Cateodata ai mult prea mult de asteptat
Iar in privinta stiintei care demonstreaza ca Dumnezeu nu exista, asteapta tu mult si bine
Repet: stiinta nu ataca ideea de Dumnezeu. Ci multe din argumentele celor care sustin existenta Sa.



Esti cumva platit pentru ce scrii pe han, stiintific, si nu filozofic? Sau imi scapa mie ceva?

Acest topic a fost editat de axel: 8 May 2006, 06:07 AM

nu sunt platit, dar nu m-as supara...

plata la care ma refeream se refera la faptul ca esti ajutat sa nu iti pierzi vremea cu neadevaruri: sa zicem ca suferi de boala X si ca exista doua medicamente s si p care sunt ipotezate ca vor da rezultate. Faci un studiu comparativ al celor doua si afli ca s da roade, iar p nu da roade. Deci nu-ti pierzi ani din viata incercand sa te tratezi cu p...in sensul asta stiinta te plateste.

Sa revenim la "cestiunea" zilei...

Nu ma gandeam la credinta in Dumnezeu, neaparat, ci mai degraba la credinta in lucruri care nu sunt percepute sau deduse logic. Poate fi credinta intr-o constiinta superioara, qi, monade etc... Lucruri care tin mai putin de demonstratii.
In legatura cu spiritualitatea legii a doua a termodinamicii... n-am vazut niciodata lucrurile in felul asta, dar o sa ma gandesc. Mersi pentru link, incerc sa gasesc si cartea.

Legat de aversiunea ateilor fata de credinta, nu cumva este creata de faptul ca de multe ori se asociaza cu superstitia, intoleranta si supunerea prea oarba in fata "reprezentantilor" lui Dumnezeu?
Eu personal am inceput, acum catva timp, sa fac o diferenta intre credinta si religie. Religia inseamna reguli, preoti si niste traditii care mi se par cel putin ciudate. Plus manipularea maselor. Are si o parte educativa, dar in mod sigur si una de control. In schimb credinta ar putea avea o forma foarte personala, care sa includa sau nu o lume mai frumoasa dincolo de moarte sau briz-brizuri ca ingerii, iertarea pacatelor, crearea lumii in 7 zile etc.

Apropos de iertarea pacatelor, parerea mea este ca spovedania a fost o forma primara de psihanaliza, care era foarte utila .

Legat de cele doua motive pentru care credinta in Dumnezeu ar fi un viciu:

De multe ori ceea ce crezi ca este realitatea, este realitatea. De exemplu, pentru negrii din triburile africane vrajile facute de vraci erau foarte reale. Daca un viteaz razboinic era blestemat sa moara, de catre un vraci dusman, in majoritatea cazurilor nu trecea mult pana ca blestemul sa se adevereasca. Bineinteles, partea esentiala in toata povestea era ca viteazul razboinic sa afle ca este blestemat de un profesionist . In rest, propria credinta era cea care facea toata treaba: un accident la vanatoare se putea produce rapid unui om care traia in permanenta cu convingerea ca este condamnat.

Sau, ca sa trecem si la civilizatii mai educate (si la lucruri pozitive ), exista ceea ce se numeste "efectul Pygmalion" (profesorul isi face o idee anume despre un elev si il formeaza in directia acestei idei). Rosenthal (profesor de psihologie sociala la Harvard) a facut un test care sa demonstreze acest efect. La o scoala elementara IQ-ul elevilor a fost testat la inceputul anului. Rosenthal a ales, la intamplare, 20% dintre elevi despre care le-a spus profesorilor de la scoala respectiva ca au avut punctaje mai bune si, in concluzie, sunt capabili de progrese mai rapide decat majoritatea. De fapt, in medie, nu se deosebeau de restul colegilor lor. Dar, dupa 8 luni, cand testul de la inceput a fost repetat, s-a constatat ca IQ-ul elevilor "promitatori" se imbunatatise mai mult decat cel al celorlalti elevi. Exista mai multe exemple de astfel de teste.

In sfarsit, despre efectul placebo stiti si cred ca si credinta poate sa aiba un efect asemanator.

Sunt de acord, totusi, ca a crede ca Dumnezeu iti va proteja casa cand esti intr-o zona despre care toti hidrologii spun ca va fi inundata inseamna, in cel mai bun caz, a te imbata cu apa rece.

