Asa este. Din acest motiv nu cred ca principala cauza a Terorii a fost renuntarea la religie. Nu cred ca exemplul pe care l-ai dat justifica afirmatia potrivit careia religia este printre cele mai eficiente mijloace de conditionare a comportamentului.

Atunci gandeste-te la sectele sinucigase! Acolo se vede mai clar influenta religiei, care e atat de puternica incat poate trece in anumite conditii si peste instinctul de conservare.

Cu alea ai dreptate... Dar nu-s atat de raspandite, din fericire.

"care este scopul vieţii?"

viaţa este cea mai înaltă formă de organizare a materiei, iar materia se dezvoltă conform principiului dezvoltării, de la simplu la complex, în orice colţ din Univers... nu e exclus ca undeva să existe organisme cu mult superioare nouă, capabile să dea un nou înţeles vieţii

... putini oameni pot sa inteleaga sensul adevarat al Vietii.
VIATA - viata umana este, in definitiv , singurul lucru sacru.
Suntem mici, nemarginit de mici... fiecare particica din fiinta noastra , fiecare din cuvintele noastre nu inseamna mare lucru. Dar Viata macina totul si, prin caile ei misterioase si subtile, ea reface Viata, din Viata insasi. Cu siguranta, noi suntem o forma a unui mister sacru si... "vai de cei ce nu-l respecta"
VIATA Noastra ~ O particica din Scanteia Divina.

VIATA - viata umana este, in definitiv , singurul lucru sacru.
Celelelate forme de viata nu sint "la fel de sacre"?

forumisti,

scopul vietii? pai ia uitati-va ce au facut cei dinaintea noastra: egiptenii ne-au lasat piramidele, sumerienii ne-au dat srierea fonetica si alfabetul, de la romani ne-au ramas foarte multe, inclusiv "dreptul roman" inca valabil dupa 2000 de ani, mai in zilele noastre am ajuns la sisteme de transport si telecomunicatii care sint uimitoare chiar pentru noi.....pai nu ar fi pacat sa intrerupem evolutia aceastei minunate si fascinanta forme de organizare a materiei?

actiunea fiecaruia dintre noi, intr-o masura mai mare sau mai mica, continua aceasta dezvoltare bazata pe inteligenta. nu vreau sa intru in zona religiei, dar totusi, majoritatea celor care au adus cea mai mare contributie la aceasta linie de dezvoltare nu au fost cei mai credinciosi. asa ca, indiferent de religie, cu totii sintem chemati sa asiguram continuitatea acestei fascinante lumi facuta cu contributia fiecaruia dinte noi...

asta cam suna a lectie dar din cind in cind trebuie sa privim si asa lucrurile. in plan personal, am zburat odata deasupra polului nord. afara erau -55 grade celsius si aerul era rarefiat. la 10 centimetri de mine, catre exterior era un mediu total ostil vietii iar eu stateam comod si-mi beam cafeaua si aveam totala incredere in cei care au facut, care au intretinut si care pilotau avionul. trebuie sa traiesti asta pe viu; nu ai cum sa nu fi emotionat in fata unor astfel de realizari ale geniului uman. pentru asa ceva chiar merita sa traiesti si sa nu faci de ris generatia in care te-ai nascut...dorinteodor

Deci scopul vietii e sa nu faci de ras generatia in care te-ai nascut? Pai aia dinainte is morti, nu mai pot rade de tine (legatura cu mortii e putin probabila in religia ta liber cugetatoare), iar aia de dupa degeaba rad ca tu nu vei mai trai rusinea.
Sau n-am inteles eu? Fii un pic mai clar ca exista riscul sa inteleg si eu.

noi,


zici: "Deci scopul vietii e sa nu faci de ras generatia in care te-ai nascut? Pai aia dinainte is morti, nu mai pot rade de tine (legatura cu mortii e putin probabila in religia ta liber cugetatoare), iar aia de dupa degeaba rad ca tu nu vei mai trai rusinea."

dupa tine vin altii. copiii tai, de exemplu. ce le lasi? mie generatia anterioara mi-au lasat radioul, chiar televiziunea. noi le lasam internetul, telefonia mobila, transporturi aeriene ieftine,....e lunga lista. nu crezi ca pentru asta chiar merita sa traiesti si sa te implici?

nu stiu citi ani ai dar uita-te la ce exista cind te-ai nascut si anticipeaza ce va fi dupa ce vei iesi la pensie. nu se poate sa nu te mindresti pentru ca ai contribuit si tu la asta. totusi nu uita si cite probleme nu am putut "noi" sa rezolvam (terorism, poluare....pentru asta ar cam trebui sa ne fie rusine...). dorinteodor

