Asta inseamna ca ai b onsai-ul la tine, nu ?

Inca nu... dar a venit avizul...


Acest topic a fost editat de Diana-Maria: 19 Mar 2005, 11:03 AM

Eu m-am plimbat pe faleza...

IN PORT

Cand vin in port corabii
Cu visurile-n sbaturi
Valu-n tarm se sparge
In unde.

Cand vin in port vapoare
Cu dorul pe catarge
Albatrosii din inalturi
Rad

Cand vin in port nave
Cu cei plecati departe
La mal vezi multe

Femei

Nu stiu daca ai incercat si tu, dar eu ador sa privesc Dunarea de pe mal atunci cand ploua marunt, asa cum s-a intamplat in urma cu cateva zile. Se aude clipocitul acela specific si iar apa Dunarii pare "ciupita" de ploaie.

Asa a cam fost si atunci...
Imi place sa ma plimb prin ploaie...

LA COVRIGI


Batista i-a cazut jos.
Roza, brodata. Undeva, firul s-a intrerupt de vreme si s-a desirat... Broderia a fost sparta. Timpul ...
Hainele, salcii, sorecii, scurse si planse. Poseta de lac scovergita.
Mana tremuranda cu vene albastre puternic reliefate printre petele cafenii.
Ochii aposi, tiviti cu rosu a caror culoare incerta balanseaza-n cautarea banilor din portmoneu.
A gasit si apucat portmoneul. Atunci, batista a cazut, ca o aripa de tinerete. Franta, pala si trecuta...
- Mamaie ! Ti-a cazut batista !
Nu m-am aplecat sa i-o ridic. Nu pentru ca purtam polara albastra si intregul emana a doamna bine, ci pentru aerul ei de domnisoara tarzie, eul ei de "nu ma jigni".....
Gura i s-a deschis arcuind un zambet stirb, doua buze amorfe peste un hau de amintiri.
O inclinare de cap, subtire ca si trupul ei:
- Multumesc !
Si-a luat de jos batista si s-a indreptat, aproape de mandria tineretii.
Candva, i s-a spus domnisoara...

Acest topic a fost editat de contraste: 23 Mar 2005, 12:10 PM

SEMNE PE LUT


Plecam ?
Cu inserarea
sa mergem la Lefteri.
De seara pana dimineata
sa vorbim despre viata
cu mirosul si merii
spre inflorire-n fata.
Sa bem un strop de doruri
si-o cana de-amintiri !

Una dintre fulguratii...


Ce primavara frumoasa !
Adasta in mine mai mult
In astazi, cu ceea ce sunt
frunzele.
Bine !
Le operasc, le bag la pungi si prezerv primavara in frigider !

Acest topic a fost editat de contraste: 6 Apr 2005, 02:20 PM

Si pentru ca are si rol de jurnal propriu acest spatiu, consemnez ca sunt taaare fericita ca s-a populat spatiul la "TU" si am cu cine...discuta ! Sper sa se mentina !

Uneopri mai faci si cate un ....

[B]DUS DE PRIMAVARA[/B

In targul meu, cuminte si bland in primavara asta, soarele naimeste roadele viitoare. Crengile cu mugurii sperantelor frunzelor plesnite, dau la iveala aromiri uitate.
Calc cu talpile incaltate in bascheti crengile ingenuncheate in fata ingheturilor din iarna. Printre ele, ierburi crude, toporasi. Ma aplec si adun cu degetele mele degetele stramosilor mei. Ca au iesit cu degetele-afara, de ghiocei, de crini, de toporasi...
Cerul inalt amplifica acordurile ample ale cautarii din mine si am impresia ca intreaga fire canta. Eu tac. Firea, vibreaza.
Niste caini latra si vin in goana catre mine.
Ii mangai. Unul, se pisicestre printre picioarele mele si scap toporasii jos. Ceilalti ii adulmeca, latra veseli, topaie, o iau la goana prin padurice.
Ma aplec din nou, adun cu palmele vioriul inmiresmat.... si tac.
Tacere de-nceput de aprilie, cu aripi moi de vata si invarstari de ganduri.
Ganduri care apar, dispar, si nu se lasa prinse.
Copacii multi se strang in hora, iar in mijlocul lor, verde, verde, verde...
Dinspre sosea razbat claxoane. Imi amintesc ca era ceva comanda de mancare...
Ma intorc. Ceilalti, terminasera si portia mea. Erau la discutii.
- Unde-ai fost ?
M-am curatat de griji ! M-am plimbat si v-am adus toporasi.
- Am crezut ca te-ai intors acasa !
- Nu ! Am vrut doar sa mananc cand voi discutati, ca sa va ascult mai bine !Asa cum am ascultat primavara printre copaci.
Si m-am spalat de iarna !

