâi chipul trist şi rătăcit
Şi poate-ţi aminteşti că m-ai iubit
Şi dacă vrei şi încă mă iubesti
Cred c-ai putea şi ploaia s-o opreşti…

Şi dacă vrei şi încă mă iubesti
Cred c-ai putea şi ploaia s-o opreşti

frumos spus Dolcenera

multumesc frumos, Sanja

si inca o incercare

flash

poem scânteietor

iubitul meu
astăzi e toamnă
şi vreau să-ţi spun
că te iubesc
uite mâna mea
ţi-o ofer
după un an şi mai bine
de stat cu tine
în căminul pentru stagiari
hoinari

iubite
ce ochi albaştri ai
aici, în camera de carton
încălzită până la incandescenţă
de sârma de foc a reşoului săpat într-o bucată de bca
flăcările de sârmă desenează pe chipul tău
baraje năvălite
de ape dezlanţuite
doar ochii tăi rămân albaştri
chiar şi atunci când curentul se ia

iubire
să ne grăbim
e deja unu jumate
şi poate
ajungem până la două
şi poate
avem noroc să nu mai plouă
şi vreau
măcar un zâmbet să rămână
din ziua în care
eu sunt o zana şi tu
ai o floare

hai, dragul meu
mai iute căci la două
curentul se opreşte
chiar dacă plouă
şi fotograful fericirii noastre
va da indiferent din umeri
şi va spune
pentru imortalizare
veniţi mâine

omul meu drag
acum o mie de ani
si mai bine
ceasul a rămas în urmă
şi am ajuns târziu
mână în mână
la fotograf
curentul era luat
şi am pierdut
iremediabil
trist
şi irepetabil
ziua în care
eu eram zana
şi tu aveai o floare

Amintiri din casa mortii

O picatura de nor
cade
pe mine
pe tine
nu e calda dar pasarile isi au caldura lor
Hai diseara
hai si ma du
dincolo de ploaia
ce curge
intruna

2

Bunicul meu avea
bocanci dati
cu crema maro
De opt ani
ii purta
ca sa li se
inmoaie pielea
Hai, taticule
hadeti, fratilor
haideti sa cumparam fiecare
mai multe ziare
sa ne tina de cald
pentru drumul
ce
ne sta
inainte

3

Nu ma lega de mana
ca-mi creste o aripa si
ma doare
Erau pomi fructiferi
mere si peri
si cirese erau
Luati zmeura
de prin tufisuri
si dati-mi-o mie...
Bunicule,
Mamico,
Bunicule, bunicutule
fugi,
fugi,
Fug.
O ploaie rotunda
mi-adulmeca mirosul
de boala

4

Copacilor,
Minunatilor,
Fermecatilor
Dumnezeu a creat omul cu cinci
degete
Veniti la mine
in casa
sa va incalziti
v-am preagatit un fir de lumanare
de la Floarea lumanarica
de la biserica adusa
sa nu va arda

5

Nu te cocota
acolo unde
numai cucuveaua
se pune
ori gainile si cocosii
japonezi
Ati auzit de ei?
Ia o floare micuta
si pune-o la
fereastra
sa se vada mai bine
ziua ce
vine

6

Un copac
cat e de inalt
si tot se asaza pacatul
pe el
Ma dor picioarele
amandoua
mi le-au strans
cu o funie subtire
subtire
Lacrimile mele
curg
Au plecat
au plecat copiii
de langa mine
Au plecat toti acei
cu manute de zana
si pantofi
fata pata

7

Au!
Vai voua copiilor
ce n-aveti nimic
in buzunare
si nici nu puteti sa
ramaneti aici
spre bucuria celor
ce v-au facut
Vai, voua
ce nu veti cunoaste
iubirea pamantului
si lemnul de
brad...
Am fost fericita sa
cad


si asa a murit mama mea