Nu-mi vine sa cred ca sunt asa bucuroasa.
Stiu ca voi fi mereu a greierasului. Nimic nu ma va face sa uit promisiunea facuta si cred ca si daca mi-as dori n-as mai putea altfel. Dar nu, nu-mi doresc. El va ramane acolo desi nu a putut sa-mi fie si prieten
Insa maine vine un prieten, singurul prieten care l-am avut cu adevarat in toti anii, singurul om pe care n-am mai putut sa-l iubesc dar... a fost sa-mi fie mereu alaturi. Maine vine SS. Omul asta m-a invatat multe despre mine si despre oameni. L-am urat cand imi "reprosa" ca alerg dupa himere. Era si rautate si adevar in ceea ce spunea. El era acolo, imi aducea un ceai, mergea dupa medicamente, ma ducea si ma aducea de la birou daca eram obosita. Apreciam asta, ii multumeam sincer apoi... fugeam in bratele greierasului. Nu-l iubesc, pe Omul asta, cu cat ma gandesc mai mult stiu ca desi am avut atatia prieteni... m-am indragostit o singura data. Asta ma paralizeaza uneori...
Dar acum nu conteaza. Il astept ca pe un prieten drag care mi-a lipsit atat de mult si stiu, stiu ca maine seara insula va fi altfel.

N-am mai scris de ceva vreme. Insula sta insa cuminte si ma asteapta ca pe oricare din musafirii ei dragi… Casuta de piatra pastreaza racoarea zilelor de primavara desi termometrul ne situeaza in plina vara torida.
Astazi, aproape fara sa ma gandesc, am rupt dintr-o gradina un trandafir galben pal cu o usoara tenta roze L-am asezat intr-o ulcica de lut la loc de cinste pe pervazul cu muscate


Am iesit sa ma plimb prin cetate cand soarele si-a mai domolit razele. La lasarea intunericului aerul s-a mai racorit si pomii isi lungeau gratios umbrele pe ziduri. Se auzeau frunzele fosnind in adierea firava a vantului si, uneori, cantecul greierilor care ma facea sa tresar. Simteam cum imi iau foc obrajii, ca la o prima intalnire si cu ochii stralucind de lacrimi, priveam razele lunii cum poleiau cu argint turnul Domului. Era atat de frumos incat fara voie gandul mi-a zburat... Am inchis ochii minute bune ca noaptea sa nu poata citii in ei ceea ce simt, apoi i-am deschis si-am grabit pasul pe aleia catre casa.

... se apropie miezul noptii si am iesit cu o cana de cacao in mana, in curtea din laterala casei. Cat mi-as fi dorit sa pot sadi aici iarba si flori marunte, colorate. Cat mi-as fi dorit albastrul cerului oglindit in ochii aceia albastri... Un colt de cer senin si o steluta mica mica si timida stralucind numai pentru noi. Oare am sa ma mai intalnesc cu diminetile racoroase intr-o gradinita cu ciresi… am sa simt iar sarutul ierbii udate de roua pe picioarele desculte…

Noapte buna insula mea, noapte buna greieras iubit!



Acest topic a fost editat de anushca: 28 May 2007, 12:26 AM

Culorile insulei mele la sfarsit de mai

Foarte frumos.

Ma bucur ca ai zambit, Domnita!


Nu stiu de ce o lauda angajeaza mai mult decat o injurie. Judecatile noastre sunt gratuite si patimase?

Imi spunea cineva astazi ca nu se poate vorbi despre ideile mari cu bucataresele. Si asta-i adevarat dar... o idee seamana cu un pui in frigare... intors invers iti pare altul. Ramana vesnica placere de a-l manca: pentru fiecare fata, iti lasa gura apa... intr-un fel anume. Gastronomie cu... alte obiecte

The 'main' cast list is Bruno Pelletier (the poet), Daniel Lavoie (the priest), Garou (Quasimodo) , Helene Segara (Esmeralda) and Patrick Fiori (the soldier).