Acest topic a fost editat de contraste: 22 Apr 2005, 05:27 PM

Ai un dar deosebit in a scrie ! mai ales poezii si epigrame !!!
Ceva mic pentru tine ...

Multumesc !
Si du-te la epigrame, ca, ti-am dedicat si tie una !

Pentru un suflet frumos ca al tau ....o poezie la care tin mult ..

As vrea sa pot avea aripi
si sa pot ajunge la tine
Sa iti sarut lacrima suspinului
si sa iti alung
singuratatea durerii.
Dar sunt inchisa in colivia
Neputiintei.
As vrea sa pot avea aripi
Sa iti alint pentru o clipa
Obrazul obosit de neliniste
Si sa iti daruiesc
Increderea pierduta candva.
Dar sunt condamnata
la insingurare.
Tot ce ti-as putea darui
Este un inger.
Si puterea… iubirea
Si increderea… vointa
Si norocul
Iti va aduce acest dar ceresc
Pentru ca eu
Nu sunt decat
« O clipa » in viata
Plina de incertitudine.
As vrea sa pot avea aripi
Si sa pot ajunge la tine
Sa iti ating usor visul
Si sa iti alin sufletul.

fie ca viata sa iti ofere clipe frumoase si mai ales Lumina puritatii si a Intelepciunii ...

Iti multumesc frumos, suflete...simtire...Alma !

Cine-i autorul ?

Acest topic a fost editat de contraste: 27 Apr 2005, 02:08 PM

Asa, ca un film, de Pastele acesta se preumbla amintirile prin fata ochilor mei...
Si sunt atat de prezente ! Falfaie perdeaua , la etajul doi, falfaie perdeaua, si parca da sa sara, ba chiar a sarit Consuela in odaie !
A fost odata...

Mi- dor de tine primavara
Asa precum erai cand eu eram copil
Cu albinutele roind pe-afara
Cu florile ce se iveau tiptil...

Gradina mea ades neingrijita
Venea prin usi pana la patul meu
Inmiresmand a liliac si-a alta inflorita
Trezindu-ma din somn profund si greu.

Deschideam un geam si ridicam perdeaua
Consuela hop! sarea-n odaia mea
Nu mai baga in pat iarasi cateaua !
Se auzea de dincolo o voce rea...

Dar noi ne-mbratisam deja de dimineata
Si ne pupam ghiontindu-ne vartos
Ea sa ma linga iute peste fata
Eu sa o mangai pe capul ei frumos.

Am mai ramas inca aicea pe pamant
Ca sa va spun in primavara asta, intristata,
Ca sufletul catelei mele-adie-n vant
Iar eu copil, am fost odata...

Poezie de album...
Cu tristeti ameliorate de pisoii mei....

Acest topic a fost editat de contraste: 2 May 2005, 11:57 AM

Si nu am mai scris de mult...
Putin tristuta in adancul sufletului meu pentru ca ultima postare aici ma leaga de ziua cand o colega de-a noastra a plecat ...
Si de cate ori doream sa scriu, ca si acum de altfel, mi-amintesc de Diana-Maria...
Nu pot sa scriu decat epigrame... Bune si ele....
Poate fi si "TU" considerat ded altfel ca un jurnal al meu, pana la urma, nu ?

mi-e dor de ceva anume, de ceva cu care ma impac cel mai bine : linistea din sufletul meu...
a fugit, s-a dus...
nu am chef de nimic....

Nu stiu ce se intampla cu mine...
Parca nu am ganduri, nu am amintiri, nu pot scrie, nu pot comunica...
Sunt propria mea straina....

