Asea sunt io un om patimas! In chestiunea cu religia sunt partial de acord cu tine,probabil referirea ta este cu trimitere directa la 'religiile/filosofiile' asiatice.Aprofundeaza cu intelepciune domeniul si printre randurile transcedentale ce expun trecerea/calatoria initiatica catre 'nirvana' sau orice forma de 'rai' ,exista posibilitatea sa descoperi o anumita forma de vina.Adevarat este pozitionata metaforic si ascunsa de simboluri initiatice,dar este tot o forma de vina...Metafizica religioasa se dovedeste in cele mai multe cazuri doar o forma mascata de a ascunde un adevar evident din nefericire.

Cred ca depinde de ... interpretarea pe care o preferi, iar interpretarea depinde de prejudecati. Una dintre ele, cred ca este omniprezenta VINEI in religii.

Ba chiar as putea spune ca si spiritul crestin autentic e posibil sa nu fi fost bazat pe VINA. Dar nu vreau sa insist pe tema asta ... acum.

Cat priveste VINA pe care am putea-o intrezari in religii/filozofii asiatice ... pai tocmai ideea de VINA cu care e impregnata societatea contemporana (o parte a ei, o alta a luat in brate opusul ... nici o vina) ne face sa interpretam asa.

Chiar spiritul acuzator al mesajului de mai sus, tot din ideea ca cineva e de VINA provine.

Poate ca "aprofundand cu intelepciune domeniul si printre randurile transcedentale ce expun trecerea/calatoria initiatica catre 'nirvana' sau orice forma de 'rai' ,exista posibilitatea sa descoperi " o anumita forma de ... revenire la "sursa", de rearmonizare cu ea, intre noi ...

"Sursa" care poate fi ... "realitatea ce se intampla cu universul acesta miraculos".

Ce zici ?
______________
p.s.
Sa zicem ca ... in ce priveste karma de exemplu ... ar fi vorba de vina. Asta e o posibila interpretare. Suntem inlantuiti de karma din "vina" noastra. Eliberarea vazuta ca eliberare de "vina".

Dar eliberarea respectiva poate inseamna a fi constient de unitatea si de armonia lumii in care suntem inclusi cu totii, de intercorelarea dinamica, activa, etc. Unde e vina in a nu fi constient ?
Din cate stiu eu ... iluzia este in centrul majoritatii religiilor asiatice. Iluziile separarii, permanentei, ...

Acest topic a fost editat de calfa: 21 Jan 2005, 12:48 PM

Dacă ar fi să vorbim şi despre legătura dintre ceea ce se întîmplă în societatea contemporană şi religie părerea mea este că societatea contemporană este destul de puţin interesată de religie şi de credinţă. Există, e adevărat, la noi o "întoarcere" spre credinţă dar eu cred că este doar stabilirea unui raport corect, similar cu cele din alte ţări care n-au fost mutilate de comunism. Întoarcerea e, de fapt, restabilirea normalităţii...

Deci există puţin interes, la nivel global, din partea societăţii faţă de religie. Acest lucru poate fi rău dacă ne referim la faptul că în acest mod nu sînt aplicate anumite reguli de conduită (şi gîndire) bune din gîndirea religioasă. Dacă mă gîndesc însă la Iran sau la alte locuri în care s-au aplicat cu stricteţe preceptele religioase acest lucru nu mai este chiar atît de rău.

Cred că în acest context a acţiona creştineşte (sau în alt mod, vizavi de alte religii) ţine de o opţiune personală a fiecăruia în parte. Iar dacă ceilalţi nu răspund la fel nu-i nimic, principalul e să ajungem cu toţii la un modus vivendi optim şi bun.

Nu putem da vina pentru toate relele care se întîmplă numai pe lipsa credinţei. Sînt destui dintre cei care cred despre ei înşişi că sînt credincioşi şi o dau în bară rău de tot...

Acest topic a fost editat de milimetru: 21 Jan 2005, 12:51 PM

nu stiu...o vad mai degraba ca o intoarcere pe drumul parasit la un moment dat .... drum care insa nu s-a sfarsit (daca se sfarseste vreodata). Viziunea mea asupra religiilor e ceva mai speciala - nu le vad constante, neschimbate ... se schimba odata cu omenirea (apropo de titlul topicului), drumul e cel putin la fel de important ca punctul terminus. "Normalitatea" de care vorbesti imi inspira imobilitate.