@dorinteodor

"Cu fata spre perete ma lasa prin straini/Sa inghete sub pleoape a ochilor lumini/Iar cand se va intoarce pamantul in pamant/Au cine o sa stie de unde-s, cine sunt?" Cam asta-i motivatia, zic eu. Imi amintesc, de exemplu, de Cantecul harpistului din Egiptul antic, tot asa - precum zise mai sus poetul - plin de jale si planset la constientizarea inevitabilului mortii. Deci, din vremuri ancestrale si pana la poleiala stralucitoare a prezentului, nu s-a prea descoperit nimic nou despre esentialul alternantei viata-moarte si angoasele care decurg de aici.

Si, aceasta actiune ce motivatie are in profunzime, Dorinteodor? Nu cumva spaima de nonexistenta? Uitam periodic de sfarsitul nostru implacabil, pentru ca nu putem face fata mental pe termen lung ideii de a nu mai fiinta (benefica uitarea asta!), si atunci ne canalizam energiile in planuri mai mult sau mai putin marete. Unii lasa urmasi - ceea ce e mai la indemana - altii fac proiecte imense, totul din ce cauza, manati de ce anume, Dorinteodor? Nu cumva dorim sa continuam mirajul fiintarii - a exista - prin altii care vor veni in lume dupa noi, sau prin ceea ce produc mainiile si sudoarea noastra? Ne dorim cumplit sa lasam o urma a trecerii noastre.


Uite ca singur ti-ai inventat scopuri. Dar, analizand obiectiv, in afara de "scopul" de a se perpetua si a merge orbeste mai departe, ai gasit alt scop efectiv al vietii?
Si apoi, oricat te-ai emotiona (nu credeam sa gasesc la tine asa o slabiciune, mai ales frunzarind cartea ta pe care ai tot promovat-o), vine timpul si sterge totul. Iar moda vremurilor se schimba ametitor. Ai observat cred, ce prapastie este intre un strabunic si un stranepot. Cel ce traieste si apuca sa vada 3-4 generatii dupa el, se afla in starea spectatorului care sta sa vada 3-4 reprezentatii la rand dintr-un spectacol. Nu mai simte actiunea, orice iluzie si orice noutate dispar pentru el. Devine inapt pentru viata si se imbratiseaza cu cea care-i ajunge cea mai buna prietena - moartea.

Acest topic a fost editat de bishop: 3 Nov 2007, 05:08 PM

bishop,

zici: "... poleiala stralucitoare a prezentului,...."

pina una alta, ai in fata o claviatura si la fiecare apasare pe o clapa, ceva din gindurile tale se duc catre semenii tai care, in acest fel, afla nu numai de existenta ta dar si gindurile tale. iar pe ecranul din fata ta apar gindurile celorlalti, de pe stada vecina sau din america, asia,....de oriunde. frumoasa "poleiala"....

zici: ".. nu s-a prea descoperit nimic nou despre esentialul alternantei viata-moarte si angoasele care decurg de aici."

problema mortii este imposibil de rezovat la toate nivelele. totusi, acum exista tot mai multi oameni care nu se resemneaza in fata mortii, care nu au nevoie de povesti frumoasa cu "locuri la verdeata", care nu au angoase si care au psihologie de luptatori: luptam cit putem pentru a mai adauga ceva la minunile lumii construite de noi si in care traim noi si in care vor trai urmasii nostri...

zici: "Si, aceasta actiune ce motivatie are in profunzime, Dorinteodor? Nu cumva spaima de nonexistenta?...."

n-am angoase, sint activ in lumea in care traiesc, am realizat lucruri care vor dainui dupa ce nu o sa mai exist si merg in continuare. atunci cind nu mai esti luptator atunci ai angoase, spaimele non-existentei vesnice....eu n-am timp de asta. am doua proiecte active la servici pregatesc o lucrare (am primit o invitatie sa-mi prezint teoria la vara in florida...) care sper sa fie acceptata,.....angoase, non-existenta? ce-o fi aia...

zici : "...Nu cumva dorim sa continuam mirajul fiintarii - a exista - prin altii care vor veni in lume dupa noi, sau prin ceea ce produc mainiile si sudoarea noastra? Ne dorim cumplit sa lasam o urma a trecerii noastre."