Mi-e ploaie azi...
A inceput sa ploua iara, o vara plangacioasa si instabila, nevrozanta si prea uda...
Cand a inceput sa tune m-am "impachetat" repede in pelerina ampla si am plecat peste asfalturi. Erau gri deschis si, cu cat inaintam se facea asfaltul cu picatele gri inchis, a fost tot un gri inchis, apoi a devenit oglinda.
Am mers in sus, am mers in jos, cativa trecatori fugeau printre stropi, prea putin indemanateci fara umbrele. Unii, inarmati cu ceva umbrele cu toate spitele sau vreuna lipsa, inaintau spre rostul lor nevoind prin ploaie.
Numai eu, tacticoasa, cumpaneam picaturile pe ganduri, scurgandu-le pe pelerina...
Si le-am lasat sa se spele in ploaie.
Acum ca am obosit, am intrat intr-un internet sa ma odihnesc un pic, si, cand voi pleca ma voi plimba iar.
Va mai fi ploaie ?
Ca daca a stat, si nu a plouat destul ma tem ca voi calca pe gandurile mele rele si iar se vor lipi de talpi...
Si nu le mai vreau cu mine....

Acest topic a fost editat de contraste: 11 Jun 2005, 06:54 PM

MODA VIATA, SCENA...

Cu gandurile ascunse in causul creierului meu (cuibusor de nebunii !), mergeam pe strada asfaltata gri, atat de pigmentata de rozul acestui sezon...
Moda !
Mergeam si nu ma mai opream pe la vitrine sau alte alea. De placerea mersului.
Depanam franturi de "a fost o data"sau "asa va fi sa fie",in ritmul pasilor cadenta.
Mergeam gospodareste fara sa observ nimic anume, nimic nu se evidentia, automat opream la stopuri, automat zambeam si salutam cand auzeam ceva ca "buna ziua". Abstract...
Ba am intrat in cateva locuri publice pe unde nu am mai trecut de mult, pe la cunostinte ca sa le salut. Asa am aflat ca o fosta colega munceste de 5 ani in Israel...
Viata !...Ne poarta pe valurile ei... Concret !
Ca un vis de noapte scurs in ziua ma prelingeam molcom pe langa gardurile vii, pe sub cerul innorat. Caldura era suportabila. O zi care este inca a noastra, dar eu deja vorbesc despre ea la trecut...
6 iulie 2005.. Minutele ei pasesc spre inserare,pasii mei le insotesc.
Este/ a fost. Este/a fost. Acum este, dar scriu despre ce a fost mai inainte.
Despre ce a declansat acest mecanism al scrisului asa, dintr-o data, dupa ceva timp...
Imi depanam pasii aproape de casa, cand, pe mijlocul strazii, ea,balerina,cu picioarele-n copmas, o miscare scurta, isi reia miscarea de om care paseste, inaintand gratios in poantele negre?
Da negre. Nu poante. pantofi negri cu nojite ce se incrucisau pana sub genunchi. Picioarele lungi, fine, expresive erau tivite de o fustita alba cu dantele pe marginea celor doua randuri de volane involte, albe. Bluza neagra. Maini de liana agita una o poseta, alta se incolaceste de bratul unui tir. Adica al uneia al carui kilogramaj crapa asfaltul.
Ea, balerina, are fata fina. Ma uit la celalat chip : buhait. Dar tanar. Cred ca au aceeasi varsta.
Trec de mine. Ma uit la balerina din spate :are tocurile cui de 12 cm. Ma uit in jurul meu: trecatorii ii urmaresc evolutia pe scena gri a asfaltului trotuarului: femei de varste diferite. Barbatii o sorb din priviri.
Ma opresc si adulmec cu mintea o replica : Baiatul trece pe langa balerina. Cred ca are in jur de 18 ni. Brunet, bronzat.
- Parca e pe scena, tanti !- mi se adreseaza.
Zambesc complice.
- Scena vietii, dragul meu !
- Deh ! Moda !
Si trece mai departe, purtandu-si clipa de balet in minte.
Iar eu nu-mi scot clipa din minte, decat ca s-o postez aici, pentru voi.

Acest topic a fost editat de contraste: 7 Jul 2005, 01:19 PM

M-am jucat putin cu mouse-ul

Foarte bine ai facut.
Dar fusta era tare scurta... Involta nu mulata.
Pe viitor joaca-te cu mouse-ul si ilustreaza-le si pe celelalte ! Nu ma supar .

