- fii lucid si sincer. Nu observi dorinta egoului tau de a se ascude in spatele unei asa zise umilinte pt. a fi de fapt primul si cel mai apreciat ? Multi crestini vor sa fie sau sa para (cei mai) umili, tocmai din dorinta (nemarturisita) de a fi primii. Offf, ce mai pacaleala.

Neumilul si neservitorul vostru ...

- nu oricine are numele Domnului pe buze este si trimismul Sau.

Nu.

Ii priveste.

Te priveste.

Nu ii priveste si nu il priveste, ci te priveste si ma priveste. Problema acestor conjugari verbale nu rezulta din grmatica ci rezulta din Inima, Suflet si din Legea Iubirii. Conjugarea la persoana a treia, singular sau plural, este impotriva Evangheliei Crestine, deci impotriva lui Dumnezeu, si nu denota Cunoastere ci opusul acesteia.

Amin, frate edinide.

Pentru pacifistul edinide...

Despre gandirea animista, magica (3)

Marile religii ofera fiecare cate o cale simpla de urmat, insa noi suntem cei care o complica. Esenta caii oferite de crestinism se rezuma la "Iubeste-L pe Dumnezeu si pe aproapele tau ca pe tine insuti". Cum simplitatea se invata greu, greselile si conceptiile eronate despre desavarsire sunt iminente. Oricine aflat in afara perfectiunii are reziduuri de gandire magica.

Ucenicul: "Vreau sa-L gasesc pe Dumnezeu. Unde sa-L caut?"
Maestrul: "Uite-L acolo" si ii arata un trecator.
Ucenicul: "Dar acolo este doar un om!"
Maestrul: "Unde crezi tu ca o sa Il gasesti, daca nici intr-un om nu esti in stare sa Il recunosti?"

Am amintit pe cel care esueaza si da vina pe forte nevazute, in loc sa-si vada propriile carente. Este exact ca si copilul care, lovindu-se de masa, cade, plange si (invatat poate de un parinte care nu stie sa-i induca simtul raspunderii) striga: "Masa e de vina!" Dar aici nu este vorba de un copil, ci de cineva care refuza sa vada, sa se cunoasca, sa se accepte. Nu mai are nici o scuza, oricat s-ar amagi pe sine si pe altii cu scuze inventate.

Am amintit si preotul care-i inspaimanta pe enoriasi cu scenarii apocaliptice.
Oricat ar dori acel preot sa impulsioneze mirenii prin apelul la o situatie extrema, acesta le incarca psihicul cu teroare si negativism, care exclud pacea mintii si a inimii, atat de necesare in atingerea desavarsirii.
In plus, inocularea vinovatiei este benefica doar cand duce la smerenie (de aceea, putem vorbi mai mult de autoinvinuire); in caz contrar, devine o forma de agresiune si control.

Cat despre cel care cauta puterile paranormale, raspunsul este simplu: "Cauta mai intai Imparatia lui Dumnezeu si toate vi se vor adauga". Cel care ignora aceasta si, in loc sa caute Divinitatea, cauta Divinitatea prin dezvoltarea puterilor paranormale, va avea surpriza sa gaseasca in cele din urma pe cineva...si nu este Dumnezeu. In filmul "Pact cu diavolul" (K. Reeves + Pacino), spunea: "Orgoliul ramane pacatul meu favorit". Cautarea puterilor paranormale se face, in primul rand, pe baza orgoliului.
Calatoriile 'in astral', senzatiile de dedublare sunt placute? atentie unde se crede ca se calatoreste si ce se aduce acasa.
Din 100 de persoana care afirma ca au avut extaze, probabil doar una din ele a avut extaz autentic, restul au fost transe. Transele sunt stari hipnogene si nu sunt deloc semn de progresie spirituala. E nevoie de o persoana competeta care sa le recunoasca.
Chiar si rugaciunea este recomandata sa fie facuta cu ochii deschisi, pentru a preintampina expulzarea imaginilor din subconstient si potentarea acestora prin imaginatie. Daca se intampla sa apara senzatii de dedublare, termice, de furnicaturi etc. este contraindicata incurajarea lor; asadar, nu este nevoie nici de incantare, dar nici de teama, ci trebuie constientizate si ajutate sa treaca. Ele perturba comuniunea cu Divinitatea, trezvia (starea de claritate perfecta, constienta) fiind o conditie esentiala, dar de cele mai multe ori, ignorata.
Sfat filocalic: "sa nu doriti mai intai darurile duhovnicesti, ci asigurati-va prima data de fermitatea si disciplina de a nu aluneca spre pacat".

