Pur si simplu nu stiu ce s-a intimplat ca acest mesaj a fost postat de patru ori . Mi-a cazut netul ... iar cind m-am reconectat am vazut ce s-a intimplat .
Scuze.

Acest topic a fost editat de exergy33: 22 Nov 2006, 01:58 PM

Acest topic a fost editat de exergy33: 22 Nov 2006, 01:52 PM

Buna seara, inspirata Exergy!

Iar m-am ratacit pentru ca:

Azi am fost numai genunchi
Şi am întors visul din drum
Sã-mi facã tâmpla mãnunchi
Şi glezna s-o prefacã-n scrum.



Zile senine sa ai!

Frisky ,

unii trecatori lasa urme usoare de pasi, altii dire de apa si de noroi iar cite unii silabe rasucite in versuri , ... furtuni de culori care se izbesc cu indirjire de tarmuri inexistente, sau ecouri prizoniere pe un portativ fara de cheia sol ... iar in final , mai repede sau mai tirziu , toti ajung la destinatie.
Mi-ar placea sa ascult Un trecator grabit ... pacat ca nu am melodia asta .

As avea o mica rugaminte la Mihai... nu s-ar putea sterge oare cele trei mesaje care au fost (re)postate din greseala ?
Daca da,atunci multumesc anticipat.

Înafară de asta nu-mi vine altceva în minte. Este doar un fragment.

Fantasee,multumesc pentru link.
Ai fost foarte rapida .
Intre timp am primit piesa prin mail.
E un sentiment placut sa stii ca exista persoane care vor sa te ajute si sa-ti faca o mica placere , chiar fara sa te cunoasca 'in carne si oase' ...
Piesa se cheama Un actor grabit ... nu un trecator grabit .
Nu stiu unde mi-a fost capul.

De la albastru de Voronet ... la albastru de Isfahan.




Minastirea Voronet - "s-a înălţat , din ordinul lui Ştefan cel Mare în trei luni şi trei săptămâni ale anului 1488, din 26 mai până în 14 septembrie."
Cred ca este cea mai cunoscuta minastire , nu numai din Bucovina , ci din intreaga Romanie . A fost numita Capela Sixtina a Orientului.
Una din cele mai reprezentative fresce este cea intitulata Arborele lui Iesei , pictata pe un fond de un albastru inconfundabil .


Mai demult am cunoscut o japoneza , sotia unui iranian .
Cind am spus numele Romania , ea mi-a zimbit, si cu un puternic accent strain mi-a zis cinci cuvinte. A inchis pumnul, si pentru fiecare cuvint rostit desfacea cite un deget.
Pentru Moriko , Romania era codificata in aceste cinci cuvinte : Voronet , Delta Dunarii, Nadia , palinca si Gheorghe Zamfir.





Moscheea Albastra - Blue Mosque este cunoscuta sub diferite nume , ca de exemplu Moscheea Shahului - Shah Mosque sau Moscheea Imamului - Imam Mosque , nume capatat dupa revolutia din 1979 .
Ea a fost construita in timpul dinastiei safavide , constructia intinzindu-se din 1611 si pina in 1638.
Intreg ansamblul arhitectural este amplasat in celebra piata Naqshe Jahan din Isfahan/Esfahan.
Moscheea a fost ridicata din ordinul lui Shah Abbas, cel mai important reprezentant al dinastiei safavide , contemporan cu Matei Basarab in Muntenia si Ieremia Movila in Moldova ... sper sa nu fi gresit.

Acest topic a fost editat de exergy33: 24 Nov 2006, 04:46 PM

Mă bucur că am reuşit să-ţi fiu de folos ... iar acest albastru este fascinant. Albastrul şi verdele au o magie anume, ai observat?

Ai dreptate Fantasee.
Alaturarea de albastru turcoaz si verde smarald , punctata de negru , alb ,sau galben , produce niste efecte aproape hipnotice.
Imaginea se intipareste cu o precizie uimitoare in memorie .

