Inchisi doar sau stransi, ochii nu uita chipul visului cel bun. Traind sau visand, vrand-nevrand, il vad peste tot, acum ca are chip...

Magicianul spune ca in taramul unde merg povestile oamenii cred in profeti. Fiindca ei spun povestile cele mai frumoase si mai adanci, au cei mai multi urmasi. Urma li s-a pierdut de atata amar de vreme, alti profeti n-au mai rasarit, regatul e sec de povesti. Nu e lucru bun sa fii profet, cred, nadajduiesc doar ca este o pozna de-a Magicianului.

Am plecat sa-mi bucur musterii: vin fiert cu piper alb si scortisoara si o strachina de nuci sparte in coaja pentru eyes_, o galeata cu apa rece pentru Zmeu sa-si mai ostoiasca focul , cartofi prajiti pentru Tikky, licoare groasa incasa pentru Sere, lapte gras de capra pentru motanul Nicoletei; un ravas si toc cu cerneala de sepie pentru scrijelirea dorintelor celorlalti.
Bine ati venit!
Ce poftiti sa mancati, sa beti ca sa pot ispravi povestea .

Esti draguta Fantasee, iar strachina de nuci si vinul fiert ma indeamna sa sed, chiar langa Zmeul neostoit, fiindca eu sufar de frig mereu, mi-e frig de mor si caut caldura chiar si in cea mai discreta privire. O blana neagra de urs imi asez pe spate si asa am sa mormai pe aici, sperand sa nu sperii musterii care-ti dau binete. Te ajut si sa torni in pahare.

Ma asez la masa Magicianului, in celalalt colt al salii, cat mai departe de ochii cei galbeni ai Zmeului.

"A fost odata ca niciodata un munte urias de gheata care plutea plictisit pe o mare turcoaz. Nu se lasase niciodata venerat de steluta argintie care, la capatul rabdarilor, ii marturisise taina tainelor. Dar, nenorocire!, iceberg-ul este scarbit de astfel de stelute. Indepartata, dar nu rece, mica dar nu neinsemnata, steluta il invaluie cu drag in fiecare noapte. El, de gheata, priveste la ea din cand in cand, pentru a da binete...si atata.
Vremurile au trecut, sorocurile s-au perindat, muntele de gheata s-a topit, iar din ultimul cristal de gheata, Soarele a facut repejor o...steluta."

Zmeul mesteca hulpav claponul copt si rastoarna peste cap o bardaca ametita de vin negru, aromat. Motanul meu tarcat se trage indarat dupa catifeaua grea.

"Toate marile turcoaz sunt munti uriasi de gheata topita: toate stelutele de deasupra lor iubesc in taina o alta viitoare steluta. Navigatorii cred ca distantele de la mare la vazduh sunt uriase, ca ei iubesc marile si stelele deopotriva. Dar taina marilor si a cerurilor instelate este alta, alaturata unui adevar crud: nimeni nu iubeste pe nimeni. Cu juramant de sange se pastreaza cheia lacatului care le leaga impreuna... "

Larg deschideti poarta sufletelor voastre,
N-am venit sa cerem ci-am venit sa dam...

Acest topic a fost editat de Fantasee: 26 Nov 2005, 10:18 PM

Piticii bombane in bucatarie, zdranganing vase de arama, spargand lemne si umpland conacul cu miros de placinta de gutui. Motanul cel tarcat si-a luat seama si-a zbughit-o printre picioarele lor ... langa Fantasee, pe pernele brodate. Cu grija, lungeste gatul ca sa-i adulmece respiratia: doarme sau se preface ca sa nu se joace cu el?
Deschide ochii brusc, mari, si clipeste de cateva ori cu subinteles catre motanul tarcat, care o zbugheste inapoi spre lavita din bucatarie, incepand sa duca dorul Zmeului.
Doua povesti si un descantec trebuie nascocite azi: o poveste pentru pitici, o poveste pentru musterii de seara ai conacului si un descantec pentru floarea vesela care nu inflorise niciodata in atata amar de vreme de cand era in gradinile conacului. Magicianul fagaduise ajutor numai sa nascoceasca un descantec.
Dar ce se aude? Cosanzeana in bucataria conacului?!

Imparatul Rosu bea vin rubiniu si clefaie o placinta cu fragi, asezat la o masa din coltul de miazanoapte al salii celei mari.
E morocanos si arunca sageti otravite din ochii tulburi, le indreapta spre oricine ii tulbura pranzul.
Imparatul Verde bea absint si mesteca o placinta cu marar, asezat la o masa din coltul de miazazi al salii celei mari.
E bucuros: oferta bucataresei ii aminteste de Imparateasa lui care plecase demult departe. In regatul de unde venea ea, sotii necredinciosi se osandeau la durere crunta: trei zile de supa de marar imbucata cu furculita, spre a pricepe rosturile credintei conjugale . Cercetase multe regate de dorul ei, dar pana la asta nu intalnise nimic asa de vartos in a-i aduce aminte de Imparateasa inimii sale.

mi-am jurat sa nu mai intru pe aci daca nu am in fata macar o bunatate in asa fel incat sa-mi amageasca simturile cand citesc

Bunatati acoperite cu stergare din bumbac brodate delicat se gasesc intotdeauna in bucataria conacului, mai ales pentru drumetii pofticiosi ca draga de Oiski .