Acest topic a fost editat de Thelma: 26 Jul 2005, 04:52 PM

Despre respect si idolatria maestrilor (4)

Cine se poate erija in rol de invatator sau maestru? Il aleg oamenii, se alege pe sine, ori il alege Dumnezeu?
De obicei, dependenta si idolatria sunt asumate de adepti chiar de la inceput, pe baza dorintei nesatisfacute de apartenenta, de respect, pe baza dorintei de siguranta si superioritate spirituala.
Exista 'grupari' care si-au stabilit o politica de cooptare a celor cu probleme, demoralizati, labili psihici, nestiutori, sau cu resurse financiare generoase. Cat de spirituala poate fi o astfel de grupare, este deja o chestiune de bun-simt.
Mai sunt si acele grupari care inoculeaza adeptilor (prin manevre subtile de sugestionare realizate de catre personal antrenat) programe de 'jertfa' in numele unui ideal asa-zis spiritual (de fapt, se potenteaza atasamentul fata de valorile spirituale, atasament care, desi benefic la prima vedere, ramane totusi un atasament). Va amintiti sectele din SUA care practicau sinucideri in masa? Este un exemplu extrem.
In Paterice sunt atatea exemple in care cel care isi doreste, din exces de zel, 'fapte mari', spirituale, de mucenicie pentru a-si dovedi credinta in Dumnezeu este certat de catre duhovnic. Maica Tereza din Calcutta spunea " nu exista lucruri marete, ci doar lucruri marunte, facute cu dragoste".

Am intalnit multe cazuri de persoane care odinioara se aflau in cautarea desavarsirii, iar astazi nu mai vor sa auda de nimic din ceea ce inseamna spiritualitate, din cauza experientei traumatizante cu anumiti nefericiti autoproclamati 'maestri sau ghizi spirituali'. E pacat, e mare pacat. Sper sa-si continue suisul desavarsirii, cu iubire si iertare si cu una dintre cele mai importante lectii invatate: de acum inainte, ei vor sti de ce anume sa se fereasca.

Iubirea si respectul fata de maestru, sacerdot etc. vor aduce intotdeauna suferinta atunci cand sunt mai mari decat iubirea si respectul fata de Dumnezeu.

Acest topic a fost editat de Thelma: 26 Jul 2005, 08:23 PM

"Iubeste-L pe Dumnezeu si pe aproapele tau ca pe tine insuti".

.. 'si pe'?!

...da, poate e nevoie de aceasta mentiune, nu toti inteleg ca El este in toate si tot este in El...

Sa intelegi, mai reusesti din cand in cand, dar oricum uiti repede. Cotidianul are grija sa te atraga inapoi in vartejul luptei pentru existenta.
Intrebarea este : cum ajungi sa traiesti starea "Eu si TATAL suntem una, dar Tatal este mai presus de mine" ?

Cind ti se pare ca intelegi ca Dumnezeu este in toate, uiti repede. Cind intelegi cu adevarat, nu mai uiti niciodata deoarece esti dincolo de uitare. De exemplu, poti sa uiti vre-o data de tine insuti? Cind Intelegerea devine Sinele tau, nu mai poti uita deoarece s-a transformat intr-un fapt care exista prin sine si nu prin amintire.

Aici ai dreptate. Aceasta este Pedeapsa Divina: "În sudoarea fetei tale sã-ti mãnânci pâinea". Dar exista o Cale prin care Omul se rupe de Material si si alipeste de Spiritual: "Eu sunt Calea". P Isus nu L-a prins Virtejul luptei pentru eixstenta, desi L-a tentat. Calea Lui ti-a aratat-o si tie: "Daca vine cineva la Mine, si nu uraste pe tatal sau, pe mama-sa, pe nevasta-sa, pe copiii sai, pe fratii sai, pe surorile sale, ba chiar insasi viata sa, nu poate fi ucenicul Meu." Este o optiune in aceasta viata: atasarea de Lupta Pentru Existenta, finalizata cu Moartea, sau Detasarea de aceasta, finalizata cu Viata.

