Aseara ma plimbam cu prietena mea cea mai buna si cu cateaua mea printr-o zona frumoasa a Bucurestiului... aceeasi preferata a mea pentru plimbari: Aviatorilor, Arcul de Triumf, Kisseleff. Era tarziu, in jur de 12 noaptea asa ca nu erau magazine deschise si nici lume prin jur...

Ni se facuse sete, asa ca am incercat sa gasim un magazin in Herastrau. Am luat apa si ne am mai plimbat putin prin parcul gol. Am decis pana la urma sa mergem pe ruta obisnuita si sa ne intoarcem pe Kisseleff.

Plimbandu ne spre iesirea din parc am vazut un plic aruncat pe jos... cu adresa de expeditor si destinatar... gol... L am luat si am mai mers putin... am gasit si o pagina dintr o scrisoare. Apoi o vedere, inca una, o felicitare, iar un plic si... o fotografie. Toate se pare ca fusesera trimise aceleiasi persoane. M am gandit ca i au zburat cumva postasului din geanta si ca ar fi frumos sa le restituim destinatarului.

Totusi, dupa gasirea fotografiei incepuse sa devina putin sinistru. Ne am uitat mai bine la plicuri si la scrisoare... toate fusesera trimise inainte sa ma nasc eu... in 1983... si mi s a parut si mai sinistru. Era clar ca cineva n a mai vrut acele amintiri in casa si ca le a lasat in voia vantului. Desi eram curioase sa citim scrisoarea, am aruncat ravasele si am plecat oarecum ingandurate si poate putin speriate.

Parcul rece si strabatut de un vant tomnatic care facea copacii sa vorbeasca intregea si mai bine acest peisaj... sinistru...

Azi am luat sutele de poze facute de a lungul anilor la puricat. Am ales 125 de fotografii pe care le am scos pe hartie la un centru. Ne a costat relativ putin si pozele (mate) au iesit superbe. Este ziua S-ei marti si ne am gandit ca cel mai frumos cadou ar fi un album foto.

Am cumparat un album deosebit, care arata vechi, cu pagini galbuie... foarte misto. Am luat banda dublu-adeziva si vreo 2 ore am muncit la punerea fotografiilor in album (R, Qioara si eu). A iesit superb.

Abia astept sa vad cum reactioneaza cand il vede. Sunt poze inca din 2002, cand aratam cu totul altfel, una era mai grasa, alta mai slaba, una mai blonda, alta cu parul mai scurt... totusi una mai urata ca alta. Ma uitam la poze si Qioara chiar a zis la un moment dat ca parca sunt before and after.

Cred ca e cel mai potrivit cadou. Acum e varsta de apogeu, cand putem arata cel mai bine, cand ne distram altfel, cand inca nu ne au doborat grijile, cand suntem inca impreuna si ne spunem totul una alteia.

Le cunost de 7 ani si totusi mi se pare ca nu ne am spus totul, ca suntem proaspete si ca inca mai ascundem surprize fiecare.
Cand spun 7 ani nu mi vine sa cred... nu mi vine sa cred ca acum 7 ani eram boboaca la liceu, ca radeam in continuu, ca au trecut 7 ani de cand ma imbracam atat de urat si eram asa de slaba... ca au trecut aproape 8 ani de cand m am apucat de fumat... ca am atatea amintiri, ca am trait atatea cu bune si cu rele. Mi se pare ca n au trecut mai mult de doi ani... si totusi sunt 7...

Cum trece timpul pe langa noi si ce fraieri suntem cateodata ca il lasam asa sa treaca fara sa l rugam prin fapte sa mai intarzie.

Acest album foto va ramane de acum ani si ani fara riduri si cearcane, cu zambete si nopti pierdute, cu betii si chiote, cu dansuri pe bar si imbratisari.
Cred ca nimic nu se compara cu fotografiile. Ele pastreaza cel mai bine un moment; nu amintirile, nu filmuletele video, nu scrisorile, nu insemnarile ci pozele.

As da ani din viata sa mai am cateva zile de liceu... sa mai am mintea aceea necoapta si prostuta, sa mai rad sincer si sa nu mi pese de prea multe.
Insa... toate acestea vor ramane... in poze si in sufletele nostre.
Vreau sa visez liceul. Vreau sa dau timpul inapoi si sa l opresc. Vreau sa traiesc vesnic cea mai frumoasa perioada din viata mea. Punct.

