Asa este, sint multiple cai de a ajunge la adevar...eu am vrut sa spun ca adevarul este unul singur, si odata ajuns pe calea adevarului ar trebui sa vorbim cam aceeasi limba.Dar probabil ca trebuie sa intram mai in profunzimea lui pentru a nu mai fii trasi afara.

Ce bine ai gasit cuvintele astea cu mundanul...si cu vartejul...asa este...nu pot sa spun ca am intrat in profunzimea adevarului...ba din contra sint tras mereu afara...si revin...si tot asa.Sint convins ca intr-un final am sa inving...nu exista oboseala....avind in vedere ca nu-mi place sa traiesc in minciuna.
Nu cred ca mai pot sa fiu mindru dupa ce am intrat pe cale...

Prin rugaciune si rabdare.Rugaciunea o spunem cind vine ispita si nu numai, iar rabdarea cind vrem un semn de la Dumnezeu si nu vine.

Acest topic a fost editat de bubu: 27 Jan 2005, 10:45 PM

Toate la timpul lor si ca sa folosesc un citat din ce ai scris tu mai sus:
Nikos Kazantzakis
"...ai rabdare; graba este una dintre capcanele diavolului. Asteapta linistit, cu incredere."
Asta referitor la semnatura.
Frumos subiect ai deschis...continua sa il "alimentezi" in felul tau caracteristic
Asta referitor la subiect.

Corect, desi sint momente cind ne dam seama numai cind ajungem acasa ca am fost usori modest azi...Asta ne face sa ne gindim mai bine la ziua urmatore.
Pe Pamint inteleg sa mai fim uneori mindrii, dar cum am putea sa fim mindrii in viata de apoi?...cind totul este atit de frumos...cind totul este atit de bun?...totul e blind...totul pluteste...nu mai exista incruntare...deci sa ne pregatin pt. viata adevarata.

Maharajah a scris:

Salvarea/eliberarea/mantuirea/nirvana/mukti/moksa/satori, etc, lucrurile se leaga, nu-i asa ?
Dar cat de greu este sa se coaca salvarea aceea...mai ales in zilele de azi, cand nesatul/lacomia este considerata virtute.
"Deci, nu duceti grija, spunand: ce vom manca , ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca, ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua." - Iisus Cristos - Ev. dupa Matei

Bubu a scris:

DE CE SA DORIM SEMNE ?
"daca nu veti vedea semne si minuni nu veti crede" - Iisus Cristos
Chiar nu putem avea certitudini fara semne si minuni ?

Acest topic a fost editat de bishop: 27 Jan 2005, 11:23 PM

Uneori avem nevoie si de semne...asa e omul.
In viata fiecarui om intervine cel putin un moment de cumpana de neincredere...si atunci ridicam fata spre cer si cerem ajutor...trebuie sa avem rabdare atunci, sa nu ne pierdem credinta.

ISUS "Eli, Eli, lama sabahtani,"

in primul rand tin sa va spun ca va apreciez pentru cele scrise, cred ca este singurul loc de pe internet in care citesc asa ceva .. iar in viata de zi cu zi chiar nu am prieteni cu care sa vorbesc despre spiritualitate, credinta

cat despre citatul de mai sus : atat bishop cat si multi dintre voi sustineti ca ati gasit intr-un procent mai mare sau mai mic Adevarul, Calea cea dreapta. Tare mult v-as ruga sa ma ajutati sa ies si eu din cercul asta intunecat in care ma zbat cateodata si de curand destul de tare, deoarece se pare ca am ales sa caut Calea. Nu mai inteleg mizeriile omenesti, nu mai accept vartejul cotidian care pur si simplu ma goleste de vlaga. Am perioade si perioade. Iar in perioadele in care chiar caut ce drum ar trebui sa apuc, ma deruteaza multitudinea de informatii gasite : reincarnare, yoga, spiritism, nivele de energie, proiectari astrale etc., sustinute cu tarie de multi.

Sunt un biet crestin ortodox, cu credinta in Dumnezeu si Isus Hristos, dar ce-i drept nu prea merg la Biserica, nu tin post etc. Nu pentru ca sunt de rea-credinta, dar pana acum informatiile utile furnizate de lumea zilelor noastre mi-au spus ca sunt alte lucruri mult mai importante. Ca sa nu mai spun de indoiala asupra multor informatii din Biblie. Bishop, spui ca de fiecare data cand citesti descoperi cate ceva. Morale ? Intelepciuni ? Te ajuta cu ceva cand zilnic te lovesti de saracie, minciuna, mizerie, rautate ?

Am inteles ca trebuie sa fiu smerit, rabdator, bun cu ceilalti. Bun pot sa fiu, dar nu pot accepta orice, ca sa nu mai spun ca principiile de azi sunt REUSESTE, ASIGURA-TI TRAIUL etc. Cine ma asigura pe mine ca daca de acum merg la Biserica, ma rog mereu, nu o sa ajung sarac, cu probleme in familie, sa nu mai zic de copii. Dumnezeu sa ma ierte daca vorbesc prostii.

Sunt un om care vrea bine peste tot si tuturor. Probabil tocmai de aici mi-a pornit toata negura ultimilor ani, caci observ ca lumea nu prea corespunde acestor idei. Nu vreau neaparat semne de la Dumnezeu, pt ca am inteles ca nu prea e frumos, dar voi cei care ati reusit sa va treziti intr-o dimineata mai linistiti, mai fara griji, dati-mi si mie un sfat va rog.