Calea Cunoasterii este Legea Iubirii. Se realizeaza prin cunoasterea si aplicarea Literei Legii, prin Cunoasterea de Sine, prin Smerenie si Iubire, prin Meditatie Crestina, prin detasarea de Corpul Somatic si atasarea de Corpul Spiritual, prin renunarea la Simturile Somatice si dobindirea Simturilor Spirituale prin care Sfera Spirituala devine perceptibilia.
Cind ajungi sa-ti simti Aproapele ca pe Sine, ajungi s-L cunosti de fapt pe Fiul, nivel de Cunoastere la care si Tatal se reveleaza: "Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau." impreuna cu " Iar a doua, asemenea ei, este: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." " Cele doua Porunci sint de fapt Una Singura, in doua manifestari diferite, deoarece Iubirea este Una Singura, numita Dumnezeu.

Acest topic a fost editat de edinide: 12 Aug 2005, 08:03 PM

Are grijă, într-adevăr, cotidianul. Are grijă mare de tot. E o mare ispită şi provocare cotidianul ăsta!

Starea pomenită în a doua propoziţie eu sînt de părere că nu poate fi atinsă în această viaţă. Omul tinde spre ea, e foarte indicat să tindă, dar nu cred c-o poate realiza pe deplin decît după ce se naşte din nou. Şi eu zic că e bine ca omul să cunoască acest aspect pentru ca să nu apară complicaţii în evoluţia lui spirituală (şi nu numai).

PS (later edit): şi totuşi vorbele dintre ghilimele au fost rostite de Isus, dacă îmi aduc aminte bine...nu cumva amestecăm nişte "lucruri"?...

Acest topic a fost editat de caa: 15 Aug 2005, 02:24 PM

- vorba ta, te priveste. Dumnezeu nu da cu parul si nici nu iti vorbeste cu surle, ci prin cei din jurul tau.

Aha... fantastic...

- Cel ce are cunoasterea Adevarului. Adevarul il "alege". El nu e ales nici de Dumnezeu nici de oameni, el doar este. "Fiecare discipol are maestrul pe care il merita". Un discipol prin definitie este un "orb", un incepator, un ageamiu, etc. El nu poate stii cine e in fata lui, dar indiferent cine e, pe acela il merita. A urma un maestru autentic nu are nimic de a face cu inteligenta sau te miri ce cunoastere teoretica (prealabila). Nu asa se recunoaste un maestru autentic si nu el te tine linga el sau tu sa te "lipesti" de el. Conform karmei tale si nivelului spiritul pe care l-ai atins in vietile trecute acum ai parte sau nu de un maestru spiritual autentic. Sint milioane de "credinciosi" (discipoli) care urmeaza niste falsi ghizi si indrumatori spirituali, cum sint si milioane de oameni care nu "vad" un maestru spiritual autentic, ba mai mult, il si reneaga, denigreaza, calomniaza, defaimeaza etc. Nu inteligenta sau prostia ii diferentiaza pe unii de altii (discipoli), ci meritele pe care le au. Pe Iisus L-au renegat si il reneaga milioane de oameni. La fel s-a petrecut si se petrece si cu Krishna, cu Buddha etc. Sint f. rare situatiile cind recunosti cu adevarat un maestru/trimis divin autentic, insa si atunci "inima" si meritele pe care le ai iti "spun" cine e acela si mai ales iti calauzeste pasii catre maestru. A fi orb, sau surb dpdv spiritual inseamna ca nu "auzi" si sa nu "vezi" mesajul divin al unui astfel de invatator spiritual autentic. "Cine are ochi/urechi de vazut/auzit sa vada/auda" ... ne spune totul in directia asta.

- daca ai meritele necesare ajungi la acel maestru si la acea cale, dar asta nu inseamna ca drumul tau spiritual s-a terminat, din contra, abia a inceput. Testele pot sa curga ... pe parcursul drumului tau ... iar unul dintre ele este increderea in maestru si in cale. Multi, f. f. multi pica la acest test.

- asta in cazul "discipolului" de tip leguma si din "turma", care vrea sa schimba turma dar sa pastreaza atitudinea si nivelul. Vor se se transfmorme spiritual, dar sa ramina aceaisi. Eminescu ne spune cite ceva in directia asta:

"Cum sa ţi-o spun daca n-ai priceput pîna acuma? Mai baiete! Cu toate schimbarile ce le doreşte un om în persoana sa, totuşi el ar vrea sa ramîna el însuşi...în persoana sa.