Iaca povestea de cu seara:

Musterii rad si spun snoave in sala cea mare, indemnati de bucatele aburinde si de vinul cel negru impartit generos, in valuri galgaitoare, din carafa de cristal. Zmeul nu si-a aratat ochii cei galbeni: nu i-o fi placut povestea de noaptea trecuta - pace lui, dar in noaptea asta parfumata e randul povestii de sub Bradul din ograda lui.... Amarnica incercare ma paste, de nu i-o placea isoria pe care gandesc sa i-o depan.
Hrisovul descantecelor e ravas mostenit in cufar de mesteacan intarit cu ferecatura de bronz aurit batuta cu nestemate din Pestera Serpilor. E ars in coltul de jos, semn ca i se anuntase un sfarsit grabnic. Druidul povestise taina prefacerii viteazului in Zmeu fioros, iar cheia de inturnare arsese odata cu bucata din hrisov...Ce am vazut in ochii ceia galbeni ar cam fi adevaratul chip al Zmeului nostru? Magicianul a ars trei randuri de carbuni in ochii-i cei aprinsi incercand zadarnic sa-mi mute gandul. Se vede treaba ca se ingrijeste de clipele mele cu gandul la povestile nespuse daca mi-ar grabi Zmeul sfarsitul. Tematoare nu ma stiu sa fi fost vreodata, de aceea pe buna dreptate voi spune Zmeului in noaptea asta propria-i poveste...
Hrisovul aminteste legende vechi, mai adanci si mai infricosatoare decat toate povestile pe care le port in suflet :
"Intr-o piele de brotac albastru aurat
infasoara praf de corn de unicorn,
strop de ploaie din amurg
pai din copita de murg
sudoare de soparla
coapta la soare...." si din toate astea fac pipa mestesugita s-o dau Zmeului contra caznei de a-mi asculta istorisile sub brad. Dar cand
"a fuma si a-ncepe a tuna
a sari si-a tresari
cand a cere
sa iesi la vedere
sa-i spui:
crapi pamant
fa mormant
cerului, dorului,
rupe cazna Zmeului
da-i putere la vedere
alunga-i spaima, intoarna-i....." e rupt hrisovul .....Cum dezleg taina Zmeului si a ochilor lui cei galbeni?

Acest topic a fost editat de Fantasee: 27 Nov 2005, 06:35 PM

In crama intunecata a conacului, umplu carafa iara cu vinul cel negru. Aerul tamaios al noptii intra prin fereastra zebraluita si aduce cu el glas nou dinspre bucatarie:
"Si-am zis verde fir mohoooooor
Nici la vara nu ma-nsooooor, nici la vara nu ma-nsor!
Nici la vara, nici la toamna,
Sa fac mandrele sa moara,
Neeeevestele sa dea-n boala, nevesteeeele sa dea-n boaaala!"
Mai sa fie, innebuni Fat-Frumuos sau o iau razna urechile mele?!
Dau sa intru in bucatarie si brate negre si puternice ma iau pe sus si ma invart strasnic: "Fantezie-Nebunie, aici imi erai?" rade cu dintii albi, leonini si imi tufleste pe frunte o barba intepatoare in semn de binete... Fierarul! Fierarul meu cel poznas, topitorul fierului si al lacatelor sufletelor .
"Fii binevenit" ii urez si-i intorc binetea in obrazul rumen de para focului.
"Povestile tale m-au leganat cale de doua poste in diligenta Schiopului" rade el clocotitor, "trebuie ca este tare bucuros Magicianul de urzelile tale..." Imi bucura ochii tristi mandretea asta de voinic. Cand il invalui cu drag aud cantecul robilor eliberati, parca alunga din mine toate tristetile: mare pacat ca trece asa rar pe la conac...
Ii povestesc despre Clopotar si i se aduna sprancenele, legand gura stransa punga de cuta din barbie. La masa acestuia va sade sa depene istorii vitejesti...