cam asa ceva. tu ce ai vrea? adevarul absolut? nemurirea ta sau macar a sufletului? toata viata ta a fost modelata de munca celor dinaintea ta. acum 100 de ani oamenii se zbateau in mizerie, fara apa curenta, fara locuinte dotate cu tot confortul, fara telefonie mobile, fara internet,....astia chiar aveau angoase.

viata ta este asa cum este, datorita miilor de generatii care au trait inaintea ta. cum vrei sa le multumesti altfel decit facind si tu ceva pentru cei care vor veni? ar fi chiar rusinos sa nu te gindesti la ei!

zici: "Uite ca singur ti-ai inventat scopuri. Dar, analizand obiectiv, in afara de "scopul" de a se perpetua si a merge orbeste mai departe, ai gasit alt scop efectiv al vietii?"

ne inventam scopuri in functie de abilitati. n-as putea sa scriu poezii sau sa fac opere de arta. fac ce pot sa fac si stiu sau cel putin sper, ca cineva va folosi ce am facut. este asta "mers orbeste"? daca tu ai un scop superior, altul decit scopurile mele de origine plebee, spune explicit, nu te mai lamenta atita! sint curios sa aud care ar trebui sa fie scopul vietii...


zici: "Si apoi, oricat te-ai emotiona (nu credeam sa gasesc la tine asa o slabiciune, mai ales frunzarind cartea ta pe care ai tot promovat-o), vine timpul si sterge totul."

un om fara emotii nu este om. daca ai fi citit cartea (nu ai fi frunzarit-o) ai fi vazut definitia precisa a termenului "emotie". pina si animalele au emotii...

zici: "... Iar moda vremurilor se schimba ametitor. Ai observat cred, ce prapastie este intre un strabunic si un stranepot. Cel ce traieste si apuca sa vada 3-4 generatii dupa el, se afla in starea spectatorului care sta sa vada 3-4 reprezentatii la rand dintr-un spectacol. Nu mai simte actiunea, orice iluzie si orice noutate dispar pentru el. Devine inapt pentru viata si se imbratiseaza cu cea care-i ajunge cea mai buna prietena - moartea."

nu stiu ce virsta ai dar pari foarte nefericit din cauza unei vieti care pare pasiva, contemplativa. a fost o perioada in viata mea (vreo 20 de ani in urma) cind am fost foarte bolnav. acum nu numai ca sint intr-o stare foarte buna, dar mi se taie rasuflarea cind vad cite as putea face si nu mai am timp fizic pentru toate. de unde angoase? de unde nefericire, de unde "starea spectatorului"?....dorinteodor

Si la ce-ti foloseste poleiala asta? E ceva nou sub soare? "Alte guri, aceeasi gama/alte masti, aceeasi piesa."
Nu sunt in esenta, pretutindeni la fel, oamenii? Zise demult, unul sclipitor, cam asa: "desi n-am parasit curtea mea, cunosc intreaga lume." Ce sa insemne asta, Dorine? Cine cauta in afara ceea ce ar trebui sa gaseasca inauntru?

Problema mortii este imposibil de rezolvat. Punct. Si apoi, ce diferenta de esenta este intre povestile cu locuri de verdeata si cele ale prezentului?
Niste adevarati luptatori - spuneau unii intelepti prin vechime - nu se arata razboinici si nici nu lupta in mod absurd ca berbecii. Adica, nu dau cu capul de zid pana le plesneste teasta.


Oamenii care nu au angoase si indoieli sunt periculos de nestiutori referitor la propriile neputinte. Asa m-a invatat pe mine viata.
Tu vezi egalitate luptator=razboinic. Astazi ni se induce exact modelul asta pagubos. Ne razboim cu economia de piata, cu inflatia, cu bursa, cu natura, cu sanatatea si altele, uitand de lupta principala interioara cu noi insine. Traim intr-o lume de extravertiti plini de nesat, care sunt razboinici, nu luptatori.


Si acum ce facem? Ne cam tavalim printre margaritarele lasate de o mana de inteligenti, pentru ca avalansa tehnologica a venit peste noi mult prea repede si ne-a gasit necopti la minte.