Nikos Kazantzakis ce a facut ? A devenit un slujnic al Bisericii sau si-a continuat viata zilnica ? Cum astept "Pana cand izbavirea se va coace inlauntrul meu" ? Trebuie sa imi modific viata ?

va multumesc

Rabdarea, bunatatea si toate celelalte "calitati" ce ar trebui sa-l caracterizeze pe un om, este musai sa aiba o puternica sustinere din interior, o sustinere bazata pe un progres spiritual autentic. Sunt destui de multi care s-au obisnuit in orice situatie sa imprumute figura de Duminica a unui popa, stau tot timpul drepti, de parca ar fi inghitit un bat, la fiecare cuvant parca ar rosti probleme capitale pentru omenire, ei stiu intotdeauna cati morcovi sa tai la ciorba, de cate ori sa respiri cand mergi si de cate ori cand stai, etc, etc. O astfel de atitudine fortata, va aduce repercusiuni nu tocmai placute. Refularile vin direct proportional cu efortul depus pentru a afisa o imagine falsa.
Trebuie sa te porti cat mai natural, asa cum esti de fapt. O incercare de a vopsi realitate nu poate aduce decat prejudicii. Schimbarea atitudinii tale in bine, trebuie sa vina natural, ca urmare a progresului spiritual autentic. Progresul spiritual este mult mai greu de sesizat. De fiecare data poti avea impresia ca o iei de la capat, ca tot ce ai construit pana la un moment dat a fost in zadar, dar nu este asa.
O greseala frecventa a incepatorilor este aceea de a-si pune pe toata lumea in cap. Se comporta de parca ar striga, "dati-va la o parte, ca trec eu care-s mai destept" Mai ales la inceput efortul fiecaruia trebuie sa treaca neobservat.

Totusi nu trebuie sa asteptam in speranta ca cineva va veni sa ne salveze, eventual daca se poate sa ne ridice direct din pat.
Dupa parerea mea, este important sa gasesti un Om al Lui Dumnezeu. Numai un astfel de Om iti poate topi ego-ul care capata forme nebanuite, chiar atunci cand ne asteptam mai putin si am zis ca am ajuns pe culme. Daruindu-te unui astfel de Om, trup si suflet, vei vedea totusi, paradoxal, ca libertatea nu-ti va fi ingradita cu nimic, ba din contra. El iti poate oferi acea Cunoastere care trece dincolo de cuvinte. Vei fi mai liber ca oricand si in gandire si in traire, dar in acelasi timp, vei simti pentru prima oara, ca oriunde ai fugi, oriunde te-ai ascunde, tot in Palma Domnului ramai!

Acest topic a fost editat de Maharajah: 28 Jan 2005, 11:35 AM

Pentru cei care au copii sau vor avea.Ma intreb citi din parinti, frati sau surori au spus copiilor lor semnificatia zilei de 25dec.?Se aseaza ei la masa si vorbesc de nasterea lui Isus?Putini poate, chiar foarte putini au facut treaba asta.
In schimb lumea il are pe mos craciun.Cadouri, mese festive sa nu spun mai rau...Cind ridici paharul la gura te gindesti oare la Dumnezeu?
Daca de mici le imprimam copiilor nostri o gindire si o forma gresita a vietii pe Pamint, mai tirziu le va fii greu sa regaseasca Calea cea buna.
Dar poate ca atunci nu ar mai fii un copil modern...nu ar "reusi" in viata...fiind de risul tuturor.

user a scris:

"cand elevul este pregatit, profesorul apare"- buddhism
simplul fapt ca ai gasit topicul acesta inseamna ca un fruct s-a copt... eu inainte sa ajung aici am fost injurat pe alte forumuri de diversi "destepti"; dar asta nu inseamna ca am intrat pe Cale... doar am vazut ceva dincolo de aparente: mai e mult pana departe.

gresit: nu l-am gasit; intuiesc ca exista ceva dincolo de minciuna asta generalizata; insa, ce este, nu pot ca sa stiu inca.

Asta este primul pas - zic eu - nu te mai simti confortabil in cotidian. Aici suntem toti cei care si-au pus intrebari.
"Multe trec pe dinainte
In auz ne suna multe
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte."
Multi profeti mincinosi in ziua de azi...despre yoga care se vantura prin societatea noastra nu pot spune decat ca e desacralizata, mesajul initial este deformat. De aceea eu am dat exemple numai de carti fundamentale, care - parerea mea - nu au putut fi modificate decat in forma nu in esenta - mesajul divin a rams impregnat in ele ( te sfatuiesc sa cauti Yoga Sutra de Patanjali - restul scrierilor despre yoga sunt replici palide sau chiar denaturate).
Incompatibilitatea intre valorile mundane si cele spirituale de aici vine: lumescul apreciaza numai expansiunea, consumul, bunurile materiale, pe cand fructele alea coapte de care spunea Kazantzakis cer SACRIFICII.
Sacrificii le percepi la inceput, cu cat urci pe Cale ele vin de la sine fara efort. Oare de ce viata ascetilor este o permanenta restringere a experimentarii mundane ? Trebuie sa ajungi sa simti restringerea asta ca pe un proces de la sine, neimpus.
La inceput te simti singur, parasit, dispretuit chiar de cei de langa tine. Dar nu uita:
"Iata vine ceasul, si a si venit, ca sa va risipiti fiecare la ale sale si pe Mine sa Ma lasati singur. Dar nu sunt singur, pentru ca Tatal este cu Mine." - Iisus Cristos Ev. dupa Ioan 16:32
De fiecare data cand recitesc pasaje din Evanghelia dupa Ioan ma minunez de profunzimea cuvintelor.

