Sunt obosita... si mai am de facut un drum pana la Ploiesti... de care n-as avea nici un chef in alte conditii. Insa asa... cand merge cu mine... e cu totul altceva.

Ma pun in dreapta, conduce si il pup din cand in cand.

Scriu si zambesc cand ma gandesc la sarutul lui. Cel mai frumos sarut.

Ieri am fost pana la Snagov si am stat in spate, geamurile deschise si cred ca ma ia o raceala de o zi. Da, asa e bine. Raceala de o zi. Sper sa fie de vina numai oboseala care-mi da starea asta proasta.

Azi-noapte n-am dormit bine deloc. M-am trezit brusc, am visat numai tampenii. Nu suport sa visez. Am mai spus si o s-o mai spun. Visatul e pentru zi, nu pentru noapte... De fapt... visatul e prost si atat. Exista planuri si nu vise... sau visuri... Nu vreau sa visez. Deloc. Si sunt sigura ca n-o sa ma afecteze cu nimic daca din clipa asta n-as mai visa.

Abia astept sa-l vad.

Simt fericirea in gat.

Mi-e atat de bine acum... vreau sa ramana asa...

Agitatia din jurul meu... o ador. Ma simt iubita si fericita.

La multi ani, draga Tyra!!! ...sa ai parte de cat mai multe clipe de fericire!

Ziua mea de nastere a fost un succes. Totusi, inainte de 12 noaptea, adica inainte sa inceapa ziua mea, eram deja un pic trotila. Multa bautura, mancare putina - cateva sandwich uri si muuuuult gratar si pana la 6:30 dimineata nu stiu cum a trecut timpul.

De obicei nu invit lume la ziua mea. Ma serbez in ziua respectiva si cine ma suna, este invitat in general, astfel evit sa fac o obligatie din ziua mea de nastere cu cadouri sau flori. Numai ca de data asta a picat lunea, si am facut gratarul duminica, asa ca am anuntat din vreme.

Cadouri multe, toate superbe, m am simtit excelent. De fiecare data m am simtit bine, iubita si am fost inconjurata numai de prieteni de ziua mea. Anul asta n a facut exceptie.

Acum stau linistita si desi ar trebui sa ma intalnesc pe rand cu cateva persoane, sa fac ceva, n am nici un chef. Ma gandesc totusi ca nu mai am tigari si ca ma voi duce sa mi iau. Intalnirile... poate rezolv una in seara asta, altfel n am chef. Si p aia as lasa o pe alta data dar... sa vedem.

Am o stare de n am chef. Azi n am chef nici de el macar. Aseara nu m a tinut in brate asa cum as fi vrut eu... Azi parca nu mi a cautat gura cum o cauta de obicei... Azi n am chef. Si cu toate astea... mi l doresc...


La multi ani cu intarziere, Tyra!

Ma duc sa mi iau tigari.

Mi s-a urat cu binele si vreau sa fac ceva rau. Imi recunosc stilul.

Ah, cat sunt de proasta in privinta asta!

Ti-am spus aseara ca ti-am pus gand rau si ai zambit. Apele incep sa fie tulburi, ma doare inima de atata bine, de atata fericire cu care nu sunt obisnuita.

Vom fi mult timp impreuna. Si de aceea vom suferi. Amandoi...

Imi esti prea drag, nu te mai suport. Inima imi bate mai tare cand ma gandesc la tine. Cat de repede m-am indragostit si totusi cat de tarziu de tine. Te ador!

Inceput de septembrie... ma doare inima. Azi a fost una din cele mai urate zile din viata mea. Cu siguranta n o voi uita. De ce inceputul de toamna pe care l astept mereu trebuie sa aduca un mare necaz in fiecare an?

Septembrie, de ce nu esti si tu al meu?

Nu stiu ce sa fac, cum sa reactionez, cum sa ma comport... sunt pusa intr o situatie cu care nu m am mai confruntat si cu care nu credeam vreodata ca voi trebui sa am de a face. Mi e rau. Ma ustura ochii. Nici macar n a trebuit sa fac eu ceva rau... cand imi e cel mai bine atunci viata mea simte si mi trage un sut ca sa ma trezesc... "Tu nu meriti sa fii fericita... de ce? ma intrebi de ce? Asa! Pentru ca asa vreau eu! Ia ti o si p asta..."

