Nu le zice indy ca nu se intelege nici macar cat se intelege din indie.
Cat mi-a luat sa ma prind ce inseamna indie music, indie films...

Mea culpa. L-am invatat prost si-l scriu prost, rareori imi amintesc sa-l corectez.

The Chronicles of Riddick (2004)

Regia: David Twohy
Cu: Vin Diesel, Judi Dench si Colm Feore
SF, poveste incoerenta, se pierd multe pe drum, dialoguri opace, imagini gen benzi desenate (iar) plus ideea gresita ca un actor de actiune la moda (Vin Diesel – care mie nu-mi spune nimic, cel putin in Riddick) poate salva un film. Ce nu inteleg e ce cauta minunata Judi Dench intr-o astfel de productie? Are un rol ceva mai interesant dar aminteste prea mult de Dune. In rest: “aia rai” care cotropesc universul, “ala bun” care se lupta de unul singur cu ei si salveaza universul si “aia frumoasa” de care se indragosteste eroul. Vorba lui Nea Marin: : ’Pif-paf din pistoale, du tu caii acasa – gata filmul. Dar al porumb?!”. Scenariu foarte subtire – un pusti de clasa a sasea il facea mai bun.
Si poate imi explica si mie cineva de ce in majoritatea filmelor SF soldatii viitorului arata ca legionarii romani si se bat intre ei cu sabia sau alte insrumente de taiat?
Slabut filmul … Ce mi-o fi venit?



Acest topic a fost editat de denise: 16 Feb 2006, 02:00 PM

Trei filme despre copilarie. Trei baieti, de varste apropiate, trei destine. Iar copiii care joaca in aceste filme sunt fenomenali.
Leolo, My Life As A Dog, Io non ho paura.
Deocamdata:


Léolo

Si totusi, nu ne nastem toti cu sanse egale…
O familie de nebuni, abrutizati, traind intr-o promiscuitate sinistra reuseste sa-i franga aripile baiatului rasarit intamplator in mijlocul ei, baiat care-si inventeaza o biografie fantezista si-si schimba numele pentru a se desparti macar partial de destinul ce-i era harazit: mizerie, nebunie, porniri deviante… Si totusi - intr-un fel ciudat isi iubesc copilul iar acesta tine la ai sai, constient fiind care este sursa nenorocirilor sale.
Povestea este spusa din punctul de vedere al baiatului, ceea ce ii da o prospetime aparte, imaginatia sa fiind debordanta, iar in mediul halucinant singurele pete de lumina le constituie evadarile sale cotidiene. La un moment dar firul subtire dintre real si imaginar se rupe. Povestitor, comentator, personaj dublu, victima – multiplele fatete ale eroului confera o adancime si o complexitate deosebita filmului.
Exista un singur personaj care ghiceste valoarea baiatului, dar nu reuseste sa-l salveze.
Un film nelinistitor, multi vor fi tulburati de intamplarile mai mult sau mai putin traumatizante din viata baiatului, dar in acelasi timp vor fi cuceriti de personalitatea sa, de imaginatia si umorul sau. O poveste ametitoare, intensa, fascinanta si din pacate de un realism dur.
As spune ca e o comedie neagra, dar simplul fapt ca uneori razi nu il face o comedie. Pentru ca este sfasietor.
“parce que moi, je reve, moi, je ne suis pas.”

Mitt Liv Som Hund
(My Life As a Dog)

Regizorul este Lasse Hallström , cel care mai tarziu avea sa faca ‘What's Eating Gilbert Grape’ (1993) si ‘The Cider House Rules’ (1999), fapt care m-a determinat sa vad acest film, si nu m-am inselat. Acum am vazut pe IMDb ca filmul a fost multipremiat si nominalizat.
De data aceasta este vorba despre drumul spre maturizarea lui Ingemar, un baietel fara tata , care locuieste cu fratele si mama sa. Are uneori pustiul asta un zambet special, fermecator. O copilarie cu nazdravanii specifice varstei. Insa odata cu boala mamei copilul este nevoit sa stea la unchiul sau, ceea ce aduce cu sine si despartirea de cainele atat de iubit. Ingemar reactioneaza in felul sau la loviturile vietii si la necesitatea de a se adapta la noul mediu. Stradania sa de a intelege schimbarile din viata sa, insecuritatea inerenta existentei, notiunea de mortalitate si incercarile de a gasi un sens vietii sunt cel mai bine reflectate de interventiile ‘din off’ ale baiatului. Gandurile sale despre lume in general inglobeaza de fapt maturizarea acestuia, dar au totodata si acea prospetime specifica imaginatiei unui copil, care vede altfel decat un adult lumea ( vesnicul ‘de ce?’).
Filmul este alternativ jucaus si trist, poetic si realist, dar mereu sensibil, un carusel ce-l forteaza pe baiat sa-si gaseasca un loc in lume si sa ajunga, cu ajutorul celor din jur, la un echilibru interior.
Din cand in cand, secventele cu un cer instelat reactualizeaza o nuanta de optimism, de asigurare ca si intr-o viata cu lipsuri si incercari exista inca sanse, posibilitati infinite si vise.
“ It really bothers me when I think of that poor dog Laika. Terrible, sending a dog up in a space ship without enough food. She had to do it for human progress. She didn't ask to go. “.