Acest topic a fost editat de contraste: 9 Jul 2005, 03:06 PM

Grozave timpuri mai traim !

Ce, parca voi nu mergeti cu tramvaiul?
Merg si eu ! Ca doar distantele sunt mari, si acolo unde trebuie sa strabat orasul de la un capat la altul este greu, obositor sa merg pe jos... Macar intors, ca mie imi place sa ma plimb vorba vine, ca din distanta in distanta am unde intra la cate o cunostinta...
Si har Domnului, nu este mic orasul. Si nici lumea, numai ca eu vin in contact cu enorm de multa lume, de varste diferite...
Si uite-asa se face ca am croit-o eu asa spre satisfactia celulitei per pedes apostollorum din zi de vara de pe la 10,oo dimineata in preumblari de sfarsit de saptamana...
Toate bune si frumoase, din prietena-n prietena, din cafea in cafea, din prajitura-n inghetata, numai ca la intoarcere a fost mai greu.
Consumasem energia usurintei stomacului, iar acuma acesta plin pana la regurgitare dadea vadite semne de siesta, ingreunandu-mi picioarele.
Asa ca am luat tramvaiul. Si, nici una, nici alta mi-am proptit dosul de un scaun.
Se urca si o cucoana in varsta cu un pufinez scumpici in brate, da sa caute biletul.
I-l iau eu in pastrare, odor nepretuit si lingaret, bagaret cu limba dupa ureche.
- Ia uite si la aia ! Pute a parfum de la o posta da o spala cainele !
Ma, drept sa spun, el ma mirosea , i-o fi placut parfumul !
Javra, simtitoare :
- Ham !
Vocea 1:
-Da ce, este voie cu animalele in tramvai ?
Vocea 2 :
- Ce ca il pupa si in fund stapana-sa !
Cucoana da sa-si recupereze pufinezul .
Eu :
- Lasati doamna, ca il tin eu si stati dumneavoastra in picioare !
Ca de, locuri nu prea erau iar eu stateam ingreunata de placinti, inghetate si cafele, prea bine asezata ca sa ii dau altuia locul !
Vocea 1 :
- Ca in loc sa creasca copii, cresc animale !
Vocea 2 :
- Da, sa aiba sa le linga !
Cucoana binevoitoare :
- Da ce va facut doamna, ca este cainele meu !
Vocile :
- A, deci va place sa va linga !
Cucoana:
- Sa va fie rusine !
Vocea 2 :
-Unii nau ce manca, iar altii cresc caini ! Si se urca cu ei in tramvai !
- Unde este controlorul ?
Vocea 1 :
- Da dumneata cucoana, de ce-i tii javra-n brate ?
- Fiindca-mi place sa stau jos !
- Ia uite obraznica ! Fata tanara si cu javra-n brate sta pe scaun, iar femeia batrana in picioare !
Alta voce :
- In picioare da' e javra ei, sa aiba cinn' s-o linga !
Coboara vorbaretii, depasesc cartierul cu palavrageli si intru inspre centrul vechi.
Dau sa cedez pufinezul.
Cucoana:
Asa-i ca va place catelul?
Eu :
- Nu, nu chiar !
- Atunci de ce l-ai mai luat in brate ?!?
- Asa...
- Grozave timpuri mai traim !!!!!!!!!!

Subscriu !