Adevarul ca universul nu a fost creat in 7 zile? Da, nu pare prea credibil. Adevarul ca Dumezeu nu ne vede si nu ne conduce viata? Nici eu nu reusesc sa imi imaginez o asemenea capacitate de management . Adevarul ca lumea nu a fost creata de Dumnezeu? A crede asta sau nu, dupa parerea mea, e o problema de alegere personala. Pana la urma, ceea ce crede stiinta despre modul in care a ajuns universul sa arate cum arata nu este tocmai un adevar pentru care sa poti baga mana in foc.
In primul rand, ideea Big Bang-ului este general acceptata, dar este totusi doar un model pentru care, deocamdata, nu s-a oferit o alternativa mai buna. In plus, se bazeaza pe niste presupuneri - ca de exemplu faptul ca legile universului au fost intotdeauna cele care sunt acum (ma intreb daca aceasta presupunere se va putea verifica vreodata).
In al doilea rand, ce a fost inainte de Big Bang chiar ca este in ceata. Aici adevarul stiintific nici macar nu exista.


In concluzie, eu nu reusesc sa vad credinta in Dumnezeu ca viciu, pe baza celor doua argumente.

Dar am o propunere: credeti ca am putea sa evaluam - credinta vs. ateism - pe baza valorii practice pe care o au pentru societate si individ?

Te rog fa-mi un studiu, comparativ sau nu, in care sa aflii daca Dumnezeu exista sau nu Si sa ne spui si noua rezultatele, dupa ce descrii metodologia adoptata si scenariul experimental

@Axel: sper sa ai rabdare: acum elaborez metodologia...

Hmm... Acest argument funcţionează numai dacă aduci din exterior să facă CLANC în el componentele:

1. "cum cred eu că e realitatea cea adevărată, pe bune", respectiv
2. "ce caracter cred eu că are adevărul cel important şi veritabil pe lumea asta".

Fără fixarea acestor componente, argumentul e nefuncţional.

Problema e că fixarea componentelor menţionate se poate face în mai multe moduri -- şi fiecare din aceste moduri conduce, prin aplicarea argumentului tău, la altă concluzie. De exemplu, pentru cel ce pleacă de la premisele:

1. "Eu cred că realitatea cea adevărată e că Dumnezeu există", respectiv
2. "Eu cred că adevărul cel important în viaţă nu e cel ştiinţific, ci cel spiritual -- pe care-l simţi cu inima, fără demonstraţii raţionale",

argumentul tău se va formula astfel:

"Propun ipoteza că a crede în inexistenţa lui Dumnezeu este un VICIU pentru că presupune:

1. lipsa de curaj de a înfrunta realitatea aşa cum e* (sau laşitatea de a te îmbăta cu apă rece)
2. lipsa de onestitate intelectuală (prin faptul că ignoră adevărul spiritual**)

* Cum cred eu că e.
** Acesta fiind cel realmente important."

Se vede deci că mecanismul acestui argument funcţionează la fel de bine în ambele sensuri.

E ca şi cum ai afirma că fisiunea nucleară e bună (sau rea): evident că mecanismul ei nu e nici bun şi nici rău, ci neutru; şi doar bagajul de intenţii/scopuri pe care cineva îl aduce în procesul fizic al fisiunii are capacitatea de a fi bun sau rău.

Exact la fel şi-aici: Calitatea de viciu/virtute a (ne)credinţei în Dumnezeu nu rezultă din argumentul prezentat, ci rezultă din premisele cu care intri în argument.

Or, stabilirea acelor premise este complet independentă de argumentul tău (dacă încerci s-o legi cumva de concluzia lui ajungi la circularitate, sper că-ţi dai seama). Asta înseamnă că (în discuţia de faţă) premisele sunt arbitrare. Concluzia argumentului depinzând numai de premise, rezultă că şi ea este arbitrară.

Deci n-ai demonstrat/argumentat/justificat nimic, n-ai făcut decât să afirmi "Eu cred că realitatea nu conţine niciun Dumnezeu şi mai cred că 'adevărul spiritual' al credincioşilor e bullshit, pentru că nu-i adevăr ştiinţific!", exact pe acelaşi ton şi cu aceeaşi mentalitate cu care un credincios susţine "Eu cred că Dumnezeu chiar există în realitate şi mai cred că 'adevărul ştiinţific' al ateilor e bullshit, pentru că ignoră adevărul spiritual!".