Am legat pe incheieturile mainilor bratari late cu banuti aurii si merg sa cand musteriilor povestea din seara asta:
"Aprindeti soarele, aprindeti soarele,
Luminati lumea intreaga, haideti toti.
Incatusati vantul, tunetul si ploaia,
Aprindeti apoi soarele ca sa radem iarasi. "
Fierarul rade cu dintii lui lungi si albi, bate cu pumnii in masa de brad, zanganind carafele de arama, in ritmul cadrilului.
"Grabeste, croitor, taie vestmant de bucurie
Vraci, fierar, judecator - ajungeti din urma pe inventator:
Aprindeti soarele, deschideti portile si spuneti tuturor:
Vremurile rele sa iasa, vremurile bune sa se aseze
Stingeti acum soarele: sa stralucim in locul sau."
Imparatul Rosu da sa rada: grijuliu, priveste atent nu care cumva sa-l vada cineva.
"Padurari, marinari duceti vestea peste tari:
Am aprins soarele, s-a luminat lumea!
Stangeti toata bunatatea din voi
Sa dam putere Soarelui, sa pornim o lume noua..."
Scufita Rosie se invarteste in mijlocul salii cu Piticul Talamb de-o toarta si cu cosul de cealalta, in vreme ce Lupului ii curg balele la ferestrele conacului, necutezand sa intre...

Orbul are maini tematoare, cu degete lungi, albe, brazdate de vene albastrui. Asculta freamatul salii celei mari si leagana capul in ritmul cadrilului: de atata amar de vreme vine sa asculte povestile conacului. Aduna din cotloanele lor toate insemnatatile dosite acolo. Lipeste intr-un mozaic, in adancul sufletului, chipul nevazut al salii...ochii lui tulburi ar orbi a doua oara de fericirea de a zari o clipa macar grozava adunatura de petrecareti.
Vocea bucataresei i-a leganat dorurile si durerile, parca vine din alta vreme de intuneric, din pantecul inceputurilor...
Orbul aduna in urechi picaturi de fericire: ferice de el ca nu poate zari musterimea pestrita, care strange punga sufletul bucataresei. A lasat bratarile langa carafa de cristal si aduna blidele mesenilor veseli.

Intristata, se sileste sa sufoce dorul care o inneaca, care i s-a infipt in ceafa, chiar langa privirea cercetatoare a Fierarului.
Stie el preabine unde este locul bucataresei: undeva anume deasupra curcubeului peste o ploaie din zori. Ii adulmeca tristetea si strange pumnul care stie indoi fierul amarnic: "Musai de cunoscut numele, scopul si durata existentei naparstocului care tulbura Fantezia-Nebunia! Pe jaratecul topitoriilor din adancuri, ii voi infiera vocea ei in suflet, ii voi pecetui visele cu ochii ei, ii voi aduna clipele in palmele ei...sau il voi topi in gheena...."

Orbul intinde mana tematoare dupa carafa de arama si dibuieste degete reci, lungi, mangaietoare. Stergar cu aroma de busuioc ii sterge fruntea asudata si mana cea rece ii aseaza in palma alta carafa, grea cu vin. Spre urechi se grabesc colturile gurii iar ochii tulburi cauta in intunericul viselor chipul ascuns. "Adanca multumire cu plecaciune indatoritoare."
"Sa-ti mearga la sufletul cel cald" sopteste Fantasee si-l petrece cu privirea, indepartandu-se de taina ochilor cei goi.
Sprijina spatele de cedrul cel inalt si gros din mijlocul salii celei mari. Ce-o vedea Orbul sub pleoapele lui cele grele?
"Ce-o ascunde in ochii aia negri" gandeste Fierarul, nemultumit de goliciunea carafei sale.

Si dupa ce am ospatat, baut, jucat....am si dereticat. Cu mare greutate fiindca piticii nu se dau dedulciti la trebi casnice si nici la casnele trebuincioase.

Se aseaza linistea peste povesti: aici este un capat al lor.

Pana aflu celalalt inceput...

Cu plecaciune,
Fantasee

Nu se poate, Fantasee, ti-ai propus sa ma intristezi? Ce inseamna asta? Ratacind, cateva zile doar, pe aici, imi gasisem si eu un refugiu, un loc unde sa pot sa stau la cativa pasi de lumea adevarata. Daca vei parasi povestea, ea va plange dupa tine. N-ai tu inima asta...

Fantasee are povesti in loc de inima. Negurile au torturat povestile: a mai ramas de istorisit una singura, amara ca vinul de cucuta.
Povestile nu plang dupa nimeni: ele cunosc lacrimile tuturor... Vor veni altele si altele, inlantuite ca bucuriile unui om trist: rare si grave.
Inchideti ochii: acolo sunt povestile .


Sunt aici ca intotdeauna si va astept cu bunatati: dar voi imi veti spune povesti si eu voi asculta, cuminte.

Acest topic a fost editat de Fantasee: 1 Dec 2005, 10:58 AM

Fantasee nu are povesti, are inima, pentru ca daca nu ar avea inima nu ar putea spune povesti. Iar frumoasele povesti pe care le-a scris si care mi-au amintit de soba bunicii cu trosnet de lemn si miros de cartofi copti nu puteau veni decat dintr-o inima care mai pastreaza in ea copilaria.
Fantasee, varsa fara grija paharul cu vin de cucuta! Promit sa curat eu dusumeaua.