Acest topic a fost editat de denise: 21 Apr 2006, 08:36 AM

Io non ho paura

Un film despre sfarsitul inocentei, despre lumile diferite in care traiesc copii si adultii, despre felul in care Michele, eroul principal, descopera Raul. Intr-un anume fel, un fel ciudat, as zice, filmul este si thriller, unul psihologic poate, dar nu in sensul clasic la cuvantului. Ar fi prea simplist spus, pentru ca filonul sau e cel al trairilor, al sentimentelor.
Povestea se petrece intr-un mic sat din Sicilia, mai bine zis pe campurile aurii din jur –trebuie sa spun ca imaginile sunt extraordinare, intense si graitoare (nici nu sunt foarte multe replici, iar cele care sunt au uneori un impact suprarealist – foarte interesante dialogurile dintre cei doi pusti). Mie imaginea mi-a amintit de tablourile lui Van Gogh sau Edvard Munch. Nu stiu daca asemanarea a fost intentionata sau nu, dar efectul e evident.
Mi-a placut cum planurile actiunii se suprapun treptat - cel al adultilor invadand-ul pe cel inca pur al copilariei, intr-o maniera dura, plin de cruzime.
Nu vreau sa spun prea mult, filmul chiar trebuie vazut (a fost pe HBO cu ceva timp in urma, posibil sa mai fie reluat), amintesc doar ca totul incepe din momentul in care baiatul, in peregrinarile sale, gaseste langa o casa abandonata o groapa in care isi imagineaza ca sunt comori . Ce va gasi de fapt, veti vedea. Inca un plus al filmului – povestea se bazeaza pe intamplari reale (cartea care a stat la baza scenariului a plecat de la niste articole din ziarele italiene), si este inca o dovada ca ‘viata bate filmul’, subiectul fiind chiar deosebit si scenariul excelent. Ca sa caut totusi un nod in papura: imaginile cu gaze (gandacei) pareau cam in plus, nu neaparat aiurea, dar m-as fi lipsit de ele, prea erau de genul –‘iata o metafora!’, chiar nu cred ca mai era nevoie, pentru ca filmul e superb si cu suficente metafore. Dar nu deranjeaza, asa ca …treaca de la mine. Oricum, este un film la care te gandesti mult timp dupa ce s-a terminat. Iar distributia e de nota zece.
Iata despre ce picturi vorbeam:

si Van Gogh:





Si 'Strigatul' lui Munch:



"Tu sei peggio di tutti qua… Perché pensi".

Acest topic a fost editat de denise: 27 Apr 2006, 05:06 PM

Barfuss

Film german, dar genul e surprinzator de hollywoodian. E un film placut, totusi plin de clisee. O comedie romantica amuzanta, sa zicem. Regizorul a fost suficient de inteligent sa o lase pe protagonista principala sa se desfasoare in voie, intuind ca naivitatea dezarmanta si farmecul Leilei aduce savoare filmului si ca trairile si emotiile sale sunt cele care manipuleaza publicul cu succes. Mi-au placut actorii, nu au fost roluri de Oscar dar si-au facut datoria cu brio, in special Johanna Wokalek. Desigur ca filmul aduce cu multe altele (de exemplu Rainman), dar daca nu ai prea multe asteptari poate fi placut si relaxant si nu cade in greseala de a deveni melodramatic sau mult prea siropos...

