ştii, rolul Evei e mai greu ca oricare altul, eşti mereu nevoită sa uiţi imediat că ţi-ai îndeplinit menirea, să te refaci din pulbere şi s-o iei mai departe spre un alt Adam cu coastele slabe şi sub ele o inimă

Stau pe plaja cu tamplele pe grumazul unui soare timid care de-atatea apusuri i-a uitat si urmele talpilor. Tot mai mult dor mainile de fiecare cuvant nescris dar pulsand dureros in varfurile degetelor.
Mi-e dor de-o furtuna si de mugetul barbar al taluzurilor lovind ritmic tarmul. Ganduri trec prin mintea mea si pier facandu-ma sa ma aseman tot mai mult cu un nor de toamna, golit de ploaie, pe care vantul il mana-ncolo si-ncoace.

S-a lasat ceata pe insula, intre sufletele noastre este prea mult timp pe care nu stim sa-l traim. Dincolo de ceturi doar insula ramane frumoasa ca o fata Morgana cu sani dementiali si buze dulci si senzuale. Ii aud uneori rasul ingeresc strabatandu-mi trupul, ii simt rasuflarea in cascade si stiu ca adesea plange alaturi de mine. Si mai stiu ca vor fi si seri cand vom cutreiera impreuna dinspre iluzie spre vis pentru a bandaja cerul pe care l-au ranit sentimentele noastre.

Dau dreptate celui care spunea ca iubirea... nu exista, e doar nebunia de care avem nevoie sa fim noi...
Citesc posturile vechi si uneori doar zambesc, alteori... zambesc amar. In nebunia mea, exista doar El (spun El neconfundandu-l cu divinitatea desi, uneori, e mai presus de multe).
Scriam:
Mă întreb de ce plânge cerul
pentru mine, sau pentru tine...
parcă ar plânge pentru amândoi
îmbolnăviţi de nervura frunzei rănite în gurile toamnei
galbenii cai duc un copil hrănit cu fantasmă străvezie
cu o-ncetineală uşoară solul bea vin şi sapă în cutele frunţii
anii aleargă cu feţele supte, trandafirii se-ncurcă-n parfum

şi dacă mâine vreau soare ce zici
ne intilnim?
Scriam si zambeam unei fantasme de petale albe. Simteam o ameteala de care nu vroiam sa ma desprind. Imi placea sa visez, trebuia sa scriu ce simt pentru ca era prea mult, mult prea mult in mine. De fiecare data cand lipsea simteam un gol dureros si-mi juram ca nu o sa-l mai las sa vina, sa-mi mai faca rau...
Nu am tinut niciodata acele juraminte... Umblam cu foarfeca prin aripi, umblam prin aburi carand trupul (uneori prea greu)după mine... Cate metafore risipim pentru o singura stare!
... E doar nebunia de care avem nevoie sa fim noi

Acest topic a fost editat de anushca: 9 Feb 2007, 11:45 AM

mi-am săpat o casă într-un gheţar la pol
are doar o odaie şi-un pridvor mare
mi-am făcut deja mulţi prieteni
un pinguin gângav îmi duce scrisorile la vapor
pentru asta îi dau lecţii de logopedie
altuia îi place homer şi uneori versurile mele
pentru fiecare şapte stihuri îmi aduce un peşte proaspăt
alteori mă vizitează un urs stăm pe zăpadă şi privim cerul
şi pentru că îi povestesc despre tine atât de frumos
s-a oferit să-mi asigure paza deşi nu am aici a ma teme de nimic
în vremea aceasta pinguinii nu vin
am cioplit în gheaţă tot felul de figuri
care îmi amintesc uneori de oamenii din oraşul meu
şi portretul tău l-am cioplit m-am mirat ce bine
te ţin minte te-aş aduce în casă dar nu aş suporta
sa văd ochii tăi frumoşi şi atât de adânci
cum se transformă încet încet în lacrimi
spune-mi dacă te-ai hotărât să vii
am să-ţi fac un pat cât se poate de baroc
şi-o oglinda veneţiană e puţin cam rece aici
însă e curat n-ai să găseşti nici un fir de praf
nici nu-ţi închipui cât de mult m-am schimbat
să nu uiţi dacă vii să-mi aduci nişte coli de hârtie
ceaiuri lămâi aspirine şi-o pătură mare mare caldă
(insula e pe numele meu- mircea lacatus)

am repostat un text desi primele reactii cand l-am supus "criticii" au fost total pe langa. am descoperit ca intre timp au aparut si altfel de oameni asa ca probabil o sa ma apuc iar de scris. probabil...

Groparul îşi fixează pe gură un zâmbet privind atent ţeasta lui Yorik

În sat se coc piersicii şi ici-colo dintr-un pom cade un slogan
Goangele încă scuipă ouă de aur iar unii îşi pun întrebări asupra existenţei
Alţii nu se mai întreabă ce distanţă au parcurs sau de ce au ales un drum
Visele nu mai ajung pentru garnitură fripturii s-au scâlciat pantofii şi soarta
Stimulul jocului: presupunerea că adversarul va pierde

Groparul îşi fixează pe gură ironicul şi enigmaticul zâmbet

am scos si cateva cuvintele din primele versuri pentru M. la vremea respectiva stiu ca si la acelea au aparut reactii diferite asa ca...

