Se spune că rîsul ne deosebeşte de celelalte fiinţe. Că dumnealui este responsabil în bună măsură cu "scurtarea distanţelor" dintre oameni. Plecînd de la un zîmbet imperceptibil, continuînd cu un surîs fin, cu un zîmbet larg, cu un rîs sănătos şi ajungînd pînă la rîsul homeric şi la crampele stomacale provocate de ilaritatea extremă - rîsul înfăţişează o largă paletă de nuanţe.

Rîsul poate descrie aproape întreaga paletă a trăirilor interioare. Avem zîmbet ironic, zîmbet protocolar, zîmbet provocator, rîs în ciudă, rîs isteric ş.a.m.d. Nu chiar aşa des mi s-a întîmplat să văd oameni în situaţii foarte grele cu zîmbetul pe buze...

Ce loc ocupă în viaţa voastră rîsul? Îl folosiţi des? La ce vă ajută? Pe care-l folosiţi cel mai des? Ce înseamnă rîsul (zîmbetul, surîsul, eventual rînjetul...) pentru voi?...

Imi place sa rad, adeseori in jurul meu pluteste "starea de ras", si, toti sunt veseli in jurul meu, alteori caut rasul si nu stiu unde a fugit...

Cand eu rad, atunci din inima. Deobicei imi dau si lacrimile si ma simt extraordinar de bine. Dar si ranjetul sarcastic il stapanesc, doar la nevoie... desi nu ma satisface deloc...
Si un suras seducator... este de neintrecut (la nevoie). Deh, trebuie stapanite nuantele
Cel mai mult imi place asta:

Si mie-mi place, pentru ca face ce nu prea fac eu. Adica eu nu prea rad (ma rog, un pahar de vin cu prietenii nu se pune ). Mai degraba zambesc. Si uneori zambesc cu gura pana la urechi. Se intampla sa ma tavalesc pe jos de zambet...
Alteori, zambesc pentru ca am descoperit ca o vanzatoare acra nu poate ramane acra daca ii vorbesti zambind. La inceput un zambet de complezenta, dar faptul ca i se duce toata acreala ma face sa zambesc cu adevarat.

Si mai sunt si zambetele terapeutice. Uneori, zambesc atunci cand ma enerveaza cineva foarte tare. Nu stiu ce efect are, dar nici nu-mi dau seama ca fac chestia asta.

Incerc sa zambesc in fiecare zi, chiar sa si rad. De ce? Pai parca e mai bine sa zambesc decat sa ma incrunt... plus ca cineva mi-a zis ca vrea sa ma vada mereu zambind
In ceea ce priveste rasul, din asta chiar am parte aproape in fiecare zi, sor-mea e teribil de comica atunci cand povesteste ceva. Imi place sa rad, ma descarc parca de "energiile negative", singurul lucru neplacut este ca sesiunile de ras ne apuca in timpul mesei si eu mereu ma aleg cu crampe

Am observat, cu îngrijorare, că pe măsură ce trece timpul rîd şi mă amuz din ce în ce mai puţin Mă întreb: ce naiba, am îmbătrînit, mă ramolesc? Îmi aduc aminte cu oarecare nostalgie de vremurile cînd rîdeam cu lacrimi şi efectiv mă tăvăleam pe jos de rîs la unele faze cu Stan şi Bran sau Tom şi Jerry. Din rîsul cu lacrimi de atunci rîsul s-a cam diminuat. Lacrimile... nu...

cineva, nu spun cine, persoana importanta, pe care am uitat cum o cheama, spunea asadar, ca rasul este modul de a cunoaste pe cineva, adica poti cunoaste bunaoara pe un om dupa felul in care rade si nici pe departe dupa actiunile si deciziile sale.

alta persoana, pesemne tot importanta de iar am uitat, a zis ca mai usor faci pe cineva sa planga decat sa rada.

acum, dragilor...ce sa mai zic, ca eu, slava Domnului, zambesc si cand va scriu acum si nu de putine ori am izbucnit in ras starnind o invidie nemarturisita si acoperita de fraza ironica "ca ai gasit de ras?" din partea celorlalti.