Acest topic a fost editat de contraste: 9 Jul 2005, 04:17 PM

Casta brahmana

Numai ea are dreptul sa poarte sariul pe umarul drept.
Restul, poarta drapajul sariului pe umarul stang.
Siamezele mele sun cu blanita bruna si point-ul brun inchis, spre negru.
Cu ochii de cer mediteraneean, profund si datator de vise.
Ani in urma, am plecat de acasa, rupandu-mi privirea mea din privirea lor, si am plecat prin torentele verii de foc care inmuia asfaltul de facea ca tocurile sa vrea sa ramana in gaurelele facute...
Tocmai dadusem de titularizare si asteptam rezultatele, care, se lasau greu primite...
Ca au trecut si zile, si nopti, primisera toti, obiectul meu ramasese ultimul....
Si batuta de neliniste, si de soarele torid in cap, inaintam prin zaduf, calcand pe aburul ce se ridica din asfaltul udat al unui bulevard plin de verdeata.
La capat, spre o gura de canal, am inceput sa cred ca :
1. Este cutremur si salta noroiul
2. O faza dintr-un film de Alphred Hitschook sta sa se deruleze sub ochii trecatorilor
3. M-am scrantizat de atata invatat si asteptat rezultate.
Ma apropii, ma aplec, focalizez si realizez ca noroiul intr-adevar se misca, nu este cutremur, decat poate in micul noroi miorlaitor...
O bucatica de blanita tavalita in noroi si stoarsa de sange, incerca sa se taraie.
L-am luat in palme, si m-am oprit direct la Claudia, medic veterinar.
Avea rectul dat afara, o labuta intoarsa pe dos, una rupta ! Iar in interior, nu se stia daca si cate leziuni are.
I-am spus sa il faca pisic din nou, sa-l coasa, sa-i face ce stie !
Ea s-a straduit, numai ca, odata terminata misiunea medicului veterinar, trebuia sa il ingrijesc eu, dar aici printre maraiturile si rautatile pisicesti ale celor doi stapani reali ai casei mele : siamezele.
Au vazut ele ca avem un mic ranit, nu l-au luat in seama, cantitate neglijabila !
Zilele au trecut, labutele s-au vindecat rand pe rand, funduletul s-a facut si el bine incat totul era aparent normal.
Bucatica alba cu negru si rosu a crescut, a devenit o blanita jucausa si rotofeie care insa se juca cu jucarelele de pisici: un soarec, un mosorel cu pene, singura sau cu mine.
Siamezele o ignorau, iar cand venea la ele, o scuipau si fugeau de ea....
Ba si eu eram ignorata cand le strigam, daca ma jucam si ii dadeam ei prea multa atentie...
Si ea era un ghemulet de puf jucaus, cu o privire nevinovata si tare iubitoare.
Nici la mancare nu o primeau !
Ea manca separat, siamezele separat.
Daca ea lua din apa si mancarea lor, ele nu mai voiau si ma miorlaiau pana le schimbam lor.
Ea se multumea cu putin, stia ca este tolerata, nu voia decat sa o alint si s-o iubesc si pe ea.
Numai ca leziunile din interior s-au materializat intr-un cancer pulmonar care l-a inceput ii lua din respiratie, din suflu.
Nu se mai juca cu atata patima, apoi de loc.
Am crezut ca s-a domnisorit...
Nici nu mai manca, am crezut ca o supara prea tare siamezele, si o luam in poala si ii dadeam ei cei mai bun, dar, inghitea cu greutate.
Medicul a consultat-o si la palpare mi-a aratat ditamai tumora care se prindea la palpare.
Vitamine, si putin, inca putin din viata....
Bucatica de blanita a crescut putin mai mare, dar, n-a vrut sa moara in pamantul mocirlos al verii...
A vrut ea sa doarma undeva, langa o banca, cand iarna ingheta apele, iar pamantul se spargea....
Am infasurat-o, nu stiu cum, cu un capat alb pe partea stanga....
Ochii ei de culoarea mierii, dulci ca ea, n-au mai avut aerul necesar....
A plecat repede , si chinuita....
Nu era din casta brahmana....

Acest topic a fost editat de contraste: 19 Jul 2005, 01:24 PM

imi pare rau pentru pisicul tau!
Poate te mai consoleaza o poza cu un pisic cu ochi de miere!

Ce frumosi sunt !
Dar fiecare pisicel are acel ceva al lui ca si omul, si, cand disparem, lasam cu totii in urma o amintire cat dureaza viata celor care ne-au fost in preajma....

Daca veniti acasa la noi

Ma privesc de dimineata
-cer albastru mediteraneean-
Si chiar de nu e totul roz in viata
Ochii lor sunt ca lumina dinspre geam.

E prea putin sa spun doar intr-o poezie
Ce mult inseamna doua trupuri mici
Cu ochi albastri si mustati de veselie !
Voi ati ghicit, sunt doi pisici !

Cum am miscat, cu coada inaltata
Sar in pat si-ntind boticul catre mana
Cu vocea lor precisa, alintata
Imi spun ca dimineata asta-i buna !