Ajut si eu la curatenie. Si daca mai vad aici asemenea tristete ca in postul tau Fantasee, promit sa plec definitiv, impreuna cu zmeul, orbul, piticii si toti ceilalti, nu inainte de a rascoli totul cu vantul care-mi suiera-n jur. Nu te porti asa cu o poveste. Nu ma supara Fantasee, nu glumesc... sunt in stare, pentru o poveste, sa-ti ravasesc locul acesta minunat. Vantul mi-e prieten.

Hm, m-au parat piticii, vad, si au adunat potera sa-mi aduca mintile acasa de unde sunt duse cu sorcova...

Vreti poveste? Poveste sa fie:

Cucuta are rod greu de boabe negre si verzi, amare de dulceata otravii. Zmeul toarna peste cap cupa dupa cupa cu vin verde de cucuta. Ce ramane pe adancul cupei? Graunte de argint viu, jucand in aerul parfumat cu rasina Bradului din curtile zmeiesti.
Ochii cei portocalii ai Zmeului pocnesc de necaz cu fulgere ingemanate: povestile l-au speriat. Cine a mai vazut iepure tragand la plug?! Povestea bucataresei istorisita sub Brad in crucea noptii a ravasit apucaturile Zmeiesti. Va merge zmeul sa dibuiasca vipera in pamant, s-o traga afara si sa-i smulga coltii cu vestmantul cel stacojiu al bucataresei? Sau va zace cu vinul de cucuta curgand pe mustatile-i fioroase, inchizand geana uitarii peste flacara cea plapanda care i se aprinde molcom dar incapatanat in suflet?
Nu se mai pomenise pana atunci lup mancat de oaie, Zmeul nu vrea sa se lase leganat de ochii bucataresei - piticii pun la cale planuri amarnice de snopire in batai. Motanul tarcat isi ascute ghearele de lavita jurand rani adanci lui Zmeulache...musterii din sala cea mare bat in mesele de brad cu pumnii: unde sunt povestile lor?!

Fantasee intra in sala cu carafa plina de vinul cel negru, toarna in stacane. Orbul zambeste cu talc: s-au intors povestile...

In cuiul de argint, batut in perete dupa usa bucatariei, sta un sal lung, pufos si negru. Nu se cunoaste nimic despre el, atata doar ca incalzeste orice suflet care se incumeta sa il aseze peste umeri. Piticii au facut scarita, grozava incercare - cat pe ce sa se faca si ei placinta alaturi de motanul tarcat pe podeaua de piatra a bucatariei, dar au luat frumusel salul si au infasurat bucatareasa cu el.
Piticii vor fi asezati pe genunchi si tratati cu aplauze peste pernutele de stat pe lavita. Pana ii prind pe toti ca sa le dau ceea ce le datorez cu prisosinta, iata prima poveste:

Feriga se scalda in soarele zglobiu al dupa-amiezii. Pasi amarnici zguduie pamantul, mestecenii isi innoada crengile cu stejarii, papura a ramas vaduva de puf: cin` sa fie grozavia asta de urias? Feriga nu vrea sa cunoasca, ii ajunge cartita care ii roade radacinile de atata amar de vreme . Vazduhul tremura laolalta cu fluturii, pasarelele si arsita lui, izvorul s-a evaporat de teama, pietrele urla de jale, cu toata mutenia lor, pana si cartita ferigii a itit nasul afara sa adulmece grozavia: clipeste des si ametit, Soarele o coace pe bot.
Un bustean scrijelit si ros la capete zboara nedumerit in mijlocul ferigii, ametind-o si oprind bataia inimii cartitei curioase: dintre dealuri apare Zmeul cu o falca in cer si cu o laba pe burdihan. Valeeeeeeeeu! Iarasi a mancat ciuperci din cele rosii, iarasi are crampe: "Adio padure, eu ma mut!" hotaraste feriga si ar lua-o chiar si pe nemernica de cartita la drum, numai sa scape de jelaniile Zmeului otravit de propriile-i pofte.

Amarnica pedeapsa si otravirea asta! Doar tot i-am spus Zmeului sa nu mai imbuce ciuperci otravite, rosii cu buline albe. Palaria Sarpelui le cheama - na, musai sa fii Zmeu ca sa nu pricepi atata lucru!