Eu unul nu văd nicio diferenţă între aceste două abordări.

a

bleah ce mult ati scris ! o sa citesc maine


eu as putea sa spun ca cel mai bun lucru din viata mea a fost sa accept ca EL nu exista. odata ce am realizat ca sunt singur pe lume si ca o sa dorm asa cum imi astern multe puncte de vedere s-au schimbat diametral opus.


ia sa vedem un test pentru cei religiosi :
imaginati-va ca (nu stiu cum) ati afla din surse sigure ca Dumnezeu nu exista si ca nu o sa mai traiti vesnic dupa moarte ca nu o sa va ajute nimeni "in mod miraculos' daca va rugati in fiecare seara .... etc

ce ati face ? cum ati vedea viata ?


pentru mine cel mai greu lucru a fost sa mai gasesc motive pentru "a vedea viata" dar odata asta obtinuta viata mea a luat o turnura neasteptata. broasca s-a transformat in print si acum ma mai intalnesc cu fosti colegi care raman uimiti si am intreaba "cum ai reusit ?"

punctul 1) imi place, cam asa ma gandesc si eu

2) dar cand e vorba de stiinta .... stiinta a gresit de multe ori: si as putea sa dau exemplu multiplele modele atomice.


si daca tot suntem la sectiunea de filosofie ( nu's ce caut eu pe aici ca eu sunt inginer ) hai sa o spun si metaforic:

daca nu-l poti masura pe Dumnezeu nu inseamna ca nu exista.


revin !

Stiinta functioneaza cu modele, atunci cand unul se dovedea a nu fi bun, se inlocuieste.

Acest topic a fost editat de Blakut: 27 Aug 2006, 07:53 AM

Stiinta este o intreprindere umana, ori faptul ca ea a gresit uneori, asta este total de asteptat. Ce e relevant la ea insa, este ca invata din greseli si isi indreapta permanent greselile, ameliorand cunoasterea si reducand astfel necunoasterea.

Problema cu Dumnezeu este vasta si fundamentala: ca el sa poate fi masura trebuie sa existe, ori problema e ca daca cautam radacina, adica informatiile cele mai vechi despre existenta lui, constatam ca el nu exista pur si simplu; nici o logica in a mai incerca sa-l "masori". Insa aceata constatare este sustinuta mult mai amplu, nu numai astfel.

Acest topic a fost editat de Octavi: 10 Oct 2006, 12:28 AM

Care-s cele mai vechi informatii si cum constati pe baza lor inexistenta divinitatii ? Eu cred ca cel mult poti sesiza inadecvarea, lipsa de logica sau erorile strecurate in material, nicicum imposibilitatea fiintei despre care fac vorbire.

Nana Floare ai devenit brusc forumistul meu preferat dupa ce am citit acest mesaj( tot , nu doar ce am citat) si am vazut cat de coerent , logic si frumos se poate exprima cineva

Dar da-mi voie sa te contrazic pe citatul de mai sus . De altfel daca e opinia lui Freud , nici nu ma mira , Freud desi un mare psihanalist , e depasit in multe privinte . Din punct de vedere psihologic omul este creat de natura cu iluzia imortalitatii lui . Nu ne gandim ca vom muri decat atunci cand suntem in pericol iminent de moarte . facem planuri, strangem bunuri ca si cum am trai vesnic . Raeori ne gandim la moarte si de altfel , obsesia mortii tine de patologic . Si e foarte bine ca e asa .

Acest topic a fost editat de toxic: 20 Oct 2006, 08:34 PM

Biblia evreiasca, Biblia crestina, Coranul. Istoria popoarelor carora zice-se ca li s-ar fi revelat.

Sa recomentez (daca am mai facut-o) si sa comentez (daca n-am mai facut-o inca) tema asta: Ateismul o fi o virtute, si cei care au scris mai sus au adus argumente rationale in spijin, ce mi se pare mie insa ca merita remarcat e ca ateii, in general, au multi zmintiti printre ei. Cum se face? Cum se explica asta (daca e sa acceptam observatia mea, care e subiectiva insa, recunosc)? Sa fie ca parasirea sperantelor pentru viata dupa moarte, pentru existenta unei forte morale foarte puternice, produce totusi schimbari negative in comportament? Eu unul nu-mi explic usor ceea ce constat la destui ateii pe care ii cunosc mai bine sau mai putin bine . . .