Varsta biologica nu-i importanta. Am intalnit copii batrani precum si batrani copii. Inclinatia catre contemplarea simpla a lucrurilor presupune un suflet ce si-a diminuat patimile, si-a diluat atractia sau repulsia fata de lume. Este mai aproape de neutrul din care ne-am ivit cu totii, se afla in randurile spectatorilor, a dezbracat haina de actor si acum priveste si contempla. E un privilegiu.
Unde esti tu au fost si altii. Senzatia ca nu-ti ajunge timpul e specifica modei prezentului. E o tornada care angreneaza si elemente straine de miezul ei. Vorba aia: faci ce vrei, dar stii ce faci?
Despre fericire-nefericire, am obosit sa dezbat problema - fie cum zici tu. Eu sunt nefericitul, iar tu, fiind intr-o stare f buna, esti mai aproape de fericire. Mergem oricum inainte, nu-i asa?

Acest topic a fost editat de bishop: 5 Nov 2007, 11:28 PM

aşa e, bishop, înţelepciunea vine cu experienţa şi cu învăţătura, nu cu vârsta.

Hi, sunt nou pe aici... am observat acest forum.. despre dezbateri filosofice.. universul credintei.. etc. Si am observat multe privind reincarnarea.. ceea ce eu n-o cred posibila. Sa luam cuvantul "Reincarnare" care este regasit in budism.. dupa ce o fiinta moare.. sufletul ei va lua viatza din nou.. intr-o oarecare forma. Intrebarea e.. daca o finta moare.. apoi prinde din nou viatza.. nu ar trebui ca rata mortalitatii shi natalitatii sa fie egala ? ceea ce nu ii.. Logic daca ar exista asa zisa reincarnare... mortalitatea cu natalitatea ar trebui sa fie intr-un echilibru.. Si viata de ce o avem.. care-i scopu ei cine ne-a dat-o.. e o problema cu care se infrunta omu de cand a inceput sa gandeasca. In prezent sunt doar 3 intrebari, dupa mine shi cele mai importante: De unde venim?, Care ne este scopu?, Si incotr-o ne indreptam?

Oricat ati fi de teisti, de pragmatici, de preocupati cu incetinirea elanului cu varsta, trebuie sa recunoasteti ca din capul vostru nu veti iesi niciodata.

Voi sunteti cea mai importanta persoana. Presupun ca ma veti combate aici, si, Dumnezeule, sunt satul de "Sa fac ceva pentru altii", "Sa ajut", "Sa las ceva in urma". Nu va prea cititi, nu? A lasa "ceva in urma" consider ca este nevoia unei persoane care priveste moartea cu ochi vii. Ce ati spus pana acum - cu mici exceptii - reprezinta idei despre moarte prin manifestarile vietii. Sa ma intelegeti: daca va pun sa va imaginati intre patru scanduri va va prinde claustrofobia, anxietatea, sentimente de singuratate, repulsie etc. - toate manifestari ale unei fiinte... vii. Moartea creierului = lipsa sentimentului (printre altele) - atunci nu cumva decedatul nu va avea nicio problema oriunde ar fi pus?!

Concluzia mea: moartea nu se priveste din perspectiva unuia cu inima activa! Moartea este non-fiinta, asta insemnand ca insasi fiintele sunt incapabile sa-si imagineze propria moarte (te poti imagina dormind profund la nivel de inconstienta? nu cred). Non-empiric 100%! Frica sau alte stari care se regasesc in voi la gandul mortii nu sunt altceva decat manifestari ale vietii - la fel faceti si la gandul unui accident - iar o astfel de aprofundare de subiect este irelevanta.

Tot ce veti putea face va fi imaginatie bazata pe asocieri (inmormantari, accidente, stiri etc).

De ce am vorbit despre subiectul de mai sus? Pai, consider ca acest mod de a privi moartea reprezinta cea mai importanta cauza (or mai fi) pentru nevoia acordarii unui scop vietii.

Sunteti atat de preocupati de ce se va intampla dupa moarte; va este frica (sigur nu va este frica de cum veti muri? caci moartea in sine nu implica dureri biologice, nu?), vreti sa lasati "ceva in urma", sa ajutati, sa nu muriti odata cu partea biologica - si faceti orice va sta in putere sa dainuiti, prin orice metoda: urmasi, cladiri, afaceri durabile, scrieri etc.^n - apoi le dati denumiri: familie buna, copii sanatosi, sa ajut cat mai multi, sa las "ceva in urma" (scuzati-ma, dar am ceva cu acea expresia - in sens negativ), sa fiu cat mai fericit, sa profit de modernizarea epocii, sa o continui chiar.

Cat de egoisti puteti fi dand denumiri cu sens altruist unor activitati narcisiste! Totul e pentru voi. Totul este pentru linistea "sufletului" vostru in panica cu moartea. Totul e pentru nemurirea voastra - nu va mai folositi de copii vostri - nimeni nu spune "sa fac alta viata si s-o ajut intru fericirea ei" ci "sa las EU EU EU ceva in urma". Si credeam ca eu sunt egoist. Cel putin eu mi-o constientizez.