Ah, mi e rau, ma doare capul. Azi sunt slaba. Azi nu vreau sa mananc, sa dorm, sa ma trezesc, vreau... sa uit si sa nu fie adevarat. Dar e... of, mama, mama mea... habar n ai tu ce inseamna cu adevarat viata... si mi pare atat de rau ca la cei 22 de ani ai mei tot nu pot sa ti transmit macar jumatate din ce am invatat... viata e o tarfa... dar numai viata proprie.

Tu nu stii in ce te bagi... si as vrea sa te invat... o sa te invat... o sa incerc macar... cu atat sunt datoare... Esti o mama buna. Jur! Cea mai buna...

Te iubesc, mama.

Este adevarat ca necazurile nu vin niciodata singure... vin la pachet. Desi stia cat de tare m a lovit vestea de ieri si cat am nevoie de el, a plecat. Ar fi putut sa ramana. Dar a plecat. Si maine n o sa l vad. E pentru prima oara de cand suntem impreuna cand n o sa l vad o zi.

Azi a venit la mine fara sa ma anunte. Inainte sa plece. Sa ma pupe si sa ma tina un minut in brate. Nu mi a fost de ajuns. Acum seara mi s a facut dor de el... dar un dor mare, dureros. Nu stiu ce sa fac... Stiu ca s a indragostit si el de mine, dar... de ce a plecat si m a lasat cand stia foarte bine ca am mare nevoie de el?

Si uite cum jurnalul meu incepe sa prinda pagini. De fiecare data cand sufar, pot sa scriu. As vrea sa scriu si cand sunt fericita. Uneori scriu... cam in sila... numai pentru ca stiu ca peste saptamani, luni o sa citesc si o sa zambesc. Imi place sa zambesc, sa rad... insa azi am facut o fara nici o tragere de inima.

M am intalnit cu M si CMBP si desi am schimbat decorul si nu ma mai vazusem demult cu ele, m am plictisit repede, nu ma puteam concentra prea bine.

Ma gandeam la ieri, ma gandeam la el... de ce a plecat? De ce ai plecat? Tu nu stii cata nevoie am de tine aici? Crezi ca un telefon rezolva dorinta mea de a ma tine tu in brate? Ah, simt ca desi eu ti am zis sa te duci o sa te fac sa suferi pentru ca m ai ascultat.

Stiu ca sunt rea, stiu ca sunt ciudata insa de multe ori ma prefac bine. Si m am prefacut si azi. Insa cand te vei intoarce o sa suferi si mie o sa mi para bine ca te pedepsesc. Si o sa te doara si apoi o sa ma doara si pe mine. Ah, daca te ai intoarce maine mi ar trece. Dar nu te intorci maine... Nu trebuia sa pleci!

Azi... o zi frumoasa. Mi a placut mult azi.

Pe la 13:30 telefon: L

L: Hai la Snagov, haide, venim sa te luam intr o ora!
eu: Stai sa vad daca am treaba azi, te sun in 5 minute.
L: Hai ma, hai sa mergem, te rog!
eu: Te sun in 5 minute, ai rabdare!

In 5 minute i am dat mesaj: "va astept la 3". La 3 au fost la mine. M au luat cu un Hummer H1. E prima oara cand ma sui intr un Hummer. E chiar mare mare. E tanc. Simteam ca numai daca s ar prabusi un avion peste noi am avea de suferit ca in rest... numai autobuzele erau mai mari si oricum masina asta mi se pare atat de sigura incat am stat foarte linistita. Masina decapotata, pana la Snagov am crezut ca chelesc.

"Pot sa fumez?" "Poti, vreau sa ma pun bine cu tine."
"Pot sa ma ridic in picioare?" "Da chiar te rog!"

Oricat as incerca, nu pot sa stau cuminte si sa ma prefac asa... doar de aparente. Sau pot pt un timp foarte scurt. Si m am simtit bine, si ei cu mine.