e greu sa explici de ce razi. eu rad atunci cand nu plang. v-am lamurit, pe deplin, asa-i?
rad cand sunt langa o persoana draga, o privesc zambind si una peste alta ajung sa rad... si chiar mai mult, ii fac si pe cei din jurul meu sa rada... ce, nu credeti? ei, cereti marturii de la cei care m-au vazut la intalniri...daca pozele nu v-au convins... si mama, draga maicuta, mi-a zis o data, ceva de genul "langa tine omul nu poate sta serios"...

de unde vine rasul? de unde daca nu din acelasi suflet din care izbucnesc si lacrimile... si cum fiecare moneda are reversul ei, la fel de puternic si dezvinvolt imi e si plansul, rani-l-ar timpul.

dar radeti dragilor...! cum... ? simplu... incercati sa imitati un ras...ha ha ha ...sau hi hi hi...jucati-va cu el pe ton gros sau subtire... si cum inca nu ati zambit macar? hmm... .

pai atunci ne mutam la topicul intalniri !

v-am pupacit, pe toti gramada si pe fiecare pe rand!

Eu am zambit cu gura pana la urechi de unele din comentariile voastre. De unde rezulta ca subiectul a meritat deschis.
Eu am 2 feluri de a rade . Unul din ele imi vine in mod spontan in anumite imprejurari ( inca nu mi-am dat seama in care) si e foarte popular in sensul ca sotul si prietenii ma roaga sa-l repet. Dar bineinteles, la comanda nu pot

Acest topic a fost editat de toxic: 9 Jan 2005, 01:01 AM

Atunci cand ma simt in largul meu si sunt in apele mele nimeni nu ma mai poate opri din ras Desi nu se intampla de foarte multe ori sa rad din tot sufletul (stiti voi, rasul acela zgomotos cand literalmente te tavalesti pe jos, te doare stomacul si nu te poti opri) si din cate am observat atunci cand se intampla, vine in cele mai nepotrivite momente cu putinta (de exemplu, am ras cu lacrimi la o inmormantare ). Si rad in fiecare zi, chiar daca nu din suflet si chiar daca fara motiv. Cand zambesc? Aproape cat e ziulica de lunga de-o sa fac riduri prematur Si de fiecare data cand stau de vorba cu cineva, chiar daca in momentul ala imi vine sa izbucnesc in plans. Cu toate astea, nu-mi pot masca o stare de spirit proasta cu ajutorul zambetului sau rasului. Pur si simplu nu pot pacali pe nimeni..

Cel mai mult ma amuza ridicolul din viata de zi cu zi. Sunt multe chestii care nu ma amuza deloc, desi toata lumea e pe jos de ras.. De exemplu, nu am ras niciodata vazand un om impiedicandu-se si cazand (Ba da, mint, la revelion s-a prabusit un prieten dupa ce scaunul pe care statea s-a rupt si era sa lesin de ras.. dar eram putin alcoolizata ) Exista momente cand rad de una singura dar ce frumos e sa ai cu cine sa razi!

Nu demult am trecut si eu printr-o perioada caa cea pe care o descrii tu, draga milimetru, cand imi plangeau mai mereu chitarele si nu reuseam nicicum sa gasesc vreun motiv de ris sau amuzament. Si cam la fel ca tine, m-am intrebat daca sunt de vina "batrinetile" si daca o sa-mi mai revin deodata....si ma complaceam in starea asta de amorteala si de amaraciune (legata de neputintele mele, pamintesti sau sufletesti), pana cand intr-o zi mi-am dat seama ca daca continui asa nu rezolv nimic, ci din contra ma indepartez tot mai mult de OMUL care vreau sa devin. Ei si de atunci mi-am propus sa zambesc si sa rid cu toate ocaziile, sa rid chiar prosteste si pe toate tonurile, sa cant din toata inima si sa ma ingrijesc astfel de sufletul meu !
Asa ca lasa matale "fitzele" de om batrin si ramolit si foloseste-ti asa cum trebuie (!) muschii faciali, iar daca nu ti-o iesi chiar "un zambet pe 16 mm", macar un zambet/ris milimetric pe zi ii esti dator sufletului tau (si chiar nu numai lui, ca bine a zis cine a zis ca risul scurteaza distanta intre oameni !!)