Mi se pare insa interesant leight-motivul culpabilitatii - prezent inca de pe vremea alungarii din Rai (cel putin). Sau sentimentul ca nu apartinem acestei lumi, ca Raiul/ Nirvana/ Adevarul etc. e undeva "dincolo", in nici un caz aici si acum - de aici si cautarea - care apare aproape in toate religiile. Dar asta constituie poate un alt subiect (nu , calfa? )

Acest topic a fost editat de denise: 21 Jan 2005, 01:22 PM

Normalitatea evolueaza. Religiile evolueaza. In simbioza cu societatile in care se manifesta. Acum societatea de tip occidental, derivata din societatile simbiotice cu crestinismul, vrea sa se impuna.

Nirvana s-ar putea sa fie un acolo mai ... aici. Decat acoloul din crestinism.

Iar Zenul, de exemplu, e aici si acum ! Cam ca si taoismul.

Asa ca nu toate religiile "vor" ... "dincolo". Unele "vor" ... "dincoace".

da..cauta drumul spre "aici". Pana la urma e tot o forma de "a nu-ti gasi locul"

"a nu-ti gasi locul" e mobilitate. E natural. Nici religiile si nici societatea contemporana nu isi gasesc locul. Evolueaza.

Asa ca .. drumul e bun. Lipsa lui ... "imi inspira imobilitate."

p.s.
Plec ... acum. Sa ... caut.

Acest topic a fost editat de calfa: 21 Jan 2005, 01:39 PM

Voila!

Etapele cand societatile sunt caracterizate de o anumita auto - suficienta (includ aici si dictaturile si societatile de consum, desi pare ciudat) - si inceteaza cautarea - sunt etape moarte, de vegetare.

denise, eu TREBUIE sa plec, de ce nu ma lasi ?

Etape moarte ? Hai sa le spunem pauze. Naturale si ele.

ok..ok....vegetativ nu inseamna mort de-a binelea.

PS. Maestrul si-a atins scopul- ne-a cam "zgandarit".

Nu acuz pe nimeni,nu incerca sa deslusesti intelesuri inexistente.Nu traiesc angoase existentiale care sa-mi provoace o permanenta stare de voma.3 negatii si iata ca vine si o afirmatie oameni ca mine,ca voi desvolta un sistem in care dialogul se doreste o afirmare a unui posibil drum catre 'acel ceva'.Credinta mea este ca omul traieste in permanenta o supraevaluare a eului si a trebuintelor isvorate din acest 'ego egoist'.Eu nu caut iluzia iertarii,impacarea metafizica cu carnea si organele;accept blestemul lui Sisif si incerc sa ma limitez la verbul ' a fi',purtand povara constienta a limitelor cotidiene.Sa nu uit: Dumnezeu si-a sacrificat fiul pentru noi.Raspunsul nostru:noi ne sacrificam in fiecare zi pentru noi.

maestre...vorbeam de "stil" ...de forma ... nu de "intelesuri". Impresia lasata e "acuzatoare" (deh...vorbeam de vina...)

"Noi?" - din pacate multi dintre "noi" sacrifica pe "altii" pentru "eu"

PS. Multumesc ca nu ai incheiat iar cu : " " e ceva mai bine...

Acest topic a fost editat de denise: 21 Jan 2005, 02:03 PM

Societati ca cele din Europa apuseana ori din Statele Unite sunt societati moarte? In ce sens?
Mie mi se pare ca dimpotriva, sunt in plina evolutie...

nu si spirituala ...

De ce afirmi asta? Te rog, argumenteaza.

nu prea am timp acum, din pacate ("TREBUIE sa plec ) ... a spus parca ceva calfa mai devreme de impunerea religiei de tip vestic ... Cand spui "asta e cel mai bine, asa trebuie sa fie, e singura forma perfecta" - elimini posibilitatea cresterii, imbunatatirii - cum spui tu - evolutiei. Apare imobilismul... (vezi mai sus).
Si sa fiu sincera nu ma refeream strict la anumite tari - cat la faptul ca cei din "societatile de consum" (nu prea imi place termenul - dar nu am altul) - nu sunt in cautare spiritula, au alte preocupari ("mai mult, mai scump, ; mai modern, ...").
Daca nu am fost prea clara..scuze..dar sunt pe picior de plecare.

Edit- pe ultima suta de metri: gandeste-te la ciclicitatea progresului si regresului ... nu doar economic, la marile civilizatii antice...acum decazute, si rolul jucat de auto-suficienta in decaderea lor.