Am ajuns la Snagov mai mult fara par, pe care incercam sa l mai culeg de prin gura.

Barca... dar... barca barca... barca alba, pielea alba... superba. Mare. Frigiderul plin cu... da, evident, vodka si sucuri naturale. Si am facut o baie. Apa buna, soarele pe cer... vara asta chiar mi a rezervat numai surprize. Nu credeam ca o sa mai apuc vreo zi de plaja anul asta in Romania.

In mijlocul lacului au oprit barca si am stat la plaja, am facut baie, pipi in apa... de, se scuza.

C are si un scuter de apa. Baietii se tot jucau cu el. "Hai, nu incerci?" Eu nu ca mi era cam teama... sa nu ma fac de ras. Si o vodka, doua, trei... "Ia dati ma scuteru ala ncoace!" Si dusa am fost. E prima oara cand conduc un scuter. E senzatie, ce sa mai. N am cazut, n am ramas in fundul gol si m am ridicat si in picioare. Venise seara si mi cam dardaiau dintii. Dupa ce am prins gustul vitezei pe apa n as mai fi lasat scuterul ala.

Cred ca de aia mi e teama si sa ma sui pe vreun motor. Mi e teama ca o sa mi placa. Si stiu cat e de riscant si parca n as vrea. E prima oara cand recunosc ca mi e frica sa nu mi placa...

Am fost la debarcader, am lasat scuterul, ne am imbracat, tot in barca si am plecat sa mancam. Fita de fita, barca in care eram noi era cea mai mare, singura care nu incapea in locurile amenajate pe debarcaderul restaurantului. Pana la urma a parcat o C.

Am mancat, s a lasat de a binelea intunericul si am plecat spre Bucuresti.

Azi a fost o zi fitoasa, da stiu, dar o zi superba. Mi era dor sa fac altceva. Si am facut. Ma simt obosita si ma simt bine.

El e tot acolo, n a venit azi... Pacat...

Azi a fost o zi frumoasa!

Imi cer scuze de "bagare in seama", dar trebuia sa zic si eu ceva Cat de mult mi-ar fi placut sa fiu in locul tau si poate cu tot cu tupeul tau, sau cu vodka, depinde 8 zile in Grecia, cu motoarele de inchiriat sub nasul nostru, cu masinute de-alea de teren cum am vazut numai in filme si cu motoare pe 4 roti, eu n-am reusit sa-mi fac curaj macar sa-ntreb cat costa Ma bucur ca ai avut si o zi mai buna...sunt cu ochii pe jurnal, ai grija

Am febra musculara.

Kitty, o dulcica, asa cum e de obicei.

Ce bine e sa nu ai bani dar sa ai prieteni care tin la tine si care au ei bani si vor cu tot dinadinsul sa fii in preajma lor. In vreo 2 ore plec la munte. Cu L si C.

Nu stiu de ce, dar cred ca o sa ma cam plictisesc. Ei vor sa stam pana duminica, insa parca vad ca maine iau trenul si ma intorc singurica la Bucuresti.

Sincera sa fiu, plec in mod special nu ca sa ma distrez, cat sa i fac lui rau. Tocmai m a sunat acum. Nu i am spus ca plec. O sa i spun mai tarziu. O sa i para rau. Maine se intoarce si sigur ar vrea sa ma vada.

Ma duc sa mi fac bagajul si sa fac un dus.

Sper sa fie bine.

A fost frumos la munte. Vineri si sambata fite fite, atv-uri, masini tari, restaurante si cluburi dar... ma luase dorul de gasca mea, vedeam ca ei chiar nu stiu sa se distreze si abia asteptam sa-i vad pe ai mei.

Baieti tineri, parinti bogati, totusi, desi cu foarte, dar foarte, enorm de multi bani pe mana, politicosi, foarte bine crescuti, mereu draguti si atenti. Mi-au lasat o impresie foarte buna, insa toata distractia mea a constat in faptul ca am condus ultima fita de atv. In rest... mi-era dor de boschetareala noastra, de treningurile imputite, de adidasii murdari si de gratarul din curte.