Asa sunt si eu. Si ? Mergem inainte, nu-i asa ?

Stai stramb si judeca drept - prima intrebare: cate din ideile mele sunt gandite/simtite/intuite de mine si cate le-am luat gata fabricate cu titlul de axioma ?
a doua intrebare: Indoiala informatiilor din Bibilie de unde vine ? De la mine, sau au gandit altii pentru mine ? Si daca da, de unde stiu ca sunt bine intentionati ?
Te ajuta. La inceput putin, apoi din ce in ce mai mult, direct proportional cu gradul de intelegere a realitatii. La inceput - cum spunea bubu - raspunsurile sunt putine, apoi lucrurile se leaga din ce in ce mai usor. Totul este sa perseverezi.
Saracie/minciuna/mizerie/rautate as mai adauga o sumedenie aici, dar toate au un numitor comun ( cateva cauze fundamentale ) . Haide sa-l gasim.

Acest topic a fost editat de bishop: 28 Jan 2005, 02:33 PM

Exact asa este. Trufia ignorantei - asta ma afecteaza in continuare.
Si apropo de ignoranta, mi-am amintit cum sunt clasificate de catre Patanjali cele 5 mari tensiuni (klesa) ale mintii ce produc toate necazurile lumii ( saracie/lacomie/ura/invidie/violenta/orgoliu/etc ):
- prima este ignoranta ( cauza tuturor celorlalte )
- a doua este egoismul
- a treia este atractia/dorinta
- a patra este repulsia/aversiunea
- a cincea este dorinta de a fiinta/frica de moarte
Si inclin sa-i dau dreptate: din aceste 5 mari cauze deriva toate efectele negative ale manifestatului. Iata cum am gasit un numitor comun:
Din ignoranta apare sentimentul egoului - a falsei diferentieri, dualitate/multiplicitate; din iluzia ego-ului apare atasamentul fata de placere si dorinta; daca nu poti obtine ceea ce doresti apare repulsia/ura/aversiunea fata de mundan; aversiunea si atractia dau nastere celei de a 5-a tensiuni - si totodata cea mai puternica - frica de nefiinta.

"Eu si Tatal suntem una. Dar Tatal este mai presus de Mine." - Iisus Cristos
"Totul este Brahman" - Advaita Vedanta
Iisus Cristos nu avea nici un dubiu: El traia starea monismului absolut, in deplina armonie, impacare, smerenie, in ignoranta zero. Deci, nu putea fi atins de nici una din aceste 5 klesa/tensiuni ale mintii.

Voi ce spuneti ?

In a cincea luna a izolarii spirituale, un calugar a vazut la o anumita distanta in fata sa un paianjen, caruia, la inceput, nu i-a dat atentie. Zilele urmatoare acesta a reaparut in timpul meditatiei apropiindu-se din ce in ce mai mult.. Prezenta continua a ganganiei l-a deranjat mult pe discipol in practica sa si de aceea a incercat sa o alunge prin orice mijloace.. La inceput s-a concentrat asupra fortei de compasiune si a incercat sa o transmita paianjenului, dar el nu a disparut. Apoi, a apelat la DHARMAPALAS sau "Protectorii Doctrinei" recitand cu forta mantra lor. Cand a vazut ca aceasta nu schimba cu nimic situatia, a incercat sa mediteze la caracterul iluzoriu al tuturor lucrurilor pentru a se convinge ca vietatea nu exista in mod real si ca nu era decat produsul imaginatiei sale. Dar aceasta nu l-a ajutat deloc.
In saptamanile care au urmat, toate eforturile de a scapa de oaspetele nepoftit au fost zadarnice. Din contra, paianjenul continua sa creasca din zi in zi, apropiindu-se din ce in ce mai mult de nasul sau. In final, el lua asemenea proportii si se apropie atat de tare de calugar incat acestuia ii era imposibil sa se concentreze asupra practicii meditatiei.
Cand a povestit intamplarea Maestrului sau, acesta i-a raspuns ca nu stia cum ar putea sa-i vina in ajutor (deoarece i se parea ca discipolul a incercat totul) si l-a intrebat ce are de gand sa faca. Discipolul a fost atat de consternat de atitudinea Maestrului sau, incat i se paruse ca singura solutie care i-a ramas este sa omoare paianjenul cu un pumnal.
Desi a ucide fiinte reprezinta un mare pacat, discipolul nu vedea alta rezolvare deoarece, in ultima instanta, paianjenul devenise o piedica in Calea spre Iluminare, iar situatia era absurda atat pentru insecta, cat si pentru calugar. Acesta argumenta ca, atunci cand va elimina gangania, va reusi sa atinga luminarea pentru binele tuturor si astfel toate fiintele ar putea profita. Maestrul l-a sfatuit insa sa mai astepte inca o zi. A trimis discipolul in chilia sa pentru a putea continua sa mediteze si i-a spus ca, atunci cand paianjenul o sa reapara, sa-i faca o cruce cu creta pe abdomen. Cand a revazut paianjenul, in timpul meditatiei, discipolul a facut ceea ce il sfatuise Maestrul sau, apoi s-a indreptat spre locuinta acestuia. Cand Maestrul l-a vazut, a indicat cu degetul catre abdomenul elevului sau. Acesta a coborat capul si, spre marea lui surpriza, a vazut o cruce desenata cu creta...