Ce ciudat... recitesc ceea ce am scris si vad cuvinte goale, simt o alta persoana.
Atunci cand suferita te rapune, atunci cand simti ca nu mai poti, atunci cand crezi ca esti doar la un pas de nebunie... atunci scrii, gandurile se precipita, te transformi, nu te recunosti.

Poate ca atunci cand suferi esti cu adevarat om.
Imi tremura mainile. Numai cand ma gandesc cat doare suferinta aceea care te impige sa scrii, imi tremura mainile.

Mi-e frica sa spun ca mi-e frica.
Mi-e frica sa spun ce imi doresc.
Mi-e frica sa ma culc uneori iar alteori mi-e frica sa ma trezesc.
Mi-e frica sa spun ca mi-e frica.

Imi plac sentimentele tari, pe care le traiesti cu o intensitate la care nici macar tu nu crezi ca poti ajunge, dar acele sentimente sunt cele mai periculoase. Ele te ridica atat de sus ca mai apoi sa te coboare intr-o nefericire grea, la fel de intensa.

Aparenta fericire e cea care se plateste cel mai scump.
Ai grija ce-ti doresti pentru ca s-ar putea sa ti se intample.

Imi tremura mainile... Ah, de ce mi-e frica?

Si se ridica din pat, si se uita pe fereastra... negru... si totusi... totusi nu e noapte... e negru, dar de ce atat de negru? De ce negru intens, de ce nu negru mai putin negru, de ce negru? Ah, de ce? Si se sprijina cu mainile de tocul ferestrei, holbeaza ochii, si tot nu... tot nu vede... ba da... vede... vede negru... dar de ce negru? Ah, de ce negru, de ce negru?

Acest topic a fost editat de Tyra: 10 May 2006, 08:16 PM

Chiar dupa ce am scris ultima oara m-am dus la baie si... ca niciodata... mi-a venit sa vomit... asa... din senin... mi s-a facut rau din cauza starii pe care eu insami mi-am produs-o.

M-am spalat si am plecat, am iesit din casa. M-a izbit un miros infiorator de carne stricata gatita... Am grabit pasul si am trecut de acel miros... acum mi-e bine... dar ma mai incearca din cand in cand niste batai de inima.

Azi am luat iar metroul si ma gandeam cat de mult iubesc oamenii... Si ma mai gandeam la cat de mult iubesc animalele... si este de ajuns sa stii sa vorbesti cu un caine ca sa stii sa vorbesti cu un om. De cate ori ati gonit un cersetor pe ton ridicat cand a venit sa ceara obsesiv mia de lei? Tot de atatea ori cate ati gonit un caine vagabond care vi s-a parut ca vrea sa va muste.

De cate ori ati alintat animalul iubit si l-ati mangaiat? Tot de atatea ori cat ati mangaiat persoana iubita sau poate un copil.

Citeam undeva un sfat: sa vorbesti cu fiecare om pe care-l intalnesti ca si cand acel om n-ar mai avea de trait decat pana la miezul noptii... daca asta chiar s-ar intampla si daca acei oameni chiar ar muri cred ca cei care ar duce o viata normala s-ar imparti in 2 tabere pana la urma: unii s-ar refugia sa nu mai vada moarte in jurul lor si sa nu fie nevoiti sa mai vorbeasca cu cei sortiti pieirii iar ceilalti ar incepe sa trateze cu dispret orice dialog, hotarand la un nivel de saturatie ca isi pierd timpul vorbind, si incepand chiar sa-i dispretuiasca pe condamnati.

Oare exista si cea de-a 3-a categorie aici? Da... cei mai buni mor... cei care ar putea asculta, cei carora le-ar putea fi mila... aceia sunt cei care vor muri in aceasta ecuatie ipotetica.

Suntem rai si ne e bine... ce paradox...

Ah... am nevoie de oameni... ce slabi suntem... Cat e de usor sa manipulezi si sa intri sub pielea omului... si cat de pervers si mizerabil... Si totusi... e bine ca exista si oameni prosti... poate mai prosti decat acel caine pe care-l lovim cu piciorul sau in care ne prefacem ca dam cu o piatra...

Mi-e sila.