Sufletul s-a rănit zâmbind
Umbla prin aburi cărând trupul după sine
Gusta din tăria nopţii
Şi-n beţia lui îl presimţeam
Aproape înăsprit de blestemul izgonirii…
Vâna amurgul unei lumi mai liniştite

Călare pe lei, copilul nu mai era copil

le-am scris si aici pentru ca undeva vreau sa pastrez prostioarele din mintea mea si stiu ca am marele talent sa ma fac nevazuta ca si insula...

ploaie-de-primävarä...
ochii
mä
ard
de
atata
väzut...
vino
si
cazi
peste
ei
cu
stropi
marunti
ca-n
prima
zi
de
scoalä..
si
apoi
deschizandu-i
iaräsi
sä
mä
trezesc
in
copilarie
acolo-unde-amandoi
ne
tineam
de
mana
si
mergeam
pe
un
trunchi
de
copac
incercand
sä
ne
tinem
echilibru
intre-doua-lumi...

veverita- haiku

notele astea, de la o vreme, suna in acelasi ton. voi continua doar pentru ca nu suna strident... pentru toti
cata naivitate in a privi faptele obisnuite sau intrate in obisnuinta! oare fiecare s-a gasit in situatia unui naiv, incercand sa judece un adevar ce nu are alt sens decat de a mistifica?
am revenit... cu o indoiala generata de structura mea sufleteasca mai degraba decat cea spirituala. ideile mele sunt tot mai simplificate.
ce de vorbe! fug dupa starile de spirit ale altora in dorinta de a mi-o alcatui pe a mea...
dincolo de toate el este acolo si, in exacta lui dimensiune, se adreseaza doar cu alti termeni ce vor trebui revelati dar fara a mai face greseala sa-i raportez lucrurilor stiute

Aº vrea sã-þi povestesc
când plouã
despre cântul ciocârliei
printre franjuri de mãtase
Aº vrea sã-þi povestesc
dupã furtunã
despre blândeþea
ºi cãldura gândului

Aº vrea...

lumina a rãmas aprinsã
cafeaua e încã fierbinte
þigara...

Ziua asta o vom trãi... mâine

Acest topic a fost editat de anushca: 17 Apr 2007, 03:32 PM

- am desenat fara tine
- dar imi place cum l-ai desenat!!
- am luat caramida rosie pentru numere
- le desenam impreuna
- eu am desenat
- atunci le desenez eu
- uite... 1 are sepcuta
- nu o sa topai pe el... e prea frumos
- 2 e o lebada
- esti sigur seamana cu soricelul... multi credeau ca-i lebada neagra
- 3... e o pasare in zbor. sa-l desenam pe 4. uite... e un bradut batut de vant
- hai sa-l stergem. nu-l vreau singur acolo.
- atunci... ce ii facem? il facem clasicul scaunel intors?
- il trimitem acasa si desenam un scaunel pe o campie intinsa
- asaa... 5... 5 e un serpisor
- daca-l desenam eu ca in clasa 1 era si mai frumos. sac! ia creta in stanga si...deseneaza-l cum iti pare usor
- sunt ambidextru
- uite am desenat cu stanga si 5...
- ti-au iesit in oglinda
- daca uit...
- cum il desenam pe 6? un pisicel incolacit?
- are burtica prea mare
- tocmai a papat o conserva intreaga de whiskas si mie nu mi-a opriiit! data viitoare iau una in plus
- trebuie sa terminam de desenat
-7 e var cu 1 numai ca are sombrero, nu sepcuta
- stai sa-ti dau si alb
- daaaa... si 7 e un cavaler mexican. care ii intinde bratul Senoritei
- domnisoara care zambeste printre lacrimi?
- de ce printre lacrimi?
- nu o intrebam. ne ocupam de cifre. nu cred ca vrea sa stim
- 8... e o inlantuire de inele de logodna
- nu... altceva... se uita domnisoara spre noi
- mmmm... atunci... e un covrig cald, impletit ca la Brasov. cu mult mac
- cred ca imi lasa gura apa
- pe aici nu avem asa covrigi. iti dau un croissant cald cu unt pentru un covrig cu mac, tot cald?
- ...hai ia doi...esti mare ce sa faci cu unul
- da-mi tu... eu sunt murdar de creta
- si eu...uiti ca am desenat inainte?
- hmmmm
- rontaie de pe ata
- puuuui, ma faci sa sar
- au...aia e manuta mea... e murdara
- n-are nimic. mmmm, e bunaaaaa
- ba nu...uite ai creta pe nas
- stai sa o stergem cu nasucul tau
- cred ca-i mai bine... ne-am murdarit amandoi dar nu se vede asa tare. terminam desenul? e o tasnitoare. ne spalam pe rand
- daaaaa. uite, 9... de data asta s-a incolacit Bijou si doarme facuta ghemulet. am desenat-o cu alb
- si maslina de nasuc sa o faci rosie
- daaaaa. maslinuta rosie
- 10
- 10... e un copil subtirel jucandu-se cu cercul
- e cumintel... o sa-l chemam pana ajungem la el sa joace cu noi
- acum... ce facem? ne jucam sotron?
- e asa frumos ca nu vreau sa sterg ceva din greseala
- sa iti spal manutele
- hai! sa nu ma stropesti!
- nu. apa in pumn apoi incet, iti ia manuta si o mangaie umed
- am udat si eu mana cealalta si sterg usor nasucul. nu mai te invartii te ud tot
- hai in brate. vii?
- esti frumos si dulce
- tu ma faci asa
- n-ai sa te superi pe minte... te rog
- sa ma supar... pe cine?
- pe mine
- de ce sa ma supar?
- e bine in brate
- imi pare bine ca nu am stricat desenul. parca e mai frumos sa desenez impreuna cu tine decat sa topaim
- ...cred ca orice ar fi fost mai frumos cu tine
- inimioara
- te pup dulce. nu stiu daca am dreptul dar...pupic
- cum sa nu ai dreptul? inimioara!