Exemplificare : un mozaic lucrat de mesterii din Isfahan .

...... ......

PSEUDO - HAIKU



Dacă toamna
nu ar fi avut chip,
atunci nu aş fi stat , ore întregi,
faţă în faţă cu ea,
Privind-o.

PSEUDO - CATRENE



Respirînd adînc, aştept ziua ce va veni
să mă scufund în ea ca în uitare,
şi printre secundele ghilotinate în orologii pustii
să mă strecor zîmbind , total nepăsătoare.

Şi zidindu-mă încet în picaturi de uitare
să mă cern ritmic peste umbre de vis,
să şterg tot ce-am simţit şi tot ce mi se pare ,
tot ce-am respirat, ce-am rîs, sau ce-am zis.

Apoi eliberată de tot şi de toate
să mă-nfăşor în arama toamnelor tîrzii,
pregătită să fiu să plec pe neaşteptate
din lumea celor morţi în lumea celor vii.

Ninge cu fulgi atit de marunti si sticlosi incit am senzatia ca in curind ca vom fi ingropati sub o patura din pudra de sticla .

PLOUĂ ÎN ZODIA BALANŢEI




Plouă .
Ploua acum , în zodia Balanţei .
Apa se scurge încet
pîna la temeliile tămăduitoare ale somnului -
inundînd visele .
Iar eu simt cum mă cuprinde vîrtejul ;
însă nu ştiu
daca strînsoarea în care mă zbat
e îmbrăţişarea ta
sau e apa rece din jur .
Ştiu doar atît , că dacă vreau sa ies
din vortexul sufletului tau ,
trebuie sa mă scufund
în adîncul cel mai adînc .
Cel mai adînc .

Minunata semnatura!

Aici in tara zapada e sub lacatul norilor. Sper ca macar de sarbatori sa fie sloboda sa straluceasca pe varfurile muntilor...
Mi-e tare dor de veselia glasurilor sparte de bulgari pufosi.

Frisky, eu am norocul sa traiesc intr-o zona in care ninge abundent.
Acum sint undeva in nord , la granita cu fostul Azerbaijan sovietic ... dar relativ aproape de marea Caspica .
De multe ori frigul scapat din frigiderul natural al muntilor Azerbaijanului se amesteca cu umezeala marii caspice ... nu as dori nimanui sa simta pe pielea lui efectul acestui amestec.
... dar azi a fost soare , aerul a fost destul ce cald ,iar cerul incredibil de senin , de un albastru rarefiat ... aveai impresia ca nu se mai termina , ca privesti intr-un "adinc pe vericala" , insa de jos in sus.
Probabil ca privind un astfel de cer , cineva , intr-o zi ... a inventat expresia adincul cerului .

o imagine care-mi place .



A winter view of Damand Mountain, Mazandaran province (Photo by Oshin D. Zakarian)

Acest topic a fost editat de exergy33: 4 Dec 2006, 10:41 PM

Superb

Vrei sa facem schimb?? O mana de zapada contra camion de caldura!!

Daca nu crezi....uite aici:

Regards...

Sorin.

Cu adevarat superb, exergy!

Drept multumire iti trimit si eu o iarna, imbracata inca in haine de toamna, din Bucovina.

@Frisky
Poti sa ghicesti ce mi-a captat atentia in imaginea trimisa de tine ? ... sirmele intinse intre stilpi ... seamana cu niste ghirlande .
Nu stiu ce parere au avut cei care au privit-o , insa eu am impresia ca aduce cu delicatetea si finetea stampelor japoneze . Si poate de aceea mi-a placut .

@SORIN
Are si desertul frumusetea lui ... sint convinsa ca ai avut de multe ori ocazia sa o vezi cu ochii tai.
Si cum ziceai ca se numesc 'masinutele' acelea ... ?

ATV-uri

Frumos desertul, dar o mana de zapada ar fi super acum

Sorin.