Pun ceaunul la foc mic si sa incropim licoarea magica . Vinul cel negru si tamaios, adus in carafa de cristal, trebuie lasat la hodina pe masa din bucatarie, sa se adanceasca putin in povesti.
Il invart ca acele pendulei din perete, de cinci ori, ca sa prinda forta timpului si il torn in fir rubiniu, unduios, in ceaunul care sfaraie in carligul lui. Cand incepe sa abureasca, leg repejor deasupra ceaunului, de carlig, o legatura de busuioc - aroma amara se imprastie in toata bucataria.
Spuma dantelata rozalie se aduna spre gura ceaunului: iute, jos cu el din carlig si pun opt cuisoare parfumate si un praf de piper alb. Torn vinul fierbinte in stacane, o lingurita argintata plina cu miere in fiecare stacana si cate o frunza de indrusaim legata de fiecare toarta. Din cuptor sar vesele merele coapte: le scufund in lapte o clipita si le tavalesc in praf bogat de scortisoara si zahar mic. Cand nu s-au dezmeticit inca si se minuneaza de noul vestmant, infig repejor cate o tepusa de argint ca sa le puteti apuca mai cu folos .

Gata licorile si leacurile impotriva durerilor, otravirilor si tristetilor de orice fel. Hai la viataaa, neamuleeee!

Acest topic a fost editat de Fantasee: 1 Dec 2005, 03:41 PM

S-a auzit vantul suierand pe langa ferestrele bucatariei, a intrat pe horn si vestea a cazut sec in ceaunul pus in cui: Zmeoaica cea Mare leaga vraja adanca in noaptea asta…Frica nu am cunoscut si nu vom cunoaste nicicand. Vom merge sa zarim vraja afurisitei – poate scoatem vreun folos din ea .
Am adunat din poiana ierburi noi, le-am dus Dragonului de le-a uscat, piticii le-au faramitat intre degetutele lor harnice – chiar de n-a merge vraja, bucatele mele vor fi si mai parfumate :rofl :.
Floare de fan, rozmarin, scortisoara, verbina, radacina de ghimbir, frunze de piper, rostopasca si crucoz – sunt toate pisate, gata de trimis in cele opt vanturi spre a ne implini cea mai adanca dorinta... Magicianul m-a incredintat ca nu avem trup, nici suflare, numai ochi.
Poiana e aramie de focul cel napraznic intins de Zmeoaica : limbile aurii inhata cerul hulpave. Sade incolacita de coada-i solzoasa si sufla incetisor aer fierbinte peste prafurile din palma : “Vant din Nord, tu, rege Bora, din seva pamantului, du-mi dorinta in salasul de sus – din biruinta gnomilor, adu-mi indarat izbanda !“
Fericit e Orbul ca nu zareste cum singure se impart pulberile in palma Zmeoaicei si, la suflarea-i subtire, o patrime se duce cu vantul. Simte amarul buruienilor arse si se infioara cu mana inclestata pe toiagul de alun.
Cautam cu ochi incetosati la Zmeoaica : nu ne-a dibuit…
“ Vant de Miazazi, tu, rege Ures, din taria aerului, du-mi dorinta in salasul luminii – din biruinta zburatorilor, adu-mi indarat izbanda!“ Ierburile unduiesc alene spre rasarit, alungate din palma farmazoanei.
Cosanzeana strange la piept naframa ibovnicului ei si lasa lacrimi in iarba grasa.
“ Vant din Sud, tu, rege Not, din valtoarea focului, du-mi dorinta in salasul de jos – din puterea serpilor, adu-mi indarat izbanda ! “ Pulberile iau calea noptii, manate de suflarea subtire.
Focul umfla poiana cu dogoare amarnica.
“Vant de Miazanoapte, tu, rege Zefir, din adancurile apelor, du-mi dorinta in salasul intunericului – din puterea sirenelor, adu-mi indarat izbanda !” Se duce vantului si ultima pulbere aromata.
Zmeoaica Mare pleaca incredintata ca tot vazduhul tese la poruncile ei, neuitandu-se indarat, dupa randuiala vrajitoreasca.
Amarnic rotocol de ape reci duduie din vazduh, culca valvataia poienii si ne amesteca pe toti, pitici cu pisici, iarba cu cer, mai ceva ca pe castravetii din pivnitele conacului.

Bine-ar fi fost sa fiu fata studioasa si sa stau la locul meu in loc sa incerc sa insel prin minciuna si vrajitorie. Napraznic vant s-a randuit la porunca Zmeoaicei celei Mari si tot colbul potecii l-a ridicat in aer in timp ce se 'ndeparta cu pas grabit. Vedeam de dupa copacul langa care m-am pitit pe curajoasa Fantasee care statea cu Orbul de-a drapta ei si cu Cosanzeana de-a staga, iar piticii ii stateau ghemuiti la picioare. Si multe nazdravanii sufla zmeoaica in palma ei de ti se ridica parul maciuca. Noroc cu o bucata de pled adus de vant din cine stie ce colt al lumii... l-am insfacat si m-am pitit sub el tremurand de spaima si cu ochii inchisi incercand sa uit ce-am vazut.