Am cunoscut oameni care doreau a fi mai frumoşi (cîte femei!), mai cuminţi (cîţi oameni de stat!), mai geniali (cîţi scriitori!), am cunoscut unii care aveau dorinţe de Cezar, în care se îngramadeau visurile de glorie a lumii întregi...dar ei vroiau sa fie şi sa ramîna tot ei. Cine sau ce este acel el sau eu care în toate schimbarile din lume ar dori sa ramîna tot el? Acesta este poate tot misterul, toată enigma vieţii. Nimeni n-ar dori sa aibe din cîte are şi sa nu mai fie el însuşi. Un alt corp, altă minte, altă fizionomie, alţi ochi, sa fie altul se poate ...dar numai sa fie şi sa ramîna el. Ar voi sa se poată preface în mii de chipuri ca un cameleon...dar sa ramîie totdeauna tot el. Nerenunţînd la dorinţa acestei reamintiri fiecare-şi are dorinţa împlinită...caci este indiferent pentru cel ce nu voieşte sa aiba memoria identităţii daca-i el sau nu-i el rege. El este Regele daca nu renunţa la această pretenţie, sa fie tot el... Iată alt corp, altă minte, altă poziţie, numai ca de fapt tu eşti tot TU. Ei, ai priceput acum ce-i Archaeus? "

MIHAI EMINESCU - ARCHAEUS (fragment)

- un adevarat discipol nu este un idolatru, chiar daca in ochii unor orbi si ignoranti poate parea ca seamana, INSA CU ATIT MAI MULT IN FAZA DE INCEPUT, pina cind nu are inca convingerea launtrica ca si-a gasit calea si maestrul. Poate ca te "arde" buza sa-l verifici pe acel "maestru", dar adevarata verificare este in tine, in propria ta practica spirituala si in rezultatele ei. Daca tu urci spiritual (launtric, nu teoretic, cai aia e doar o directionare catre starea de semi-doct), atunci deschiderea ta catre maestru se modifica de la o zi la alta, iar comuniunea si legatura subtil-launtrica spirituala se transforma pas cu pas. Un autentic maestru nu te leaga de el, ci te ajuta sa te eliberezi de limite, dogme si incastrari mentale si sa te aproprii de Dumnezeu si de sursele infinite ale Creatiei si sa nu mai depinzi de nimeni si nimic, ci doar de tine si de legatura cu originea ta launtrica, Sinele, poarta de legatura a sufletului si spiritului tau cu Dumnezeu. Nu maestrul te duce la Dumnezeu, ci Sinele tau Nemuritor. Un maestru iti arata calea catre Imparatia Cerului din tine ... pt. ca pe asta nu ai cum sa o pierzi, caci e a ta si esti chiar tu ... doar ca acum, in faza de orb/profan/ignorant nu realizezi asta, iar constiinta ta limitata se identifica cu diferite "haine" si limite si "personalitati" ale acestei Imparatii din tine. Maestrul iti arata calea (metode, tehnici spirituale) prin care tu sa ajungi la Adevar, iar aceasta sa te elibereze ... de limitele ingustatoare ale constiintei gregare, profane, limitate. Maestrul iti ofera furculita si cutitul, insa mai departe depinde de tine daca mori de foame sau participi la un ditamai festinul spiritual. Exista o maxima valabila pt. discipolul inteligent/intelept/avansat: "maestre, nu-mi da pestele, invata-ma sa-l prind singur". Asta face un adevarat maestru. El nu are nevoie de osanalele tale, de plecaciunile tale, de (falsa) ta umilinta sau "smerenie" si "dovezi de iubire", ci sa devii constient de originea ta cosmica, eterna, nemuritoare. Cind atingi acesta stare, ii faci cea mai mare bucurie si cadou de care il bucura mai mult decit mii de plecaciuni sau atitudini idolatre. Nu ai nevoie sa faci de sute de ori crucea, sau o rugaciune, ci de o singura data. Dumnezeu nu e orb si nici surd. Daca nu te "aude" este pt. ca tu gresesti in atitudine, nu pt. ca El e orb si surd.