Acest topic a fost editat de denise: 21 Jan 2005, 03:48 PM

Ma bucur sa vad ca s-a mai mobilizat discutia si pe latura cu religia. Ultimele idei ale lui abis reflecta foarte fidel nucleul problemei spiritualitatii in prezent. Se spune adesea: "Ca o societate ce este patrunsa de impulsuri spirituale poate fi condusa catre evolutie, asta-i o problema relativa, depinde de natura acelor impulsuri, de cultura civica a cetatenilor, de traditia poporului s.a.m.d. Dar singura baza prin care putem aprecia cu adevarat progresul rezida in dezvoltarea tehnologiei, analizei organizationale si in aplicarea masurilor economice si politicilor publice cele mai adecvate contextului social."

Se poate insa sa se regaseasca o iluzie in ideea ca, in masura in care o tara isi imbunatateste mijloacele de productie si performanta institutionala - specializand tot mai mult omul, si modelandu-l ca pe o masinarie pentru realizarea profitului si satisfacerea consumului -, aceasta inseamna cea mai inalta evolutie umana, cel mai mare progres ce poate fi inchipuit?

De acord cu tine ....
Progresul tehnologic nu reprezinta apogeul unei societati.....si dezvoltarea spirituala are un rol f important.... una fara cealalta cred ca nu duc la un rezultat extraordinar....
Dar eu cred ca dezvoltarea -evolutia spirituala are loc in momentul in care exista o anumita"suficienta/certitudine" tehnologica sa zicem....cit timp dai cu sapa tot anu si te gindesti daca ploua sau nu, nu cred ca o sa ai prea mult timp de spiritualitate.... nu stiu daca exista vreun filozof care toata viata a lucrat din greu si seara "scria" filozofie....poate exista, nu sint sigur, dar asta e parerea mea...
O problema este faptul ca unii leaga dezvoltarea spirituala numai de religie.... care mi se pare o idee aberanta.... este o parte a dezvoltarii spirituale, dar nu e singura si nici cea mai importanta....

Popii au tot interesul sa lege dezvoltarea spirituala de religie. Vezi ce zice zilele astea Tri, ca fara Biserica nu exista Mantuire.

Ori dezvoltarea spirituala poate avea loc facand orice activitate.Totul e cum te raportezi la ceea ce faci. Spiritualitatea se poate dezvolta si prin arta, si prin sexualitate, a se vedea traditile tantrice si cele taoiste, ori pur si simplu dand cu sapa.
Chiar si daca dai cu sapa toata ziua dar te gandesti la Dumnezeu si daca il ai pe Dumnezeu in suflet, atunci are loc spiritualizarea, indiferent ce activitate prestezi.

A se vedea si semnatura lui Cla care are legatura cu ce e scris mai sus. Totusi dupa mine nu e chiar cum trebuie tradusa.

Eu as traduce-o: Cine crede ca devine precum Christ datorita faptului ca frecventeaza biserica se inseala.... dupa cum nu devii masina daca stai intr-un garaj. (Albert Schweitzer)

Acest topic a fost editat de gio19ro: 22 Jan 2005, 07:08 PM

Foarte interesant mesajul lui bdl... Si totusi, nu stiu cum se face ca - cel putin pana in urma cu vreun secol - taman oamenii care se ocupau cu datul cu sapa mai pastrau si o intelegere izvorand din inima pentru viata spirituala. Un exemplu pentru ceea ce inteleg prin asta: recent mi-a spus o persoana ca, pentru un studiu de medicina, si-a luat sarcina de a privi zilnic o planta medicinala, si, dupa o vreme mai indelungata, a inceput sa inteleaga ceea ce era dincolo de aspectul fizic, ca o slaba revelatie a calitatilor plantei. Tot asa, pescarii care privesc zilnic cerul, iti pot spune dupa modul in care arata cum va fi vremea a doua zi. Aceste aspecte sunt pentru noi aproape de nepatruns astazi, cand nu mai avem timp decat pentru preocuparile cotidiene, cand nu mai traim in legatura intima cu natura, ci doar in grijile si dorintele noastre.

Bine, acum n-am pretentia sa afirm cele de mai sus in mod universalist, de multe ori e nevoie de o anumita conditie materiala si sociala pentru ca anumite spirite sa se poate exprima in mod just in viata. Cu toate astea, cei care ajung foarte "sus" nu se mai impotmolesc de prezenta sau absenta acestor premise. Vezi exemplul lui Socrate.

P.S. Este drept ca viata spirituala nu inseamna numai religie, dar in definitiv asta e titlul subiectului, desi eu personal n-am nimic impotriva sa largim sfera discutiei, daca este cazul.