Notre Dame De Paris song 1 Le Temps des Cathedrales

Notre Dame de Paris act 2 song 18 Vivre

Notre Dame De Paris Track 4 Bohemienne

Notre Dame De Paris song 13 Tentative D'enlevement

Notre Dame De Paris song 8 pope de fools

Notre Dame de Paris act 2 song 8 Phoebus

Notre Dame de Paris song 19 Belle

Cand a inceput povestea cei 6 soldatei de plumb, frumosi si mandri in uniforma lor, se credeau preferatii lui Alexandru. Ii fusesera daruiti de Craciun. Stateau alaturi de altii ca ei si asteptau mana care sa-i scoata din anonimat.

Trebuie sa spun ca si printre soldateii de plumb sunt simpli soldati si altii care viseaza la glorie. Acestia din urma, printre care erau si cei 6, au planuri mari, strategii inalte... dar si le pot duce la indeplinire numai daca cineva ii duce „pe campul de lupta”. Cei 6, care se credeau norocosi, fusesera alesi pe spranceana si credeau in steaua lor norocoasa. O fata ii privise pe furis intr-o seara, cand oamenii mari erau la culcare. Asa a observat ca infanteristul italian si muschetarul elvetian erau cei mai nervosi si negresit si-ar fi dat viata fara sa clipeasca, un francez, cu palaria ca de Napoleon, si un neamt, stateau calmi si impozanti punand la cale o strategie fulger, iar un rus si un alt francez (putin cam cracanat) parca straluceau de incantare cand isi explicau unul celuilalt cum se vor arunca in lupta cu armata dusmana. Mai erau o multime de soldatei falosi -avand aura de conducatori- dar hotararea si curajul celor 6 au facut-o pe fata sa-i socoteasca cei mai buni pentru a-i alatura armatei lui Alexandru.

Cum spuneam: in ziua de Craciun, fata i-a daruit domnisorului, iar acesta a parut a-i adopta bucuros, numai ca...

Numai ca lunile au trecut si Alexandru a uitat de ei. Acuma sunt, intr-o cutie, purtand batalii doar cu panzele de paianjen care vor sã invadeze raftul cartilor favorite…Soldatelul neamt se odihneste pe o piatra cazuta din cer la sfârsitul toamnei, nu departe de tarmul marii, si risca sa moara de inima rea. Nici ceilalti nu o duc mai bine... au ramas undeva in raftul amintirilor in incremenirea lor gri si uita cum sa viseze. Aerul e greu, cerul intunecat, rar trece cate o lumina ratacita care sa-si cauta un corp in cutiuta cu soldatei.


Pe raft a trecut ieri un ghicitor in stele si nici nu s-a uitat la ei, nu-i pasa. Avea obrajii bine inrositi, burdihanul plin cu vin rubiniu si tocmai parea ca a iesit din iatacul domnitelor care viseaza la cavalerii porniti catre Soare-Rasare. Soldateii au ridicat ochii tristi si... au asteaptat. Ce? Poate ca Alexandru sa-i scoata sub cerul albastru, sa-i stropeasca cu apa vie-neinceputa si sa le dea sansa de a straluci in lupte. Colbul sa ridicat de sub sandalele ghicitorului si a umplut ochii soldateilor innecându-i. In cateva secunde pana si acesta s-a pierdut si totul a incremenit iar. Azi trec niste fete zburdalnice si galagioase recitand si cantand versuri de dragoste. Soldateii par ca adulmeca, dorindu-si coapsele lor fragede, inchipuindu-se adormiti in poala lor, dar si ele dispar... Nimeni nu-i vede, nimeni nu-i mai aude si ei se confunda cu aerul de plumb. Seara abia isi amintesc ca atunci cand a inceput povestea, frumosi si mandri in uniforma lor, se credeau preferatii lui Alexandru

A fost frumos sa am o insula doar a mea, sa pot zburda nestingherita dar... a venit timpul sa trec mai departe.
Voi reveni poate cu un alt proiect... pana atunci: multumesc celor care din cand in cand si au oprit pasii aici

A trecut vacanta, m-am intors din tara (nici nu-mi vine sa cred cat imi doream sa o fac). Si, cum tot nu a luat Mihai in serios cererea mea de a inchide jurnalul, iata-ma pe insulita nevazuta.
Si ce e mai placut la intoarcere decat....


exact: cafea, cafea... cafea

Acest topic a fost editat de anushca: 5 Sep 2007, 07:58 PM

Bine ai revenit.