Acest topic a fost editat de Octavi: 21 Oct 2006, 12:04 AM

nu exista nici un ateu pe lumea asta.. una dintre functiunile creierului e de a organiza haosul omitind vacuitatea..

nu poti crede in nimic.. pt. că si nimicul e o categorie mentala.. ateii cred in ceva mai degraba decit in altceva, in realitate nu exista nimeni care sa nu creada in ceva sau in altceva..

De unde stii?

In ce cred ateii?

Eu cred cu tarie in efectul pavlovian al unui gratar cu ceafa de porc stropita cu vin rosu.

shapeshifter, nu stiu exact de unde stii tu astea (nu o sa te intreb) insa cred macar pe alocuri ca ai dreptate ! Dar a fost acest gen de subiecte de atatea ori discutat si rasdiscutat, fara sa vad deplasari semnificative de opinii ale interlocutorilor (in special ale ateilor care nu vor sa recunoasca ca si ei cred in ceva ) ...

Ai vazut, in schimb, deplasari ale opiniilor celorlalti?

Calfa, in ce cred ateii?

In general, "ateii care nu vor sa recunoasca ca si ei cred in ceva" sunt tare greu ... deplasabili.

Probabil ca larga categorie a agnosticilor, care cuprinde de la persoane catalogate drept atei pana la persoane care oficial tin de diverse religii este cea mai usor ... deplasabila.

De unde sa stiu eu ce cred toti ateii, abis ? Credinte avem cu totii.

Uite, tie nu ti se pare interesant ca se ajunge sa se vorbeasca despre "ateismul ca virtute" ? Daca pui asta cap la cap cu numeroasele forme de organizare ale "ateilor convinsi" (aka foarte credinciosi ) de la ateism.org la ... orice vrei tu, daca mai scotocesti si dai de diferite forme de "ritualuri" atee, si nu stau acum sa enumar totalitatea elementelor care apropie ateii (credinciosi) convinsi de credinciosii religiosi practicanti, s-ar putea sa iti scimbi macar putin parerile. Bine, asta daca accepti sa iti deplasezi continuu ansamblul opiniilor, la fel cum lumea continuu e in miscare.

Acest topic a fost editat de calfa: 21 Dec 2006, 04:25 PM

Nu te-am intrebat ce cred ateii, ci in ce cred...

Nu. Nu poate fi considerat virtute asa cum culoarea ochilor cuiva nu este o virtute. Sau nationalitatea. Esti ateu pentru ca nu poti fi adeptul vreunui zeu, atat si nimic mai mult...

Ce ritualuri? Da-mi niste exemple.

Acest topic a fost editat de abis: 21 Dec 2006, 05:02 PM

Si eu as fi curios de ritualuri ale ateilor. Mi se pare putin aiurea. Ca si cum ai spune ca cei care nu au basca au nu stiu ce ritualuri pentru ca nu au basca!

Nu confundati credinta religioasa cu alte tipuri de credinta.Un ateu poate sa creada in progresul stiintei, in dragoste, in posibilitatea de a castiga la loterie, etc.Dar aici e vorba nu de o credinta cu aspecte mistice, ci de o simpla incredere fundamentata de multe ori rational.Faptul ca iti plasezi credinta in ceva impersonal si logic nu te face adeptul niciunui zeu, deoarece religia nu asta presupune.Daca prin ritualuri ale ateilor se inteleg superstitiile(am mai auzit asta de cateva ori), atunci tin sa precizez ca eu nu-i consider atei adevarati pe cei superstiosi.Superstitiile nu echivaleaza cu credinta in divinitate, ele se refera la un noroc impersonal, dar faptul ca incearca sa stabileasca o conexiune supranaturala intre niste evenimente aparent fara nicio legatura le ofera o oarecare conotatie religioasa.

Sigur nu la asta se refera. Si printre cei religiosi sunt superstitiosi. Pur si simplu nu stiu la ce s-a gandit cand a vorbit de ritualuri ori de credinte ale ateilor, si astept lamuriri...

Nici ateimul , nici credinta nu sint virtuti. Sint stari personale " netransmisibile ".
Ateii nu au ritualuri, au poate curiozitatea de a cerceta si intreba mai mult.

Curiozitatea de a cerceta si intreba mai mult ... tine mai degraba de ... agnosticism ... Ateii cu cat sunt mai ... "convinsi" ... sunt si mai ... "mistici".