Ideea că ceilalţi vedeau în mine unul ce nu era eul pe care-l cunoşteam — unul pe care doar ei îl puteau cunoaşte, privindu-mă din afară cu ochi care nu erau ai mei şi care-mi creau un aspect destinat să-mi rămână mereu străin, cu toate că exista prin mine, cu toate că era al meu pentru ei (un „al meu” deci care nu era pentru mine!), o viaţă în care, cu toate că era a mea pentru ei, eu nu puteam pătrunde — ideea aceasta nu mi-a mai dat pace.
Cum să-l suport în mine pe străinul acesta? Străinul acesta care eram eu însumi pentru mine? Cum să nu-l văd? Cum să nu-l cunosc? Cum să rămân condamnat să-l port mereu cu mine, în mine, la vedere pentru alţii, în timp ce pentru mine nu?

Luigi Pirandello - Unul, nici unul, si o suta de mii.

...n-as fi ghicit...mie mi s-a parut amuzanta si elocventa scena taifasului celor doi tarani insotiti de oite, ca de niste caini de rasa. Natura ca personaj principal ii priveste ingaduitor, ocrotindu-le trecerea si...sporovaiala. ( suna a comentariu literar de clasa a VI-a )

Luigi Pirandello - "caietele lui serafino gubbio, operator unul, nici unul si o suta de mii" Ma uit acum la ea si la data la care am cumparat-o: 13.03.1986. Am deschis-o la o pagina unde a ramas ca semn de carte o dama de trefla...ciudat, ma chinui sa-mi amintesc de ce am abandonat lectura tocmai aici

Daca te opresti sa te uiti la unul care se ocupa cu cel mai simplu si obisnuit lucru din lume, daca il privesti in asa fel incat sa ajunga sa creada ca noua nu ne este clar ce face el, ba chiar poate sa nu-i fie clar nici lui, asta poate fi deajuns ca siguranta lui sa i se clatine. Nimic nu tulbura si nu deconcerteaza mai tare decat doi ochi goi care arata ca nu vad sau ca nu vad ceea ce vedem noi.
"De ce te uiti asa?"
Si nimeni nu se gandeste ca toti ar trebui sa ne uitam mereu asa, fiecare cu ochii plini de spaima propriei singuratati fara leac.

Cred ca stiu acum de ce...

Lectura placuta in continuare, draga exergy!

Frisky ,
am sa continui dialogul folosindu-ma de alte doua citate ... primul referitor la actul de a vedea realitatea.

Dac-ar exista în afara noastră, pentru mine şi pentru voi, dacă ar exista o doamnă realitate a mea şi o doam­nă realitate a voastră, egale între ele şi neschimbate. Dar nu există. Există în sinea mea şi pentru mine o realitate a mea: aceea pe care mi-o acord. În sinea voastră şi pen­tru voi e aceea pe care vi-o acordaţi. Dar ele nu vor fi niciodată aceleaşi nici pentru voi, nici pentru mine.

Al doilea citat e o mica nestemata filozofica .

A, voi credeţi că doar casele se construiesc? Eu mă construiesc mereu şi vă construiesc şi pe voi, iar voi faceţi la fel. Şi construcţia durează atâta timp cât nu se fărâmiţează materialul sentimentelor noastre şi cât durează cimentul voinţei.

Mi-a placut mult felul in care Pirandello incearca sa spuna ca oamenii cu care ne intersectam existenta, vor face parte din Realitatea noastra interioara atita timp cit intre noi si ei vor exista niste sentimente , de fapt caramizile cu care ne cladim acea realitate . Faramitarea sentimentelor echivaleaza cu darimarea edificiului, cu moartea personajului ... personaj care iese de pe scena realitatii ...
Cimentul vointei e si el important.
Uneori acest ciment poate alipi sentimente false ... pentru ca uneori, unii dintre noi ,vor cu tot dinadinsul sa vada ceva ce de fapt nu exista . Si cu acest liant isi construiesc o realitate de moment pe care doar ei insisi o percep ca fiind adevarata.