Iata ca ne-am reintalnit. Accidental? Poate...
Sigur ca nu vom plange. Lacrimile tale le va fi sters demult ploaia, pe ale mele le-a uscat vantul.
Ai ramas frumoasa insula mea si parca nici nu stiu daca mai am curajul a te atinge. Imi era dor. Stii... am scris acum ceva timp un recviem... acum realizez ca era tot toamna. Oare tie de ce nu ti-am scris? Sa ti-l daruiesc pe acela?

…în pauza dintre două clipe ne cuibăream
unul în visul celuilalt
cuvinte cu două sensuri împletind acelaşi poem
nu ştiu dacă erai frumos
dacă te simţeam mai mult dinafară sau dinăuntru
Eram şi… atât

Închid ochii
(îmi amintesc cum spuneai odată
că n-ai putea supravieţui privirilor mele)
o să te privesc cu sufletul
demult el a făcut legământ de tacere
cu inima ta
ţi-am adus un zâmbet străveziu
aştept să pictezi pe el
recviem toamnelor noastre

...o sa-mi odihnesc oasele in iarba ta moale iar in zori... in zori am sa fiu doar pentru tine aici

Acest topic a fost editat de anushca: 11 Sep 2012, 10:59 PM

E ceva vreme de când mi-au intrat cuvintele în hibernare. Să fie lipsa provocării, ani ce trec, să fie... Stau aici cu ochii închişi şi privesc frunzele, copacii... Vântul adie vag şi călduţ iar mintea îmi zboară către discuţia cu Samiel cel fierbinte al Saharei. Câţi ani să fi trecut de atunci? Oare încă mai vorbesc cu vântul, cu mine, cu vântul...


-M-aţi căutat domnule Samiel? Si eu vă căutam. Fiţi amabil, ştiţi cumva unde este fericirea, o adresă, un chip, aveţi cumva?
- Domnişoară! Sigur. Fiţi atentă:
Prima stradă la dreapta, cea străjuită de adieri slabe, înşelătoare şi păstrează drumul drept până când aburii albi se convertesc în îngeri. Strălucirea lor te va îndruma într-o direcţie sau în alta. Fii atentă la strălucirea îngerilor aşadar, alminteri drumul va fi pierdut şi-ar fi păcat, sunteţi atât de frumoasă…

Privesc cu gândul în direcţia indicată. Romanticii nu sunt orbi decât pe alocuri. Sunt doar cu capul în nori. Sunt în stele şi vor ca lumea să aibă frumuseţea unui înger.
Urmând cărarea am inceput a-mi spune poveste... Oare vântu-mi şoptea răspunsurile la multele-mi întrebare dintre mine şi gândurile mele?

-Ce vrei sa faci cu umăru-mi de apă?…
-Aş vrea să-l fac să fie oglindă…

Mă doare gândul că aş putea să mor singur. Mi-e greu că nu respir acelaşi aer cu ea.
Toamna trufaşa se-aşează pe crupele cailor şi le arde sufletele cu bice de argint. Şuieră tulburător. Aşchii din tine, din mine sunt purtate departe.
Oare şi ea e în căutarea lui?
Ninge peste veghea munţilor cu rugina oglinzii obosite. Dovezi şi clipe moarte.
Încă o toamnă departe de ea. Un ţipăt îmi reconstruieşte interiorul trupului.
Sângele durerii mele împrumută toamnei senzaţionalul culorilor.