Insa cel mai dor mi-era de... el. Dupa lungi certuri el s-a intors de la munte sambata pe zi la Bucuresti si seara la 12 noaptea ma lua pe mine din Brasov. N-a fost initiativa mea sa se intoarca, nici macar propunerea mea. Desi ar fi trebuit sa fiu suparata, desi m-a lasat cand mi-a fost mai greu, cand l-am vazut nu am putut decat sa zambesc si sa-l iau in brate, sa-l tin asa cateva minute.

Brasovul frumos cum il stiam. Am fost la Moieciu (pe placuta scria Moieciu, pe telefonul meu Moeciu, poate ma lamureste cineva...) Am ramas surprinsa de frumusetile pe care inca nu le-am descoperit de pe Valea Prahovei. Ne-am plimbat prin munti si noaptea si ziua, am lenevit intr-o poienita, am mancat si m-am simtit... prizoniera pana a venit el.

Sambata a fost prima oara. Si a fost superb. Nu credeam ca poate fi atat de frumos. Mi-am dorit atat de mult sa vina si momentul asta, incat parca asa, stresati si cu sentimentul ca oricand ne poate prinda cineva a fost si mai frumos.

Duminica seara iar m-am culcat cu el. La fel de frumos. Apoi m-am imbatat si i-am spus ca nu regret nimic, ca m-am simtit foarte bine cu el, dar ca vreau sa ne despartim, ca nu trebuia sa ma lase atunci. Nu atunci. A plans... L-am luat in brate, l-am sarutat pe ochi si l-am tinut asa... I-am spus ca il iubesc... De multe ori...

Nu cred ca il iubesc, insa am ajuns sa tin foarte mult la el si am impresia ca imi provoaca o dependenta. Nu pot sa stau fara el. De fapt, pot, insa nu mi-e bine. Cand imi e alaturi ma simt eu, ma simt implinita, iubita, apreciata. Parca totul e mai putin rau decat ar fi fara el.

Luni noapte am fost la el. N-am dormit la el. N-am vrut. Acum m-a lasat acasa si as fi vrut sa fie langa mine, sa ma cheme in pat, sa ma tina in brate si sa-mi respire in par.

A fost un week-end plin, insa n-am rabdare sa mai povestesc acum.

Tot ce conteaza este ca am fost noi doi impreuna... Restul... de umplutura...

Ştii, de multe ori am simţit şi eu aşa...

Am dormit a paguba. Nu-mi place. Am dormit pentru ca n-am avut ce face.

Trebuie neaparat sa vorbesc cu mama si nu stiu cum s-o abordez. E un subiect de care mi-e tare sila. Aseara am vorbit cu L, a venit la mine si a stat pana tarziu. Am vorbit si de mama. Imi venea sa ma duc peste ea in camera, s-o iau de par s-o trezesc si sa-i spun ca nu stie ce face si ca e o proasta.

Uneori ma apuca niste nervi... odata si-odata tot o sa i le spun pe toate. Insa trebuie sa le adun. Si mai trebuie sa vorbesc cu ea cat mai curand. Cu cat trece mai mult timp, cu atat este mai rau.

Nu se putea sa am o familie normala si fericita?

Ma simt ca in filmele proste cu americani. Numai ca eu nu pot sa zic "I love you" si sa fac ca totul sa fie bine.

Mi-e rau de foame si de ganduri.

Eram in New York. Imbracata office, cu o femeie, ma tot plimba cu un lift. Incercam sa ma fardez cu un creion cu mina, creion cu care scrii pe foaie. Pana la urma am scapat de femeie si m-am intalnit cu Chioara.

Au inceput sa apara tancuri mari si americanii alergau dupa ele si in jurul lor cantand incurajari.

"Hai Chioaro sa vedem ce striga prostii astia!"

Nu intelegeam ce strigau.

"Chioaro, iti dai seama ca sunt in America?"
"Da, fata"
"Chioaro, iti dai seama ca sunt in New York?"
"Da, fata"
"Chioaro, iti dai seama ca asta e cel mai mare vis al meu?"
"Da fata"
"Chioaro, iti dai seama ca asta e doar un vis si ca dimineata o sa ma trezesc?" Si am inceput sa plang..
"Stiu, fata"...