Uuff... Sensul vietii. Se uita deseori, deci trebuie sa repet: ce urmeaza este credinta/parerea mea.

Carmi a spus acum 5 ani - "Eu cred ca viata in sine are scop reproductiv dpdv strict biologic iar scopul individual il hotareste fiecare in functie de imprejurarile vietii si personalitate". Egoism, nu gluma, asa-i? Si totusi, departe de adevar nu stiu daca este.

Consider ca nu putem sti daca avem sau nu scop. Imi este cu neputinta sa aflu. Este ceva nefalsificabil. Dar tot gandindu-va la moarte, voi uitati de viata. Va stabiliti un scop, numai scop sa fie; nu conteaza de-ti polueaza viata. Voi nici macar nu va dedicati altruismului (ci ati deghizat narcisismul intr-o alta haina) si va pronuntati pentru ajutor. Cu pistolul la cap nimeni nu se gandeste la societate, la copii, la teluri (decat ca si consecinte) - ci la persoana lui. Exact acolo se vede intr-adevar ce pretuiti - si ce aveti tot dreptul pe lume sa pretuiti: pe voi insiva. Dar voi nuuuu: reincarnari, Dumnezeu, urmasi, contributia in lume - toate scoase din frica de final, frica de necunoscut, frica absolut umana - iar voi o extrapolati si-n moarte.

Drumul este important. In relatia viata-moarte, consider ca scopul este irelevant. In tot ce sta constiinta mea reprezinta viata. Pe asta ma axez, pe asta ma voi baza. Nu pe nemurirea mea (denumiti-o ego uman). Nu ma intereseaza viata dupa moarte - prea putin e important pentru mine karma, iadul, raiul, reincarnarea - nici nu vreau s-aud de-asa ceva cand vorbesc de calitatea vietii. Dar, ar fi fost frumos sa fie. O continuare sub orice forma a starii mele de constienta, da - ar fi fost super! Sa speram ca au dreptate.

Exista o frumusete incomparabila in lipsa scopurilor: crearea unuia - sau macar iluzia crearii.

____________________________

Tot ce-am scris mai sus este scopul vietii expus subiectiv: eu. Aici se face confuzia intre scopul vietii si scopul vietii mele. Ceva de genul:

"-Spune-mi, care este scopul vietii? Existentei, fiintei, constientului?
-Ah, nimic mai simplu: sa las urmasi."

Cam asa ceva. N-au nicio legatura - sensul vietii voastre cu cea a existentei. Poate noi suntem facuti de o entitate superioara pentru a distruge orice planeta din Galaxie (niste mici virusi) - si tu o numesti procreere sau mica ta afacere. Ce este aceasta daca nu o dovada de egoism intelectual? Pronuntati-va si pentru acea insecta care traieste o zi, poftim - caci si ea are viata, nu? Si ea exista. Ah, stai, vorbeam de sensul vietii urbane in caz ca suntem capabili de procreere si inzestrati cu potential intelectual - asta numeam noi criteriu de pronuntare asupra unui scop. Mda...

Scopul existentei in sine imi este si mai greu de dezbatut. Renunt de pe-acuma. De ce? O fi Universul infinit, dar n-o sa mai fie acolo dupa moartea mea, nu? (stiu, stiu , mai exista si dupa moartea mea, dar de spuneti asa omiteti ideea ) Am citit asta pe un forum, nu-mi apartine.

Scop inseamna sa tinzi catre ceva. Poti spune tu cu mana pe inima si sincer ca un copil ca scopul n-a fost creat de tine?

Scopul existentei: habar n-am.
Tendinta omenirii: fericirea (sub orice forma: vointa de putere, libertate etc.)
Scopul vietii mele: N-am de gand sa-mi fac unul. Oricum sunt ajutat anatomic sa ma indrept spre starea de bine. Calitatea drumului catre presupusul scop este importanta pentru mine. De sunt in Rai si am fost nefericit ca om sa stiti ca si ingerii pot plange. (whooaa, ce dramatic! )

Amun şi nevvermind!