Ii gasesc spalati si incaltati
Cu ciorapeii lor de point inchis
Miros frumos, a doi copii curati
Eu m-am trezit ? Sau este inca vis ?

Cum ei imi cer ca vor mancare, imperios
Cobor din pat sa umplu iute farfuria
Ei ma urmeaza cu mersul unduios
Si fiinta lor exprima armonia.

Coditele descriu un ritm oriental
Mustatile tasnesc a marile-arteziene
In In timp ce cu labutele framanta semne
Ca ghearele-au ascuns ceva barbar !

Va salutam toti trei cu drag
Ca dam si "Buna ziua", va dati seama ?
Cum ne-ai intrat in casa peste prag,
Michita, Cipisor si Mariana !

Acest topic a fost editat de contraste: 21 Jul 2005, 09:53 AM

Mie pisicile tale imi amintesc de cele doua siameze din Doamna si Vagabondul: "we are siameeseee, if youuuu pleeeeaseeee".
Sa-ti traiasaca, sa fie sanatoase si sa te bucuri de ele.
Cat despre celalalt ghemotoc: datorie tie a aflat ce inseamna sa fii iubit, ingrijit ... nu a plecat doar cu amintiri urate dincolo.

Acest topic a fost editat de denise: 21 Jul 2005, 10:04 AM

Impresionantă povestea cu pisoiul. Îmi aduce aminte de Orange, găsită întîmplător în boxă, un petec de blană portocalie, plin de purici, cu ochii scursi, aflat în pragul extincţiei. L-am luat acasă, l-am "dres" şi după un timp norocul i-a surîs fiind luat de o cunoştinţă...

Cît despre exprimările "mai bine ai creşte un copil decît un animal" sau "unii n-au ce mînca şi alţii dau la cîini", ele arată un anumit nivel de gîndire despre care nu am nimic de comentat...

Va multumesc frumos la toti, si va poftesc in continuare, aici la noi, printre sufletei....

Tehnici de abordaj

Dupa o noapte de somn, ochii mi se deschid, cauta spre lumina, iar daca a fost o noapte foarte calda, caut prin alta camera pisoiii, ca vrem fiecare de caldura, sa dormim separat.
De prea mare caldura, stau lungiti pe pervazul geamului, intr-un curent datator de aer racoros.
Spre ziua, somnul este profund, labutele tresalta, vaneaza.
Cand ma scol devreme in astfel de zile, imi place sa ma furisez pisiceste, sa-i surprind.
Inainte ma simteau amandoi, acum, mama pisica, mai batrana, doarme profund, cu codita atarnata in lungul peretelui, iar labutele salta periodic in ritmul actiunii din vis.
Copilul ei imi simte talpile goale infundandu-se-n covoare, salta din capusor cu ochii carpiti, deschide gurita a "miau", dar iese un cascat contagios, timp in care profit si ma aproii cascand la randul meu.
Pup capusorul, doua labute - cele din fata - se intind lenos, serpeste, se agata tacticos, intai una, apoi alta, in dreapta si in stanga, de o parte si de alta a bretelelor mele.
Asa imi place mie vara sa port lucrurile de casa: atarnate in bretele subtiri ca firul.
Trupusorul i se prelinge serpeste dinspre pervaz spre trupul meu.
Din pieptul lui ies mici scancete alintate.
Capusorul se inalta cu nasucul umed si cu point spre fata mea.
Ne pupam de dimineata, timp in care trupusorul lui isi definitiveaza prelingerea.
Pe pieptul meu se strecoara intre sani un pieptut pufos si carnos, cu o inimioara pulsand rapid si precis.
Din spate, un piciorus paraseste pervazul si se propteste pe un sold, urmat tacticos de urmatorul.
Gata! Piciorusele din spate se sprijina bine de bazinul meu, trupuletul lui este lipit de pieptul meu, toarce cu mici noduri de multumire.
Respiram impreuna, si, pe picioarele mele traversam bucataria si incepem sa facem treaba.
Ritmul torsului imi spune ca sa nu ma misc prea repede, nici prea brusc.
Cu o mana alunec pe spinarica pufoasa, cu alta aprind aragazul, pun de cafea.
Se trezeste si mama pisica.
Casca, intinde evantaiul de gherute si-si cere dreptul la iubire.
Vine, mama, vine !
Mai greu este ca am bratele ocupate de trupusorul agatato-atarnat...
Nu pot sa-i tin pe amandoi in brate cand sunt in picioare. Sunt lunguti si grei.
Unul cere imperios ca vrea si el la rand la mangaiat, cel din brate isi inteteste torsul si priza la bretele.
Ma aplec spre scaun, labutele lui din spate poposesc pe blat. Gherutele sunt strasnic tinatoare de bretele, dumica mici mieunaturi de "mai vreau"!
Pe dedesubt se strecoara si ea, calina si unduioasa.
Ma ingrijesc sa o sprijin cumsecade, ca de, batranetea i-a mai luat din abilitate.
Cu bratele pline de a doua pisica, trebuie sa stau atarnata si aplecata, ca micile labute strang inca bretelele.
Pe mine ma doare mijlocul din cauza aplecatului, pe el labutele din cauza incordatului.
Se desfac cangile pe rand, se retrage o labuta, pe fond miorlaitor a protest.
Din brate, un tors de multumire. Se retrage si al doilea set de abordaj.
Ma indrept de spate, imi fac loc tacticos pe scaun, ii cuprind pe amandoi, le vorbesc, ei imi raspund torcand de zor.
Iar cafeaua da in foc.
Buna dimineata !