(La filmele cu Tom & Jerry nici eu nu prea mai rid, dar ia incearca tu "Ice Age" sau "Finding Nemo" si poate(!) c-o sa descoperi ca pur si simplu ti s-au schimbat gusturile, iara nu apetitul pentru ris ....)

looooooooooooooooooooooooooool : )))

Acest topic a fost editat de Cinderella: 11 Jan 2005, 02:12 PM

Cand eram mic, ii distram pe ceilalti cu rasul meu. Cica aveam un ras colorat. Ce-o fi insemnand asta, habar n-am
Acum as spune ca rad in mai multe feluri:
- in hohote la filme, bancuri sau sotii;
- zambet pentru tantile de la buticuri, primarie, posta sau alte chioscuri. Oricat ar fi ele de scarboase se mai inmoaie cand vad ca le zambesti.
- atunci cand sunt cu prietenii la o barfa mica amestec rasul cu gesturi
Cand rad? Oricand si oriunde.

deci eu tocmai am cazut cu scaunul cu rotile si pentru ca nu era nimeni sa ma vada am ras eu
stateam si eu cam intr-o parte si spre partea de final a scaunului si imi vine sa ma intind....si intinsa pe jos am fost a existat inainte o secunda cand am realizat ca o sa cad si nimic nu putea impiedica fenomenul

Ei, dacă e existat o secundă înainte normal că s-a produs fenomenul, că 2 secunde cu greu încap una lîngă alta! (bată-te norocul să te bată, că greu m-am dumirit despre ce scaun cu rotile era vorba, ptiu să nu fie!...). Dacă era un milimetru alături poate că nu se mai răsturna aşa repede secunda de pe scaun, who knows?!

@Cinderella
Mersi pt informaţie. Aia era! Păi dacă io nici n-am auzit de Ice Age şi de Finding Nemo, normal ca să nu prea... Dar le caut, le caut şi mă redresez!

O prietena a bunicii mele se apucase sa spuna bancuri porcoase la un parastas... si altii ii tineau isonul. Si acum ma apuca rasul cand imi amintesc.

Azi am ras atat de mult cu colegii incat ne dureau fălcile (bine că nu ne-am inverzit)

MI s'a intamplat odata (anul trecut) sa imi vina sa rad in metrou. Eram singur si nu a fost un motiv anume...Imi venea sa rad in hohote...Stateam cu capul in jos, cu barbia in haina incercand sa maschez situatia....A fost cel mai..."pur" ras pe care l'am experimentat pana in prezent
Un amanunt care ar putea "explica" situatia, este ca in seara precedenta am avut un episod de plans fara motiv. Asta dupa o lunga perioada (de f multi ani) in care nu mai plansesem deloc....

A, rasul la inmormantari e sanatate curata

Poate ca va veni o vreme cand rasul de unul singur in locuri publice nu va mai fi catalogat drept 'crazy'

Mda, e cam ciudată reacţia noastră vizavi de oamenii care se trezesc rîzînd singuri în locurile publice. Dacă vedem pe cineva plîngînd mai că-l înţelegem: "săracu', cine ştie ce o fi păţit" - ne zicem; dacă, însă, vedem pe altul izbucnind în rîs din cine ştie ce aducere aminte ne spunem că aproape sigur s-a ţăcănit! Interesant...

pai stii cum e vorba aia de a zis-o si dragul de Creanga: mile mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima...deci, atunci cand cineva plange de unul singur, atunci inseamna ca ceva se intampla cu el... cu viata lui, ceva ce il priveste direct.