"ºi fluturi parcã mor în mine zboruri
somn alb din amintirea altcuiva
în gând când te întreb din vis Poete
ce zi ºi ce culori mai sunt în viaþa ta
cãci din poveri de dor pe la rãspântii
noi ne-am pierdut de-atât amar de vreme
ce stare diluezi diamantin din stare
ºi de mai scrii cuiva poeme" (simionescu adriana-marilena)


(Zbor in 4 aripi daruit pentru un frumos 18 aprilie)

brr... ce zi urata! pregatisem insula de sarbatoare si... nici daca asezau lucrurile dusmanii nu era asa harababura

dupa cateva zile in care am tot sperat ca o sa am un anumit oaspete in acest loc nevazut de oamenii mari si o sa pot sa zambesc si dupa 4 luni luuuungi ma vad astazi in fata unei realitati... evident amare.

ziua incepe cam asa: putin emotionata(foarte), putin tematoare, dar cu gandul numai si numai la eveniment... il pun pe nenea google sa imi vorbeasca despre "cui ii plac greierii" si ajung... la bloguri. sa citesti blogul pe un site unde nu esti membru e o ciudatenie. dar fiecare cu... greierii lui. primul blog care mi-a venit la indemana m-a uimit. un scris atat de cunoscut ca puteam sa jur... si n-am jurat stramb. doar ca am tresarit si am bocit ca un bleg. si uite asa unii imbatranesc doar cu un an altii cu o viata.

tot in nemernicia mea discut cu un amic diverse si ii spun in gluma sa imi faca azi cadou o poezie. cate coincidente... imi da o poezie care sa-mi aminteasca de jocurile copilariei vazute prin ochii unui om mare. pe scurt: despre cum se joaca sotron... singur. si eu ma gandesc la sotronul asta al meu si incep sa tremur. daca am sa desenez si sa ma joc singura?

si cum nu se termina ziua parca in ciuda curg pe site-ul unde scriam numai subiecte unul si unul: cioran, singuratatea profunda realitate a naturii umane...
o domnita "ma pedepseste" in mod inexplicabil ca l-am gonit pe greieras... parca eu l-am gonit... parca eu l-am oprit sa zambeasca, parca... nu o inteleg. n-am s-o inteleg niciodata. am crezut ca... asa ca am fugit pentru a nu stiu cata oara si... iata-ma singura pe insula continuand un jurnal... dar nu inainte de a se face...12:00, ora de acasa.

acolo unde esti tu ziua mai are 30 de minute, dar acasa, acolo unde trebuia sa fie acasa, ea s-a terminat. pentru mine au fost 26 de ore lungi de speranta, de...
mai am 30 de minute. nu ma lamentez, nu strig. incerc sa opresc lacrimi, intrebari, sa indrept spatele, incerc sa spun ca nimic din ce se intampla acum nu era de neprevazut (halal incurajare) si obsedant imi vine in minte intrebarea de ce n-am fugit asa murdara de creta cum eram, de ce nu am inteles nici atunci, nici cat se mai putea care e diferenta intre un greieras si...
mintea se intoarce in timp... "si soricuta s-a transformat intr-o domnita inalta cu par..." aceea nu eram eu. aceea nu am fost eu de la inceput. nici a existat "falling in love" si cu atat mai putin nu a existat "staying in love"

"Dimineaþa ºoricica nu cunoaºte sfârºitul visului, iar greieraºul cu cunoaºte visul. Doar o plecãciune largã ... cât sã cânte boabelor de grâu cãzute din sac."

La multi ani, om bun! insula te-a asteptat, eu te-am asteptat....

Dupa o luna de stat in Finthen astazi am un „curtezan“. Cu ocazia asta am aflat ca baietii sunt tare neatenti la detalii indiferent de natie... asa ca atunci cand vor sa spuna o minciuna draguta... Important este ca dupa ceva minute de vorbit in engleza (sper sa invat si germana candva) m-a informat ca a vazut intrand si iesind o domnisoara cu SAAB acum cateva zile dar… nu a indraznit sa deranjeze (a se citi acosteze? ). Evident mi-a venit sa rad. Masinuta are o luna de cand… sta. Dar omul e dragut si, foarte important… la filologie. Asa ca am admis sa-i iau numarul de telefon(oare asteapta beep ). Acum nu stiu cat ma va ajuta sa invat germana sau... si cand te gandesti ca urasc sa citesc poezie/proza in alta limba... acum sa ma vad

Si ca tot mi-am amintit de masinuta am constatat cat de ciudata e legislatia aici. Cumperi o masina pentru est, e perfecta, vrei s-o inmatriculezi la ei… nu corespunde . Am patit-o cu sagetica mea. De cand am luat-o, adica sa tot fie 3 luni, a avut un aerbeg stricat in dreapta soferului. TUV-ul lor nu a spus nimic la inmatricularea ptr. RO si pe 19, cand s-o inscriu aici (chiar 1 luna a trecut… acum realizez) surpriza: nu pot fara. Am crezut ca turbez. Nu spun ca aici nu-s masini ingrijite si bune dar circula si la ei rable iar griuta e impecabila in rest si... copila. Dar te obliga sa ai perfecte toate optionalele masinii si nu pot face nimic. Beleaua este ca nu e vorba de senzor ci chiar trebuie inlocuit sistemul de siguranta care inseamna cam 1000 de euro. Am de ales intre a-i da si… Ma rog exista niste numere rosioare, se dau pe saptamani si-s un fel de… lungeste-mi doamne moartea. Deci pana dupa 17 mai(sau iunie )... sta in curte (spre disperarea proprietarului care mereu are treaba in locul respectiv)