Iarta-ma zana mea!...Stiu ca m-am pus paznic de buna voie in acest lacas...si ai fost atat de buna cu un amarat de clopotar...Iarta-ma caci fara clopotele mele sunt pierdut...Si tocmai saracele...
Sa-ti spun sau nu? Iti spun ca oricum vei afla...Zmeoaica, bat-o amaru' si mancao-ar puricii din Nord, la mine a venit mai intai...Aflandu-ma lustruindu-mi cel mai vechi clopot (adica vreau sa spun ca eram foarte concentrat in ce faceam) n-am apucat sa vad decat coada-i spre mine indreptandu-se...Apoi mi-a incleiat toate clopotele ca sa nu anunt primejdia cea mare si-a fugit...Ce lasha!!! Nu am apucat decat sa-mi trimit motanu sa te-anunte degraba...L-am privit in ochii verzi si citindu-mi gandu' il vad facandu-se in vant si se rapede catre bucataria ta...Drumul il stia prea bine...
Restul n-a mai contat...Acu inca ma munceasc sa-mi curat sufletul...(adica clopotele...)

Nu se cuvine iertare, preacinstite Clopotar, daca nu salasluieste pricina. Om da de rost Zmeoaicei cu alta grija, acum sa ingrijim de clopotele tale. Voi asmuti piticii sa lustruiasca minunile sufletului tau si ale regatului cu stergare inflorate, din borangic de pe Campurile Dorului.
Sezi la foc, pofteste o cana de vin aromat, gusta o placinta cu pastarnac - sa mai povestim o clipa, inainte de hodina. o doina ti-as ingana, numai sa nu te intristez si mai tare...

Vai mie - grozava ameteala am pe cap azi! Piticii s-au fatzait toata noaptea si n-am izbutit a aseza geana peste geana de raul lor. Talambul a tot vaslit din manutze, pasamite inca mai lustruia la clopotele regatului...ai acum se tine de fustele mele prin bucatarie, scancind ca el vrea laaaaaaaaaapte de pasareeeee . Ce sa-i fac, n-am deprins mulsul cocostarcilor si negresit voi stalci bucatele azi, barem sarea in cafea si mierea in ciorba tot le dovedesc - grozava ameteala imi da fuga pe sub mahrama...

S-a innegrit si mai abitir, Fierarul , cand a aflat vestea ca va fi mare nunta mare la conac - carbuni incinsi i-au stralucit in ochi...oare ce-o fi cugetat? Ca a innebunit bucatareasa si se da dusa dupa vreun voinic?!
Dar nunta campeneasca asteapta inca si nadajduim intru hotararea grabnica a domnitorului de a ne aduce mireasa la conac.

Cuptorul rumeneste cartofi albi de-i innecam apoi cu unsoare de masline si cu iarba proaspata si aromata: oregano. Talambul va desfoia grabnic usturoiul, fara sa mai mature masa cu buza de jos: l-am tucat pe nasul borcanat aseara, dupa ce a terminat de lustruit clopotele regatului. Rachiul de eucalipt va curge in paharute brumate si afumate cu maghiran - sala cea mare se va umple iarasi cu drumeti veseli si petrecareti nevoie mare.
Se vor asterne istorisirile iara peste sufletele triste si vor grabi surasul in obrajii rumeni ai mesenilor. Nu vietuim vesnic, dar cat ne incurcam unii pe altii pe aici, sa vietuim cu adevarat - cu sau fara dorinte implinite .

Zmeul zace cu capul intre limbile ferigii, latit in toata minunatia sa, si doarme dus cu gura deschisa. De sub palma stanga, cartita cea chioara se opinteste din greu sa-si draga si dindaratul afara. N-a sti nimeni ce bombane - dar zice maruntel din dintisori. Feriga e amarata nevoie mare, asa de mare, ca isi roaga dintii cartitei pe radacini sau coasa voinicilor pe frunze numai sa scape de nedorita onoare de a-i fi iara pat Zmeului chinuit. Unde-o fi Fat-Frumos cand ai trebuinta de el, sa scurteze Zmeul de-un cap, orisicum nu-i sade de prea mult ajutor!
Cand s-a ridica soarele de trei suliti pe cer, s-a inturna Fierarul din creierii muntilor. Feriga nadajduieste sa aiba la betelie vreun palos ascutit din fierul cel nou si sa-i curme somnul Zmeului, luandu-i capatana chezasie. Se naduseste aerul de se lipesc intre ele aripile fluturilor - dar nu-i rost de hodina.
In sala cea mare, piticii freaca podelele de lespede si mesele lungi cu perii mari din ace de arici. Cofele cu apa au guler alb de petale de sapunarita. Scufita Rosie burgheleste gutui aurii si le petrece cu panglica albastrie spre a le da Clopotarului sa le atarne de grinzile de sus ale salii - si vreo doua-trei pentru turnul lui. Bucatareasa a fagaduit sa impleteasca Scufitei spice aurii din cosita daca gata treaba repejor. Pe o lavita lata langa peretele dinspre bucatarie isi asteapta cuviincios randul stergarele de borangic, pledurile de in negru si cele din lana calduroasa pentru mangaierea mesenilor. Batrana tesatoare a regatului, dimpreuna cu ucenicele ei, au daruit conacul cu perdele grele si inflorate, cusute la poale cu bobite de aur si cu panglica cu solzi de peste.
Peretii salii au dimprejur ulcici si ulcele, stacane si ulcioare din lut ros din Grotele Racsene, piei de bivoli zugravite cu uleiuri colorate: harti ale regatului vechi, mercurialul pietei vanatoresti, un velier infruntand o furtuna amarnica pe cine stie ce mare indepartata si o codanita cu vestmant albastru, cu medalion de os la gat. Din grinzi atarna smocuri parfumate de lamaita, iarba amara, cimbru, funii groase de usturoi, siraguri de ardei iuti rosiori, cucuruz galben ca ceara, tartacute verzulii si struguri stafiditi.
Talambul scapara amnarul si porneste foc plapand in vatra salii celei mari: cu greu aduce in brate reteveie de lemn de brad - fumul lor vor tamaia tot conacul, ca sa stie musterii ca e gata ospatul.