Si m-am trezit.

Ma razbun pe toata lumea fara sa vreau si totusi imi dau seama de asta si nu ma opresc. Desi incearca sa fie langa mine, simt ca nu intelege situatia din familia mea.

Ma simt rau cand prietenii mei povestesc despre ce au facut in week-end cu familiile, ma simt rau cand ii sun si sunt la masa cu parintii... Incerc sa ascund si cred ca-mi iese. Aseara am venit dupa ce tata mancase... singur din nou si totusi ne-am pus toti la masa in sufragerie.

Eu si CMBP am mancat, el cu tata au stat la televizor si au comentat. M-am simtit mai bine. Sper ca si tata.

Aseara am vorbit cu tata. Mi-au dat lacrimile. Trebuie ca macar eu sa fiu tare si sa-l ajut.

As mai scrie... dar nu acum. O sa mai scriu.

Si cum necazurile nu vin niciodata singure ci la pachet, catelul meu mai mare, de vreo 3 zile o tine dintr-o criza de epilepsie in alta. Scheauna si urla toata noaptea dupa crize. Sunt momente in care ma gandesc ca poate ar fi mai bine sa fac asa cum a recomandat veterinarul si sa-l eutanasiem... Dar sunt zile si zile. Si nu pot... pana nu voi fi convinsa ca e spre binele lui, n-o voi face.

I-am tot marit dozajul de medicamente si sper sa-i fie mai bine zilele urmatoare...

Singurul motiv de fericire din ultima perioada a fost ca azi am cules pentru prima oara pe anul asta struguri din via mea atarnata de casa.

Hello Ty,

Imi pare rau sa aud vestile despre catelul tau. Este greu. Am trecut prin asta deja si nu vreau sa mai trec o data.
Sper sa iei decizia buna daca va veni vreodata momentul sa iei o decizie. Vei sti.

Menth, acum se simte mai bine. I-am redus iar doza dupa ce am vazut ca nu a mai facut crize. Numai in momentele in care vad ca nu-si mai revine cedez psihic uneori si-mi vine sa fac ce mi-a spus doctorul. Niciodata insa nu am luat aceasta varianta cu adevarat in calcul.

Multumesc de grija si incredere.

Azi am avut nervi spre seara. Sunt ca un vulcan. Acum sunt linistita, rad si n-am nimic, 5 minute mai tarziu ma iau dracii si nu te mai intelegi cu mine neam.

Imi sare tandara din te miri ce prostii si imi vine sa-l bat. Pe el, pentru ca e mereu langa mine si pentru ca eu trebuie sa-mi descarc nervii pe cineva. Desi n-are nici o vina si stiu, ia mereu vina asupra lui si incearca sa ma faca sa ma simt bine. Si de ce-l vad ca-l doare si ca nu-i e bine, de-aia imi trec niste fiori prin inima si mai tare vreau sa-l ingenunchez.

Sunt o scarba si nu stiu sa ma comport. Situatia din familia mea imi da o stare pe care nici eu nu o cunosc si de care mi-e oarecum frica.

Azi imi venea sa ma pup pentru rautatea mea, simteam cum imi sclipesc ochii si vedeam cum lui i se sting. Nu stiu cum poate sa-mi fie bine cand il fac pe cel pe care-l vreau aproape si la care tin sa sufere. Si parca mai mult il doresc, si parca din ce in ce mai bine e, cu tot raul pe care-l provoc.

Sunt in general foarte ranchiunoasa. Iert dar nu uit. Nu uit deloc. Daca cineva mi-a gresit, desi purtam o discutie prin care eu ii arat persoanei respective ca mi-a trecut, tin in suflet o urma de rautate pe care tind sa o dezvolt in unele cazuri.

Asa se intampla zilele astea cu S. Pur si simplu n-am chef de ea. N-am chef sa ma sune, n-o sun deloc, n-am chef sa ma vad cu ea. Neam. Nu stiu cat o sa mai dureze starea asta, cert e ca dureaza de ceva vreme.

Se aud strigate de afara... "Haide Steaua!"