Acest topic a fost editat de contraste: 22 Jul 2005, 01:44 PM

HAMBARLAI

Copila fiind, la poarta casei mele batea nea Aliosa cu pestele.
Cand batea, batea si aducea ceva bun si proaspat.
Alta data, trosnea cu pumnul, putin ciupit, si aducea un monstru mare, iar cand Mau iesea si-l intreba de ce bate asa tare, el spunea ca a dat pestele cu coada-n poarta. Ca de, atat era de mare si de proaspat...
Si venea el din Pisc, iesind din mahalaua "Intre craci" - doua brate de apa - purtand de-a umere sacul miscator si puticios.
Deserta pe la clienti, mai se oprea prin colt de strazi, la fiecare, cate un toi de vodca...
Ca de, om muncit de cu noapte cu lotca pe unde... De la curul diminetii cu navoadele-n curmezis, lat, lung...
Cu mainile batucite si noduroase, ca salciile carora le lua coaja de-o fierbea si mesteca cand il dureau oasele de umezeala apei.
- Nenea Aliosa, ma iei cu matale? Vreau sa merg la pescuit si eu !
- Hihim !?!
Si-mi facea cu ochiul, care se aprindea beculet scanteietor si albastru la dorinta mea...
- Data viitoare, ca maine ploua si nu merg nici eu !
- Dar matale, de unde stii dumneata?!? - il incoltea Mau.
- Apa spune...
Apa are semnele ei tainice..., este adevarat....
Numai ea stie cum sa te inhate si sa te subjuge, sa-ti spuna tainele, sa-ti spele visele negre, se ti le poarte pe cele albe...
Ea iti da sa mananci, ea te poarta, ea te-ngroapa....
Dar te leaga de ea, cu nevazute legaturi de spume....
Ultima data, nea Aliosa ne-a adus un monstru mare si negru, un somn. Eram destul de mare crescuta (nu bine !), si am decretat eu vazandu-l cu pestele :
- Iau cutitele si le ascut sa vina pisicile sa manance si ele !
- Vai, vai, vai! Hac! Domnisoara !
Zi-i lu ma-ta mare sa-mi dea o vodca, si, daca n-are, spirt !
- Asa de dimineata ? se stropseste Mau.
- Asa... Ti-oi spune...
- Ia du-te si cheama pisicile !
Eu, tusti ! in gradina dupa miorlaite.
Ei, si-au continuat spusa.
De taina.
Cred ca apele i-au destainuit ca va muri curand...
Cum? Cand? Nu stiu...
El stia...
Nu am mai vorbit niciodata in casa despre aceasta zi...