Vorbeam zilele trecute cu un coleg despre Dumnezeu si modul in care fiecare percepe credinta.Dupa cum banuiti,ne situam pe pozitii adverse.Pt. el credinta insemna o certitudine legiferata de textele biblice si apostoli;adorarea unor scrieri aflate clar sub semnul subiectivismului celui care le-a redactat.O cautare a isbavirii prin respectarea unor percepte(legi) fundamentate pe impresii.Ce nu inteleg io?De ce trebuie sa ne isbavim(sa fim iertati) pentru natura noastra umana.Noi suntem creatia Lui,copiile in oglinda;acest fapt presupune ca de cate ori incerc sa ma isbavesc,Dumnezeu-Fiul ispaseste pacatele mele.Daca privim si reversul logic,inseamna ca Dumnezeu incearca isbavirea prin om si ca acesta din urma ispaseste pacatele Lui.Absurd,va si vad cum cititi textul de 7 ori si incerci sa descoperi urmele unui 'lucefiarism' incipient.Raspunsul meu este negativ.Nu cred intr-un Dumnezeu de la care astept isbavirea,nu cred ca suntem creati dupa chipul si asemanarea lui,nu cred intr-o formula a iertarii si in purgatoriu.Care imi sunt pacatele?Poate nasterea mea sa ma transforme intr-o formula a pacatului?Cuvantul Domnului este simbolul existentei mele (al nasterii),drumul meu este sub semnul Lui dar nu urmareste acelasi traseu.Aceasta ar presupune sa ma identific cu esenta Lui si acest fapt chiar ar fi o blasfemie.Eu cel care tastez sa fiu Dumnezeu.Limitele mele sunt o certitudine,dar vina mea nu.

Si ce e rau un asta? De vreme ce a creat posibilitatea de a ma identifica cu tot ce xista, bun sau rau, de ce sa nu ma identific cu El? Ca doar exprima principiul vietii si al Binelui!

Mi se pare ca deviem discutia alandala. Pana la a ajunge sa ne punem problema daca ar trebui sau nu sa ne identificam cu esenta divina, sunt nenumarate alte intrebari ce trebuie lamurite pe calea sufletului. Altfel, este ca si cum am pretinde unui pietroi sa se identifice cu esenta umana; poate chiar suntem infinit mai departe de divin decat in acest exemplu grosier.

Dar daca tot vorbim de apostoli si textele biblice, eu as veni cu o alta intrebare: prin ce difera societatea contemporana de societatile ce au existat in trecut, din punct de vedere religios? (Nu ma refer la aspecte exterioare de genul secularizare si altele asemenea, ci la schimbarea care a avut loc in aceasta privinta cu sufletul uman.)

P.S. Este drept ca viata spirituala nu inseamna numai religie, dar in definitiv asta e titlul subiectului, desi eu personal n-am nimic impotriva sa largim sfera discutiei, daca este cazul.
Religia ocupa destul de putin loc in viata spirituala....iar titlul subiectului e societatea contemporana si religia, nu rolul religiei in viata spiritiala...

prin ce difera societatea contemporana de societatile ce au existat in trecut, din punct de vedere religios? (Nu ma refer la aspecte exterioare de genul secularizare si altele asemenea, ci la schimbarea care a avut loc in aceasta privinta cu sufletul uman.)
Prin faptul ca oamenii au inceput sa mai gindeasca si singuri si sa nu mai ia de bun tot ce ii spunea biserica, si prin faptul ca rolul politic al bisericii a scazut enorm....

Acest topic a fost editat de bdl: 26 Jan 2005, 11:04 PM

Mie nu mi se pare ca omu' de azi gindeste cu capul lui. Pur si simplu a inlocuit biserica cu televizorul si revistele de moda.

Oricum e mai interesant decit mersu la biserica....

Evident ca nu toti oamenii gandesc cu capul lor. Doar ca astazi sunt mai multi cei care fac asta, decat in orice alta epoca.

N-am afirmat ca ar trebui sa ne dam cu parerea despre rolul religiei in viata spirituala, nu vad de unde a rezultat asta. Cat despre faptul ca religia ar ocupa "putin loc in viata spirituala"... hai sa nu ne faurim totusi opinii dupa inclinatiile personale, bdl. Asa cum vad eu lucrurile, viata spirituala se imparte in trei domenii esentiale, intre care nu se poate stabili o pondere a fiecaruia, nici nu este de dorit sa se faca speculatii cu privire la cel care este mai important. Cele trei domenii sunt filosofia, arta si religia. Fiecare dintre ele raspunde unei necesitati launtrice umane, si trebuie intelese ca atare.