Dar pornisem de la Marko (nenea curtezan). A venit pentru un motiv ciudat si a sfarsit prin a ma invita cu el la festivitatea de implinire a a 40 de ani de la infintarea Motor-Sport-Club Finthen care va include si un raliu al masinilor de epoca. Puteam sa refuz? Dar mai este pana pe 1... Oricum sambata primesc invitatie (alta gaselnita a baietilor de a avea motiv sa mai vina...ca doar e in aer liber. Sau poate are masina omul si vrea sa-i fiu copilot. Eu nici jucaria mea nu stiu sa o conduc)

Am chef de scris… pur si simplu am chef sa rabufnesc in scris. Aseara nelinistea obscura care tremura in mine de ceva vreme s-a transformat intr-un val de manie, dezgust si oboseala pana cand, in sfarsit, sentimentele si gandurile, atata vreme inabusite, au inceput a ma lovi.
Tot ce am gandit si am simtit se invalmasea in minte urland. Totusi, pentru prima data dupa mult timp, pipaiam perfect drumul prin intuneric… se deschideau coridoare
Mi-a trebuit un soc zdravan care sa ma scuture. Ce trist… a trebuit sa inteleg ca sunt doar “rutina zilnica” pentru a-mi aminti de mine.
Minciuni acceptate… pana unde merg ele? Oare cate minciuni am admis doar pentru ca cineva sa se simta bine? De ce m-am lasat tarata in acest joc? De cine? Pentru ce acest compromise? N-am uitat sa citesc, n-am uitat latura mea investigativa si totusi am pastrat toate trairile si impresiile in mine si am admis un dialog banal si lungi ore de lamentari. N-am invatat nimic, nu mi-au spus nimic, nu m-au dus macar catre o speranta
Inainte existam, spuneam, constientizam realitatea, o disecam. Oare cat timp a trecut de cand zilnicul s-a rezumat la “ce faci”, “ce-ti face cainele”, “mancam”, “dormim”, “ma tii in brate”?
Admit ca nu poti fi fericit singur, mereu ai nevoie de cineva… dar, cand se ajunge la atat e preferabil ceva...

Spuneam ca am citit ieri un blog. Erau sentimente, trairi dragi mie, lucruri despre care mi-a placut mereu sa vorbesc, lucruri care m-au apropiat atat de mult incat am ajuns sa iubesc un om. Erau acolo, erau vii. O carte, un loc, o parere despre o reprezentatie... Erau si fusesera acolo... traiau departe de mine in timp ce acelasi om mie-mi daruise un an de planset, angoase si smiorcaieli. Am simtit dorinta de a face ceva prostesc, de a lasa un semn acolo. Puteam lasa un gand, puteam scrie un vers, puteam sa fiu eu. Dar nu-si dorise inima sau parerea mea acolo asa ca… a semnat un soricel oarecare… nebuna roz care-l astepta... dar ce folos... pe o insula invizibila celor mari. Poete, poete…!

Acum ma bucur ca nu-s acasa... imi e mila de acel loc. Oare spre ce tindem?


Acest topic a fost editat de anushca: 19 Apr 2007, 05:05 PM

Oare de ce cand nu ai timp iti vine cheful de scris? Cred ca as tot scrie s-as scrie si...

Maine am examen. E un amestec de bucurie si teama. Bucurie ca merg in Heidelberg, poate ma intalnesc si cu ceva amici si Teama (cu litere f mari) ca nu-s pregatita sa-l sustin. Si cand te gandesti ca de nu-l iau platesc dupa 185 de euro reexaminarea...
Heidelberg, examen... Heidelberg, examen...

Dimineata mi-am facut bocceluta: filme de restituit, aparat foto si 2-3 bulendre pentru 1zi si-o noapte. Apoi mi-am amintit sa iau inca un rand de acumulatori... si tot asa. Abia acum mi-a trecut prin cap sa caut pasaportul...
Clar imi e mintea la orice exceptand examenul. Nici macar o "pila" la Doamne Doamne n-am cautat si tare mi-ar fi trebuit.

Gata. Fuge timpul. Lasa vrajeala si mai citeste si tu! (asta era ptr mine)

Sunt nori negri pe insula mea si am chef de scris (ma repet). Privesc norii si vad partea neagra a lucrurilor. Ma obsedeaza ideea minciunii. Cred ca atunci cand sunt stresata imi amintesc cele mai tampite lucruri
Ma intrebam de ce in prima perioada a unei legaturi totul merge bine ca apoi... Nu ma gandesc acum la iubire ci... la orice fel de relatie.
Oare oamenii se schimba in bine, in rau? Nu am convingerea asta. Cred ca admiram un om, vrem sa ni-l apropiem si ne mulam un timp dupa ceea ce realizam ca el considera valoros, ceea ce instinctiv stim ca este corect chiar daca nu suntem corecti.
Mai cred ca desi totul are culori apropiate de roz, intuim cumva ca suntem mintiti.

Rememorand intamplarile din viata mea imi dau seama ca mereu am simtit ceva gresit. Daca am simtit intr-un moment de atentie, sau nu eram la randul meu admiratoare a persoanei respective, m-am ferit sa ma implic. Uneori insa am admis. Am admirat ceva si m-a dus valul pana cand...