Cu un cortegiu mieunator dupa mine, ma intorc triumfatoare: mi-am indeplinit misiunea !
Nea Aliosa bea un pahar mare de visinata.
- Da-mi un spirt acuma, cucoana !
- Dar cum, spirt?!?
- Da !
Si scoate din buzunar tacticos o bucata de carpa morcelita, cu pretentii de batista. Ceva galbui intr-ansa. Lut. Ca filtru...
- Ia toarna coana-mare spirtul, sa vezi matale domnisoara, hambarlai !
M-a bufnit rasul la auzul acestui cuvant ...
Am ras cu pofta, am plecat topaind si razand:
- Hambarlai! Hambarlai !
Ce ecran protector acest cuvant !
Ce-as mai fi jelit si-as fi bocit, copil simtitor si atasat ce eram daca as fi inteles, la acea varsta ca nea Aliosa asa intelegea el sa isi ia ramas bun de la viata si lume ...
Nici pana azi nu stiu ce boala a avut, cand a murit, cum, unde, daca s-a mai gandit la mine...
Astazi imi amintesc de matale, nea Aliosa, acum sunt mare si stiu ce inseamna acest cuvant.
Il inteleg.
Hambarlai, nea Aliosa, hambarlai...
Ca ti-a spus apa...
Si trec, sunt o lotca pe unde de vise...

Acest topic a fost editat de contraste: 23 Jul 2005, 12:59 PM

Ati fost vreodata la un concert cu muzica preferata ?
Indiferent ce gen preferati, dar acea muzica sa te faca sa asculti in surdina... Pentru mine asta inseamna o interiorizare totala - fara electrizare, o liniste in membre - case nu se misca, dar nici amortite nu sunt.
Un glas interior tine ritmul, cu inima bat tactul. Asa ii ascult eu pe cei ce mi se destainuie.
La ceas de taina.
In clipa bolta.
De copila, cu ochii incapatori primeam de la altii cuvintele presarate cu zambete si lacrimi din destainuirile lor, sufletul meu
batea pulsul altor oameni, altor simtiri.
Acest dar al ascultarii a facut ca sa inmagazinez experientele multor vieti.
Pe moment, unele nu par interesante.
Pe altele nu le pot pricepe.
Altele ma uimesc.
Altele le-as vrea intelese mai bine.
Uneori ma simt rezonand...
Si, pentru toti, simt eu o datorie ca trebuie sa-i amintesc pe unii, sau sa-i pomenesc pe altii.

da... la concertul vietii...

Minunata poveste contraste da lamureste-ma si pe mine ce-nseamna - Hambarlai! Hambarlai !, N-am auzit niciodata sa fie o urare lipoveneasca?

Cipi bey

-Ibraila, selam aleikun!
-Aleikun selami, raspunde orasul si-si netezeste cochet asfalturile .
Ca cine-s mai aminteste de granitele cu evantaiele lor scaparatoare sub copitele cailor . acum in secolul XXI pecetluit de inoxurile lui Lucaci ?
Descinsa parca din seraiuri, cadana blonda, ma prefir din camera-n camera, dupa Cipisor.
Ca l-a durut burtica si nu mai cadadicseste dumnealui sa deschida gurita la mancare de vreo zi...
Si, m-aplec mangaios catre capsor de Cipisor:
- Ia si papa !
Nas intors.
Pletele blonde unduiesc si curg spre trupusorul brun cu point brun inchis.
Cipisor se-ntinde lenos, cam cu goluri inspre pantec. Aduce a felina infometata...
Torn laptele in talerele farfuriei duble: portii egale la iubiri egale.
- Michi, Cipi ! Hai la masa !
Michi lipaie si musca parca hulpav laptele gras si dulce.
Celalat taler, plin si aromitor nu trezeste ispitele celuilalt pisoi...
- Hai Cipisor, hai si papa !
Un scancet este tot raspunsul...
Ce sa fie? Ce sa fie ?
Sa ma duc cu el la doctor ?
Intre timp el se aseaza sus pe masa...
Ma uit la castron, un taler plin, altul gol...
Michi se linge pe labute si pe mustati de stropii sariti...
Talerul plin ochi, imi da o idee : iau farfuria dubla si o duc lui Cipisor, care, tolanit pe masa ,mare, ridica capul, miroase si... linge !
In gandul meu :
- Servit pe masa vrei !
Dar pe fata nu scot decat vorbe dulci insotite de mangaieri pe blanita...
Vorbe dulci de bucurie ca nu este rostul de vreo boala si de doctor !
Aferim, Cipisor bey !

Acest topic a fost editat de contraste: 23 Jul 2005, 01:46 PM