insa atunci cand radem, de obicei e pentru ca ceva se intampla in jurul nostru, nu in interiorul nostru.
si na, apare firesc, ca spectator sa te intrebi: oare din cauza mea rade omul asta?

amintiti-va cat de aiurea te simti cand treci pe langa un grup si tocmai in acel moment membrii grupului sa rada...desigur, poate au zis ceva amuzant intre ei...dar, de altfel si posibilitatea ca rasul sa fie legat de aparitia ta ramane in picioare. si uite asa, incepi sa te cauti de vreo ata....de pete pe haine, de chestii care poate iti atarna prin par....etc

mie imi vine sa zambesc cand vad un tip dragut

intr-o zi am mers pe strada si mi-am zis de ce toata lumea merge asa incruntata? si am mers zambind, pur si simplu am zis, eu am sa zambesc azi zilei si dupa o vreme imi venea chiar sa rad...

na...milimetrule, nu incerca sa vezi lungimea unui ras si nici chiar durata lui, ci doar efectul sau asupra ...mintii din inima ta

Ca tot zicea Marcus de colegi, mi-am adus aminte cand am ras la facultate, dar ras adevarat, nu zambete...
Era in toiul unui curs extrem de serios de fizica, proful se zbatea la tabla, explica, povestea, gresea din 3 in 3 minute la calcule de nimeni nu putea sa-l urmareasca (si nici sa-l corecteze, avand in vedere faptul ca ne bombarda cu formule de care nici nu auziseram pana atunci). Eu ma plictiseam de moarte si i-am luat pixul unei colegi (era atat de colorat, incat am simtit porniri de cotofana, mai putin faza cu furatul ) Pixul era inchis, dau eu sa-l deschid, numai ca apas cam prea tare si vad cu stupoare cum pixul se desface in vreo 5 bucati, care zbore fiecare in alta directie. Am avut chiar noroc, 2 au aterizat pe fata din fatza mea, 2 pe colegul din stanga si una a ramas la mine in mana. Cei doi au fost foarte draguti si mi-au inapoiat bucatile respective, prietena posesoare de pix se uita urat la mine si-mi cere sa-l asamblez la loc, numai ca eu simt cum ma gadila ceva si incep sa rad, si rad, si rad; pe infundate, ce-i drept, dar nu ma mai puteam opri de acum. Stiu ca ma gandeam ca daca ma vede proful ma da si afara (eram in al doilea rand, deci vizibilitate excelenta). Reusesc cu greu sa asamblez pixul, sa potolesc rasul, cand ma apuca din nou... Prietena mea imi i-a pixul din mana, da sa-l deschida, cand, supriza... iar se desface... Eu, iar, incep sa rad... Nici nu mai stiu cum am reusit sa ma stapanesc pana la urma

Apropo de ce spunea milimetru, un fost coleg si foarte bun prieten cu care am obiceiul sa rad pana cad sub masa are la randul sau obiceiul bizar de-a rade de unul singur. Adica numai ce-l vezi izbucnind in ras din senin si nu un chicotit discret.. ras in toata regula, cu lacrimi, sughituri si-alte cele. Pe tine, evident, te roade curiozitatea (sau te simti, vorba secundei) dar nu ai nici o sansa sa afli de ce rade narodu' pana nu se opreste asta din ras.. si dureaza ceva. Cu cat insisti mai mult sa-ti spuna de ce rade, cu-atat se pune mai rau pe ras. Pana la urma afli ca era atat de stupid motivul sau ideea din cauza careia radea ca te-apuca si pe tine rasul auzind o asa tampenie Evident ca gandurile, ideile si amintirile ii dau si mai des tarcoale cand e de unul singur si nu o data mi s-a plans ca se uita lumea chioras la el cand incepea sa rada in tramvai, la posta si-asa mai departe. Nu vi s-a intamplat sa fiti cu un grup care rade si se prosteste in asa hal incat toata lumea susoteste si se holbeaza la voi dar voua nici ca va pasa? Eh, asa e si cu "tacaneala" asta de-a rade de unul singur sau in momente cat se poate de nepotrivite.. Te amuza atat de mult atat motivul hazului cat si faptul in sine ca razi cand "nu se cade" ca nu prea mai dai doi bani pe ce crede lumea.. Cel putin asa e in cazul meu