Am un gust amar dar stiu ca sunt singura vinovata. Ceva a inceput cu stangul si mi-am pus atunci intrebari. E ciudat ca le-am pus, e ciudat ca s-a raspuns cu o minciuna frumoasa, e ciudat ca am continuat desi am stiut ca era minciuna. Dar poate nu-i nimic intamplator in lumea asta. Am un gust amar dar in acelasi timp ma simt bine. Mi-am clarificat ceea ce era in subconstient si pot merge mai departe. Stiu pentru ce am fost admirata, stiu slabiciunile omului de langa mine si mai ales stiu pana unde ma pot baza pe el. Stiu ca l-am iubit cu tot cu aceasta latura negativa, stiu ca nu am vrut sa-l schimb pentru ca instinctiv am simtit ca nu se poate. Nu mai am decat foarte putine intrebari

Ramane obsedanta intrebarea de ce oamenii nu se arata cum sunt mai ales cand aleg sa imparta mai mult de o zi alaturi de tine. De ce nu admit ca daca tu le arati cum esti, daca le arati ce simti atunci pot fi ei, se pot comporta firesc.

Cand sunt nori pe insula mintea imi zboara la lucruri banale. Viata e o telenovela ieftina... Iubesc ploaia care spala pacatele acestei lumi. Dar pe insula inca nu ploua. Cargo ne canta:"daca ploaia s-ar opri/Si din cer n-o sa mai cada lacrimi...", dar eu astept ploaia, ploaia care spala pacatele acestei lumi

Scriu in graba cateva randuri pentru ca am promis si o promisiune... Dar povestea o voi detalia... curand

Dupa multe zile cu ploaie abia asteptam sa alerg pe dealuri, mai erau insa 4-5 ore de somn si Mos Ene se incapatana sa stea departe de mine
Imi amintesc ca la un moment dat... am zambit. Alesesem un smoc de par si-l roteam pe deget ca atunci, in copilarie, cand mama ma trimitea la culcare si somnul... era ocupat cu alt copil. Cati ani au trecut? Nu mai imi aminteam si nici nu credeam ca stiu in ce buzunar am pus harta viselor... si fiecare minut era nesfarsit... si...

Cand am iesit pe portita soarele se chinuia timid sa dilueze noaptea. La fel ca in ziua anterioara -sau poate chiar mai mult- eram bucuroasa si... tematoare. In cateva ore urma sa fiu acolo. Urmau orele de emotie cu examenul si dupa... liber la vis.

Si visul a fost asa cum ma asteptam. Termometrul arata 24 de grade, apa era limpede, ciresii erau in floare, liliacul te ametea cu mirosul lui, magnoliile zambeau, toporasii se alintau la umbra ferigilor, zambile salbatice te insoteau la tot pasul prin padure si, credeti sau nu, dar am descoperit o rosie si minunata lalea. Dar, cel mai uimitor, intr-un zid vechi al cetatii isi facuse loc -si parerea sa se simta destul de confortabil- o tisa. Initial am crezut ca este o creanga ornamentala dar apropiindu-ma am ramas fascinata.

E... dar povestea este asa de lunga
Mai bine data viitoare mergem impreuna

Acest topic a fost editat de anushca: 23 Apr 2007, 10:08 PM

Lasitate?

Erau frumoase pozele.

Da, poate lasitate, domnita frumoasa.

Erau pozutele asa? O sa pun atunci 2-3. Cand le-am vazut postate aici am realizat ca am vrut sa imortalizez tot-tot si nu am fost destul de atenta cu detaliile.

Bun venit pe insula si... multumesc. Uite: alege ce floare iti doresti









Acest topic a fost editat de anushca: 25 Apr 2007, 02:14 AM

Am vrut sa ma asez in fata lunii si sa intreb: de unde atatea vise, de ce atatia poeti doar pentru ea, de ce atatea zambete? Au rasarit in seara asta toate stelele si eu stau cuminte si le privesc... si privesc cum pe prispa se leagana singuratice doua fotolii…

-Hei, fato: trebuie sa-ti scuturi umerii de povara! Fii fericita, asa, in felul tau simplu de a fi… Mai uita si tu ce a fost asa cum nu trebuia sa fie...!

Zambesc

-Vezi... acum impart zambetele cu tine

Uf, nu mai intreb nimic. Stiu de ce sunt atatia poeti... doar pentru ea

Multumesc, aleg liliacul.

Invat sa tac, sa nu simt, sa nu aud
genunchii-i pot atinge cu barbia
i-am imbratisat numai bine sa nu imi scape
i-am dezvelit sa simt aerul din nari

pe pereti calatoreasc umbrele fantasmelor
iar ploapele cad lipite ca intr-un somn
in care acordurile fac inima sa bata tot mai grav
si lenes ... foarte lenes ... departe… mai departe

... ma incapatanez si mai zabovesc in caldura trupului
si iti conturez forma ce o vei purta de data asta
strang norii pana ce ii ingramadesc in inima
si senina imi scald talpile in propriile lacrimi

Spuneam mai sus ca nu mai am decat foarte putine intrebari si cum am impresia ca cineva o sa raspunda la ce deja stiu am cautat in arhive un text al lui Jerome K. Jerome:

„Sunt gata sa recunosc timidului aceasta virtute: e constant in dragoste. Motivul nu trebuie cautat prea departe. E clar ca isi epuizeaza toata rezerva de curaj cand priveste o singura femeie in ochi si i-ar fi pur si simplu imposibil sa suporte calvarul si cu a doua. Prea e inspaimantat de intregul sex femeiesc ca sa mai vrea sa umble brambura si cu altele. Una-i ajunge.
Ei, dar lucrurile stau cu totul altfel cand e vorba de tanarul care nu e timid. Acestuia i se ofera tentatii pe care fratele sau cel sfios nu le-a intalnit niciodata. Se uita-n jur si peste tot vede ochisori sagalnici si gurite zambitoare. Ce poate fi mai natural decat ca, printre atatia ochisori sagalnici si atatea gurite zambitoare, omul nostru sa se incurce de-a binelea si, uitand pentru moment la care ochisori sagalnici si la care gurita zambitoare poate ridica pretentii, sa se apuce de facut curte altor ochisori sagalnici si altei gurite zambitoare. Timidul, care niciodata nu se uita-n alta parte decat la propriile-i ghete, nu vede nimic si nu simte nici o tentatie. Fericiti cei timizi!
Nu ca timidul n-ar vrea sa fie fericit in felul asta! Ar da orice sa-si poata "face de cap" in rand cu ceilalti si zi de zi se dojeneste singur ca nu e in stare "nici macar de atata lucru". Din cand in cand, storcandu-si tot curajul cu un efort imens, se arunca in mlastina desfranarii, dar totdeauna are parte de un teribil fiasco. Dupa cateva poticneli se taraste afara flescait si demn de compatimire.”