Accepta lumea asa cum e, fa mici schimbari acolo unde se poate, adica mangaie cainele care-ti iese in cale. Nu-ti mai provoca singura sila observand atent, nu-ti foloseste la nimic. Traieste-ti viata, ridica capul din gunoiul trotuarului spre curatenia cerului, intoarce privirea de la omul ce uraste spre ochii cainelui jucaus. Viata e frumoasa!

Sunt falsa.

Jurnalul tau se cheama "minciuni'. De ce?

Ah, iar ma chinuiesc insomniile. M-am culcat la 7 azi-dimineata... m-am trezit la 10 cum imi programasem (pt a ma duce la scoala), am vorbit vreo ora la telefon dupa care mi-am pus patura-n cap si m-am culcat la loc. Am dormit pana la 17:30. Urasc chestiia asta. In seara asta voi lua niste somnifere.

Ma foiesc in pat, ma uit la toate tampeniile la televizor, citesc ceva dintr-o revista, ceva dintr-un roman, mai fumez 2-3 tigari, mai trezesc pe cineva din somn si mai vorbesc la telefon, ma plimb prin casa, uneori ma apuca sportul pe la 2 dimineata, daca nu mai am tigari ma duc la mini market-ul non-stop de peste drum, ah, rau e sa ai insomnii.

Ma pun in pat cu lumina stinsa si in momentul in care parul meu atinge perna, ca teleghidata deschid ochii si incep sa ma injur in gand... iar nu pot sa dorm...

Insomnia este o parte esentiala a vietii mele. Fara somn nu pot trai si fara insomnie nu pot gandi negru. Si nici macar nu mai vreau sa ma gandesc.

Nu vreau sa ma gandesc, nu vreau sa visez, nu vreau sa fac planuri, noaptea vreau sa dorm.
Ah, vreau sa dorm... vreau sa adorm macar la 3... vreau sa ma duc la scoala, sa-mi beau cafeaua si sa ma bucur de soare si de zi. Nu vreau sa ma trezesc dupa-amiaza si sa vad norii si lasarea serii. Vreau Soare si nu am parte de el.

Urasc insomniile... unde sunt calmantele alea?
Noapte...

Incearca, asa cum am mai spus si pe altundeva, sa-ti faci un program de culcare-trezire pe care sa-l respecti de cel putin 5 ori pe saptamana. Alege-ti o ora rezonabila de culcare si tine-te de ea, indiferent daca poti sau nu sa dormi. Eventual, inainte de a te culca, bea o cana de lapte sau un ceai de tei - sunt foarte bune calmante.
...dereglarile de somn sunt destul de nasoale. Dureaza cel putin 3 sapt pana se refac.

Hai, rabdare si (mai putin) tutun!

Ah Doamne, sunt atat de nefericita... am ramas goala si stearpa. Primesc si nu mai pot oferi nimic. Nu mai inteleg ce inseamna sa iubesti si sunt atat de rece incat mie insami imi vine sa plang cand ma gandesc ca nu mai pot... nu mai pot...

Sunt atat de nefericita, mi-e atat de rau, nu mai vreau.

Ah si insomniile astea nu-mi dau pace. Si am pus capul in perna si am inceput sa plang... asa... pt ca sunt nefericita.

Vreau sa plec. Vreau sa ma bucur de tinerertea mea. Mi-e atat de rau... cine sunt eu?

Si noaptea neagra era de fapt alba. Si ochii atintiti pe geam se holbau si vedeau altceva... vedeau lumini, blocuri inalte, reclame luminoase, vedeau oameni. Ah si nu putea sa iasa. Si strangea tocul geamului in palme si strangea din dinti cu neputinta... ar fi putut sa fie fericit. Cine tinea acum acest suflet?

M-am trezit pe la 9 (dupa 5 ore de somn), am avut o zi plina, agitata. E ora 1 si somnul meu nu cred ca e aproape.

Miercurea e o zi care mie-mi place in mod deosebit... incep scoala mai tarziu decat in alte zile si ultimul curs este unul la care n-am lipsit decat o data.

Ma binedispune acest ultim curs. Stau cu urechile ciulite (mereu in prima banca la aceste ore) si sorb cuvintele profesoarei.

Desi urasc sa mi se povesteasca un film pe care vreau sa-l vad, sau si mai rau, finalul unei carti, aceasta profesoara ar putea sa-mi povesteasca orice pentru ca nu m-as supara. Desi am facut seminarii si in ceilalti ani cu dumneaei, n-am apreciat niciodata atat de tare ca in acest an omul care sta in fata mea la catedra.