Acest topic a fost editat de Fantasee: 4 Dec 2005, 05:33 PM

Piticii s-au cuibarit in patul bucataresei si isi rod degetutele ingroziti: balaurul care le facea recensamantul mai zilele trecute vine la conac in curand pentru cina. Nu s-a mai pomenit Balaur la conac pana acum; cu toate ca li s-a istorisit ca acest balaur nu-i un fistecare, ci reptiluta draguta, educata, si cu limba roz , piticii tot tremura din toate oscioarele. Au facut plecaciuni bucataresei, au juruit spalarea blidelor vesnic, numai sa incropeasca o cina demna de un balaur. Ghiftuit, apoi, nu s-a apleca asupra fragezimii piticesti...
Balaurul clipeste rar si isi zdrangane coada lenes, culcat in firida de dupa cuptor. Bucatareasa l-a invelit cu pledul parfumat cu levantica si pune la ceaun tocana balaureasca: mancare de linte galbena, cu carnati si felii de mar rosu. Pai, da, ce credeau piticutii: Balaurul nu este carnivor, dar mestecarea unui piticot sacaitor ar fi un fel de orbit fara zahar .
Balaurul viseaza legende nepictate in scripte: pe o pajiste verzuie si inflorata, se intinde la soare sa-si incalzeasca solzii turcoaz de pe sale. Adulmeca aerul sarat care pluteste dinspre oceanul stralucitor si zgaraie cu o gheruta o scoica sidefata, dantelata la margini...

Acest topic a fost editat de Fantasee: 4 Dec 2005, 04:17 PM

balaurul isi coboara a aprobare genele lungi peste ochii verzui si toarce mai departe dupa soba

Si printre sforaiturile delicate ale balaurului, piticii incaleca greoi coada solzoasa ca sa apuce din mainile bucataresei florile de camp pentru inveselirea si parfumarea meselor din sala cea mare a conacului.
Motanul tarcat e taaare nedumerit: ce fel de motan e si asta, cu table albastre peste coada?! Hm...ori o fi vreun cal napraznic de-a lui Zmeulache? Fleosc, o dantela stacojie peste mustati - si motanul se trezeste din infricosatoarea-i viziune: bucatareasa in aduna de pe podele si-l lasa usor pe blana moale a lavitei.
Piricii tarasc cu greutate de tava cu batalul cel rascopt la foc aprig, Sucitul se incurca in greutatea draperiei de catifea si se face sarma peste prag. Piticotii rad pe infundate si bat cu meschii in podea: de nu s-ar trezi balaurul!
Motanul se incovoaie tot si scoate gherutele la aerisit: Balaurul toarce linistit, aratandu-si limba cea roz catre cuptorul calduros.
Si aroma placintei cu sofran se impiedica de narile frematande ale somnorosului...

Acest topic a fost editat de Fantasee: 4 Dec 2005, 05:31 PM

Si Zmeul viseaza: are cosmaruri... Nimeni si nimic nu-l poate intoarce acum din calea sfasierii, din menghina durerilor nu-l smulge, nu-i curma caznele sau barem clipele. La povestea de sub Brad, istorisita rece de bucatareasa, a vazut in gheena dinlauntrul sau urma palida a unui cer senin, a unor ochi... Zmeul scutura din cap nervos: si in vis alunga linistea de la portile sufletului. Parca cine ii mai intelege si pe zmeii astia?! Cine fuge de povestile frumoase? Limpede ca e musai sa fii zmeu ca sa-ti iei calcaiele la spinare .