Aramis mi-ai adus aminte de o faza super !

imaginati-va ora de logica. o profesoara batranica si cu tipare in cap. ne da ceva sa lucram, in fine, colegul de langa mine, noi stand in primul rand in forma de U din clasa, chiar perpendicular cu catedra, incepe sa spuna...a, uita, vezi ca scaunul profei nu are cauciucurile alea, le-a luat acasa, baba .... si continua...si tot asa ca in linistea clasei rasul nostru chichotit devine sonor...si chiar izbucneste apoi ... profa, evident neflatata de gestul nostru, ne ameninta cu ascultarea din toata materia ora viitoare...
degeaba scuze... insa ora viitoare a aparut ca a uitat de noi ... totusi ma facuse sa repet ceva! baba!

zambetul este o paleta de culori deschise si calde ; rasul este curcubeul care mangaie fatza umezita de ploaia lacrimilor ; fara o pata de culoare suntem negri:( inchisi:( comuni:( .... nu suntem nici macar o culoare
so ... just smile

Zambetul este oglinda sufletului. Despre zambet :
" Chinezii antici detineau o mare întelepciune - întelepciunea vietii si aveau un proverb pe care ar tre` sã ni`l întipãrim în minte. Iata`l: " Un om care nu stie sã zâmbeascã nu tre` sã`si deschidã magazin. "
Surâsu` dumneavoastrã vã oglindeste bunãvointa. El lumineazã viata tuturor celor ce îl vãd. Pentru cei ce au vãzut o duzinã de oameni încrutându`se morocãnosi sau întorcând capu`, zâmbetu` e ca iesirea soarelui de dupã nori. Mai ales pentru cei care sunt stresati de sefi, clienti, profesori, pãrinti sau copii, , un zâmbet poate servi ca ajutor de a întelege cã nimic nu`i fãrã sperantã - cãci existã bucurie pe lume.
Pretu` unui surâs de Craciun
Nu costã nimic da` oferã mult. Ii îmbogãteste pe cei care`l primesc, farã a`i sãrãci pe cei ce`l oferã. Nu trãieste decât o clipã, da` amintirea lui supravietuieste uneori o eternitate. Aduce fericirea în casã, cultivã bunãvointa într`o afacere si este parola prieteniei. Poartã odihna celor obositi, speranta celor descurajati, limina soarelui pentru cei tristi si cel mai bun antidot al Naturii pentru necazuri. Totusi, nu poate fi cumpãrat, cersit, împrumutat sau furat, cãci nu serveste la nimic pânã nu este dãruit. Si dacã`n ultima clipei a agitatiei de Crãciun vânzãtorii nostri vor fi obositi sã vã zâmbeascã, putem sã vã rugãm sã le dãruiti dumneavostrã un surâs? Cãci nimeni nu are mai multã nevoie de un zâmbet decât cel care nu mai are nici unu` de dãruit. Zâmbiti."

Pentru mine zimbetul, risul discret, face parte din obligatiile job-ului. La un moment dat eram asa de obisnuita sa zimbesc larg de cite ori vad cite un om ca m-am surprins zimbind la propria-mi imagine in oglinda!!!

Cercetările au demonstrat că oamenii nu profită din plin de beneficiile râsului
În timpul râsului tot corpul se destinde, apare o senzaţie de bine, uneori aproape de extaz. Iată de ce specialiştii recomandă râsul ca mijloc de prevenire a producerii accidentelor cerebrale, cardiovasculare şi a depresiei. Deasemenea în timpul râsului sunt accelerate circulaţia sangvină şi procesul de eliminare a toxinelor. Sub efectul râsului muşchiul diafragmei se destinde contribuind la îmbunătăţirea procesului de oxigenare a plămânilor. Studiile au demonstrat că numai câteva activtăţi sportive( tenisul, aerobicul, joggingul) contribuie la fel de bine la eliminarea bioxidului de carbon din plămâni. " Rasul reprezinta o supapă de siguranţă a vietii " consideră psihologul Arcadie Percek .

hmm, si la mine zambetul face parte din obligatiile job-ului, dar din cand in cand ma mai apuca cate o hlizeala

Nu stiu cum se face dar pe mine, cand rad cu adevarat, ma dor toate cele.. incepand cu abdomenul si terminand cu maxilarele

Cand rad lumea tace si se uita la mine ciudat. Si mai rad cateodata singur...