Hai Steaua!
Mai mult mi-e rusine sa-ti zic, nu-mi place sa dau sfaturi fara sa mi se ceara
Sanatate catelusului si eu am unul de 9 ani si stiu cum e sa-l vezi suferind si sa nu stii ce sa-i faci, am trecut prin asta, a fost greu pt toata familia. Pupici

OOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooof

Trebuie sa-mi amintesc sa scriu ceva in jurnal. Acum n-am chef.

Nici nu mai tin minte de cand nu m-a mai sunat mama. Se pare ca ea daca renunta la o persoana, vrea sa renunte la tot ce e legat de acea persoana. Nu o condamn. O mostenesc perfect. Totusi... sunt copilul ei... poate ca nu ar fi trebuit sa renunte si la mine atat de usor.

As vrea sa o sun eu, insa stiu ca mai rau as face, n-as putea probabil sa-mi stapanesc rautatea ce ma caracterizeaza atat de bine.

E incredibil cum crezi ca ai ajuns la o varsta la care suporti altfel si vezi altfel lumea, si cu toate astea viata iti demonstreaza ca nu prea stii multe.

Tata imi lasa bani fara sa-i mai cer si am observat ca de cand ma ocup mai mult eu de casa, imi lasa mai multi bani. Chiar si prietenii carora nu le-am spus de situatia din familia mea si-au dat seama si au renuntat sa ma mai intrebe. Ieri a fost Bibit pe la mine. I-am spus sa nu fie surprins, dar eu de acum voi locui numai cu tatal meu. L-am vazut cum s-a intristat, m-a intrebat daca nu se mai poate face nimic si am schimbat repede subiectul.

In primele zile ma simteam ca si cand as fi pierdut pe cineva drag, simteam casa goala... Apoi am inceput sa simt nevoia sa fac schimbari si sa mut lucrurile dintr-o parte in alta.

As vrea sa avem bani, sa renovam casa, sa zugravim sufrageria in culori calde, sa scap de alb. Ce casa mare... si doar 2 locuitori... Si desi stiu ca de pe urma chiriei din aceasta casa am trai bine mersi si eu si tata in cate un apartament inchiriat, si chiar ar ramane si bani destui, nu vreau sa ma mut.

Daca i-as propune probabil ca ar fi de acord, insa nu vreau sa-l las singur. Sub nici o forma.

Of... cateodata imi vine sa plang. Dar nu plang. Nu vreau sa plang pentru ca stiu ca pot sa trec si peste asta.

Am invatat sa nu fiu dependenta. Si e foarte important...

Uneori iti face bine sa lasi aceasta furie interioara sa iasa din tine sub forma lacrimilor...!
Stii ca in ciuda faptului ca sunt clipe in care nu sunt langa tine fizic , cu sufletul voi fi mereu acolo...acolo pentru a te asculta si pentru a-ti oferi o imbratisare calda!Te iubesc mai fato(chiar de nu am invatat sa o arat prea bine) si ai sa vezi ca va fi bine!

Cat este de frumos sa gasesti asa ceva scris in jurnalul tau! Si cum poate scrisul sa inlocuiasca de multe ori cuvinte pe care nu le poti rosti! Multumesc!

Nici nu stiu ce sa spun.

In primul rand nu vad bine. Ma uit numai la tastatura.

Asta ar fi fost "in primul rand" cel mai important?

Nu stiu. Iar am inceput cu intrebari.

Nu mi-a fost dor de Han. Eu am vrut sa ma rup de el insa el nu s-a rupt de mine. Cautam ceva pe google si am ajuns exact la "Minciuni"... jurnalul meu. Sa fie oare raspunsurile mele printre propriile intrebari?

Partea asta de Internet m-a cucerit. Am pus mai mult suflet si mai multe sentimente in jurnalele astea decat isi poate oricine imagina. Am lasat atata durere in "Si pentru ce?", am inceput sa vars si aici. Am fugit de "Si pentru ce?" si acum vreau sa fug si de "Minciuni".

Nu consider ca sunt lasa. Nu-mi mai plac partile astea din viata mea. E chiar atat de rau? De ce m-am intors sa scriu in minciuni? Desi de cat timp am lasat scrisul de la Han nimeni nu a deschis poate jurnalul meu, simt ca nu scriu doar pentru mine... si numai asta ma face sa ma intorc.