- bunul simt este o "chestie" care se manifesta pe diferite grade de complexitate. Gradul acestuia este dat de nivelul de constiinta la care ai ajuns ca si spirit la momentul actual. "Bunul simt", adica a simti bine/corect/autentic. Pai simtirea tine de o anume trezire a centrului de forta asa zis "Anahata", sau "Inima Spirituala" ... iar daca el e trezit in diferite proportii, si simtirea se manifesta in diferite grade. A vorbi de un asa zis "bun simt" de fapt este un fel de referire la un "bun simt" gregar, comun majoritatii, nu unor fiinte cu un inalt grad de trezire spirituala. Ceea ce pare "cu bun simt" pt. un personaj profan, e o totala lipsa de bun simt pt. o fiinta elevata. Asa zisele legi si reguli dupa care este formulata ideea de bun simt sint niste reguli facute de oamenii simpli, profani, gregari. Integrarea in "bunul simt" gregar este pt. ei ceva "de bun simt", insa in afara "simtirii bune/autentice" pt. un nivel de intelegere inalt. De unde si proverbul: "stiinta lui Dumnezeu e nebunie in fata oamenilor (profani), iar stiina oamenilor (profani) este nebunie in fata lui Dumnezeu", a unei constiinte inalte, elevate, superioare. Un anume "bun simt spiritual", in conexiune cu starea de discernamint spiritual, tine de trezirea si dinamizarea unei anumite structuri (corp) subtile superioare a spiritului/sufletului iar asta se obtine in special prin practica spirituala consecventa si laborioasa. D'aia nu oricine are si manifesta acest discernamint superior, spiritual. In mod potential insa, cu totii putem avea accea la aceasta stare de discernamint superior. Tehnicist vorbind, cu cit te apropii mai mult de Adevarul Suprem, cu atit mai mare si complex si rafinat este discernamintul spiritual, sau altfel spus, cu cit urci mai mult dpdv spiritual, cu cit constiinta ta se eleveaza/rafineaza mai mult.

- in mod evident cu ajutorul acestui instument inferior (bunul simt lumesc, gregar) se pot face anumite trieri eficiente si autentice, dar de la un anume nivel instrumentul nu mai poate face fata si poate da gres. Pe de alta parte, o cale spirituala este precum un leac, o cura, un tratament pe care il urmeaza cel (ce recunoaste ca e) bolnav, nu de cel (care crede ca e) sanatos. Iisus spune: "am venit sa-i vindec pe cei bolnavi, pe cei orbi.." etc. De multe ori "demoralizarea" este calea prin care Dumnezeu te conduce catre lumina. Nestiutorul este acela care are cunoasterea faptului ca nu stie. Cunoscatorul este acela care care crede ca stie ... si d'aia nici nu afla/cunoaste mai mult.

- pacatul le apartine, la fel si caderea. Ei au primit testele pe care le meritau, inclusiv "maestrii" pe care ii meritau. Multi au dat rateuri chiar cu cai si maestri autentici, dind vina pe acestia pt. neimplinire si gafele si erorile lor, pt. karma lor de suferinta si limitare. Cunosc multe multe cazuri de acest gen. "Ipoastaza Iuda" este doar un mic exemplu de acest tip de "discipol", care orbit de rau, ignoranta si prostie, nu vede Adevarul si autenticul ... ipostaza asemanatoare cu a "fratelui sau de suferita", cel care sta linga un maestru fals, sau mai rau, chiar linga un lup in haina de oaie/pastor. Ambele tipuri de "discipoli" au aceiasi caracteristica: "orbirea spirituala", dar specifica karmei sale personale.

- sa luam un caz concret. Un discipol se iluzioneaza in ceea ce priveste o cale si un maestru spiritual. El se afla in eroare, in orbire, in iluzie. La un moment dat el se scutura de valul de pe ochi, de eroare si iese din iluzie. Un discipol inteligent si cu o karma pozitiva, se va bucura de acest eveniment de trezire si capatare a vederii si de iesire din iluzie si va merge mai departe pe cale, caci asta arata ca el a facut niste pasi considerabili pe calea Adevarului si a patruns o mica parte din el, ceea ce i-a adus o anumita lumina ce l-a scos din intunericul iluziei in care se afla. Totul e sa contiune cu si mai multa efervescenta cautarea Adevarului eliberator. Un discipol prost, incuiat si cu o karma negativa, de suferinta, va da vina pe altii pt. gafa sa, pt. limita sa, pt. orbirea sa, pt. iluzionarea sa, si se va supara ca magarul pe sat si va intoarce spatele nu numai acelei cai si maestru, ci si spiritualitatii in general. Deci acel discipol a cazut la un mare test si s-a lasat dus de karma negativa catre o decadere spirituala. Situatiile identice, reactiile si evolutia total opusa. Ce difera ? Karma si nivelul de constiinta al discipolului.