Este pentru prima oara cand scriu de un profesor si pentru prima oara cand un dascal imi intra atat de tare in suflet.

Tot respectul, doamna, va multumesc mult pentru ceea ce ma invatati si pentru ca am inceput sa vad altfel unele lucruri si sa vad punct altele.

Daca as avea asa un profesor in fiecare zi, cred ca mi-as dori sa fac scoala si sambata.
Cu drag si cu deosebit respect si multa stima, a dumneavoastra, clar cucerita!

Acest topic a fost editat de Tyra: 18 May 2006, 12:04 AM

M am plictisit azi. Am dormit 12 ore asa ca sa recuperez, am stat pe Han, m am apucat sa mut niste date pe laptop ul mamei... n am facut mai nimic. Acum ma gandesc daca sa ma spal acum sau maine la cap, sa mi stea maine parul drept... vedeti ce probleme existentiale am?

Ah, nu mai las laptop ul ala in pace.

M am plictisit... e urat afara, nu mi a placut vremea de azi... as fi iesit sa alerg nitel dar n am chef.

Vai ce mi mai place sa pierd timpul... Bravo...

Tristetea nu aduce nici un beneficiu.

AAAAAAAAAAAAaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

Iuhuhu!!!


edit: Ce nebuna!

Acest topic a fost editat de Tyra: 24 May 2006, 11:56 PM

Corect!

Pentru insomnie: nu mai bea cafea, ceai negru, verde, cola, etc dupa 14.00. E mai bine sa dormi noaptea, de obicei.

Stau in fata calculatorului si mananc un iaurt in timp ce citesc... dar nu mananc orice fel de iaurt... asta e un iaurt special... este iaurt simplu cu zahar. Este iaurtul copilariei mele, cel pe care mi-l dadea mamaica, iaurtul pentru care trebuia sa stam la coada. Dar nu... este doar special insa nu este ca acela... acela era mult mai bun.
Jur ca n am mai mancat de la acel iaurt altul care sa fie macar atat de bun ca acela. Acum, dupa atatia ani, mananc iaurt cu zahar. De multe ori m am intrebat... de ce nu mai mananc eu iaurt cu zahar, ca doar imi placea... Ei bine mananc acum, in seara asta, iaurt cu zahar.

Mainile mele nu pot scrie atat de repede senzatiile pe care mi le imprima un... iaurt cu zahar. Voi stiti cat e de bun iaurtul cu zahar? Voi vi l mai amintiti? Doamne, ce bun si ce deosebit era acel iaurt cu zahar... Era printre cele mai bune lucruri.

In seara asta, amintiri la un iaurt cu zahar.

Ah, ma pun in fata calculatorului si nu pot scrie. Am de facut un proiect la care tin mult si... cred ca mi-e frica sa nu dau gres. Nu am curajul inca sa ma apuc de scris.

Am idei insa am prea multe, nu stiu cu ce sa incep, cum sa termin si ce sa cuprind. Mi-e teama sa nu uit ceva si vreau ca totul sa iasa perfect.

Nici macar acum nu-mi gasesc cuvintele sa scriu ce anume simt. Cred ca ma voi apuca... dar nu azi... si poimaine e termenul de predare... am emotii.

Am descoperit ca nu mai pot sa ma distrez... sa fie oare primele semne de imbatranire? Daca alta data as fi considerat ca prin ceea ce am facut azi m-am distrat copios, acum consider ca am avut o zi normala, poate putin obositoare, o incercare de a scapa de plictiseala... o incercare nereusita.

Inainte ma plangeam ca merg mereu in aceleasi locuri si de aceea nu ma distrez. Acum imi dau seama ca nu e vorba de loc... e vorba de persoana, e vorba de mine. Nu ma mai distrez cu mine. De ce? Nu stiu, nu-mi dau seama. Poate ca este vorba de o trecere, poate ca pur si simplu am imbatranit prea repede.

Asa e cand ai totul la nas. Nu mai apreciezi nimic. Nu exista decat un loc in lumea asta in care nu sunt sigura ca pot ajunge si imi doresc, si pana si de acel loc mi-e teama... mi-e teama de acel refuz, mi-e teama de un raspuns favorabil si de lipsa mea de curaj de a pleca, mi-e teama de nou, de necunoscut, de oameni.