nevermind:
poate că nu ştim exact şi nu putem cădea de acord în privinţa unor chestiuni filosofice dezbătute de mii de ani fără un rezultat semnificativ, cu care toată lumea să fie de acord, simplu ca bună ziua, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne dăm bătuţi şi să ne recunoaştem neputinţa de a gândi astfel de lucruri... oricât ar părea de revoltător pentru unii, pentru alţii scopul lor le este clar pentru că reflectă propriul echilibru interior, către ceea ce fiinţa în sine aspiră. Dacă un om simplu îţi spune că scopul său este de a fi bun, de a ajuta pe alţii şi de a-şi perpetua genele nu trebuie nici ridiculizat, nici criticat, atât poate el cu mintea lui să conceapă. Poate el se supune voinţei divinităţii în care crede, asta îi dă un echilibru şi o direcţie, este important pentru om să aibe un far călăuzitor în viaţă, fie că e o ambiţie personală meschină, fie că e o aspiraţie înaltă. Fiecare avem nevoie de un astfel de echilibru, moral, spiritual, raţional. Omul este o fiinţă complexă, legat de societate prin mii de fire, ansamblul umanităţii poate avea la rândul ei un scop, de fapt are mai multe, identificate mai sus. Nu poţi susţine că nu există un scop real, un scop în sine, dacă el nu se ridică la înălţimea absolutului. Oricum, absolutul nu există, avem doar aproximări.

Erwin, nu am nimic cu nimeni. Dimpotriva, ii invidiez ca ei cred in ceva. In schimb, am pretentia de la ei, ca oameni, sa nu-si ascunda intentiile si sa-si recunoasca egoismul (termen ce-as dori sa redevina unul cu inteles pozitiv), fiindca, orice ar face, o fac pentru ei.
Nu am incercat stabilirea concluziilor ci oferirea unor ipoteze de luat in calcul.
Inca ceva: prefer sa fiu votat cu o stea de o mie de utilizatori ca am spus adevarul propriu (care nu este valabil pentru toti) ce-a deranjat, decat sa ma pronunt prin expresii "binevoitoare". Vreau sa ma inteleaga, nu sa ma placa. Nu vreau sub nicio forma sa-i jignesc. La cata nevoie am de ei, imi sunt dragi.

Apreciez efortul moderarii. Sa-mi fie scuzat - inflacararea inutila a varstei isi spune cuvantul.

Singurul scop al vietii omului este fericirea. Nu asta ne dorim cu totii? Sa fim fericiti? Daca pentru unii fericirea e sa aiba in pod trenulete electrice, asta e, dar isi cumpara trenulete pentru ca asta ii face fericiti. Scopul final e sa fie fericiti si nu sa stranga cat mai multe trenulete electrice.

Scopul vietii este atingerea fericirii,insa ne consideram nefericiti,deoarece nu avem conturi cu "X" 000000( cat mai multe, bineinteles ) ca sa ne putem fali cu masini ultimul racnet, haine , neaparat, firma "X" , "Y" , "Z" , concedii petrecute in insule exotice cu denumiri pompoase, silicoane ,kilograme de parfum de firma.................. De fapt, ar trebui sa fim fericiti , ca suntem sanatosi , ca putem privi in jurul nostru (chiar daca ne mai poticnim si nu privim in aceeasi directie cu el sau ea), ca putem asculta melodia preferata sau privi intr-un album cu fotografii. Pentru cei cu multe conturi am o rugaminte : sa priveasca un tanar(a) imobilizat intr-un scaun cu rotile din cauza sclerozei multiple. Oameni normali ce au devenit......tristi. Imprejurarile ne mai schimba scopul vietii . Alergam,gafaim.ne sufocam, sa atingem, simtim,pipaim cat mai multe hartii imprimate cu figuri celebre care sa ne mangaie coapsa sau pieptul(depinde unde tinem portofelul) provocandu-ne un susur de placere. Trist,dar sunt multi in jurul nostru!

galadriel, bine ai venit la HAN

Intr-adevar scopul vietii este sa gasim fericirea. dar fericirea e hoata, nu vrea sa fie atinsa de nimeni. Fericirea nu este aceea pe care o cautam ci acea pe care o avem deja, dar nu suntem multumiti cu ea

Eu cred ca singurul scop al vietii este-VIATA_ Sa fii prezent in propria-ti viata,sa traiesti viata,nu zile..Toti la un moment dat am crezut ca scopl vietii este sa ajungem cineva-sa facem ceva-Dar la ce bun daca in zbaterea noastra am lasat viata sa treaca pe landga noi..daca nu am fost atenti ca a inflorit copacul din fata casei..sau nu am auzit resetele copiilor.Da..asta cred ca e scopul virtii.Sa fii prezent in propria-ti viata!