--------------------------------

Ce s-ar fi intamplat daca bietul discipol ar fi infipt cutitul in paianjen, eventual acolo unde a facut semn cu creta?
Nici nu banuim cat de des ne apar si noua in viata de zi cu zi imagini similare paianjenului, produse iluzorii ale mintii noastre.

Acest topic a fost editat de Maharajah: 28 Jan 2005, 10:17 PM

Sunt anumite rele in existenta sa, pe care omul le poate depasi singur, insa mai exista si o alta categorie, pentru care e necesar a-ti uni fortele cu aproapele tau. "Caci acolo unde sunt doi sau trei adunati in Numele Meu, sunt si Eu in mijlocul lor." Este de foarte mare insemnatate sa cauti sprijinul unui alt om - cat de neputincios ar fi el, dar care sa aiba totusi dorinta sincera de a cauta spiritul - in momentele in care ai nevoie. Eu va marturisesc sincer ca nu intotdeauna il gasesti foarte usor.

Revazand citatul din Kazantzakis imi face impresia ca anumite lucruri se leaga:
Kazantzakis - Patanjali

trebuie sa inveti = sa-ti arzi ignoranta ( prima tensiune )
sa desconsideri trupul = trupul - iluzia egoului ( a 2 a tensiune )
setea de putere, de aur = atractia, dorinta, nesatul ( a 3 a tensiune )
setea de revolta = repulsia, ura ( a 4 a tensiune )
dorinta suprema a omului este sacralitatea = frica de moarte ( a 5 a tensiune ) ce poate fi anulata numai in sacralitate, in divin.

aici incepe drumul pe Cale.

Continua sa faci bine, ba mai mult, incearca sa raspunzi cu bine si celor care nu merita, desi la inceput o sa fie mai greu.Cu timpul o sa vezi ca o sa vina si semne de la Dumnezeu, chiar daca tu nu le ceri...o sa incepi incet, incet sa capeti incredere in tine si ai sa stii exact ceea ce faci
Eu de exemplu cind am o perioada mai proasta...cind plec de acasa il rog pe Isus sa ma ia de mina si sa mearga cu mine peste tot unde am treaba in aceea zi.Asta pt. ca recunosc , nu in fiecare zi plec cu gindul la Dumnezeu.
Dar in aceea zi totul decurge normal si frumos, stiu ce am de facut si stiu ca tot ceea ce fac este bine atit cit il tin de mina pe Isus.

Vreau sa fac o remarca aici.
Nu fac asta in speranta ca imi vor fii rezolvate problemele.O fac pt. linistea sufletului meu si bucuria ca in aceea zi am facut ceea ce trebuie, un lucru placut lui Dumnezeu.Traind printre oameni esti tentat sa calci strimb iar atunci eu cer ajutorul.

bubu a scris

Eu as spune ca intai trebuie sa intelegem raul , sa-l delimitam si apoi sa-l evitam. Asta e primul pas; sa mergem pe acesta analiza negativa, caci altfel am fi in eroare, confundand binele cu raul.
Si apoi sa iertam gresitilor nostri - asa vor fi iertate si greselile noastre ( cum a spus Maharajah : cel de langa noi poate fi oglinda in care ne reflectam ). Abia pe urma ajungem sa fim capabili de a face bine... Aceasta imi pare a fi succesiunea fireasca pt. a nu continua sa caram balastul ce ne impiedica evolutia pe Cale.

Si inca ceva: stiu ca asa e omul , ca vrea semne si minuni, si se roaga mereu sa-i fie bine !
Dar, cati se intreaba in rugaciune, daca ceea ce cer este cuvenit ? Sunt indreptatiti sa primeasca ceea ce cer ?
Sau, stiu ei oare daca ceea ce cer este chiar binele pe care si-l doresc ? Cati dintre noi si de cate ori suntem in eroare ?

Acest topic a fost editat de bishop: 30 Jan 2005, 11:04 AM

De aceea esenta rugaciunii nu ar trebui sa lipseasca, adica:
"... Insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti"
... sau ...
"... Faca-se voia Ta"

Apropo de subiectul rugaciunii, de multe ori ma confrunt cu situatia de a avea multe de realizat intr-un timp scurt, ceea ce genereaza oboseala si stres, si imi vine greu sa ma transpun intr-o dispozitie de rugaciune. Dar, chiar si atunci cand dupa o astfel de perioada mai incarcata, am suficient timp liber, ma trezesc ca in vremea in care as putea sa-mi indrept atentia catre cele spirituale, nu fac altceva decat sa flecaresc, ori sa-mi gasesc tot felul de preocupari de moment, de pilda sa postez pe acest forum. Stiu foarte bine ca puterea de a face fata cotidianului tot prin rugaciune se dobandeste, dar iata ca parca tocmai lucrurilor celor mai importante de multe ori le acord prea putina atentie. Poate tocmai faptul ca noi avem astazi acces la o multitudine de invataturi spirituale genereaza si o anumita comoditate in ceea ce priveste straduinta noastra proprie. Dar, in mod cu totul just afirma Lessing, "Ceea ce face valoarea omului, nu e deloc adevarul pe care il cunoaste bine, sau pe care crede ca-l cunoaste; ci este efortul sincer pe care l-a facut ca sa-l cunoasca. Caci omul nu-si sporeste puterile si nu se perfectioneaza prin adevarul aflat, ci prin cautarea lui."