Presupun ca ai inceput sa recitesti cartea . Daca da , ... atunci lectura placuta.

Acest topic a fost editat de exergy33: 7 Dec 2006, 05:34 PM

...

A te cunoaşte înseamnă a muri. Dumneavoastră staţi şi vă uitaţi atâta în oglindă, în toate oglin­zile, deoarece nu trăiţi; nu ştiţi, nu puteţi sau nu vreţi să trăiţi. Vreţi să vă cunoaşteţi prea mult, şi nu trăiţi.

Pirandello

E cel mai frumos lucru pe care l-am citit la acest sfirsit de an.

Frumos. Asa e. De asta eu nu mi-am mai cumparat oglinzi (mari).

Frumos ...dar cum facem cu oglindirea din ochii celorlalti, caci :
...toate privirile acelea imi creau o imagine ce nu era nici pe departe aceea pe care o stiam eu, ci o alta pe care nu puteam nici s-o cunosc, nici s-o impiedic, nu numai ca-mi venea sa zic, dar si sa fac, sa fac nebunii, sa ma dau de-a dura pe strazi sau sa trec in pas de dans, facand cu ochiul aici, scotand limba si strambandu-ma dincolo...In schimb, mergeam serios, extrem de serios, pe strada. Si chiar si voi, ce frumos mergeti cu totii, atat de seriosi...
acelasi Pirandello

Frisky , vad ca te-ai prins in joc ...

Oglindirea in ochii celorlalti este cea care ne deviaza drumul , de la libertate la autocenzura.
... ce s-ar fi intimplat daca oamenii, in loc sa mearga seriosi pe strada, ar sari intr-un picior, ar fluiera, s-ar roti in pasi de vals, ...?

Ce se intimpla cind ei nu o fac? ... eu cred ca in acele momente se moare cite putin ... putin , dar totusi mult , ... masurat pe scara microscopica a orgoliilor marunte , de oameni mari.

Si ma reintorc la subiectul oglindirii .

— Vă apropiaţi de o fereastră; priviţi lumea; credeţi că e aşa cum vă apare. Vedeţi jos, pe stradă, lumea trecând, mică în viziunea dumneavoastră, care e mare, de la înălţimea ferestrei la care staţi. Nu puteţi să nu simţiţi măreţia aceasta în sine, deoarece, dacă un prieten trece pe stradă, acolo jos, şi-l recunoaşteţi, privit aşa, de sus, nu vi se pare mai mare decât un deget. A, dacă v-ar trece prin cap să-l strigaţi şi să-l întrebaţi: „Spune-mi, te rog, cum îţi par, aşezată aici la fereastră?” Nu vă trece prin cap, deoarece nu vă gândiţi la imaginea pe care şi-o fac cei ce trec pe stradă despre fereastră şi despre dumneavoastră, care priviţi de acolo. Ar trebui să faceţi efortul să vă detaşaţi de dimensiunile pe care le acordaţi realităţii celor ce merg acolo jos şi care trăiesc pentru o clipă în viziunea dumneavoastră vastă, mici trecători pe o stradă.
... tot Pirandello .

Pentru coperta romanului Unul, niciunul si o suta de mii a fost aleasa o pictura de Rene Magritte , La Reproduction Interdite .
Reprezentativa.

da, Exergy...si prinsa zi de zi intre una, nici una si o suta de mii de oglindiri, nu-mi pasa pentru ca:
...eu mor in fiecare clipa si renasc din nou fara amintiri: viu si intreg, dar nu in mine, ci in orice lucru din afara. si...
...sunt viu si nu termin. Viata nu se termina. Si nu are habar de nume, viata. Copacul acesta, suflu tremurator de frunze noi. Sunt copacul acesta. Copac, nor: maine carte sau vant: cartea pe care o citesc, vantul pe care il sorb. Raspandit in afara, vagabond.
...frumoasa "fara incheierea" lui Pirandello

Zile cu oglindiri bune...in apa unui lac, in ochii celor care te iubesc, in vitrina impodobita de sarbatori...iti doresc!