Ce-am vrut sa fac aducand in discutie acest pasaj? Nimic deosebit bietul meu prieten timid. Eu nu am spus sa-ti ceri iertare. Nu cer sa mi se ceara iertare. Inteleg ca ai dat orice sa-ti poti "face de cap". Ai uitat un singur lucru: cand iubim vrem sa fim doi. Nu sa ne ingradim unul altuia libertatea ci sa fim doi. Cand vrem, cand stim asta suntem acasa. Insemnand acel loc unde spunem cinstit ce credem, ce simtim, unde suntem mangaiati si cand suntem prostuti, unde cineva ne face sa radem de frustrarile noastre. Ai refuzat acest loc, ai vrut sa-ti demonstrezi ca poti sa zambesti, poti straluci fara ajutorul nimanui. Ai dreptate, niciodata nu avem nevoie de ajutor sa fim ceea ce suntem. Ca cineva ne zambeste sigur ne este mai placut, ne e mai bine cand ne dezechilibram sa ne intinda o mana... iar este adevarat. Dar zambetul acela inseamna aproape nimic pentru a fi ce deja suntem. Ai perceput in felul tau acel „nimic”, ai renuntat la el, te-ai incapatanat sa poti singur. Din punctul asta de vedere acum esti un invingator... dar ramai si ce te-ai incapatanat sa fii: singur. Pastreaza-ti prietenii, universul care l-ai creat, straluceste! Ai sa intelegi mai multe doar cand vine... seara. Atunci nu conteaza cat de destept te vad oamenii, conteaza nimicul numit zambet pe care... il refuzi cand faci totul sa fii singur.
Oricat vreau nu pot spune ca nu te iubesc. Dar vremea noastra a cam trecut... Ai prietenia mea si, pentru ceea ce intelectual esti, admiratia. Ramai un timid care a dat orice... dar, din nefericire, absolut orice

Acest topic a fost editat de anushca: 25 Apr 2007, 03:00 PM

Ziua de astazi nu a fost deloc cum era de asteptat.
Dimineata se arata ca fiind de genul: fara aripi, fara zbor. Monotona si cu nori (la propriu si la figurat), tainuind raspunsuri desi fiecare clipa parca aducea adevarul ei.
Amiaza, si chiar o ora-doua dupa apusul soarelui, timpul a trecut repede, doar cate un minutel fiindu-mi liber sa pot trage cu ochiul prin sertarelul cu minuni
Iar seara... seara a fost un zambet. O plimbare alaturi de un vechi prieten din Italia in Germania avand parteneri de drum imagini si povesti. Haz de necaz uneori si alteori ras sanatos din toata inima. Aproape ca uitasem cum este sa razi copilareste. Cat ne lipseste uneori rasul asta...
Acum scriu si uneori zambesc fara sa vreau. Rememorez dialogul si spun ca nu exista zi fara aripi si fara zbor, exista doar zile in care uitam cum e sa te bucuri ca a venit primavara. Ati simtit bucuria unei alte primaveri vazand un tantar in dormitor?

Astazi pe insulita a fost soare si nu stiu de ce mi-am dorit inca din zori sa zambesc dar nu alaturi de merii infloriti, nici pe faleza ci mergand pe drumul pietruit al vechii cetati. Asa ca mi-am pus pantofi comozi si m-am strecurat pe langa ziduri, am mangaiat fiecare coltisor drag, apoi m-am indreptat catre piata Domului. Mereu cu cetatea in fata am intins mainile si zambind soarelui am alergat printre porumbei. Spre pranz, obosita, m-am oprit la fantana. Am luat apa in causul palmelor si am aruncat-o sus, tot mai sus... De departe se auzeau soapte sau poate doar eu in dorinta de a nu fi singura imi imaginam ca cineva mai zambeste aproape (din minte nu mi-a iesit tot timpul melodia Ochii negri, ochi de tigan: http://www.radio3net.ro/rorock.php?cx=deta...26#p_player3908 )
Nu trecuse pranzul si... uite-ma acasa. Oglinda mi-a amintit cat sunt primavara de pistruiata. Doamne, o singura zi, si aceea jumatate si atatea pistrui...
Nu stiu de ce am simtit nevoia sa caut in vechiul scrin si... am gasit un vers prafuit, pe care niciodata nu l-am retusat... Era un octombrie oarecare cand il trimiteam de peste ocean catre un loc pe atunci drag mie. Stau acum cu el in mana si-l recitesc gandindu-ma daca peste cateva ore voi parasi sau nu definitiv insula. E totusi atat de frumoasa... dar intr-un fel a fost a mea fara a-mi apartine...

Gãsi-mã-vor cazatã în alt veac
Cu roºu lãptos ochi hipnotizând
Timpul închegat în vitralii
Lumina a dispãrut de pe buze
Sunt pasãrea cu vers negru
Paralizatã într-o noapte oarecare
Umbrã încercând sã-ºi înºele fiinþa

Inutil truc...
In nimeni nu mai e nimeni
ªi dacã m-aº întoarce în timpul meu
In oboseala-mi flãmândã
Stingherã prin lumina vâscoasã
Zborul ar însemna dorinþã
La ce bun? Ai fost odatã...