P.S. Daca e sa continuam discutia pe aceasta latura, propun sa o facem la subiectul "Despre rugaciune", chiar daca poate a fost inceput putin stangaci.

Thomas de Kempis

La ce ţi-ar folosi să dezbaţi de-a fir-a-păr nepătrunsele taine ale Sfintei Treimi, dacă, lipsit în sufletul tău de virtutea smereniei, ai displace Sfintei Treimi? Într-adevăr, nu vorbele dibace şi iscusite sînt cele ce fac omul sfînt şi drept în ochii lui Dumnezeu, ci viaţa cea de toate zilele trăită în virtute. Mai bine ar fi să simt în inima mea ce este adevărata căinţă, decît, pe din afară, să-i cunosc definiţia. Dacă ai şti pe de rost toată Scriptura şi toată învăţătura filosofilor, la ce ţi-ar folosi atare ştiinţă, fără dragostea şi harul lui Dumnezeu? Deşertăciunea deşertăciunilor şi toate sînt deşertăciune (Eccl 1, 2), în afară de iubirea şi slujirea lui Dumnezeu. Cu adevărat, aceasta-i înţelepciunea cea mai mare: trecînd cu dispreţ peste arătările lumii de faţă, să poţi cu bărbăţie păşi spre împărăţia cerurilor.

Deşertăciune, prin urmare, e să cauţi avuţiile trecătoare, după cum zadarnic este să-ţi pui în ele nădejdea. Deşertăciune, de asemeni, să jinduieşti după onoruri sau să rîvneşti să fii ridicat la scaunele înalte. Deşertăciune, să te laşi tîrît de dorinţele trupului, poftind acele lucruri de pe urma cărora, la sfîrşit, omul nu culege decît osîndă. Deşertăciune e să tînjeşti să ai parte de o viaţă cît mai lungă, în loc să te îngrijeşti ca viaţa dată ţie să fie cît mai bună. Deşertăciune, să fii cu ochii numai la viaţa de faţă şi de cea viitoare, cu nesăbuinţă, să nu-ţi pese. Deşertăciune, să-ţi lipeşti inima de ceea ce trece cu repeziciune, în loc de a grăbi pasul spre acel loc unde desfătările nu au sfîrşit, ci rămîn ca o bucurie veşnică.

Tocmai de aceea, adu-ţi adeseori aminte de spusa Sfintei Cărţi: ochiul nu se satură de a vedea şi nici urechea a auzi (Eccl 1, 8). Sileşte-te, prin urmare, să-ţi dezlipeşti inima de cele văzute şi învaţă să te apropii cu drag de cele nevăzute. Căci lăsîndu-se tîrîţi de imboldul simţurilor lor, mulţi au ajuns să-şi pîngărească conştiinţa, pierzînd astfel harul lui Dumnezeu.

Din pacate criteriul de a clasifica si aprecia oamenii in ziua de azi, este contrar spuselor lui Thomas de Kempis.
Chiar daca cineva(cu ginduri bune) reuseste sa citeasca din sufletul tau..."te pastreaza" pt. vremuri grele.

Maharajah, frumoase extrasele tale si foarte adevarate.Ba mai mult, pot spune ca ele sint crema drumului catre Adevar.

invarte-ma bade bine.

Roza lui Paracelsus

Din atelierul sau, aflat in doua incaperi scobite sub pamint, Paracelsus ii ceru Dumnezeului sau, vagului sau Dumnezeu, oricarui Dumnezeu, sa-i trimita un discipol. In soba, un palid foc proiecta umbrele neregulate. Sa se ridice pentru a aprinde lampa de fier ar fi cerut un efort prea mare. Paracelsus, toropit de oboseala, uita de rugaciunea formulata. Noaptea inghitise athanorul si prafuitele alambice, cind cineva batu in usa. Pe jumatate adormit, Paracelsus se ridica, urca citeva trepte ale scarii in forma de melc si deschise unul dintre canaturile usii.

Un necunoscut trecu pragul. Parea, si el, din cale-afara de ostenit. Paracelsus ii arata o lavita; celalalt se aseza in tacere. La inceput nu rosti nici un cuvint, iar mai apoi magistrul curma, primul, tacerea.

- Tin minte chipurile dinspre Apus ca sii pe acelea dinspre Rasarit, spuse el nu fara o anume emfaza. Dar nu tin minte chipul tau. Cine esti si ce voiesti de la mine?

- Numele meu nu are insemnatate, raspunse celalalt. Am colindat trei zile si trei nopti ca sa ajung pina aici. Vreau sa fiu ucenicul tau. Ti-am adus, iata, intregul meu avut.

Scoase la iveala un sacusor de piele si, cu mina dreapta, il rasturna pe masa: se prelinse un suvoi de galbeni.

Paracelsus, pentru a-si aprinde lampa, fusese nevoit sa-i intoarca spatele. Cind se intoarse iar catre noul venit, observa ca acesta tinea o roza in mina stinga. Roza il nelinisti.

Se apleca, isi impreuna virfurile degetelor si spuse:

- Ma crezi in stare sa fauresc piatra care sa preschimbe toate elementele in aur si tot aur imi oferi. Dar eu nu aurul il caut, si daca aurul te preocupa, nu-mi vei fi niciodata ucenic.