Multumesc mult Frisky
citind citatul ales de tine mi-au venit in minte aceste versuri :

Zgomotul pasilor apei

Viata este o traditie agreabilă
Aripa vietii e la fel de largă ca si moartea
Viata este o săritură de mărimea dragostei
Viata nu e ceva anume,
O punem pe mantia obiceiului
Si uităm.

( Sohrab Sepehri )

After

Privesc la tastatura computerului ca la clapele unui pian, ... sint suficiente citeva atingeri ca sa aud primele acorduri ... nu acorduri muzicale, ci acorduri intre cuvinte si simtaminte.
Le ascult curgerea dintr-un cuvint in alt cuvint si-mi place sa ma las captivata de muzicalitatea ascunsa in silabe, a silabelor rasucite in cuvint, si a cuvintelor ancorate in propozitii.
Acum ascult o suita in "R" major :
renuntare , revedere , rost , regret , rugaminte , raspuns , ratacire , redefinire, risc , ridicol, rol ,raceala , rupere , razlet, raminere ...

Ultimele acorduri din After The Rain aluneca incet pe pereti, pe lucrurile din camera , pe gindurile mele suspendate parca in aerul verde ... si simultan cu muzica lui Ottmar Liebert totul se scufunda intr-o furtuna surda ... undeva fulgera , lumina sfisie tacerea ... in cuvinte fara sens.

Nu ma intreba de ce aproape toate gindurile mele razlete duc la tine , caci intrebarea ta va ramine fara raspuns .



(fotografie de Michael Bath - Australia)

Mă faci să îmi fie dor, fără să ştiu de ce anume.

... cred ca aceasta e cea mai profunda stare de dor

Cautari - fragment




"De ce simt o nelinişte interioară îngrozitoare ? De ce mă agit pentru fleacuri pe care alţii nu dau doi bani ? Ce caut eu aici? De ce reacţionez ca un bolnav psihic sau ca un retardat la fapte şi întâmplări care ar trebui să le consider normale? De ce mă pierd în amănunte fără sens? De ce îmi pun atâtea întrebări? E o stare de fapt care durează de prea multă vreme (ani din viaţă) şi ar trebui să iau măsuri. Caut mereu să explic fiecare lucru şi cer explicaţii pentru fiecare lucru, naturii , oamenilor, oricui.

Poate că e devină formaţia mea de cercetător pentru faptul că îmi pun întrebări prea multe. Sau poate stress-ul populaţional este cauzatorul neliniştii mele interioare inexplicabile. Kaderov, un biolog rus, scria prin 1924 despre migraţia inexplicabilă a unei populaţii uriaşe de veveriţe din taigaua siberiana spre vest, populaţie care a sfârşit prin a se îneca în mare în mod voluntar. Sinucidere în masă se numeşte asta. Cauza ? Pentru că orice trebuie să aibe o cauză, aici e vorba de densitatea prea mare de indivizi pe unitatea de suprafaţă care a indus ceea ce în biologie este cunoscut sub numele de stress populaţional. Sunt prea mulţi feromoni în aerul pe care îl respiră exemplarele respective. Asta face ca funcţiile ce determină acţiunile reflexe să fie alterate. Sunt şi câteva specii de şoareci de câmp care tot prin sinucidere în masă raspund la stress-ul populaţional. Se omoară între ei. Totul începe prin agitaţie şi sfârşeşte prin baie de sânge. Altfel nici o „turmă” de vulpi ori pisici sălbatice nu i-ar putea dovedi. S-ar înmulţi peste măsură şi ar fi o catastrofă. Sistemul per ansamblu are mecanisme pentru reglare. La nivel de individ însă se înregistrează cea mai absurdă contradicţie pentru spiritul de conservare.