Aici sunt sigura pe mine si stiu ce pot face, unde ma pot duce, ce pot realiza. Acolo as fi un zero, as avea o viata noua. De fapt asta imi doresc. Si atunci de ce nu am curaj?

Mai am cateva luni sa ma decid si sa iau viata in piept sau sa raman o romanca ... o simpla romanca ce are un vis... un vis pe care putea sa si-l implineasca si pe care l-a lasat sa fie doar vis.

Trebuie sa plec... singura sau nu, trebuie sa ma duc acolo si sa vad eu daca pot sau nu. Pur si simplu trebuie, altfel voi fi nefericita si goala.

Si daca n-o sa am curaj?

Visele sunt frumoase tocmai fiindca ne ofera speranta ca vor fi realizate. Altfel, raman numai vise. Si nu e bine. Oricat de grea ar fi ruperea de radacini, daca acest lucru ar insemna implinirea unui vis la care tanjesti de ani buni, poate merita. Si nu iti fie teama, romanca vei ramane indiferent unde te-ai duce. Este identitatea ta si nu ti-o poate lua nimeni.
Curaj
Scuze fiindca am scris in jurnalul tau

Ali
Mai adaug: intotdeauna exista drumul de intoarcere.

Aseara am avut parte de clipe frumoase. Ah, nu stiu de ce mereu cand ma pun la scris reusesc sa gasesc tot felul de cuvinte pompoase si fraze intortocheate pe care in mod normal nu le-as folosi in limbajul oral...

Aseara m-a sunat un prieten, "Hai ca venim sa te luam la o tigara" "Bine, mergem in parc, iau si cateaua". Dupa 5 minute mi-a dat beep, m-au luat cu masina si am mers in parc. Cu catea cu tot. Vremea era tocmai buna. Nu stiu sa o descriu si nici nu vreau sa incerc. Vremea a fost perfecta aseara, momentul a fost perfect, discutiile, totul.

Era trecut de 00:30, alergasem toata ziua, cred ca am facut vreo 200 de km ieri in Bucuresti, mi-am scos o masea de minte, ma doare si acum si eram foarte obosita seara. "Hai sa mergem" "Bine, lasi cateaua si mai stai cu noi la o tigara in fata casei" "Bine".

Am lasat cateaua, am stat in masina, mi se inchideau ochii. Au vrut sa asculte muzica tare, sa dam o tura cu masina. Eu nu, nu, nu, mi-e somn, ei haide domne... bine, hai.

Stateam in dreapta, ascultam un trance foarte smecher si ma uitam in sus. Vantul imi batea in fata si pt prima oara dupa mult timp nu m-am mai gandit ca racesc, ca mi-e frig, ca abia mi-am scos maseaua si o sa ma doara si mai tare de la vant, ca nu vreau... nu stiu... pur si simplu am ascultat muzica, m-am bucurat de vant si m-am utiat in sus.

Mi-am imaginat ca nu sunt in Romania, imi treceau in fata ochilor numai reclamele luminoase, blocuri deodata... Teatrul National... si apoi mi-a parut rau... ma simteam vinovata ca m-am gandit ca sunt in alta parte. Si-mi venea sa strig pe geamul deschis "Romaniaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, te iubeeeeeeeeeeeeeeeesc, te iubeeeeeeeeeeeeeeeesc!!!"

Si ma gandeam la Teatrul National, cate bune si rele imi aminteste cladirea aia, dar n-am vrut decat bune aseara... Si-mi venea in minte "Campioniiiiiiii, campioniiiiiiiiii, ole, ole, ole!"

Peste 2 ani vreau sa vad Romania la Europene, vreau sa urlu la goluri, vreau sa ies imbracata in galben la Universitate, vreau sa ma imbat de fericire si sa tip iar. Vreau ca Romania sa fie Campioana Europeana, vreau sa fie Campioana Mondiala. Vise? Visati voi, eu asta vreau si nu mor pana nu e Romania campioana.

Suntem campioni si ne vom incuraja numai gandind pozititv... asa ca... cine crede ca visez... sa fie sanatos si sa traiasca gri. Eu vreau sa traiesc colorat, vreau sa traiesc galben, vreau sa traiesc Rosu, Galben si Albastru.

Hai Romania!

Ma plangeam ca nu mai vad bine... am fost la control si pana la urma mi-am pus ochelari. Doar la calculator ii tin si noaptea, cand conduc. Singura chestie foarte enervanta este ca trebuie sa-i tot sterg. Mereu sunt murdari. Desi am dat destul de multi bani pe ochelari, nici macar o carpita nu mi-au dat si mie in incapatoarea aia.