- la polul opus, se afla discipolul orb, care ramine tot orb, ba chiar mai orb ca inainte. El "descopera" "falsitatea" si "iluzia" acelei cai si a acelui maestru, care in ochii lui devine un "nimic", un "farseur", un "impostor", un "om care l-a tinut pe el in iluzie", cel caruia i se datoreaza toata suferinta si dezamagirea si deziluzia pe care a trait-o samd. Cei care pe linga o karma de suferinta mai au si niste rezonante si legaturi subtile cu anumite entitati demoniace, adica intr-o masura mai mare sau mai mica sint posedati, vor urmari cu tot focul sa-l denigreze, sa-l "demaste" si sa arate lumii "adevarul" despre acel "impostor". In realitate, acela este un maestru autentic, dar orbirea si karma de opunere si de suferinta a acelui asa zis "discipol" reactioneaza vehement, punindu-l chiar in legatura cu planurile demoniace, adverse Adevarului si elevarii spirituale, ducind in prapastia intunericului alaturi de acel "discipol" si pe altii mai slabi de inger, si de karma pozitiva, benefica. In cazuri extreme, acest tip de discipol joaca rolul de "Iuda", vinzindu-si maestrul, care i-a facut numai bine, care i-a oferit Adevarul si instrumentele prin care sa se elibereze de tirania ignorantei, intunericului si prostiei limitatoare. De multe ori, tocmai discipolii care au primit mult, isi intorc "armele" impotriva celui care i-a ajutat. De unde si maxima oculta: "de cele mai multe ori, discipolii isi ucid maestrul".

- intr-o anumita faza a evolutiei spirituale se manifesta aceasta iubire si respect fata de maestru, mai mare decit aceea fata de Dumnezeu, pt. ca pe maestru il poate vedea, atinge si vorbi cu el. Pas cu pas insa maestrul autentic ii reorienteaza pasii si atentia si iubirea discipolului catre Dumnezeu. Cind ai o autentica si vie iubirea fata de Dumnezeu, nu ai cum sa nu il iubesti si respecti si pe maestrul autentic, caci el iti ste adevararul si singurul "partener" de drum, pe calea catre Dumnezeu. Cind ai cea mai mare nevoie de un "ajutor", de la maestru il vei primi, chiar daca uneori nici nu iti dai seama ca in spatele unor asa zise coincidente si "intimplari" se afla gratia maestrului si ajutorul si sustinerea sa. Relatia discipol-maestru este deosebit de complexa si inefabila, si depinde la la discipol la discipol, si de la maestru la maestru. Acelasi maestru va avea relatii diferite cu diferitii lui discipoli. Tocmai prin asta se si diferentiaza, in parte, un grup spiritual de o secta, unde toti sint o apa si un pamint, si tu toti relatiile sint aceleasi.

Cine are urechi de auzit sa auda ...

Succes tuturor ce cauta sincer Adevarul, Maestrul spiritual si pe Dumnezeu!

Acest topic a fost editat de thunder: 16 Aug 2005, 01:51 AM

Adevarata cale e UNA ! O poti afla numai trezind constiinta si cautind raspunsul aici.

PS.

E o ispita, e o provocare, dar este si o sansa (un dar). Pentru ca aici se poate observa cu usurinta nivelul la care suntem, tocmai prin modul in care ne manifestam fara prea multe ingradiri (spre deosebire de mediile monastice, unde se practica taierea voii si ascultarea deplina). E mai dificil sa traiesti in mijlocul acestei lumi, pe care o cunoastem cu totii cum e si dobandirea linistii devine un mare castig; pe de alta parte, ne sunt accesibile frumusetile si bucuriile ei.
Cum spune poetul: "o lupta-i viata, deci te lupta!/cu dragoste de ea, cu dor".

Iisus Hristos stia foarte bine ce spune, desigur. Dar nu a spus niciodata ca nu este posibila atingerea desavarsirii si in aceasta viata. Ea nu este accesibila doar putinilor alesi, ci tuturor, deoarece Divinitatea iubeste oamenii in mod egal. Problema este ca nu toti Il iubesc pe Dumnzeu in mod egal, de aceea exista diferentieri si grupul aparent al "putinilor alesi".

Verificarea autenticitatii unui maestru se realizeaza prin observarea faptelor si a roadelor sale, in ideea amintita de tine. Una dintre cele mai puternice cai de instruire a discipolilor este oferirea exemplului personal. Desigur, cel care reuseste sa faca "ceea ce spune popa, nu ceea ce face popa" este el insusi un maestru in devenire, insa e de preferinta sa se evite astfel de persoane. E ca si cum ai da tarcoale focului.

Atingerea unor stari nu este acelasi lucru cu pastrarea lor. De aceea, aspectul calitativ nu trebuie sa-l excluda pe cel cantitativ.
Apropo de rugaciune, este o vorba: "roaga-te cum poti, pana vei ajunge sa te rogi cum trebuie".