- Aurul nu ma preocupa defel, raspunse celalalt. Galbenii acestia nu sint altceva decit o marturie a dorintei mele de a invata. As dori sa-mi arati Piatra Filosofala. Vreau sa te insotesc pe drumul care duce la Piatra.

Paracelsus rosti rar:

- Drumul este Piatra. Piatra este punctul de pornire. Daca nu intelegi acest lucru, n-ai inceput inca sa intelegi. Caci telul este in fiecare dintre pasii tai.

Celalalt il privi neincrezator. Il intreba cu glas schimbat:

- Dar exista oare un tel?

Paracelsus izbucni in ris.

- Detractorii mei, care nu sint atat de numerosi pe cit sunt de stupizi, sustin contrariul si ma invinuiesc de impostura. Eu nu le dau dreptate, insa n-ar fi cu neputinta ca totul sa fie o iluzie. Ceea ce stiu e ca exista un drum.

Urma o tacere si apoi celalalt spuse:

- Sunt gata sa-l strabat impreuna cu tine, chiar daca ar fi sa cutreieram vreme multa. Ingaduie-mi sa trec desertul. Ingaduie-mi sa intrezaresc, fie si de departe, pamintul fagaduit, chiar daca astrele mi-ar interzice apoi sa-l ating. Dar, inainte de a incepe aceasta calatorie, voiesc o dovada.

- Cand? intreba Paracelsus, cu nelinistee.

- In clipa aceasta, raspunse discipolul, aratind dintr-o data o brusca obstinatie.

Incepusera sa converseze in latina, acum vorbeau in germana.

Tinarul ridica roza deasupra capului.

- Se spune, rosti el, ca tu poti arde unn trandafir in flacari, pentru a-l face sa renasca apoi din propria-i cenusa, cu ajutorul artei si al priceperii tale. Ingaduie-mi, asadar, sa fiu martor acestei minuni. Iata ce-ti cer, si iti ofer, apoi, intreaga viata.

- Esti foarte credul, spuse magistrul. Si n-am ce face cu credulitatea; eu am nevoie de credinta.

Celalalt insista:

- Tocmai pentru ca nu sint credul vreau sa vad cu proprii mei ochi pieirea si renasterea acestei roze.

Paracelsus o luase in mina si se juca, vorbind, cu petalele ei.

- Esti credul, continua. Spui ca as fi in stare s-o nimicesc ?

- Oricine ar fi in stare s-o nimiceasca, spuse discipolul.

- Te inseli. Crezi, oare, ca este cu puttinta sa trimiti ceva in neant ? Crezi ca intaiul Adam a izbutit, in Paradis, sa distruga macar o singura floare, macar un singur fir de iarba ?

- Nu ne aflam in Paradis, raspunse tinarul cu incapatinare; aici, sub razele lunii, totul e pieritor.

Paracelsus se ridicase.

- Si in care alt loc ne aflam atunci? Crezi, oare, ca Divinitatea ar putea sa creeze un spatiu care sa nu fie Paradisul ? Crezi, oare, ca prabusirea consta in altceva decit in a ignora tocmai faptul ca ne aflam in Paradis ?

- O roza poate sa arda, spuse provocator discipolul.

- Mai este foc in vatra, raspunse Paracelsus. Daca ai azvirli aceasta roza in jaratec, ai putea crede ca flacarile au mistuit-o si ca cenusa este cea care-i reala. Iti spun ca roza e eterna si ca doar aparenta poate sa se schimbe. Mi-ar fi de ajuns o vorba pentru ca tu, apoi, s-o ai din nou in fata ochilor.

- O vorba? spuse discipolul, surprins. Athanorul e stins, alambicele sunt acoperite de colb. Ce-ai putea face pentru ca ea sa renasca ?

Paracelsus il privi cu tristete.

- Athanorul e stins, repeta el, iar alambicele sunt acoperite de colb. In aceasta etapa a lungii mele calatorii folosesc, insa, cu totul alte instrumente.

- Nu indraznesc sa te intreb care anume, spuse celalalt, cu malitie si umilinta.

- Vorbesc de acela pe care l-a folosit Divinitatea pentru a crea cerul si pamintul, si Paradisul invizibil in care acum ne aflam si pe care pacatul originar ni-l ascunde. Vorbesc de Cuvintul dezvaluit de Kabala.

Discipolul spuse atunci pe un ton rece:

- Te rog cu umilinta sa te invoiesti a-mi arata pieirea si intoarcerea rozei. Putin imi pasa daca operezi cu Verbul ori cu athanorul.

Paracelsus ramase pe ginduri. In cele din urma spuse:

- Daca as face-o, ai spune ca e vorba deespre o aparenta impusa de magia ochilor tai. Miracolul nu ti-ar da increderea pe care o cauti. Asadar, lasa roza.

Mereu neincrezator, suspicios, tinarul il privi. Magistrul ridica vocea si-i spuse:

- La urma urmelor, cine esti tu, pentru a navali astfel in casa unui magistru si a cere de la el un miracol? Ce-ai facut tu pentru a merita un asemenea dar ?

Celalalt raspunse, tremurind:

- Stiu bine ca n-am facut nimic. Iti cer, in numele tuturor anilor pe care-i voi petrece trudind in umbra ta, sa-mi ingadui sa vad cenusa, apoi roza. Nu iti voi cere nimic altceva. Voi crede in marturia ochilor mei.