Incapatoare e unul din cuvintele mele preferate. Desi nu exista in contextul folosit de mine, imi place si consider ca ar trebui sa fie inventat si cu acest scop. Incapatoarea de telefon (si nu husa), incapatoarea de la ochelari (si nu toc) etc.

Pana una-alta as vrea sa fiu in alta parte acum, pe o plaja departe, cu un cocktail dulceag in mana, in bikini si un maieou lung pana unde incepe linia bikinilor (nu-mi place cuvantul bikini deloc, mi se pare la fel de penibil ca si cuvantul sexy sau aloe, ma zgarie pe urechi, nu stiu de ce-l mai folosesc), cu cineva drag mie alaturi, sa ascult marea si sa ma bucur de vanticelul de noapte.

Of...

Ma duc sa zac ca o carpa in continuare, sa ma uit la un film prost si sa-mi sterg ochelarii... Ce mai viata, ce mai vacanta!

Imi place ideea de 'incapatoare'. Ti-o fur.

Sunt zile in care iubesc ploaia... azi o iubesc. Stai Soare acolo si lumineaza cat sa fie umbra, lasa ploaia sa para tomnatica! Ce frumoasa e ploaia!

Am scris un mesaj lung si mi am dat seama ca nu vreau sa l postez pentru ca s ar putea sa l citeasca cineva. Ce urat... De fapt aici nu mi exprim adevaratele sentimente in varianta completa tocmai pentru ca unii ma cunosc si nu vreau sa afle anumite lucruri.

Mereu am spus ca pe Internet sunt o anonima, sunt Tyra si atat. Uite ca acum nu ma mai simt anonima desi imi doresc mult lucrul asta. As vrea sa dispara anumite detalii, as vrea sa pot sa scriu din nou liber, asa cum o faceam la inceput.

As putea sa mi fac o clona dar... parca nu vreau... de ce? Habar n am. Simt ca as fi o altfel de anonima, ca m as trada cumva. Hmm... ciudat sentiment.

Am fost la munte. M am distrat atat de bine, cum demult n am mai facut o. M au durut falcile de ras, am ragusit de la tipat, m am odihnit desi n am dormit decat cateva ore pe noapte... a fost superb. Dupa mult, mult, foarte mult timp am reusit sa adorm fara sa ma mai gandesc la altceva si am dormit bine desi inghesuita si pe un pat jumatate lemn jumatate saltea... de fapt o canapea extensibila.

Ah, ce as mai fi stat... Desi a plouat, am prins o zi cu soare si am lenevit afara, dupa ce am mancat, la o tigara (mai multe...) si un pahar de cola (mai multe...) Ma simteam atat de bine in soarele acela care usor usor se ducea... A fost prea frumos.

Apoi spre seara Manda a tuns iarba si a si cosit putin si mirosea atat de frumos... uitasem aproape cat de frumos miroase iarba proaspat cosita. Am stat pe scarile de la noua veranda, m am uitat la el cum taie iarba, m am uitat la muntii jumatate inca in lumina soarelui si am tacut... si as fi dat orice sa am laptopul la mine, sa pot sa scriu.

Nu pot sa descriu ce sentimente erau atunci cu mine. Moartea si viata erau aproape cum era intunericul aproape de lumina pe acel munte, moartea nu m a mai speriat, nu m a mai deprimat, a fost parte a peisajului din ochii mei si din suflet.

Ah, cat de frumos a fost, ce rau mi a parut ca a trebuit sa plecam... E unul din putinele locuri in care nu ma plictisesc daca l impart cu persoanele cu care am fost.

Pacat ca ne reunim atat de greu si cand o facem dureaza atat de putin.
Mi e dor...

Au fost 3 dintre cele mai frumoase zile din viata mea si 2 din cele mai frumoase nopti.

Am hotarat sa ne plimbam in cat mai multe parcuri din Bucuresti. Mie imi place la nebunie sa ma plimb.

Am inceput cu parcul Doina, tur de Kisseleff - Aviatorilor. Vineri parcul Moghioros... desi n-am fost decat de cateva ori acolo, imi place in mod deosebit. Nu stiu... ma atrage ceva. Poate pentru ca prima oara am fost acolo cu cineva drag mie, o buna prietena, fosta mea colega de banca.