In privinta evolutiei gandirii omului, cred ca sunteti cu totii de acord ca in ultimele secole din ce in ce mai multi oameni s-au "intelectualizat". Dar nu ii poate face insusi acest fapt sa cada prada unor prejudecati (altora decat celor existente in epocile precedente, desigur)? De pilda, in Evul Mediu exista o stransa corelatie intre cel care facea cercetari asupra naturii si o dispozitie mistica a sufletului sau. Astazi, a avea un punct de vedere mistic este considerat nestiintific si profund indoielnic. Cine citeste insa, spre exemplu, studiile lui Kepler, poate ramane surprins de continuturile patrunse de o devotiune aproape mistica fata de enigmele universului, ce au caracterizat gandirea unuia dintre intemeietorii stiintelor moderne. Daca o personalitate asemanatoare s-ar manifesta in timpurile de astazi, s-ar aprecia ca face poezie, si in nici un caz stiinta. Intreb de aceea, este acest mod de a privi cunoasterea indreptatit intr-adevar?

Raspuns,prin tehnologie..Motorul schimbarii este tehnologia,altfel natura umana a ramas constanta.O intrebare interesanta: tehnologia indeparteaza omul de divinitate sau dependenta stiintifica transforma omul intr-un mic robotel abstract?

Da! Tehnologia indeparteaza omul de divinitate. Deci tehnologia este rea. Ce-ar fi ca toti cei care cred asta sa nu o mai foloseasca? De exemplu, ar putea incepe renuntand la calculator si internet...

Ar putea apoi sa-si lase casele si sa se mute in pesteri, sa traiasca fara absolut nici o tehnologie (oare cioplitul unei pietre pentru a confectiona un varf de sulita nu presupune o oarecare tehnologie? sau aprinderea focului prin frecare a doua bucati uscate de lemn?). Asa vor fi cat se poate de aproape de divinitate...

Şi, uite aşa, am ajuns în... abis!

Singurul lucru care il indeparteaza pe om de divinintate este inima sa. Daca apropierea nu vine din inima, din interior, orice forma de religie este doar un activism. Hai sa fiu la biserica ca sa nu stau acasa... Si aici nu intervine tehnologia sau nivelul de trai...
Tehnologia, din contra, te poate apropia de divinitate. Cu cat evolueaza, cu atata poti sa-ti dai seama mai bine ca oricand ca orice lucru are nevoie de un creator. Ca nimic functional nu apare din haos. Ca pentru orice lucru, care vrei sa functioneze cat de cat, fara a atinge perfectiunea naturii umane, este nevoie de o imensa munca intelectuala depusa in fundal.
Si daca pornesti in cautarea Creatorului cu sinceritate, nu se poate sa nu il gasesti.
Dar fiind vremurile sfarsitului, este firesc sa se raceasca credinta oamenilor. Pe de o parte te intaresti in credinta vazand cu ochii implinirea profetiilor, pe de alta parte te umpli de mila la vederea lumii fara de Dumnezeu, fara o speranta de viitor...
"Atunci va vor da sa fiti chinuiti si va vor omori; si veti fi uriti de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci multi vor cadea, se vor vinde unii pe altii, si se vor uri unii pe altii. Se vor scula multi prooroci mincinosi si vor insela pe multi. Si din pricina inmultirii faradelegii, dragostea celor mai multi se va raci. Dar cine va rabda pina la sfirsit, va fi mintuit.

Pai noi toti am aparut din haos. Sau aparent haos...

Sau cel putin asa cred unii... pentru ca de demonstrat e mai greu... dar ramane credinta...sola fide

"Mie nu mi se pare ca omu' de azi gindeste cu capul lui. Pur si simplu a inlocuit biserica cu televizorul si revistele de moda"

In legatura cu revistele de moda ma voi abtine.Dar televizorul? Nu e chiar acelasi lucru, de la televizor aflii despre religia vechilor egipteni, afli despre evenimentele ce se intampla in lume si pe baza acestor date incepi sa gandesti ,sa rationezi, cateodata sa pui la indoiala unele lucruri din scriptura.Auzi de teoria lui Darwin si nu prea iti vine sa mai crezi in Adam si Eva.Te uiti la filmul Matrix de exemplu si involuntar incepi sa iti pui intrebari.Unele dintre raspunsuri s-ar putea sa contrazica scripura si atunci ce ne facem? Continuam sa mergem pe vechiul drum de frica sa nu ardem in iad sau rasfoim mai departe cartea cunoasterii?

Acest topic a fost editat de CopaculCunoasterii: 9 Feb 2005, 06:00 PM