Birth

O tema destul de frecventa- dragostea care dainuie dincolo de moarte – tratata intr-o nota care s-a vrut eleganta, contemplativa, eventual mai sobra (si datorita imaginii, culorilor voit reci), dar sfarseste prin a fi cam scortoasa si mult prea introspectiva. De data aceasta nu mi-a placut nici pustiul –chiar daca expresia lui se intentiona sa fie profunda, interesanta, faptul ca nu s-a prea dezlipit de pe fata lui nu prea ajuta. Cateva secvente au fost reusite, iar Kidman transmite emotii fara cuvinte, camera fiind mai bine de jumate de film concentrata pe chipul ei, disecand rani ascunse. Dar iar au cam fortat nota. Nu cred ca e vina lui Nicole, a facut ce a putut cu scenariul dat, nu stiu daca o alta actrita s-ar fi descurcat mai bine. Actori buni – Nicole Kidman, Anne Heche, Arliss Howard, Lauren Bacall (singurul personaj care aduce o nota de realism, dupa mine) dar nu stiu cat de mult i-au avantaj rolurile.
In fine, nu-mi pare rau ca am vazut filmul, nu e chiar o catastrofa, se mentine pe o linie de plutire. Dar nici bine nu-mi pare.

Ups! Jumatate de an... Dar fie nu am avut timp de filme, ori nu am avut timp de scris sau nu meritau mentionate..ori nu am avut eu nici o pornire...
Sa trecem... oricum nu conteaza.
_____________________________

Hable con ella (2002)

Poate cel mai contemplativ film de Almodovar vazut pana acum, desi (cum era de asteptat) nu poate fi inscris in vreo categorie.
Un scenariu aproape absurd, un grup de personaje extrem de diferite – un ziarist, o balerina, o femeie toreador, un infirmier – puse in situatii putin probabile si fortate.Totusi Almodovar reuseste, numai el stie cum, sa creeze un univers poate nu credibil din punct de vedere al logicii, dar caruia ii cedezi de buna voie inca de la ridicarea cortinei (la propriu). Acest preludiu, al baletului, da tonul filmului si pregateste trecerile ce urmeaza (asa cum in piesele lui Shakespeare un personaj isi asuma monologul de inceput) dar modul in care destinele initial paralele ale eroilor ajung sa se intretaie, se suprapun, se desprind, se confunda - ramane fascinant pana la ultimul cadru al filmului.

O istorie ciudata, delicata si cu intorsaturi neasteptate, absurda si totusi strabatuta de un filon de firesc uman, dragostea in forma sa cea mai pura – neconditionata, devotata, care nu asteapta nimic in schimb, dar si viol si trimiteri de un umor bizar la filmele 'Everything You Wanted to Know About Sex' al lui Woody Allen si mai vechiul The Incredible Shrinking Man, prietenie, convalescenta inimilor ranite, singuratate, cuvintele ca arma impotriva durerii si insingurarii, naivitate si profunzime... Pe scurt, un bazar tipic lumii lui Almodovar.
Fiecare intorsatura a situatiei se intampla cu un scop anume si expune un strat si mai adanc al personajelor, iar metaforele se gasesc la fiecare pas: baletul de inceput, camasa balerinei inerte, ‘dansul’ femeii care se lupta cu taurii dar se teme de biblicul sarpe - ucis de barbatul care plange, chipurile celor doi prieteni suprapuse in geamul despartitor … restul le descoperiti voi.

Doua mentiuni speciale: muzica lui Alberto Iglesias si jocul lui Javier Camara (Benigno Martín); de fapt, asa cum Almodovar ne-a obisnuit, intreaga distributie este excelenta, dar Camara reuseste sa creeze un personaj special si surprinzator, uman si firesc in cele mai nefiresti ipostaze.
Ma intreb daca filmul are o morala. Poate faptul ca logica nu dicteaza tot ce facem, ca ea nu are ce cauta in dragoste si in prietenie … sau poate nu. Poate ca va trebui sa revad acest film.

‘Nimic nu e simplu’



Acest topic a fost editat de denise: 8 Jan 2007, 09:21 PM

Mean Creek (2004)



Filmul de debut al scenaristului si regizorului Jacob Aaron Estes a luat premiul Humanitas la Festivalul de Film Sundance din 2004.
Faptul ca exista anumite stangacii (dialoguri prea ... evidente, anticipative) si ca povestea e bazata pe vesnicul conflict tocilari – batausi e salvat de nuantarea ulterioara a caracterelor, care nu mai sunt alb - negru / bun-rau si mai ales de distributie, toti pustii reusind sa-si transmita povestea dincolo de ecran.

Un film despre copilarie, despre actiuni dictate de trairile emotionale, despre consecintele faptelor, moralitate si despre incredibilele rasturnari de situatie pe care soarta le rezerva fiecaruia in viata. Totul in decorul mirific al unei excursii cu barca pe rau.

"The inside of my mind has a zillion things about it but... people that don't see inside of my mind don't know there are a zillion things. Y'know, since no one sees inside my mind no one really knows, but... one day people will know. One day people will know 'cause that's my master plan."

Ce bine-i pe aici, denise Mai scrie, te rog frumos de tot...