M-am simtit tare bine. Ramane unul din parcurile mele preferate.

Sambata, tur de Herastrau. Roata Mare, porumb copt, cumparat jucariute inutile, frica pe sinele de tren.

Duminica Cismigiu. Insa iar trebuie sa-l iau la picior pentru ca nu am facut tur complet.

Duminica noapte locul meu secret. Exista un singur loc in Bucuresti pe care eu il consider al meu si numai al meu. Foarte putina lume stie de el, lac, liniste totala, se aud pestii sarind si greierii cantand. Da, exista asa ceva in Bucuresti. Si este al meu. Am mers acolo numai cu persoanele dragi mie si oricine merge acolo trebuie apoi sa-si spele creierul pentru ca nu are voie sa-si aminteasca de locul meu secret. Este numai al meu.

Azi... nu stiu... am inteles ca Parcul Sebastian este frumos... Poate ca azi ma intorc la vechea mea dragoste, parcul Kisseleff.

Ador natura si inca o data spun... iubesc Bucurestiul. Orasul asta are tot ceea ce altii cred ca ii lipseste. Si acolo unde nu stiu prea multi, este intr-adevar liniste. Si uneori... linistea este tot ce ai nevoie...

Azi - din nou parcul Kisseleff (sau Kiselef, sau Kiseleff - nici acum nu stiu), Aviatorilor, Herastrau la terasa, inapoi in parc, apoi Moghioros.

Am de facut ceva de care mi-e tare sila. Pot sa aleg sa nu fac si sa raman cu o dilema sau pot sa ma lamuresc, asta implicand si nervi si sa trec odata pentru totdeauna si peste asta.

Vroiam sa plec la mare maine dar... m-a tinut ceva aici. Din ce in ce mai tare ma tine un lucru din sufletul meu aici, o persoana, ma leaga de Bucurestiul de care de atata timp am inceput sa fug.

E ciudat cum esti sigur 100% de un lucru si apoi iti da inima ta un sut in fund de realizezi ca esti un creier cu o ratiune dependenta de sentimente. Ciudat, dar ma simt bine. Foarte bine.

De vreo doua saptamani dorm bine. Doamne ajuta!

Azi a trebuit sa plec pana la Ploiesti. Si pt ca tot am facut drumul, am mers si pana la munte. De la Ploiesti pana spre Sinaia am prins o ploicica. Cand am ajuns acolo, soare, frumos rau.

Am mers pana acasa la Manda sa vedem in ce stare mai e cabana


Intrerupere. Am primit un telefon. Am coborat si am fost iar in parc. Tot Kisseleff.

Continuare:

Cabana era si mai frumoasa, termopane, termopane, iarba mirosea la fel de frumos. M-am intins pe jos cu burta pe trifoi si am mirosit pamantul. As fi stat ore intregi asa. Mereu am sentimentul asta cand merg acolo... nu imi mai vine sa plec.

Ce frumos e sa fii tanar si sa poti sa fugi, sa scapi de cotidian, sa ai prieteni, carnet si masina, ceva bani de benzina/motorina, tigari si apa sau suc.

Pe drum, lautareasca mea de suflet... acum imi suna in cap "Mai tii minte maaaaaaai, draga Marie, ca nu erau struguri copti la vie".... Si asa nici nu-ti dai seama cum a mai trecut o zi. Uite ca nu trebuie neaparat concediu sau vacanta ca sa simti libertatea.

Si nici macar nu-ti trebuie mai multe zile libere... nici macar una. Cateva ore fac amintiri care se bat cu multe vacante.

Azi presimt ca iar voi dormi bine.

Ce frumos ai spus.

Si m-am indragostit!

Ii caut mereu gura cand nu e langa mine, iar atunci cand el o cauta pe a mea ma ascund la pieptul lui si tac.

Nu vreau sa pierd. Niciodata.

Gol in stomac. Mi-e foame si n-as manca. Seara cu el in gand, dimineata cu el in gand. Imi place atat de mult incat uneori imi vine sa-l musc tare de tot, sa-i fac rau.

Am nevoie de el langa mine si in acelasi timp imi vine sa-l imping. Mi-l doresc prea mult alaturi. Nu suport sa am atata nevoie de atingerea unei persoane.

Problemele mele dispar atunci cand ma gandesc la cum m-a sarutat.

Dorm bine... dorm bine... dorm bine.