Ma fastacesc, nu stiu ce sa scriu.

Desi puteam sa mentin comunicarea am refuzat. Abia azi am vorbit. N-am vorbit mult.

Of... nu-mi gasesc cuvintele. Frazele nu mai curg cum curgeau odata. Poate si sentimentele s-au potolit. Sau poate ca pur si simplu nu mai am ce sa zic.

Am citit 2 jurnale. Numai aici am intrat in seara asta. Am vazut multe schimbari. Mi-e dor si nu mi-e dor in acelasi timp.

As mai spune... dar tac. De ajuns pentru seara asta.

Sper ca bine v-am regasit. Hanule, ma primesti inapoi?

Bine ai revenit Tyra, ti-am simtit lipsa pe aici

Hello honey...missed you

Multumesc mult de primire!

Din pacate nu pot sa zambesc. Aseata a murit Brutus, catelul meu.

Imi pare rau A murit in criza sau a murit "asistat"?

Duminica dimineata a facut multe crize. Abia dupa o ora si jumatate de crize l-am dus la doctor. A avut un accident cerebral. L-am adus acasa inca viu. Horcaia la un moment dat. Am crezut ca se trezeste. Doctorul i-a facut fenobarbital intravenos, vitamine... vreo 7 injectii... Pentru cei care nu stiu, catelul meu avea epilepsie.

La ora 17 el traia. M-am simtit rau si m-am culcat de dupa-amiaza. Cand m-am trezit si m-am dus la el la ora 19, era rece. Vorbeam cu CMBP la telefon in timpul ala. Am pus mana pe el, mi-am dat seama ca a murit. Cand am vrut sa urc scarile sa intru in casa nu stiu cum m-am dezechilibrat, am cazut pe scari si am dat cu capul tare de un perete. Pe moment nu m-a durut. Acum se vede un cheag mic subtire de sange sub piele. Sunt plina de vanatai si ma doare capul unde m-am lovit.

Atunci n-ai cum sa simti nicio durere fizica pt. ca sufletul doare prea tare.

Imi fac 1000 de mustrari de constiinta, poate ca ar fi trebuit sa fac aia, sa procedez altfel, sa nu stau cu mainile-n cur atata timp... Poate ca trebuia sa-i fi marit doza de fenobarbital, poate trebuia sa-l fi dus mai des la control... Acum e prea tarziu.

Am venit azi acasa si nu era decat Sha, catelusa mea. Si parea asa singura si trista... si dadea din coada... si el nu era... si m-a luat un plans rau de tot. Acum nu mai am cu cine sa ma cert, nu ma mai latra de bucurie cand vin acasa... Poate l-am certat prea des... nu l-am scos mai deloc afara, pe el l-am mangaiat mai putin...

Acum plang si nu credeam sa ma doara atat de tare ca moare, mai ales ca stiam ca e bolnav si el n-a fost preferatul meu. Si el a simtit... Si-mi pare atat de rau... S-a chinuit. Ma doare sufletul si mi-e teama sa ma bag la somn pt. ca nu-mi iese din minte. Stiu ca mai avea zile. Trebuia sa fi facut ceva.

Sa va fie invatatura de minte sa aveti grija de animalele voastre ca de ochii din cap pt. ca nici nu va imaginati cat doare sa pierzi un prieten.

Nici nu stiu ce sa mai zic... plang si ma doare sufletul. Nici macar nu vreau sa vorbesc despre asta. Ma simt foarte rau si mi-e dor de el.

Am luat-o pe Sha in casa. Nu vreau sa stea singura in curte. Acum e curtea goala si nu mai latra. Si maine dimineata cand ies din casa n-o sa fie in curte sa ma duca la poarta. Mi-e tare dor de el si-mi asum o parte din moartea lui. Puteam sa fac mai mult.

Aveti grija de cateii vostri, de animalele voastre.

Si plang. Degeaba.

Multumesc Ileana, aly si tuturor care au citit si inteleg prin ce trec acum. Doare tare de tot...