De aceea nu este importanta caderea, ci cum te ridici. Dar a vedea in toate evenimentele vietii partea plina a paharului (chiar si atunci cand, aparent, lipseste) este deja o arta. Nu de autoiluzionare, ci de autovindecare.

P.S. "De ce lipsesc marii maestri?" "Pentru ca lipsesc marii discipoli".

Excelent !

"Toate-s praf, lumea-i cum este
Si ca dansa suntem noi."

Noi, epigonii.


Acest topic a fost editat de bishop: 18 Aug 2005, 11:45 AM

Nu lipsesc.. ambele calitati sunt in fiecare.

Acest topic a fost editat de saldora: 20 Aug 2005, 10:33 PM

Fiind aici topicul despre greseli, mi se pare locul cel mai potrivit sa intreb: opinia din articolul asta este sau nu gresita?

Eu înclin să cred că da, e greşită. Eu personal nu găsesc pe acolo ideile creştine cu care sînt familiarizat cît de cît. Seamănă cu o speculaţie intelectuală. Dacă luăm pasajul în care Isus spune că n-a venit să aducă pace pe Pămînt şi de aici tragem concluzia că trebuie "s-o dăm" pe război nu se cheamă că facem ceva folositor (şi cred că nici bun) nici nouă nici altora. Războiul văzut (cu sau fără ghilimele războiul ăsta) mie unuia îmi provoacă repulsie.

abis:

Depinde ce intelegem prin gresita. Este contrara ratiunii? Da. Este contrara societatii umane? Da. Este in acord cu invataturile biblice? Da.
Cred ca astfel de articole sunt foarte utile caci ne amintesc de ce perioada de maxima putere a bisericii crestine poarta si numele de "Dark Ages".

Intelegerea punctului de vedere al celuilalt este primul pas spre toleranta. Toleranta nu implica neaparat acceptare si incurajare.
Biserica a fost mereu ferma in ceea ce priveste propriile dogme, neacceptand jumatati de masura. De aceea, o atitudine prea toleranta nu cred ca va exista niciodata. Nu ca s-ar nega portiunea de adevar cuprinsa in domeniul 'dusmanilor' Bisericii- hai sa spunem atrologia, de exemplu, insa rolul Bisericii este acela de a mentine calea sigura, fara 'impuritati'. De acord, se creeaza astfel un teren propice exagerarilor de tot felul.

Cum autoritatea clericala nu mai este ceea ce a fost in trecut, iar spiritul uman este mai liber, nesupus constrangerilor, Biserica si mesajul sau ar avea mai mult de castigat daca s-ar axa pe educatie, in loc de cenzura si control.

ueit, ai surprins foarte bine esenta. Unele lucruri sunt de neadmis si in acelasi timp, considerate normale.

A fi sau a nu fi...co-creator

Asistam la o infuzie de carti tip 'manuale' de dezvoltare a fiintei noastre spirituale. Contin indemnuri si sfaturi pentru largirea orizontului spiritual, coborarea valului de ignoranta, mesajul: tu esti o forta care conteaza in Univers, lumea este asa cum o faci tu. De acord, toate bune si frumoase pana acum. Insa mesajul devine de-a dreptul ciudat: reia-ti locul care ti se cuvine, acela de, nimic mai mult sau mai putin decat...co-creator!

Chiar asa? deja faza asta mi se pare de-a dreptul iritanta, e bazata pe o minciuna gogonata, cuprinde si senzationalism si manipulare. Cred ca e o mare greseala acest mesaj.

Voi ce parere aveti?

Dacă "spiritul uman e mai liber, nesupus constrîngerilor" astăzi faţă de altădată, aşa cum spui în mesajul imediat anterior, înseamnă că el, liber fiind de constrîngeri, poate fi orice doreşte el. Cel puţin în optica proprie...

Vălul de ignoranţă dat la o parte de unele surse de informare este înlocuit cu o cunoaştere sau superficială sau deficitară sau greşită de-a binelea. În aceste cazuri omul se avîntă cu voioşie pe panta "cunoaşterii"... pînă cînd se izbeşte cu capul de zid. În mod normal ar trebui să ia seama la ceea ce "îngurgitează" şi la modul cum o face, pentru ca să nu regrete mai tîrziu "cunoaşterea" dobîndită. De aia e liber şi nesupus constrîngerilor, la urma urmelor, nu?...

Desigur....dar se trece cu vederea faptul ca doar Dumnezeu are capacitatea de a crea. Candva, cineva -mult mai liber, mult mai lipsit de constrangeri decat fiinta umana de azi sau de maine- s-a crezut si el dumnezeu; se stie ce a patit si ce nume poarta acum.
Dar cum spui si tu, fiecare este liber s-o apuce pe calea pe care o doreste.