Cu o miscare brusca, lua trandafirul rosu pe care Paracelsius il lasase pe pupitru si il azvirli in flacari.

Trandafirul isi schimba culoarea si, dupa citeva clipe, din el nu mai ramase decit o mina de cenusa. Clipe in sir, discipolul astepta cuvintul si miracolul.

Paracelsus ramase de gheata. Spuse cu o ciudata simplitate:

- Toti medicii si toti spiterii din Basilea afirma ca as fi un impostor. Poate ca au dreptate. Aici odihneste cenusa care a fost cindva roza si nu va mai fi niciodata.

Tinarul se simti cuprins de rusine. Paracelsus era un sarlatan sau un simplu vizionar, iar el, un intrus, daduse buzna in casa lui si acum il silea sa admita ca faimoasele-i puteri magice nu sunt decit formule gaunoase.

Ingenunche si rosti:

- Sunt de neiertat Mi-a lipsit fervoareeea pe care Atotputernicul o cere de la credinciosi. Ingaduie-mi sa mai privesc o data cenusa. Ma voi intoarce cind voi fi mai puternic, atunci voi fi discipolul tau, iar la capatul drumului voi vedea roza.

Vorbea cu o autentica pasiune, care nu era, insa, decit mila pentru batrinul magistru atit de venerat, atit de lovit, atit de ilustru si, la sfirsitul vietii, atit de gol pe dinauntru. Cine era el, Johannes Grisebach, pentru a descoperi, cu sacrilega-i mina, ca indaratul mastii nu se afla nimeni ?

Sa-i lase galbenii ar fi parut o umilinta. Si-i lua, asadar, la plecare. Paracelsus il insoti pina la capatul scarii si-i spuse ca va fi intotdeauna bine venit. Amindoi stiau ca nu se vor mai vedea niciodata. Paracelsus ramasese singur. Inainte de a stinge lumina si de a se aseza in fotoliul scalciat, rasturna gramajoara de cenusa in mina lui concava si rosti un cuvint cu glas scazut.

Roza reaparu.

Acest topic a fost editat de Maharajah: 31 Jan 2005, 07:43 PM

Inclin sa spun ca ai dreptate. Insa, cei care au copii, m-ar critica spunand ca, nu stiu ce inseamna sa fii parinte.
Celui care afirma "sa-i fie bine copilului meu" i-as raspunde cu o intrebare: "cum sa-i fie bine intr-o lume stramba si din ce in ce mai rapace?"
...O sa-i fie "bine" numai in masura in care se pliaza pe realitatea imediata - cand va ajunge "un copil modern."

Apropo de expresia "sa-i fie bine copilului meu", am eu impresia ca in zilele noastre se protejeaza copilul(familia) mai mult decit este normal.Adica daca al meu cade in picioare e totul bine, nu mai conteaza ce a cazut in jur!
Copiii trebuie sa invete de mici ce este respectul, fata de oameni si de tot ceea ce ne inconjoara.Copilul trebuie invatat sa si piarda in viata, nu trebuie ajutat in detrimentul altuia numai ca este copilul meu.
Din pacate vedem ca se intimpla tocmai invers unde copiii sint incurajati la fapte negative inca de mici...auzim tot mai des expresii de genul: "de ce sa fie mai fraier al meu" ...ma rog expresii care nu imi vin in cap acum, dar le stim cu totii si le simtim.
Daca nu invatam sa iubim si sa respectam oamenii si tot ceea ce ne inconjoara, atunci ajungem sa ne iubim copiii ca pe un ban, ca pe un bun material invocind motivul ca este "singe din singele meu" si "iubirea parinteasca"....de cele mai multe ori fiind un motiv fals.

Bravo bubu !
Eu cred ca ai mare dreptate.

suntem off-topic, dar sper ca moderatorul sa ne scuze, ne vom intoarce la subiectul initial.

Evanghelia dupa Toma

Iisus a spus: Daca cei care va conduc va zic: "Uitati-va, Imparatia este in cer!" atunci pasarile vor ajunge inaintea voastra in cer; daca va spun ca Imparatia este in mare, atunci pestii vor ajunge inaintea voastra. Imparatia se afla inlauntrul vostru si in afara voastra. Cand va veti cunoaste pe voi insiva, atunci veti fi cunoscuti si veti intelege ca sunteti fii ai Tatalui cel Viu. Daca nu va veti cunoaste pe voi insiva, atunci veti fi saraci si voi insiva veti fi saracie.

Ai citit din Evanghelia apocrifa - zisa dupa Toma ? La ce editura a aparut ? si in ce an ?

"Evanghelia dupa Toma este una dintre cele mai fascinante apocrife descoperite in 1945 la Nag Hammadi, in Egipt. Spre deosebire de evangheliile canonice, dar si de majoritatea apocrifelor, manuscrisul nu consemneaza viata lui Iisus, ci ne restituie o serie de 114 "spuse" (logia) atribuite lui. Specialistii i-au consacrat zeci de editii si o bibliografie imensa. Iubitorii ezoterismului ii cauta neincetat sensuri ascunse; unii se tem de ea, altii o exalta pana la sacralizare. Cu totii insa au remarcat profunzimea scrierii, intensitatea spirituala si puterea sa de expresie"

Dupa cate stiu, a aparut in mai multe editii la noi. Eu am o frumoasa editie bilingva, traducere din limba copta, aparuta la editura Polirom in 2003.