-Nu ştiai? Nu-i aşa?
-Nu mă tem de răscruce.
-E bine aşa. Curajul ţi-a mistuit teama de durere. Eşti un alegător bun.

Şi totuşi... prins în geruit regat la un număr 13 pe o stradă… Doi înseamnă două inimi, cinci sunt dansatorii tactili, de câte ori inimi atâţi dansatori, si încă trei, un da, un nu şi tu. Nu te teme de 13! Florile galbene alungă superstiţiile apropiate.
Căuta-mă pe strada Labirintului.
Te caut si te aştept, lângă parfum de femeie şi suflet, sufletul meu, orfan de tine.
Încălzind tărâmul ierburilor…
Trebuie să ies învingător.

-Înlocuieşte-mi starea de a fi singur, dă-mi putere si talent, fă-mă poet!… Oferă-mi strălucire, geniu, luciu…
Aici, pe lespezi, se disting urmele mutelor dialoguri, dintre mine şi tine, dintre minte şi tine, dintre ea si el.

-Fă-mă rege pe domeniul artei şi smulge-mi iubirea din suflet, transform-o-n jertfă la prima gratulare a puterii mele.
-Poate într-o altă ordine a esenţelor o castanietă te cheamă, degetele strâng pana până la rană.
-Sunt surd şi orb. Nu sunt acestea atributele romanticului în faţa suferinţei, nu aşa m-ai învăţat tu?
Nu-mi pot supravieţui şi aleg să renunţ.

Cad frunze si-n locul lor cresc altele noi
Cad frunze si-n locul lor nu mai creşte nimic.

-Poate fracturi ale sentimentelor de azi vor fi iubiri de mâine sau, poate doar fum, înecăcios în ochii senini de iubire, a ei, închişi de durere, calcinaţi de suferinţă.
-Pendularea între da şi nu produce furtună.
-Într-o oază în mijlocul unui deşert, copacul iubirii se-nalţă. Pomul acesta e un pom ciudat care nu se hrăneşte din seva frunzelor moarte ci din seva celor ce se vor naşte; cu fiecare iubire nouă, se înalţă mândru, spre cer.
-Un vânt de ceţuri se adapă din jungla îndoielii tale. Mângâie frunza, ascultă-i cuvântul şi doar atunci transformă clipele în fapte, visele în granit, fii fericită!

Oare sunt, am fost fericită? Stau aici cu ochii închişi şi privesc frunzele, copacii...

In jurul unei cireșe dulci-amare


Ploua delicat cu vise-n culori,
iubirile vechi stăruiau încă-n buze
iar viața-mi părea că trece încet,
împletită-n cireșe,
ocrotită de muze.

Pătată cu ceaţă,
printre cronici tăcute,
tristeţea stingheră
chircindu-se în unde,
prefacută
cerșea doar felia de timp,
de ieri... până mâine
(C.M. 05.02.13)

Acest topic a fost editat de anushca: 5 Feb 2013, 08:57 PM

Minuta

Imi intindeam bratele
catre zborul lui
Dansam unduit
in asternuturi de lava
Si-l ademeneam
surazand
Sa-i creasca din rana
trupul meu
Pana sub coasta


Acest topic a fost editat de anushca: 3 Apr 2014, 08:52 PM

Uneori tacerile nu sunt asa solide cum par
Cu o frenezie diabolica ne fixam radacinile-n teama
Prindem pulsul secundei, ne scufundam in noi
Orbecaim stangaci pana cand, slabiti,
Ne inventam aripi de apa sau ne lasam in voia vantului
Iar cand ghicim ca a venit in sfarsit linistea
Inventam alte povesti, alte ceturi...
Ranile se inchid in noi
Si doar la amiaza, galopand nebuneste, exersam
Alta fata, alte ganduri perfecte
Afara din noi intr-o cascada fara ecou

Acest topic a fost editat de anushca: 3 Apr 2014, 08:51 PM