"Ritualuri" atee ? Ei, mai ganditi-va, nu trebuie sa va spun eu totul. Hai, puneti-va agnosticismul la treaba !

"Credintele" sunt foarte multe in fiecare dintre noi. Cele legate de sentimentele religioase la fel. Credintele religioase merg in doua directii majore: respectul legii (religia ca "lege") si refacerea/intarirea legaturilor cu originile, sursa, natura (sub diferite aspecte), Creatorul, starea primordiala, sinele, etc. (religia ca "legatura"). Ateismul inseamna "credinta in lipsa zeitatilor" in care macar o parte dintre cei care te inconjoara (acolo unde si atunci cand religia intr-un anumit loc si timp era doar una, ateismul insemna erezie ca si o alta credinta religioasa, acum inseamna respingerea tuturor sistemelor religioase bazate pe zeitati).

In contextul asta, si eu zic asa ... "Nici ateimul , nici credinta nu sint virtuti".

In schimb subiectul in sine demonstreaza ceva, legat de felul in care ateii convinsi pot vedea lumea. Dupa parerea mea, a vedea ateismul ca virtute inseamna ... a face un pas catre o posibila religie (in sensul de "lege") atee ...

Chiar sunt curios... spune-ne?

Te inseli. Nu s-a mai discutat asta?

A vedea ateismul ca virtute inseamna... a gresi.

Indubitabil, mai dir calfa, ai cazut in pacatul greselii de a-ti da cu parerea fara sa ai habar. "Ateism" inseamna, folosind plasticul limbaj popular "fara dumnezeu", iar "ateu" e omul care "nu are nici-un dumnezeu", nu cel care crede ca nu exista zei cum gresit expui mataluta. Zei sunt, noi sa fim sanatosi, fo jde mii de zeii, zeici, zeisori, dar, din pacate pt ei, nici unul nu a reusit sa ma seduca. Inseamna ca sunt ateu sau ca ma pastrez pt casatorie?

Rectificare: Curiozitatea de a cerceta si intreba mai mult tine de natura umana!

"Misto!"

Salut Marius, si La Multi Ani !

Ce zici tu ? ... "Ateism" inseamna "fara dumnezeu", iar "ateu" e omul care "nu are nici-un dumnezeu".

Si mai zici ... "Zei sunt, noi sa fim sanatosi, fo jde mii de zeii, zeici, zeisori, "

Adica cum sunt zeii astia pentru tine, Marius ? Pai ne lamuresti cumva aici ... "nici unul nu a reusit sa ma seduca"

Si te intrebi ... "Inseamna ca sunt ateu sau ca ma pastrez pt casatorie?"

Cum suna asta ? Uite asa: TU crezi ca exista "conceptul" de zeu, dar nu crezi ca exista zei ca fiinte supranaturale, pentru ca ei, desi supranaturali, nu au venit si la tine sa te seduca !


Rad eu, dar ceea ce spun e foarte serios. Se bazeaza pe ce ai afirmat chiar tu.

Asadar, lasi sa se inteleaga ca tu nu crezi ca exista zeii altfel decat ca niste concepte inventate, artificiale ... fara corespondent in ... realitatea naturala.

In conditiile astea, mi se pare firesc ca afirmi ... "Curiozitatea de a cerceta si intreba mai mult tine de natura umana!".


Eu totusi imi permit sa afirm ca asta e semnul agnosticului din tine, care desi se pretinde ateu 100% (sau si aici ma insel ), are o doza respectabila de intrebari inca fara raspuns.

Exact, Marius a pus punctul pe i.

Omenii nu se impart in trei categorii: teisti, atei si agnostici. Din punct de vedere al teismului, se impart in teisti si atei (toti cei care au o credinta intr-un zeu, oricare ar fi el, sunt teistii; cei care nu au o asemenea credinta sunt ateii).

Nu exista categorie intermediara intre a crede X si a nu crede X.
Nu face confuzie intre cei care cred X si cei care cred non-X! Evident, exista si cei care cred non-X, dar acestia sunt inclusi in randul celor care "nu cred X".