Liberul arbitru este cel care ne da puterea sa cream. Daca Cel de Sus nu ar fi dorit sa fim co-creatori nu ne'ar fi facut acest dar.

Sa alegem, sau sa cream? Daca Dumnezeu a creat " toate cele vazute si nevazute", noi ce mai putem crea?

iertare că mă întorc putin brusc mai spre începutul threadului

4. - Respectul pentru duhovnic/maestru

Respect? Nu. Dragoste.

Nu este nimic rău în a-ţi iubi duhovnicul. Mai mult decât orice, mai mult decât tot ceea ce cunoşti cu mâna, cu ochii, cu urechea sau cu mintea. Mai mult decât trupul tău, mai mult decât oricare lucru pe care îl poţi grăi cu glasul sau cu inima.

Şi spun acest lucru după dogma creştina. Căci ni s-a spus să iubim pe aproapele la fel ca pe sine însuşi. Dar cine este acest sine?

N-am să mă lansez în rafinate filozofii, să explic despre Atman sau Suflet sau alte denumiri exotice. Am să spun un lucru pe care l-am înteles singur într-o fracţiune de secundă, o singură dată în viaţa mea. Multumesc lui Dumnezeu pentru acel moment.

Am trecut printr-un moment de groază a morţii, un lucru pe care nu l-am cunoscut până atunci. Nu-l voi descrie în amănunt. Voi spune doar atât: în acel moment, am simtit ce înseamnă să NU VREI SA TE PIERZI PE SINE.

Şi faţă de acea dragoste pentru sufletul meu, pe care nu o pot pierde, şi pe care de-acuma ştiu că o are fiecare om sadită în el însuşi, ştiu că nici o dragoste nu poate fi prea mare.

Acest topic a fost editat de aburelius: 11 Nov 2005, 10:29 PM

Ai libertatea de a alege daca distrugi sau creezi. Si in functie de gradul de libertate rezulta si puterea de creatie sau de distrugere. Oricum, ia sa ne gandim. Daca Dzeu este creator, iar omul este facut "dupa Chipul si Asemanarea Sa", nu este logic sa aibe si puterea de a crea?. Ca este mai mica sau mai mare....e alta poveste. Dar ca si principiu exista.

Draga Gypsyhart,
Te rog sa ma ierti ca-ti raspund la doua posturi atat de repede...

Nu este logic de loc, caci a interpreta ca omul este facut "dupa Chipul si Asemanarea Sa" inseamna ca omul = Dumnezeu este ratacirea ratacirilor si cei rataciti astfel au soarta satanei....
In afara de Dzeu. nu exista alt Creator, Dzeu. fiind UNICUL CREATOR,.... iar fara creator nu avem creatie....Prin urmare omul nefiind creator nici nu poate crea ceva... Omul nu poate decat prelucra ceva creat in prealabil... Atat si nimic mai mult....
PS.. desi pare nevinovata problema, totusi gandind astfel ca omul ar fi si creator inseamna a se pune pe el in locul lui Dzeu..., lucru neagreat de Dzeu...

@Clopotel

Nu am zis ca omul=Dzeu.
De ce privesti lucrurile doar in alb si negru?
Libertatea omului nu se poate compara cu libertatea lui Dzeu. La fel si puterea de creatie/distrugere. Asta nu inseamna ca e nula.

De acord cu ideea. Totusi, cred ca mai corect este: sa distrugi si sa cladesti. Sa cladesti pe fundamentele deja existente. Noi, fiinte umane, putem 'crea' Iubire, in sensul ca o putem amplifica, dar ea exista deja. Noi doar am descoperit focul si energia, nu le-am creat. Noi concepem prunci, insa nu le putem crea sufletul. In momentul in care fiinta umana va putea crea un concept nou, atunci doar va avea sens propriu cuvantul: co-creator.
Atributul de creator ii revine doar lui Dumnezeu, care este Unul. Nici noua, nici altor ierarhii superioare, angelice; asta ne deosebeste pe toti de Dumnezeu, chiar daca suntem creati dupa "Chipul si Asemanarea Sa".

...chiar daca expresia "a fi co-creator" ne duce cu gandul la valorificarea si manifestarea potentialului mare pe care il avem, lucru admis si dorit de toti, cuvantul in sine inseamna cu totul altceva si nu este cel mai potrivit...dar ce sa-i faci, daca suna frumos!