Acest topic a fost editat de Maharajah: 8 Feb 2005, 09:06 PM

Intr-una din predicile sale, Meister Eckhart vorbeste despre detasare - care pare a fi subiectul sau favorit. El o descrie ca fiind cea mai inalta virtute, mai inalta chiar decat iubirea. Omul trebuie sa se goleasca de sine si sa se lepede de conditia de creatura ca fiind aceasta sau aceea. ( " Cand nu exista nici un altul nu exista nici un eu[...] ma uit si nu vad nimic.. ascult si nu aud nimic... nu observ decat o unitate nediferentiata, eu nu-i stiu numele dar i-am spus Dao" - Lao Zi Dao De Jing )
Numai prin aceasta virtute a detasarii este cu putinta ca fiinta umana sa se apropie si sa intrezareasca Divinul, Realitatea Ultima.
Astfel, atributele iluzorii ale deitatii sunt eliminate, ramanand mai degraba atribute negative, apropiate de acel "neti neti"( nici asa, nici asa ) al brahmanismului.

" Eu laud detasarea mai mult decat intreaga iubire. mai intai din acest motiv: ceea ce iubirea are mai bun este ca ma sileste sa-l iubesc pe Dumnezeu, in timp ce detasarea il sileste pe Dumnezeu sa ma iubeasca pe mine. Umilinta poate exista fara detasare, in timp ce detasarea desavarsita nu poate exista fara umilinta desavarsita, intrucat umilinta desavarsita nazuieste la nimicirea de sine. Or, detasarea este atat de aproape de neant, incat nu mai poate exista nimic intre o detasare perfecta si neant. Iata de ce nu se poate dobandi detasarea fara o umilinta desavarsita.
Eu laud detasarea mai mult decat intreaga mila, caci mila sta in aceea ca omul iese din el insusi ca sa mearga spre necazul aproapelui sau, inima fiindu-i tulburata. Detasarea este crutata, ramane in ea insasi si nu se lasa tulburata de nimic. Caci atata vreme cat ceva poate sa-l tulbure pe om, el nu mai este asa cum trebuie sa fie. Detasarea il face pe om sa semene in cel mai inalt grad lui Dumnezeu a carui natura este tocmai detasarea vesnica, netulburata de nimic. Scopul acestei detasari este neantul absolut." - Meister Eckhart Despre detasare

Acest topic a fost editat de bishop: 9 Mar 2005, 11:38 PM

In curtea manastirii, Maestrul isi intreaba discipolii:

"Vedeti steagul acela cum flutura in vant? Ce credeti ca se misca, steagul sau vantul?"

"Steagul, evident, - se grabesc unii sa raspunda!" "Vantul. - raspund altii, deoarece vantul misca steagul!" "Si steagul si vantul, - raspunde o a treia categorie de discipoli."

"Nici steagul, nici vantul, - raspunde Maestrul!. Singura care se misca este mintea voastra!"

Acest topic a fost editat de Maharajah: 16 Apr 2005, 10:49 AM

La intrarea in Rai, doua suflete bat si cer sa li se deschida. Sfantul Petru, pazitorul portii le intampina si le cere sa spuna cine sunt si ce au facut pentru a fi demne de a fi lasate inauntru.

- In viata mea am fost un mare invatat, glasui primul. Mi-am dedicat existenta cautarii Adevarului si nu am precupetit nimic pentru asta. Am masterate, doctorate si o multime de diplome in ceea ce se cheama rolul Omului pe acest pamant.
- Foarte bine, spuse Sf. Petru. Dar tu? intreba catre celalalt.
- Eu am fost un om simplu, incepu primul. Nu am avut prea multa scoala caci nu prea mi-a placut, in schimb, am avut o meserie prin care mi-am castigat painea cinstit. Domnul nu m-a binecuvantat cu copii, dar am luat un orfan pe strada, l-am imbracat, i-am dat de mancare, l-am invatat meserie si i-am vegheat calea devenirii unui Om.
- Foarte bine, spuse sfantul. Tu ti-ai indeplinit misiunea si vrerea Domnului; tu poti merge in Rai, si ii deschise poarta.
Dar tu? continua catre sufletul invatatului. Tu, din tot ceea ce ai acumulat, ai transmis cuiva de pe acest pamant? Ai daruit din prisosul tau?
- Pai nu prea.
- De ce?
- Pai nu am avut timp; am studiat prea mult.
- Nu-i nimic, spuse Sf. Petru. Te mai duci o data.



Sa nu uitam: cunoasterea, credinta si evlavia sunt nimic daca nu sunt insotite de fapte bune.

Thelma, bun banc

Cit timp sintem robi pacatului nu o sa putem intelege.
Cind o sa ne eliberam atunci vom putea vedea ce puteri are omul.

Si ce sa intelegem de aici ? Ca el insusi era paianjenul sau ca ii facuse la rindul lui altcineva semnul cu creta pentru ca era si el suparator pentru acea persoana ?

Paianjenul era o creatie a mintii sale, nu exista in realitate. Teama de a nu fi deranjat din meditatie, de ceva, de orice, l-a facut pe ucenic sa isi imagineze pericole ce au devenit extrem de reale in mintea sa. Deseori ne lasam inselati de obstacole ce nu exista in realitate, sunt doar limitari ce vin de fapt din interiorul nostru.
In locul paianjenului poate fi orice altceva, fara se realizam ca ne complacem in aceasta amara iluzie.