Tu vrei sa-i numesti atei doar pe cei care cred ca nu exista divinitati. Ceea ce este insuficient. "Ateu" este si cel care crede ca nu exista divinitati, si cel care nu crede ca exista divinitati, indiferent de motivele sale: fie nu a auzit niciodata de asa ceva (daca ne imaginam un copil nascut pe o insula pustie, din doi parinti care nu-i pomenesc niciodata de vreo divinitate, acel copil va fi ateu deoarece nu va avea nicio credinta religioasa), fie a auzit de divinitati dar nu l-a convins niciuna (cazul lui Marius), fie are argumente impotriva existentei divinitatii etc.

Din punct de vedere al atitudinii fata de cunoastere, oamenii poti fi agnostici (neaga posibilitatea cunoasterii obiective) sau nu. Un ateu (o persoana care nu are credinta religioasa) poate sustine ca lumea nu poate fi cunoscuta obiectiv, nu-l impiedica nimeni. La fel, si un teist poate avea aceeasi parere... Agnosticii pot fi la fel de bine teisti sau atei.

Daca imi permiteti, am sa fac niste completari.

Ateism este la origine un cuvant grecesc. Theos in greceste insemnanad Dumnezeu, in romana a devenit ateu si ateism. Deci cineva are dreptate pe aici.
Daca este sa dam crezare DEX-ului, ateistul respinge categoric orice credinta in supranatural, zei, spirite, Dumnezeu, viata de apoi, nemurirea sufletului. Sunt tari atei, nu, totusi pot sa va spun ca am vazut atei murind, iar la moarte au cerut sa li se aprinda lamanarea, acum nu stiu ce-o fi fost, reminescente de la educatia primita de la bunici, sau frica de necunoscut. Ceva ceva s-a petrecut in sufletul lor in acele clipe.

Oricum, abis, nu ai reusit decat sa discuti tot despre cele 3 categorii.

Care, fireste, se suprapun partial, nu am negat, ba chiar am afirmat.


In plus, nu incerca sa ma atragi pe mine in discutii de genul "Nu exista categorie intermediara intre a crede X si a nu crede X.
Nu face confuzie intre cei care cred X si cei care cred non-X! " etc. Exista nenumarate categorii dincolo de cele pe care noi, artificial, le numim atei, agnostici, etc. Nu exista "puritate" in astfel de categorii, in realitate. Chestia asta, cu X, non--X, etc., tine de logica, iar logica e doar una dintre constructiile umane, sau poate cu care a fost inzestrata natura umana, etc. Folosim acest concepte pentru ca daca am incerca sa discutam totul in cel mai mic detaliu nu ne-ar ajunge viata pentru un singur lucru de pe lumea asta. De asta categorisim simplificand, si de asta avem atatea dezbateri, pentru ca fiecare dintre noi are o alta imagine despre cam orice ... lucru sau categorie sau concept sau ... dar ma opresc aici.


Sunt de acord cu ce a spus mariusc2 ... Ateism inseamna fara zei si ateu e omul fara zei.

Nu am inteles insa de ce a trebuit el sa spuna ... "nu cel care crede ca nu exista zei cum gresit expui mataluta" ...

Pentru ca, fireste, macar un zeu exista pentru orice om de pe pamant care a auzit acest cuvant, concept, etc. Numai ca pentru unii oameni zeu sau zei inseamna doar niste cuvinte, pentru altii inseamna mai mult, in diferite grade, etc.


Am spus ce am avut de spus pe acest subiect, iar tu ai spus ce era de spus ...

La capitolul asta DEX-ul este incomplet. Nu este dealtfel singurul...
Iti propun urmatoarul citat, mai cuprinzator decat o seaca definitie din DEX:

"The average theologian (there are exceptions, of course) uses 'atheist' to mean a person who denies the existence of a God. Even an atheist would agree that some atheists (a small minority) would fit this definition. However, most atheists would strongly dispute the adequacy of this definition. Rather, they would hold that an atheist is a person without a belief in God. The distinction is small but important. Denying something means that you have knowledge of what it is that you are being asked to affirm, but that you have rejected that particular concept. To be without a belief in God merely means that yhe term 'god' has no importance or possibly no meaning to you. Belief in God is not a factor in your life. Surely this is quite different from denying the existence of God. Atheism is not a belief as such. It is the lack of belief."

Posibil. Dar ce dovedeste asta?

Oricum, ai avut o experienta remarcabila: la cat de putini sunt ateii in tara asta, sansa de a vedea unul murind nu o are fiecare, iar cei care o au, o au probabil cel mult o data in viata. Tu in schimb esti mai norocos, ai vazut multi...