în alt veac
Cu roºu lãptos ochi hipnotizând
Timpul închegat în vitralii

Acest topic a fost editat de anushca: 29 Apr 2007, 09:24 PM

Zambesti pe sub mustati, insulita mea draga... Credeam ca te-ai suparat cand am spus atat de usor "te parasesc". Dar n-ai facut-o... Ai stiut ca e doar o toana de copil bosumflat intr-o zi pe lume. N-ai asteptat prea multe de la mine si... nu aveai de ce sa fii dezamagita. Cat mi-as dori sa invat si eu lectia asta si sa nu astept atatea de la oameni!
Acum intuiesc si ca m-ai simtit "a ta" inca de dimineata cand am iesit pe poarta si m-am agatat de prima creanguta de corcodus si-am gustat din fructa aceea acra-amaruie (ca mine in seara trecuta).
Si cum sa nu ma raman cu tine cand tot drumul era plin de parfum de salcam? Cum sa nu zambesc admirand rozul si albul castanilor infloriti in soarele asta bland de primavara? Cum sa nu revin sa spun cat de minunat este parculetul plin de lacramioare si sa nu spun c-am vazut fragutele aproape coapte in livada?
Si piata Domului? Nici nu-mi vine sa cred cat era de vie imbracata in flori. Pana si Catedrala care peste putin timp implineste 1000 de ani a complotat cu tine. I-am admirat zidul batran si-am stiut ca trebuia sa vin sa spun. Trebuia...

Ce frumos ar fi sa ne bosumflam cu totii intr-un zambet...

nu iese mereu... dar e frumos

seninul...

pretext de poezie gasesti din orice! curios pare ca, motiv gasesti si din renuntare
spiritele slabe fac acest lucru ca o concesie structurii pedepsite si ca o concesie in numele unei estetici ce se razbuna deseori. avem un remediu pentru aceasta: trecem cu vederea aceasta rara ipostaza (starea estetica) in raporturile ei cu renuntarile. uneori nu suntem in stare sa ne recunoastem renuntarea. sunt multi cei care nu pot combina doua stari spirituale (psihice e deja prea mult) fara sa le sublinieze.

trebuie sa fii senin ca si cand victoria e mereu de partea unuia, oarecare, cazut bine si la timp din Luna, dintr-o Luna frumoasa si efemera. cel care exista esti tu. cateva clipe de liniste si vei vedea cu alti ochi...

sa te tii la suprafata, e necesar sa te gandesti la cele doua posibilitati ale vietii: sa iei totul in serios sau sa intelegi totul ca simpla formula cu rezultat ce nu intereseaza si care poate fi oarecare. daca, schimband la timp, poti trece dintr-o stare in alta, ai castigat liniste

Tremur cand incepe luna mai si... astazi mai mult ca oricand. O urasc... cumva vreau s-o scot din calendar. Inimioara care a incetat sa bata atunci mi-a furat aproape toate sperantele... Ce rost am eu azi, ce rost voi avea... maine?
Asta ai stiut? Te-ai nascut ca o insula ce m-a ferit de multi oameni mari dar nu-mi poti da puterea sa uit... nici puterea de a vedea zambetul care la toamna ar fi avut ghiozdanel...

Acest topic a fost editat de anushca: 1 May 2007, 01:42 AM

Si tu trebuie sa traiesti cu o astfel de povara?! (iarta-mi surprinderea spusa cu voce tare)







Oh, uitasem tocmai ingredientul principal pentru o dimineata senina!



Acest topic a fost editat de saudade: 1 May 2007, 08:09 AM

Domnita frumoasa, iti multumesc pentru vizita si... ingrediente. Sa ai o zi asa cum meriti! Promit sa stam la un pahar de vorba si o canita de cafea cat mai curand

o copilãrie a pãmântului a crescut în mine chiar azi
craterele moi mi-au îmbrãþiºat paºii, roþile de argilã
au învârtit moartea deasupra copacilor
ºi s-au lungit rãdãcinile care latrã în adâncuri
priveam cerul, þineam în mâini lingura plinã a venelor
o muiere enormã mergea prin mine
pânã în miezul pãmântului ca un ax ce-mi mestecã somnul

prea plin, pe faþã îi alunecã
viermi. ling buricul, urcã pântecul, pieptul, intrã în gâtul noduros
sub aripa de înger
cãlitã în scrumul soarelui

toate mângâierile înghiþite
le trag din rãrunchi cu degete pline de sânge
ºi frãmânt pãmântul în pumni, înfig în el mângâieri iar el geme
ca un câine cu braþe de fetiþã

doar fãrâme de blândeþe mai cer lutului, o iubire a clisei
toate lucrurile ºi sentimentele lipicoase întinse pe scoarþa trupului
un cântec sfâºietor
sã vãd cum se schimbã gura mea într-o vulvã
în care un fãt se scaldã

pacea sclipeºte în ochii mei, viaþa noduroasã
se strânge fãrã teamã. mai e drum lung pânã sã netezesc
totul în mine, pânã ºi pãmântul care începe sã-mi
semene
(cuminþenia pãmântului - d. mihuþ )