Forfota mare in sala conacului: petrecaretii ciocnesc carafe, lalaie balade cu fapte de arme, istorisesc amintiri indepartate, mai imbrancesc in saga un piticut si striga dupa carafa cea plina. Motanul cel tarcat adulmeca adanc aroma care se scoboara molatec din ceaunul fumegand. Balaurul e plecat de mult, dar tot nu se incumeta sa iscodeasca firida de dupa soba, toooot sta cu frica: daca se piteste Balaurul acolo si cum isi vara mustatile, il ia la clefait?!

S-a pornit menuetul: perechi mai neasemuite nici ca se putea. Se privesc, se inconjoara, isi ating mainile, se invarte toata sala cea mare. Se despart, se privesc, se apropie, se adulmeca...
Orbul nu vede nimic, dar le aude toate. Duduca aromata cu iarba de micsunele are conduri stransi tare pe talpa, cuconasul care bea rachiu de struguri tamaiosi are ciubote date cu risipa de vacs.
Menuetul se opreste: musterii grabiti invaluie nasul Orbului in arome felurite. Daca ar sti acestia cum ii vede el, sub pleoapele grele, ar ispravi cu toate oglinzile: el ii vede chiar dupa cum sunt.
Adevarat ca nu exista orb mai mare decat cel ce nu voieste sa vada...

M-as cuibari si eu langa soba, langa motanul cel lenes, iar o cana ceai cu aroma de tei n-as putea refuza. Acolo langa soba cusiguranta mi-as regasi sentimentul de siguranta pierdut din slabiciune. Mai e loc?

Gata licoarea de tei, iaca si mierea de-ndulcit: pofteste de te hodineste - soba are brate largi si cate firide vrei nu are bucataria destui motani sa la umple pe toate.

Scaunele inalte din lemn de nuc cunosc straie noi: perne moi in sac de matase brodan cu petale de flori. Pe ele vor sade in seara asta cutreieratorii sezatorilor din toate regatele si de prin toate taramurile. Nu cunoaste nimenica sezatoare mai aleasa decat cea din sala cea mare a conacului de oaspeti.
Fierarul poarta in spate un bustean gros, imbracat in ferecatura aurita si brodat cu diamante negre: in lasa binisor pe podeaua salii celei mari si ofteaza scurt. Orbul amesteca intr-un vas de ceramica alba uleiuri parfumate si le cerceteaza aroma indelung, oftand din toti rarunchii.
Scufita Rosie impleteste ghirlande de brad verde-amarui si incoroneaza scaunele de nuc. Veseli si neastamparati, piticii insira pe mese stacane de lut ars, galcevindu-se care din ei sa duca apoi carafa de cristal plina cu vinul cel tamaios.
Magicianul a dat bucataresei o bucata noua de pergament: in ea va pune povestea cea mai nestiuta si mai tainuita. Nebunul a pus ramasag ca bucatareasa va pierde sirul povestilor "Na, belea! Sa scap de raul vostru, pocitanii balitoare la matraprazlicurile fierbatoarei de buruieni!" Nu-i vorba, luase nebunul o bleanda la asa vorbe: dintr-o data a simtit elefantul mare lesin si s-a hodinit o tzarica pe salele Nebunului.
Balaurul nu-si vanturase genele cele lungi pe la conac si motanul tarcat tragea nadejde sa-l tina altcareva departe de bucatarie. Ce soarta mai buna decat sa sezi covrig sub mainile aromate cu flori de tei? Felina se hodineste zambitoare, cu maini harnice impletind coada motaniciului tarcat .

Acest topic a fost editat de Fantasee: 6 Dec 2005, 06:39 PM

Uau, ce atmosfera! Multam Magicianule!

Cel mai mult imi place sa mangai picicile invers, adica nu in sensul cresterii parului. Ele, pisicile, de drag sa se simta alintate, suporta aceasta mica cazna fara sa cracneasca.

Orbul spune prima poveste:

"Voi credeti ca in lumea mea e intuneric vesnic dar eu nu cuprind intristarea voastra: nici lumina, nici intuneric nu am inauntru - nici frumusete, nici uratenie. Va aud pe toti ca pe menestrel, va adulmec si va stiu acolo inainte sa va vada ochii altuia. Cel mai mult imi place sa va ascult." Si Orbul isi pleaca fruntea, cautand in sine firul povestilor.
"Un singur cantec, o singura poveste ne innoada pe toti, ne aduna aproape si ne leagana visele. Rautate vremurilor ne-a rapit miezul cel dulce si cald: fiindca ne vrem sufletele inapoi plecam urechea la povesti. In toate regatele si in toate taramurile este asezat un conac, un povestitor, un soare cald...dar aici avem loc toti. Si cand ma tem ca in curand nu va mai fi loc, sala asta se largeste si eu nu cuprind cu mintea cum. Asta este povestea voastra - cu iertare sa imi fie, cel mai bine stiu sa va ascult."