Ma bucur ca acesta este primul subiect la care raspund la Han pentru ca mi se potriveste asa de bine.
Daca trece o zi si nu am apucat sa rad sau sa zambesc sunt bolnava.
Iar familia zice ca am un ras care face sa infloreasca florile.Si ca trebuie de musai sa rada cu mine ....
Sincer, imi pare rau de cei care nu pot sa rada cu placere insa este OK si asa.
Saptamana trecuta mi s-a intamplat ceva dupa care mi-am facut portia de ras pe o luna insa am gasit si a doua zi ceva vesel.
Deci ma intorceam de la lucru foarte sprintara , ma grabeam ca-mi era "casa neangrijita, rufele ...in masina de spalat, si copii imi cereau de mancare" si nu prea am bagat eu in seama ca langa trotuar era parcata o masina .Desi in mod normal ar fi trebuit sa vad ca alta nu era prin preajma si nici tipenie de om ca astia pe aici dupa ora 12 sambata sunt morti cu totii si invie iar lunea dimineata.
Deci era sa trec pe langa masina cand imi bate cineva in geam.Ma uit si pe locul de langa sofer (care era gol) statea un mosulica intre 75-80 de ani si-mi batea disperat in geam.Eu ma gandesc saracu i s-o fi facut rau si nu poate iesi.Pun mana si deschid portiera la care mosul zambind cu gura pana la urechi zice : D-soara as vrea neaparat sa va revad .
Eu ma uit in stanga, dreapta sa vad unde e camera ascunsa , nu dau de ea, ma intorc spre mosul si intreb : Cu mine vorbiti ? Mosul da din cap ca da. Eu ma prind de figura ca stia ce stia ala care l-a inchis in masina si zic : Dar in rest va merge bine.Mosul de colo : Tare bine, da cand va revad ? Eu foarte serioasa : Da, sunteti cel putin bogat tare ? Mosul speriat : Nu chiar . Eu: Pai atunci nu facem afacerea tataie, ce io sunt proasta ? :ok:
Si am inceput sa rad si sa plec, si sa rad.
Si radeam de una singura pe strada si cand am ajuns acasa i-am scos ochii lui barbatu ca el de ce nu-mi face declaratii de dragoste , nu neaparat pe strada cel putin intre peretii dormitorului.

Bine ai poposit la Han, Oiski-Poiski!

Oh, Mihai gazda Hanului, multumesc tare mult de primire !

Oiski-Poiski!
Am vrut sa fiu prima, dar mi-a luat-o Mihai inainte !

Oiski-Poiski, apropo de ceea ce ai povestit, bărbatul tău cît e de bogat, hm? Cifra exactă poţi să mi-o trimiţi pe PM!!

Acest topic a fost editat de milimetru: 25 Jan 2005, 03:13 PM

Milimetru, pai tocmai asta e problema ca barbatu-meu nu e bogat.Si atunci de ce sa schimb eu una bucata barbat tanar , inalt ca bradul, in floarea vietii cu una bucata barbat cocosat , sarac, in amurgul vietii ???
Pai ce afacere as mai face atunci ?

Insa intamplarea mea cu mosulica mi-a adus aminte de o gluma .
Care este diferenta dintre un barbat in Midlife-crisis si un clown de la circ ? Cel de la circ stie ca este imbracat foarte comic.

Numai ca mosulica depasise in mod normal de ceva vreme criza asta, banuiesc ca era doar senil.