La oameni se pare că înregistrăm acelaşi fenomen: la populaţia urbană rata sinuciderilor este de 4 la mia de locuitori în timp ce la sate este de 0,1 la mia de locuitori. Asta e una din formele de reacţie la stress-ul populaţional, la care se adaugă bine înţeles alţi factori. Gândindu-mă la asta mi-am pus în urmă cu ceva vreme întrebarea dacă nu sunt pe cale să devin unul dintre sinucigaşi , iar neliniştea interioară nu e cumva decât primul pas. Nu! Dar am constatat că dacă la un moment dat în viaţă unui om îi e dat să sufere nişte decepţii, el devine mai sensibil decât ceilalţi la fenomenul s.p. Unii dintre aceştia se închid în casă creîndu-şi propriul univers în care nu sunt obligaţi să respire feromonii aglomeraţiei, alţii se refugiază în băutură, alţii în droguri incercând să deformeze simţurile, alţii se internează în clinici specializate, alţii se retrag în activităţi care îi duc mental departe de locul în care se află fizic, alţii se sinucid……eu plec în deşert. Acolo e linişte şi lipsesc cu desăvârşire elementele stress-ului populaţional. Altfel nici nu pot să-mi explic faptul că deşi acolo stau nespălat zile la rând, îndur sete şi foame şi oboseală cum mă întorc în aglomeraţie la scurtă vreme mi se face din nou dor de locurile alea şi îmi doresc să mă refugiez acolo."

Razvan Popescu - cercetator roman in Africa

DE VEI AVEA CURAJUL



Stăm ascunşi înlăuntrul vieţilor noastre
Într-o prelungită şi dulceagă hibernare,
Fără de anotimp , fără de finalitate,
Înşiruire de secunde oarbe ... aşteptare.

Din cînd în cînd singurătatea cade în stropi verzi
Peste gîndurile noastre desculţe , într-o cernere lină,
Acoperind-le cu un strat subţire de speranţă sidefată
Vindecînd astfel cicatricile zilelor ce au să vină.

Condamnat vei fi să strivesti sensul ascuns al cuvîntului Doi ,
De vei avea curajul ca să ieşi din vizuina existenţei tale,
Căutînd , rătăcind , întrebînd ...singur te vei trezi ,
Veghetor la poarta imposibilului, veghetor al tainelor sale .

(Elise Tomlinson - Open to the Sea )

... nu stiu daca e vorba atit de profunzimea cunoasterii , cit de tendinta de a compara pe cei de linga noi cu modul nostru de a fi, de a gindi sau de a simti Fara sa vrem devenim un etalon .

[...] ratiunea vede numai o parte din realitate ,iar 'inima' partea ramasa, sau complementara . M-am intrebat deseori care din ele greseste mai mult in aprecieri ?
Care din ele are tendinta de a ierta sau de a trece cu vederea? ... de ce o face?

Nu cred ca putem cunoaste in detaliu cauzele reactiei celor din jurul nostru , insa o apreciere aproximativa si de ansamblu o putem face
De multe ori ne punem intrebari de genul : de ce a zis -X- asta ? ... de ce s-a comportat -Y- asa? ... de ce -Z- nu ma ia in serios ?... si alti 1001 de "de ce"

Poate ca ar trebui sa ne punem si altfel de intrebari , cum ar fi : de ce m-am comportat asa fata de - X- ? ... de ce nu am raspuns la provocarile lui -Y- ? ... ce ma face sa fiu atit de indaduitor/ingaduitoare fata de -Z- ?
Pe scurt , ar trebui sa ne intelegem pe noi insine in raport cu lumea ... sa gasim motivatia ascunsa a propriilor noastre actiuni, reactii, frustrari, dorinte, esecuri, realizari, scopuri, etc .

Cine suntem noi de fapt?
Dificila intrebare

Nu cred ca poti avea nostalgia largului fara ca sa te simti iremediabil legat de tarmuri .

Am pus in prectica aceasta varianta. Apar noi intrebari. Incercand sa intelegi lumea e ca si cand ai lasa garda jos si incasezi o luvitura in plin.