Pe la ora pranzului am lasat iar treburile si-am umblat creanga pe insula. Trec tot mai des pe aleia castanilor si cea a teilor. Daca primii deja ning cu flori albe si roz... de la tei nicio veste. Totusi zilele astea stiu ca o sa infloreasca si nu vreau sa scap primele zambete.
Umbland cu capul in nori si imbatata de mirosul salcamului si al liliacului... m-am trezit in fata unei vitrine cu... DVD-uri. Daca este ceva care nu ma atrage, acel "ceva" sunt cumparaturile (la cumparaturi nu includ cartile si florile).
Am intrat cu gandul sa caut un filmulet in engleza si germana... doar s-o lipi si de subsemnata ceva nemteasca. Ca o paranteza simt un esec ceea ce a fost candva speranta in ajutorul "domnisorului curtezan". Acesta fiind un pasionat de engleza britanica a inceput prin a-mi recita poezioare sa-i prind muzicalitatea si sa uit de accentul meu... american. Cand am incercat sa-l domolesc explicandu-i ca prioritara e germana... mi-a recitat mai infocat alta poezie... in engleza

Dar sa revin. Am intrat printre rafturi sa caut un film indragit. Convinsa fiind ca o sa-l pot urmari de mai multe ori si poate invat... Si am iesit triumfatoare. Nici nu am clipit cand l-am ales. Pur si simplu am simtit ca este perfect. Ce am cumparat? Babe. Am ras tot drumul in sinea mea ce "achizitie importanta" am facut (sunt convinsa ca si zambeam dar nemtii nu prea sunt atenti). Stiti filmuletul "Babe"? Povestea porcusorului care se imprieteneste cu animalele de la ferma si o oita ii spune formula "magica" ce-l ajuta sa castige concursul de cel mai bun paznic la oi. L-am revazut cu o bucurie copilareasca... Am ascultat vocile soriceilor, vocea stapanei si a animalutelor si am ras toata ziua. De germana... nici vorba! Cum era sa stric asa mandrete de voci. Inca rad si ma intreb cata minte mi-o mai fi ramas?

Ce folos sa-mi mai ascut ghearele pentru inca o zi de trait cand timpul se sterge umed inaintea mea si resturile de tarana sunt mult prea departe sa le sarut astazi?
Gropile... urca dincolo de cer, bolta s-a intors si-si muta bezna peste palmele de piatra ale lumii si eu ma catar... si ma tot catar... iar urmele ard si lasa semne insangerate pe piept
As vrea sa pot saruta acel zambet plecat, sa-l strang la piept, sa-i vad bucuria in ochi, sa i-o recunosc cand voi ajunge pe acoperis masurand linistea, as vrea sa-l stiu o data asa...

Acest topic a fost editat de anushca: 7 May 2007, 10:49 PM

Mi-am pus în cap sã scap de starea care a pus stãpânire pe mine de câteva zile. Astãzi mi-a amintit o domniþã de misterul ceþii. Am zâmbit: acum doi-trei aniºori povestea asta m-a fãcut s-o îndrãgesc. Sincer vorbind, la vremea aceea, domniþa era mai mult cu nasul în nori decât printre ceþuri dar sã presupunem cã se confundã Sã nu vã imaginaþi cã prietena este acum pãmânteanã... Nu. Dacã eu mã refugiez pe insulã ea se refugiazã pe prima frunzã ridicatã de vânt (e ºi mai uºor când ai kilogramele ei ) Aºa cã astãzi, cu rost sau nu, m-am pus sã mâzgãlesc despre ceaþã. Mare lucru nu a ieºit (deºi pierdutã acolo sunt) dar mãcar n-am mai stat cu mintea goalã.

-Glumeºti? Ceaþa nu este tristã doar anumite lucruri te apasã chiar dupã ce au trecut aºa cum altele... te uºureazã.
Bunãoarã aici, nu mai departe de ieri, printre frunzele acestea minuscule se zãrea un colþ de deal lucind în soare ºi având culoarea fisticului iar dincolo, mai la stãnga, se fãcea drumul spre lac. Îmi amintesc cã-mi plãcea sã merg pe aleea acoperitã cu pietriº, printre cei care aduceau fãrâmituri de pâine pentru lebede, sã ascult greierii la nici un metru de mine ºi sã visez, sã visez....
-Dar astãzi?
-Normal cã ele ºi astãzi sunt în acelaºi loc numai cã mã apasã ºi simt cã nu iubesc decât ceaþa care mi le ascunde. Rãsuflarea ei urmeazã ritmul zilelor mele ºi, ceea ce-mi place a numi somnul ei, pare la fel de plin de nevinovãþie, ca noaptea de rouã ºi la fel de monoton ca... Dar ce mai conteazã: o iubesc! Iubesc pielea ei umedã care o alintã neîncetat pe a mea, iubesc veacurile adunate grijuliu în patina palmelor ei... Pentru ea aº vrea sã fiu strãvezie, albastrã, sau albã, sau poate gri aº vrea sã fiu. Aº vrea sã am ochii opaci ºi peste ei sã se aºeze uitarea.
-Iar uitarea?
-Sã nu mã încuc: pot sã uit totul în afarã de cântecul inimii! Pentru dorinþa aceasta, atât de vinovat umanã, aº vrea sã-i cer iertare, pentru cã ne potrivim... ºi pentru cã încã o datã o trãdez. Nu pot sã merg pânã la capãt! Dar ea ºtie ºi ºtie cã astãzi vreau sã ies din înveliºul meu material ºi ridicându-mã deasupra lumii sã formãm o singurã fiinþã. ªi mai ºtie cã numai cãtre dimineaþã am sã mã uit iar la arabescurile emoþiilor (acum atenuate) ºi o sã mã întreb: unde-i soarele? Chiar ;i atunci o sã mã mai alinte -ca pe o fiinþã fãrã minte ce sunt- ºtiind cã vor reveni zilele de demult când alergam s-o îmbraþiºez ºi sã-i spun cã-mi e dragã.

Acest topic a fost editat de anushca: 9 May 2007, 02:17 AM